duminică, mai 22, 2022

În căutarea sufletului inefabil al Americii

„America este o idee în mințile noastre”. (Andrei Codrescu)

„ACEA ȚARĂ UNICĂ în care oamenii sunt conduși de doar trei idei: banii, libertatea și Dumnezeu”. Așa descria Stendhal, în 1830, Statele Unite, o țară pe care nu a ajuns niciodată s-o viziteze, dar a cărei originalitate politică îl intriga. America era doar o idee în mintea sa, dar cultura și moravurile sale democratice îl preocupau mult. Stendhal nu a fost singurul interesat de Lumea Nouă. Compatriotul său Alexis de Tocqueville, de asemenea, a văzut în America „mai mult decât America”. El a detectat acolo „imaginea democrației în sine, cu înclinațiile, caracterul, prejudecățile și pasiunile ei”.

În secolul XX, America a dobândit o supremație politică și economică fără rival, ceea ce i-a conferit un statut simbolic special în lume. Sfârșitul Războiului Rece promitea să-i consolideze imaginea de apărător şi garant al libertății și democrației într-un nou context global. Dar trei decenii mai târziu, Statele Unite au devenit din nou o sursă de controverse politice. Unii pun astăzi sub semnul întrebării vitalitatea instituțiilor și a culturii sale, în timp ce alții insistă asupra unor semne îngrijorătoare ale declinului, care se manifestă în creşterea inegalităţilor economice, hiperpolarizarea și blocajul său politic. Totodată, alții sunt alarmați de tendințele militariste și imperialiste ale Americii.

Care dintre aceste chipuri este cel real? Este America „țara oamenilor liberi”, care l-a inspirat pe Antonín Dvořák, a cărui nouă simfonie, „Din Lumea Nouă”, este o magnifică odă dedicată sufletului divers al Americii? Sau aroganta putere imperială cufundată în războaie fără sfârșit? Țara dominată de corporații orientate exclusiv către profit și condusă de bancheri şi oameni de afaceri indiferenţi la zonele de sacrificiu și la „coloniile” interne ale ţării?

După cum remarca istoricul olandez Johan Huizinga în urmă cu un secol, „știm încă prea puțin despre America”, iar în interpretările noastre ne bazăm adesea pe mituri și preconcepții dubioase despre principiile și valorile Americii, precum și despre cultura și instituțiile sale. Călătorii străini, fascinați de zgârie-norii din New York și de strălucirea Hollywood-ului, ajung adesea să viziteze doar cele două coaste, nereprezentative pentru diversitatea continentului. Chiar și mulți dintre americani știu încă prea puțin despre „adevărata Americă”, țara orașelor mici și a pământului nesfârșit care se află între ele.

Tom Zoellner, profesor la Chapman University și Dartmouth College, este unul dintre cei care au învățat să vadă America în toată diversitatea ei uluitoare. Aflat în mijlocul Kansasului, pe poteca Santa Fe, Zoellner are o revelaţie care îi apare sub forma unor întrebări fundamentale: „Cum [este] posibil […] ca tot acest pământ american – care se întinde în toate direcțiile – să poată fi legat într-un întreg?” Cum este posibil ca o „convenție de reguli de patru pagini și un set de principii disputate” să poată ține împreună sute de milioane de ființe umane imperfecte? Care sunt „trăsăturile durabile” care îi definesc ca americani?

Observațiile din numeroasele călătorii făcute de Zoellner prin Statele Unite în ultimii 30 de ani au fost acum adunate într-o nouă carte, The National Road. Cartea oferă mostre din „America reală”, o țară de paradoxuri care este în același timp mare și instabilă, spectaculoasă și uniformă, sfidând toate încercările de a o defini într-o singură propoziție. Zoellner este un spirit neliniștit, dar înzestrat cu un dar special pentru contactele umane, o calitate perfecționată în timpul celor 10 ani petrecuți ca reporter de ziar. El caută să prindă în paginile cărţii sale cât mai mult din realitatea americană pe care tinde s-o experimenteze într-un mod „senzual și tactil”.

După propria sa numărătoare, Zoellner a traversat țara, de pe o coastă pe cealaltă, de cel puțin 30 de ori, căutând reperele istorice și găsind adesea o frumusețe neașteptată în cotidian. „Vreau să văd anumite peisaje americane din nou și din nou”, mărturisește el, „ori de câte ori pot. Există o frumusețe atât de neașteptată în briz-brizurile vizibile pe marginea drumului.” Pentru el, mașina este simbolul esențial al libertății americane și piatra de temelie a visului american. Zoellner refuză cu încăpățânare să folosească GPS-ul în locurile pe care le-a vizitat înainte, căutând să se orienteze fără să fie ajutat de tehnologie. Chiar și în lumea noastră digitală, cel mai de încredere partener al său rămâne vechiul atlas Rand McNally Road, cu hărțile sale detaliate tipărite în format mic.

America, crede Zoellner, este cel mai bine văzută și înțeleasă nu atât de mult prin orizontul Manhattan-ului, canioanele din Utah sau Arizona, Washington Mall sau podul Golden Gate. „Ea poate fi văzută în cea mai bună formă a sa, printre priveliști mai puțin celebre – prin geografiile pe care nu ne oprim să le observăm”, prin spațiile pe care vizitatorii străini le ignoră adesea sau le privesc cu dispreț. Aceasta este America tribunalelor și a secțiilor de poliție unde nimic spectaculos nu pare să se întâmple. Este, de asemenea, țara fermelor de familie și a orașelor mici, cu ziarele locale în criză, clasicele „diner”-uri și industriile pe cale de dispariție. În acele locuri, cafeaua nu are arome sofisticate, singura bere disponibilă este Budweiser, iar wi-fi-ul este rar. Acolo oamenii trăiesc de la salariu la salariu și se bazează pe magazinele de discount Dollar General pentru a-și asigura traiul.

Zoellner este, de asemenea, atras de orașele abandonate, de peisajele distruse și de locurile distopice. El scrie despre orașele miniere dispărute din Nevada și nu se ferește să viziteze centrele de experimentare atomică din deșertul Mojave, unde nu mai puțin de 928 de arme atomice au fost testate în timpul Războiului Rece. Totodată, el este atras de o preocupare ciudată: conduce pe drumuri obscure de țară, mănâncă în localuri din orașe mici, în căutarea a „cincizeci de simboluri individuale care reprezintă America în toată frumusețea ei naturală, cu toată aroganţa, lăcomia şi nobilitatea ei, împreună cu tentația pe care o are de a conserva, memorializa și de a sanctifica”.

America descrisă în cele 14 capitole ale volumului The National Road este „o colecție de oraşe” care formează o țară romantică și fragilă, deopotrivă provincială și cosmopolită, liniștitoare și tulburătoare, maiestuoasă și trivială. În această Americă schimbătoare și agitată, „locul” rămâne important pentru cei care își prețuiesc rădăcinile și îmbrățișează religia. Acesta este cazul mormonilor discutați în al doilea capitol al cărții. Deși recunoaște particularitățile ciudate ale religiei lor, Zoellner admiră „geniul lor special pentru botezarea pământului […] cu un sentiment de uimire și sfințenie care este uitat prea ușor”.

Religia practicată de americani, observă Zoellner, are o calitate distinct optimistă, ilustrată de credința democratică în virtuţile omului obişnuit și progres. În același timp, ea este o religie extrem de subiectivă, care poartă cu sine o calitate aproape suprarealistă, legată în anumite privințe de magia frontierei americane. Niciun loc nu ilustrează această magie mai bine decât Nevada, care prosperă de pe urma cazinourilor care exploatează credința naivă și „falsa spontaneitate”. Las Vegas este locul în care iubitorii de riscuri se adună în speranța de a învinge sistemul sau de a primi cadouri gratuit. Ei urmăresc să devină „marea excepție”, care, așa cum spune Zoellner, poate fi foarte bine „o metaforă inconștientă a ispitei supreme a oamenilor de a încerca să păcălească moartea”.

America pe care cititorul o întâlnește în aceste pagini nu este, în general, țara în care trăiesc elitele cosmopolite de pe coaste sau marii beneficiari ai economiei de piaţă libere. Cu siguranță, ea nu este „America Albastră”, presărată cu orașe și coduri poștale exclusiviste, enclavele bogate descrise de David Brooks în Bobos in Paradise (2000) sau de Charles Murray în Coming Apart (2012). America lui Zoellner este un labirint al multor singurătăți, o comunitate numeroasă menținută împreună de credințe comune. Este o țară cu mobilitate socială imprevizibilă, imigrație și inegalități, dintre care unele explică supraviețuirea unor segmente profunde de rasism și discriminare.

Un întreg capitol al cărţii descrie modul în care locuitorii albi din suburbiile bogate din St. Louis au creat de-a lungul timpului o multitudine de restricții legale și convenții care au ajuns să ridice adevărate „fortificații rasiale invizibile”. Sistemele judiciare din aceste zone, observă Zoellner, încă seamănă cu o corporație în căutare de profit. Departamentele de poliţie își percep adesea alegătorii mai puțin ca indivizi care trebuie protejați și mai mult ca potențiali infractori sau surse de venituri suplimentare.

Se erodează atunci visul american, aşa cum se teme unul dintre interlocutorii lui Zoellner din Iowa? Au pierdut americanii sentimetul de „noi” și au devenit o națiune închisă, cufundată în materialism, hedonism și relativism moral? Este succesul economic al reţelei Dollar General (discutat într-un capitol al cărții), răspândit mai ales în localităţile sărace ale Americii, un simbol al declinului economic al ţării? Trăim astăzi într-o „republică fracturată”, care seamănă mai degrabă cu un camping de turişti străini decât cu o comunitate autentică de cetățeni legați împreună prin legături profunde?

The National Road nu oferă răspunsuri definitive la aceste întrebări. Cu toate acestea, Zoellner ne reamintește că țara care a dat lumii McDonald’s, bomba atomică și internetul este, de asemenea, o „națiune cu sufletul unei biserici”, în cuvintele lui G. K. Chesterton citate adesea, deși înțelese uneori greșit. Americanii și-au fundamentat identitatea națională pe credințe comune cu implicații universaliste. Zoellner arată că individualismul încurajează nu numai o pasiune profundă pentru autonomie și libertate, ci și o năzuință pentru fericire și rădăcini. Statele Unite sunt o ţară-continent, în acelaşi timp caritabilă și individualistă, suspicioasă față de autoritatea centrală, dar și conformistă. Americanii iubesc viteza și tinerețea eternă, țin la armele lor și vor să fie mai buni și mai mari decât sunt în realitate. Mulţi dintre ei sunt, de asemenea, religioși, trăiesc atât prin credință, cât și prin rațiune, în comunități sudate, unde banul nu guvernează totul întotdeauna.

Când eram pe punctul de a termina de citit The National Road, mi-am amintit de o altă carte preferată, Road Scholar (1993), scrisă de compatriotul nostru Andrei Codrescu. Refugiat din România comunistă, Codrescu a traversat la începutul anilor ’90 țara sa adoptivă cu mașina, de pe o coastă pe cealaltă, în căutarea sufletului ei. În călătoria sa spre Vest, Codrescu a vizitat locuri exotice pe care majoritatea dintre noi nu le vom cunoaște niciodată. El s-a oprit în nordul statului New York pentru a vizita comunitatea utopică Bruderhof, fondată de refugiați din Germania și dedicată unui mod de viață strict comunitar. A vizitat bursa din Chicago, care i s-a părut ca o imensă reuniune religioasă de renaștere, unde banul este la putere și jucătorii își venerează ritualic ego-urile. Americanii, „indiferent de ceea ce fac, sunt animați de speranță, nu de rațiune”, concluzionează Codrescu. În călătoria sa, poetul a învățat cum să manevreze o armă, a vizitat hippioții din Santa Fe, s-a jucat cu cristale și s-a oprit pentru a-i întâlni pe pensionarii neliniștiți din Sun City, Arizona, un Ierusalim Ceresc ai cărui locuitori încearcă să țină la distanță îngerul morții.

Cărțile lui Zoellner și Codrescu descriu impulsurile contradictorii şi adesea paradoxale ale spiritului american, imposibil de prins într-o singură formulă. Ei ne reamintesc că America se schimbă, imperceptibil, cu fiecare nou cetățean care se stabilește acolo. America este într-adevăr o idee în mintea noastră, un loc de posibilități nesfârșite, un proiect căruia suntem invitaţi să-i dăm o formă mereu nouă. În același timp, așa cum ne aminteşte Zoellner, Statele Unite reprezintă un anumit teritoriu, cu o geografie specifică și cu o forță nativă uriaşă în spatele său. „Pământul este un lucru indian”, i-a spus odată Allen Ginsberg lui Andrei Codrescu. Această putere magică este cea care permite țării să se reinventeze mereu. Și, în timp ce face acest lucru, Statele Unite încearcă să rămână fidele ideilor fondatoare: credința în libertate, guvernarea democratică și educație, egalitatea condițiilor, autoguvernare și autoperfecționare.

America, națiunea singulară care i-a fascinat pe Stendhal și Tocqueville în urmă cu două secole, continuă să-și provoace prietenii și criticii deopotrivă. Magia frontierei poate a dispărut, dar țara, în ciuda flirtului său actual cu populismul și naționalismul, rămâne un puternic simbol global în secolul XXI. „Banii, libertatea și Dumnezeu” încă trăiesc împreună, într-o sinteză incertă, în țara lui Lincoln. Zoellner crede că firele distincte de gândire ale Statelor Unite „sunt împletite permanent împreună”, iar fiecare generație este chemată să găsească noi combinații între ele. Fiecare dintre noi este invitat să redescopere sufletul inefabil al Americii.

Traducere de Octavian Manea, revizuită de autor. Textul reia, cu permisiunea revistei şi cu mici modificări, eseul original publicat în Los Angeles Review of Books (16 iunie 2021).

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Oare ce imagine despre Europa noastra s-ar putea cristaliza daca cineva ar strabate continentul in lung si-n lat? Ar fi interesanta o astfel de idee despre „mozaicul” european. Totusi, nu cred ca la final am observa aceleasi valori care-i unesc pe europeni. „Banii, libertatea și Dumnezeu” nu se regasesc peste tot in Europa.

  2. Nu cu populismul și naționalismul are un flirt America așa cum scrie autorul articolului ci cu ultrastangistii progresiști sau cu corecți politic,cu BLM și Antifa.Din cauza progresismului instituționalizat de partidul democrat cu ajutorul hoardelor BLM și Antifa libertatea și democrația adevărată in care mai cred cetățenii Onești din America este cu adevărat in pericol iar viața lor devine tot mai grea.Mai devreme sau mai târziu va veni și ripostă nimicitoare a Gardienilor Libertății care sa depună viața americanilor pe făgașul ei normal.

  3. Traiesc doar de 44 de ani in SUA si inca nu am intalnit pe nimeni interesat sa descopere sau sa redescopere „sufletul inefabil al Americii”. Din cat mi-am dat seama, vorbind cu mii de oameni „obisnuiti” (pacientii mei si familiile lor) si in calatoriile frecvente in aceasta tara, „America” e un concept, nu o realitate, pentru cei mai multi dintre noi. Oamenii se definesc de obicei, prin statul si localitatea in care traiesc; prin profesiune; prin starea civila; prin numarul de copii; prin hobby-uri. „Banii, libertatea si Dumnezeu” sunt subiecte discutate, rar de tot, numai cu cei pe care ii cunoastem bine.

  4. in america exista frankenmuth si mackinac island, hollywood, las vegas dar si micile ferme unde un omulet venit de cine stie unde isi cistiga o piine cinstita. omuletii, fie ca traiesc in california, texas, ny sau altundeva, tind spre potentialul lor real, nu s interesati de politichie, si se simt liberi pe autostrazile pe care nu intilnesc nici tipenie de militian sa le verifice centura de siguranta. europenii au fugit dintr o zona intoxicata de politruci si „elite” umaniste (cu minte schioapa, dar cica mustind de talent literar !) puse n slujba vatafilor de partid ce le platesc (pe banii altora desigur) cintarile. daca dispare america, unde se vor mai refugia omuletii ?

  5. Si totusi America e fascinanta, de fapt exista mai multe Americi si fiecare ar putea sa-si traiasca America pe care si-o doreste.

  6. That America is GONE.

    Intre ascensiunea doctrinelor neomarxiste, climatul intolerant din universitati, pauperizarea clasei de mijloc, spiritul colectivist strain americii, capitalismul inlocuit de corporatism si nationalismul distrus de globalism, America de azi e un muzeu, o cochilie, exact ca Parisul contemporan, de exemplu. Desigur, este o entitate, interesanta, vie, in evolutie, insa nu mai e America pe care o stim. S-a schimbat mult, si as zice ca nu in bine, dar asta e interpretarea mea personala.

    As Bowie said, this is not America :)

  7. O imprudenţă e că tocmai America piariştilor nu mai investeşte în propaganda externă ca în anii Războiului Rece şi azi îi înnegresc imaginea alţii, mai ambiţioşi.
    După 19 ianuarie 1972, exista la Bucureşti o Bibliotecă Americană şi se vorbea într-o zi de o mulţime de studenţi care, sfidând regimul, se buluciseră să pătrundă la o conferinţă a viitorologului Alvin Toffler.
    Azi nu prea mai ştie nimeni de existenţa American Corner Bucureşti, în cadrul Bibliotecii Naţionale a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Aurelian Crăiuțu
Aurelian Craiutu (Ph.D. Princeton, 1999) este profesor la Departamentul de Științe Politice de la Indiana University, Bloomington și profesor adjunct în Programul American Studies și la Lilly Family School of Philanthropic Studies de la IUPUI, Indianapolis. Este afiliat la Russian and East European Institute, Institute for European Studies, the Ostrom Workshop, si la Lilly School of Philanthropic Studies. Înainte de a veni în Indiana, a predat la Duke University și la Universitatea din Iowa de Nord. De asemenea, a fost profesor invitat la Universitatea din Paris V Descartes (2019), Universitatea Central Europeană, Budapesta (2019), Universitatea Pompeu Fabra, Barcelona (2018), Universitatea Paris-II, Panthéon-Assas (2010) și Școala Națională de Studii Politice și Administrație Publică, București, Romani (2004, 2005).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro