joi, mai 14, 2026

Inevitabila coabitare sau cum a căzut Macron în propria sa capcană

După rezultatul mai mult decât surprinzător al alegerilor de duminică, Macron nu asumă eroarea istorică a dizolvării parlamentului în plină ascensiune RN. E strategia pe care a ales-o pentru a încerca să preia inițiativa. Pe 10 iulie a trimis o « Scrisoare către francezi » pentru a le spune că alegerile nu au un câștigător, deci nici o zonă politică nu-i poate impune nominalizarea unui prim-ministru. În plus, consideră că extremele nu trebuie să guverneze. Deși nu le numește, vizează LFI-ul lui JL Mélenchon și RN-ul lui J. Bardella și M. Le Pen. Președintele francez a vrut să câștige timp și să se pronunțe înainte ca Noul Front Popular (din care face parte LFI) să ajungă la un o propunere de nume de prim-ministru. Deocamdată, alianță electorală de stânga nu a fost capabilă să ajungă la un compromis și nu e exclus că va merge spre rezerva de cadre din zona sindicală. Dar intervenția lui Macron nu a făcut decât să întărească ostilitatea întregii clase politice la adresa sa și mai ales să sudeze în această logică anti-macronistă dihotomicul NFP.

În acest moment au fost deschise negocieri de la centru (cele trei partide din majoritatea prezidențială) spre stânga non-LFI și spre dreapta, Republicanii. O astfel de alianță pe hârtie ar reuși să depășească majoritatea de 289 de locuri. Dar probabilitatea ei în actualul context este nulă și, presupunând că în viitor s-ar realiza, ea ar deschide tot o coabitare. Asta pentru că, după dizolvare și consecințele ei, deși macronismul nu a murit, macroniști nu prea mai există. Căci marii perdanți al dizolvării au fost chiar macroniștii, pe care președintele i-a trimis în prima fază ca pe miel la tăiere către un electorat foarte ostil, și în a doua fază i-a pus să se retragă sau, după caz, să fie aleși, cu voturile NFP, deci inclusiv LFI. Jumătate dintre cei 168 de aleși ai majorității prezidențiale au beneficiat de retragerea candidaților NFP. Iar acum trebuie să explice de ce NFP, care deocamdată rămâne unit, nu are dreptul să încerce să guverneze.

Adevărul este că Franța a trecut în câteva săptămâni de la un regim super-prezidențialist, în care președintele decidea cam totul, la un regim parlamentar, mai bine zis al combinațiilor între partide cu programe incompatibile, dar cu interese în principiu mai puțin incompatibile. Rămâne însă de văzut, pe 18 iulie când se va alege președintele Asemblée Naționale, în ce măsură tendința va fi aceea a unui pas spre compromis, sau spectrul Franței neguvernabile va (re)apărea.

Trebuie însă sublinat că, de la alegerile din 2024, când proaspăt realesul Macron nu a primit o până atunci tradițională majoritate absolută, președintele francez se zbate între dorința de a decide totul și necesitatea unor compromisuri măcar punctuale.

De unde și existența unei logici a deciziei-șoc de a dizolva camera principală a parlamentului după înfrângerea partidului său la alegerile europene. A invocat nevoia de « clarificare ». Cele două tururi ale legislativelor au adus exact inversul. Și asta începând cu poziția zonei macroniste. Înainte de primul tur, aceasta și-a asumat rolul de unic recurs împotriva extremelor. Până și Mbappé, un prieten al președintelui Macron, a preluat ritualic apelul la un vot împotriva « extremelor », plural atât de semnificativ în context: includea nu numai RN-ul, dar și partidul lui Mélenchon, implicit Noul Front Popular.

După primul tur, discursul nu a fost schimbat brusc decât la nivelul premierului Attal. Provenit, de altfel ca și Macron, din Partidul Socialist, acesta preluat de la Mélenchon retorica « frontului republican », una care dez-extremiza candidații LFI, în defavoarea pericolului cvasi-fascist pe care l-ar fi reprezentat RN. De fapt a fost o clasică mișcare de tipul « Să te faci frate cu dracul, ca să treci puntea ».

Dar asta făcuseră deja partidele stângii mai moderate. Bruschețea dizolvării și timpul nefiresc de scurt în care stânga a trebuit să pregătească alegerile au putut scuza necesitate ca Socialiștii sau Ecologiștii să participe la acest Front care reunește partide incompatibile programatic. Așa s-a ajuns la turul doi din 7 iulie ca atât cu stânga relativ moderată, cât și « majoritatea prezidențială » să se facă frate cu dracul LFI. Aceste două zone fiind la rândul lor văzute, din perspectiva lui Mélenchon, ca dracul cu care treci puntea, sau, în limbajul leninist care nu îi e străin, ca fiind, fiecare, un idiot util care face jocul LFI.

Scuza publică a premierului Attal, care a orchestrat până la urmă cele 2010 retrageri reciproce între macroniști și NFP, a fost că « stânga nu poate câștiga alegerile ». Iată însă că le-a câștigat. Chiar dacă cu o majoritate relativă și contradictorie. Stupoarea nu a venit din rezultat în sine, ci din suprapunerea de păcăleli politice care au dus la confuzie nu numai electoratul, ci și oricene încearcă o analiza a rezultatelor alegerilor. Dintre păcăleli, cea mai importantă este aceea a faptului că o alianță făcută în numele « valorilor republicane » a favorizat candidați care ies flagrant din cadrul ideal invocat. O alianță cinică ce a primit o fundița morală. Aceasta a funcționat electoral mai bine decât se așteptau macroniștii nu numai pentru că centrul a oferit o respectabilitate extremei-stângi, altă eroare istorică de care se va mai vorbi. Dar și pentru că RN-ul a ezitat între aroganța câștigătorului de prim tur, afișată de Bardella care astfel și-a arătat lipsa de experiență, și agresivitatea Marinei Le Pen. De altfel, o agresivitate bine calculată: preluarea puterii guvernamentale de către Bardella însemna practic sfârșitul șanselor sale de a câștiga președinția: fie acesta eșua, ceea ce făcea imposibilă o victorie, fie reușea, ceea ce-l proiecta pe el către funcția supremă. Întrebarea tulburătoare e dacă acest « frontul republican », pe moment atât de eficient pentru a bloca candidații RN, nu a fost un cadou pentru Marine Le Pen în perspectiva prezidențialelor din 2027.

Sunt destule semne că Macron era pregătit de o coabitare cu Bardella, recentele informații din Libération ale unui important canal de discuții între zona Macron și conducerea RN par a o confirma. Totuși, între cele două tururi Marine Le Pen a vorbit despre rolul cvasi-simbolic, a se citi decorativ, al președintelui într-o coabitare cu o majoritate RN, iar Bardella nu a negat posibilitatea scenariului forțării unei demisii a lui Macron. Tip de retorică ce acoperea și eventualitatea unei majorități relative RN. Așa putem înțelege mai bine schimbarea radicală de strategie cerută de Attal, dar acceptată lent de Macron: « frontul republican » a fost răspunsul lui Macron la amenințările iresponsabile instituțional ale RN.

Mai este un detaliu deloc neglijabil: abia după alegeri opinia publică a aflat că RN a acceptat formarea în Parlamentul european a unui nou grup cu Viktor Orbán, « Patrioți pentru Europa ».  Grupul parlamentar, care are în comun naționalismul, poziția critică față de ajutorarea Ucrainei și o atracție pentru retorica de tip putinist. Astfel RN-ul nu merge, așa cum se credea, spre post-populismul atlantist reprezentat de prima-ministră Meloni, preferând o alianță cu mai multe partide care chiar merită prea utilizatata etichetă de extremism. În plus, Bardella conduce grupul respectiv, o posibilitate care ar fi trebuit cunoscută încă din campania electorală. Un secret vinovat, probabil nu singurul. RN-ul făcuse eforturi certe să iasă din zodia extremei drepte iată că, la nivel european, nu face decât să-i confirme pe unii din aprigii săi contestatari și astfel să valideze post-factum « frontul republican ».

Revenind însă la peisajul de după bătălie din Franța, RN-ul poate contempla cu optimism probabilul haos parlamentar ce va marca cel puțin următoarele luni. Instituțiile celei de a V-a Republici au fost făcute tocmai pentru a evita întoarcerea la tarele celei de a IV-a, ce a partidelor. Dar pentru prima dată s-a format o alianță pentru turul doi care nu are perspectiva să guverneze, ceea ce practic a falsificat și votul majorității, și filosofia tipului de scrutin. Timp de un an parlamentarii știu că nu mai riscă dizolvarea, deci pot cenzura când vor Guvernul. Cei care au câștigat turul doi al legislativelor, Noul Front Popular, reclamă nominalizarea unui prim-ministru care va avea împotriva lui aproape două treimi din parlament, așa că nu poate supraviețui decât atâta timp cât opoziția majoritară va dori acest lucru.

Președintele poate numi un prim-ministru chiar fără să existe o majoritate parlamentară pentru că acesta nu are nevoie de un vot de investitură, deci de o majoritate absolută. Totuși, el riscă din prima zi o moțiune de cenzură. Două scenarii se deschid pentru perioada de după 18 iulie. Prima este nominalizarea unui prim-ministru de la NFP, nu neapărat cel propus de alianța electorală. Se deschide o coabitare cu un guvern în care LFI ar fi principalul partid și, mai ales la nivel imagologic, și-ar pune amprenta asupra guvernării. Scenariul e fie improbabil, fie poate fi ales numai pentru speranța de viață redusă a unui astfel de guvern. Al doilea scenariu este cel în care Macron nominalizează o personalitate consensuală stânga—dreapta, probabil venită din zona tehnocrată. Dar și în acest caz, va fi o formă de coabitare pentru că ostilitatea clasei politice față de Macron nu ar da viață lungă oricărui prim-ministru care să apară ca fiind un apropiat al președintelui.

Macron este pe punctul de a pierde o mare parte din puterea pe care o deține de șapte ani, păstrează însă privilegiul de a decide către cine. Și, din păcate, după ultimele evenimente nu e clar dacă-l va utiliza în mod responsabil.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Macron a jucat la cacealma și a pierdut. Individul a făcut mult rău Franței, practic țara a devenit neguvernabila. Personal nu înțeleg de ce în Vest naționaliștii sunt considerați extremiști/fasciști iar stânga radicală și comunistă este tolerată. Adică în Vest este o politică de tip Putin, mai bine comuniștii internaționaliști/globaliști decât naționaliștii „fasciști”.
    Macron a dat o lovitură de copită democrației franceze. O va sfârși urât, că cioclu al democrației franceze, poate chiar europene.

  2. Genialul Macron a realizat ceea ce nimeni nu credea ca se poate face scotind RN din jocul politic cel putin pentru urmatorii trei ani .Ca parcurs de etapa este exceptional . Ceea ce urmeaza se stie .Cine doreste a respecta Republica si cine doreste a se desprinde de extremismul de stinga sau de dreapta vine linga Macron .Macron a reusit sa separe apele mai ceva ca Moise de odinioara .Macron ne-a aratat tuturor ce inseamna democratia si ce inseamna decizia cetateneasca .RN a inghitit hapul .Urmeaza ca stinga sa se sparga in bucatele si cei care ce redenumesc republicani sa preia impreuna cu Macron conducerea Frantei . Cetateanul a votat restul il face Macron .

  3. In procipiu je m’en fiche de ce prostioare a facut Micron. De altfel nu ma asteptam de la el la ceva inteligent.
    Nasoala e ca totusi Franta e in EU si totusi, o tara mare la nivel EU, si totusi una din putinele tari EU care are si ceva armata si ceva armament.
    Chiar daca nu se da ora exacta la Paris, totusi Franta influenteaza puternic EU.
    Deci Franta incotro?
    O ia pe drumul comunismului, de fapt francezii au o componenta Comuna din Paris, sau o coteste spre dreapta semnalizind stinga? Mai sunt francezi in Paris, dar in Marsseille?
    Grand Nation e oricum cam zapacita, ar fi important sa n-o luam in serios.

  4. „Cei care au câștigat turul doi al legislativelor, Noul Front Popular”. Domnul meu, traiti in fantezie. Matematica elementara arata ca nu e adevarat. 30% nu fac 50%. Inteleg ca favoritii dvs se dau cu fundul de pamant ca au castigat alegerile, dar pur si simplu nu e adevarat.
    Ameninta cu greve, atacuri asupra parlamentului etc, arata ca sunt o forta cvasi-terorista.

  5. Nu este doar o „fratie” cu dracul, ci este vorba si de anumite convingeri macroniene legate de politica de stanga. Asa se intampla atunci cand simti ca pierzi puterea de care te agati disperat. Pacat ca mai exista astzi astfel de presedinti care se leaga cu lanturile de scaunul puterii.

    • Macron nu avea, cel puțin deocamdată, a se teme de nimic: prezidențialele vin abia în trei ani. Iar până atunci și-a maximizat atribuțiile mandatului: orice formațiune politică are nevoie de președinte pentru a forma sau a participa la majoritatea parlamentară. Absolut!
      Și s-ar putea ca Macron să vină cu alte surprize: o coaliție pentru guvernare cu RN, dar cu premier de la partidul care-l susține, ca fiind formațiunea politică cu fotolii mai multe decât partidul Mărioarei. Căci asta este formațiunea care are timp să se erodeze în următorii trei ani, până la prezidențiale.
      Eu zic ca Macron este cel care intuiește mai bine încotro bate vântul schimbării și, spre deosebire de Le Pen sau Mèlenchon, nu se opune acestui trend. Ca mai există unii care nu-l înțeleg și se grăbesc să-l critice, e normal in democrație, dar e un fapt secundar.

      • @Hantzy
        Tind sa fiu de acord cu tine.
        Oricum, pare ca la acest moment Macron detine cheile de la Matignon.
        Infrangerea Majoritatii prezidentiale este aproape o victorie daca raportam rezultatele la previziunile/estimarile catastrofale. Iar ptr.RN o victorie mare cat o infrangere raportat la aceleasi previziuni/estimari.

  6. Lumea lui Mitterand, Estaing, Pompidou, Hollande, Sarkozy nu mai exista. Generatiile s-au schimbat dar si problemele economice si sociale s- au acutizat. Insasi sistemul politic prezidential este vetust. Macron a ales sa puncteze raul cel mai mic in fala lui Le Pen. Franta Insoumise adica Rebela doreste azi altceva. Macron traieste varianta pe care KWI a propus- o in Ro de coabitare PSD si PNL pentru linistea lui si care ne duce in o fundatura dar care nu o recunosc guvernantii si clasa politica actuala. Nu ar fi de mirare ca nu peste multa vreme francezii sa fie chemati din nou la urne.

  7. Cred că ceea ce încearcă Gussi să ne convingă este că Macron a greșit! Ori dacă nu cerea alegerile anticipate, RN a lui Le Pen și acest tinerel Bardella dădeau impresia că ei sunt cei care conduc Franța. Ori Macron a arătat astfel acestor lideri și militanți RN că ei sunt a treia mișcare politică ca pondere în Parlamentul francez. Macron este acum în situația de a crea o majoritate parlamentară care să nu propună pe un Melanchon sau altul de ai lui prim ministru. Probabil ca va negocia cu Raphael Gluksmann și PS pentru un guvern modera de centru stânga.

  8. Macron e un lider slab dar cu un ego hipertrofiat. Mi-aduc aminte de episodul Manou… Pe langa faptul ca e un lider slab, mai este si un globalist cu aere de napoleon redivivus, dar rupt de viata si interesele „jaqueriei”, ale acestor plebei deranjanti care pur si simplu nu vor sa priceapa ca imigratia de slaba calitate, neoliberalismul, globalismul, wokismmul, misiunea istorica a fostului bancher sunt scopuri nobile care primeaza categoric in fata mentinerii nivelului de trai al enervantilor platitori de taxe numiti cetateni.
    Si asa a dat Franta pe mana comunistilor hardcore si a populistilor de mucava.

    • @Zambetul lui Ilici
      Probabil stiti ca stanga hardcore l-a acuzat f.zgomotos pe Macron ca a dizolvat parlamentul ptr.ca la alegerile anticipate sa aduca la putere dreapta radicala……
      Macron o fi un lider slab, in acceptiunea dvs., dar s-a dovedit a avea un anumit fler politic folosit cu ocazia acestor alegeri.
      „Neoliberalismul” este un pacat de moarte in viziunea stangii fr. Orice initiative ale lui Macron au fost vazute/examinate de stanga doar prin criteriul neoliberalismului asa cum e definit de stanga (neo)marxista. Totul, dar absolut totul, este/era vazut ca beneficiind celor mai mult sau mai putin avuti si persecutand la classe ouvrière.
      Atat dreapta radicala cat si stanga extrema isi disputa vocal calitatea de victima principala a macronismului.

  9. Stimate dle Profesor:
    Obiectiva și f.precisa analiza d-voastră.
    Utilizați un verb chiar în propoziția de început… a asuma. Un pockerist își asumă dacă merge la risc, chiar dacă are cărți bune sau rele. Asumarea este egală cu pierdere banilor personali. Un politician când riscă puterea, poate pierde puterea. Puterea nu a făcut-o el, nici nu a moștenit-o de acasă, ci i-a fost investită. Adică joacă pe banii altora. Și știe ca dacă îi pierde nu îl trage nimeni la răspundere. Un politician mai poate juca de ex. pensiile la care muritorii s-au chinuit o viață întreaga, stabilitatea unei țări, destinul ei, etc
    Cat despre fraza de încheiere, cea cu responsabilitatea, va rog frumos, să fim serioși… responsabil din ce punct de vedere, a celor care l-au pus în funcție?
    În rest, numai de bine și Long live La Grande Nation! Sa vedem ce va fi în continuare.

  10. Poate ne explicați de ce actualul guvern nu este atacat cu moțiune de cenzură. Nu are cine s-o înregistreze|voteze că nu există încă președinte al AN? Sau există?(decan de vârstă, de exemplu?)

    Sigur că ar fi doar de imagine dar…

    La urma-urmei însăși alianța Renaissance MoDem Horizons și cine-l mai susține măcar declarativ pe președintele Macron ar putea declanșa moțiunea, că doar PM își depusese demisia! și s-ar vedea cât de fermi ar fi ceilalți să demită urgent guvernul.

  11. Eu cred că Macron îl va lăsa în ofsaid pe Mélenchon și va face alianță cu RN pentru guvernare. Mélenchon e liderul temporar al unei alianțe electorale, care se va desface în bucăți, unele fiind eventual momite de Macron pentru a participa la guvernare alături de Ensemble și RN. Ultima formațiune are majoritate de voturi dar are mai putini parlamentari decât formațiunea lui Macron. Voturile astea trebuie să le reducă Micron în termen de trei ani și va invita RN la guvernare. RN este la apogeu după două decenii de existență și nu poate amâna prea mult, mai ales ca riscă totuși ca Macron să-i facă propunerea rivalului din extrema stângă, cel care are astfel șansa să-și întărească alianța formată pentru alegeri, transformând-o într-una pentru guvernare (nimeni nu pleacă de la cașcaval), deci RN ar fi obligată să accepte propunerea lui Macron, dar cu premier de la Ensemble. RN va avea ministere grele, solicitante, deci se va eroda mult, dar nu-și va putea mulțumi alegătorii. Iar în trei ani Macron câștigă, francezii vor înțelege ca altul mai bun nu există și la anticipate Ensemble recucerește și majoritatea parlamentară. Vom vedea!

    • Salvarea Franței stă în eliminarea lui Macron. În 1968 francezii l-au eliminat pe marele De Gaulle care salvase Franța de o umilință totală. Deci, se poate! Allons enfants de la patrie!

      • Salvarea Franței stă în eliminarea lui Macron.
        Postulatele personale sunt un fel de wishful thinking rudimentar. Iar “eliminarea” suna al naibii de radical.

  12. https://dai.ly/x18k1xd
    Cine a urmărit spectacolul prin care s-a omagiat căderea Bastiliei și sosirea flăcării olimpice la Paris, a sesizat ca în prima parte a spectacolului, indebulonabilul prezentator Bern nu a rostit niciodată numele Maestrului Cristian Măcelaru, dirijor al Orchestrei Filarmonice care a acompaniat interpreții
    vocali și instrumentali .
    Abia în cea de a doua parte, în urma intervențiilor telefonice ale criticilor muzicali și melomanilor din Franța, a respectat indicația regizorilor și ostentativ i-a pronunțat numele după fiecare arie sau prestație corala.
    Maestrul Cristian Macelaru a fost director al Filarmonicii din Paris și la aceasta ceremonie a fost invitat exceptional, în acest moment fiind director al Filarmonicii din Cincinnati .
    În multe regiuni ale Franței, 14 Iulie este doar o comemorare a victimelor revoluționarilor orbi și manipulati de entitati ale căror intenții europenii le-au văzut materializate prin ” Republica de la Weimar ” si socialismului fascistoid genocidar propagat la nivel planetar.

  13. Macron greseste fiindca ramane in centrul jocurilor de putere fiind foarte erodat ca imagine. Posibil sa fi facut deja o greseala aliindu-se in turul 2 cu stanga, asta ar putea sa conduca la un moment dat la o alianta electorala opusa intre RN si Republicani care ar da urmatorul presedinte si prim ministru. Daca ar fi lasat RN mai multe voturi RN putea forta de acum un guvern cu Republicanii si sa clacheze la guvernare. Optiunea ramasa e sa dea mandatul Frontului Popular sa faca guvern minoritar pe care formatiunea lui sa il sustina conditionat in parlament. Cei trei ani ar fi suficienti ca electoratul sa isi dea seama ca politicile Frontului Popular sunt falimentare, sa creeze disensiuni in alianta de stanga si sa dea timp aparitiei unui lider centrist puternic. Cu cat tine mai mult de putere (aici se include orice guvern centrist alambicat sau un guvern tehnocrat sustinut de o coalitie centrista alambicata) si nu-i lasa pe ceilalti sa faca greseli la guvernare cu atat exista mai multe sanse ca in 2027 sa fie o confruntare intre RN si cineva de la LFI in turul 2 al alegrilor prezidentiale.

  14. După primul scrutin la alegerile pentru Marea Adunare Nationala à Frantei invingatori au ieșit comunistii…
    Realizeaza Europa în ce hal de lume traim?
    André Chassaient este membru PCF din 79′.
    După turul doi au ieșit ai lui Macron adică bășcălia cu spaima de extrema dreapta s-a repetat , les gens de voyages, minoritatile magrebine și corporatiile își pastreaza privilegiile.

    Cam asa vor arata si alegerile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

anunt

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Societatea română pentru Istoria Religiilor organizează la București, în perioada 20-25 septembrie 2026, Congresul mondial al disciplinei.

Tema generală a Congresului – Religions 360° – va reuni sute de savanți din șase continente, care vor prezenta cercetările actuale desfășurate în toate centrele semnificative ale discipline la nivel global – vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro