De fiecare dată când o faptă penală deosebit de gravă captează atenția publicului, statul român reacționează reflex, aproape pavlovian: înăsprește pedepsele, elimină individualizarea pedepselor, reduce vârsta răspunderii penale etc.. Nu este o reacție rațională, ci una emoțională. Un instinct primar, de apărare simbolică, prin care statul își afirmă autoritatea nu atât în fața infractorului, cât în fața unui public indignat. Politica penală devine astfel o formă de spectacol moral, iar legislația – un decor menit să transmită mesajul: „am făcut ceva”.
Așa a apărut și Legea Anastasia, care exclude suspendarea executării pedepsei în anumite cazuri de ucidere din culpă în context rutier. Așa s-au înăsprit pedepsele pentru infracțiuni sexuale cu minori. Așa reapare, ciclic, ideea scăderii vârstei răspunderii penale, invocată invariabil după fiecare crimă comisă de un adolescent. În toate aceste cazuri, reacția statului este rapidă, simplistă și profund previzibilă. Și, în egală măsură, ineficientă.
Punitivismul ca politică performativă
Literatura criminologică este clară de peste patru decenii: înăsprirea pedepselor nu are un efect semnificativ asupra criminalității. Certitudinea sancțiunii contează mai mult decât severitatea ei, iar pentru majoritatea infracțiunilor grave – în special cele comise sub impuls emoțional, influență de grup sau imaturitate cognitivă – calculul rațional al pedepsei este practic inexistent.
Cu alte cuvinte, statul pedepsește mai aspru nu pentru că acest lucru funcționează, ci pentru că arată bine. Legea devine un act de comunicare publică, nu un instrument de prevenție. Garland descrie acest fenomen ca parte a „culturii controlului”, în care politica penală răspunde anxietăților sociale, nu realităților empirice. Scandalul cere sânge simbolic, iar statul îl oferă sub forma unor articole de lege mai dure. Un fel de ‘pâine și circ’.
Adolescenții, crimele și iluzia răspunderii penale timpurii
Cazul recent din județul Timiș – în care trei adolescenți, dintre care unul de 13 ani, au ucis și incendiat un alt tânăr de 15 ani – a reaprins solicitările pentru scăderea vârstei răspunderii penale. Argumentul pare intuitiv: dacă minorii ar răspunde penal mai devreme, astfel de fapte ar fi prevenite. Problema este că datele infirmă constant această intuiție.
Dovada cea mai simplă este chiar acest caz: doi dintre autori aveau deja 15 ani, deci se aflau în zona posibilei răspunderi penale. Existența acestei răspunderi nu a avut niciun efect preventiv. Acest fapt este perfect explicabil din perspectiva psihologiei dezvoltării. Adolescenții prezintă un control executiv incomplet, o sensibilitate crescută la influența de grup și o subevaluare sistematică a riscurilor. A cere ca dreptul penal să compenseze aceste limite neurocognitive este nu doar nerealist, ci și lipsit de onestitate intelectuală.
Mai mult, studiile comparative arată că sistemele care judecă minorii ca adulți cresc rata de recidivă, nu o reduc. Contactul timpuriu cu sistemul penitenciar consolidează identitatea infracțională și slăbește legăturile prosociale. Statul „rezolvă” problema adolescenților violenți producând într-un mod foate scump infractori adulți mai prolifici.
Supraaglomerarea penală ca proiect de țară
România are deja peste 25.000 de persoane private de libertate, adică aproximativ 125 de deținuți la 100.000 de locuitori. Nu este un record european, dar este suficient pentru a indica o dependență structurală de detenție ca soluție universală la probleme sociale. Dacă direcția actuală continuă, vom ajunge la o societate împărțită funcțional în două mari categorii: unii după gratii și alții care îi păzesc.
Această dinamică nu este o figură de stil. Wacquant descrie exact acest proces în societățile care folosesc penalul pentru a gestiona eșecurile sociale: sărăcie, excluziune, abandon școlar, violență comunitară. În lipsa investițiilor în prevenție, statul investește în ziduri, garduri și uniforme.
Ce nu face statul (și ar trebui să facă)
Problema reală nu este lipsa legilor dure, ci absența mecanismelor de prevenție timpurie. În cazul violenței juvenile, cercetările indică factori clari de risc: conflicte nerezolvate în școală, medii familiale disfuncționale, modele neprotivite în familie, consum de substanțe, segregare comunitară, lipsa serviciilor de sănătate mintală, absența unor modalități constructive de petrecerea timpului liber etc..
Statul ar trebui să investească în:
- mecanisme de identificare timpurie a conflictelor în școli (mediere, consiliere psihologică reală, nu formală);
- centre comunitare în zone dezavantajate, care să ofere activități structurate și sprijin social;
- intervenții familiale bazate pe dovezi;
- programe restorative care să intervină înainte ca violența să devină identitate.
Aceste soluții sunt cunoscute, testate și dovedite ca fiind eficiente. Ele nu produc însă titluri spectaculoase și nu satisfac dorința imediată de pedeapsă. Sunt lente, costisitoare și politic neatractive. Exact genul de politici pe care un stat matur ar trebui să le adopte.
Concluzie: între statul responsabil și statul nervos
Prin natura sa, statul ar trebui să fie un agent de autocontrol instituțional, nu un amplificator al furiei publice. Rolul său nu este să reacționeze instinctual, ci să modeleze instinctele sociale prin politici raționale și eficiente. În loc să educe, statul pedepsește. În loc să prevină, reacționează. În loc să construiască, înăsprește.
Legislația de scandal este ușoară. Politica penală bazată pe dovezi este grea. Diferența dintre cele două este diferența dintre un stat nervos și un stat responsabil.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Totul apare din cauza dispariției VALORILOR SOCIALE. Azi, ce e bine și ce e rău? Și, mai ales, mâine ce va fi bine și ce va fi rău?
Europenizarea asta forțată a anulat un set de valori existente care trebuia înlocuit cu un nou set de valori(europene…). Dar noile valori europene nu au fost înțelese și nici asimilate la nivel social. Va mai dura până când vom ști cine suntem și ce vrem.
Juriștilor și Magistraților le convine situația, ei pot să hotărască ce vor fără nicio responsabilitate în afară de pensiile speciale și salarii babane. Ca simplu cetățean, EI, MAGISTRAȚII, dacă erau responsabili, ar fi trebuit să-i forțeze pe idioții de politicieni să adopte legislația penală și civilă adecvată momentului actual din societatea românească. În acest domeniu, România NU ESTE EUROPA, deci nu poate utiliza legislația importată de acolo.
Eu nu știu dacă suntem doar ipocriți, am impresia că suntem proști și ca urmare iresponsabili.
Ma simt nevoit sa va corectez ; nu valori sociale ci valori morale . Va mai amintiti de Bergson ?!
“Democraţia e singurul sistem compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar are un viciu: nu are niciun criteriu de selecţiune a valorilor de conducere” . Democratia are o slăbiciune structurală importanta: nu garantează că cei care ajung la putere sunt neapărat cei mai competenți, morali sau valoroși lideri. Sa mai amintesc si faptul ca Platon spunea : ,, Exista trei forme de guvernamant degenerate: tirania , oligarhia si democratia ”
Da sintem prosti pentru ca asta produce sistemul public de invatamint . Pe cale de consecinta sintem iresponsabili .
Prevenția este lentă ca efecte, efectele legii penale trebuie să fie imediate.
Pulsiunile astea necontrolate sunt și un efect al percepției – de altfel, cât se poate de justificată – a impunității în fața justiției românești.
E o tragică ironie să vorbim acum de „legea Mario” în timp ce un alt celebru Mario, însă unul de famiglie ceva mai bună, Iorgulescu, sfidează familia victimei lui pe Tik Tok din reședința lui de vacanță la Mediterana. Și acolo vorbim de un caz rar în care s-a obținut o condamnare – prescripția în cursul desfășurării procesului penal fiind mai degrabă regula în sistemul nostru pentru cei suficient de bogați să-și permită tergiversarea. Pedepsele mici nu exprimă aici vreo viziune modernă despre reabilitarea condamnaților, ci sunt în strictă corelație cu nevoia „clienților” sistemului de justiție pentru prescripții rapide, suspendări, reabilitări etc.
Dacă tergiversarea directă nu reușește, atunci mergem pe sustragerea de la executare – pentru că justiția română, în imbecilitatea sa suverană, ia în considerare acțiunile depuse in absentia de avocații urmăriților internaționali în loc să suspende orice asemenea acțiune (fugitive disentitlement) dacă nu există motive justificate pentru absență. Deci dacă câștigi, șpaga ta, dacă pierzi, țeapa lor, oricum nu ai de gând să te predai să execuți pedeapsa.
Supraaglomerarea închisorilor e un subiect de care vorbim de aproape două decenii deja, de la primele acțiuni ale DNA împotriva unor persoane publice, suficient timp să le dărâmăm pe cele vechi și construim de la zero închisori noi la standarde norvegiene. Faptul că problemele persistă nu sunt doar un abuz inacceptabil la drepturile celor deja încarcerați, dar și o formă perfidă de a asigura impunitatea și neextrădarea marilor corupți din jurisdicțiile călduroase.
„Legea Anastasia” a venit și ea ca o reacție pavloviană la practica larg răspândită, și total monstruoasă, în care autorii accidentelor mortale primesc pedepse cu suspendare. În goana după reabilitare am uitat tocmai aspectul invocat mai sus de autor – că nu durata, ci certitudinea pedepsei e cea mai puternică descurajare a criminalității. Reciproca e clară, o țară în care ai certitudinea că poți comite accidente mortale fără să ajungi la închisoare e o țară care își va râcâi copiii de pe asfalt. De ce permitem suspendarea totală a pedepsei pentru persoane mature și cu discernământ, de ce nu le dăm un timp de reflecție de minim 6 luni să spunem?
Spre teme de această categorie ar trebui să ducem răbufnirile justițiare, nu împotriva unor marginali care sunt deja damnați cu sau fără sentințe penale.
”Argumentul pare intuitiv: dacă minorii ar răspunde penal mai devreme, astfel de fapte ar fi prevenite. Problema este că datele infirmă constant această intuiție.”
Argumentul este strawman, nu l-a invocat nimeni. Revolta oamenilor din acel sat din Timiș implică aspecte foarte practice, nu dezbateri academice găunoase bazate pe ergumente inventate: cel de 13 ani care nu răspunde penal, e liber să meargă la școală, astfel încât părinții celorlalți copii ajung să nu-i mai lase pe-ai lor la școală. Ce facem, îl lăsăm să mai omoare câțiva copii? A învățat deja că el nu pățește nimic. La al câtelea copil omorât găsim totuși o sancțiune? La al 3-lea, la al 5-lea? Îl lăsăm să omoare tot satul, că are 13 ani și nu răspunde penal?
N-aveți decât să stabiliți că răspunderea penală intervine abia la 18 ani, dar făptuitorul aflat sub limita de vârstă trebuie internat undeva, astfel încât să nu repete fapta. În asta constă absurditatea legislației românești, făptuitorul e liber să comită o nouă faptă. Sigur că la 13-15 ani nu poate fi închis împreună cu adulții, dar niște instituții cu acces restricționat trebuie să existe.
E chiar așa de complicat de imaginat cum ar fi dacă ați locui în în satul respectiv și ați avea copiii la aceeași școală? Ajung oamenii din sat să-l linșeze ei, dacă nu-și pot proteja altfel propriii copii. Însă la București există destui psihopați printre funcționarii publici, care n-ar avea nicio mustrare de conștiință dacă lucrurile se termină așa, numai să se poată spăla ei pe mâini.
Unul dintre rolurile justiției este și acela de a lipsi de obiect răzbunările personale. Justiția românească nu înțelege asta, așa că se inventează dezbateri pe teme false: ”da’ ce vreți, dom’le, să existe răspundere penală de la 10 ani? Ce, la 9 ani nu poate omorî pe cineva?” Poate omorî pe cineva și la 9 ani, dar nu e același lucru dacă îl omoară manevrând imprudent o mașină cu spatele sau dacă îl omoară cu toporișca. Asta e diferența și n-am văzut-o abordată în articol.
Nu ,, Instinctul punitiv al statului ” ci ,,Instinctul punitiv al institutiilor statului ” . Statul sintem noi cetatenii iar nu institutiile statului .
Nu, statul nu suntem noi, ci care ce detin puterea. Si pun pariu ca nu detineti nici o putere reala.
Si nu e vorba de institutiile statului, ci de indivizii care ocupa functii. In lupta cu indivizii care legifereaza.
Si legifereaza prost, de cele mai multe ori, imitind pe altii; din slugarnicie sau vrind sa dovedeasca faptul ca gindesc la fel. Desi in domeniile de baza, actioneaza total diferit.
Eu consider ca sinteti in eroare . Puterea este a noastra a cetatenilor si ea poate fi simtita de demnitari si bugetari numai daca actionam unitar . De exemplu greva fiscala . Ati vazut pe undeva in Romania ultimilor 35 de ani vreo comunitate ( cit mai mare mi-as dori eu ) sa faca asa ceva ?! Nu . Toti se supun legiferarilor hotesti . Guvernantii au siluit poporul asta inducind frica , aruncind ciosvirte ( ajutoare sociale si pomeni electorale ) si needucindu-l ( sistemul public de invatamint produce analfabeti ) . Iar poporul asta needucat a transferat puterea in miinile unei adunaturi de hoti si mincinosi prin vot . Au redus pragul electoral ca sa obtina ,,legitimitate” . Legitimitatea este data de obtinerea a 50%+1 din total masa de alegatori . Restul e hotie . Eu detin putere prin faptul ca pot sa ma opun individual hotiei si minciunii . Nu detaliez aici cum dar va asigur ca bugetul local si national incaseaza sume infime din truda mea . Pentru ca eu nu doresc sa platesc sume de bani din truda mea catre hoti si muncinosi . Si invat si pe altii cum sa faca . Nadajduiesc sa fim cit mai multi .
E vorba inclusiv de institutiile statului pentru ca daca intr-o astfel de institutie sint hoti si muncinosi in acest fel poate fi caracterizata si institutia . O institituie poate fi caracterizata de cei care o anima . Adica de cei care se afla in treba ape acolo .
De legiferat legifereaza imoral si amoral . Pentru ca altfel nu poti obtine bani din care sa te imbuibi . Aveti cumva informatii ca toti cetatenii cu salariul minim pe economie se afla in sistemul bugetar ?! Sau ca cei aproape 1.000.000 de solicitanti de voucher pentru electricitate sint salariati in sistemul bugetar ?! Romania este ,,Ferma animalelor ”
Bună dimineața, cititorilor acestui mesaj,
De treizeci și șase ani nu facem nimic, privitor la cauză, medierea școlară se face cu profesori autointitulați ,,mediatori școlari, nu cu profesioniști, reprezentanții IPJ, care vin în școli, nu au expertiză pe acest segment, magistrații, care au expertiza, nu participă, rezultatul e cel pe care-l vedem, prezentat de știri!
Excelente observatii! Pana unde vom cobora? De ce sa nu existe raspundere penala de la 7 ani? De ce nu de la 3 ani? Romanul se pricepe la orice, inclusiv la justitie penala.
Mda, pentru orice situatie de exceptie, raspunsul e acelasi: o noua lege.
Parca ai crede ca anumte servicii organizeaza premeditat excesele respective…, pentru a se corecta legile. (Zic si eu…)
Totusi, in ce priveste virsta rapunderii penale, trebuie s-o coroboram cu virsta la care se admite marturia in tribuale, de unul sigur. Parca 10 ani. Sau s-a schimbat si asta?
Si nu doar pentru omor cu premeditare. Si pentru viol, jaf, tilharie, furt prin efractie, furt de buzunare.
Nu trebuie sa exoneram minorii de consecintele faptelor lor! Mai ales a faptelor grave. Trebuie sa schimbam modul de detentie si reeducare. Pentru ca la ei, trebuie sa fie reeducare si tratament psihiatric.
Si atentie la alte amanute: minorii nu au capacitatea de a discerne binele de rau (deci nu raspund penal), dar sunt imputernciti sa discute despre procesul de invatamint, metodele parintilor de a-i corecta sau organizarea societatii.
Nu e cam ilogic si ridicol?
Invit autorul să ne spună ce ar trebui făcut acum cu ucigașul în vârstă de 13 ani.
de ce ne-ar spune autorul articolului ce ar trebui facut? atacam mesagerul? autorul ridica cateva opinii corecte.
vinovatii in cazul dezbatut sunt in ordinea gravitatii : familia,scoala,comunitatea locala si abia la urma statul.
ce ar trebui sa invete din monstruozitatea asta fiecare din cei enumerati mai sus?
1. familia – de aproximativ 40 de ani se sapa incontinuu la temelie, nu intereseaza pe nimeni, nu exista nimic nici un fel de instrument activ care sa ocroteasca familia sa o indrume sau sa faca ceva pentru ca familia sa reziste la agresiunile care vin din toate partile.Nimic, zero barat.
2.scoala – nu exista nici un fel de preocupare pentru implicare in siguranta emotionala a elevilor, in a-i indruma ,doar vorbe goale si formalitati de ochii lumii.in cazul de fata diriginta ar trebui sa faca o pauza de cativa ani la dirigentie, directorul scolii au trebui sa isi dea demisia iar inspectoratul scolar sa-si recalibreze programele pentru ca este zero barat ca rezultate.
3.comunitatea locala- e culmea, in banat erau comunitati locale mai puternice,insa realitatea este ca masurile cretine luate de mediul politic , modul total superficial in care poilitia locala mimeaza munca, faptul ca preotul nu ami are timp sa isi dedice timp pentru problemele comunitatii, si in general mai marii comunitatii sunt indiferenti , duce la o erodare continua a sigurantei in comunitate, nici nu mai poate fi numita comunitate, daca asa ceva se poate intampla si la toate semnalele care au fost evidente , nimeni nu a clipit macar.
4.statul- esuat la toate palierele, exista o parte invizibila a prostiei statului corupt si jemanfisist, partea asta invizibila apare cand se vad urmari in genul monstruozitatii care a erupt in cazul de fata. nici un politician nu a rectionat normal.nici unul.
suntem cu totii vinovati, doar nu crede cineva ca vin martienii sa voteze aceeasi politicieni corupti, nu martienii sunt cei care participa 30% la vot, nu martienii sunt aia care dau spaga si incurajeaza coruptia , nu martienii sunt cei care nu au interes pentru ceea ce se intampla cu adevarat ( „merge si asa”).nu.
noi toti suntem, si cand cineva ne pune oglinda in fata, sarim arsi in sus.
reactia ar fi sa constientizam in ce lume traim.
e mai buna lumea de acum decat cea in care ne-am nascut si am trait cand eram copii?
ce lasam dupa noi, ceva mai rau sau ceva mai bun?
toti ar trebui sa raspundem la intrebarile astea.
in rest, sa auzim numai de bine, totul este „as usual”, nu-i asa?
Citind titlul mi-a venit în minte zicerea „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”, cu gândul întreprinzătorii privați care se zbat să țină capul deasupra apei.
Apoi am văzut că altul e necazul (teribil, de altfel!).
În +45 de ani de muncă în domeniu conex, am auzit pe toate tonurile, în toate gamele și cheile că trebuie să se facă prevenție. Inclusiv cu ghiduri de politici sociale-educative-familiale, ghiduri de organizare a serviciilor și ghiduri de bune practici. Am scris și eu, prin ’97-’99, câteva ghiduri îngropate grabnic în rafturile direcțiilor de protecție a copilului (recent înființate, pe atunci). Nu erau cu nimic mai prejos decât ce a urmat în domeniu. Acum, retrospectiv, chiar dacă nu mi se par idei proaste, sunt totuși din categoria a ceea ce francezii numesc „Y’a qu’à faut qu’on” : soluții aparent bune, mai mult sau mai puțin extrase din teorie, propuse de persoane care nu urmează să le pună în practică chiar ele.
Articolul este și el tot din categoria „y’a qu’a faut qu’on”.
Presupun că soluțiile recomandate de autor au fost testate și dovedite ca eficiente în țările cu apă caldă.
Adică în state mai puțin corupte și unde cetățenii au o altă etică a muncii.
Poți să înființezi la noi n-șpe centre de prevenție. Vor fi umplute de neveste, fiice, nepoate, nurori, fine și concubine. Probabil vreo două-trei ore pe zi doamnele vor produce analize și rapoarte, iar în restul timpului vor fi la unghii, gene, vopsit. Ori acasă la făcut zacuscă, ori cu copiii la bazin. În cel mai rău caz la munca adevărată la partid pe stil Dragnea.
Oricât de bune ar fi intențiile inițiale o instituție de genul ăsta “de prevenție” în România va fi căpușată rapid de clientela de partid.
Ce poate și ar trebui să facă statul român cu structura de acum și resursele de care dispune e să țină minorii foarte periculoși departe de cetățenii normali. Cel puțin până limitele neurocognitive ale primilor vor fi compatibile cu penitenciarul.