duminică, iunie 16, 2024

In ce Romanie traieste guvernul?

Cand am vazut hotararea cu care a fost sacrificat dl. Baconschi si rapiditatea cu care a fost inlocuit cu dl. Diaconescu, am realizat ca guvernul traieste intr-o alta Romanie, nu in cea a marii majoritati a romanilor. Ce astepta guvernul? Ca dupa aceasta hotarare „curajoasa”, lumea sa se declare multumita si sa se duca acasa? Probabil ca da! De parca pentru asta a iesit lumea in strada …

Lumea a iesit in strada pentru ca s-a saturat ca guvernul sa ii saraceasca, in timp ce membrii sai continua sa se imbogateasca. Lipsa de solidaritate la greu din partea guvernului si aroganta de a refuza orice dialog a scos lumea in strada, nu dl. Baconschi cu comentariile sale lipsite, daca nu de gentilete, macar de simt politic … Practic, guvernul a creat probleme uriase pentru marea masa a romanilor, fara ca aceste probleme sa ii afecteze si pe membrii sai. Pentru asta au iesit oamenii in strada!

Iar scanteia a reprezentat-o faptul ca, in ciuda subfinantarii sistemului de sanatate, noua lege ii asocia pe cei din clientela politica a guvernantilor la putinii bani care au mai ramas pentru asigurarea acestui serviciu social (si pentru care romanii continua sa mai plateasca taxe). In plus, tinta a fost fixata in persoana drului Arafat, un om de succes, care a pus pe picioare singura componenta a sistemului public de sanatate care mai functioneaza: … sistemul de urgenta! Simbolistica tentativei nu a scapat romanilor: presedintele si guvernul au dorit sa distruga si ultima bucatica de serviu public care mai mergea!

Mi-e teama, de aceea, ca, in aceste conditii, orice ar face guvernul mai putin decat solicita cetatenii (demisia guvernului si a presedintelui, urmata de alegeri anticipate) nu va potoli revolta din strada.

Nu stiu cum se vor sfarsi lucrurile (probabil ca distanta dintre cele doua „Romanii” se va mari), insa, chiar si daca cei aflati la guvernare reusesc sa supravietuiasca pana la data planificata a alegerIlor, tot nu vor mai putea sa se comporte ca pana acum.

De ce?

Unu, pentru ca romanii au demonstrat ca pot iesi oricand din nou in strada, initiind proteste de substanta. Doi, pentru ca „aliatii” au ocazia sa realizeze ca prelungirea colaborarii cu PDL este, in acest context, un act de sinucidere politica, pe care vor trebui sa il evite (cu cat mai curand, cu atat mai bine).Trei, pentru ca a forta falsificarea votului in aceste conditii – in care spera, probabil, cei de la guvernare, ca solutie disperata – se va solda cu consecinte negative infinit mai mari decat se puteau anticipa in conditii normale (iar asta ca sa nu spunem nimic despre dificultatea de a convinge lumea din tara si din strainatate, ca, lumea se va fi razgandit peste noapte, incepand subit sa iubeasca guvernul, exact la data alegerilor …). Patru, pentru ca mitul ca romanii din strainatate ii iubesc pe guvernanti a fost spulberat de demonstratiile de solidaritate organizate de acestia in fata ambasadelor Romaniei din strainatate (chiar daca, asa cum reiese din declaratiile unora din ei, tot ce ii interesa pe guvernanti erau datele lor de identitate, nu si votul lor efectiv).

In concluzie, chiar si daca guvernul va supravietui, guvernantii nu se vor mai putea comporta ca si cum numai ei ar exista in aceasta tara. Vor trebui sa tina seama macar de consecintele de mai sus? Insa asta doar cu conditia sa coboare cu picioarele pe pamant din Romania lor,  in Romania celor multi.

PS. Ca sa vedeti ca am dreptate ca guvernantii traiesc in alta Romanie, nu cea a romanilor, cititi discursul de adio al dlui Baconschi. Vorba aceea: tara arde si baba se piaptana!

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. 1. manifestarile din romania nu au avut substanta, comparativ cu cele din vest
    2. manifestatiile romanilor din strainatate au fost penibile (din punct de vedere al participarii) comparativ cu numarul celor care locuiesc acolo.

    daca noi, romanii din strainatate, nu-l mai iubim pe basescu, ne dati drept de vot prin corespondenta? sau inca va e frica si ne tratati (asa cum fac liderii dvs. de partid) ca pe niste cetateni de rang secund?

    • Asa ar fi corect, sa si votati, numai ca mi-e teama ca, indiferent daca o faceti sau, acasa va aparea ca ati votatt si, in plus, mai toti pt PDL….

      • multumesc pentru raspuns. atunci veniti cu solutii ca votul sa fie cat mai securizat, incercati sa ameliorati legea propusa de guvernarea actuala. nu sa ne spuneti ca nu avem drept de vot.

    • Daca le ceri dezorientatilor din Piata Universitatii declaratiile de venituri/impozite pe ultimii 20 de ani cred ca nu acopera nici pensia pseudocolonelului Dogaru. Ei vor o Romanie in care spectacolul grotesc la antene si irealitati sa primeze in fata scenei politice? Pas…

  2. Gresit. Guvernul NU trebuie sa se aplece la plebe. Nu trebuie sa-si piarda timpul cu indivizi saraci cu duhul care nu inteleg nimic din ce se intampla. La nivel global, local, general. Indivizii acestia oricum nu vor intelege niciodata. oricat de mult te-ai apleca si oricat de mult ai incerca. Si-atunci? Care-i ideea? Nu mai bine sa se focalizeze guvernul pe lucruri serioase? Incluzand reforme (care, desigur ii va afecta pe cei mai slabi de toate…inclusiv inteligenta, pe cei mai inadaptati). Cine a iesit in strada? Chiar considerati aceste manifestatii serioase? Chiar considerati ca o mana de „revolutionari”, asistati, „handicapati” fara handicap, platiti politic au dreptul la ceva? Chiar credeti ca mai au dreptul moral de a cere ceva? Ei, cei care au capusat si abuzat sistemul? Ei, care toata viata au trait din ajutoare de tip socialist? Ei? Nu domnule Pascu…ei sa stea si sa se zdrobeasca de caldaram pana nu mai exista. pentru ei nu merita sacrificat un guvern sau nici macar un minut. Pentru ei este doar un raspuns: IGNORAREA. Cu aroganta maxima. Ei ar aduce Romania cu 50 de ani in urma, daca ar fi ascultati. Aceste specimene nu mai trebuiesc permise. ganditi-va ca cei care-l votau pe Iliescu in 90 nu erau lasati sa voteze atunci cu emotiile lor retrograde. Alta era Romania acum.

    • Nu ii prea aveti la suflet pe cei multi si napastuiti, exact ca cei din guvern …. Ei bine, tocmai pentru ca au simtit asta i-a si scos in strada!?

  3. Domnule Pascu,

    Imi dau seama ca nu fac parte din electoratul dvs, dar imi voi permite, totusi, sa va spun in ce Romanie as vrea _eu_ sa traiasca Guvernul.

    Va spun din capul locului ca sunt un om cu convingeri de dreapta. Am studiat si am lucrat in strainatate, am propria mea firma si, in 15 ani de activitate profesionala, n-am lucrat decat doi ani la stat.

    As vrea ca Guvernul sa traiasca si in Romania celor activi si independenti, pe care pretinde ca-i reprezinta politic. As vrea sa-si duca pana la capat crucea de guvern de dreapta in vremuri de criza. Mai precis, asteptarile mele si ale altora ca mine sunt urmatoarele:

    – sa faca reformele pe care nimeni nu s-a invrednicit in 20 de ani sa le duca pana la capat;
    – sa continue o politica fiscala si bugetara responsabila;
    – sa nu cedeze in fata stangismului si populismului iresponsabil;
    – sa-si asume ca pot pierde alegerile si sa intre in opozitie cu fruntea sus.

    Daca va face toate acestea, isi vor castiga respectul meu. Probabil ca, daca o vor face, ii veti invinge in alegeri. Prefer sa-i invingeti _dupa_ ce vor fi facut toate astea.

    Pentru ca, se pare, asta trebuie sa fie soarta partidelor de dreapta din Romania in tranzitie: sa curete grajdurile lui Augias si sa pregateasca terenul pentru cresterea economica de care veti fi beneficiind dvs cand veti ajunge la guvernare. Veti prelua o Romanie care, datorita lor, nu a sucombat crizei, la fel cum, in 2001, ati preluat o Romanie stabilizata financiar si reformata structural, datorita altor neghiobi de dreapta care au platit pretul reformelor amanate de dvs in primii ani ai tranzitiei.

    Cam asta as astepta eu.

    • Subscriu 100% cu acest comentariu.
      O singura intrebare la autorul articolui – de ce crede domnul Pascu ca ceea ce cer majoritatea demonstrantilor este si ceea ce doreste majoritatea in aceasta tara? In opinia mea e o naivitate sau o ipocrizie – cum vreti sa o luati – sa spui ca lucrurile in plan economic se schimba peste noapte iar acesti oameni vor redeveni multumiti. Sau, mai stii, se poate – am mai vazut doar – dar cu ce pret?

    • Dati-le sansa si judecati-i dupa, nu inainte. Caci, din opozitie, nu poti face mare lucru. Doar celor care sunt la putere le puteti aplica, practic vorbind, criteriul dvs.

      • Mhm, pai in cazul asta mesajul nu e deloc diferit fata de ce se spune in general la manifestari – „trebuie sa-i dam jos!”. Cu aceleasi argumente – noi saracim, guvernul se imbogateste! Simplu ca sa inteleaga tot omul, nu? Cum vor schimba ceilalti lucrurile, ce va fi facut diferit – e un mare secret si nu trebuie deranjat romanul cu astfel de chestii complicate…
        Nu vreau sa fiu inteles gresit – ca s-a calcat copios in strachini de guvernanti – pffff, evident, dar alternativa – propusa isteric, cu racnete si ochi injectati – in mass media mai ales – pentru mine e si mai neatragatoare.

  4. Dle Pascu, protestele au fost indreptate impotriva intregii clase politice, nu doar a lui Boc, Basescu etc. Ce-a patit Orban (n-a fost un accident, doar a repetat experimentul) putea sa pateasca oricare din domniile voastre. Antonescu sau Ponta au fost huiduiti in mai multe randuri, iar sondajul ala teribil al realitatii tv n-a scos la iveala lucruri prea diferite de ce s-a vazut la tv; oricum, nu sunteti strain de eforturile lui Ponta si Antonescu de a unifica fara succes mai tarziu nemultumirea anti-Basescu intr-o atitudine pro-USL-anti-Basescu/PDL. Fara indoiala ca textul dvs n-ar arata prea diferit daca ati pleca de o observatie ca asta, dar cel putin in materie de nume ar fi net superior fata de ce ati identificat dvs deja :)

  5. In ce Romanie traieste guvernul? Nu este dificil de observat, in Romania in care:
    1. Razvan A abia astepta ca „asistatii” sa se „zdrobeasca de caldaram”
    2. Directorul de cabinet al prefectului de Mures le adreseaza protestatarilor un sincer si elocvent „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii” si nu este concediat imediat.
    http://www.gandul.info/news/arbeit-macht-frei-mesajul-directorului-de-cabinet-al-prefectului-de-mures-catre-protestatari-9161682
    3. Cel care se cinstea cu vin si berbecuti impreuna cu Voronin in 2005 vine acum sa scuipe venin in urechea noastra.
    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/24124/Basescu-si-Voronin-s-au-cinstit-cu-vin-si-berbecuti.html

    Asta e Romania in care traieste guvernul. Aici traieste si dl. Basescu. In tara in care o mica minoritate nu a platit nimic din criza, o tara in care cateva zeci de mii de insi extrag venituri de aici si le duc in pradisuri fiscale, o tara in care toti infractorii fiscali si candidatii la frauda fiscala si-au gasit un blazon, cica sunt „de dreapta”. Iar multi dintre ei nu sunt decat ” de catuse”. Asta-i tara ce le place. Iar criza o platesc batranii, copii, salariatii, bolnavii.

    Noi, ceilalti, traim in tara in care veniturile disponibile ale populatiei sunt dincolo de orice imaginatie dickensiana a mizeriei. Salarii, pensii, alocatii, etc, toate la un loc reprezinta 28% din PIB. Din 100 de lei produsi in economia Romaniei, doar 28 de lei intra in buzunarele populatiei. Media europeana a veniturilor disponibile ale populatiei este de 67% din PIB. Mare diferenta! Si ea explica furia irationala cu care EI se cramponeaza de ultimele farame de putere, de ultimele „surse” de supt avere, blajin botezate „reforme”.

    Asa ca este de inteles de ce EI traiesc in alta tara. Problema este ca vor sa o omoare pe a noastra. De tot si cu orice mijloace.

    • Stimata forumista, faceti niste confuzii atat de grave incat ma indoiesc ca are rost sa argumenteze cineva cu dumneavostra. O sa incerc, insa.
      Lasand la o parte link-urile de presa a caror noima mie imi scapa (ca unii spun prostii negandite, sau ca altii beau la protocoale de stat – ce trebuie sa inteleg?), cifrele pe care le aruncati in ultima parte sunt.. cum sa spun… fantasmagorii? Care e sursa? Stiti ce inseamna PIB, din ce e compus? Salariati sunt doar bugetarii in tara asta? Media europeana citata, de unde e scoasa?
      Care e logica a ce spuneti? Ca la noi astia fura 72% din ce se produce tarisoara, iar media europeana e de 33%? Sau cum?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Mircea Pascu
Ioan Mircea Pascuhttp://ioanmirceapascu.ro/
Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro