Interviu cu analistul Armand Goșu. Starea de spirit acum în Rusia. Povestea lui Prigojin și de ce se tem mereu politicienii ruși de armată

Contributors.ro: De la ultima noastră discuție s-au întâmplat multe evenimente pe frontul de Est. Nu doar pe front, ci și în Rusia, unde au loc în acest weekend alegeri locale. Chiar dacă dezbaterile politice sunt controlate de cenzură, iar Rusia e o dictatură, ce ar fi de remarcat cu ocazia acestei campanii electorale? Și în ce măsură frontul influențează scena politică de la Moscova?

Armand Goșu: E la fel de important și ce este pe front și ce se întâmplă pe scena politică de la Moscova. Cele două planuri se întrepătrund iar evoluția dintr-un plan influențează sensibil evoluția din celălalt plan. Din cauza eșecurilor de pe front s-au întețit discuțiile în jurul unei noi mobilizări, ceea ce presupune costuri politice pentru Putin. Acum au loc alegeri locale care sunt importante pentru resetarea opoziției. Sunt aleși direct 21 guvernatori, 20 parlamente locale, și sunt puse în joc câteva mandate de deputat în Duma de la Moscova, pentru locuri rămase vacante.

Nu atât în Rusia, cât în spațiul informațional rusesc, mai ales în media de limbă rusă din Occident, sunt discuții aprinse privind tactica pe care opoziția trebuie s-o adopte la aceste așa-zise alegeri. Aleksei Navalnîi din închisoare a reușit să-i enerveze pe toți cu mesajul lui, în care acuză potențialii aliați politici că sunt vinovați pentru că au ratat șansa democratizării în anii 90, Boris Elțin fiind responsabil de dezastrul de astăzi. E o temă veche, foarte dragă lui Navalnîi, care – suprinzător – se întâlnește aici cu Putin.

Liderii partidului liberal moderat Iabloko, care erau tolerați de autorități, acum și-au văzut candidații scoși de peste tot. N-au înțeles că Administrația prezidențială care controlează jocul politic nu permite mesaje pacifiste, astea sunt doar pentru Occident, nu pentru ruși, care trebuie să se mobilizeze și să lupte împotriva Ucrainei. Totuși, mai există speranța că aceste alegeri locale pot seta jocul politic pentru următorii ani. În februarie ar trebuie să aibă loc alegerile prezidențiale, de fapt alegeri între ghilimele, pentru că se pregătește un fel de plebiscit pentru susținerea lui Putin și re-legitimarea regimului. Dar soarta acestui exercițiu electoral, chiar și falsificat, va fi influențată de evoluțiile de pe front.

Ultimul sondaj Levada indică o scădere a interesului pentru război. Întrebarea e ciudată: dacă urmăriți evenimentele legate de Ucraina? Așa este ea formulată. Doar 48% le mai acordă atenție, cel mai scăzut rezultat din februarie 2022. Deci, războiul a intrat în cotidian, e parte a vieții rușilor. Iar susținerea pentru acțiunile forțelor armate ale Rusiei în Ucraina, așa e formulată întrebarea, a scăzut la 70%. Candidații în aceste alegeri fug de subiectul războiului, ca și când acesta nici n-ar exista.

Numai că, atacurile dronelor ucrainene din ultimele luni au mutat războiul, care inițial părea undeva departe, aproape de casele rușilor, care nu mai pot să-l ignore. Dronele ucrainene devin o prezență obișnuită pe cerul Moscovei și a altor mari orașe. Efectul lor tactic și militar este nesemnificativ, deocamdată, însă impactul psihologic ar putea să fie important. Distrugerea a patru avioane militare de transport IL 76 aflate pe pista aeroportului de la Pskov, la 700 km de granița Ucrainei, pare să indice faptul că aproape întreaga zonă europeană a Federației Ruse poate fi lovită cu dronele.

Decizia de a iniția o nouă mobilizare parțială – deși sunt indicii că o mobilizare tăcută are loc de luni buni – va depinde de ceea ce se petrece acum pe frontul din Ucraina, unde rezervele umane ale armatei ruse s-au subțiat. Dar nu este exclus ca după alegeri, Putin să ordone o nouă mobilizare pentru a acoperi pierderile semnificative din ultimele luni de război.

Contributors.ro: După trei luni de la începerea contra-ofensivei ucrainene, cifrele nu arată prea bine.

Armand Goșu: Ucraina a eliberat în aceste săptămâni circa 300 km² din cei 40.000 km² ocupați de Rusia în 2022, la care ar trebui adăugați și alți 40.000 km² luați de Rusia în 2014. Vorbim de aproape 20% din teritoriul Ucrainei. A devenit clar faptul că acest război se va prelungi, că se va lupta pentru fiecare cătun și fiecare casă. Ar trebui ca Occidentul să se mobilizeze să înarmeze mai bine Ucraina, să-i dea rachete cu rază lungă de acțiune, tancuri, sisteme anti-rachetă Patriot ca să-și apere cerul, drone Raptor, tancuri Abrams. Occidentul ar trebui să se obișnuiască să cheltuiască bani pentru susținerea Ucrainei, sunt investiții pentru propria securitate. Dacă Putin va învinge Ucraina, costurile pe care Occidentul le va avea de plătit vor fi mult, mult mai mari.

Contributors.ro: Dacă în iunie, contra-ofensiva ucraineană părea un eșec și iar cancelariile occidentale care priveau această campanie ca pe o investiție erau dezamăgite, recentele succese ale ucrainenilor i-au făcut pe occidentali să-și schimbe părerea.

Armand Goșu: Ofensiva ucraineană de la Robotina a perforat linia Surovikin, între Novoprokopivka și Verbove.  E vorba de prima linie rusească de apărare, într-o arie în care sunt concentrate mari unități ale armatei ruse. Sunt lupte grele, durează de ceva timp, în ultimele două săptămâni se vorbește zilnic de Robotina. Vor fi în continuare lupte grele acolo. Două unități de elită rusești s-au retras pe flancuri, la Kopani, în vest, și Verbove, înspre est. Cred că rușii încearcă o manevră de încercuire, de creare a unui clește, în care să prindă trupele ucrainene de la Robotina, cele care au rupt linia Surovikin.

Însă, dacă armata ucraineană va reuși să mărească breșa din regiunea Zaporojie, și-ar deschide drumul spre Tokmak, la 30 km sud. Acest oraș foarte puternic fortificat de ruși, este un punct strategic important, pentru că de acolo, pot avansa spre Melitopol, circa 65 km înspre sud. Dacă ucrainenii ocupă Melitopol, vor tăia comunicațiile rușilor cu Crimeea, și vor izola peninsula. Și, astfel, ajung la Marea Azov. Asta ar fi obiectivul tactic al campaniei, în această fază a războiului, să taie în două zona ocupată de ruși și să elibereze o fâșie de litoral. Acest obiectiv va fi realizat, n-am nici un dubiu. Însă viteza cu care se va întâmpla asta nu depinde doar de vitejia militarilor ucraineni sau de tactica lor, ci și de armele și muniția pe care partenerii occidentali le livrează Ucrainei.  Aici lucrurile nu stau foarte bine.

Contributors.ro: Și, totuși, stau mult mai bine decât anul trecut. Ucrainenii au primit tancuri occidentale, muniție suficientă, instalații pentru deminare, vor primi și avioane F16. Sunt exagerate criticile la adresa Occidentului?

Armand Goșu: Occidentul a dat câte puțin, cu mare întârziere, niciodată suficient. Orice armă a fost smulsă de ucraineni după negocieri dificile și presiuni publice. Spuneți de tancuri…. Occidentul a promis că în aprilie, ucrainenii vor avea 250 tancuri pentru a începe ofensiva. Știți câte au? 71 tancuri Leopard, din care 5 au fost distruse, alte 10 avariate dar care au fost reparate și s-au întors pe front. Ucrainenii mai au 14 tancuri britanice Challanger 2, dintre care unul distrus recent, lângă Robotina. Ar fi primul tanc Challanger 2 distrus vreodată. Important de reținut: Ucraina n-a pierdut nici un tanchist, toți sunt teferi și continuă să lupte pe front. Asta înseamnă tehnică occidentală de calitate! Abia la mijlocul lunii septembrie, Ucraina va primi primele 10 tancuri americane Abrams, iar până la sfârșitul toamnei vor veni și celelalte 21 tancuri. Presupun că speranțele ucrainenilor de a mări breșa și avansa spre Tokmak se leagă de venirea acestor 10 tancuri Abrams.

Ca să fie o ofensivă de succes care să primească aprecierile criticilor comentatori occidentali și cancelariilor vestice, ucrainenii ar fi avut nevoie de 4-500 de tancuri moderne, peste 1000 de mașini blindate, sute de instalații pentru deminare și măcar 100 de avioane de vânătoare F16. Dacă ar fi așteptat tot acest arsenal, poate că n-ar fi pornit niciodată ofensiva de eliberare a teritoriului ocupat de Rusia.

Ca să vă răspund dvs, nu cred că cei care critică Occidentul că nu sprijină suficient și la timp Ucraina exagerează.

Vorbim de un front de peste 1000 km lungime. În nord, în regiunea Harkiv, are loc singura ofensiva rusească, în direcția Kupiansk. Obiectivul ei era să forțeze armata ucraineană să reducă presiunea din zona Bahmut, Konstantinovka, Starmoiorskoe, Rabotina, și chiar în vest, în zona Nova Kahovka, unde ucrainenii au ocupat insulele de pe Nipru și amenință malul stâng, controlat de ruși.

Încă o lună-două și va începe sezonul ploios în care nu se mai pot desfășura mari operațiuni militare. Putem spune că ofensiva din vara 2023 a fost un eșec?

Nu, ar fi cu totul exagerat. Deocamdată nu s-a încheiat. Anul trecut pe vremea asta începea ofensiva din Harkiv, care a dus la eliberarea în câteva zile a peste 10.000 Km². Mai e timp suficient pentru surprize, e prea devreme să tragem concluzii. Cred însă că următoarele 2-3 săptămâni ar putea să fie decisive pentru campania din acest an dar și pentru lunile de iarnă, care vor urma. Nu cred că va fi o iarnă cum a fost cea precedentă, în care ucrainenii s-au concentrat pe refacerea unităților și pregătirea lor. Luptele vor continua toată iarna, avantajul pe care-l au ucrainenii în artilerie ar trebui mai bine exploatat. Iar pentru pregătirea de luptă, cred că pot veni instructorii occidentali în Ucraina, nu trebuie duși zeci de mii de soldați ucraineni în Occident. La sfârșitul toamnei, Ucraina o să aibă mai multe tancuri, Leopard și Abrams, mai multe mașini blindate, mult mai multă muniție, iar din primăvară și avioane americane, F16. Sunt convins că Putin va forța o ofensivă în lunile de iarnă. Pentru alegerile din februarie, el trebuie să livreze ceva populației, măcar iluzia unei victorii. Pentru că o populație nemulțumită ar putea contesta falsificarea rezultatului și ieși la proteste, într-un scenariu de tip revoluție colorată, exact ceea ce-l îngrozește pe Putin de vreo două decenii.

Dar, să ne întoarcem pe frontul din Ucraina, unde sper să nu se repete istoria din iarna trecută. Cele patru luni, începând cu decembrie 2022, în care atenția noastră s-a concentrat asupra ofensivei mercenarilor Wagner de la Bahmut au fost folosite judicios de generalul Surovikin, care a construit mai multe linii defensive, cu tranșee, cu fortificații, a minat suprafețe uriașe… Rolul lui Prigojin și a ofensivei asupra Bahmut a fost să ne distragă atenția de la cel mai important proces, anume cel de construire a liniilor defensive care au transformat zonele ocupate de ruși într-o veritabilă fortăreață.

Dacă tot ați amintit de Evgheni Prigojin… Ne amintim că pe 23 august un avion Embraer s-a prăbușit în apropiere de Moscova. Potrivit autorităților rusești la bord se afla Prigojin, care cu două luni în urmă organizase un marș al mercenarilor Wagner către Moscova. S-a vorbit mult dacă Prigojin a murit într-adevăr sau doar și-a înscenat moartea. Cum credeți că s-a întâmplat?

A murit. Nu am motive să bănuiesc o farsă. Știu și eu că acum câțiva ani, a fost lansat zvonul că a murit în Africa, că are mai multe dubluri, dar de această dată autoritățile federale n-au nici un interes să participe la o asemenea spectacol jalnic.

Politic, însă, Prigojin n-a murit. Dar nici mult nu mai are de trăit.

Dispariția violentă a lui Prigojin poate să genereze o criză politică? Istoria Rusiei are destui morți care au generat crize dramatice. Spuneți că politic, Prigojin n-a murit.

Dar nici prea viu nu este. Aș fi poate tentat să vă plimb puțin prin istoria Rusiei. Sper ca asta să îi împingă pe unii cititori către false concluzii. S-au făcut comparații istorice. S-au găsit și alți morți-vii care au schimbat cursul istoriei Rusiei. Fiul cel mic al lui Ivan cel Groaznic, Dmitri Ivanovici, care a murit într-un straniu accident la vârsta de 9 ani, ultimul reprezentant al dinastiei Riurik, nu e vinovat de criza politică din Rusia, decât în măsura în care doi aventurieri, Ljedmitri I și II, adică Falșii Dimitrie, s-au folosit de numele lui pretinzând că sunt el, astfel încât ar fi îndreptățiți să urce pe tronul Moscovei. Un alt mort care a înviat, era țarul Petru III, soțul Ecaterinei II, dispărut la rândul lui în împrejurări neclare în 1762. Câțiva ani mai târziu, atamanul cazacilor Emilian Pugaciov, a condus cea mai mare răscoală din imperiu, pretinzând că el este Petru al III-lea, țarul Rusiei și s-a întors ca să revendice tronul. Răscoala lui Pugaciov a obligat-o pe Ecaterina II să facă pace cu Poarta otomană și să se mulțumească cu anexiuni teritoriale mai modeste, mai mici decât planificase inițial să împingă frontiera Rusiei pe Dunăre.

Acum, nu cred că cineva, peste ani, o să pretindă că el este șeful Wagner, adevăratul Prigojin. Și dacă s-ar găsi un nebun să facă asta, ce-ar putea să obțină? De ce-ar pretinde cineva că este adevăratul Prigojin?

Prigojin este un produs specific, rezultat al simbiozei dintre lumea criminală post-sovietică și serviciile secrete rusești. Dispariția lui este regretată de cei pe care-i numește presa rusă turbo-patrioți, adică de o parte a societății care ar vrea ca Rusia să radă de pe fața pământului Ucraina cu câteva bombe atomice. Și să bage frica în Occident, mai ales în americani, pentru că acesta – chipurile – nu respectă Rusia.

Și, totuși, acest om a pus bazele unui adevărat imperiu. A fost apropiat de Putin, cu care se știa de la Petersburg, din anii 90. Relația specială cu Putin explică cum a fost posibil ca un personaj ca Prigojin să pună bazele unui adevărat imperiu care se întindea din Rusia, în Siria și de acolo în Africa. Ar fi interesant de spus povestea lui? Cred că este importantă pentru a înțelege Rusia de astăzi.

Da, era apropiat de Putin, dar n-a făcut parte niciodată din cercul intim al acestuia. Era un fel de supraveghetor, administrator, gestionar ar acestor afaceri. E ceva foarte rusesc aici. Și, oarecum, oriental.

Un fel de mandarin ca în China. Dar cine compune cercul intim al lui Putin? Cu cine se sfătuiește el? Care sunt cei mai influenți oameni?

Prigojin cu siguranță nu face parte dintre ei. Putin e un tip foarte conservator, nu-i plac schimbările, nu-i plac fețele noi, se desparte greu de oameni. E la fel ca Brejnev. Și acesta a fost însoțit până la moarte de prietenii din tinerețe, care formau așa-numita mafie din Dnepropetrovsk. În cazul lui Putin e vorba despre cooperativa Ozero, Lacul, din Petersburg. Din acel grup, cei mai influenți, cei cu care Putin se sfătuiește, sunt frații Kovalciuk, Mihail și Iuri. Ambii intelectuali, primul fizician, membru al Academiei de Științe, al doilea matematician și bancher, Mihail și Iuri, sunt piesele centrale ale cercului intim al lui Putin. Fosta gimnastă Alina Kabaeva, amanta lui Putin, este angajată pe un salariu uriaș la grupul media al familiei Kovalciuk. Ei sunt în grupul care a construit Palatul de la Ghelengik a lui Putin, de pe malul Mării Negre. Frații Kovalciuk au în proprietate și vila de la Valdai, pe care Administrația prezidențială a privatizat-o atunci când Putin a plecat de la Kremlin, în 2008, iar acum o închiriază pentru președinte pe bani grei. Frații Kovalciuk sunt implicați în deciziile politice, de pildă ei au fost în spatele candidaturii Kseniei Sobciak, la ultimele alegeri prezidențiale. Iar acum ei s-au ocupat de preluarea unei bune părți a activelor lui Prigojin, mai ales a rețelei de site-uri și a ziariștilor, cu ghilimelele de rigoare. Mai puțin a fabricii de troli pe care au refuzat-o categoric. Într-adevăr asta ar fi fost un activ prea toxic, până și pentru Kovalciuk. Putin își face afacerile prin cei doi frați, mai toate operațiunile financiare prin Banca Rossiia, care i-ar aparține de fapt liderului de la Kremlin și care e condusă de Iuri Kovalciuk. Mai sunt și alți oligarhi apropiați de Putin, frații Rotemberg, Ghenadi Timcenko sau Igor Secin. Dintre cei moșteniți de la Elțin, sunt Vladimir Potanin, Abramovici, Deripaska. Dar, m-ați întrebat de oameni influenți și apropiați de Putin, nu de oameni bogați.

Deci, repet, Prigojin n-a făcut parte din cercul apropiaților lui Putin.

Se cunoșteau totuși din Petersburg. Ce-l recomanda pe Prigojin? Era un personaj cu trecut criminal.

Prigojin provine dintr-o familie de profesori, intelectuali din Leningrad. În copilărie este atras de sport, de schi, face o școală sportivă. Patima lui era însă furatul. La 18 ani, în 1979, a primit prima condamnare cu suspendare. Câteva luni mai târziu, și-a făcut o gașcă împreună cu care spărgea apartamente, în raioanele din nordul orașului Leningrad. În primăvara lui 1980, a atacat o femeie tânără pe stradă, a strâns-o de gât până a leșinat și i-a furat cizmele din picioare. A fost prins și condamnat la 13 ani închisoare cu executare. A împlinit vârsta de 19 ani în închisoare și a ieșit la aproape 30 de ani, în 1990. În timpul ăsta, Uniunea Sovietică se schimbase, cei întreprinzători înființaseră cooperative, capitalismul și economia de piață erau aproape instalate la Leningrad.

Și a înființat un restaurant unde l-a cunoscut pe Putin.

Mai încolo, abia în 1995. Până atunci,  însă, Prigojin a făcut afaceri cu mașini second hand, o lume descrisă în romanul polițist Bandițski Peterburg, după care s-a filmat și un serial de televiziune. Apoi, un prieten din școală, Spektor, i l-a recomandat lui Mirilașvili, cunoscută autoritate a lumii interlope din Petersburgul anilor 1990, care avea o rețea de magazine Kontrast, al cărei administrator a devenit Prigojin. 

În 1995, cu ajutorul lui Mirilașvili și Spektor, și pe banii lor, Prigojin și-a deschis primul restaurant, Staraia tamojnea, „Vechea vamă”, pe insula Vasilievski.

Deci, a început cariera ajutat de georgieni?

Nu, Mirilașvili… după nume pare georgian, așa este. Dar Mihail Mirilașvili este evreu, o figură centrală a comunității evreiești din Petersburg.

Era un restaurant scump, cu foie gras și stridii, dar era mai mult gol. Ca să atragă clienți, Prigojin a început să aducă fete pentru clienți și să organizeze programe de striptis. Era un business obișnuit în fostul spațiu sovietic, astfel de localuri cu fete găseai și la Moscova, și la Odesa, la Chișinău sau Bișkek. La acel restaurant a venit primarul Petersburgului, Anatoli Sobciak, însoțit de adjunctul său, Vladimir Putin. Pe lângă obiceiul de a aduce fete tinere, adesea minore, Prigojin obișnuia și să înregistreze discuțiile care se purtau în restaurantul lui. Și chiar să le conspecteze. Cum e cazul unei discuții pe care a purtat-o cu președintele Putin, din care a transcris fragmente. Chiar și astăzi, întrebarea prezente pe buzele majorității comentatorilor ruși este la cine a ajuns arhiva lui Prigojin? Mai ales materialele compromițătoare, audio și video, deși e greu de imaginat că oamenii de tipul celor din elita Rusiei, mai pot fi compromiși de ceva.

În 1997, Prigojin a deschis un alt restaurant, New Island, pe un vas de agrement, care-i va și aduce faima. Un fel de restaurant plutitor, care era ancorat chiar în fața Catedralei Sf Isac. Acest restaurant l-a consacrat pe Prigojin ca bucătar al înalților demnitari de la Moscova. Primul ministru al Rusiei, Serghei Stepașin a mâncat pe vapor, în 1999, împreună cu șeful FMI. În 2000, noul președinte al Rusiei, Putin, a luat prânzul cu primul ministru al Japoniei. Au urmat președinții Franței și al SUA. După 2003, Prigojin începe să primească de la instituțiile statului comenzi pentru catering. În toamnă, președintele Putin și-a serbat ziua de naștere pe New Island. Nu e nici un dubiu că promovarea lui Prigojin a fost decisă de Putin.

În 2001, Mirilașvili a fost arestat, acuzat de răpire și ucidere și pierde cea mai mare parte a activelor sale, care au fost preluate de Prigojin. Mirilașvili a rămas doar cu restaurantul evreiesc „7:40”. La mijlocul anilor 2000, Prigojin devine un influent om de afaceri din Petersburg.

Totuși, banii îi face din contractele cu Ministerul Apărării. Spuneați mai devreme că a fost un fel de intermediar, de supraveghetor, administrator al unor afaceri, care de fapt – și vedem foarte clar asta, acum – nici nu i-au aparținut de fapt, deși erau pe numele lui.

Prigojin avea circa 2000 de firme și companii trecute pe numele lui sau ale apropiaților, inclusiv pe numele mamei sale. El face, a făcut… de toate. Numele lui a devenit sinonim cu impostura: a scris cărți pentru copii, a regizat mai multe filme artistice. Cu alte cuvinte, era un personaj cu mult mai complex, mai narcisist, sadic, psihopat decât l-a descris presa. Nu e nici un dubiu că era dezechilibrat psihic. Era disperat să se remarce, pur și simplu cerșea atenție. Avea un stil violent, amintiți-vă de barosul însângerat, cu care zdrobise capul unui fost mercenar Wagner. Sau de tabloul cu capetele tăiate, așezate pe nisip, din biroul său de la Petersburg. Sau de fetele virgine care-l așteptau la hotel.

Prin compania Concord și sucursale sale livrează mâncare pentru armată, pentru școlile publice, în cantități uriașe și uneori de o calitate îndoielnică. Din vara 2014 este trimis să se ocupe de o firmă privată de mercenari, Wagner, într-o țară în care legislația interzice categoric astfel de firme. Indiscutabil este o decizie luată sau aprobată personal de către Putin. Trebuie spus că Prigojin nu avea nici cea mai mică competență în chestiunile militare, că grupul Wagner fusese creat în luptele din Ucraina de un fost ofițer GRU, Dmitri Utkin, și că numele compozitorului german era rezultatul admirației lui pentru naziști. Încă mai devreme înființase o firmă de troli pentru a lupta cu ziariștii onești și a manipula opinia publică. Aceasta a devenit cunoscută abia în 2016, cu ocazia alegerilor prezidențiale americane câștigate de Donald Trump. Atunci presa internațională aude pentru prima dată de Prigojin. Wagner, care de fapt e o structură a statului, a apărut în Donbass, în contextul invaziei rusești. Compania dată în administrare lui Prigojin și-a extins operațiunile în Siria, apoi în Africa. Acolo unde statul rus nu putea interveni din rațiuni de imagine publică sau pentru a evita complicațiile din politica externă, era trimis Wagner, de care Putin se jura la conferințele de presă că nici nu auzise. Iar Prigojin dădea în judecată pe ziariștii care afirmau că ar conduce compania privată Wagner. Și mai și câștiga aceste procese. Avea un adevărat imperiu media, cu câteva site-uri importante de știri, dar și zeci de canale telegram. Era obsedat de imaginea lui publică.

Prigojin nu participă la războiul din Ucraina de la început. În condițiile în care armata rusă eșuează, blitzkrieg-ul se transformă într-un dezastru. Vedeam sute și mii de tancuri, mașini blindate, tehnică militară abandonate pe drumul spre Kiev. Așa că Prigojin este chemat din Africa și trimis să recruteze condamnați din lagărele de muncă și închisori. Cum s-a întâmplat asta?

Putin era disperat de eșecul campaniei din Ucraina. Sunt săptămâni în care dispare cu totul, pare să nu înțeleagă ce se petrece. Rezistă însă presiunilor armatei și nu decretează stare de război și nici recrutarea generală. Prețul pentru amânarea recrutării este accesul lui Prigojin în închisorile din Rusia. Asta nu se putea face decât cu aprobarea lui Putin. Între lunile iunie 2022 și 30 ianuarie 2023, Prigojin a recrutat circa 50.000 de deținuți pe care i-a trimis pe frontul din Ucraina. După 6 luni, dacă supraviețuiau luptelor, aceștia erau eliberați. Nu știu care este formula juridică exactă, presupun că e vorba de grațiere. Decretele de grațiere sunt însă secrete. Ceea ce încălcă legea.

Nu știu dacă ideea trimiterii condamnaților pe front a fost a lui Prigojin sau a lui Putin. Cred că cel care a propus asta s-a inspirat din cel de-al Doilea Război Mondial, din „operațiunea convoiul”, când Stalin a scos din GULAG sute de mii de deținuți și i-a trimis pe front, în prima linie. Puțini au supraviețuit. Dar atunci au fost înființate unități în cadrul Armatei Roșii pentru acești deținuți. Acum, ei au luptat în rândurile Wagner, care e totuși o firmă privată. Consecințele acestui fapt n-au fost suficient analizate. Prin concesiile făcute grupării Wagner, statul a pierdut monopolul asupra violenței, iar din acel moment Prigojin a început să creadă că i se permite orice. De la bancă primea saci cu bani cash pentru a-i plăti pe mercenari. Avea pașapoarte emise pe numele său, dar cu alte fotografii. Sau cu fotografia lui, dar pe alte nume. Avea dubluri, putea să umble prin lume neobservat. Avea o gardă de corp și o pază cum nici măcar șefii de stat nu îndrăzneau să viseze.

Cu toate astea, Prigojin rămâne personajul dubios, cu trecut criminal, cu care nimeni nu vrea să se asocieze. Anturajul lui Putin l-a detestat și l-a ținut – cât de mult a putut – departe de Kremlin. Dacă ar fi fost un mafiot adevărat, cu onoare și ar fi respectat cuvântul, poate că ar fi fost acceptat, în fond cam asta sunt membrii anturajului lui Putin. 

Devenise popular, era prea periculos pentru Putin. De ce a fost înlăturat Prigojin?

Era popular, intrase în primii 5 oameni politici ruși la încredere, potrivit sondajelor. Dar era prea grăbit să facă o carieră politică și n-a înțeles că erau niște linii roșii peste care nu trebuia să treacă. În ultimele săptămâni ale asediului Bahmut, singura operațiune militară importantă a Rusiei din 2023, a avut mai multe declarații împotriva regimului, a războiului, acuza anturajul lui Putin de declanșarea acestuia. Erau discursuri de politician, fără îndoială. Mai mult, în armată se crease o tabără nemulțumită de conducerea ministerului Apărării, de echipa Șoigu-Gherasimov, care l-a încurajat pe Prigojin. Faptul că acesta a reușit să-l promoveze pe generalul Serghei Surovikin în toamna 2022, după dezastrul din Harkiv, la comanda trupelor ruse din Ucraina, l-a încurajat pe Prigojin în războiul lui dus împotriva lui Șoigu. A crezut că poate să-l schimbe și pe ministru sau pe șeful Statului Major, Gherasimov. S-a înșelat.

Cât de tare se tem liderii Rusiei de armată, de generali? Există în Rusia o tradiție a loviturilor de stat militare?

La prima întrebare, răspunsul este da, politicienii ruși se tem de armată și adesea folosesc serviciile secrete pentru a decapita armata. Eternul meci Steaua-Dinamo, a fost inventat la Moscova, nu la București. Sunt și două momente în istoria recentă care confirmă asta. În vara anului 1998 a fost omorât, în propria locuință, generalul Rohlin, despre care circulau zvonuri că pregătește o lovitură de stat împotriva lui Boris Elțin. Al doilea moment, e legat de numele generalului Lebed, care moare într-un accident ciudat de elicopter. Era considerat o alternativă la Putin, un fel de general Pinochet care să pună ordine în Rusia, să-i refacă statutul de mare putere, să reconfigureze naționalismul rusesc, să contribuie la modernizarea Rusiei și conectarea ei la Occident. Zvonurile erau că și unul și altul au fost anihilați de FSB.

La a doua întrebare, răspunsul este nu. Nu există nici o tradiție. Da, armata a fost adesea implicată în lovituri de stat, dar de beneficiat au făcut-o alții, nu generalii. Cel mai cunoscut e cazul mareșalului Jukov care l-a arestat pe Beria, în vara 1953. Jukov a fost utilizat de Hrușciov, după care a fost îndepărtat.

Cazul lui Prigojin este diferit, el nu vine din armată.

Prigojin nici măcar n-a făcut armata. Dar el a fost susținut de generalii ruși nemulțumiți de conducerea ministerului, nemulțumiți de corupția din minister, de nepotism, de cheltuirea fără noimă a resurselor bugetare, de amatorismul cu care se iau deciziile. Iar dispariția lui Prigojin e rezultatul direct al conflictului acestuia cu Șoigu și Gherasimov.

Conflictul dintre ei a început în Siria. Laudele publice primite de armată pentru ocuparea Palmyra l-au frustrat pe Prigojin. Faptul că armata rusă n-a intervenit când americanii au bombardat unitatea Wagner și au ucis 200 de mercenari în Siria, l-a scos din minți pe Prigojin. Conflictul a crescut în intensitate, când Prigojin a început să țipe pe Șoigu, la o recepție la Kremlin. În 2021, Prigojin l-ar fi lovit cu pumnii pe un general trimis de Șoigu să discute cu conducerea Wagner. Deci, exista un fond de ostilitate mai vechi între Prigojin și conducerea Ministerului Apărării.

Din decembrie 2022, Prigojin începe o serie de atacuri fără precedent împotriva lui Șoigu și Gherasimov, publică înregistrări video, în care le cere muniție, îi înjură, îi acuză de moartea soldaților și, în general, de eșecul campaniei din Ucraina.

Răspunsul vine în ianuarie, când Kremlinul ia decizia de a-i bloca lui Prigojin accesul în lagăre și închisori pentru a recruta deținuți. De atunci încoace, armata este singura care mai poate recruta pușcăriași. La două săptămâni, după ce Prigojin anunță ocuparea Bahmut și retragerea Wagner pentru a se reface în tabere militare, Ministerul Apărării emite –  la 10 iunie – ordinul prin care toți mercenarii trebuie să semneze contract cu armata. Urmează câteva zile de confuzie, Prigojin pretinde că acel ordin nu privește mercenarii Wagner. Însă, Putin cu ocazia unei întâlniri cu corespondenții de război, s-a poziționat de partea lui Șoigu, spunând că toți trebuie să semneze contract cu Ministerul Apărării, pentru că doar așa pot obține plăți sociale, pensii, ajutoare etc.

Prigojin a înțeles că a pierdut bătălia cu conducerea ministerului Apărării, că treptat structurile sale sunt demantelate, și a decis să pregătească lovitura de stat. Pretextul declanșării a fost bombardarea de către armată a unei tabere Wagner, în dimineața de 23 iunie.

De ce n-au mers până la Moscova? Nimic și nimeni nu părea atunci să stea în calea mercenarilor ruși.

N-am răspuns la întrebarea dvs. Poate pentru că lui Prigojin i s-a făcut frică. Poate pentru că a înțeles că a pierdut bătălia în dimineața de 24 iunie, atunci când în discursul televizat, Putin l-a făcut pe Prigojin trădător și că generalii care până atunci l-au încurajat să acționeze, nu-l vor urma până la capăt împotriva lui Șoigu și Gherasimov. Sau poate că președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, a reușit să dezamorseze criza, așa cum pretinde. Sau poate că un rol decisiv l-ar fi jucat șeful Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușcev, care ar fi negociat direct cu Prigojin și i-ar fi oferit unele garanții.

Dar, majoritatea comentatorilor au căzut de acord asupra faptului că zilele lui Prigojin sunt numărate și au fost derutați de faptul că Putin s-a întâlnit cu conducerea Wagner peste câteva zile, că a recunoscut și comentat public acest lucru și a confirmat că a dat garanții de securitate pentru liderii Wagner.

Atunci, de ce l-a omorât? Sau nu e Putin în spatele acestei afaceri. Trebuie spus că atunci și-au pierdut viața nu doar Prigojin, ci și responsabilul cu operațiunile militare, Utkin, și responsabilul cu operațiunile financiar-contabile, Cikalov.

Greu de crezut că e un simplu accident aviatic. Aici sunt mai multe scenarii: cum avionul a căzut la 50km de reședința lui Putin de la Valdai, a circulat versiunea că avionul a fost doborât de o rachetă S – 300. A intrat în spațiul aerian fără să anunțe, a fost intenționat doborât. Întrebarea va rămâne fără răspuns. Deci, armata ar fi responsabilă de doborârea aeronavei. Al doilea scenariu este al exploziei la bord. S-a vorbit despre faptul că ar fi fost încărcată o ladă cu sticle de vin în care s-ar fi putut ascunde explozibilul. Pilotul aeronavei ar fi dispărut în Kamceatka, ceea ce-l face suspect și pe el – fiindcă avionul fusese pilotat de un înlocuitor al acestuia. Înainte de decolare, avionul a fost vizitat de doi potențiali cumpărători, asta fiind o altă pistă a anchetei. Agențiile străine de spionaj spun că n-au fixat nici o lansare de rachetă în zonă Valdai, deci ar fi vorba de o explozie la bord. Anchetă internațională n-o să fie, experților brazilieni ai producătorului Embraer nu li se permite accesul la resturile avionului, deci n-o să avem prea curând un răspuns ferm la întrebarea legată de această catastrofă aviatică.

De ce n-a fost omorât imediat după rebeliune? De ce a mai trăit încă două luni, de la 24 iunie până la 23 august?

Cred că Putin se temea de mercenari, se temea de armată, nu era convins de loialitatea serviciilor secrete, în ciuda numeroaselor epurări făcute. Putin are o minte deformată de profesia de ofițer de informații, e conspiraționist, nu știa cât de adânc era complotul Wagner, unde duceau firele lui. Apoi, trebuia să demanteleze rețeaua de afaceri a lui Prigojin, vorbim de mii de firme care au fost preluat de alte persoane. S-au închis sute de site-uri și de canale telegram.

Și, cel mai dificil, a fost dosarul Africa. Prigojin s-a agățat până în ultima clipă de afacerile din Africa. Deși, poate cel mai important obiectiv al summit-ului Africa-Rusia de la Petersburg a fost să le transmită liderilor africani să nu mai lucreze cu Prigojin, ci cu Ministerul Apărării, unii dintre ei au continuat să colaboreze cu Wagner. Or, pentru Kremlin era vital important să taie accesul lui Prigojin la orice fel de resurse. De asta conducerea Wagner s-a deplasat în Africa. De acolo veneau Prigojin, Utkin, Cikalov. Au schimbat avionul pe aeroportul din Moscova și s-au îmbarcat pentru un ultim drum cu avionul privat al lui Prigojin. Probabil că decizia îndepărtării lor fizice a fost luată în urma refuzului lor de a ceda afacerile din Africa. Vorbim de afaceri de multe miliarde de dolari.

Cui să le cedeze?

De pildă companiei private Redut, care a preluat o parte din mercenarii Wagner și în spatele căreia se află nu doar GRU, ci și doi oligarhi cunoscuți, Deripaska și Timcenko. Încă înainte de marșul împotriva Moscovei, Redut începuse să înlocuiască Wagner în Africa. Pentru mulți lideri africani, nu contează că e Wagner, Bethoven, Mozart așa cum ei înșiși declarau. Deci, unde a fost Wagner, merge și Redut. Ce trebuie să rețineți este că în spatele Wagner sau Redut este statul rus, Ministerul Apărării de la Moscova, oligarhii ruși, Kremlinul. (Interviu realizat de Lucian Popescu)