Trăim vremuri tulburi. Indiferent în ce bulă socială ne-am afla, ce credințe și convingeri am avea, există un element comun care apare constant: frica.
Chiar și în bulele extremiste, unde la suprafață domină furia și ura, în spate se află tot frica: de schimbare, de pierdere, de necunoscut, de viitor. Această frică este alimentată de un grad crescut de imprevizibilitate: pandemii, războaie, crize economice, impactul inteligenței artificiale, recrudescența fascismului și apariția unor lideri autoritari, haotici și imprevizibili, unii cu acces la arme nucleare. Avem motive reale să ne temem. Anxietatea a devenit o stare aproape normală, iar psihiatrii și psihologii sunt suprasolicitați.
Exacerbarea fricii în societate nu este întâmplătoare. Mass-media a înțeles foarte bine că frica vinde. Mai exact, frica vinde mai bine decât adevărul, decât nuanța și decât rațiunea. În competiția pentru atenție nu îți permiți să fii mai ponderat decât ceilalți. Toți apasă aceeași pedală emoțională: titluri alarmiste, imagini șocante, emoții puternice. Șocul a devenit normă, iar calmul suspect.
Rețelele sociale funcționează după aceeași logică, dar amplificată algoritmic. Conținutul care stârnește frică, furie sau indignare este împins în față. Frica este folosită sistematic și ca armă în războiul informațional și hibrid. Propaganda țintește grupuri sociale cu vulnerabilități bine cunoscute și le oferă explicații simple pentru probleme complexe. Minorități sexuale, imigranți, „străinii” — toți pot fi transformați rapid în amenințări existențiale. Pe acest teren se construiește ura, iar de acolo până la violență și crimă nu mai este decât un pas.
Suntem, practic, intoxicați emoțional. Manipulați. Folosiți. Frica și emoțiile intense sunt firele prin care masele sunt controlate.
A trăi permanent în stare de frică este greu de suportat. Oamenii caută soluții. Unii se refugiază în grupuri care gândesc la fel, unde realitatea este filtrată convenabil. Alții se agață de religie sau de ideologii rigide. Alții își pun speranțele într-un lider providențial care promite soluții miraculoase. Din păcate, aceste „soluții” nu fac decât să adâncească problema. Sunt mecanisme de alinare, nu de eliberare.
Cât timp suntem dominați de emoții și dogme, suntem ușor de controlat. Este o realitate incomodă, dar simplă.
Ce alternative există? Există una veche, plictisitoare pentru unii și profund inconfortabilă pentru alții: întoarcerea la rațiune. „Gândesc, deci exist.”
Nu este o soluție pentru toată lumea. Într-o țară cu peste 50% rată de analfabetism funcțional, procent remarcabil de apropiat de susținerea partidelor extremiste, este naiv să credem că rațiunea poate deveni dominantă. Nu toată lumea vrea să gândească. Nu toată lumea suportă incertitudinea. Puțină lume este dispusă să își pună convingerile sub semnul întrebării.
Ce înseamnă, concret, să îți folosești rațiunea? Înseamnă, în primul rând, să îți pui întrebări. De exemplu: cine are de câștigat din faptul că eu sunt speriat, furios sau indignat? Formularea de întrebări este instrumentul de bază al gândirii critice. Din experiență personală pot spune că promovarea gândirii critice este o activitate cu randament extrem de scăzut. Cu ani în urmă am încercat să o promovez explicit în mediul academic. Impactul a fost minim. Iluzia mea de a crea un curent semnificativ s-a spulberat rapid.
Dintr-un motiv pe care încă nu îl înțeleg pe deplin, plăcerea de a gândi nu este universală. Efortul intelectual este perceput ca inutil sau chiar periculos. Certitudinea oferită de sloganuri, dogme și explicații simple este mult mai confortabilă. Prostia și ignoranța nu sunt doar omniprezente, ci și seducătoare. Sunt ușor de exploatat, iar cei care o fac nu pierd prea mult timp cu nuanțe morale.
O abordare rațională presupune instrumente. Unul dintre ele este teoria jocurilor — o lentilă utilă prin care putem privi lumea. De exemplu, comportamentul lui Trump poate fi catalogat drept „nebunesc”, sau poate fi analizat ca strategie. În cazul Groenlandei, este evident că a jucat jocul lașului (chicken game). În acest joc, a face pe nebunul poate fi o strategie rațională. Dacă adversarul te crede suficient de imprevizibil, va ceda primul. Funcționează uneori. Nu pentru că este moral, ci pentru că exploatează frica celuilalt.
Discuția despre „suveranism” versus „globalism” este, de fapt, o problemă clasică de cooperare versus egoism. Exact ca în dilema prizonierului: dacă ambii cooperează, ambii câștigă mai mult. Dacă fiecare joacă doar pentru sine, pierd amândoi. Suveranismul radical seamănă izbitor cu comportamentul celulelor canceroase: maximizează câștigul local, distrug organismul și mor odată cu el.
Studiul cooperării este central în teoria jocurilor. Strategii precum „tit for tat” (a plăti cu aceeași moneda) pot conduce la cooperare în jocuri repetate. Războaiele sunt astfel de jocuri. Dacă una dintre părți nu poate răspunde simetric, cooperarea (pacea) nu apare. De aici decurge o concluzie care poate îi va surprinde pe unii: pacea nu se obține prin capitulare emoțională ci prin echilibru strategic.
Nu în ultimul rând, există frica legată de inteligența artificială. Frică legitimă, dar nu prea bine gestionată. Probabil vor exista două categorii de oameni: cei care vor învăța să folosească IA și cei care vor fi convinși că imaginile, vocile și „adevărurile” generate de IA sunt reale. Diferența nu o va face tehnologia, ci capacitatea de a gândi critic. Diferența dintre libertate și manipulare nu va fi dată de accesul la informație, ci de capacitatea de a o interoga.
IA poate răspunde la întrebări. Dar capacitatea de a pune întrebări rămâne, deocamdată, umană. Dacă epoca post-adevărului va avea un sfârșit, acesta nu va veni din iluminare colectivă, ci dintr-o minoritate care refuză să fie condusă exclusiv de emoții. Rațiunea nu va salva pe toată lumea. Dar este singura șansă reală pentru cei care nu se simt confortabil în miasma călduță a ignoranței.
Excelent punctat! Cu cat înveți mai repede ca viata e grea si daca faci ce trebuie, cu atât îți va fi mai bine ca individ. La noi o parte consistenta din populatie trăiește in lumea poveștilor si încă nu si-a asumat condiția de om liber. Numai rațiunea si gândirea critica te ajuta in viata. Noi, ăștia din Est, suntem cam emotivi, parca am fi rămas in copilărie si am crescut doar la corp, nu si la minte.
Oare de ce autorul se fereste, atunci cind enumereaza diferitele frici induse, si incalzirea globala? Cred ca aceasta frica a influentat mai mult lumea decit alte frici. Sau cumva ii e frica sa aminteasca un asemnea subiect fierbinte, mai ales ca acum ninge peste tot?
Dar ma rog, a gindi cu capul tau e si o chestie de comoditate. Uneori te doare capu de atita gindit. Sau altfel spus, cind esti in cimpia muncii, cind ai atitea pe cap, gindesti atit de adinc toata ziua, ca nu-ti mai vine, in timpul tau liber, sa gindesti si tot felul de idiotenii venite pe linii politice.
Drept urmare seara obosit iti doresti doar o bere sau un pahar de vin si liniste, lasam gindirea unora care maninca o piine din asta!
Cum adică „ninge peste tot”? In Brazilia, în Africa, în Australia, nu ninge!
În Africa nu ninge!? În munții din Australia, nu ninge!?
hai ca asta cu enumereaza fu tare buna!
Avem totul astăzi. Consecvența cu care alegem greșit este dezarmantă. Avem cu noi Humanitas, Polirom, Curtea veche etc. Este un paradis în România! Dar cine se apleacă asupra lui? Nu doar că nu mai avem conștiința alterității, deprinderea de a face pasul înapoi în fața dreptului semenului tău, curiozitatea de a înțelege, dar am devenit iresponsabili în ce privește conștiința competențelor și incompetențelor noastre. Am devenit infirmi în fața „provocării” de a rosti banalul „Nu știu”. „Omul recent” este un tip care îți răspunde la orice și afirmă cu tupeu absolut orice. Adevărul a devenit o chestie de tupeu, nu de cunoaștere temeinică. Nu contează ce afirmi, ci siguranța cu care o faci. Poți considera după mintea ta și apa chioară pe post de gigabiți, dar s-o faci cu tupeu. „Tupeu de borfaș”, da.
Felicitări autorului!
Aș adăuga și
… frica de ruși, de „extrema-dreaptă”, de cei care gândesc diferit față de pseudo-elitele înșurubate la vîrful societății, de cei care nu îngurgitează pe nerăsuflate propaganda oficială „pro-ieuropeană”, frica de cei care nu poartă mască sau frica față de cei care gândesc în afara clișeelor corecte politic. Sunt multe frici vânturate în bula progresistă care împiedică gândirea critică și raportarea rațional-analitică la realitate :)
De ruși nu ne e frică, ne e scârbă.
Mie chiar îmi place de antivaccinisti și de cei care refuzau masca, se mai curăță lumea de proști :P
Asta mi-a placut…
,,Cind vezi cirezile de imbecili devine suportabila insingurarea ” – Petre Tutea
e si reciproca valabila?
N-am stiut panseul asta dar e absolut BETON !!!
Voi generaliza puțin, trecând de la frica individuală la frica socială/colectivă.
Frica individuală este normală, este „istorică”, întotdeauna omului individual i-a fost frică de ceva. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar frica este normală fiindcă Omul este în esența lui un animal bântuit de frică.
Tocmai din această Frică omul s-a organizat pentru a se apăra în triburi, sate, orașe, state, etc. Adică între Frica de un apropiat și Frica de un dușman care te tâlhărește sau/și te omoară alegi Frica de un conducător din tribul/statul tău decât Frica de unul extern….
Ajunși în acest punct, și în condițiile sociale actuale specificate de autor, se pune întrebarea tulburătoare: care trebuie să fie raportul suportabil dintre Frica individuală și Frica socială?
Trebuie dat un răspuns la aceste frici în acest moment al Noii Revoluții Tehnologice. Mai ales că imediat apare problema Libertății sociale și implicit individuale. Vreau să spun că toate aceste Frici- individuale sau sociale- pot duce la LIPSA Libertății.
Așa că trebuie găsită o soluție la Fricile Individuale și Fricile Sociale astfel încât să continue să existe Libertatea ca stare fundamentală a Omului.
În acest moment al Noii Revoluții Tehnologice Lumea este în pericol. CUM ne apărăm de noile Frici? Și mai ales CINE ne apără?
Ca părere, Libertatea Omului este în pericol și nimeni nu se sinchisește de ea.
te intorci daca ai la ce. multi se nasc fara ratiune, asa ca n au la ce se ntoarce. Edison a luminat cu becul mintea prostilor. Lorzii au impus reguli de conduita/comportament zdrenturosilor. dati mi exemple de urmat azi. politrucul, banksterul, marketerul, influencerul, plagiatorul, realtorul, asiguratorul, manelistul ?!
Pai ma dusei pe blogul Dvs si ultima postare cu idei e din 2016 :) In rest, aveti dreptate cu gandirea critica si pusul de intrebari, am doar o singura remarca: am intalnit si oameni educati cu vederi extremiste, nu cred ca are legatura cu analfabetismul.
𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐦𝐞𝐧𝐢𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐌𝐀𝐈𝐌𝐔𝐓̦𝐀 𝐍𝐎𝐒𝐓𝐀𝐋𝐆𝐈𝐂𝐀̆ 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐨𝐩𝐚𝐜𝐮𝐥 𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬𝐢𝐭, 𝐢̂𝐧𝐠𝐫𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬̦𝐢-𝐚 𝐝𝐨𝐫𝐢𝐭-𝐨 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞. 𝐈̂𝐧𝐚𝐩𝐨𝐢 𝐧𝐮-𝐢 𝐜𝐚𝐥𝐞, 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐨 𝐥𝐚̆𝐥𝐚̆𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐣𝐞𝐠, 𝐭𝐫𝐢𝐛𝐚𝐥𝐢𝐬𝐦 𝐬̦𝐢 𝐟𝐚𝐧𝐚𝐭𝐢𝐬𝐦. 𝐓𝐨𝐭 𝐜𝐞 ”𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚̆” 𝐢̂𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐮𝐬̦𝐦𝐚𝐧, 𝐢𝐚𝐫 𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐈𝐍𝐃𝐈𝐕𝐈𝐙𝐈 𝐌𝐀𝐈 𝐕𝐈𝐎𝐈, smulși din animalitatea lor paradisiacă, 𝐌𝐀𝐍𝐈𝐅𝐄𝐒𝐓𝐀̆ 𝐈𝐙𝐁𝐔𝐂𝐍𝐈𝐑𝐈 𝐃𝐄 𝐄𝐍𝐄𝐑𝐆𝐈𝐈 𝐕𝐈𝐍𝐃𝐈𝐂𝐀𝐓𝐈𝐕𝐄.
*******************************************************
Panica și speranța, provocate de iminența sfîrșitului sau de apropierea Mileniului, atît de prezente în ultimele secole ale Evului Mediu, nu fac decît să se intensifice în Epoca Renașterii. Frontiera dintre cele două epoci se șterge; trebuie să judecăm în bloc perioada cuprinsă între secolele al XIII-lea sau al XIV-lea și al XVII-lea. Este o epocă de ruptură, care semnifică ruina sistemului feudal și edificarea lumii moderne: înflorirea orașelor, a comerțului, a burgheziei, formarea statelor moderne, descoperiri geografice și colonizări. Și RĂZBOAIE, războaie nesfîrșite, războaie civile, religioase, europene, cruciade împotriva necredincioșilor… O lume deschisă înlocuiește vechea lume închisă. Coerența restrictivă, dar liniștitoare a Evului Mediu clasic nu mai exista. Este „libertatea” dar, vai, O LIBERTATE GREU DE ASUMAT. Lumea modernă se naște în suferință și angoasă. După sfîrșitul Antichității, iată o a doua perioadă de bază pentru istoria sfîrșiturilor lumii. Restructurări, marginalizarea anumitor straturi sociale, insecuritate, confuzie, sentimentul că se asistă la o degradare a istoriei, frică de prezent, frică de viitor.
(Lucian Boia Sfîrșitul lumii – O istorie fără sfîrșit)
Statele moderne sunt tot mai agresive față de cetățean .
Tot felul de organe, anchete, puteri speciale.
Funcționarii se văd că niște mici hitleri. În plus funcționării sunt cointeresați să aducă ban la buget. Deci, abuzează la infinit, căci sunt recompensați. Niciodată pedepsiți sau concediați, pentru abuzuri