miercuri, aprilie 23, 2025

Încă o vânătorească (fără…)

Care ești mă, ăla atât de ticălos, hain, infam, lipsit de inimă și de Dumnezeu?… Ăla care după ce te-ai folosit binemersi de-o bunătate și drăgălășenie de jucărie vie (gen banală corcitură imitând vreun mops/bișon/pekinez), după ce-ai profitat din plin de zglobia sa prezență prin preajma ta, a casei și cartierului tău, după ce ți-a adus atâta bucurie în toate camerele, bucătăria, baia, holul, curtea și orice alte încăperi, anexe ori acareturi vei mai fi având, ca să nu mai vorbim de râsul și veselia continuă din viața familiei și mai ales a copilașilor tăi… Ăla care, tu cu soția și progenitura ta v-ați obișnuitără a colecta cu toptanul priviri admirative, zâmbete și complimente de la toți cunoscuții și toți trecătorii necunoscuți în legătură cu drăgălășenia cățelușului pe care-l posedați, implicit cât de iubitori, veseli și de treabă trebuie că sunteți chiar voi, care vă purtați frumos și deveniți voi înșivă mult mai frumoși și simpatici și interesanți alături de animăluțul ăsta atât de zglobiu, aparte, special, superdrăgălaș… Dar care, după ce trecură anii iar bătrânețea veni peste bietul animal, după ce culorile aprinse ale blănii i s-au estompat, năpârlirea s-a stabilit drept continuă și jegoasă, după ce i-au crescut dinți urâți protuberând peste buze, după ce a surzit și orbit, a pierdut somn și miros, urinând pe el și pe tine, pretutindeni prin casă, oricând, poate după ce propria doamnă și mai ales ăia mici au început să te bată la cap să le faci rost de alt câine, că ăsta e câh rău, ei bine ai decis să uiți și tu tot trecutul, să-ți fie silă de el, să-l urăști, să-i dorești dispariția, moartea. Dar făcând ce-ai făcut n-ai dat dovadă decât de ticălos ordinar, de porc și măgar umanoid, căci nici curaj n-ai avut să fii criminal efectiv, să-l strângi de gât tu însuți ori doar să-l sufoci cu o pernă, ba te-ai și zgârcit să dai 100 de lei la orice veterinar, ca să-l eutanasieze fără dureri și cu milă. N-ai fost, măi omule, decât o zdreanță sordidă când ai decis, nici mai mult nici mai puțin decât să-l duci într-o pădure, să-l abandonezi într-un crâng. Căci l-ai făcut pradă vie, gata să de sfârtecat și devorat de viu de către sălbaticele carnivore. Lucru care se va și petrecut, inevitabil, firesc, dar nu fără ca mai întâi să te facă pe tine de rușine, nu fără să arate, prin jalea și drama proprie, cine ești și ce fel de făptură poți fi. Lepădându-te de el și lepădându-l ca pe-un deșeu, pe tine însuți te-ai făcut o lepădătură. Nu c-ai fi unic, o excepție, un singur accident etic. Dimpotrivă. Fapt și pentru care ajungi expus, acum, chiar aici. Tu reprezinți un gen, ilustrezi o tipologie. Adică o realitate sociologică prezentă virtualmente oriunde, peste tot, printre toate grupurile de indivizi ce-și zic oameni. Căci te poți înființa în orice grup sau comunitate, desigur discret, ascuns, neștiut, în stare să înșeli multă lume prin cumsecădenie formală, aparentă, prin politețe și complimente facile, prin papagal social și haine totdeauna proaspăt spălate, apretate, călcate, cravată, costum. Poți chiar fi, în societate și-n meserie, un Cineva. Într-un paralel intim, într-o suprapunere și strat vâscos, difuz și murdar, având însă fețe ori cute identitare opuse. În fine, ca să revenim, să zicem că într-o zi ori noapte ai hotărât, urmând să te descotorosești cât mai repede de nenorocitul animăluț senil în chip mișelesc. L-ai vârât într-o geantă răpciugoasă ori sacoșă-ncrețită, apoi în porbagaj, te-ai pus dup-un volan, ai șofat iute și furișat, ducându-l departe de casă, aruncându-l într-un pâlc de pădure. L-am văzut nu doar eu ci și câțiva pescari riverani. Și nu o singură dată, ci vreme de vreo două poate chiar 3-4 săptămâni. Deci a supraviețuit ceva vreme, iar asta tocmai pentru a-ți ilustra și demonstra, susținut, pentru orice trecător, drumeț, turist, pribeag ori pescar, propria ta nimicnicie. Căci animalul șoca pe oricine-l vedea. Efectiv ți se rupea inima observându-l cum umblă ca-ntr-un marș aleator, tot timpul, fără să vadă și audă nimic, lovindu-se de orice obstacol, intrând cu ochii lui imenși, larg deschiși, prin orice smârc și tufe buruienoase, întorcându-se și căutând altă cale, aproape alergând haotic, învârtindu-se pe loc ori tăind zigzaguri de poteci inexistente. Te apropiai, nu simțea nimic. Puteai striga. Era surd și mut. Trebuia să-i atingi direct botul cu pâinea, brânza, salamul sau pateul tău pentru ca să perceapă ceva și să-nceapă brusc să muște, să molfăie și-nghită ca disperatul. Rarii pescarii tot așa, îi băgau câte-un peștișor-doi direct printre dinți, sau câte-un biscuit din merindea proprie. Probabil că noaptea lingea ori sugea roua de pe frunze și ierburi. Și a dispărut brusc, lăsând imaginației – pe care în asemenea situații ți-ai dori să n-o ai deloc – scena brutală a săvârșirii sale. Dar nu înainte de-a-și fi expus tragedia îmbătrânirii și ramolirii lui personale vizavi de nemernicia ta îngrozitoare, de azvârlirea sa ca-n groapa cu lei sau șacali hămesiți. Om rău, nu există lege care să-ți pedepsească pe drept nerecunoștința, răutatea, cruzimea. Ai merita purtat pe străzi, ca odinioară pungașii ori trădătorii, cu tălăngi și înscrisuri umilitoare, să știe toți ce mari ticăloși trăiesc binemersi printre noi, pot trece drept cetățeni de onoare, de normalitate sau poate de vază, în vreme ce dosesc iar pe ascuns chiar prestează acte de-o lipsă de omenie la fel de barbare ca printre primele făpturi ale preistoriei. De altminteri, atitudini ca asta a ta se regăsesc și cu privire la rudele primare ale nu foarte puțini așaziși concetățeni. Părinți, bunici, unchi și mătuși care devin inutili, poveri, stânjeneală, față de care urmașii direcți nu-și mai reamintesc și nu regăsesc vreun motiv de milă, cultivând în suflet doar sila necesară pentru a-i abandona, interna oriunde, jigni și alunga-n fel și chip. Dacă nu mijlocindu-le în chip direct moartea, obligându-i pe respectivii să-și dorească dispariția fizică precum își așteaptă copilașii bomboana favorită, precum pruncii satelor așteaptă Crăciunul, precum campionii trofeul și cecul, precum unica salvare, desăvârșirea finală, supremă. Oare câtă istorie, cultură (degeaba) și civilizație va mai curge până să priceapă lumea că și animalul e (un fel de) om? Nu știm cum își zic nici sălbăticiunile, nici domesticele animale lor înșiși; habar n-avem dacă au sau nu vreun dram de conștiință de sine. Însă despre noi, oamenii, precis deloc puține (ci dincontră) sunt convinse că suntem bestii.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Pentru cine a vazut filmul numit „Zorba Grecul” acela realizat de Michael Cacoyannis avind in distributie o pleiada de mari actori ai vremurilor : Anthony Quinn, Alan Bates , Irene Papas si pe Lila Kedrova(cistigatoarea unui Oscar pentru rolul ei secundar facut in rolului Bubulina ) este de referinta momentul in care„ Bubulina” moare si intrega ei camera este aproape instantaneu devastata de consatenii ei Bubulina ramind singura (moarta ) intinsa pe un pat de fier fara nici o alta urma de umanitate in jurul ei .Pina si cearceafurile i-au fost furate .Daca ne reintorcem la textul de fata animalul OM nu are absolut nici o vina asa cum nici celalalte animale aflate in „lantul trofic ”nu au .Nu putem invinovati pe nimeni .Fortele Naturii si cele ale Intimplarii sunt singurele legi valabile si ele construiesc ,zi de zi ,situatii in care omul decide conform puterii de judecata , conform momentului existentialist si a nevoilor personale de moment ce ceea trebuie facut . Bine sau rau doar legea ne poate arata partialitatea sau o anume forma a vinovatiei . In rest totul este parte a intelegerilor diferit exprimate (asa cum este si in cazul de fata ) a animalului numit doar de catre OM-OM.

  2. Sfânta antropomorfizare. Omul este singura specie capabilă să-și mute afecțiunile instinctuale către alte specii în timp ce își poate urî de moarte semenii. Îmi vine în minte Hitlerul afectuos cu dulăul din dotare, mângâindu-l pe cap în timp ce gândea nemțește la soluția finală. Cea mai ieftină pseudo-dragoste, pretinsa dragoste de câini. Antropomorfizare cât încape, riscuri deloc, decepții necum, cheltuieli minime și ele – niște pelete săptămânale la sac, raftul roșu de pe la Lidl. Cu un bol de nimicuri ai sclavul tău, dorința ascunsă a minții tale – să depindă cineva total de tine, fără să se poată împotrivi. „Afară sunt câinii” spunea cineva pe care nu-l mai ascultă demult nimeni, asta dacă l-ar fi ascultat cineva vreodată. Scenă: o femeie frumoasă cu un câine așchimodie – o arătare rezultată din încrucișări manipulate și atent selectate de către minți bolnave. Lângă așchimodie, accidental un dulău, degenerat și el din același strămoși lup. Într-o secundă dulăul îi ia capul în gură așchimodiei. Doamna se panichează, zbierăt, intervenție energică, isterică, dar reușește să-și scoată arătarea din gura maidanezului. Îl ia în brațe, mămoasă, și lipindu-l de piept, inevitabil trimite organele genitale ale așchimodiei direct în decolteu. „ – Băiatul lu’ mama!”. Mamă cu zgardă. Mamă satisfăcută. Mamă cu investiții și eforturi minime. Mamă fără copii. Cam așa.

    • Ce bine zici, Darie!
      Fenomenul iubirii de câini ar trebui, la un moment dat, după ce trece moda, să fie studiat în vreo facultate de profil uman.
      În centru e dorința omului de a fi Dumnezeu – fie măcar și pentru un câine.
      De ce lumea nu-și ia ca animal de companie un pui de găină? Păi, puiul nu dă din coadă! Oricât de plin de dragoste necondiționată ai fi pentru un pui, câteodată, când vii acasă seara obosit, simți nevoia să primești confirmarea că ești soarele universului și pentru altcineva, nu numai pentru prostul din oglindă.
      Iar puiul nu poate oferi așa ceva.

    • Vă rog să-mi lăsați adresa dvs; promit că alte dați (nu puține, ba chiar și surprinzător de variate) voi renunța la principiul „lăsării Naturii să-și continue cursul”, aprovizionându-vă personal; altminteri, despre pomii (auto)lăudați ca având funcții și acțiuni caritabil-ecologico-animaliere… vă invit tot pe dvs. a le bate-n porți surde, ori la tel. inactuale și saituri învechite (le-am probat).

  3. Cutremurator articol. Mi-a reconfirmat credinta potrivit careia OMUL este cea mai nociva fiinta care poate exista pe acest pamant. Si singura care merita sa dispara cat mai curand, pt binele planetei.

  4. Traiesc intr-una din zonele, multe, get-beget românesti, pline de traditie si credinta, in care oamenii lui Dumnezeu cumpara antigel asa cum ai cumpara pâine. Mai mult vara. Ma gândesc ca nu dau copiilor sau gainilor/porcilor. Dealtfel ei insisi spun ca le dau câinilor.
    Popo(r)u european.

  5. Dar cu parintii lor oare nu fac la fel?
    Stiu de diverse cazuri de parinti abandonati cu exceptia unei fiice sau a unui fiu cand sunt mai multi in familie.
    Evident, cand se ajunge la mostenire toti cei care nu au ridicat un deget, nu si-au vizitat parintii dar’mite sa ii ajute cumva sau sa le dea un telefon din an in pasti isi cer drepturile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro