În ziua de 27 octombrie 1967, George Macovescu l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că Robert Francis Kennedy, fratele fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy (asasinat la 22 noiembrie 1963, în cursul unei vizite la Dallas), intenţiona să efectueze o călătorie în statele din Europa de Est, în luna ianuarie 1968. Cu acel prilej, senatorul american – candidat din partea Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale ce urmau să aibă loc în SUA, în noiembrie 1968, dorea să viziteze şi România, împreună cu soţia sa, Ethel Skakel.
Într-un document inedit, aflat la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, există câteva amănunte privind intenţiile lui Robert Kennedy, precum şi opinia adjunctului ministrului român al Afacerilor Externe cu privire la vizita respectivă. Pe baza acestui document, membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au aprobat în şedinţa din 31 octombrie 1967 propunerea Ministerului Afacerilor Externe, ambasadorul României la Washington, Corneliu Bogdan, fiind „autorizat să comunice senatorului R. Kennedy că este binevenit în România (subl.n.)”.
Din păcate, informaţiile privind preconizatul turneu al lui Robert Kennedy în Europa de Est, inclusiv în România, se opresc aici deoarece principala preocupare a senatorului american era legată de înscrierea sa în cursa pentru alegerile prezidenţiale din toamna anului 1968. Ezitările sale publice privind demararea campaniei respective s-au încheiat în momentul în care forţele Viet Cong-ului au declanşat „Operaţiunea Tet” în Vietnamul de Sud (30 ianuarie 1968).
Tentativa lui Robert Kennedy de a ajunge numărul 1 la Casa Albă a luat sfârşit brusc în noaptea de 5 spre 6 iunie 1968, când Sirhan Bishara Sirhan, un palestinian în vârstă de 24 de ani, a tras cu un revolver împotriva sa, rănindu-l mortal. Fostul procuror general al SUA a decedat la spitalul „Good Samaritan” din Los Angeles, după 26 de ore de la atentat.
Intenţia lui Robert Kennedy de a vizita România demonstrează faptul că politicieni americani erau interesaţi de acţiunile autorităţilor române desfăşurate pe plan intern şi internaţional. Acest aspect a devenit vizibil după un an şi jumătate de la asasinarea lui Robert Kennedy, când Richard Nixon, câştigător din partea Partidului Republican al alegerilor prezidenţiale din 4 noiembrie 1968, a ajuns la Bucureşti (2-3 august 1969), iar Leonid Brejnev a amânat vizita sa în România şi semnarea noului Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre URSS şi R.S. România.
După cum se cunoaşte, în cursul întâlnirii dintre Corneliu Mănescu şi Leonid Brejnev (Moscova, 9 aprilie 1969), secretarul general al P.C.U.S. a sugerat ministrului român al Afacerilor Externe faptul că avea în vedere acceptarea invitaţiei făcute de Nicolae Ceauşescu la consfătuirea de la Budapesta a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (17 martie 1969), pentru a participa la Bucureşti, în iunie sau iulie 1969, la ceremonia reînnoirii Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre URSS şi R.S. România – ca semn al reconcilierii româno-sovietice, după evenimentele dramatice din noaptea de 20 spre 21 august 1968, soldate cu ocuparea Cehoslovaciei de către unităţi militare sovietice, est-germane, poloneze, ungare şi bulgare, precum şi cu condamnarea în termeni foarte duri a operaţiunii respective de către liderul suprem al P.C.R.
O lună mai târziu, membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au stabilit ca şedinţele Congresului al X-lea al P.C.R. să se desfăşoare în perioada 4-9 august 1969 şi, evident, se preconiza ca Leonid Brejnev să asiste la acestea. Discuţiile referitoare la subiectul respectiv au avut loc în ziua de 13 mai 1969, în felul următor:
„Tov. Nicolae Ceauşescu: În legătură cu Congresul este propunerea să stabilim data de 4-9 august 1969, ca să nu ne apropiem prea mult de 23 august, ţinând seama că la 23 august va fi a 25 aniversare a eliberării patriei şi vom avea şi delegaţii de stat şi atunci să avem o distanţă, ca să ne putem pregăti.
Deci aceasta este propunerea în legătură cu data [desfăşurării] Congresului.
Tov. Gheorghe Stoica: Dacă aceasta este raţiunea ca să vină [delegaţii] şi din alte state burgheze.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Ne-am gândit să invităm şi alte state, totuşi noi avem o sărbătoare naţională, în coaliţia antihitleristă au fost şi francezii şi englezii şi americanii, aşa că o să invităm ceva şi dintre aceştia. De aceea am propus în acest sens, să facem aşa. Este bine ca să terminăm Congresul să ne putem odihni puţin şi să facem şi celelalte pregătiri, primii secretari să poată merge la judeţe să facă pregătirile necesare.
De acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord)”.
După încheierea convorbirilor dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (Moscova, 16 mai 1969), liderul politic român a primit prin Aleksandr Vasilievici Basov, ambasadorul URSS în România, o scrisoare semnată de secretarul general al P.C.U.S. şi de prim-ministrul Aleksei Kosâghin (24 iunie 1969). Astfel, liderii sovietici au anunţat acordul lor privind efectuarea călătoriei în România, în scopul participării la ceremonia semnării Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre URSS şi R.S. România (eveniment programat pentru ziua de 15 iulie 1989). Nicolae Ceauşescu a insistat ca vizita respectivă să dureze mai mult şi a reuşit să stabilească, de comun acord cu Moscova, primirea celor doi oaspeţi sovietici la Bucureşti în perioada 15-16 iulie 1969. Potrivit unei declaraţii a lui Paul Niculescu-Mizil, din timpul convorbirilor unei delegaţii condusă de Ion Gheorghe Maurer, cu prim-ministrul Zhou Enlai şi Li Xiannian (Beijing, 7-8 septembrie 1969), tratatul româno-sovietic era deja pregătit, cu câteva luni înainte de vizita planificată de Leonid Ilici Brejnev şi Aleksei Kosâghin în România, fiind necesară doar semnarea acestuia.
Situaţia s-a schimbat radical după ce preşedintele Richard Nixon a confirmat în mod public intenţia sa de a ajunge la Bucureşti (28 iunie 1969). Cu două zile înainte de acel anunţ, Nicolae Ceauşescu a trimis la Moscova un mesaj în care anunţa despre vizita oaspetelui american în România. Răspunsul liderilor de la Kremlin a sosit două săptămâni mai târziu (9 iulie 1969), într-o scrisoare în care Leonid Brejnev şi Aleksei Kosâghin au invocat faptul că sunt ocupaţi cu rezolvarea unor probleme importante şi erau nevoiţi să-şi amâne călătoria în România. În consecinţă, ceremonia încheierii tratatului româno-sovietic a fost contramandată sine die şi prim-ministrul sovietic l-a semnat un an mai târziu (Bucureşti, 7 iulie 1970).
La 16 iulie 1969, membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au discutat într-o şedinţă, timp de o oră, despre rezultatele obţinute la cele 20 de conferinţe extraordinare ale organizaţiilor de partid judeţene (care s-au desfăşurat în zilele de 12 şi 13 iulie 1969). În întreaga ţară se dezbăteau Tezele C.C. al P.C.R. şi proiectul „Directivelor Congresului al X-lea al P.C.R. privind planul cincinal pe anii 1971-1975 şi liniile directoare ale economiei naţionale pe perioada 1976-1980”.
La aceeaşi reuniune, Nicolae Ceauşescu a prezentat concluziile rezultate în urma vizitelor pe care le-a efectuat în judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Arad. Totodată, liderul partidului i-a anunţat pe membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. despre faptul că urmau să primească la începutul săptămânii următoare proiectul său de raport pentru Congresul al X-lea al P.C.R. şi, în aceeaşi săptămână, era planificată o şedinţă a Comitetului Executiv, pentru dezbaterea şi aprobarea documentului respectiv. De asemenea, Nicolae Ceauşescu a propus şi participanţii la reuniune au aprobat amânarea, până în toamna acelui an, a vizitei în România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a Uniunii Sovietice.
În cursul discuţiilor din 16 iulie 1969, Emil Bodnăraş a insistat să se răspundă la propunerea părţii sovietice pentru fixarea perioadei de desfăşurare a vizitei, astfel încât „să nu lăsăm impresia unui sentiment de supărare”. Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu ideea lui Emil Bodnăraş, iar şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a luat sfârşit fără să existe vreun indiciu în legătură cu surpriza care urma să aibă loc.
În ziua următoare, având definitivat programul vizitei lui Richard Nixon în România (aprobat la şedinţa din 7 iulie 1969 a Prezidiului Permanent), Nicolae Ceauşescu a convocat o reuniune de urgenţă a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. pentru a se aproba decalarea cu două zile a perioadei de desfăşurare a Congresului al X-lea al P.C.R. Cum s-a adoptat decizia respectivă, cât au durat dezbaterile şi cine a insistat pentru modificarea datei de începere a congresului? Sunt întrebări la care putem răspunde cu ajutorul protocolului şi stenogramei şedinţei extraordinare din 17 iulie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.
Importanţa vizitei efectuate la Bucureşti de preşedintele Richard Nixon a fost amintită de acesta la sfârşitul lunii octombrie 1969, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă cu astronauţii navei Apollo 11 (care au ajuns pe Lună în iulie 1969). Craig Nelson, fost vicepreşedinte al editurii „Harper & Row, Hyperion, and Random House”, a consemnat despre evenimentul respectiv, astfel: „Oamenii (astronauţii – nota P. Opriş) s-au întors [apoi] în Statele Unite, prima dată oprindu-se la Casa Albă, unde Pat Nixon le-a făcut cadou o vizită la colecţia de ciocănele istorice deţinută de soţul său, iar preşedintele [Nixon] a comentat în acea seară, la cină, faptul că Ceauşescu, preşedintele României (sic!), a fost până la urmă de acord cu o întâlnire la nivel de înalt [americano-română, care s-a desfăşurat] după [revenirea pe Pământ a navei spaţiale] Apollo 11, o breşă diplomatică de mare amploare despre care Nixon a crezut că a fost echivalentă cu costul întregului program spaţial [american]”.
La rândul său, în convorbirile cu Zhou Enlai şi Li Xiannian (Beijing, 7-8 septembrie 1969), premierul Ion Gheorghe Maurer a declarat despre vizita preşedintelui Richard Nixon în România astfel: „Tovarăşul Ceauşescu v-a comunicat prin ambasadorul dumneavoastră [de la Bucureşti despre] conţinutul acestei vizite. I-am spus însă ambasadorului că sunt aspecte care pot să fie mai bine lămurite în cadrul unei discuţii directe şi de aceea, eu am să mă ocup de această vizită. Sigur, în cadrul acestei vizite au fost discutate – pentru că discuţiile cu Nixon au fost destul de lungi – o serie întreagă de probleme. Unele dintre ele, cum ar fi securitatea europeană, probabil că vă interesează mai puţin; altele vă sunt mult mai apropiate.
Înainte de toate, Nixon a manifestat, fără nici un fel de rezervă, dorinţa lui de a găsi posibilitatea să normalizeze relaţiile cu China. A spus acest lucru foarte clar şi ne-a cerut, dacă putem, să-i dăm o mână de ajutor. Nu ştiu ce mână de ajutor putem să-i dăm (zâmbind); i-am spus că ce putem face este să informăm conducerea chineză despre această discuţie. I-am mai spus însă că ni se pare că sunt o serie de probleme faţă de care există o poziţie luată de conducerea chineză şi cărora ar trebui să le găsiţi soluţii, şi poate, căutând soluţii pentru aceste probleme, găsiţi şi drumul apropierii şi normalizării relaţiilor cu China. Una dintre aceste probleme este Taiwan-ul (Zhou Enlai a râs).
Sigur, n-am intrat în discuţii de detaliu, ce trebuie de făcut cu Taiwan-ul, ce nu trebuie făcut; nu este treaba noastră să discutăm acest lucru. Dacă va fi o dată de discutat, această discuţie va fi între dumneavoastră şi ei, dar omul a manifestat această dorinţă.
Impresia noastră a fost că această dorinţă este sinceră, adică corespunde unor interese americane pe care oamenii aceştia le apreciază. Care sunt aceste interese americane cărora le corespund aceste dorinţe, noi n-am putut să ne limpezim. Ştim bine că în opinia publică americană dorinţa normalizării relaţiilor cu China există de mai multă vreme. Despre această dorinţă ni s-a vorbit de mai multe ori. La un moment dat, prin [John Kenneth] Galbraith, am primit exprimarea dorinţei lui Robert Kennedy, pe vremea când trăia, de a veni şi de a discuta cu noi, printre altele, şi această problemă: ce părere avem noi despre această situaţie. Vizita nu s-a produs atunci din anumite împrejurări; după aceea nu s-a mai produs, pentru că a avut loc sfârşitul tragic al lui [Robert] Kennedy.
Preocuparea aceasta de a stabili relaţii normale cu China am întâlnit-o în discuţiile cu [William Averell] Harriman. Eu am avut cu Harriman o discuţie destul de îndelungată. […]
În legătură cu acest lucru s-a discutat şi despre ascuţirea conflictului dintre China şi Uniunea Sovietică. Nixon a afirmat categoric că în nici un fel el nu înţelege să sprijine Uniunea Sovietică dacă aceasta ar avea vreo intenţie agresivă împotriva Chinei”.
În concluzie, decizia lui Nicolae Ceauşescu – aprobată de toţi participanţii la şedinţa din 17 iulie 1969 a Comitetului Executiv – a avut un caracter propagandistic antisovietic evident, deşi liderul român a încercat în acelaşi timp să evite o escaladare a disputelor sale cu autorităţile de la Moscova. Pentru prima şi singura dată, congresul unui partid comunist european a fost amânat din cauza unei vizite oficiale efectuate de „inamicul public nr. 1” al comunismului într-o ţară din blocul sovietic. Pentru liderii politici şi militari de la Kremlin, schimbarea datei de începere a Congresului al X-lea al P.C.R. a constituit încă o dovadă a faptului că Nicolae Ceauşescu era periculos pentru unitatea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar Leontin Brejnev a fost nevoit să-şi contramandeze vizita programată să se desfăşoare în România, în vara anului 1969. Ulterior, liderul sovietic a demonstrat prin atitudinea sa faptul că nu este de acord cu o serie de opinii şi acţiuni importante ale autorităţilor de la Bucureşti în domeniul politicii extrene, amânând pentru foarte mult timp orice fel de călătorie în România. În aceeaşi perioadă, Nicolae Ceauşescu a încercat cu diferite prilejuri să-l convingă pe Leontin Brejnev de buna sa credinţă şi spiritul de înţelegere al românilor deoarece diferite instituţii din URSS blocau în mod repetat cooperarea economică dintre cele două ţări, folosindu-se de diferite pretexte.
Notă de propuneri întocmită la 27 octombrie 1967 de George Macovescu, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, şi trimisă lui Nicolae Ceauşescu, privind intenţia exprimată de senatorul american Robert Francis Kennedy de a vizita România în luna ianuarie 1968, împreună cu soţia sa. Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al P.C.R. şi Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., iar rezoluţia a fost scrisă de Nicolae Ceauşescu.
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA STRICT SECRET
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE 17/002220/1
[Rezoluţie:] La Prezidiu
TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU
SECRETAR GENERAL AL C.C. AL P.C.R.
NOTĂ DE PROPUNERI
Referitor: Vizita senatorului Robert Kennedy în România.
Cu prilejul unei vizite făcute de ambasadorul Republicii Socialiste România la Washington senatorului Robert Kennedy, acesta şi-a exprimat intenţia de a vizita România în cadrul unei călătorii prin ţările Europei răsăritene, împreună cu soţia.
Vizita ar putea avea loc în luna ianuarie 1968, imediat după sărbătorile de iarnă.
R. Kennedy a menţionat că ar dori să aibă unele discuţii politice, să se întâlnească cu personalităţi, să viziteze o universitate, să vorbească eventual cu studenţi.
Preocupat de posibilitatea de a candida pentru postul de preşedinte al Statelor Unite, R. Kennedy a adoptat o linie politică similară cu cea a fostului preşedinte John Kennedy, care îi atrage sprijinul cercurilor liberale din Partidul Democrat american, precum şi al altor factori politici de orientare moderată, fiind de asemenea reprezentant favorit al unor cercuri intelectuale şi sindicale.
Preconizând o politică mai flexibilă care să corespundă într-o mai mare măsură evoluţiei interne şi externe, precum şi încercând să profite de anumite conjuncturi politice nefavorabile Administraţiei, R. Kennedy a ajuns deseori în contradicţie publică cu preşedintele Johnson atât asupra unor probleme internaţionale (războiul din Vietnam, intervenţia în Republica Dominicană etc.), precum şi asupra unor probleme de politică internă. În privinţa Vietnamului, R. Kennedy se pronunţă pentru oprirea escaladării şi pentru sporirea eforturilor în vederea găsirii unei soluţii politice.
Având în vedere personalitatea politică a senatorului R. Kennedy, propunem:
1. Ambasadorul Republicii Socialiste România la Washington să fie autorizat să comunice senatorului R. Kennedy că este binevenit în România şi că partea română doreşte să primească precizări în legătură cu vizita proiectată în vederea întocmirii unui program corespunzător.
2. După stabilirea perioadei vizitei lui R. Kennedy în ţara noastră, MAE să întocmească programul acesteia.
27 octombrie 1967 ss. George Macovescu
Nota s-a trimis:
– Membrilor Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R.;
– Secţiei Relaţiilor Externe a C.C. al P.C.R.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 153/1967, f. 21-22.
Protocolul şi stenograma şedinţei din 17 iulie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a hotărât ca deschiderea lucrărilor Congresului al X-lea al P.C.R. să aibă loc la 6 august 1969, ca urmare programării vizitei preşedintelui american Richard Nixon în România, în perioada 2-3 august 1969.
Protocolul nr. 28 al şedinţei Comitetului Executiv [al C.C. al P.C.R.] din ziua de 17 iulie 1969
Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Paul Niculescu-Mizil, Maxim Berghianu, Constantin Drăgan, János Fazekaş, Petre Lupu, Manea Mănescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Mihai Dalea.
Au lipsit de la şedinţă tovarăşii Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Florian Dănălache, Gheorghe Rădulescu, Dumitru Coliu, Emil Drăgănescu, Mihai Gere, Vasile Patilineţ deoarece au fost plecaţi pe teren în vederea pregătirii conferinţelor organizaţiilor de partid judeţene.
Şedinţa a început la orele 11.00 şi s-a terminat la orele 11.30.
A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.
La propunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Comitetul Executiv [al C.C. al P.C.R.] a hotărât ca deschiderea lucrărilor Congresului al X-lea al P.C.R. să aibă loc în ziua de 6 august 1969, orele 10.00.
În legătură cu aceasta, s-a stabilit ca în cursul zilei de 17 iulie a.c. să fie consultaţi membrii Comitetului Executiv şi ai Secretariatului Comitetului Central al P.C.R. care nu au participat la şedinţă, precum şi membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului Central al partidului.
Totodată se vor lua măsuri pentru a se comunica data deschiderii Congresului al X-lea al P.C.R. tuturor partidelor şi organizaţiilor din străinătate invitate a lua parte la lucrările Congresului.
ss. Nicolae Ceauşescu
Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 1398 / 21.07.1969
Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 17 iulie 1969
Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Paul Niculescu-Mizil, Maxim Berghianu, Constantin Drăgan, János Fazekaş, Petre Lupu, Manea Mănescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Dumitru Popa, Dumitru Popescu.
A fost invitat tovarăşul Mihai Dalea.
Şedinţa a început la orele 11.00 şi a durat 10 minute.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Iată, tovarăşi, de ce am vrut să facem această şedinţă scurtă.
În legătură cu congresul, noi l-am convocat pentru ziua de 4 august. Poate [că trebuie] să-l amânăm cu câteva zile. Eu m-am gândit la două variante. Să-l apropiem de 23 august, dar se pun mai multe probleme. Aceasta ar fi o variantă. O altă variantă ar fi să-l amânăm cu două zile, în loc de 4 august, să înceapă pe 6 august, pentru că stă [Richard] Nixon aici două zile şi o să fie greu să primim delegaţiile pentru congres. În plus, se ridică problema pavoazării.
Tov. I. Gh. Maurer: Poate ar fi bine să-l amânăm chiar cu trei zile.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu două zile este suficient.
Delegaţiile din ţările vecine vor veni luni şi marţi. Iugoslavii, de pildă, au şi transmis că vor veni pe 3 [august], deci vor veni pe 5 august.
Sigur, vizita lui [Richard] Nixon impune şi pavoazare, însă noi nu facem pavoazare pentru congres decât luni şi marţi.
În primul rând, trebuie să comunicăm tuturor partidelor care le-am invitat la congres despre această amânare.
De asemenea, eu propun să se consulte ceilalţi membri ai Comitetului Executiv şi astăzi să consultăm, telefonic, pe membrii Comitetului Central. În comunicare să spunem aşa: s-a stabilit ca congresul să înceapă pe 6 august, la orele 10.00. Deci, dăm şi ora.
Sunteţi de acord, tovarăşi? (toţi tovarăşii sunt de acord).
Tov. Petre Lupu: Fără motivare, numai că Comitetul Central a hotărât.
Tov. Chivu Stoica: E bine aşa, că facem mai pe îndelete.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi pe străini îi putem anunţa, nu e o problemă.
Chinezii au spus că au o hotărâre să nu mai trimită delegaţii la congrese. Pe urmă, ei au spus că s-ar crea o situaţie grea, că aici vor fi şi sovieticii. Sigur, pentru ei n-ar fi uşor, dar nici pentru noi n-ar fi uşor.
Tov. Chivu Stoica: Delegaţiile care vin la congres, le invităm şi la aniversare[a zilei naţionale a României]?
Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru 23 august să rămână numai ţările socialiste, pentru că, dacă i-am invita pe unii, s-ar ridica o infinitate de probleme.
Tov. I. Gh. Maurer: Şi eu sunt absolut [de acord] pentru ideea să invităm numai ţările socialiste [la aniversarea zilei naţionale a României], pentru că altfel se creează probleme; chiar dacă nu vor veni chinezii şi albanezii, vor veni ceilalţi.
Tov. Gheorghe Stoica: Se poate ca albanezii să vină la a 25-a aniversare [naţională a României].
Tov. I. Gh. Maurer: Se poate.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu acestea, terminăm şedinţa.
- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 99/1969, f. 2; 4-5.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnul Opris,
Ca intotdeuna citesc cu mare interes articolele dumnevoastra, care explica/redau/reamintesc fapte si evenimente din istoria noastra, de unii chiar traite ”pe viu” .
Acestea suntea foarte relevante, faceti foarte bine ca ”scrieți istorie”, pe baza unor date concrete, din arhive si mai ales deschid accesul la o plaja larga de reflectie și intrebari pe care ni le-am putea pune inca si acum, si poate, poate, poate dau si o alta intelegere pentru cei mai tineri a prezentului avind idee cam de pe unde am plecat si cine am fost, si cu bune si cu rele.
Imi permit doar sa extrag un mic pasaj din articolul dumneavoastra (in afara contextului de politica externa a României), cu o nota de umor, sper , in afara ”dupa ce se primise nota din URSS cum ca oficialitatile sovietice” si-au aminat vizita in România ”din cauza programului incarcat”:
”…În întreaga ţară se dezbăteau Tezele C.C. al P.C.R. şi proiectul „Directivelor Congresului al X-lea al P.C.R. privind planul cincinal pe anii 1971-1975 şi liniile directoare ale economiei naţionale pe perioada 1976-1980”.
Asta Imi aminteste de ”public consultations” la care ne obliga acum CE la decizii de politica economica, la care, de exemplu, am participat recent ref. la strategia energetica a României, 2023-2030 cu perspectiva 2035.
Singura deosebire atunci vs acum este ca atunci problema era cite centrale pe lignit sa construim și academicienii sa evalueze ce filiera nucleara alegem, iar acum, cite eoliene si solare sa punem pe cimpuri…și cum implementam direct o filiera nucleara de care habar n-avem…in rest, nimic nou !
Dar in acest context, v-as sugera, dacă se poate, și un articol si despre ”diplomatia energetica”, aparuta cam la aceeasi perioada 1970-1974, care facea parte organic si inclusa in politica externa a ROmâniei (nu degeaba renuntasem la ”colaborarea” cu URSS in filiera VVER), dar, si mai important, modul in care se luau aceste decizii.
Multumesc pentru acest articol foarte bun, util si informatiile conținute !
Am vazut ca sunteti intrunul din comitetele ministerului energiei, insider cum s ar spune, poate detaliati cele spuse mai sus: Imi permit doar sa extrag un mic pasaj din articolul dumneavoastra (in afara contextului de politica externa a României), cu o nota de umor, sper , in afara ”dupa ce se primise nota din URSS cum ca oficialitatile sovietice” si-au aminat vizita in România ”din cauza programului incarcat”:
”…În întreaga ţară se dezbăteau Tezele C.C. al P.C.R. şi proiectul „Directivelor Congresului al X-lea al P.C.R. privind planul cincinal pe anii 1971-1975 şi liniile directoare ale economiei naţionale pe perioada 1976-1980”.
Asta Imi aminteste de ”public consultations” la care ne obliga acum CE la decizii de politica economica, la care, de exemplu, am participat recent ref. la strategia energetica a României, 2023-2030 cu perspectiva 2035.
Singura deosebire atunci vs acum este ca atunci problema era cite centrale pe lignit sa construim și academicienii sa evalueze ce filiera nucleara alegem, iar acum, cite eoliene si solare sa punem pe cimpuri…și cum implementam direct o filiera nucleara de care habar n-avem…in rest, nimic nou !
dl Liviu,
Cind am spus ca ”am participat recent”, m-am referit la noi, populatia, nu subsemnatul.
De altfel, eu nu am participat la ”public consulations”, intrucit, mi-am anuntat oficial colegii din Consiliu si pe dl. Ministru ca nu sunt de acord cu strategia propusa !.
La ultima sedinta de discutii asupra proiecutului, mi-am explicat pozitia in detaliu si mai ales dezacordul asupra metodologiei de stabilire a strategiei si obiectivele ei concrete, intre care stabilirea costului marginal minim de sistem pe termen lung, masurabile si cuantificabile in ”capital investments” .
Intrucit, oficial, nu am sustinut acest proiect (cred ca am fost singular in aceasta privinta), nici nu aveam cum sa particip la ”consultari publice”
Nixon – care inca nu se stia ca va candida anul urmator la presedintie – a vizitat, ca persoana particulara, Romania in vara anului1967 ! A stat la hotelul Lido, a fost si inregistrat, ca orice client, si in registrul de primiri. Mai cautati prin arhive !
Redau un comentariu scris de domnul Mircea:
„Richard M. Nixon a fost de trei (3) ori in R. S. Romania: 1) ca fost vicepresedinte al SUA, intr-o vizita particulara (21-23 martie 1967; a locuit la Hotel Athenee Palace; azi, in holul hotelului, pe un panou cu fotografiile oaspetilor de onoare, este si cea a lui Nixon, cu o dedicatie olografa pentru personalul hotelului, datata 22 martie 1967; 2) vizita oficiala de stat, ca presedinte (2-3 august 1969); 3) a doua vizita particulara, in 1982, cand Nixon „a venit pentru o reuniune de societate cu Ceausescu, caracterizata de admiratie reciproca” (David F. Funderburk: Un ambasador american intre Departamentul se Stat si dictatura comunista din Romania, 1981-1985, Constanta, Ed. Dacon, p.116).
Pentru detalii si documente referitoare la vizitele din 1967, respectiv din 1969, de văzut revista „Dosarele Istoriei” (an.IX, nr. 11/99, 2004, pp. 24-51), dar şi volumul lui Gabriel Stelian Manea: Un adulter in familia comunista. Romania si SUA in anii ’60 (Targoviste, Ed. Cetatea de Scaun, 2016, pp.147 si urm.)”.
PS-1 dl. Opris
Am uitat sa spun si cite hidrocentrale se planificau sa fie construite ! (iar azi, Hidroelecrrica face bani din ce s-a hotarit la Congresul X al PCR…asta e realitatea, nu c-ar fi cineva ”nostalgic” si, mai mult, devin ei ”emergenți” prin listarea pe burse de ne spune tipul de la UDMR ca ”dam o emotie in piata daca mai facem o vinzare din Hidroelectrrica”…funny baiatu acesta…ăștia care nu-s in stare sa decolmateze, de 30 de ani, niste lacuri. Cred ca ar fi de o oarecare interes si amuzament, cum am decis si executata cresterea puterii si rezolvarea infiltrarilor de la barajul Riul Mare Retezat, cu finantatrea BM (noroc ca la acea vreme nu exista – si nu regret – Green Peace, sau WWF sau oricare din ăștia.
PS.2 – Cred ca ar fi de interes, o istorie despre cum se integra politica externa cu politica economica și de ce România la acea vreme, promova o relatie ”reciproc avantajoasa” cu oricine:
INDUSTRIE
– Canada/SUA, filiera nucleara U-nat/D2O
– Aviație (GB, Rombac)
– Ind grea- Alsthom, GE, Ansaldo (Franta, SUA, Italia)
– navala
– platforme petroliere
– petrochimie semnificativa, cu mult peste alte state ”vecine si prietene”
RESURSE
– concesiuni petroliere, Libia, Tunisia
– relatii ”petroliere” – Iran (pt. care s-a si construit dedicat rafinaria Petromidia, petrol Iranian cu S ridicat)
INSTALATII COMPLEXE
– rafinarii in Siria, Iordania, Turcia, Banglahesh, India, Iran
– 6 hidrocentrale in Turcia
– 660 MW lignit, centrala in China (Pucheng)
– linii electrice in Iran si Irak
– complex chimic la Aqaba (Iordania)
– nu mai vorbesc d einstalatii de exploatare/explorare a petrolului in tot Orientul Mijlociu (acu vreo 5-6 ani, inainte de pandemie, chiar ma intrebau niste sauditi si iranieni – ca de ce românii nu mai vin sa le ofere echimapente, tehnologii si asistenta tehnica ?…ce sa le zic !?…dar nu mai zic si peste citi ingineri am dat pe acolo, care au invațat in România
Ma opresc numai la aceste ”marunțisuri”
In mod evident, aceste constructii inerent deranjau in piața grupurile mari consacrate in domenii (chiar daca nu luam cote mari de piata, totusi, deranjeaza orice ”new entry”)
Dar, SI ACESTEA FACE PARTE DIN ISTORIA NOASTRA, (zic eu, se integreaza in spiritul articolului Domnului Opris)
Vă mulţumesc pentru cele două comentarii, domnule Cătălin Dragostin.
În cea mai recentă carte pe care am publicat-o – „Autovehicule, tractoare şi locomotive străine în România, în timpul Războiului Rece”, Editura Militară, Bucureşti, 2024, 388 pagini (12 pagini foto) -, am abordat şi câteva probleme din domeniul energiei cu care s-au confruntat autorităţile de la Bucureşti. A se vedea începutul subcapitolului „Oferte de autocamioane şi autotractoare (1952-1966)” din capitolul 3 (intitulat „Discuţii despre vehicule şi participarea unor modele la expoziţiile de produse industriale organizate în România”) şi subcapitolul „Socialismul „cu un pas înainte“ vs. capitalismul „pe marginea prăpastiei“” din ultimul capitol al lucrării, al cincilea („Tractoare, automobile, autoutilitare şi limuzine“).
Nu ştiu încă în ce direcţie voi merge cu cercetările de acum încolo. Programul nuclear românesc din prima sa fază pare mai accesibil pentru mine, dacă ţin cont doar de documentele pe care le-am văzut până în prezent. Un alt proiect ar putea avea ca subiect aviaţia din Republica Populară Română şi Republica Socialistă România. Ambele proiecte sunt interesante, însă necesită foarte mult timp dedicat acestora – timp pe care nu îl am disponibil în acest moment pentru cercetări. Ce va fi mai departe, voi vedea.
Vă mulţumesc pentru comentariile dumneavoastră şi sper să revin cu alte subiecte care v-ar putea interesa.
va multumesc inca odata pentru efortul dvs., FOARTE UTIL !
va doresc succes !
@dl.Opris, si de asemenea, @Dl. Bolos cu al sau interesant articol ”Este România o tară eșuata”….vedem mai jos si o alta opinie (ATENTIE !: in mediul de afaceri, din care provin si eu, aceasta opinie nu e absolut deloc singulara !)
Foarte interesanta (si in spiritul general al articolului dvs. si comentariilor subsemnatului) este ceea ce declara dl. Dragos Damian – CEO Terapia Cluj (cred ca nu e cineva atit de prost și ”indoctrinat” de ”free market”, ca sa-l banuie de vreo ”nostalgie” comunista !?…cred ca dinsul era pe la gradinita in 90…mai degraba ar trebui sa citim atent, foarte atent ce zice si sa-l combatem cu ”mînie capitalistă” , dar cu argumente.
https://www.stiripesurse.ro/dragos-damian-scrisoare-catre-burduja-romania-sta-pe-infrastructura-construita-de-odiosul-ceausescu-nu-s-a-adaugat-aproape-nimic-in-ultimii-35-de-ani_3381583.html
Cine citeste printre rinduri, va intelege multe !…in special si inclusiv chestia cu Ungaria/baterii/necesitatea lor urgenta in SEN in aceste zile (voi publica o analiza ref. aceasta ”urgență”)
…asa cum merg lucrurile, deja suntem o țară eșuată !
(saracu Ciolacu, promite el reducerea cu 0,7% / an a deficitului bugetar pina in 2028, ca sa ne aliniem la tinta UE de 3%…in lumea businessului, ar trebui sa depuna o garantie bancara, el si guvernul lui, constituita din conturile si averile lor, iar daca nu se intimpla asta, sa fie executati…nu asta ar fi ”raspunderea ministeriala” ?)
Înțeleg si empatizez cu sentimentele domnului Damian, pe care îl admir din foarte multe puncte de vedere.
Probabil când am fost ultimele dăți la Cluj pe autostradă am avut halucinații și de fapt am mers cu mașina peste dealuri prins in halucinația indusă de propagandă. probabil aceeași halucinație îmi permite să folosesc internetul la o viteza aș spune bunicică, dar tot din cauza propagandei care mi-a spălat creierul. Faptul ca mi s-au născut copii în maternități private care nu existau în 1989 o fi tot o halucinație indusă de propagandă. Cat despre universitățile ceaușiste, tot halucinații am când vad o lista cu peste 80 de universități dintre care cea mai mare majoritate nu existau în 1989.
Alegeți să vedeți ce vreți, dar alegând să ignorați realitățile distrageți atenția de la problemele reale care chiar există și chiar merită efort pentru a fi soluționate. Uite de exemplu pe mine mă sperie groaznic finanțarea cercetării și numărul de cercetători din România. Față de perioada comunistă am involuat groaznic. Poate sunt subiectiv, dar si învățământul am senzația ca a involuat, dar probabil fiind spălat pe creier de propaganda, nu vad beneficiile fantastice ale noului sistem.
Domnul Damian are mare dreptate daca se refera la infrastructura energetica și generarea de energie electrica.
Nu am susținut niciodată că nu avem probleme, dar vă spun că folosind exprimări imprecise și exagerate, hiperbole dacă vreți, este complet neindicată când este vorba de economie. Este ca si cum ați face o analiză SWOT dar prezentați numai WT, rezultatele pot fi numai soluții de tipul strategiilor defensive (comportamentale: a da vina pe alții sau pe factori externi, sau manageriale: reorganizare, dezinvestire, lichidare). O asemenea abordare este contraproductiva, dar, in mod cert poate coagula voturi.
Dl.Bolos, intotdeauna am apreciat (si inteles !), in mod sincer, pozitivismul si optimismul dvs. usor, foarte usor naiv. si sunt foarte conștient ca eu manifest, inerent și uneori deranjant, chiar iritant, scepticismul tipic inginerului practician (de cind lucreaza cu lucruri periculoase, de la batutul unui cui, pina la naveta Challenger) și o atitudine aflata in permanenta sub intelepciunile zodiei lui Murphy (verificate in practica, vai, de atitea ori și care s-au și adeverit, de multe ori cu consecinte dezastruoase !)
Acesta este si motivul pentru care instinctiv, ma concentrez pe W (weaknesses…si pe care le percep la România ca fiind preponderente !…dati-mi doar 2 exemple in care România ”este tare”…nu ”cea mai tare” !) și T (Threats – pe care nu mai are rost să le enumăr, intr-un mediu competitiv, caci sunt atiti de multe, pornind ”de la virf” la incapacitatea de guvernantă si lipsa unei viziuni de țară)
In ce priveste S – Strength, va las libertatea sa-mi spuneti dvs. care sunt puterile/capacitățile României de azi: economie, finante, inovatie, militara, vreun domeniu industrial ”de virf” cu care dominam vreo piată, infrastructura, educatie, etc., etc. , ORICE !
In ce priveste O – Opportunities…astea degeaba exista daca nu le ai pe celelalte, macar asa citeva acolo
Si daca ne luam dupa altii mai destepti ca mine, ”SWOT Analysis is a tool that can help you to analyze what your company (country ?!) does best now, and to devise a successful strategy for the future”
Pina la urma, T cel mai mare pentru aceasta țară este clasa politică (adica GM-ul = general manager-ul SC România SRL, care raspunde de dezvoltarea companiei, pe baza unei strategii, asigurare salariilor, competitivitatea in piața, inovatia in business, valorificarea resurselor proprii, promovarea in companie pe merit, samd….știți dvs. ce vreau sa spun.
In incheiere, la cele mentionate de dvs.: ”…dar vă spun că folosind exprimări imprecise și exagerate, hiperbole dacă vreți, este complet neindicată când este vorba de economie..”, la rindul meu va spun ca dupa 23 de ani ”la stat”, din care 10 in functii de conducere) si inca 27 de ani ”la privat”, tot in functii de conducere, cred ca-mi pot exprima o opinie in probleme de economie si management…si mai ales risc !
Iar pe Damian, daca empatizati si il admirati, atunci sunt foarte multumit caci inseamna ca ma bucur si eu de acelasi privilegiu din partea dvs….dinsul de fapt a ajuns sa spuna ceea ce si eu spun, aproape ”copy-paste”, dar, de mult, cu mult mai mult timp, in urma !…dinsul este ”new entry” în piața asta
https://economedia.ro/opinia-unui-energetician-apolitic-din-romania.html
Știu foarte bine cum gândesc inginerii, dar știu si cum gândesc antreprenorii.
Partea cu SW tine de analiza mediului intern si va pot identifica o sumedenie de puncte tari ale României, dar am sa enumăr doar câteva:
– un grad de îndatorare scăzut comparativ cu majoritatea statelor europene si nu numai.
– avem apa, pământ fertil, resurse naturale diverse si un relief variat
– avem încă o natalitate care mai poate fi îndreptata (situația se degradează)
– avem încă un sistem care încurajează familiile (situația se degradează)
– avem încă o populație cu o structura care mai poate fi salvata (situația se degradează)
– avem o infrastructura de ITC comparabil buna si moderna
in mod cert cele ce afirm nu sunt pentru coagulare de voturi…n-am ce face cu ele…si mai rau…sunt apolitic
👍👍👍
Draga domnule Dragostin,
Cu tot entuziasmul dv. ingineresc, și al meu, dati-mi voie va rog sa va completez tabloul eroic și cu alte realizări pe care desigur le știți foarte bine dar din modestie nu le-ați inclus: centrala pe șisturi bituminoase de la Anina, automobilul Lăstun, autobasculanta DAC de 70 tone produsa in doua exemplare, mașinile unelte cu comanda numerică la care noi produceam efectiv doar batiul de otel, comenzile fiind importate de aiurea, și multe, multe altele. De menționat neapărat cadourile făcute adică livrate pretinilor Gadaffi, Saddam și alții mai africani, pe promisiuni că vor plăti ei când vor avea bani. S-a dovedit că n-au mai avut.
Până la urmă și exuberanta asta, să-i zicem inginerească, are și ea o limită iar economia mândria ei: ce sac fără fund trebuie sa ai că sa finanțezi toate visurile geniului și ale savantei? Sunt convins că ați citit despre numita ‘sustainable growth rate’.
dl Liviu, ”entuziasmul meu ingineresc”, in mod evident se refera la unele realizari de care si astăzi beneficiem de ele ! (auzii ca pornim ceva centrale pe carbune zilele astea…nu e ceva de ris si nu e ceva in ton cu articolul si comentariul meu)…evident ca s-au facut si multe prostii si aberatii, dar, comparativ cu astazi – s-au facut numai prostii si nimic consistent !?…cam asat e ironia !
Si tot ironic este ca acel hidrocentrale, termocentrale, nucleare, etc, astazi sunt cele care ne dau curentu pentru celulare si laptopuri sa scriem – unii – prostii la rindul nostru
Ca veni vorba de Gaddaffi – nu uitati ca nu prea pare ca ”faceam cadouri”…România a avut concesiuni petroliere acolo !…dar, banii pe ele i-a liat Patriciu, daca nu ma insel sau Petromidia, nu mai stiu…la fel si cu Saddam…m-as feri sa spun ca obtinerea unor concesiuni de resurse in strainatate pe care sa le prelucrzi in tara, este o idee proasta…multi o fac si astazi
Până la urmă, ‘show me the money!’ Nu eu sau dv. i-am făcut cadouri lui Patriciu și fraților săi. Și până la urmă, oricum am da-o, România iese pe roșu cu toate ‘cooperărili’ cu alde frații Saddam, Gaddafi, și alții ca ei. Adică ce s-a făcut bun, sistem energetic și altele, a fost anulat și tras în jos de proiecte falimentare ‘vandute’ lui Ceaușescu de competenții noștri securici.
Și încă: de ce este de vina Papa de la Roma că cei ce au fost împroprietăriți MOCA in 1990-91 și au și primit gratis finanțări MOCA dela Bancorex, Dacia Felix, și alte așa zise bănci, drept capital de lucru, au fost pur și simplu INCOMPETENȚI sa tina în viață și să dezvolte așa zisele afaceri cu care s-au trezit?
Sincer, nu am o problemă că acești capitaliști care trebuiau să fie, erau zice-se foști ofițeri de securitate sau încuscriți cu ăștia. Marea problemă a fost că acești securiști au fost în cvasi majoritatea lor, mă repet, INCOMPETENTI și au făcut praf ce primiseră! Au descoperit până la urmă pe spinarea noastră că vrajelile cu care îl imbrobodisera atâția ani pe Ceaușescu și Leana nu mai aveau vreo valoare în fața capitaliștilor adevărați cu care trebuiau să lupte pe viață și pe moarte pentru piețe, afaceri, profituri, bani, bani, bani… Așa că și-au tras și ei o vilă, două, și un Merțan două, și adio și n-am cuvinte, că o viață are omu’ (vezi și interviul de la Realitatea TV cu Ioan Nicolae). Și pentru a trage discuția pe e un teren cu care sunteți foarte familiar, cum dracu’ a ajuns ISPE, încet-încet, după 30 de ani o firmuliță imobiliara cumpărată de niște capitaliști din domeniul cleiurilor și lipiciurilor care și-au pus și firma lor de adezivi la loc de frunte pe sediul ISPE, iar eroii muncii socialiste – ‘capitaliste’ care au dus ISPE-ul pe noi culmi, să aibă interzis să mai intre în clădire? Dar ICEMENERG? Dar Romelectro? Desigur, s-au pus americanii împotriva propășirii noastre…
dl Liviu, ca sunt relativ familiar cu domniul energiei – ISPE,ICEMENERG, ROMELECTRO.
Aceste organizatii/institute/firme, au urmat aprope exact acelasi drum cu toate celelalte din alte domenii: constructii de masini, agricultura, industrie alimentara, electronica, etc., etc. TOTUL S-A PRABUSIT !…de ce ?…pentru ca nu a mai fost interes in România sa mai pastram ceva ce ar fi fezabil si sa mai construim/produce ceva !…si pe linga disparitia acestgor organizatii, ceva mult mai grav s-a intimplat: au disparut sau plecat specialisti buni, au disparut arhive cu documente f. utile ! (de ex. astazi nimeni nu maistie sa faca o analiza de avarie intr-o centrala si sa o compare cu experiente similare in ultimi 50 de ani !…doar un exemplu)
Interesant articol!
Vă mulţumesc.
Apropo de prietenia româno-chineză, în perioada de după ocuparea Cehoslovaciei, pe lîngă mitul laserului ce ar fi distrus tancurile sovietice mai circula un mit ce spunea cam aşa: URSS nu va încerca să vă invadeze că îi vom scărmăna noi în fundul grădinii (a se citi Siberia…).
Mă întreb cine a lansat acest mit.
Afirmațiile impersonale „…nu a mai fost interes” nu servesc decât mascării unui adevăr dureros: incompetenta tragică a celor presupuși a fi capitaliștii noștri de rit nou.
Celor interesați de raporturile Ceaușescu-Nixon, le semnalez faptul că am publicat stenograma convorbirilor dintre cei doi, din 28-30 iunie 1982, purtate la București, Snagov și Neptun, in „A treia și ultima prezență a lui Richard M. Nixon in Romania lui Nicolae Ceaușescu” (trei părți, în excelenta revista a INST, „Arhivele Totalitarismului”, nr. 1-2/2022, nr. 1-2/2023 și nr. 3-4/2023).
Îţi mulţumesc, Mircea.