În anii 1920 și 1930, în literatura economică a avut loc o intensă dezbatere cu privire la posibilitatea calcului economic în socialism/comunism. La acea dată, exista o teorie a echilibrului economic general, după care acesta se realizează prin variații ale prețurilor și cantităților de bunuri și servicii, determinate de cerere și ofertă. O lungă și impresionantă listă de economiști, de la Adam Smith la Leon Walras, Vilfredo Pareto și Alfred Marshal, au demonstrat că o economie descentralizată, în care activitatea economică este motivată de interesul personal și ghidată de prețuri, este compatibilă cu o alocare coerentă a resurselor economice și este preferabilă altor modalități de alocare posibile. Economiștii preocupați de teoria economică a socialismului/comunismului (Oskar Lange, Abba P. Lerner, Otto Neurath etc.) au susținut că, în acest regim politic, organismul de planificare poate efectua aceleași calcule ca agenții economici privați din economia de piață și poate chiar crește performanța economică prin intervenția statului.
Teza economiștilor amintiți este contrazisă de două fapte. În primul rând, în practică, planificarea centrală nu este suficientă pentru controlul economiei. Chiar și autori precum Leon Troțki, care erau devotați construirii comunismului, au scris despre birocrația statului comunist („nomenclatura”), care își imaginează că are o „minte universală” și intervine în planificarea economică, făcând-o să fie complet nerealistă. Caracterul fantezist al planului și falsitatea raportărilor privind îndeplinirea acestuia determină calitatea scăzută a producției, penuria de bunuri și risipa de resurse.
Al doilea fapt (evidențiat mai ales de către Friedrich Hayek) este că planificarea economică centralizată este principial imposibilă, deoarece economia este un proces de descoperire contextuală. Întreprinderile nu-și cunosc dinainte costurile de producție, ori cum vor reacționa la evenimente neașteptate sau la apariția unor noi tehnologii. De asemenea, având în vedere multitudinea și varietatea de bunuri și prețuri posibile, consumatorii nu știu dinainte ce bunuri vor alege. Muncitorii nu știu nici ei ce loc de muncă vor prefera, până când vor vedea slujbele respective. În fine, nimeni nu știe dinainte ce inovații se vor face și care dintre acestea vor fi utile în producție sau vor fi solicitate de consumatori, până când aceste descoperiri vor fi realmente făcute și implementate.
Este adevărat că statul își poate asuma anumite roluri, care limitează acțiunea pieței: redistribuirea forțată de bunuri și servicii de la bogați la săraci, finanțarea educației și infrastructurii, subvenționarea agriculturii ș.a.m.d. Existența unui planificator central, care prevede toate consecințele interacțiunilor dintre cantități, calități, inovații, prețuri și salarii este însă imposibilă. Imitarea funcționării economiei de piață nu se poate face, decât dacă oamenilor li se ia libertatea de alegere – chiar dacă doar parțial.
Adepții economiei planificate au susținut că, în socialism/comunism, creșterea puterii de calcul mărește posibilitatea calculului economic Pe această linie de gândire, unii autori contemporani susțin că progresele recente în materie de inteligență artificială (AI) duc la o situație în care planificarea centrală este nu doar posibilă, ci chiar superioară pieței libere. Astfel, omului de afaceri chinez Jack Ma, fondatorul grupului Alibaba, scrie:
În ultima sută de ani, am ajuns să credem că economia de piață este cel mai bun sistem, dar în opinia mea, va exista o schimbare semnificativă în următoarele trei decenii, iar economia planificată va deveni din ce în ce mai mare. De ce? Deoarece, cu acces la tot felul de date, este posibil să găsim mâna invizibilă a pieței. Economia planificată despre care vorbesc nu este aceeași cu cea din Uniunea Sovietică sau de la începutul Republicii Populare Chineze. Cea mai mare deosebire dintre economia de piață și economia planificată este că prima are mâna invizibilă a forțelor pieței. În era Big Data, capacitatea oamenilor de a obține și procesa date este mai mare decât ne-am putea imagina. Cu ajutorul inteligenței artificiale sau multiple, percepția noastră asupra lumii se va ridica la un nou nivel. Ca urmare, această bogăție de date va face piețele mai inteligente și ne va permite să planificăm și să anticipăm forțele pieței, conducând în cele din urmă la o economie planificată.
Afirmațiile lui Ma sunt, desigur, o recunoaștere implicită a faptului că, în trecut, economiile planificate nu au funcționat prea bine. Cu toate acestea, ideile sale au numeroși susținători contemporani.
Tehnosocialismul nu este fundamental diferit de modelul de socialism de piață propus de Oskar Lange și Abba Lerner în anii 1930, ca reacție la argumentele lui Ludwig von Mises și F.A. Hayek, care au susținut că în socialism calculul economic este imposibil. Ca răspuns lui Mises și Hayek, Lange scrie mai târziu următoarele,
Să punem ecuațiile simultane pe un computer electronic și vom obține soluția în mai puțin de o secundă. Procesul de piață cu tatonările sale greoaie pare demodat. Într-adevăr, poate fi considerat ca un dispozitiv de calcul al epocii pre-electronice.
Poziția lui Lange, la fel ca cea a tehnosocialiștilor actuali, învederează înțelegerea greșită a naturii problemei economice fundamentale a oricărei societăți: stabilirea ce bunuri se produc, cum și pentru cine. Aceasta nu este doar o problemă de natură computațională, ci una cognitivă complexă, a cărei înțelegere implică, printre altele, cunoașterea modului în care mecanismele pieței o rezolvă, de fapt.
Economia de piață este, în esență, o modalitate socială de descoperire, utilizare și diseminare a informațiilor și cunoștințelor, într-o multitudine de contexte din lumea reală, modalitate pe care nici un computer nu poate fi programat să o înlocuiască.
Dacă se presupune că există condiții statice și o cunoaștere perfectă a economiei, problema calculului economic este rezolvată prin ipoteză. În realitate, calculul economic este doar unul din instrumentele care permit agenților economici să meargă într-o anumită direcție într-un ocean turbulent de riscuri și incertitudini economice, în continuă schimbare, în care contextul nu este cunoscut, în care există o multitudine de speranțe și de temeri și alte asemenea elemente imponderabile. Dacă toate aceste lucruri sunt eliminate, prin ipoteză sau de facto, prin instituirea cu forța a economiei socialiste/comuniste, semnificația funcțională și, deci, utilitatea calculului economic dispar. Tot așa dispar însă și posibilitățile de creștere a prosperității, inovațiile antreprenoriale, descoperirea de noi oportunități, pe scurt dezvoltarea economică. Dacă se presupune însă că schimbarea este necesară și inevitabilă, concluzia la care se ajunge este că progresul și creșterea economică sunt posibile doar în condiții de libertate. Cu alte cuvinte, piața este un proces de învățare socială, pe care îl pot realiza doar societățile deschise, nu doar un sistem de operațiuni de calcul.
De altfel, experimentul comunist a demonstrat fără putință de tăgadă că o economie planificată centralizat poate funcționa și mobiliza resursele necesare unei creșteri economice rapide. Aceasta însă doar pe termen scurt și în condițiile unor mari sacrificii umane, ale pierderii de vieți omenești și ale represiunii politice.
Cele arătate mai sus nu înseamnă că inteligența artificială (AI) nu influențează economia, producția și locurile de muncă – probleme adiacente amintitei probleme fundamentale a științei economice. Cu toate acestea, reprezentarea economiei ca o uriașă problemă matematică – pe care planificatorii centrali nu doar că o pot formula și rezolva, ci pot jongla cu variabilele sale și obține rezultate diferite, după cum doresc – ocolește aspectele esențiale ale existenței și funcționării unei economii libere. (Articolul a apărut inițial în revista timișoreană TIM7/Nr. 24/21.03.2024)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Lange scrie mai târziu următoarele:
”(…) Procesul de piață cu tatonările sale greoaie pare demodat.”
Nu contează că e demodat, contează că e singurul proces care funcționează în practică, asta nu înțeleg tehnosocialiștii. Și despre legile lui Newton se poate spune că sunt demodate, au peste 300 de ani, dar tot ele se aplică în zborul spațial și se vor aplica întotdeauna.
Economia planificată e despre a deține puterea, nu despre a satisface necesități reale. Chiar și astăzi, în țări ca România, o mare parte din politicile guvernamentale sunt destinate să împiedice activități economice independente, nu să rezolve probleme reale. În psihologie se numește ”raționalizare”, procesul prin care se se oferă justificări aparent logice și raționale pentru anumite comportamente, decizii și acțiuni. Deși acele decizii și acțiuni au avut cu totul alte explicații, la momentul când au fost adoptate, aplicate sau efectuate.
Economia planificată e promovată de persoane care n-au planificat în viața lor nici măcar fabricarea de ambalaje de carton, în cantități industriale. O mulțime de informații sunt pur și simplu inexistente, la momentul luării unor decizii, iar mulți agenți economici privați ajung adesea să-și corecteze decizii inițiale, adoptate fiindcă la acel moment era nevoie de o decizie, nu fiindcă acea decizie ar fi fost într-adevăr corectă și argumentată.
În exemplul cu ambalajele de carton, nimeni nu poate ști în avans care ambalaje se vor vinde ”ca pâinea caldă” și care ambalaje vor trebui proiectate de la zero, la cererea unor clienți care nici măcar nu erau prezenți pe piață, la momentul construirii fabricii de ambalaje. Economia planificată nu rezolvă astfel de probleme, ea doar pretinde că rezolvă toate problemele. Economia planificată vinde ceea ce produce și toată forța statului este folosită spre a impune acele produse, chiar și atunci când nimeni n-are nevoie de ele.
În economia reală de piață, de multe ori e nevoie de un agent economic nou, dispus să producă ceea ce alții nu știu, nu pot sau nu vor să producă. În schimb, economia planificată va justifica mereu, aparent logic și rațional, de ce produce ceea ce produce, cu toate că nimeni nu mai cumpără de mult acele produse. Problema e că studenților li se predau politici marxiste, de multe ori fără să li se spună că sunt marxiste, iar mulți dintre ei nu mai ajung niciodată să înțeleagă că li s-au predat mistificări și că au fost îndoctrinați fără să-și dea seama.
Nu cred a AI va rezolva problema. Este o noua teorie, atractiva pentru stingisti.
-In primul rind, vor fi raportari false, care vor gripa -in timp- tot sistemul.
-In al doilea rind, ca sa te incadrezi in tiparele AI, va trebui o forta represiva, care sa te supravegheze si sa supravegheze piata. Cu efecte devastatoare si masuri neadecvate quasi-permanent. Plus un cost suplimentar. Cred ca nu-si face cineva iluzia ca viitorul se va baza pe constiinta avansata a oamenilor…
-In al treilea rind, nici o firma (fie si privata) nu se poate corecta la infinit, daca nu are concurenta; concurenta determina autocorectarea si autoperfectionarea firmelor. Cele care nu o fac, sunt eliminate din piata. (Falimente, inghitiri, fuziuni.) Daca AI elimina concurenta, elimina motorul functionarii corecte a economiei si fiecarei intreprinderi in parte.
-Va bloca bursele, si deci, miscarea libera de capital. Cu efecte devastatoare asupra economiei. Va fi o economie la ordin. O noua planificare si productie pe stoc. „Riscul investitorului” va dispare. (Nu ca azi e respectat in Ro…) Si dinamica economiei va deveni plata, la cheremul AI. Bazindu-se doar pe capitalul de stat. Care are si alte probleme de rezolvat.
-In cel mai bun caz, AI va intoarce economia la epoca breslelor, cand breasla ordona cat si cum sa produca fiecare agent economic. Si la ce pret. Repartiza materiile prime echitabil, dupa nr. de muncitori etc. Asta nu e revolutie, este involutie istorica!
Stingistii astia il uita pe Engels, care a scris, foarte clar, ca legile economice actioneaza deasupra vointei umane, independent de ea si nu pot fi schimbate. Doar cunoscute. (Eventual aplicate.) Venirea cu teoria ca AI poate ordona economiei, inseamna ca vrei sa schimbi legile economiei de piata. Pai cand taticul vostru spune ca nu se poate, voi ce faceti? Asa il studiati?
Desigur, se poate vorbi la infinit si vor fi multi partizani ai economiei dirijate de AI. Adica distrugerii economiei de piata. Daca o tara vrea sa fie cobai, nu are decat sa incerce. Noi ne-am saturat de experimente.
Multumiri pentru informatii!
Foarte interesant!
Felicitări ! Îmi permit o paralelă cu alte probleme ultra-complexe pe care matematica NU LE-A PUTUT REZOLVA. Scuze pentru textul arid (care nu-mi aparține).
George C. Moisil Fizica pentru ingineri
Vol. I Introducere pag.22
În sfîrșit, termodinamica statistică, deși a pus în evidență rolul mișcării mecanice a moleculelor în determinarea mișcării termice, a reliefat în același timp profunda deosebire calitativă dintre mișcarea mecanică și cea termică. Într-adevăr, exprimarea statistică a fenomenelor termodinamice implică acceptarea unui postulat suplimentar, exterior mecanicii, cunoscut sub numele de ipoteza ergodică (vezi vol.2). Toate încercările de a se deduce această ipoteză din postulatele mecanicii clasice au rămas însă sterile, ergodicitatea sistemelor termodinamice constituind o proprietate calitativ diferită a acestora, în raport cu sistemele pur mecanice.
Vol. II Interpretarea statistică a echilibrului termodinamic pag.25
Principiul zero al termodinamicii (vezi vol. I), … afirmă că… starea unui sistem este univoc determinată numai de energia sistemului, adică sistemul este ergodic. […] După cum se știe din mecanica analitică hamiltoniana unui sistem izolat fiind o integrală primă, ecuația H = Ɛ reprezintă o hipersuprafață de ordinul 2f – 1, situată în spațiul fazelor (~ spațiul configurativ) și numită suprafața de energie constantă.
[…]
Fondatorii mecanicii statistice urmăreau reducerea mișcării termice la mișcarea strict mecanică a particulelor ale căror ansambluri modelau sistemele macroscopice. O astfel de idee, … implica în mod necesar deducerea [unei ecuații] pe cale pur mecanică. În termeni mecanici, echivalența punctelor de pe suprafața de energie constantă se traduce prin afirmația că traiectoria parcursă în spațiul γ (spațiul configurativ) de punctul respectiv al microstării reale, în evoluția ei de la t = – ∞ la t = + ∞, trece prin toate punctele suprafeței de energie constantă.
[…]
Deducerea strict mecanică a acestei afirmații s-a ciocnit însă încă de la început de dificultăți de netrecut, de aceea ea a fost formulată ca o ipoteză, numită ipoteza ergodică, nutrindu-se speranța că cercetări viitoare o vor putea transforma într-o teoremă. Speranțele au fost însă înșelate, deoarece eforturile matematicienilor, printre care cităm pe Rosenthal și Plancherel, care au pus în joc metode matematice foarte rafinate, au condus la o concluzie diametral opusă și anume la demonstrația imposibilității unei astfel de teoreme.
[…]
Se poate obține o soluție de compromis substituind condiției de ergodicitate o condiție mai modestă de cuasiergodicitate (P. și T. Ehrenfest), care cere ca traiectoria să treacă numai oricît de aproape de orice punct al suprafeței de energie constantă. Cuasiergodicitatea este satisfăcută dacă se admite că toate suprafețele care reprezintă orice integrală primă în afara energiei sînt infinit multiforme, adică prezintă o infinitate de cute, rămînînd netede numai în imediata vecinătate a fiecărui punct de pe suprafața de energie constantă.
*************************************************************************
De fapt incapacitatea matematicii de a rezolva orice îi este necesar (măcar) fizicii putea fi rezumată doar prin impasul următor.
În mecanica clasică problema celor trei corpuri constă în descrierea matematică a mișcării unor mase punctuale, pornind de la pozițiile și vitezele lor inițiale (confom legilor lui Newton, inclusiv cea a gravitației). Istoric vorbind, cazul concret care a sugerat formularea chestiunii era cel al Soarelui, Pămîntului și Lunii. Dacă pentru două corpuri se poate obține un set de ecuații cu soluții exacte, de îndată ce numărul crește cu O unitate nu mai există nici o rezolvare practică. După eforturi seculare matematicianul finlandez Karl Frithiof Sundman a reușit să obțină ceva, grație unor serii numerice; care, însă, converg atît de lent încît nu prezintă nici o valoare aplicativă.
Așadar, de la 2 obiecte în sus, matematica deja nu mai poate furniza nimic utilizabil. Drept consecință, privită prin prisma celor 10²³ molecule (numărul lui Avogadro) din fiecare gură de aer pe care o inspirăm, toată chinuiala cu ergodicitatea apare cam ridicolă.
Una dintre probleme intr-o economie planificata, inteleg eu, este ca nu se pot anticipa dorintele, preferintele, alegerile pe care omul le face intr-o piata libera. Chestiunea este, insa, rezolvabila: in lumea AI, a aplicatiilor informatice unde oamenii traiesc „conectati” sub influenta permanenta a „influncer-ilor”, dorintele sunt simplu, usor de directionat si apoi de determinat. Odata rezolvata problema preferintelor, adica partea de cerere, ramane de rezolvat oferta. Se poate rezolva si asta, AI, fake news si dorinta naturala a majoritatii oamenilor de a nu se implica in rezolvarea problemelor (de a le lasa pe seama altora) pot crea o lume in care sa existe aparenta concurentei, acelasi lucru prezentat intr-o multitudine de feluri diferite. Ceea ce a vrut Ma sa spuna de fapt (cred eu) este ca in lumea AI nu mai avem nevoie de piata libera pentru ca o putem simula mintind oamenii ca ea exista, adica o uriasa inselatorie, de gen Matrix, unde oamenii traiesc o realitate paralela. Nu stiu daca mai apuc, dar cred ca asta e viitorul omenirii, un urias „fake” imbratisat de cei multi cu entuziasmul inconstientei.
Bună observație la aspecte din articol pe care le trecem ușor cu vederea!
Vorbim aici despre cauza reală a cererii, care creează oferta. Lucru valabil pentru majoritatea produselor care erau necesare supraviețuirii oamenilor cu sute de ani în urmă. Mai puțin valabil pentru o lume în care oamenii pot cumpăra foarte facil strictul necesar – baza de pa piramida lui Maslow – iar lipsa sensului vieții pune o problemă semnificativă.
3 Probleme ale tehnosocialiștilor
AI are mai multe metode de invățare. Toate aceste metode au la bază un istoric, fie un istoric de date, fie un istoric de reguli.
Problema 1: rezultatul învățării poate rămâne semnificativ numai în contextul învățat (date + reguli). Dinamica complexității la nivelul ”grass roots” al economiei face ca semnificația contextului istoric, oricât de recent, să se erodeze rapid. Timpul mediu între surprize este din ce în ce mai redus (Nordstrom, Ridderstrale).
Riscul major este replicabilitatea succesului – în business am întâlnit o frază care spune ”cel mai mare dușman este succesul tău anterior”, care te ține captiv în încercarea de replicare în condițiile în care contextul se schimbă permanent. Nevoia de precizie și păstrare a relevanței prognozei generează nevoia de conservare a contextului, sufocând astfel evoluția.
Problema 2: orice model de prognoză are un nivel de încredere (de ex. care sunt limitele între care se află valorile prognoza te astfel încât valorile măsurate să fie în interiorul limitei). Pe măsură ce timpul pentru care se realizează prognoza este mai îndepărtat, distanța între limitele valorilor prognozate crește. Un exemplu didactic: pentru prima lună, intervalul în care se vor afla 95% din valorile măsurate este valoarea prognozată 1 +/- 10%, a doua lună intervalul este valoarea prognozată 2 +/- 30%, a treia lună este valoarea prognozată 3 +/-75% etc. Asta duce la relevanța numai pe termen scurt a unei eventuale prognoze, care oricum este bazată pe un context istoric.
Problema 3: O problemă principială: Tehnosocialiștii par a susține că, în condițiile unui sistem informatic suficient de performant, societatea poate fi descrisă determinist, în care cauza A determinată (context = date + reguli) duce la efectul B. La Marx avea forma determinismului istoric (vezi Manifestul Partidului Comunist, K. Marx) și nu avea nevoie de sisteme informatice ci doar de acceptarea evoluției unor reguli (de proprietate, în cazul marxismului).
Forma deterministă duce la stabilirea ca adevăr a valorilor prognozate și ”tunderea” valorilor care nu confirmă prognoza. Prin ”tundere” se poate înțelege orice formă de sancțiune, inclusiv pedeapsa cu moartea. Calculatorul se substituie ”geniului ideologic”, ”ghost in the machine” devine ”God”.
Foarte interesant subiect.
Tehno-socialismul este posibil, și are toate șansele să realizeze un mecanism planificat mult mai bun decât cel din fostele economii socialiste. Problema cu acest sistem este că oricât de elaborat și de avansat ar deveni, este un sistem blocat în propriile limite, care va descuraja creativitatea și competitivitatea. În final, acest sistem este condamnat să piardă competiția cu orice economie de piață cu care concurează.
Ca să dau un singur exemplu, să presupunem că planul va fi realizat și implementat de o inteligență artificială. Ea va fi în concurență cu zeci sau sute de inteligențe artificiale ale fiecărei corporații din economia liberă. Probabilistic inteligența unică va fi depășită de un număr de inteligențe artificiale.
Nu. Din doua motive:
– Inteligenta artificiala e proasta ca noaptea. Stam de vorba daca va iesi din starea asta, ca despre cind imi permit un grad foarte inalt de scepticism;
– daca pui la aceeasi masa un numar de proaste vor fi ele in stare sa faca matematica mai bine decit una singura? Evident, nu.
Inca ceva: degeaba s-a ajuns la 3 nanometri daca in spate tot o arhitectura Von Neumann e, adica tot cea de pe vremea lui Turing, asa ca nu conteaza ca ii zice Arm sau integratul lui Jack Kilby (Premiu Nobel!) sau cum o chema pe proasta primordiala. Tot ce s-a obtinut pina acum e un numar de proaste mai rapide.
Doar n-o sa-mi spuneti ca prin adaugarea etichetei de „smart” unei masini de spalat aia va spala cu Lagrange pe jos.
În glumă: știu destui oameni pe care o mașină de spălat ”inteligentă” ii face de rușine.
În serios: ”Planul” ca instrument este în foarte mare măsură o problemă de volum și complexitate de date. Tehnologia informatică actuală permite un proces de planificare mult mai performant decât orice și-au imaginat regimurile comuniste din trecut. Inteligența artificială așa oligofrenă cum este poate fi foarte bine folosită pentru o planificare de acest gen, în acest context.
”Tehnologia informatică actuală permite un proces de planificare mult mai performant decât orice și-au imaginat regimurile comuniste din trecut.”
Asta e valabil doar pentru o activitate curentă. Și chiar și asta, strict în limitele în care se desfășoară deja. Dacă aceeași activitate trebuie reprodusă în altă parte (de ex cutiile de viteze automate Mercedes, care se fabricau doar la Stuttgart, iar acum se fabrică și la Sebeș) deja apar variabile la care ”tehnologia informatică actuală” n-o să se gândească niciodată. Cum ar fi faptul că sute de muncitori trebuie duși timp de luni întregi la Stuttgart, să învețe cum se lucrează acolo. Fiindcă așa ceva nu se predă la nicio școală, nicăieri pe planeta asta.
Dincolo de un anumit nivel, ”complexitatea de date” devine astronomică. Așa cum nu știți să aduceți un asteroid de pe orbita lui actuală, aflată între Marte și Jupiter, tot așa nu știți nici să planificați economia națională a unei țări ca România. E doar o problemă de complexitate, dar complexitatea e astronomică.
Cât despre planificarea unei economii mai serioase, cum ar fi economia americană, absolut nicio șansă. Nici acum, nici în următoarea mie de ani.
In esenta, ceea ce inteleg eu, este ca paiata libera este un proces de invatare. Profitul, marea „vina” a sistemului capitalist, daca vreti, este ca un examen pe care unii il trec unii nu. Multi pot sa invete, si asta este bine, de promovat, promoveaza numai unii. Si nu neaparat cei care au invatat cel mai bine. Norocul face parte din viata.
Culmea este ca daca nu te duci la piata ca sa inveti, nici nu vei sti vreodata sa faci planul ala socialist mare si perfect care sa dea solutie la toate problemele deodata.
Oamnii care nu vor sa invete vor detesta mersul la piata libera si vor cauta o societate in care sa traiasca dupa un plan facut de cineva, nu conteaza de cine: de partid si de stat, de AI, de oricine numai sa fie lasati in pace, sa nu trebuiasca sa invete.
Cool! Asta explica in opinia mea perfect parcursul democratic al Romaniei in ultimii 35 de ani. Toate alegerile facute in aceasta perioada si intentiile de vot mai noi, care sunt analizate si dezbatute prin presa pe categorii de varsta, pe profil social, e.t.c., sunt alegerile/optiunile naturale ale unor oameni care nu au vrut si nu vor sa invete.
Saracia, pare-se, doare mai putin decat efortul intelectual.
Sa nu uitam definitia celei mai mari greseli din capitalism, definita de Marx: contradictia ireconciliabila dintre caracterul tot mai larg social al productiei si insusirea privat capitalista a beneficiilor, alaturi de coducerea privat capitalista.
Cu alte cuvinte, tot poporul lucreaza in brinci, dar conduce doar o mica elita , care-si insuseste cea mai mare parte a plusvalorii create.
Daca vom apela la AI, vom avea o conducere si mai redusa. Doar un lider (artificial) care va coduce pe toti si va face ce vrea cu plus valoarea.
In clipa in care neomarxistii il neaga pe Marx (si pe Engels, am precizat, deja), lucrurile devin amuzante.
Exista o corelatie greu de negat intre marimea barbii/mustatei si intelegerea fenomenului economic in ordinea descrescatoare Marx>>Engels>>Lenin>>Stalin.
Trotsky a fost un COO perfect pentru revolutia bolshevica.
De aia Stalin banditul georgian l-a eliminat pe Trotsky in Mexic.
Nu cred ca nepotul lui Trotsky din Israel are vreo cariera de economist/militara/politica.
Sper ca mai devreme sau mai tarziu si fiul bucatarului lui Stalin se stearga Putina.
:))
Domnule Silviu Cerna, articolul este o fosila legata gresit de AI. va scriu doar pentru a va atrage atentia ca AI si software sunt doua lucruri diferite. pentru a planifica economic este nevoie de software nu de AI. In spatiul public exista aceasta confuzie ca AI poate face si rezolva „orice”. probabil asta vine dintr-o observatie adavarata, AI poate face multe lucruri fara a fi „programat” in sensul traditional in care folosim software acum. de exemplu poate inchide un bilant exact la fel ca o echipa de contabili, fara a fi „programat” sa inchida bilanturi. dar de aici si pina la a conduce singur lumea, e o paralela fortata. . Mai intai ar trebui sa intelegeti limitarile AI, ca sistem. Stiu ca va dezamagesc dar nu, nu poate face orice. Si nu, nu o sa faca pe viitor, pentru ca evolueaza repede :)