vineri, mai 22, 2026

Întâlniri. Părinți și copii

Tată, mamă, soră, frate mi se pare a fi o reușită mostră de film de artă, în care banalul cel mai banal din lume dobândește funcție estetică și semnificație umană. În gramatica aparent deloc complicată a producției (prima secvență are chiar o alură de producție studențească), scrisă și regizată de Jim Jarmusch, își află loc trei povestiri la rându-le aparent asemănătoare. Trei variațiuni pe tema reîntoarcerii ocazionale în casa părinților.

Jim Jarmusch se dovedește extrem de preocupat de sublinierea impresiei de asemănător. Un asemănător defel subminat de monotonie. Un asemănător care poate fi altfel,  în cele ce urmează numai câteva exemple. Atât Jeff (Adam Driver) cât și Emily (Maym Bialik), două dintre personajele din Tată care merg mai curând din obligație să-și viziteze părintele rămas singur, surprinzător cititor al lui Noam Chomsky (Tom Waits), ce se va dovedi în ultimele secvențe un expert în arta disimulării (e mai vioi decât lasă impresia, are un automobil, are chiar și o nouă relație ascunsă de știința copiilor, deține un telefon mobil din motive numai de el știute rămas necunoscut celor doi copii), cât și Timothea (Cate Blanchett) și Lilith (Vicky Krieps) ce săvârșesc ritualul întâlnirii periodice cu mama, scriitoare de succes (în cheie apăsat teatrală interpretată de Charlotte Rampling) parcurg drumul în mașină. La fel o fac și Skye (Indya Moore) și Billy (Luke Sabbat), doi tineri mulatri, care se duc pentru o ultimă oară în locuința cu chirie a părinților. Necăsătoriți legal, deși un certificat fals de căsătorie există. Ambii pieriți într-un accident de avion petrecut cu ocazia unei inexplicabile vizite în Azore. În timpul drumului tuturor le ies în cale tineri pe skateborg.

Jeff și Emily își sărbătoresc reîntâlnirea cu tatăl ciocnind pahare cu apă (apa apare în mai multe ocurențe),  cele trei femei din secvența Mama ciocnesc elegante cești cu ceai de cea mai bună calitate, cu evidentă și afirmată grijă, aș zice chiar pedanterie ales de mama încă extrem de conservatoare și atentă la respectarea de cutume, Skye și Billy se opresc din drum într-o micuță cafenea cum nu se poate mai  emblematică pentru Franța și marchează memoria părinților dispăruți cu câte o ceașcă de cafea. Cu toții se întreabă dacă nu cumva au procedat greșit. Se poate oare ciocni cu apă, cu ceai ori cu cafea? În toate cele trei secvențe pe neașteptate vine vorba despre cumpărarea de mașini, despre un enigmatic unchi Bob,  tot la fel cum tot pe neașteptate își face apariția câte un ceas Rolex. A cărui autenticitate este vehement negată de tată, respectiv de Lilith, asta în vreme ce Rolexului din ultima secvență îi este afirmată vechimea. Dacă în primele două părți ale filmului, discuțiile dintre personaje sunt de un convenționalism atroce, deliberat făcut să fie astfel, fiecare personaj făcând vizibile eforturi spre a ajunge cât mai rapid și mai politicos la sfârșitul vizitei, lucrurile stau cu totul altfel în cea de- a treia secvență. Sigura marcată de sentimente filiale și de fraternitate autentice. Să fi vrut oare regizorul să ne sugereze că numai absența ar fi un garant al autenticității? De aici încep, de fapt, diferențele.

Dialogurile din primele două secvențe sunt plasate sub zodia convenționalului. Mai semnificative decât vorbele sunt tăcerile. Dese, apăsătoare, reci. Comunicare reală, empatie neexistând decât între frații din ultima secvență. Filmul este deliberat sărac la capitolul ilustrație muzicală. Tot cu excepția ultimei părți în care cei doi tineri pun o casetă veche cu cântecul preferat al mamei. Primele două părți (scenografia este semnată de  Paul Bulton, Frédéric Cambom, Cécile Carbone. Josh Clark, Fiona Cooney, Klara Jogalla, Darren Kearney,Hannah, Khan, Kennedy, Alan Lambert, imaginea de Frederik Elmes și Yorick Le Saux, montajul de Affonso Gonçalves) se consumă pe timp de iarnă, doar cea de-a treia se desfășoară în timpul verii. Costumele din primele două secvențe (Begonia Berges) sunt plasate sub semnul corectitudinii căutate, doar cele purtate de Skye și Billy sunt simple, firești, fără nici o grijă pentru acel ucigător qu’en dira-t-on?

 Animal Kingdom, CG Cinéma, Cinema Inutile

TATĂ, MAMĂ, SORĂ, FRATE

Regia: Jim Jarmusch

Scenariul: Jim Jarmusch

Scenografia: Paul Bulton, Frédéric Cambom, Cécile Carbone. Josh Clark, Fiona Cooney, Klara Jogalla, Darren Kearney,Hannah, Khan, Kennedy, Alan Lambert

Costume: Begonia Berges

Coordonator casting: Lewis Allen

Muzica: Annika Handerson,  Jim Jarmusch

Imaginea: Frederik Elmes, Yorick Le Saux

Montajul: Affonso Gonçalves

Cu: Tom Waits (Tatăl), Adam Driver (Jeff), Maym Bialik (Emily), Charlotte Rampling (Mama), Cate Blanchett (Timothea), Vicky Krieps (Lilith), Indya Moore (Skye), Luke Sabbat (Billy)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro