duminică, ianuarie 23, 2022

În conflictul Iohannis/Dăncilă, din nefericire, vine vara

În ziare, în mediul on line, pe site-uri, la felurite posturi de televiziune s-au făcut în ultimele 48 de ore tot felul de calcule și s-au emis o suită de ipoteze asupra modului în care ar putea să evolueze conflictul deschis dintre cele două Palate.
Toate pornesc de la ipoteza că d-na Viorica Dăncila va fi pe mai departe fermă în decizia ei de a nu-i da satisfacție președintelui Klaus Iohannis și va refuza în continuare să demisioneze. Nu neapărat, eu aș zice că nicidecum fiindcă fermitatea ar reprezenta o trăsătură de caracter a doamnei prim-ministru, ci din cu totul alte motive mult mai prozaice. Și defel onorante pentru fosta absolventă mediocră a Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești.
Doamna Dăncilă reprezintă forma post-modernă a omului fără însușiri. Întruparea perfectă a omului nou la care visa și pe care și-l doreau PCR și Nicolae Ceaușescu. Or, omul nou este precum păpușa. Stă fără să crâcnească acolo unde o pune partidul, aplaudă când este întoarsă cheița și duce la îndeplinire deciziile acestuia. Iar partidul, adică PSD-ul, recte demonicul Liviu Nicolae Dragnea, i-au cerut doamnei Viorica Dăncilă să stea în Palatul Victoria și să fie un premier de paie. Carevasăzică doamna Dăncilă rezistă. Se comportă de parcă ar fi un condamnat la locul de muncă.
Un lucru pe care președintele Klaus Iohannis îl știa foarte bine încă din clipa în care a acceptat propunerea PSD de a o desemna într-o funcție pentru care d-na Viorica Dăncilă nu dovedise, iar acum e încă și mai clar că nu are nici cea mai mică abilitate. Președintele a acceptat-o pe insignifianta doamnă Dăncilă dintr-un calcul politic, a dorit să evite o criză, omițând însă ipoteza că Liviu Dragnea, prin intermediul unui premier de paie, care habar nu are ce înseamnă cuvântul ridicol, îi va încălca una dintre prerogativele esențiale. Aceea de arhitect al politicii externe a României.
Demonicul Liviu Nicolae Dragnea a făcut-o cu complicitatea iresponsabilă a ministrului de Externe, dl. Teodor Meleșcanu, așa că rămâne de văzut dacă nu cumva matusalemicul și ineficientul șef al diplomației, a acționat la ordinul sau cu acceptul celui care i-a îndeplinit această ultimă mare dorință a vieții sale. Aceea de a conduce iarăși Ministerul de Externe pe socoteala și în defavoarea României. E vorba despre dl. Călin Popescu-Tăriceanu.
Faptul că președintele Iohannis i-a retras încrederea doamnei Viorica Vasilica Dăncilă nu are nici cea mai mică urmare constituțională. Rămâne la nivel simbolic. În cel mai bun caz președintele poate să sesizeze CCR pe tema unui conflict de natură constituțională între Președinție și Guvern. Poate că o va face mânat deopotrivă de dorința de a avea propria lui mutare, una de răspuns, după ce guvernul a recurs la o acțiune similară în privința refuzului președintelui de a o revoca din funcția de procuror șef al DNA pe doamna Laura Codruța Kövesi. Așteptata decizie a CCR în privința Kövesi ar putea amplifica respectivul conflict.
Nu știu ce șanse de izbândă ar putea avea în cazul sesizării CCR Instituția Președintelui. Cred că nici specialiștii în domeniu nu s-ar putea pronunța în acest moment cu prea mare exactitate în condițiile în care nu prea ne este clar ce fel de înțelegeri a încheiat în numele României și la ordinul numitului Dragnea Nicolae Liviu d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Asupra acestui lucru va trebui să se pronunțe mai întâi CSAT. Desigur, Constituția României spune că președintele este singurul abilitat să încheie tratate internaționale în numele României. Încă nu știm dacă neștiutoarea, manipulabila, omul de plastilină Viorica Vasilica Dăncilă a promis măcar că va încheia vreun tratat cu Israelul. Nu știm dacă d-na Dăncilă și dl. Dragnea și-au reafirmat promisiunea de a muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Situându-se astfel în afara orientărilor UE reafirmate de d-na Federica Mogherini, un fel de ministru de Externe al Uniunii. În cursul zilei de sâmbătă a fost lansată în piață ipoteza că d-na Viorica Vasilica Dăncilă ar putea fi acuzată chiar de înaltă trădare. Rămâne să vedem dacă există dovezi în această privință.
Se mai vorbește despre posibiltatea intrării d-lui Klaus Iohannis în grevă prezidențială. Nu cred că președintelui Iohannis îi stau în fire manifestările din cale afară de dramatice. Nu știu nici dacă o astfel de decizie nu va fi de natură să deterioreze încă și mai mult imaginea externă a României. Sigur, mai există și alte soluții de care s-ar putea prevala președintele. Referendumul care să consulte populația pe tema oportunității guvernării PSD-ALDE ori o solicitare de urmărire penală a d-nei Viorica Dăncilă.
În urmă cu ani, atunci când dl. Victor Viorel Ponta a început să aibă serioase probleme cu justiția, președintele Klaus Iohannis i-a solicitat acestuia demisia. Fără rezultat, după cum bine se știe. Dl. Ponta a plecat de la Palatul Victoria doar după catastrofa de la Clubul Colectiv, după spusele domniei-sale, în urma manipulărilor d-lui Liviu Nicolae Dragnea.
Mult mai plauzibilă mi se pare ipoteza că președintele să facă referiri continue la incident. Să îl speculeze politic. Să îl folosească pentru a-și pregăti intrarea în viitoarea campanie prezidențială. Mai rămâne de văzut cât de puternic va reacționa strada. Numai că, din nefericire, vine vara. Și odată cu vipia vin și concediile.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Scuze vad ca este doar o joaca facuta de nu stiu cine caci daca unele mesaje mi se refuze si este OK, este dreptul dvs si uneori va inteleg si motivele pragmatice :)
    Adica este doar o joaca pentruca vad ca mesajele de mai sus in moderare disparusera cu totul acum reapar si de acea postez asta ca sa explic mesajul de deasupra care si el ca si asta este /sunt numai ptr dvs.

  2. Multumim, domnule Morariu ca tineti strada in atentie ca un factor politic, insa e momentul ca politicienii sa faca ceea ce au de facut contra sifilisului format din PSD ALDE UDMR si votantii lor. Acestia nu reprezinta mai mult de 23% din acest popor si totusi nenorocesc ireversibil Romania. Nu lasati pe noi, cei din strada, munca politica a celor pe care ii platim in acest scop.

  3. Ce optimist e acela care a spus ca Viorica poate fi condamnata pentru tradare.

    Cand PSD e la putere, nimic nu e normal, nimic nu merge, nimic nu functioneaza cum te-ai astepta intr-o tara normala.

    Cand PSD vine la putere, ratiunea se suspenda.

    In cel mai bun caz, oamenii vor vota in 2020 cu USR, RO+ si chiar PNL, in cel mai rau caz vor pleca cu totii din tara, pentru ca de ce ai ramane intr-o tara de ticalosi?

  4. Asa e, cine vrea sa duca o lupta cu succes trebuie sa tina intotdeauna cont si de starea vremii. Pina spre noiembrie slabe sperante sa iasa cineva din starea (psihica) de vacanta. Dar mai stii?

  5. Doresc sa explicitez cat de cat cele spuse mai sus:

    Ref conflictul Presedinte-PM ( pe dl Dragnea formal nu-l bag in seama):
    ACHTUNG! ACHTUNG! dle presedinte Iohannis, caci multe sfaturi otravite primiti acum si unul este cel care-l (trec la persoana a treia) indeamna de a sesiza CCR pentru conflict de interese intre el si PM. De ce este un sfat otravit dat cu intentie sau cu aflare in treaba?.Pentruca desi este evident ca este un conflict Respectiv desi aveti dreptate si este de fapt ceva evident ca este un conflict constitutional pe care daca l-ar reclama ar avea in mod normal (repet in mod normal) castig de cauza. Dar de data asta dl Iohannis nu trebuie sa o faca nici direct si nici sa dea ocazia altora sa o faca de exemplu ridicand problema in CSAT sau chiar gandindu-se la aplicarea articolului codului penal ref la Inalta Tradare lucru care tot la CCR ar duce lucrurile. De ce? Exista deja o decizie foarte clara a CCR data cand cu Ponta si Basescu si orice ocazie de revizuire, de nuantare a acesteia trebuie evitata.Retragerea increderii acordate VVD acum trei luni legalmente ramane pur platonica ca si solicitarea de demisie care este doar la dispozitia ei sau a Parlmentului. Este foarte bine ca Presedintele a comunicat tarii aceasta situatie si nu are nimic in plus de facut decat sa se tina de fisa postului si sa comunice natiei toate porcariile care i se fac. Sa lase CCR in pace in problemele directe dintre el si guvern sau parlament si sa o sezizeze doar in cadrul strict al actiunii legislative cum o si face dealtfel. Restul sunt sau pot deveni diversiuni contra lui. Desigur este liber sa vorbeasca poporului cand doreste si atunci poate invoca si bunul simt si legi nescrise si codul de onoare sau de omenie etc si desigur si mai ales si deciziile anterioare ale CCR. Dar atat. As dori sa vad daca cineva poate sustine ca nu am dreptate. :)

  6. Un prieten a „adoptat” un pui de caine de pe strada, l-a dus acasa, l-a hranit, deparazitat si l-a numit Vasile. Cand a venit veterinarul pentru vaccin, a rezultat ca e catea. Asa a aparut un prim-ministru cu nume de barbat, cu dotari de femeie si cu creier cat boaba de piper, ca s-a dilatat de la caldura asta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro