luni, mai 16, 2022

Institutul National de Criminologie sau despre reflexul de a crea insule

Asistam in ultimele luni la o preocupare febrila de a infiinta sau, mai bine zis, de a reinfiinta un Institut de Criminologie in subordinea Ministerului Justitiei. Spun reinfiintare deoarece acesta a mai fost creat o data in anul 2002 insa a fost desfiintat cu multe dificultati in anul 2006. In acest articol incerc sa arat cat de lipsit de orice rationalitate economica, administrativa si academica este acest Institut National de Criminologie (INC) in speranta ca, in al doisprezecelea ceas, Guvernul isi va reconsidera pozitia in ceea ce priveste infiintarea lui.

Trebuie sa recunosc ca nu sunt foarte optimist in ceea ce priveste repozitionarea Guvernului in legatura cu aceasta tema. Mai mult, sunt aproape sigur ca, asa cum ne-a obisnuit, Ministerul Justitiei va gasi o cale exceptionala de a continua angajarile si, implicit, infiintarea INC, chiar si in conditiile de blocare a angajarilor in aparatul central.

Daca citim primul articol al Hotararii de Guvern nr. 14/2017 privind reinfiintarea INC, vom observa ca scopul acestui Institut este de a analiza si fundamenta politici publice in domeniul prevenirii si controlului criminalitatii. Pana aici totul pare rezonabil. Modalitatea prin care aceasta analiza si fundamentare se produc nu mai suna la fel de bine.

Prin infiintarea unui Institut, statul isi asuma costuri administrative si de functionare foarte mari. Data fiind intentia exprimata deja de a angaja juristi asimilati magistratilor (??), costurile salariale si extra-salariale vor fi imense pentru bugetul Statului. Intrebarea este cum se justifica aceste costuri cand exista in Romania peste 30 de universitati cu facultati de drept, psihologie sau sociologie? Mai mult, Academia Romana are cel putin trei institute de cercetare care ar putea desfasura cercetari in domeniul criminologiei sau penologiei. Pe langa aceste structuri de cercetare ale statului, am observat in ultimii ani o tendinta timida si a sectorului privat de a se indrepta spre cercetare/dezvoltare. Toate aceste structuri pot fi incurajate sa intre in competie pentru a desfasura cercetari sau evaluari pe teme scoase la licitatie direct de Ministrul Justitiei sau de catre Ministrul Justitiei prin intermediul Agentiei Nationale a Cercetarii Stiintifice. Ultima optiune ar asigura si o procedura specifica de evaluare a propunerilor de cercetare transparenta si riguroasa ( peer review, evaluatori din tara si din strainatate etc. ).

Folosind resursele existente ( cercetatori si infrastructura), sunt sanse mari ca finantarea necesara cercetarii crimonologice sa fie mult mai mica decat dublandu-le pe toate acestea.

Mai mult decat atat, nu numai costurile vor fi mai mici, dar si concluziile analizelor/evaluarilor vor fi mai corecte si mai credibile. Fiecare din institutiile mentionate mai sus dispun de mecanisme academice de asigurare a calitatii si eticii in cercetare. Multe din institutiile aratate mai sus dispun deja de cercetatori specializati pe teme de justitie penala. Formarea unor cercetatori inseamna multi ani de cercetare, o anumita infrastructura, o participare constanta a acestora la producerea de cunoastere si la dialogul international din stiinta. Dincolo de aceste premise, orice structura de cercetare are nevoie de o cultura a curiozitatii si a spiritului critic si liber. Mai are nevoie de flexibilitate si de respect pentru individualitatea cercetatorului. Mi-e greu sa imi imaginez cum vor fi acestea cultivate in interiorul unui Institut al unui minister. Ar putea acest institut publica evaluari negative ale unor politici publice promovate de catre un ministru sau altul? Sau ar putea acest institut garanta independenta activitatii de cercetare? Ar avea credibilitatea necesara?

In secolul XXI, managementul cercetarii trebuie sa fie flexibil si sa respecte pluralitatea sau interdisciplinaritatea. Fiecare tema de cercetare reclama o anumita compozitie a echipei de cercetare. Spre exemplu, o analiza de impact pentru noul cod penal ar implica juristi, psiho-sociologi, economisti si statisticieni. O tema din zona etiologiei delincventei juvenile ar implica psihologi, sociologi, educatori etc. In interiorul aceleasi discipline exista o stratificare si mai sofisticata. In cercetarea asupra delinceventei juvenile mentionate mai sus ar fi util sa implicam, spre exemplu, sociologi specializati in sociologia familiei, sociologia educatiei sau a migratiei.

Universitatile si institutele de cercetare au capacitatea de a configura flexibil aceste echipe de cercetare in jurul anumitor teme de vreme ce o institutie precum Ministerul Justitiei s-ar gasi in dificultate. Mi-e greu sa imi imaginez cum si in ce conditii Ministerul Justitiei ar putea angaja pentru trei zile un statistician specializat in analiza multivariata. Asistam in ultima vreme la o specializare foarte detaliata si precisa a cercetatorilor ceea ce presupune si o flexibilitate marita a formelor de angajare. In acest sens, universitatile si institutele de cercetare sunt mult mai pregatite decat alte institutii publice. Pentru a nu idealiza excesiv, ar fi poate mai realist sa spunem ca institutiile de cercetare ar trebui sa fie mai pregatite sa faca fata pluralitatii si specializarii.

Dar argumentul principal, in opinia mea, impotriva infiintarii acestui Institut este nevoia conectarii institutiilor publice la cercetare si a cercetarii la industrie (in sensul larg). Institutiile publice au nevoie de o lume academica ce poate reactiona ca un ‘critical friend’ asa cum si productia stiintifica trebuie sa devina sau sa redevina relevanta din punctul de vedere social. Cu exceptia cercetarii fundamentale, cercetarea ar trebui sa fie finantata numai daca exista o argumentatie solida cu privire la utilitatea ei sociala. In acest sens, Ministerul Justitiei ar putea deveni un partener important pentru institutiile de cercetare incurajand o competitie sanatoasa intre acestea pe teme ce tin de justitie.

Altfel, daca vom continua aceasta tendinta de a infiinta in fiecare minister structuri de cercetare sau de formare profesionala, fara a implica universitati sau institute de cercetare, vom ajunge sa construim o lume kafkiana in care si universitatile isi vor infiinta ministere de justitie. Asa cum niciun om nu este o insula, asa nici institutiile nu trebuie sa fie insule, ci parti organice dintr-o tesatura sociala rationala.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Trebuie musai înființat acest institut, care prin sinergie creativ-intelectuală cu academia de poliție, SNPSA, Colegiul Național de Apărare și școala de securiști de la Băneasa va face cercetări fundamentale în domeniul fenomenului criminalității care a luat o amploare nebănuită. Trebuie să băgăm în el cîteva milioane de euro pe an, poate cercetează ei și ne spun cum se face că deși avem cu 25% mai mulți polițiști la 100 000 locuitori față de media europeană, totuși nea Tudose vrea să mai angajeze vreo 4000 fiindcă ”așa au cerut sindicatele”. Deocamdată avem poliție obișnuită, poliție locală, poliție rutieră, poliție de frontieră, poliție judiciară, poliție militară și jandarmerie. Să nu-i uităm pe cei care ne ascultă ca să ne apere de teroriști și spioni, adică băieții de la SRI, SIE, DIPI, STS, SPS și încă vreo cîteva servicii, care mai au nițel și ne bagă în clasamentul mondial pe locul doi după Coreea de Nord la număr de securiști pe cap de locuitor (în UE sîntem number one la capitolul ăsta de ani de zile). Probabil că acest institut se va ocupa cu valorificarea practică a cercetărilor și a modelelor matematice elaborate de doctorii Oprea, Onțanu, Fifor, Țuțuianu și Tudose în combaterea criminalității prin dezincriminarea infracțiunilor din codul penal, urmate de valuri de grațieri succesive. Ca și magistrații, cercetătorii din acest institut vor fi plătiți cu 10 000 lei/lună, adică salariul minim pe ramură, iar șefii își vor stabili singuri salariile care nu pot fi mai mici decît de cinci ori cît al unui cercetător. Dacă mai înființăm și o academie a oamenilor de știință criminaliști, cred că am rezolvat problema spinoasă a datului în cap pe stradă în mod aleator și a violurilor tradiționale din județul Vaslui.

  2. Trebuie asigurate nişte sinecuri pentru eminenții penalişti de pe filiera Băneasa, ce e aşa de greu de văzut. „Cultură a curiozității”? „Spirit critic şi liber”? Aveți glume în program?

  3. Domnule Durnescu, dar scopul final este sa creeze sinecuri pentru familia marita. Dumneavoastra nu prea le oferiti alternative… Adica dansii oricum le vor construi, deci ori ii dam in gat sa faca timp departe de familie, ori ciripim de pe margine. Io nu cred ca baietii astia se sperie de zgomot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Durnescuhttp://contributors
Conf. Dr. la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea Bucuresti. - Universitatea Al I Cuza Iasi, 1993-1997 - Diploma de licenta in Asistenta Sociala - Universitatea din Bucuresti, 1998-1999 - Master Politici Sociale - Universitatea Nicolae Titulescu Craiova, 2000-2005 - Diploma de licenta in Drept - Universitatea Al I Cuza Iasi, 2001-2006 - Doctorat in Sociologie Numeroase lucrari si volume aparute in Romania si in strainatate.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro