Astronomia are un mare avantaj în fața altor științe, misterul stelelor e desupra ochilor fiecăruia. Cu puțin studiu oricine ajunge repede sa le deosebeasca. Și oricine poate practica astronomia, cu succes. Chiar și copiii. Ei sunt cu toții, prin firea lor, pasionați de acestă știință. Și pentru ei a scris astronomul Adrian Șonka cartea Ghidul micului astronom prin Univers.
De când s-a redeschis Observatorul Astronomic, la sfârșitul lui 2016, prelegerile pe care le ține Adrian Șonka pentru publicul larg au ajuns evenimente obligatorii pe agenda părinților bucureșteni. Majoritatea copiilor îl știu bine, îi pun mereu întrebări și nu se satură ușor de vizitele la Observator.
Din interviul de mai jos poți afla: cum sa devii astronom, ce trebuie sa înveți, cum trebuie să înveți, ce telescop sa iți cumperi si cum sa deosebești Steaua Polară pe bolta cerească.
____________
Aceasta este o carte pentru copii. Dar spuneți că este o care serioasă, în același timp. Care credeți că e cea mai buna metodă, cale, de a prezenta copiilor, și nu numai lor, idei științifice.
Bună întrebarea. De obicei copiii nu prea au de unde citi despre astronomie. Foarte mulți copii, la o anumită vârstă, de fapt toți, aproape, sunt pasionați de astronomie. Și atunci ei pot citi orice. E foarte important ca cititorii mici să spună și altora despre ce au citit, asta înseamnă că chiar au înțeles. Eu am încercat să prezint lucrurile în acestă carte cu comparații din viața de zi cu zi. Poți să asozciezi ce se întâmplă în univers cu ce se întâmplă la școală. De exemplu, orbitele planetelor sunt prezentate în carte ca și cum planetele ar sta în bancă, pentru că au fiecare locul lor, unde stau. Poți să explici cât de multe obiecte sunt gândindu-te la fructe, la portocale, cât de mari sunt, cât de mici, cât de multe și am încercat să folosesc comparații din viața de zi cu zi. Uneori mai vorbești și depre părinți, uneori mai vorbești și despre profesori, cam așa trebuie să asociezi informațiile care sunt grele într-un fel ca să fie înțelese de copii. Eu așa am încercat, acum voi vedea dacă vor fi înțelese, dacă mi-a ieșit. Nu e o chestie nouă, pe care am inventat-o eu, bineințeles că se folosește de mult timp lucrul acesta. Am spus de foarte multe ori în carte, nu contează să știi numele planetelor, doar așa să le înșiri numele nu înseamnă că știi ceva. Trebuie să știi ce înseamnă, cum e acolo, poți să nu știi cum se numește, dar s-o definești prin ceea ce este ea. Chiar am un capitol în care le spun copiilor că toate planetele sunt denumite greșit, chiar așa și este, chiar și pământul e denumit greșit.
Puteți să-mi dați un exemplu.
Un exemplu ar fi Venus care e numele zeiței frumuseții sau a iubirii, însă e cea mai urâtă planetă din sistemul solar. E o planetă pe care nu poți trăi nici măcar o secundă, nici vara, nici iarna, nici ziua, nici noaptea. Ce înseamnă Pământul? Inseamnă pământ, sol, ceva solid însă pământul e acoperit 70 si ceva la sută de apă și de gheață și de nisip. Pământul are un nume greșit. La fel și alte planete au nume greșite, pentru că numele au fost date atunci când doar se vedeau cu ochiul liber și le și explic asta, bineînțeles.
Am publicat acum câteva zile pe Contributors un articol al fizicianului Cristian Presură. El dă un citat din Plutarh și spune așa “Mintea unui copil nu este un vas ce trebuie umplut, ci un lemn care trebuie aprins cu o scânteie”. Trebuie să trezești curiozitatea într-un copil, nu trebuie să-i bagi cunoștințe cu forța în cap…
Într-adevăr, ăsta este stilul de la școală în care li se bagă în cap informații, nume, ani, valoarea recoltei de porumb din Africa de Sud sau din alte țări, astea sunt chestii care doar umplu mintea copiilor. Tu trebuie doar să-i faci să înțeleagă ce este cu universul din jurul lor. Asta ar trebui să fie și la scoală. Nimeni nu mai ține minte toate capitalele, nimeni nu mai ține minte ce a învățat la geografie. Acum sunt oameni care nu mai știu să identifice țări pe glob, e clar că nu funcționează sistemul acesta. Dar într-un fel trebuie să fii sigur că toți primesc același lucru, bănuiesc că de asta se folosește acest sistem de sute de ani, de a da informații copiilor, nu idei, ci informații.
Am citit cartea și am găsit lucruri foarte interesante…
E pentru copii, cum ați citit cartea ? Inseamnă că nu degeaba am scris acolo ”și pentru restul lumii”…
Am aflat de pildă cum pot să identific foarte precis Steaua Polară. Sunt multe informații practiceîn această carte. Copiilor din ziua de azi le plac informațiile practice, cu care pot să lucreze imediat în viața de zi cu zi. Când vă întâlniți cu copiii, cu adolescenții cum le explicați lucrurile?
Eu întotdeauna le spun la început că astronomia are un avantaj față de alte științe. Toate sunt importante, astronomia are însă un mic avantaj. Poți să vezi cu ochii tăi obiectele despre care citești. Ai citit despre Marte, poți cu ochii tăi, din sufragerie, din bucătărie, din parc, nu contează de unde, poți să vezi planeta Marte, chiar cu ochiul liber, nu trebuie să ai telescop. Poți să afli despre o stea, de o super-gigantă, de o viitoare supernova, te duci afară o cauți și-o vezi. Și ăsta e unul dintre avantaje și cam asta încerc eu să le spun prima oară. Astronomia e ceva ce se poate face, nu doar citești despre asta. De exemplu, genetica: citești despre genetică. Ce poți să faci? Nu poți să faci nimic. In astronomie poți să te uiți, chiar din casă, chiar din parc, cu părinții, cu prietenii sau singur, și să vezi ceva. Poți să vezi că se și întâmplă lucruri pe cer. Dacă te uiți în fiecare săptămână, la aceeași oră, vezi cum se mișcă planetele pe cer. Vezi cu ochii tăi și ăsta e un avantaj și asta le spun întotdeauna copiilor, dar și oamenilor mari. Astronomia e ceva vizual. Nu știu câți copii sau oameni mari în ziua de azi pot identifica punctele cardinale. Ați văzut în filmele americane cum spun, ne vedem înspre nord-vest. Unde e magazinul? Înspre nord vest. Ce e aia nord vest? Astronomia nu se poate face dacă nu cunoști punctele cardinale. Am un capitol în care le arăt oamenilor cum să învețe punctele cardinale. E foarte util. Știm mereu unde e nordul, nu te poți rătăci. Toți sunt obsedați de prieteni, să ai prieteni, să ai cu cine vorbi, să ai cu cine discuta. Într-un fel, dacă înveți cerul, constelațiile și stelele ai niște prieteni pe cer. Poți să afli foarte multe lucruri despre stele. Ele nu știu despre tine nimic, dar cât de frumos este să ieși noaptea afară din casă, la orice oră, în orice loc te-ai afla pe glob, să te uiți deasupra capului, să înțelegi totul. Dintr-o dată te simți mai bine, mai încrezător în ceea ce faci. E foarte, foarte util.
Explicați vă rog pentru cititori cum să identifice Steaua Polară.
E destul de simplu. În primul rând, trebuie să se știe că Steaua Polară nu e cea mai strălucitoare stea de pe cer. Mulți văd o stea strălucitoare și spun, uite, Steaua Polară. Steaua Polară este cam 200 -a stea ca strălucire, nu e foarte strălucitoare. Ea are avantajul că stă întotdeauna în același loc pe cer. La orice oră te-ai uita, în aceeași direcție, în orice anotimp, ai să vezi Steaua Polară în același loc. Dacă stai pe un scaun și te uiți la Steaua Polară și adormi cinci ore, zece ore, cincizeci de ani, ori de câte ori deschizi ochii, vei vedea Steaua Polară în aceeași direcție. E foarte util. Pentru a găsi Steaua Polară trebuie să te uiți înspre nord. Asta e o problemă pentru oameni. Unde e nordul? Cel mai bine e așa: să vezi unde este soarele la mijlocul zilei – pe la ora 12 sau 13 – și să te uiți înspre soare, vezi unde e soarele și cobori cu privirea înspre orizont, atunci în spatele tău va fi nordul. Nu rămâne decât să vii noaptea, la orice oră să te uiți în direcția în care este nordul, în partea opusă față de unde era soarele și undeva sus pe cer, nu jos, dar nici deasupra capului, la mijloc, o să se vadă o stea, care nu mai are alte stele la fel de strălucitoare pe lângă. Aceea este Steaua Polară. La început nu ești foarte sigur pe tine că ai văzut ce trebuie. Trebuie doar să lași un semn înspre direcția aceea, pui un băț, desenezi pe geam cu markerul, asta e steaua polară și te întorci peste câteva ore și vei vedea că este în același loc. Dacă este în același loc, aceea este Steaua polară. Nicio altă stea de pe cer nu rămâne în același loc. Toate se mișcă.
Aveți în carte și o schemă. În funcție de Carul Mare se determină foarte ușor poziția Stelei Polare.
Da. Steaua Polară și nordul. Mulți oameni cunosc forma Carului Mare. Dar e mai greu așa, depinde de anotimp. Oamenii sunt obișnuiți să se uite într-o direcție anume. Dar Carul Mare se rotește în jurul Stelei Polare și în funcție de anotimp poate fi deasupra capului, aproape de orizont sau în stânga sau în dreapta față de Steaua Polară. Eu am dat hărți pentru fiecare anotimp în care să se vadă poziția Carului Mare. Se poate folosi și Carul Mare, dar asta e o metodă care presupune deja să știi ceva. Eu am dat la început o informație care nu presupunea să știi nimic, decât care e soarele. Oamenii știu care e soarele, și, la fel, care este mijocul zilei. E mult mai simplu așa, s-o iei de la zero.
După părerea dvs. care e cea mai spectaculoasă stea dintre cele care se văd cu ochiul liber?
Sunt atât de multe stele pe cer… As putea spune că sunt trei stele care trebuie urmărite mereu de către oricine, pentru că sunt într-o perioada mai grea a vieții lor. Stelele nu trăiesc, ci funcționează. Cele trei stele sunt la capătul puterilor, practic nu mai au combustibil. Stelele de felul acesta explodează, atunci când nu mai au combustibil. Foarte ciudat, rămâi fără benzină si explodezi, dar la stele funcționează. Sunt trei stele care trebuie urmărite mereu, acelea mi se par mie cele mai spectaculoase. Se numesc Spica, 180 de ani lumină până acolo, sau de acolo până aici, deci o vezi cu o întârzire de 180 de ani. O mai avem pe Antares, pe la vreo 600 de ani lumină, foarte, foarte strălucitoare și mai este Betelgeuse, tot pe la vreo 600 de ani lumină, dar în partea opusă. Ori de câte ori ne uităm către acele stele ne așteptăm să le vedem explodate, să aibă o strălucire mult mai mare decât au în prezent. Asta înseamnă în următoarele milioane de ani, dar ar putea fi și mâine sau azi, sau poate s-a întâmplat acum 50 de ani, dar lumina încă n-a ajuns la noi. Asteptăm să explodeze cele trei stele, fiți cu ochii pe ele.
Oamenii de știință, în general, se feresc să intre în postura de comunicatori pentru publicul larg al științei, pentru că au senzația că le dăunează carierei academice, că se expun. Dvs. aveți nenumărate conferințe pentru publicul larg, aveți senzația că asta vă dăunează carierei academice?
Dar eu am fost înainte om care vorbea cu publicul și după aceea am devenit om de știință. Am început ca astronom amator, la Observator, chiar dacă aveam niște studii în domeniu, cât de cât, am fost astronom amator. Lucram la un observator pentru public și așa mi-am început cariera. Am luat-o invers. După aceea m-am apucat și de știință. Nu dăunează deloc, cel puțin în privința astronomilor, nu știu cum e în privința altor cercetători, oameni de știință din alte domenii, pentru că mie, de exemplu, îmi place ca după-amiaza sau mai pe seară să țin prezentări, și, după aceea, să mă duc să fac observații. Observațiile le fac de unul singur. Imi place să observ ce am de observat, să reduc datele în liniște. Am avut gălăgie seara, dar noaptea este liniște. Mie îmi place lucrul acesta și nu dăunează deloc.
Întotdeauna când ții o prezentare, o conferință, trebuie să te pregătești, mai ales când știi că o să-ți vină o sută de oameni, și copii și oameni de mari. Trebuie să fii sigur că te înțeleg toți și atunci trebuie să te pregătești. Pregătirea durează mult mai mult decât ține conferința în sine. O conferință durează o oră, mai mult nu pot sta. Dar mă pregătesc mai mult timp. Bineînțeles se ajunge și în situația în care le înveți pe toate, le știi pe toate și oricând poți să ții anumite prezentări, cum e cazul meu. Dar în cazul în care am de făcut ceva nou îmi ia foarte mult timp. Și e de înțeles, nu mai poți să faci ce trebuie la serviciu, încât te pregătești pentru o prezentare. Atunci unii preferă să facă doar știința lor de la serviciu.
Pentru cei interesați de domeniul astronomiei, cam cum ar trebui început? De pildă cât ar costa o trusă de instrumente de observat pentru un copil de 12 ani. Prețurile au scăzut destul de mult.
Ce contează cât costă mașinile dacă tu nu le poți conduce? Asta e și-n astronomie. Înainte de a avea un instrument astronomic, ce poate fi observat printr-un instrument astronomic? Și asta înseamnă să înveți cerul. Să înveți constelațiile, îți ia câteva luni. Vei afla apoi că-n constelații sunt lucruri care nu se văd cu ochiul liber: galaxii, stele, mai trece câte-o cometă, mai trece câte un asteroid. Si stelele pot fi stele duble care nu se văd ca duble, ca două. Și abia după ce afli tot ce poate fi văzut, afli despre lucrurile care nu se văd, dar sunt acolo, poți să-ți cumperi un telescop. E foarte util, atunci când înveți cerul stai cu o hartă în mână și te gândești la nemurirea sufletului, când înveți stelele. E foarte plăcut. Dacă ai un telescop începi cu șuruburi, cu piulițe e ceva mult mai mecanic, mai tehnic, se apropie de univers cumva. Eu recomand așa: te apuci înainte să înveți cerul și apoi îți iei telescop. Nu durează mult, după maximum un an o să ai telescop, după ce te-ai apucat să înveți constelațiile. Cel mai bun telescop e cel pe care-l poți căra, e simplu. Să nu fie nici prea ușor, să-l bagi în buzunar și sa pleci cu el, că nu prea sună bine, dar nici să fie un telescop pe care nu-l poți muta din loc. Doar cei foarte, foarte norocoși au curte, undeva la marginea orașului și-și pot instala un telescop, dar sunt foarte puțini dintre ei și pasionați de astronomie. În principiu orice om care se apucă de astronomie și învață constelațiile și vrea telescop, va trebui să se deplaseze. Se duce în parc, se duce la munte, la țară. Dacă telescopul are 100 de kg, n-o să-l folosești. Dacă are 10, 20 kg e mult mai ușor. Există telescoapele foarte rudimentare, de tip Dobson. Telescoape de tip Newton pe un anumit suport. Ele se mișcă manual, sus-jos, stânga-dreapta. Dar sunt foarte ieftine. Un telescop de 15 cm poate ajunge cam la 1200 de lei, de 200mm la 1500 de lei. Și poți ajunge cu banii aceștia să-ți cumperi un telescop pe care-l folosești vreo 20 de ani. N-ai timp să vezi toate obiectele pe care ți le arată un asemenea telescop. Dacă vrei să faci fotografii, oricine vrea să aibă pe Facebook o poză cu o galaxie, dar o galaxie care a mai fost fotografiată de un million de ori de alții, acum 50 de ani și mai bine, va trebui să investească mai mult pentru că telescoapele rudimentare îți permit să te uiți prin ele, să vezi tu cu ochii tăi. Dacă vrei să faci fotografii, atunci telescopul trebuie să se miște împreună cu pământul, cu aceeași viteză, dar în partea opusă. Îți trebuie o montură, așa se numește. Un trepied cu o montură, montura are nevoie de curent electric, deci trebuie să cari după tine baterii, și telescopul se mișcă în timp ce aparatul stă în locul ochiului. Asta costă foarte mult. Se ajunge să dai mii de euro pe un asemenea set-up, cum se zice acum. Dar nu vei face decât o poză și după aceea stai la monitor și te chinui șase ore să-ți iasă ceva frumos și după ce o publici vezi că alții au făcut poze mult mai frumoase acum zece ani. Unora le place, e frumos să faci asta dar, să te duci pe cer, să ai stelele deasupra capului, Calea Lactee, și tu să stai cu ochii în monitor, pare cam o pierdere de vreme. Poți să stai acasă cu ochii în monitor. Cel mai bine e să te apuci vizual, să faci cu ochii tăi, să te uiți la planete, la stele, la constelații, la galaxii și de-abia după aia te apuci de fotografii. Mai simplu ar fi să folosești un telescop automat din altă țară. Prețurile nu sunt foarte mari și poți să faci poze cu telescoape imense, dând acolo zeci de euro în câteva ore. Chiar și eu, recent am căutat, 1000 de dolari 19 ore de observații. Faci niște poze frumoase, scoți acolo 4-5000 de lei.
Cum se întâmplă asta?
Te abonezi pe site-ul respectiv și spui: am nevoie să observ următoarele obiecte, faci plata și după câteva zile îți vin datele. Te apuci și le prelucrezi și faci o poză frumoasă sau poți să faci și știință în felul acesta. E simplu, Dar nu stai tu afară și nu poți vedea tu cu ochii tăi stele, constelații, Calea Lactee. Astronomia te aduce foarte aproape de mediul înconjurător, de natură. Noi suntem învățați cu natura din jurul nostru: copaci, mașini parcate pe trotuar. Mai există natura la nivel mult mai mare, cum ar fi spațiul cosmic. Ori de câte ori te uiți pe cer și nu vezi nimic, adică vezi negru, vezi de fapt spațiul cosmic în care nu există nimic, sunt niște fire de praf pe care nu le poți vedea în mod normal. Când te uiți înspre o stea, vezi de fapt lumina care vine după zeci sau sute de ani de la un astru ca soarele. Când vezi o planetă și ai văzut că se mișcă cu ochii tăi, vezi de fapt cum se rotesc planetele în jurul soarelui și e mult mai frumos decât să faci o poză, vizual e mult mai impresionant acest lucru, natura la scară largă.
E greu s-ajungi astronom?
Nu, nu este greu să ajungi astronom, depinde ce fel de astronom doriți să fiți. Există oamenii de știință care sunt cercetători și pentru asta trebuie să te duci să faci o facultate în domeniu…
Poți să faci fizică, matematica, merge și cu inginerie. Masterul de obicei spală studiile anterioare și te ajută să te specializezi și mai bine. Dacă faci inginerie poți să faci un master în fizică sau în astrofizică și așa te specializezi. Trebuie însă să-ți găsești un loc să lucrezi ca cercetător în astronomie. Există două locuri din câte știu eu: Institutul astronomic al Academiei Române și mai există Instititul de științe spațiale de la Măgurele, care angajează fizicieni care se ocupă cu studiul spațiului. Cam astea sunt cele două locuri. Ai putea să fii astronom amator, să fii un pasionat de astronomie care cunoaște cerul extraordinar de bine și care poate să arate oricând, oricui, orice obiect și care poate ajuta și oamenii de știință, în caz că are telescoape mai bune, aparate bune, poate contribui la știință. Se poate și așa, și așa.
__________________________________
Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii si restul lumii, de Adrian Sonka, este o introducere in astronomie pentru copii si pentru toti cei care vor sa afle mai multe despre Univers.
Este o carte bine documentata, cu informatii la zi din astronomie, dar si cu mult umor si glume science geek, adresata cititorilor de toate varstele care vor sa stie mai multe despre ce se intampla in spatiul cosmic.
Intrebarile pe care ti le poti pune atunci cand privesti cerul sunt nenumarate. Fie ca te uiti dupa formele constelatiilor, fie ca esti in cautarea unei stele cazatoare ca sa-ti pui o dorinta, cand te uiti la imensitatea cerului o imensa curiozitate pune stapanire pe tine. Iar Adrian Sonka, astronom si lector la Observatorul Astronomic din Bucuresti „Amiral Vasile Urseanu“, raspunde acestor intrebari si te face sa vrei sa afli si mai multe lucruri despre misterele Universului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ca astronom amator de peste 30 ani, nu pot decat sa confirm cele spuse de dl. Sonka. Ce as mai adauga este ca pana la achizitionarea telescopului, astronomul in devenire se poate folosi cu mare succes si de un simplu binoclu.
Absolut de-acord la remarca cu binoclul. Aș îndrăzni chiar să spun că pentru începători este mai indicat un binoclu, deoarece este mult mai ușor de folosit și oferă un câmp vizual mai larg. Un telescop ar putea să fie o experiență frustrantă pentru începători, mai ales când vine vorba de aliniere, coordonate, etc.
Marele avantaj al astronomiei este ca poti lipsi noaptea de-acasa.
Marele dezavantaj ca sotia devine sigura ca vei lipsi
Sunt „foarte binevenite” asemenea carti pentru tineret. Eu traiesc deja a doua copilarie, asa ca voi cumpara cartea, poate ma va ajuta sa-mi gasesc steaua. Ceea ce ma necajeste, e veselia cu care domnul astronom Sonka asteapta transformarea Spica in supernova. Desi, cine stie…o baie buna de radiatii gamma poate sterge pacatele omenirii. Vom trai, vom vedea.