Motto: „If I can be said to ‘have come from anywhere’ it is from the tradition of German philosophy.”–Hannah Arendt
Cum poti ramane uman in timpuri intunecate? Cum si de ce se petrece dezumanizarea? Reactia mea la filmul despre Hannah Arendt in regia Margarethei von Trotta, cu Barbara Sukowa in rolul principal, este ca, in pofida imenselor dificultati de a traduce drama ideilor in limbaj cinematografic, regizoarea a reusit acest lucru. Filmul capteaza mizele marilor polemici in care a fost prinsa Hannah Arendt, felul cum vedea ea gandirea (das Denken) drept substanta a identitatii umane. Gandirea, pentru Arendt, nu poate fi separata de judecata morala, acea capacitate si acea obligatie care, vorba lui Mihail Sebastian, ne ridica cu un cap mai sus de zoologie. Cand gandirea se desparte de actiune, ori invers, cand actiunea se desfasoara in absenta gandirii, scria Hannah Arendt, spatiul libertatii este in primejdie.
”The chief characteristic of of this specifically human life, whose appearance and disappearance constitute worldly events, is that it is always full of events which can ultimately be told as a story, establish a biography…”, scria Hannah Arendt in “The Human Condition”. Fagaduinta politicului era pentru ea fagaduinta si obligatia trairii in adevar.
http://www.humanitas.ro/humanitas/f%C4%83g%C4%83duin%C5%A3a-politicii
http://www.lapunkt.ro/2013/04/06/arendt-si-actiunea-politica-o-configuratie-a-nuantelor/
Scenariul filmului este fidel, in mare masura, realitatii, cu pasaje intregi din prelegerile si corespondenta Hannei (cu Mary McCarthy, cu Heinrich Blucher, cu Karl Jaspers, cu Kurt Blumenfeld, prietenul drag de care o lega sionismul din tinerete). Suntem martorii modului in care s-a ajuns la un adevarat linsaj simbolic pentru ca ganditoarea a spart anumite tabuuri si a indraznit “sa spele rufele murdare” in public. Nu e vorba aici de criticile legitime si oneste, ci de faptul ca au existat voci influente care au acuzat-o de ura de sine, de renegare, de aversiune pentru statul Israel etc A ajuns sa fie etichetata drept “inamica a statului Israel”.
Chiar colegi ai ei s-au pretat la ceea ce se cheama “character assassination”. I s-a negat acestei femei (accentuez cuvantul, femeie) dreptul a-si sustine public propriile opinii. Ba chiar si dreptul a le avea. Scena cand este chemata de cei trei universitari de la New School for Social Research care o admonesteaza pentru ceea ce a scris poate intra in orice antologie a machismului impertinent.
Asistam la scene memorabile, de mare intensitate ideatica, despre intelligentsia din New York (acei “New York intellectuals” despre care am avut prilejul sa scriu pe larg si nu o singura data), in special junii autori care se situeaza pe piedestalul adevarurilor definitive, precum Norman Podhoretz, stralucit critic literar, aflat pe atunci in plina ascensiune, protejatul lui Lionel Trilling si proaspat numit editorul lunarului “Commentary”. In cartea sa “Ex-Friends”, Podhoretz povesteste despre prietenia cu Hannah Arendt si amarul ei final. Intre timp, cum stim, a invatat si el ce inseamna sa ti se desfigureze ideile…
Lipseste din pacate, si ar fi trebuit sa fie acolo, faptul ca, pentru Hannah Arendt, Raul radical s-a intruchipat deopotriva in Auschwitz si in Gulag (nu s-a referit expressis verbis la Gulag utilizand acest acronim, dar a scris pe larg despre rolul ideologiei in exterminismul stalinist). De altfel, cand “New Yorker” a decis sa o trimita drept corespondent la procesul de la Ierusalim, motivul a fost, intre altele, ca Hannah Arendt scrisese marea carte despre catastrofele secolului XX, “Originile totalitarismului”. In acea carte (aparuta in romaneste, la Humanitas, in traducerea datorata lui Ion Dur si lui Mircea Ivanescu), dezvolta ea analiza Raului radical, pornind de la o intuitie kantiana. Fostul meu doctorand, Benli Schechter, a scris o superba teza despre modul cum s-a dezvoltat discutia pe tema totalitarismului, gratie Hannei Arendt, in paginile legendarei “Partisan Review”. Tot acolo a publicat Mary McCarthy un pamflet antologic impotriva detractorilor Hannei dupa aparitia cartii “Eichmann la Ierusalim”. Sa mai adaug despre Mary McCarthy, personaj semnificativ in film si marea prietenea a Hannei Arendt, ca a fost una din vocile cele mai puternice ale stangii liberale anticomuniste si ca a participat la intemeierea Comitetului pentru Libertatea Culturii in Statele Unite, o initiativa anti-stalinista menita sa tina piept ofensivei propagandistice a comunistilor si a “tovarasilor de drum”.
http://www.youtube.com/watch?v=KDO5u2YSbm0
Esential in perspectiva arendtiana este accentul pe fenomenul unic al anesteziei morale, al extinctiei diferentei dintre Bine si Rau. Omul birocratic indeplineste ordinele ca un automat. Absenta gandirii, ceea ce Arendt numeste thoughlessness, este motivul pentru care Raul radical se converteste in Rau banal. Cand spun „se converteste” am in vedere modalitatea de exteriorizare, rutinizarea Raului, nicidecum faptul ca organizarea cu sange rece, fara urma de constiinta morala, a genocidului ar fi mai putin o expresie a Raului radical. Cine citeste discursul lui Himmler de la Posen (Poznan) din 1943 in fata „cadrelor” SS, isi da seama ca Raul era justificat prin consideratii ideologice, ca in absenta acestora crima absoluta nu putea fi conceputa drept indeplinire a unui mandat istoric. In „Origini”, Hannah Arendt cita un ideolog nazist care definea statul national-socialist drept un Weltanschauungsstaat (stat intemeiat pe o conceptie asupra lumii). Exact ca si statul ideocratic intemeiat de Lenin. Discutam zilele trecute pe acest subiect cu un bun prieten. Cred ca pozitia sa sintetizeaza ceea ce incerc sa spun aici: „Ce se intampla este ca raul nu mai este perceput ca rau si astfel, prin thoughtlessness, el intra in banalitatea cotidiana, in care nu mai trebuie sa iei decizii de discernamint, ci doar decizii de administratie.” Lichidarea persoanei morale, a persoanei juridice si a individualitatii, observa Monica Lovinescu scriind despre opera Hannei Arendt, transforma totalitarismul intr-o masina de fabricat absurdul.
Evaporarea prin ideologie a discernamantului moral, aceasta este marea problema pe care a explorat-o cu admirabil curaj intelectual Hannah Arendt. Ea a murit in 1975, n-a mai apucat sa scrie despre „Arhipelagul Gulag”. Sunt convins ca ar fi scris in „New York Review of Books” un eseu despre Soljenitin pe care l-ar fi inclus in volumul „Men in Dark Times”. In 1967, la 50 de ani de la lovitura de stat bolsevica intrata in istorie sub numele de Revolutia din Octombrie, a participat, alaturi de Isaiah Berlin, Shlomo Avineri, George Kennan, Leonard Schapiro, Marc Ferro, Adam Ulam, Bertam Wolfe, la un simpozion la Harvard, organizat de Richard Pipes. S-a nascut una din cele mai importante carti despre Rusia revolutionara.
http://www.librarything.com/work/8580507
Cred ca merita amintit faptul ca scoala revizionista din sovietologie, cu ale sale reverberatii actuale, a atacat chiar ideea studierii simultane a comunismului si fascismului ca ramuri ale unui trunchi totalitar (frati gemeni, cum s-a spus). Evident, era vizat conceptul de totalitarism dezvoltat de Hannah Arendt in anii 50, se proclama ca era vorba de o legitimare ideologica a Razboiului Rece. Vestigiile totalitarismului nu au disparut. Nu a disparut ceea ce Jean-Francois Revel a diagnosticat drept tentatia totalitara. Se face elogiul „ipotezei comuniste”, al „orizontului comunist”. Cum spunea Elena Bonner in discursul rostit la primirea Premiului „Hannah Arendt” din partea orasului Bremen, a Fundatiei „Heinrich Boll” si a Asociatiei „Hannah Arendt”:
Reading Arendt is frightening even today. Her account of the general resemblance of the Nazi and Communist regimes has been confirmed by many others. On Hitler: “He was phenomenally false…lack of a sense of reality …indifference to facts” (Konrad Heiden). On Stalin: “revulsion for the truth of life,” “indifference to the real situation” (Nikita Khrushchev). In Germany: “The Führer is always right.” In the USSR: “The Party is never wrong.” Hitler: “The nation will be victorious or it must perish totally.” In the USSR, as a song put it, “Bravely we’ll go to war for the power of the Soviets and we will die as one in the fight.” Death camps and the Gulag. Gas was used in the former. The latter didn’t need to waste money on it—hunger and cold did the job.
Faptuitorul Raului radical nu-si pune probleme etice pentru ca este complet instrainat de taramul eticii. Aparenta este una a banalitatii, esenta este radicala. Dar nu o face doar dintr-un orb instinct al disciplinei, ci si pentru ca impartaseste ideologia totalitara. Acum avem date persuasive: Adolf Eichmann nu era un birocrat indiferent, rece, detasat: era obsedat de rolul evreilor, ii privea drept insecte daunatoare etc Deci, ideologia creeaza patternul dezumanizarii celui decretat drept inamic, iar sistemul birocratic permite acestor “deratizatori” sa actioneze cu sentimentul predestinarii istorice, al comandamentului providential si al impunitatii…
http://www.humanitas.ro/humanitas/eichmann-la-ierusalim
Momentul prelegerii finale este intr-adevar rascolitor. Mai ales ca au existat oameni de o mare inteligenta (Hans Jonas, unul din studentii favoriti ai lui Martin Heidegger, specialist in gnosticism care l-a influentat mult si pe Ioan Petru Culianu) care au reactionat, cum se vede in film, cu mare tristete la ceea ce ei percepeau drept “aroganta” Hannei. Cum spuneam, Mary McCarthy a aparat-o in paginile lui “Partisan Review”. Despre cei care o numeau pe prietena ei „Hannah Arrogance”, prozatoarea scria: „These people get worse as they get older, and in this case it is just a matter of envy. Envy is a monster.” Nu erau crutati, in acest context, nici Saul Bellow si Alfred Kazin, ei insisi critici caustici ai ganditoarei.
http://www.newyorker.com/online/blogs/books/2013/06/hannah-arendt-and-mary-mccarthy-bffs.html
Maestrul Hannei Arendt, Karl Jaspers, a dovedit intelegere pentru pozitiile ei, dar a fost probabil indurerat de faptul ca Hannah a acceptat reconcilierea cu Heidegger (pe care el nu l-a iertat niciodata) si a devenit ceea ce unii au numit “impresara” acestuia in lunea anglo-saxona. Karl si Gertrude Jaspers au tinut prea mult la Hannah pentru a-i reprosa direct asemenea lucruri. Au acceptat formal argumentul ei privind “naivitatea” lui Martin, dar ma indoiesc ca l-au crezut valabil.
Scandalul major a fost discutia despre rolul Consiliilor Evreiesti, acea dorinta de a lumina una din paginile cele mai obscure si nelinistitoare din ceea ce Arendt a definit drept timpurile intunecate (“dark times”). Pentru Hannah, a interoga cele mai sensibile teme, a spune exact ce crede despre lucruri pe care altii le acopera cu suspecta abilitate, tinea de o datorie socratica in raport cu umanitatea. Refuza sa se cantoneze in atasamente pe care ea le vedea drept “tribale”. Intr-o scrisoare din 20 iulie 1963 catre Karl Jaspers, vorbind despre neintrerupta campanie isteroida impotriva ei, Hannah marturisea ca, fara sa-si dea seama, a ulcerat personaje influente din viata politica israeliana, dintre care unii erau fosti membri ai Consiliilor perioadei naziste. Chiar si asa, scria ea, nu avea niciun motiv sa cedeze: „Daca as fi stiut ce se va intampla, probabil ca as fi facut exact ceea ce-am facut”. (v. Hannah Arendt, Karl Jaspers, “Correspondence, 1926-1969″, Harcourt Brace Jovanovich, 1992, p. 511).
Atunci cand se despartea de Hannah, cand incheia o prietenie de-o viata, Kurt Blumenfeld vorbea de fapt si pentru Gerschom Scholem, marele specialist in cabala, cel care i-a reprosat Hannei lipsa de iubire pentru poporul evreu. Raspunsul ei nu sugereaza raceala, ci o alta perspectiva despre iubire. Ea isi iubeste prietenii, nu simte dragoste pentru colectivitati (etnice ori sociale). Inseamna acest lucru “aroganta”? Ma indoiesc. Arendt si Scholem fusesera buni prieteni cu Walter Benjamin (ea avea sa scrie prefata volumului “Illuminations” aparut la Schocken Books, editura new yorkeza unde a fost o vreme redactor). In 1968, Scholem ii reprosa Hannei o presupusa detasare superioara in raport cu cauzele pe care le sustinuse candva: “I knew Hannah Arendt when she was a socialist or half-communist and I knew her when she was a Zionist. I am astounded by her ability to pronounce upon movements in which she was once so deeply engaged, in terms of a distance measured in light years and from such sovereign heights.”
La randul sau, Hans Jonas scria in memoriile sale ca a fost socat de tonul anti-sionist si mai ales de ceea ce el numea “ignoranta Hannei Arendt in chestiunile evreiesti”. Dincolo de dezacordurile asupra carora, in ultimii ani, au decis sa nu se mai pronunte, Jonas a fost care a rostit o miscatoare oratie funebra pentru vechea sa prietena in 1975, la Capela Memoriala Riverside (textul a fost publicat chiar in revista “Social Research” a universitatii unde predasera impreuna, doi refugiati din infern. (v. Hans Jonas, “Memoirs”, Edited and annotated by Christian Wiese, translated form the German by Krishna Winston, Brandeis University Press, 2008). Dupa ce a citit un capitol din cartea lui Jonas “Imperativul responsabilitatii”, Hannah Arendt i-a scris: “Un lucru este cert–aceasta este cartea pe care bunul Dumnezeu a avut-o in minte cand te-a facut”.
Ramane deschisa, repet, rana legata de colaborarea Consiliilor Evreiesti. De fapt, putem vorbi de colaborare in acele conditii? Care ar fi fost alternativele? Existau alternative? Poate ca da, de pilda insurectia Ghetto-ului din Varsovia, partizanii din Vilna. “Bury me standing” este titlul unei carti de Isabel Fonseca despre conditia populatiei Roma in Europa zilelor noastre. In 1961 insa, publicul israelian (si nu dar acela) nu era dispus sa exploreze acest subiect de o maniera dezinhibata. Tabuurile functionau inca intens-prohibitiv. Pentru tanarul stat Israel, Holocaustul era o rana deschisa, nu se punea problema unor dezbateri metafizice despre fenomenologia Raului. Procesul Eichmann avea valoare de pedagogie nationala–cu interogatiile ei si cu critica la adresa retoricii procurorului Gideon Hausner, Hannah Arendt tulbura apele.
http://www.yadvashem.org/yv/en/exhibitions/traveling_exhibitions/eichmann/index.asp
Istoricul Walter Laqueur a scris la vremea aceea despre lipsa de empatie pentru victime in “Eichmann la Ierusalim”. Cred ca gresea: exista empatie acolo, dar era o compasiune combinata cu o imensa suferinta pentru ceea ce ea vedea drept marea eroare a liderilor comunitatilor sortite pieirii. Hiperboliza socant: „The darkest page in a dark book”. Nu stiu cum ar fi reactionat Hannah Arendt daca ar fi vazut documentarul “A Film Unfinished” despre propaganda nazista, Ghetto-ul din Varsovia si labirintul memoriei. Nu si-a pus problema ce-ar fi facut ea insasi daca ar fi fost prinsa in clestele unor optiuni imposibile, asemeni lui Adam Czerniakow, liderul Consiliului Evreiesc (“Judenrat”) din Varsovia, care, inainte de plecarea unuia din ultimele transporturi, s-a sinucis.
Relatia cu Martin Heidegger este prezentata drept un fel de cheie hermeneutica a biografiei spirituale a Hannei. Mi se pare exagerat: la fel de importante au fost, filosofic vorbind, relatiile cu Jaspers si cu Blucher. Hannah Arendt nu a fost o „heideggeriana de stanga”, cum a scris un exeget. Ea a creat o opera originala, nu s-a situat pe o pozitie apologetica in raport cu creatia celui care i-a fost primul mare profesor de metafizica. Dana Villa are dreptate cand subliniaza faptul ca Hannah Arendt nu contesta rolul Ratiunii in politica, dar apara o politica deliberativa care exclude ambitiile monopoliste, oricare ar fi orientarea acestora: „She shares with liberals like Isaiah Berlin and conservatives like Michael Oakseshott a deep suspicion of rationalism in politics and the pretenses of theory to guide a transformative practice. From Plato’s ‘tyranny of reason,” to the French revolutionary terror, to Marxism’s catastrophic fulfillment in Stalinist totalitarianism, political rationalism has shown itself every bit as capable of generating moral horror as either religion or Romantic nationalism.” (v. Dana R. Villa, „Apologist or Critic? On Arendt’s Relation to Heidegger,” in Steven E. Aschheim, „Hannah Arendt in Jerusalem,” University of California Press, 2001, pp. 331-332).
De la Karl Jaspers a invatat sa filosofeze iubind lumea oamenilor (amor mundi). De la Heinrich Blucher a preluat marea simpatie pentru Rosa Luxemburg si pentru consilii ca forma de democratie directa. Ideile lui Blucher au influentat, incontestabil, viziunea ei asupra a ceea ce a numit “tezaurul pierdut al traditiei revolutionare”. Inaltimile suverane despre care scria cu duritate Scholem au fost de fapt acea balustrada imaginara fara de care ne prabusim in abisul particularismelor auto-mutilante.
https://www.youtube.com/watch?v=4IYZqvH2yCs
http://press.uchicago.edu/ucp/books/book/chicago/P/bo12778607.html
https://www.contributors.ro/cultura/hannah-arendt-martin-heidegger-si-metapolitica/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
imi pare rau dar, citind anumite comentarii ale scriitoarei cu ocazia procesului de la Ierusalim, intr-adevar, chiar fara sa stii nimic despre aceasta, ajungi la concluzia ” de ura de sine, de renegare, de aversiune pentru statul Israel”.
Ma iertati ca va intreb, ati citit cartea „Eichmann la Ierusalim”? Ce inseamna „aversiune pentru statul Israel”? Faptul ca a avut rezerve privind retorica acuzarii? Poate va gasiti timp sa vedeti filmul. Eu zic ca merita. Ganduri bune.
Frumos articol. Din pacte insa ati diminuat dmensiunea relatiei cu Heidegger. Si ca sa va raspund in tonul dvs… ma iertati ca va intreb, ati citit corespondenta dintre cei doi ?
Referitor la „problema antisemitismului” cred ca este utila amintirea pozitiei lui Jaspers. O curata predictie a viitorului si, ceea ce vedem in Germania zilelor noastre adevereste retorica marelui ganditor.
In rest, rolul H.A. in cursul istoriei gandirii moderne, contemporane, ramine subapreciat. Este greu ca femeie sa intri in lumea misogina a filosofiei. Epicur stie.
Multumesc pentru comentariu. Regret daca intrebarea mea vi s-a parut ironica. Nu faceam decat sa trimit la cartea care a generat marele scandal. Da, am citit corespondenta HA-MH (editia Gallimard). Am scris despr relatia dintre cei doi, am dat chiar un link in final. Voi publica si recenzia mea la cartea lui Yvonne Sherratt intitulata (somewhat misleadingly), „Hitler’s Philosophers” (Yale UP, 2012). Recenzia va apare luna aceasta in „International Affairs”. De acord cu Dvs, recitirea lui Jaspers mi se pare si mie extrem de necesara.
ceea ce mi se pare fascinant in cazul hannei este faptul ca nu se vorbeste despre ea in scoli. a fost nevoie tot de o femeie (!) sa o faca mai cunoscuta lumii. asemenea aspecte ridica foarte serios problema misoginismului academic.
unii oameni, daca le spui ca au un cos pe frunte te injura si cauta sa-ti gaseasca neajunsuri, altii se uita in oglinda si cauta sa-si rezolve problema…intrebarea e care din ei ajung la conducere
Cand ne veti onora cu un articol ref noul panopticon digital (care l-ar surprinde poate si pe Orwell prin dimensiuni, limbaj dublu si incalcare dreptului la intimitate)? Banalitatea raului, versiunea guvernamentala, nu?
Interesant… Tandemul Margarethe von Trotta & Barbara Sukowa are continuitate.
„Die Geduld der Rosa Luxemburg” a fost regizata tot de von Trotta, avand-o de asemenea pe Barbara Sukowa in rolul principal…
„Evaporarea prin ideologie a discernamantului moral”.
Recunosc ca imi sunt mai familiare unele traditii orientale decat multe din operele mentionate aici.
Eu cred insa ca evaporarea discernamantului moral se datoreaza mai degraba abuzului de speculatie mentala si „ideologia” nu e decat o constructie menita sa dea coerenta unor speculatii atragatoare si justificare faptelor la care acestea conduc.
Unele traditii, cum ar fi zen-ul japonez sau dzogchen-ul tibetan, spun ca gindirea sau mintea nu e decat o vibratie a unei naturi fundamentale numite „spirit” sau „constiinta” la fel cum emotiile sunt vibratii ale unei alte naturi numite „suflet”. Mai spun ca abuzul de gandire e daunator (!) si ca daca reusim sa cunoastem direct aceasta natura fundamentala, dispare „foamea” de speculatie, ca si dorinta de a „judeca” si categorisi in „bine” si „rau” tot ce ne inconjoara.
Ma intreb daca aceasta filozofie nu poate fi utila in incercarea de a construi o intelegere fiabila a fanatismelor si dogmatismelor de tot felul care au facut atata rau in istoria omenirii.
Domnule Lutic,
Printul Naoshige spunea ca marile probleme trebuie tratate cu delicatete… asa cum si micile probleme trebuie tratate cu seriozitate (Maestrul Ittei). Foamea de speculatie si dorinta de a “judeca” si categorisi in “bine” si “rau” tot ce ne inconjoara – pretul pentru acest lux: anxietatea. Certitudini? Nu exista! Lumea este alcatuita din situatii neprevazute.
Detasarea cu gratie, compasiunea, simplitatea gandirii, luciditatea constanta, verticalitatea spiritului… sunt incompatibile cu carjele mentale date de ideologie. Cunoasterea trebuie dublata si de discernamant. Atitudinea ambivalenta – iubesc pe loc, urasc indata -, fixatia in complexul lui Oedip, muscaturile schizoid-paranoide, reactiile pur instinctuale, delirurile paranoice, complexul tatucului, compusia de repetitie – cate rani deschise…
” Nu iubesc nimic ; nu urisc nimic ; nu cred nimic ; nu spun nimic. ”
Schopenhauer
@Hannibal Lecter
Între Nimic şi durere ce alegeţi Dvs? Porii sufletului închişi? Criptele psihice? Gesturile definitive?
Durerea , intotdeauna ! Suffering in some unimaginable way ! Pai cum altfel ?!?
Domnule Hannibal Lecter,
Vă răsfăţaţi producând durere, punând în scenă răzbunări şi dezvăluiri exemplare?
Dvs. ati intrebat doar , dar nici nu stiti ce bine ati nimerit-o ! Da , intr-adevar , razbunare si dezvaluiri exemplare , dar in primul rind necesare. Razbunare si dezvaluiri pentru durerea produsa de barbari si de salbatici. Ce credeti , Nurenberg a fost o „dezvaluire exemplara” in conditiile cind cele discutate acolo erau cunoscute de ani de zile dar nimeni nu spusese o vorba pina atunci ? A fost Nurenberg o „razbunare” ?
Ce se poate face ca atrocitatile ce au loc azi in North America sa fie „dezvaluite exemplar” (nu ma refer la moftul re. invasionn of privacy , ci la lucruri grave si tragice , la scara continentala ) ? Trebuie asteptat un alt „Nurenberg” ?
Vedeti, ne aflam pe forumul prof. Tismaneanu , dar dumnealui a ocolit pina azi a discuta tragediile , salbaticismele si barbarismele din lumea americana in care traieste , preferind a discuta despre „there and then” si niciodata despre „here and now”. Sau poate ca nu stie , sau , mai precis, prefera sa nu stie . La fel ca majoritatea celor din „there and then” ….
E mai safe , considera dumnealui , care , desi a citit biblioteci intregi , l-a omis tocmai pe Santayana . Pacat !
Domnule Hannibal Lecter,
Comentariile Dvs. la articolele scrise de Domnul Tismăneanu, nu de puţine ori transmit o tensiune dozată cu premeditare, se simte o punere în scenă până la cel mai mic detaliu. Intuiţi ceva artificial? Există o recuzită de măşti şi dezvăluiţi în mod exemplar? Trebuie să vedem – noi cei orbiţi de Model – toate faţetările?
Nuremberg nu a fost o răzbunare exemplară, nimic nu este întâmplător. Spre deosebire de Dr. Zen, incisivul meu tată, eu nu mai cred că „lumea este alcătuită din situaţii neprevăzute”. Toate reacţiile exagerate în raport cu o situaţie, ascund în spate ceva ce cândva a fost real, un afect căruia nu i-a făcut faţă cel ce se dezvăluie. Mintea omului inventează mecanisme de apărare – perverse, psihotice sau nevrotice – pentru a se proteja de emoţiile neplăcute.
Ce trebuie să facem? Să interpretăm tăcerea celor ce sunt în măsură să facă ceva pentru a schimba sensul istoriei şi nu o fac, dar şi a celor ce preferă să nu ştie. Cât despre cei ce ne croiesc viitorul, mai mult patologie decât normalitate.
Erata
por – la plural cu un singur i
Completare : durerea altuia , binenteles .
Domnule Hannibal Lecter,
Acest – Nu iubesc nimic ; nu urasc nimic ; nu cred nimic ; nu spun nimic – nu se potriveste cu raspunsul pentru HHH – Durerea , intotdeauna – si completarea demna de o analiza – durerea altuia , binenteles. Sunteti un maestru in a manevra ideile, sensibilitatea dv este calibrata pe valori, pe carnea cuvintelor si nu pe epiderma lor. Intrebarea in „stilul casei” pusa de HHH este, probabil in intentie, o invitatie la un dialog pe un divan imaginar dar si o tradare. :)
Zen
Stimate Dr. Zen
Va multumesc pentru invitatia la delicatete.
Se vede ca sunteti un om care trateaza cu seriozitate temele pe care le intalneste si imi place sa sper ca nu sunteti total pesimist in privinta valorii efortului de a intelege…
Va doresc toate cele bune
Domnule Mircea Lutic,
Efortul de a intelege – usa sufletului are cheie doar pe dinauntru, daca intelegem cat mai repede acest adevar, sutem scutiti de deziluzii.
Cu deosebita consideratie,
Dr Zen
Citirea acestui articol m-a determinat sa caut si sa aflu ce au fost Consiliile evreiesti.
Informatiile le-am gasit aici: http://www.idee.ro/holocaust/pdf/holocaustul.pdf. (Mihai Chioveanu, „Ghetoizarea evreilor”)
Stiam cate ceva despre relatiile uneori stranii dintre evreii din ghetouri, mai ales dupa ce am vazut filmul „Pianistul”. Ce am aflat insa acum ma pune pe ganduri! Inteleg acum dece unii evrei au criticat-o pe Hannah Arendt!