Interviu cu Armand Goșu, Universitatea din București, specialist în spațiul ex-sovietic: “O falangă feminină, pe care Lukașenko, un misogin, a desconsiderat-o și ridiculizat-o în toate ocaziile, i-a aplicat lovituri mortale.”

• Urmează un weekend fierbinte, cu manifestații de protest în Republica Belarus
• Muncitorii din marile întreprinderi au intrat în grevă dând o lovitură dura regimului lui Lukașenko.
• Lukașenko e nevoit să schimbe tactica. Mii de oameni au fost eliberați vineri din închisori și arestul miliției, unde au fost bătuți și umiliți
• Ce s-a întâmplat cu Svetlana Tihanovskaia? De ce și cum a fugit în Lituania?
• Specificul regimului politic al lui Lukașenko
• Cu ce seamănă protestele din Belarus?
• “Revoluția colorată” sau “revoluție de catifea” la Minsk?
• Instituțiile militarizate, în special KGB, baza puterii lui Lukașenko
• Relațiile dintre Putin și Lukașenko

Urmează un weekend fierbinte în Belarus, se anunță mari demonstrații anti-Lukașenko, după o săptămână în care evenimentele păreau că urmează scenariul revoluțiilor colorate, de pildă, scenariul ucrainean, după cum s-a scris în presa internațională. Să asistăm oare la prăbușirea regimului Lukașenko?

Mai precis, ar fi poate începutul sfârșitului regimului Lukașenko, proces care s-ar putea întinde pe săptămâni sau luni. Atenție, în ultimele zile, tactica regimului s-a schimbat subtanțial. Asta se datorează atât valului de greve care a cuprins cele mai importante întreprinderi, BelAZ, MAZ, MTZ, mândria industriei sovietice de pe vremuri, industrie care funcționează până astăzi, cât și valului de proteste care în ciuda represiunii violente nu au încetat, ba au crescut în intensitate.

Lukașenko a reapărut după mai multe zile; se zvonea că a zburat ba la Moscova, ba în Turcia. Și și-a schimbat tactica, pentru a detensiona situația. Vineri dimineață, mii de oameni au fost eliberați din arestul miliției. Cifrele oficial indică nu mai puțin de 6.700 de persone reținute. Trei morți oficial, neoficial cinci sau chiar mai mulți. Peste 500 de oameni, civili, cu răni seriose provocate de miliție. Conducerea ministerului de Interne s-a bâlbâit, dar a recunoscut excesele, represiunea, cu jumătate de gură, și chiar a fost o tentativă din partea ministrului de Interne de a-și cere iertare.

Aleksandr Lukașenko dă semnale că ar fi pregătit pentru dialog social, dar pe teme de drepturile omului, nimic politic. Așteaptă ca marile întreprinderi să reia lucrul, zecile de mii de muncitori să părăsească piețele și marile bulevarde. Grevele l-au dezechilibrat, nu se aștepta la ele. Credea că muncitorii de pe marile platforme încă îl susțin – aici Lukașenko seamănă cu Ceaușescu. Greviștii au avansat cereri politice, demisia lui Lukașenko și organizarea unor noi alegeri prezidențiale.

Soarta lui va depinde de mobilizarea societății din Belarus în acest weekend. Dacă Minsk și marile orașe o să fie inundate de sute de mii de oameni ieșiți să protesteze, iar opoziția se va uni și va prezenta un proiect adecvat de ieșire din criză, șansele lui Lukașenko de a rămâne la putere o să scadă considerabil.

Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Lukașenko să piardă puterea?

Cred că doar dacă pierde sprijinul unor părți din KGB, ministerele de Interne, Apărării, Procuraturii… adică a instituțiilor militarizate, doar atunci o să piardă puterea. Asta înseamnă că baza de putere a lui Lukașenko se va fisura, iar atunci el fie va fugi în Rusia, cum a făcut Ianukovici, fie va fi împușcat, ca Ceaușescu sau Gaddafi. Eu nu cred că Lukașenko o să fugă, nimic din comportamentul lui nu-mi indică asta.

Singura lui bază de putere sunt instituțiile militarizate. Depinde doar de ele. Le-a loializat prin acordarea unor privilegii materiale, salarii și pensii mari, acces la sistem medical privilegiat, ascensor social doar pentru famiile din această zonă militarizată a societății… Iar, aceste alegeri l-au făcut pe Lukașenko și mai dependent de instituțiile militarizate, iar ele – s-au mai văzut astfel de situații în istorie – pot să-l trădeze, să negocieze un transfer pe putere peste el.

Numai că Lukașenko s-a dovedit mai viclean. Și a limitat marja de manevră a instituțiilor militarizate.

Ce s-a întâmplat în această săptămână, represiunea violentă pe care trupele speciale KGB, ale Internelor și Apărării au declanșat-o împotriva populației a crescut dependența acestora de Lukașenko și a complicat o negociere între segmente din instituțiile militarizate și opoziție pentru un transfer de putere. Ca să-l abandoneze pe Lukașenko, militarii vor cere garanții serioase că nu vor fi anchetați pentru abuzurile din aceste zile.

Puteți construi un scenariu ideal, în același timp plauzibil, ca Lukașenko să plece de la putere?

Ca exercițiu intelectual, însă niciodată realitatea nu favorizează astfel de scenarii…

În acest moment, o variantă ideală și plauzibilă ar fi ca rezultatul alegerilor să fie invalidat, scrutinul să se reia sub monitorizare internațională, iar alegerile să fie câștigate de reprezentatul opoziției, astfel încât să asistăm la un transfer pașnic de putere, pe cale democratică. UE nu recunoaște rezultatul și va introduce noi sancțiuni. SUA spun că rezultatele au fost falsificate și cer repetarea alegerilor. Cred că o astfel de variantă ar putea fi acceptată și de Vladimir Putin, ceea ce limitează riscurile unei intervenții în forță a Rusiei în Belarus.

Așa s-a întâmplat în Ucraina, în 2014. Cât de mult seamănă ce se întâmplă acum în Belarus cu Maidanul din Ucraina?

Nu, nu seamănă deloc. Mi se pare mult mai apropiată de “revoluțiile de catifea” din toamna 1989. E un fel de revoluție a renașterii naționale acolo. În plus, Lukașenko nu seamănă cu Ianukovici, este încă un lider carismatic care are încă resurse. Societatea nu e împărțită în două tabere, pro-vest și pro-Rusia, ca în Ucraina; forța opoziției e dată tocmai de faptul că cele două tabere s-au unit împotriva lui Lukașenko. Nu mai există iluzia că UE, Occidentul în general, are un proiect de integrare a Estului Europei, fostul spațiu sovietic, așa cum exista în toamna 2013, înaintea summitului UE de la Vilnius. În Belarus nu există oligarhi ca în Ucraina, care să susțină proteste ale opoziției pe termen lung. Nu există o opoziție politică articulată, profesionalizată, care să se constituie într-o alternativă serioasă la actuala putere. Nu există un lider carismatic care să conducă opoziția la victorie. Nu există acele câteva mii de persoane, activiști civici și politici, care formează nucleul dur al viitoarei administrații post-Lukașenko. În Ucraina zeci de ONG-uri au lucrat la acest proiect timp de un deceniu. În Belarus nu există presa independentă care să ofere o alternativă la canalele oficiale de informație, așa cum exista în Ucraina. Occidentul, cu lecția din 2014 învățată, va fi mult mai atent și mai rezervat în declarații și acțiuni, tocmai pentru a nu stârni Kremlinul.

Dacă nu seamănă cu Ucraina, ce se întâmplă în Belarus, cu ce altă țară poate să semene?

Cu Rusia, cu mișcările de protest din Rusia. Sunt și mari diferențe, dar mai degrabă seamănă cu cele din Rusia, decât cu Maidanul kyivean. Sau pot să spun că seamănă cu România sau Bulgaria în noiembrie – decembrie 1989.

Cu un singur cuvânt, de ce este Belarus important pentru Rusia? Unul singur.

Suwalki gap.… Pasul Suwalki.

Cheia confruntării între Rusia și NATO, în cazul în care va avea loc, este tocmai pasul Suwalki. De la granița de nord-vest a Belarusului se poate bloca pasul Suwalki, tăindu-se astfel legătura terestră între Polonia și Țările Baltice. În cazul în care Suwalki ar fi blocat de Rusia dinspre Belarus, Țările Baltice ar putea fi izolate, iar NATO s-ar afla în imposibilitate de a le ajuta militar. Ceea ce ar putea face posibilă o victorie a Rusiei într-o posibilă confruntare cu NATO.

Ce s-a întâmplat cu Svetlana Tihanovskaia?

Propun să analizăm momentele importante ale acestei crize. După alegerile prezidențiale de acum o săptămână, au început proteste tot mai ample, nu doar la Minsk ci și în orașele de provincie. Acum începe un weekend în care s-ar putea înregistra o prezență record la proteste. În acest timp, răspunsul autorităților a fost extrem de violent. Sunt mai mulți morți, mii de oameni arestați, bătuți și umiliți în secțiile de miliție și sediile KGB. Vineri dimineață cei mai mulți au fost eliberați. De joi s-au extins grevele în toată țară.

Însă, luni seară, a doua zi după alegeri, a dispărut principalul candidat al opoziției, Svetlana Tihanovskaia, ca să apară câteva ore mai târziu în Lituania, la 180 km depărtare. S-au difuzat două înregistrări video, destul de bizare, în care Tihanovskaia le cere oamenilor să nu mai protesteze. Care sunt detaliile acestei povești de roman polițist, aș spune…

Luni, la ora 9.00 dimineața, șefa Comisiei Electorale Centrale, Lidia Ermoșina, a anunțat victoria lui Aleksandr Lukașenko, cu peste 80%, în alegeri, în primul tur. Svetlana Tihanovskaia, care potrivit CEC ar fi luat doar 10%, n-a recunoscut rezultatul, s-a declarat învingătoare, acuzând autoritățile că au falsificat rezultatul. S-a dus să ceară oficial renumărarea voturilor. După ce la conferința de presă a anunțat că rămâne la Minsk, că nu are de ce să păresească Belarus.

La 16.10 a intrat în sediul central al CEC, care se află într-un complex de clădiri guvernamentale, din Minsk, împreună cu Maria Kolesnikova și Olga Kovalkova, colaboratoare apropiate, și cu avocatul Maksim Znak. Maria și Olga sunt la stânga și la dreapta Svetlanei la conferința de presă de la prânz, care a fost transmisă pe internet; găsiți înregistrarea. Cei de la CEC au spus că doar Svetlana Tihanovskaia poate să intre pentru a depune plângerea prin care se contestă rezultatul, iar ceilalți trebuie să iasă din clădire. Însă, Tihanovskaia a insistat să intre și avocatul, pentru că era vorba de un document cu valoare juridică.

A fost despărțită de avocat și băgată într-un birou unde reprezentanți ai puterii, probabil din KGB, au discutat cu ea. Știm dintr-un interviu al Mariei Kolensnikova că Tihanovskaia a fost înconjurată de trei bărbați solizi, cu alură de ofițeri KGB, și cu aparatură de filmat în mâini, care au intrat împreună cu ea în biroul șefei Comisiei Electorale Centrale. Nu știm ce s-a întâmplat acolo și probabil n-o să aflăm curând.

La 19.00 a ieșit singur din clădire avocatul Znak. El a anunțat că Svetlana Tihanovskaia ar fi părăsit clădirea pe o altă ieșire. Pe lângă varianta cu 3 ore în care s-ar fi aflat în clădirea CEC la discuții cu reprezentanții puterii, mai este una cu 7 ore, în care s-ar fi aflat ostatică a KGB. Cel puțin asta rezultă dintr-un interviu acordat de ministrul lituanian de Externe.

Ministrul lituanian de Externe, adică cel ce a și anunțat pe Twitter prezența liderei opoziției din Belarus la Vilnius, în dimineața de marți, 11 august.

Exact. Ministrul lituanian apucase să discute cu Tihanovskaia, presupun că de la ea avea informația privind cele 7 ore.

Ce mai știm? Olga Kovalkova a declarat într-un interviu acordat BBC că în seara de luni, când nu știau nimic despre Tihanovskaia, a fost căutată de șefa de campanie a Svetlanei, Maria Moroz. Aceasta fusese arestată sâmbătă dimineață și ținută ostatică, într-un izolator al KGB, până luni seara. Moroz e cea mai apropiată colaboratoare a Svetlanei Tihanovskaia. Ea mai fusese arestată joi dimineața, la ieșire din Ambasada Lituaniei, dar până seara a fost eliberată. Probabil că atunci a obținut viza lituaniană. Kovalkova i-a dat Mariei Moroz o mașină, actele, cheile, și a aflat de la ea că autoritățile de la Minsk organizează scoaterea din țară a celor două, Tihanovskaia și Moroz.

Acum sună ca un film polițist prost, cum să fie arestată șefa de campanie a principalului candidat? Într-un film ar fi ceva neverosimil? Din ce spuneți înțeleg s-a aflat în mâinile KGB chiar în ziua scrutinului.

Asta e Republica Belarus. Lucrurile nu stau mult mai bine în alte foste republici sovietice, totuși așa ceva e greu de imaginat în Ucraina, Georgia, Moldova și chiar în Rusia.

Maria Moroz nu e singurul caz. O altă colaboratoare apropiată, Maria Kolesnikova a fost și ea arestată sâmbătă, după care a fost eliberată. Miliția a spus că a confundat-o. Kolesnikova a rămas la Minsk. A fost mai degrabă, un fel de ostatică, alături de alte persoane din stafful de campanie.

În fotografiile care ilustrează în presa internațională aceste alegeri apar trei femei, Tihanovskaia, Kolesnikova și Veronika Țepkalo. Femeia din centru, Tihanovskaia este soția bloggerului foarte popular Serghei Tihanovksi care are un canal youtube “Strana dlea jizni”. El, Serghei a dorit să candideze la președinție, însă a fost arestat de două ori, iar acum este închis și urmează să fie judecat. A doua, Kolesnikova este profesoară de muzică, cântă la flaut. Era șefa de campanie a lui Viktor Babariko, bancher, care părea să fie candidatul cu cele mai mari șanse la președinție. Între timp, Viktor Babariko și fiul său, Eduard, au ajuns în închisoare. A treia femeie din poză, Veronika Țelkalo, este soția unui alt potențial candidat, Valeri Țepkalo, fost vice-ministru de Externe și ambasador la Washington. Țepkalo a apucat să fugă prin Moscova în Occident. Soția lui, Veronika, se află în prezent la Moscova, împreună cu cei doi copii. Se teme că va fi arestată dacă se întoarce în Belarus.

În cazul Svetlanei și Veronikăi problema securității copiilor e foarte sensibilă. De ce? Autoritățile le amenință că le decad din drepturile părintești, iar copiii vor fi luați de stat și trimiși să crească în cămine, departe de părinți.

Un detaliu important pentru discuția noastră, Svetlana are doi copii, de 10 și respectiv 5 ani, pe care-i creștea, alături se soțul Serghei, înainte ca acesta să fie închis. Era o femeie casnică. E absolventă de limbi străine, engleză și germană. Dar nu profesa.

Ați spus că Tihanovskaia și șefa ei de campanie, Moroz, au fost scoase din țară de autoritățile beloruse, probabil chiar de KGB. Evacuate pur și simplu în Lituania. Cum au explicat autoritățile această acțiune?

Au dat vina pe un complot străin care amenință viața Svetlanei Tihanovskaia. Și au difuzat un mesaj video, filmat chiar în clădirea CEC-ului, dacă nu chiar în biroul președintei Comisiei Electorale. Svetlana citește de pe o foaie o chemare adresată populației de a nu mai participa la proteste. Vocea ei stinsă, accentele greșite pe unele silabe, lucru straniu pentru o femeie educată, par să confirme ceea ce aproape toți comentatorii afirmă, anume că era supusă unei presiuni terible, se afla sub un mare stres.

Există și o altă înregistrare video, cu un mesaj plin de dramatism, care se încheie cu mesajul: copiii sunt cel mai important lucru în viață. Tihanovskaia lasă să se înțeleagă că a fost șantajată, poate chiar cu viața copiilor…

Și în timpul campaniei ea a fost amenințată că va fi decăzută din drepturile părintești, iar statul o să-i ia copiii. Șantajul cu copiii se practică în Belarus, nu e prima oară.

În ce privește filmul… a fost difuzat de canalul youtube al soțului ei, “Strana dlea jizni”, la câteva ore după ce ministrul lituanian de Externe a anunțat că se află la Vilnius. E o înregistrare făcută – cel mai probabil – o dată ajunsă în Lituania, și în care pare a sugera motivele care au determinat-o să accepte să plece, după ce, luni la prânz, a negat categoric că ar intenționa să părăsească Minskul.

Svetlana arata ca o femei hăituită, dar puternică, capabilă să ia decizii dificile. Spune în scurta înregistrare că nu a putut rezista presiunii, că mulți o vor urî pentru asta, dar a ales să protejeze viața celor dragi. Afirmă, undeva spre finalul mesajului, că nici o viață de om nu valorează ce se petrece acum, iar copiii sunt cel mai important lucru din viață noastră.

Abia după difuzarea acestei înregistrări, canalele de stat, controlate de Lukașenko, au dat drumul filmului făcut în clădirea CEC, în care Svetlana Tihanovskaia citește un text scris de altcineva, în care cere oamenilor să nu mai protesteze.

În ambele înregistrări, Tihanovskaia arată ca un om învins. Asta înseamnă că a ieșit din politică?

Svetlana Tihanovskaia nu e nici Napoleon, nici Bismark. A spus de la început că nu e om politic, a fost împinsă de contextul foarte special din Belarus, cu soțul în închisoare, să intre în cursa electorală. A fost obligată să ocupe un loc rămas liber, pentru care nu era pregătită. Subliniez: nu era pregătită să devină liderul opoziției, n-are nici un fel de experiență politică.

Însă, Svetlana a fost mai mult decât un lider politic, e un simbol a renașterii Belarusului. Chiar dacă aici se încheie rolul ei pe scena publică, cred că această femeie, de 37 de ani, prin ce a făcut în aceste săptămâni va modela viitorul democrației în mai multe țări din fostul spațiu sovietic.

O nouă înregistrare video, postată acum câteva minute (vineri, 14 august, la prânz – nota editor) indică faptul că Tihanovskaia își revendică insistent victoria în alegeri și cheamă lumea la mari proteste în weekend, în toată țara. Însă, cred că rolul Svetlanei Tihanovskaia s-a încheiat în noaptea de luni spre marți, odată cu trecerea graniței în Lituania.

Vineri după prânz, înaintea weekendului la care se așteaptă mari demostranții, Comisia Electorală Centrală a anunțat rezultatele finale, Lukașenko 80,1% și Tihanovskaia 10,1%.

Să rămânem la Svetlana Tihanovskaia și șa stafful ei de campanie. Din ce spuneați, pare o practică obișnuită în Belarus să dispară candidați, să fie arestați șefi de campanie, șantaj, amenințări. Totuși, ce e nou de această dată? Ce a adus nou această campanie?

Această falangă feminină, pe care Lukașenko, un misogin, a desconsiderat-o și ridiculizat-o în toate ocaziile, i-a aplicat lovituri mortale. Da, n-o să se prăbușească mâine și nici săptămâna viitoare regimul Lukașenko, dar rănile făcute nu se vor vindeca niciodată. Mai devreme – mai curând, decât mai târziu – Lukașenko va deveni istorie. Nu cred că își va duce la bun sfârșit acest mandat, nu pot să-mi închipui cum va rezista următoarele luni.

Altfel, nu sunt lucruri cu adevărat noi. De pildă, KGB a intervenit și în trecut în alegeri. De 25 de ani alegerile sunt falsificate, deci nimic nou. Demonstrații de protest au fost și în trecut, însă nu atât de ample ca cele de astăzi.

Nici măcar citirea în fața camerelor de filmare a unor texte scrise de reprezentanții puterii, nu e o noutate. Ce i s-a întâmplat Svetlanei Tihanovskaia, s-a petrecut în decembrie 2010 cu un alt candidat, Romanciuk, care cu o voce gravă a citit un text prin care-i acuza pe doi politicieni din opoziție, Sannikov și Statkevici (se aflau deja în beciurile KGB, în acel moment), pentru că au organizat mitingul de protest de la Minsk. Atunci, în decembrie 2010, după alegeri, a fost o demonstrație cu peste 10.000 de oameni, geamuri sparte, uși forțate, intervenție brutală a poliției, peste 700 arestați dintre care 7 candidaseră în alegerile prezidențiale abia încheiate. Deci, din 9 contra-candidați ai lui Lukanșenko, 7 au fost arestați, la câteva zile după alegeri. Între timp, Sannikov a emigrat, Statkevici a ajuns din nou în închisoare, iar Romanciuck este directorul unui centru de cercetări economice din Minsk, unde face pe analistul independent și critică guvernul.

Regimul Lukașenko a adoptat metode clar staliniste, iar numele de “ultima dictatură” din Europa nu e deloc o figură de stil, după cum se poate vedea…

Așa cum și CEKA, poliția politică bolșevică, a preluat metode din arsenalul Ohranei țariste și chiar oameni de acolo. Nu uitați că bolșevicii au câștigat Războiul Civil împotriva albilor și intervenționiștilor străini cu o armată organizată și condusă de generali și ofițeri superiori din armata imperială rusă.

Titlul de “ultimul dictator al Europei” l-a primit acum 10 ani. În discuțiile de la nivelul UE privind sancțiunile împotriva Belarus, Guido Westerwelle, ministrul german de Externe a repetat această sintagmă, care s-a lipit de Lukașenko, fiind preluată de presa internațională. Atunci, Lukașenko a făcut teribila afirmație “mai bine dictator, decât gay”, făcând referire la Westerwelle.

Politologii specializați în spațiul ex-sovietic așează Republica Belarus în categoria regimurilor autoritar electorale, alături de Rusia. Sunt regimuri personalizate, instituții slabe, puțin influente, centrul puterii este șeful statului, nu partidul conducător, cum era în Uniunea Sovietică și mai este astăzi în China. Birocrația este subordonată și controlată cu mână de fier de liderul suprem. Cum? Printr-o politică de cadre realizată până la cele mai mici detalii, de Lukașenko personal. Mai ales avansarea în carieră are scopul de a loializa elitele și de a îndepărta orice tentativă de profesionalizare reală. Cu toate acestea, și în Belarus, elita birocratică nu e unitară, pe lângă blocul siloviki, conservator, chiar reacționar, compus din oameni care populează instituțiile militarizate, KGB, Interne, Armată, Externe, Justiție, mai ales procurorii… există și o grupare liberală, în zona economică, constituită din tehnocrați, ceva mai tineri, școliți în afara țării, la Moscova, Varșovia sau Berlin. Această din urmă grupare încearcă de câțiva ani să-i propună lui Lukașenko reforme economice și financiare care presupun privatizări. Ceea ce, liderul de la Minsk, nu pare dispus să accepte.

Deci, nu e o dictatură, ci un regim autoritar electoral în care concurează diverse segmente ale elitei, într-un proces electoral falsificat. În aceste regimuri, controlul asupra procesului electoral este esențial.

Această criză politică acută de la Minsk indică faptul că Lukașenko nu controlează atât de bine procesul electoral.

Acceptarea candidaturii Svetlanei Tihanovskaia a fost o eroare tactică majoră a puterii. CEC-ul a respins candidatura lui Țepkalo. Bancherul Babariko, cu cele mai mari șanse de victorie, a fost arestat și este închis până astăzi. La fel și bloggerul Tihanovski. Toți trei erau candidați redutabili. Nici unul n-a fost lăsat să candideze.

Lukașenko a subapreciat-o pe Svetlana Tihanovskaia, a mizat pe faptul că n-are experiență politică, că n-are bani de campanie, că n-are echipă, că n-are în spate partide politice care să-i susțină candidatura. A contat poate și tradiționala atitudine macistă a bărbaților din estul Europei, pentru care femeia trebuie să stea “la cratiță”, “la catedră”, poate în presă, dar n-are ce să caute în politică sau administrație. Acolo e loc doar pentru bărbați.

Și, încă ceva, Lukașenko pare că nu înțelege că în cei 26 de ani de când se află la putere, s-a schimbat țara. A venit o nouă generație, născută și crescută cu el la conducere, care vrea altceva. Categoriile sociale și profesionale foarte active în aceste prime zile de proteste sunt tinerii IT-iști, corporatiștii, întreprinzătorii particulari, doctorii și asistentele medicale, care nu erau interesați de politică, care n-au protestat niciodată, dar pe care atitudinea și performanța jalnică a guvernului și a establishmentului în timpul pandemiei de COVID 19, i-a indignat. Pentru multă lume devenise evident faptul că Lukașenko și anturajul lui sunt inadecvați, nu mai au aderență la realitate. Își construiesc o falsă realitate, în care se complac, pentru că nu le contrazice așteptările și obsesiile.

Radicalizarea protestelor, în ultimele zile, este rezultatul utilizării neadecvate a violenței împotriva populației civile. Sunt scene la care nu te poți uita, atât sunt de sângeroase. Copii dați jos de pe biciclete și loviți cu bocancii de soldații din trupele speciale, oameni scoși de păr din autoturisme și bătuți cu bastoanele, pasageri dați jos în șuturi din autobuze, oameni evacuați din scara blocului, tineri lipiți cu fața la pământ în secțiile de miliție, sute și mii de părinți plângând, cu pozele copiilor arestați în mână, încercând de câteva zile să dea de urma lor….toate aceste scene sunt filmate, violențele sunt bine documentate, e inimaginabil ce se petrece în inima geografică a Europei. De peste 25 de ani urmăresc spațiul estic, unde violența, brutalitatea fac parte din cotidian, nu sunt emotiv din fire, am văzut scene greu de imaginat, însă ce se întâmplă în aceste zile în Belarus depășește imaginația mea.

KGB și OMON la vânătoare de ziariști pe străzile Minskului

Dacă tot ați adus vorba, cum au ajuns la noi aceste fotografii, imagini, pentru că multe zile nu a funcționat internetul?

Internetul n-a funcționat de duminică, din ziua votului, până miercuri, 12 august. Dar mai ales internetul pentru telefoanele mobile, pentru că unele rețele wifi au mai mers. Se pare că autoritățile n-au putut bloca internetul în toată țară. Lukașenko a acuzat străinătatea, pe occidentali că ar fi tăiat internetul și că el nu are nici o vină. Acum merge foarte bine, se poate suna în Belarus, transmite mesaje.

Deci, pe cine dă vina Lukașenko pentru ce se petrece în Belarus? Pentru că sunt multe ilustrații, foto, video, nu mai poate să nege protestele.

Ce se întâmplă în Belarus este – potrivit lui Lukașenko – rezultatul unui complot. El sau oameni apropiați de el au acuzat pe rând Varșovia, Vilnius, Kyiv, Praga că de acolo s-ar coordona tulburărilor politice din Belarus. Ministerele de Externe respective au și protestat.

Ministerul de Interne din Belarus a prezentat, miercuri, 12 august, cazul a doi cetățeni ruși, doi tineri, arestați în noaptea de 11 spre 12 august, lângă un centru comercial, unde au fost surprinși beți. Le fiecare poliția a găsit câte o legitimație pe care scria “coordonator” al Fundației Open Russia. Milițienii au tras concluzia că aceștia sunt “coordonatorii” protestelor. Au fost prezentați într-un reportaj la televiziunea de stat ca și când acești doi tineri, cazați la un hotel în centru, veniți la Minsk pentru a observa alegerile, sunt creierele acestui complot, cei care au organizat demonstrațiile de protest.

Acum despre pozele și filmele de la demonstrațiile din Belarus. Majoritatea lor provind de pe canalele telegram, un soft de comunicare, după modelul Whatsapp. Telegram a devenit foarte popular în Rusia și fostul spațiu sovietic, după ce Putin a încercat să-l interzisă. Pentru știri și comentarii te poți abona la diverse canale; le primești pe telefon. La fel și pentru video și foto de la manifestații. Sunt unele canale telegram apropiate puterii, altele opoziției. Cel mai influent, de unde avem marea majoritate a materialelor, se numește “Nehta” și are peste un milion de abonați. Este înființat și controlat de doi tineri, care învață în Polonia, Stepan Putilo și Roman Protasevici. Ultimul e activ în spațiul public, a dat interviuri….a explicat cum funcționează rețeaua telegram. “Nehta” a promovat acțiuni împotriva falsificării alegerilor, iar acum mobilizează la grevă generală. Acești tineri au o influență mai mare decât toți politicienii din opoziție, din cauza canalelor telegram “Nehta” iar împotriva lor procuratura de la Minsk a început o anchetă penală.

Cei din Polonia verifică autenticitatea fotografiilor, înregistrărilor video primite?

Tocmai aici e hiba, nu pot fi verificate temeinic. De aceea aceste fotografii și înregistrări video trebuie preluate cu ceva prudență; sunt și fake-uri, multă manipulare. Vă dau un exemplu, marți și miercuri, detaliile privind grevele erau contradictorii, multe fotografii erau trucate…..

Recomand informațiile și comentariile ziariștilor din Minsk sau din Belarus, în general, care-și fac datoria în condiții foarte grele. Ei sunt singurii care pot verifica informațiile. E vorba, în principal, de ziariști locali, bieloruși, de la puținele, foarte puținele publicații online independente, dar și de ziariști ruși, din care prea puțini acreditați, mulți neacreditați de ministerul de Externe de la Minsk, și care-și desfășoară activitatea în condiții dramatice. În total au fost arestați și bătuți peste 70 de ziariști, cei mai mulți localnici. Mai mult de o duzină de ziariști ruși au fost arestați, unii pur și simplu au dispărut câteva zile. Potrivit Ministerului rus de Externe, opt dintre ziariștii ruși au fost expulzați în Rusia. Mai sunt câțiva ziariști polonezi în Minsk, care cunosc foarte bine Belarus. În acest moment, ar trebui să ne bazăm pe profesionalismul și discernământul ziariștilor de la fața locului și nu pe zvonuri și imagini care pot fi contrafăcute.

Ce să înțelegem din faptul că presa rusă, preluată la rândul ei de presa internațională, este foarte critică cu Lukașenko?

Presa rusă nu e un monolit, e foarte diferită. Pe de o parte, presa guvernamentală, fără să fie integral favorabilă lui Lukașenko, a îmbrățișat teza potrivit căreia protestele sunt încurajate din străinătate. Dar nu din Rusia, ci din Occident. Asta este și poziția oficială a Ministerului rus de Externe care acuză o presiune fără precedent din partea unor parteneri occidentali asupra puterii din Belarus. Moscova zice că observă tentativele clare de amestec în treburile interne ale Belarusului pentru a dezbina societatea și destabiliza situația. Pe de altă parte, presa de opoziție din Rusia, vede evenimentele din Belarus ca pe un fel de repetiție înaintea marelui meci cu Putin, încercând să se inspire din aceste proteste.

Lukașenko și Putin au avut o relație tensionată din primul moment

Dar care-i atitudinea lui Putin față de Lukașenko?

Putin știe că Lukașenko are o cotă de popularitate foarte scăzută și nu vrea să se asocieze cu acesta. Rusia vrea să câștige mințile și inimile oamenilor, nu se leagă la cap cu personaje cu o imagine publică proastă. A învățat ceva din experiența susținerii necondiționate a lui Ianukovici.

Relația dintre Lukașenko și Putin a avut suișuri și coborâșuri, ba chiar momente tensionate. Imediat după câștigarea alegerilor în Belarus, Lukașenko a stârnit imaginația opoziției de la Moscova, dominată atunci de comuniști și agrarieni, care căutau un lider carismatic, pentru a i se opune lui Boris Elțin. Lukașenko a fost invitat să țină discursuri în Duma de Stat, în momente tensionate. Îmi amintesc de discursul lui din 1999, de atmosfera din Dumă, când o parte dintre deputați au părăsit sala, în care au rămas comuniștii lui Ziuganov și ultra-naționaliștii lui Jirinovski. Era finalul epocii Elțin, iar scenariul aducerii lui Lukașenko la Kremlin părea cât se poate de plauzibil. Numai că “familia”, în frunte cu Boris Berezovski, a decis altceva, iar președinte al Rusiei a ajuns Vladimir Putin. Iar în 2008, când s-au încheiat primele două mandate ale lui Putin, Dmitri Rogozin a adus în discuție candidatura lui Lukașenko pentru funcția de la Kremlin, în cele din urmă fiind preferat Dmitri Medvedev.

Deci, a existat o competiție între două grupuri ale elitei ruse, fiecare cu programul ei de consolidare a prezenței Rusiei în fostul spațiu sovietic. O grupare ideologizată, pe scheletul vechii nomenklaturi comuniste, și o alta pragmatică, formată din reprezentanți ai structurilor militarizate, în primul rând a FSB, Serviciul Federal de Securitate, principalul succesor al KGB. Dacă ar fi câștigat prima grupare, Lukașenko ar fi ajuns la Kremlin, de unde ar fi fluturat flamura Uniunii Sovietice. Dar n-a ajuns el acolo, ci Putin.

În perspectiva încheierii celui de-al patrulea mandat, Putin a încercat să promoveze proiectul transformării Uniunii Rusia-Belarus, într-o confederație, ba chiar înghițirea de către Rusia a Belarusului. În decembrie au fost discuții tensionate la Soci pe această temă. Doar atunci când Putin a fost convins că acest proiect este blocat a avansat, o lună mai târziu, proiectul modificării Constituției, care s-a și consumat în acest an, astfel că Putin, cel puțin formal, poate candida pentru un nou mandat de președinte al Rusiei în 2024.

Tot în ianuarie, relația s-a tensionat din cauza faptului că Rusia a suspendat livrările de petrol, ceea ce l-a făcut pe Lukașenko să-l acuze public pe Putin că vrea să anexeze Belarus. Atunci, Kremlinul s-a înfuriat și mai rău și a suspendat toate ajutoarele financiare către Minsk.

Cât este Belarus de dependent economic și financiar de Rusia?

N-ar putea rezista fără Rusia. E un șantaj practicat de Lukașenko, cu mult succes. În schimbul rămânerii pe orbita Kremlinului, Minskul e beneficiarul unor scheme de export a hidrocarburilor, din care obține mare profit. Pe lângă gazul și petrolul livrat Belarus la prețuri promoționale, Minskul primește mari cantități de petrol, la preț mic, fără nici un fel de taxe, pe care-l prelucrează în rafinării și-l vinde pe piața internă sau îl exportă în țările UE sau în Rusia, obținând semnificative profituri. Cu banii rezultați din aceste scheme s-au finanțat întreprinderile din Belarus, ceea ce le-a făcut și mai competitive la licitații, nu doar pe piața rusească ci și în diverse țări din Europa Centrală și de Est.

Îmi amintesc și de niște credite preferențiale acordate Belarusului de către Rusia. Potrivit Fondului Monetar Internațional, în perioada 2005-2015, “ajutorul” rusesc acordat economiei Belarus se cifra la aproximativ 10 miliarde de dolari pe an. Era o sumă mare chiar și pentru Rusia, în anii următori reducându-se substanțial.

Deci, singur Lukașenko i-a oferit lui Putin un instrument de șantaj, punând Belarus într-o așa mare dependență de Rusia.

Relațiile s-au degradat până la scandalul cu mercenarii ruși din compania privată “Wagner”, care încă n-au fost eliberați. Iar Putin este în continuare șantajat cu faptul că unii ar putea fi extrădați în Ucraina pentru a fi anchetați și judecați pentru participarea lor la luptele din Donbass, de partea separatiștilor. E o ruptură între Putin și Lukașenko? Ce a însemnat asta? (la câteva ore după interviu, în seara de vineri, 14 august, Moscova a confirmat că cei 32 de cetățeni ruși arestați la Minsk au fost eliberați și se află pe teritoriul Rusiei)

E momentul cel mai tensionat din relațiile ruso-bieloruse, fără discuție. Pentru o concluzie echilibrată, cred că trebuie să analizăm episodul în contextul campaniei electorale. Era cunoscută prezența rușilor. Directorul stabilimentului în care erau cazați mercenarii ruși era cel mai bun prieten al șefului administrației prezidențiale a lui Lukașenko. De data asta cred că pot să-i dau dreptate Mariei Zaharova, excentrica purtătorare de cuvânt a diplomației ruse, care a spus că episodul arestării e un “spectacol” electoral.

Dar toate campaniile electorale au fost însoțite de astfel de spectacole. Într-o campanie, îmi amintesc că șeful KGB a organizat o conferință de presă la care a anunțat descoperirea unei tentative de lovitură de stat cu mercenari ucraineni și georgieni. În 2016, tot Ucraina e acuzată că a trimis 20 de mercenari să-l dea jos pe Lukașenko. Noutatea este că acum, în vara 2020, pentru prima dată, sunt arestați cetățeni ruși, dar nu este acuzată Rusia, ci Serghei Tihanovschi, soțul Svetlanei, care din închisoare ar fi angajat mercenari ruși. Toate astea țin de spectacolele electorale puse în scenă de Lukașenko. Și sunt utilizate de acesta ca pretexte pentru diverse arestări, introducerea stării de urgență… Candidații opoziției sunt constant acuzați că pregătesc lovituri de stat. E specificul campaniei electorale în țara lui Lukașenko.

Dacă sunt atât de dificile relațiile cu Lukașenko, de ce-l mai susține Putin?

Din principiu. Pentru că Putin nu poate accepta lideri politici care ajung la putere din stradă, care se urcă pe valul unor proteste populare.

Spre deosebire de Maidanul de la Kyiv, uriașele proteste de la Minsk n-au o conotație anti-rusească, și nici nu cred că o să aibă. Sigur, în funcție de atitudinea Kremlinului față de evoluția evenimentelor din Belarus, mulțimea ar putea scanda împotriva lui Putin, dar nu a Rusiei.

Chiar dacă potențialii candidați, în cazul repetării alegerilor prezidențiale, Viktor Babariko, Valeri Țepkalo, Serghei Tihanovski sunt cunoscuți pentru vederile lor pro-Rusia, nu înseamnă că în cazul în care vor câștiga scrutinul n-o să deschidă Belarusul spre Occident. Chiar dacă văd din experiența Ucrainei, Moldovei sau Georgiei, că nici NATO și nici UE n-au o ofertă de făcut, pe măsura așteptărilor acestor popoare, nu înseamnă că vor adânci dependența Belarusului de Rusia. Măcar lui Lukașenko nu i se va deschide nici o ușă în Vest, așa încât tot spre Est o va apuca, din lipsă de alternativă.

Deci, pentru Putin un Lukașenko slab, fără susținere populară, dependent de instituțiile militarizate, KGB, Interne, Armată, Justiție e varianta ideală de încheire a acestei crize politice la Minsk.

În cazul în care Lukașenko va rămâne în continuare în fotoliul de președinte al Belarus, Putin va fi principalul beneficiar al acestei crize politice.

În cazul în care Lukașenko va fi răsturnat prin violență e posibilă intervenția “omuleților verzi” ruși la Minsk?

Prin violență sau pașnic, ieșirea puțin glorioasă din scenă a lui Lukașenko semnifică decesul iluziei refacerii Uniunii Sovietice. E un moment important, care confirmă faptul că în Belarus, dar e valabil și pentru Rusia sau alte foste republici sovietice, s-a produs schimbul de generații.

Despre “omuleții verzi”… cred că Putin e într-o mare dificultate cognitivă. Evenimentele din Ucraina erau interpretate într-o paradigmă ce ținea de Războiul Rece, Occidentul cel rău asediază Rusia cea bună. Nu cred că Putin, format la școala KGB are instrumentele intelectuale ca să deslușească ce se întâmplă la Minsk. De aici și dificultatea de a ordona intervenția “omuleților verzi” în Belarus. Deci, nu cred că Putin o să-și trimită “omuleții verzi” la Minsk.

14 august 2020