marți, ianuarie 25, 2022

Între rețea și singularitate – unele implicații pentru societate și geopolitică

1. Cum apare o singularitate

Cunoscutul specialist în neuroștiințe, David Eagleman, a fost întrebat la un moment dat dacă este posibil ca o rețea de calculatoare să dezvolte o conștiință proprie de genul prezentat în filmul Matrix.

Acesta a răspuns, în esență, că nu se poate exclude o astfel de posibilitate pentru că nici neuronii unui om, luați separat, nu par să aibă ceva deosebit în acest sens, dar este clar că oamenii au conștiință și că nu se poate spune că aceasta provine dintr-un punct anume din corp.

Cu alte cuvinte, de la un nivel încolo, complexitatea unei rețele de celule/componente ar putea genera ceva nou și diferit de părțile componente – chiar și o singularitate de tip conștiință.

Și dacă privim analogia lui Eagleman din perspectivă religioasă – pare destul de clar că și un suflet de origine divină ar avea nevoie de un „corp” de o anumită complexitate pentru a se putea manifesta.

Cred că exemplul lui David Eagleman poate fi de folos ca punct de plecare și pentru mai buna înțelegere a unui alt plan – respectiv acela al unor dinamici mai largi ale lumii actuale.

În primul rând, dacă ducem raționamentul respectiv mai departe, mai multe singularități ar putea forma, la rândul lor, o rețea care, de la un nivel încolo, să genereze o altă singularitate, de alt tip etc.

În al doilea rând, raportat la specia umană, e foarte important să avem în vedere și mecanismele și stadiile intermediare. Adică, (a) modul în care ceva devine mai complex și (b) ce niveluri sunt, de fapt, între rețele și singularitate (și invers).

2 Tendințele vieții și vectorii principali din spate – prevalența până recent a tendinței de creștere a complexității

Astfel, dacă ne uităm sub vârful aisbergului din exemplul lui Eagleman și privim viața pe Pământ dintr-o perspectivă de dinamică istorică, se poate observa o tensiune continuă între două tendințe fundamentale și parțial opuse. E vorba de o tendință de afirmare a propriei individualități (de libertate absolută, într-un fel) și de o tendință de creștere în complexitate de tip rețea.

Aspirația spre libertate, spre afirmarea deplină a propriului eu, pare ceva natural aproape oricărei forme de viață. Este probabil profund legată și de nevoia de supraviețuire. Nu ai putea supraviețui „pe deplin” dacă nu te-ai proteja pe tine ca individualitate (nu doar fizică, ci și de „conștiință”).

Tendința spre complexitate[ii] a implicat, pe de o parte, o multiplicare și sofisticare a capabilităților unui individ, și, pe de altă parte, o asimilare, integrare, cooptare, dominare sau relaționare crescândă de alt fel cu alte forme de viață. Această tendință de a forma rețele cu alte forme de viață pare că a avut la bază 4 vectori majori(a) concurența pentru resurse limitate, (b) dorința de creștere a propriei puteri ori de câte ori se poate (pe ideea de a-ți mări gradul de siguranță și putere), (c) nevoia de supraviețuire chiar într-un mod suboptimal pentru propria individualitate și (d) nevoia de eficiență (de a putea face lucruri pe care nu le-ai putea face singur sau de a le face mai ușor).

Deși libertatea individuală deplină este mai atractivă din motive evidente, până în prezent, tendința de creștere a complexității a progresat mai mult per total (față de punctul inițial), fiind mai eficientă.

Nu trebuie să se înțeleagă că ar fi fost vreun proces continuu, de masă și perfect coerent, ci mai mult unul de tip încercare și eșec[iii] la scară gigantică, cu rezultate relativ puține, dar foarte importante.

Astfel, majoritatea celor peste 8,7 de milioane de specii estimate a conviețui în prezent pe planetă (unele calcule vorbesc de peste 33 de milioane sau chiar de peste 1 trilion)[iv] încă este dată de organisme unicelulare și forme de viață care nu au nici măcar o celulă, dar viața inteligentă complexă este, totuși, mult mai prezentă față de ce se estimează pentru trecutul îndepărtat.

Foarte recent istoric (de exemplu, dacă am împărți istoria pământului în 24 de ore, se estimează că omul a apărut în ultimele 1-2 minute) a apărut și viața cu inteligență considerată cu adevărat complexă, dintre formele sale, omul dominând lumea actuală.

Față de această tendință și de progresul său, lucrurile au devenit, însă, mai nuanțate în prezent.

3 Cum s-a ajuns la stadiul actual al societății – Etapa 1(completă) și Etapa 2 (în curs)

Pentru o bună înțelegere a punctului la care vreau să ajung, amintesc faptul că se știu mult mai multe în prezent despre oameni decât în trecut.

Mai concret, din punct de vedere biologic, ceea ce numim om este, de fapt, un simbiot între un macrob și foarte mulți „microbi” (bacterii, viruși, ciuperci, etc). Un holobiot[v] cum se mai spune (fără să fie o incompatibilitate cu dimensiunea spirituală, aspect pe care poate o să-l discutăm cu o altă ocazie).

Cifrele sunt uluitoare – bacterii, viruși și altele sunt de mii de tipuri și duc la un număr total de peste 10 000 de miliarde de forme de viață minuscule care trăiesc în „noi” și pe „noi”. Aproximativ 10 milioane de astfel de forme de viață se regăsesc pe fiecare centimetru pătrat de pe mâinile unui om obișnuit.

Mai mult, sunt interacțiuni complexe nu doar între acestea și celulele „pur umane”, dacă se pot numi așa, dar și între cel puțin o parte din ele și alte forme, precum și în relația cu mediul înconjurător.

Adică, nu doar că reprezentăm noi înșine o faună ambulantă de o sofisticare deosebită, dar ne mișcăm într-un mediu de o complexitate multiplicată în materie. De altfel, fiecare om „expulzează” în jurul său aproximativ 15 milioane de bacterii pe oră.

Am menționat cu o altă ocazie câteva exemple de interacțiuni și implicații (inclusiv asupra bunei dispoziții) identificate până în prezent de Proiectul Microbiomului Uman și Proiectul Microbiomului Pământului care au demarat în 2007 și, respectiv, 2010.

Ce doresc să subliniez în acest articol este, însă, altceva.

Și anume este concentrat pe modul în care s-a ajuns la această „conlucrare/integrare”cu atâtea mii de forme diferite de viață. De ce s-a realizat o astfel de simbioză și nu s-a continuat viața „separat”?

În această privință, revin la vectorii complexității despre care vorbeam mai sus. Raportat la aceștia, din punct de vedere logic (și având în vedere dovezi sugerate de studii biologice și evoluționiste), simbioza a avut loc în principal de nevoie sau pentru o viață mai confortabilă (adică, pentru eficiență) și – mai ales – într-un mod treptat, prin testare și eșec perioade foarte lungi de timp.

Cu ocazia tensiunilor dintre aspirația spre libertate și tendința spre complexitate, în unele cazuri s-a renunțat, astfel, în final la o parte din libertatea individuală … în principal, de nevoie sau pentru eficiență.

După testare și eșec perioade lungi de timp, s-a ajuns la un punct în care unele forme de viață nu mai puteau supraviețui bine separat și rezultatul era deja ceva diferit de părțile componente.

În final, după foarte mult timp și după asimilarea, integrarea, cooptarea sau dominarea a mii de forme de viață diferite în sine, s-a ajuns la omul modern.

Am putea să numim procesul extrem de îndelungat prin care s-a ajuns la holobiotul care este Homo Sapiens ca fiind Etapa 1 pentru specia umană.

Procesul de compoziție a vieții umane spre ceva și mai complex nu s-a oprit, însă, acolo, ci a continuat. Doar că procesul de coagulare în ceva mai complex a devenit, în principal, extern corpului fizic al unui individ (Etapa 2 a speciei umane). Spun „în principal” pentru că și corpul uman continuă să se schimbe câte puțin.

Ca vector profund, am putea vedea, astfel, conlucrarea și alte interacțiuni de tip integrativ ale omului cu alți oameni – practic, evoluția a ceea ce numim societate omenească – ca parte a continuării tendinței de compoziție a vieții către ceva (și) mai complex și cu dimensiuni de manifestare și mai variate.

Drumul spre familii stabile, clanuri, triburi, regate, federații, imperii, state națiune și iarăși imperii a fost unul de multe mii de ani și a implicat, și el, numeroase încercări (gen flux, reflux) și eșecuri dramatice.

Dincolo de nivelul intern-extern de manifestare, diferența principală dintre rezultatul Etapei 1 și stadiul actual al Etapei 2 este aceea că Etapa 1 a rezultat într-o singularitate diferită de părțile componente – este vorba despre conștiința umană individuală.

Aceasta are (a) propria aspirație spre libertate și manifestare a propriului eu și (b) propriile presiuni spre complexitate (dincolo de rolul foarte important al subconștientului). Holobiotul care este Homo Sapiens se simte un singur individ, componentele complexe și foarte diversificate din spate fiind integrate suficient și unitar față de ce se conștientizează.

Nivelurile intermediare parcurse până acum de Etapa 2 – deși au format diverse tipuri de rețele de singularități umane (indivizi) – nu au generat vreo (altă) „singularitate” și este puțin probabil să o facă vreodată. Dar, sunt forme de „mini-conștiință”, dacă putem să spunem așa, în diverse grade.

Sentimentul de apartenență și manifestare la o familie, grup, popor, zonă geografică mai largă, „imperiu” și chiar specie umană există în diverse grade și ia forme diferite de părțile componente în sine.

Modul de manifestare al unui popor, de exemplu, nu ar putea fi legat de un individ anume, dar există expresii ale sale care duc spre ideea unui fel de „suflet” cumva separat.

Mențiunea de mai sus nu trebuie citită în vreo cheie de „sămănătorism”, ci înțeleasă mai degrabă în logica sa inversă. O atenție mult mai mare și bine gândită la indivizi (dar într-o logică de cooperare) va duce în pasul doi la un rezultat colectiv – dat de părțile componente – mult peste așteptări (așa cum numeroasele interferențe nocive față de individ din perioada comunismului au dat ce vedem de decenii).

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie făcut între timp tot ce se poate și la nivel macro. Concentrarea câtorva politici publice cheie pe nivelul individual este, însă, absolut necesară pentru a mări semnificativ șansele să apară un rezultat colectiv bun și majoritar coerent în viitor.

Mai trebuie înțeles că nivelul indiviual este și cel vizat în prezent de numeroase manifestări culturale și economice și comunicaționale din jur, doar că, de obicei, în sens invers „interesului” „general”.

4. De ce finalizarea Etapei 2 nu este de dorit, dar avansarea ei într-o direcție de congruență planetară ar fi utilă din mai multe puncte de vedere

Chiar dacă ar fi posibilă, finalizarea Etapei 2 cu vreo singularitate nu este deloc de dorit (dincolo de caracterul mai „trăznit” al ideii în sine) din motivul foarte simplu că ar implica foarte probabil pierderea conștiinței individuale. Adică, nu am mai fi noi.

Pentru cine e interesat ca idee de o astfel de finalitate, Arthur C. Clarke descrie în Sfârșitul copilăriei tocmai un astfel de scenariu (în science fiction se pot multe), cu toți copiii de pe planetă începând să se nască cu un fel de superputeri, integrându-se în final într-o conștiință colectivă cosmică, odată cu dispariția speciei umane de pe Pământ și distrugerea planetei însăși.

Cred, însă, că merită discutat atent spre ce nivel intermediar de integrare/afinitate colectivă ar trebui totuși să tindem și cum să înțelegem mai bine o serie de fenomene din societate și la nivel global din prezent.

Ar fi 4 motive principale pentru o astfel de discuție.

În primul rând, tendințele parțial opuse menționate mai sus (afirmarea propriului eu, versus complexitatea de tip rețea) oricum se manifestă. O conștientizare ar mări șansele unei gestionări mai bune, cu reducerea riscului de tensiuni, conflicte și eșecuri.

În al doilea rând, reducerea riscului de eșecuri nu mai este o chestiune doar de preferință logică. Nivelul tehnologic actual al speciei umane face ca eșecurile la scară mare să fie potențial apocaliptice cvasiimediat pentru planetă, după cum sugerează și trendul ultimelor războaie mondiale.

În al treilea rând, „antropocenul” a perturbat tendințele respective în moduri care ajută, dar și în unele care pot avea consecințe negative foarte complexe.

În fine, în al patrulea rând, de aproximativ 100 de ani diversele niveluri de complexitate ale societății umane au început să acționeze mult mai „strategic”, dar nu dintr-o perspectivă de ansamblu, ci din perspectiva propriei radiații de putere (ceea ce e cumva natural, dar are consecințe de avut în vedere).

5. Tensiunile actuale peste medie între diverse niveluri de complexitate ale societății (inclusiv între state naționale și imperii)

Este important, astfel, să avem în vedere (simplificând mult) că:

a Cel mai ridicat nivel de complexitate colectivă la nivel planetar care implică oameni îl are în prezent economia, circulația persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor fiind supusă unor legi de acțiune/efecte/reacție destul de comune. Interdependențele fac ca evoluții în aproape orice regiune de pe glob să influențeze ce se întâmplă în alte regiuni. Deși fiecare companie are propriile obiective și constrângeri, „rețeaua” lor generează moduri similare de interacțiune cu alte niveluri.

Anumite părți din rețea pot fi afectate temporar și chiar ruinate în anumite zone, dar puterea ansamblului rețelei nu este deloc fragilă, având vitalitate proprie și o mobilitate mult mai mare decât orice alt nivel de complexitate. În plus, succesul său fiind important și pentru toate celelalte niveluri de complexitate, acțiuni contrare logicii sale sunt dificile și cu o sustenabilitate redusă.

b Palierul următor include și dimensiuni politice și culturale pregnante – cu cele 3 „imperii” principale actuale – „imperiul” american, cel european și – în mai mică măsură – cel chinez.

Sunt, desigur, diferențe importante între ele (inclusiv ca grad de coagulare), dar nu din perspectiva vectorilor complexității menționați la începutul articolului (concurența pentru resurse limitate, dorința de creștere a propriei puteri ori de câte ori se poate, nevoia de supraviețuire a părților componente chiar într-un mod suboptimal pentru propria individualitate și nevoia de eficiență).

Economia se suprapune parțial cu imperiile, dar încearcă să împingă și palierul politic și cultural respectiv spre logica ei universalistă care o favorizează cel mai mult.

„Imperiile” tind să-și mărească puterea față de nivelurile de complexitate mai mică și față de alte imperii. Ca orice nivel de complexitate, nu doresc, însă, să-și piardă propria „identitate” (deja resimțită ca un fel de „mini-singularitate” mai ales la nivel american și chinezesc).

Pot să își crească puterea și față de economie, dar doar cu prețul eficienței și gradului de confort (ceea ce ar risca să le afecteze propria influență și închegare).

c Nivelul statelor naționale este sub presiune mai mare în prezent. Creșterea populismului și autoritarismelor – deși foarte problematică – este înșelătoare în această privință pentru că, la scară istorică, fenomenele respective sunt mai mult reacții la presiunile nivelurilor superioare sau de pe același nivel. Deși fenomenele respective încearcă fie să curteze nivelul individual, fie să se impună ca putere față de el – de la un punct pot afecta mult mai mult tocmai nivelul individual de sub ele, decât nivelurile cu adevărat concurente (cele cu o complexitate egală sau mai mare).

Dacă reacțiile respective nu sunt gândite bine și plafonat, pot îngenunchea, în pasul doi, statele respective chiar dacă vor afecta numeroși oameni între timp (și tocmai de aceea).

Cu caracter mai general, nivelul statelor naționale nu se prea poate opune eficient palierului economiei globale (mai ales de la un punct încolo), dar încearcă măcar să reziste (de multe ori cu totul inabil strategic) unei integrări/asimilări crescânde în „imperii”.

Pentru că prea multe segmente de elite de facto din numeroase state naționale – inclusiv România – nu au, în medie, nivelul de conștiință necesar pentru un interes național colectiv pronunțat acționează excesiv în interes propriu. Nu se conștientizează pe deplin că aceasta facilitează, de fapt, imperiile, fragilizând propriul piedestal mai solid – și anume statul.

O primă consecință este aceea că imperiile apar (și) mai eficiente. O a doua consecință este aceea că din ce în ce mai mulți indivizi care compun state naționale cu guvernanță slabă nu mai prea aspiră spre nivelul de stat național, văzut ca dezamăgitor pe numeroase paliere, și văd din ce în ce mai favorabil varianta de rețea a imperiului, căutând chiar și ajutor acolo.

În ultimele decenii – de când procesul de integrare globală, dar și procesul de ajustare de balanțe de putere au căpătat mai mult avânt, „imperiile” finanțează regulat state naționale din raza de acțiune. Dacă acestea vor folosi banii respectivi bine, va fi întărită forța și influența imperiului față de alte imperii. Dacă nu-i vor folosi sau îi vor folosi prost va crește dependența statelor și va fi facilitată o dominare de către „imperiul” relevant și o integrare și mai puternică subsecvent.

De altfel, dacă unul din imperii face asta, celelalte imperii sunt „forțate” să procedeze similar pentru a păstra echilibrul de mijloace și influență, chiar dacă o parte a jocului a devenit artificială.

Creșterea nivelului de confort (chiar în mod artificial) favorizează mai mult imperiile pentru că acestea sunt mai eficiente economic, având o elită mai bine pregătită tehnic, în medie, o piață mai largă și resurse mai diversificate. Pentru statele naționale situația e parțial diferită pentru că, odată ce urcă un nivel de confort, devine mai dificil pentru ele să nu mai accepte cadrul „imperial” pentru că ar risca să coboare rapid pe nivelul de confort anterior, cu toate consecințele aferente.

Există și doi factori care ajută per total statele naționale în prezent și anume (1) tensiunile dintre „imperii” și (2) unele exagerări atomizante ale „imperiilor”. Deși tensiunile respective sunt periculoase în sine, au și efecte bune prin inițierea, chit că încă timidă, a revalorizării abordării de cooptare/menajare mai mare. Așa s-a întâmplat și pe durata Războiului Rece când ambele imperii de atunci au fost presate spre abordări mai echilibrate valoric pentru a fi cât mai atractive.

d Nivelurile comunităților locale și familiilor au fost afectate de concurența cu (și dintre) nivelurile cu complexitate mai mare, mai ales de dinamicile economiei și imperiilor. Acestea din urmă au împins natural spre atomizare și „micro concurență” ca factori favorizanți pentru propriul succes. Cu caracter mai general, pentru că atât economia, cât și imperiile, au de a face cu o varietate mult mai mare de indivizi decât statele naționale, promovarea unei libertăți de comportament cât mai mari, dar și a unei relativizări valorice culturale ridicate, devine naturală.

Pe lângă remedierea unor anomalii, atomizarea respectivă a permis mai multor categorii de indivizi să intre pe piața muncii și să contribuie atât la creșterea de confort, cât și la cea de consum.

În pasul doi, însă, au apărut și efecte problematice de fragmentare, precum intrarea într-un grad relevant mai mare și a membrilor comunităților și familiilor în logica de concurență (internă), scăderea excesivă a numărului de copii și diminuarea mult a timpului petrecut între generații (inclusiv cu copiii) în comunitate și familie. Acestea au diluat gradul de închegare și au crescut rolul influențelor culturale exerne familiei/comunității în educația/formarea individuală de facto etc.

e Nivelul individual este influențat de toate cele de mai sus, dar este în faza în care nivelurile național și imperial mai mult încearcă să-l coopteze sau să-l manipuleze decât să îl domine direct.

Este de remarcat că nivelurile familiei, comunitar și național împing tradițional spre favorizarea identității mai mult biologice și politice locale (fiind cea care le ajută mai mult), pe când nivelul economiei și cel imperial tind spre identități mai pronunțat transnaționale.

Se consideră că estomparea caracteristicilor de identitate locală de tip politic ar reduce riscul de manifestare agresivă față de alte „singularități” biologice (care ar periclita menținerea imperiului) și pe cel de manifestare prea diferită politic (care ar afecta eficiența administrării și capacitatea de proiectare coerentă de putere către exterior). Problemele multiculturalismului au fost subapreciate.

6 Ce s-a schimbat față de tensiunile dintre triburi, regate și imperii de acum mii de ani?

După cum spuneam mai sus, deși cu multe evoluții de tip flux-reflux și numeroase eșecuri, tendința lumii a mers, per total, spre creșterea nivelului complexității rețelelor umane.

În prezent, avem, însă, o tensiune simultană de tip flux-reflux. Desigur, nu poate fi sigur dacă este ceva deosebit sau doar o fază a unui ciclu cum au fost nenumărate altele în trecut.

Totuși, în ultimii 30-40 de ani au căpătat tracțiune 5 factori cumva noi care merită analizați pe scurt, mai ales că nu trag toți în aceeași direcție.

În primul rând, creșterea în complexitate prin asimilare/dominare brutală nu mai prea este la îndemână (mai ales la nivel planetar) în contextul armelor actuale disponibile. Integrarea și cooptarea sunt, deci, mai importante decât în trecut, dar implică în prezent și o concurență de „mituiri” contraproductivă pentru fibra societății. Desigur, această „mituire” are mai multe cauze.

În al doilea rând, creșterea foarte mult a emoționalului în locul raționalului ca vector major de consum (despre care am discutat în alte articole) facilitează imperiile, dar supralicitează semnificativ și nivelul individual, ceea ce are implicații anarhice.

În al treilea rând, creșterea mult a confortului și insistența pe drepturi – nu și pe obligații corelative (unul din motivele acestui din urmă aspect fiind tocmai concurența între niveluri de complexitate care au dorit să fie mai atractive) – au fragilizat fizic și intelectual-critic în medie, individul.

Această fragilizare a crescut semnificativ nevoia de rețele/protezare pentru supraviețuire și menținerea nivelului de confort. De altfel, complexitatea în sine duce la o dependență în creștere.

Așa cum celulele corpului uman s-au specializat în perioade lungi de timp, cele peste 4350 de ocupații și peste 600 de coduri CAEN din prezent, precum și nivelul de confort, fac marea majoritate a oamenilor dependenți destul de mult de funcționarea ansamblului rețelei și de modele de tip mai degrabă imperial.

Pe de altă parte, în al patrulea rând, tehnologia permite pentru prima dată în istorie să se întrevadă posibilitatea unei autosuficiențe la un moment dat a individului (și statului). Faptul de a fi în rețea cu alți oameni ar putea fi înlocuit în mare măsură în viitor cu tehnologii care să facă același lucru și poate chiar mai eficient (autonomie energetică, printing 3D, roboți asistenți etc).

Suntem încă departe de acest moment – după cum arată și tentativa de deglobalizare din prezent care a dus deja la creșteri de prețuri, rețelele mai mici fiind mai puțin eficiente. Dar nu mai pare imposibil. Tentațiile și riscul de a miza prematur pe aceasta vor fi mari la nivelul statelor naționale și cel individual.

În fine, în al cincilea rând, s-a intrat într-o fază cumva de accelerare, în care nivelurile de complexitate concurează între ele și pentru propria dezvoltare de putere în mod mult mai conștient, dar și mai pripit. Exagerările și graba facilitează, de fapt, eșecul pentru că „software-ul” fiecărui nivel de complexitate este reîntipărit mai ușor în cazuri percepute ca fiind de pericol (pericolul fiind tocmai cel care a facilitat inițial renunțarea parțială la libertate în favoarea unui nivel de complexitate de rețea).

De aceea, de exemplu, excesele identity politics nu mai ajută în prezent nivelul imperial și sunt speculate de unele state naționale pentru stimularea fidelității nivelurilor cu profil de identitate local.

Pe ansamblu, riscul este decredibilizarea tuturor nivelurilor instituționale de complexitate ridicată, deși nevoia reală de rețele vaste e semnificativ mai mare în prezent decât acum 50 de ani.

7. Unele concluzii, inclusiv cu privire la România

Puțini oameni din Occident mai pot, de fapt, trăi confortabil în prezent în afara unei rețele/a unui nivel de complexitate mai mare și nu e deloc ceva rău în sine, dimpotrivă.

Întrebările sunt – (a) ce nivel de rețea ar fi mai bun și (b) … pentru ce anume să fie mai bun – dacă cel cu rol de lider pentru direcția populației să fie un nivel cu relevanță culturală (de „conștiință”) mai mare de grup – cum sunt statele naționale, mai mică de grup –  cum sunt imperiile/vreo uniune planetară, sau un nivel și mai redus, de pură gestiune administrativă raportat la indivizi?

Nu este deloc musai să fie o concurență păguboasă între nivelul național și cel imperial/planetar. Mecanisme străvechi facilitează, însă, tendințe în acest sens. Chiar și așa, integrarea și cooptarea fiind modalitățile principale actuale de creștere a complexității rețelelor (în locul asimilării și dominării brute care sunt mai dificil de folosit), sunt șanse pentru un echilibru destul de rezonabil. Tehnologia poate oferi chiar o creștere de autonomie, dar este foarte important să nu fie folosită eronat sau prematur.

Ce trebuie înțeles, oricum, în România este că:

  • Rețelele mai mari sunt, de regulă, mai eficiente – mai ales dacă vorbim de imperii versus statele naționale. Sunt și mai natural meritocratice, fiind necesar să fie mai neutre față de diversitatea imperiului. Statele ar trebui, deci, să încerce un plus de bună guvernanță, nu un minus.
  • Un „imperiu” e ajutat în mod normal și de state naționale solide pentru că acestea pot crește proiecția de putere a imperiului – deci nu e vorba de un conflict major inerent. O variantă, însă, în care un stat național nu crește proiecția de putere reală (și nu în sensul de a mai avea niște regimente pe o graniță) a unui imperiu, ci generează regulat probleme, va stimula tendințe de penalizare sau de dominare, în care statul național să devină un simplu nivel de descentralizare al unui imperiu (adică un nivel administrativ, nu cultural – cam cum e un județ acum în România). Aspecte precum neglijarea politicilor culturale ascensionale, scăderea natalității, plecarea masivă din țară sau creșterea îndatorării nu pot decât stimula astfel de evoluții.

La nivel global, „imperiile” încearcă să controleze mai mult și palierul economiei (cu unele reguli comune de impozitare și reducerea numărului paradisurilor fiscale etc), dar acest lucru nu va ajuta statele slabe față de „imperii”. Va aduce niște bani în plus, dar va scădea – cu efecte mult mai mari – posibilitățile statelor respective să compenseze proasta guvernanță cu taxe mai atractive. 

  • Mizarea mai mult pe „reîntipărirea” emoțională de „software” biologico-cultural local, cu evocarea pericolelor pentru obiceiuri, credință sau identitatea națională în sens mai larg ajută, dar are limite serioase de folosire utilă. Oricum, nu va fi deloc suficientă.
  • Ca în orice stat național relativ tânăr, destui reprezentanți din elitele de facto au reflexe mai pregnante de centralizare, dar orientate excesiv de autoritar și dominator către indivizi din propria populație. Comunismul a și stimulat tendințe foarte păguboase în această privință. În lumea actuală, cooptarea valorică este mult mai eficientă (fiind și folosită larg de nivelurile concurente).
  • Dacă nu se trece gradual în următorii 10 ani la o pondere semnificativ mai mare de meritocrație și etică în elitele de facto de la noi, e puțin probabil ca statul național să mai păstreze prea multe în termeni de joc holistic de putere. Cred că mai toți am dori/prefera ca nivelul statului să aibă multă substanță în cazul României, dar românii care nu vor mai susține aceasta dacă prețul este folosirea sa sectară și rămânerea în proastă guvernare vor fi din ce în ce mai numeroși. Rezultatul ultimelor 3 luni de criză politică poate fi înșelător în această privință.

Desigur, dincolo de implicațiile socio-politice ale celor de mai sus, la nivel individual trebuie grijă și să nu exagerăm mai pe ansamblu cu antropocenul pentru a lua doar partea foarte bună a acestuia.

Este o idee, evident, speculativă, dar nu ar trebui exclus cu totul riscul ca unele din miile de tipuri de forme de viață care au ajuns să formeze holobiotul Homo Sapiens prin asimilare, integrare, cooptare și dominare să fie atât de perturbate de tot ce se întâmplă în jur tehnologic, mediatic, alimentar, chimic și din punctul de vedere al confortului general, încât să ajungă la „concluzia” că nu mai subzistă motivele pentru renunțarea parțială la propria „libertate” ca să rămână parte din „rețea”.

Adică, există riscul să punem în pericol și Etapa 1 (legat și de discuția din „Neterminații”).

Problemele momentului actual al Etapei 2 par, totuși, mai stringente.

Să sperăm că vor fi cât mai multe decizii și politici publice înțelepte cu privire la ambele paliere.

*******


[i] În afara celor menționate în articol/alte note de subsol, alte lucrări în care se pot regăsi aspecte avute în vedere în analiză includ cărți ale lui David Eagleman (Creierul, Incognito), Daniel Siegel (Mintea, o călătorie spre centrul ființei umane), Niall Ferguson (The Square and the Tower), Max Tegmark (Viata 3.0), Darwin (Despre Originea Speciilor) și Robert M. Sapolsky (Behave).

[ii] Pentru o serie de argumente rezonabile cu privire la tendința de complexitate a vieții, a se vedea, de exemplu, Biology’s First Law: The Tendency for Diversity and Complexity to Increase in Evolutionary Systems de Daniel W. McShea și Robert N. Brandon. Aceștia susțin, de exemplu, că tendința spre complexitate (și spre diversitate) se manifestă biologic în afara nevoilor stricte de adaptare cerute de evoluție.

[iii] Eșecul multor tentative de formare de viață inteligentă mai complexă este demonstrat tocmai de puținele (proporțional) reușite identificabile pe planetă (cu golurile inerente celor 5 extincții majore din trecut). Aceasta în plus de faptul că se estimează că multe milioane de specii nu au rezistat până în prezent în încercările individuale de creștere a complexității (desigur, o serie de evenimente de tip hazard având și ele rolul lor).

[iv] Cifra de 8,7 milioane a fost estimată de un studiu din PLoS Biology în 2011, fiind însușită și de National Geografic (cu o marjă de eroare de … 1,3 milioane de specii). Sunt și estimări recente (https://www.nsf.gov/news/news_summ.jsp?cntn_id=138446) până la aprox. 1 trilion de specii.

[v] O sinteză a stadiului unor cercetări și trimiteri la articole cu diverse concluzii legate de această problematică se pot găsi la https://www.nature.com/articles/s41586-019-1238-8. Sinteze mai ușor accesibile se pot găsi în secțiunile relevante din colecția Science et Vie/Science et Avenir. „Holobiot” mai apare în engleză ca „holobiont”.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Observam ca cel mai mare succes in a supravietui il au speciile ai caror indivizi colaboreaza si nu cele ai caror indivizi actioneaza singural. Succesul speciei umane s-a datoratat pana la acest moment in mare parte abilitatii indivizilor de a colabora cu alti indivizi ai speciei, uneori chiar si in detrimentul individualitatii proprii.

    Cu toate acestea, se pare ca sistemul actual de organizare sociala a ajuns intr-un punct in care incurajeaza din ce in ce mai mult individualitatea in detrimentul „existentei la comun”, Hiperconsumerismul are nevoie de un individ centrat mai mult pe propria persoana decat pe colectivitate pentru a se sustine si a creste.

    Deci, apropo de relatia dintre „retea” si „singularitate” putem observa ca reteaua initiala bazata pe nevoia de colaborare a omului a creat o singularitate care cultiva si incurajeaza nu colaborarea, ci ceva diametral opus elementului care a creat reteaua, respectiv individualitatea. Ramane de vazut in ce masura pe termen lung si foarte lung un astfel de sistem este sustenabil din perspectiva culturala, sociala, psihoemotionala, etc.

    • Pentru Mihai: Ce ați menționat este tocmai motivul pentru care faza actuală e posibil să nu fie doar una standard dintr-un ciclu standard, ci una diferită, cu riscuri relevant mai mari. Avantajele cooperării cu alții se pot, însă explica rațional destul de ușor în ziua de azi. Nu înseamnă ce e la îndemână să se renunțe la impulsuri și interese personal de termen scurt, dar e vorba de ponderi, măsură și înțelegerea unor implicații pe termen ceva mai lung. Oricum, miza e diferită în funcție de situație. România, de exemplu, are un interes mult mai mare în moderație pe zona aceasta din motive de genul menționat în articol.

  2. Ray Kurzweil , seful departamentului technologic de la Google afirma ca in 2045 singularitatea va fi obtinuta datorita faptului ca masinile, computerele, robotii vor deveni mai inteligete decat oamenii cu multe efecte benfice si pozitive pt oameni.
    Se vorbeste de singularitatea technologica prin care computerele datorita dezvoltarii inteligentei artificiale se dezvolta intrat de rapid si eficient incat viitorul omenirii devine incert.
    Singularitatea este un termen folosit atat in matematica, astrofizica, stiinte ale naturii in general.
    Corectati-ma daca gresesc, esenta articolului, omul se poate dezvolta mai bine intr-o retea decat de unul singur insa n-am gasit raspunsul la intrebarea, cum va arata viitorul nostru daca prezicerea lui Kurzweil devine realitate, daca privim in jurul nostru, am pornit ca indivizi de ca. 20 – 30 pe acest drum , dezvoltarea technologica fiind mult mai pronuntata decat dezvoltarea socio-culturala a individului, a societatilor.
    Dorinta celor se ocupa cu aceste technologii este de a cuprinde fiinta umana dupa un model matematic pt prelucrarea datelor generate cu ajutorul inteligentei artificiale, a calculatoralor astfel incat „randamentu uman” sa devina maxim, din multe puncte de vedere, aici fiind vorba prelucrarea datelor incepand cu nume si prenume pana la ADN-ul nostru.
    Eu cred ca asta va fi provocarea maxima la care suntem si vom fi si mult supusi cu toate consecintele pozitive dar mai ales negative care ne asteapta.
    Sa nu uitam un lucru, nimeni nu investeste in aceste technologii fara a avea un profit , tot ce se dezvolta si se pune in aplicatie fiind un model de afacere care ar trebui supus unui control riguros, din partea cui ? asupra necesitatii si efectelor acestora pt ca suntem pe cale sa alunecam catre o noua forma de capitalism, cel de monitorizare si supraveghere.
    Intrebarea de 1000 de puncte, in ce lume dorim sa traim ? o lume in care ajungem sa devenim „animale de companie” a propriilor noastre creatii, roboti si calculatoare sau sa traim autodeterminati si liberi, technologia fiind folosita cu multa responsabilitate un folosul nostru ?
    Am mari temeri si retineri, paranoia si frica de multe si de toate ne va distruge pana la urma daca nu se intampla ceva, nu stiu inca cum si ce insa este mare nevoie altfel vom ajunge rau, semnele de care vorbiti
    „…. dar supralicitează semnificativ și nivelul individual, ceea ce are implicații anarhice” devin tot mai vizibile, omul incepe sa se apare pt ca viata devine tot mai complicata iar omul devine tot mai suprasolicitat, e normal si firesc sa clacheze, statul fiind primul care va cauta metode de contracarare si domesticiere, cine e statul si cum va arata democratia ?

    • Pentru Alin: AI merită o discuție separată. Articolul este despre mecanismele de avansare a istoriei umane și despre problemele României în contextul unor tendințe și mecanisme care o depășesc cu totul, mai ales dacă nu încearcă să acționeze având în vedere ce se întâmplă de fapt. Din păcate, multe lucruri de la noi sunt tipice pentru ce se întâmplă atunci când te uiți la un tablou de la 1cm în loc să încerci o perspectivă care să permită înțelegerea tabloului în ansamblu, direcțiile pensulei și ce culori și unelte se mai pot arunca și de la noi pe șevalet.

      • Multumesc, iti inceput cu ce eu am incercat sa continui pt ca suntem acum intr-o faza in care cum bine spuneti, merita discutat si asta foarte apasat, dezvoltarea umana fiind acum la un „turning point” care merge in doua mari directii, spre bine sau catre distrugerea umanitatii datorita technologiei, o spun specialisti din domeniul IT.
        Romania este o rotita in tot angrenajul global, marile roti fiind rotite altuneva.

  3. Foarte lung textul, prea lung stimate autor, insa interesant. Practic, cred ca faceti o radiografie a unui mic imperiu in care traim si noi si care incearca sa ne impuna constrangeri din ce in ce mai multe pe zi ce trece: „Se consideră că estomparea caracteristicilor de identitate locală de tip politic ar reduce riscul de manifestare agresivă față de alte „singularități” biologice (care ar periclita menținerea imperiului) și pe cel de manifestare prea diferită politic (care ar afecta eficiența administrării și capacitatea de proiectare coerentă de putere către exterior).”
    In spatele fiecarui imperiu se afla liderii sai care profita de fiecare data cand imperiul lor mai cucereste un nou teritoriu sau o noua natiune. Liderii devin si mai puternici, si mai bogati, putand face legile asa cum doresc si interconectand fiecare natiune la resursele imperiului. Cu foarte mici exceptii, statele care compun imperiul nu se vor putea detasa de acesta si nu-l vor putea parasi prea usor. In acest Univers, in general cu cat un lucru devine mai mare si mai complex, cu atat devine mai instabil. La fel si imperiile, cu cat devin mai mari, cu atat sunt mai vulnerabile in fata altor imperii sau natiuni puternice.
    Daca tendinta fiecarei natiuni, fiecarui individ este aceea de a tinde spre libertate absoluta, ce ne facem atunci cand „imperiul” incepe sa impuna constrangeri, limite, ideologii noi „corecte politic” folosindu-se de institutiile sale legislative care fac legile pentru fiecare stat? Ce ne facem atunci cand „imperiul” se foloseste de fenomenele ciclice naturale pentru a propovadui apocalipsa climatica? Sau cand libertatile si drepturile omului sunt alterate serios datorita deciziilor politice legate de pandemie? Se spune ca Imperiul Roman a inceput sa se destrame atunci cand hoardele migratoare au navalit in Europa din zone Asiei si Caucaz. Eu as spune mai degraba ca principala cauza a fost aparitia crestinismului, a fenomenului prin care spiritul divinitatii a luat forma umana si a incercat sa deschida mintile oamenilor spre un alt nivel de cunoastere. Practic, in acel moment oamenii au vazut imaginea de ansamblu a imperiului sub dominatia caruia traiau. Asadar, cuvintele au daramat un imperiu. Uniformitatea culturala, sociala si morala ne impiedica sa vedem imaginea de ansamblu, iar aceasta este principala cauza a „deglobalizarii” pe care o traim si implicit a destramarii „imperiilor”.

    • Pentru Mike: Probabil ar fi fost util un mic paragraf la început cu structura, dar, altfel, e genul de subiecte vaste foarte greu de „compactat” prea mult.
      Legat de subiect, am încercat să arăt, într-adevăr, și că un imperiu nu este ceva rău în sine (cum, desigur, nici un stat național), înscriindu-se, de fapt într-un trend natural al vieții, dar care nu are un rezultat anume predeterminat.
      O primă implicație este aceea că un stat național trebuie să fie cea mai bună variantă a sa (nu cea mai proastă – cum e la noi) pentru a face față și a deveni un actor în dinamica respectivă.

      A doua implicație derivă din ultima parte a ce am spun puțin mai sus – imperiul este, de fapt, în curs de construcție și forma sa va depinde de alegerile pe care le facem și modul în care acționăm. Istoric, varietatea imperiilor a fost deosebită.
      În prezent, de exemplu, avem 3 destul de diferite spre foarte diferite între ele. Viitorul poate favoriza mai mult unul dintre ele sau niciunul. Cele mai naturale au mai multe șanse, dar și ceea ce este natural și ce nu este natural devine discutabil în antropocen.
      În plus, așa cum spuneți – tehnologia facilitează tendința spre libertate absolută care este anarhică în esență din punctul de vedere al societății. Poate e bine ca un Einstein sau Socrate să aibă libertate absolută, dar sunt mult prea mulți indivizi și structuri complexe mai mici decât statul raportat la care riscăm ca o astfel de libertate să fie dezastruoasă. Cu alte cuvinte, este și o oportunitate deosebită, dar – dacă nu se schimbă semnificativ politicie culturale și educaționale – este mult mai mult un risc, inclusiv pentru statul național.
      Cred că a înțelege aceste dinamici, lipsa unui rezultat predeterminat și a încerca să avem în vedere ce ar fi mai potrivit pentru noi mai ales pe termen mediu și lung sunt premisele unei vieți mai bune și unor acțiuni mult mai adaptate și eficiente, inclusiv la nivel de stat național.

      • „..tehnologia facilitează tendința spre libertate absolută…” Care sa fie acea libertate dar mai ales pt cine ? Einstein si Socrate astazi se numesc, Elon Musk, Jeff Bezos, Bill Gates, Mark Zuckerberg, Sergey Brin, Ray Kurzweil si altii care au cu totul alte scopuri si puteri mult mai mari decat multi sefi de state pt dansii singularitatea fiind finalitatea, ce va urma dupa ?

  4. ..cam lung pentru gustul meu. Mărturisesc că pe la capitolul 4 m-ați pierdut și am sărit la concluzii.

    Unde-i unul nu-i putere, ar fi ideea de bază, iar jocul „Nu te supăra frate” ar trebui popularizat intens, încă de la grupa mică de la grădiniță. Aș nicio șansă.. Toți sunt pe Tik-tok, feis, insta …șamd Se fac poze la greu, dai un click și ești artist..

    Altfel problema viitorului mi se pare a fi conlucrarea, dar nu cu alte specii, ci cu AI.
    Pentru că inteligența artificială învață de zor, e silitoare, zglobie și nu e uitucă..
    Mai mult în joacă, e învățată să picteze, să compună muzică.. Nu mai e la munca de jos.

    Există rețele neuronale artificiale care-au învățat să descrie, spre exemplu, tabloul care li se pune în „față”. Și reușesc să surprindă esențialul, în formulări cvasi-umane. Ce urmează ?
    Se încearcă, aproape cu disperare, să li se inoculeze empatia față de om. Dar dacă vor deveni rebele ?

    E o chestiune de timp până când AI va deveni autonomă. Și tot o chestiune de timp până va depăși capacitatea noastră de învățare. Oricum vor afla înaintea noastră multe lucruri.
    Prima întrebare e dacă ne vor comunica și nouă ce-au aflat. A doua e, cum o vor face ?
    Pentru că , de la un punct încolo, e de presupus că nu le vom mai înțelege, rămânând de căruță..

    Mai mult în joacă, AI e învățată să picteze, să compună muzică.. Nu mai e la munca de jos.
    Unele rețele neuronale artificiale au învățat deja să descrie, spre exemplu, tabloul care li se pune în „față”. Și reușesc să surprindă esențialul, în formulări cvasi-umane. Ce urmează ?
    Poate că va crea Ai o rețea peste Univers, iar dacă o vom întreba ce ne roade pe noi oamenii de milenii, dacă există Dumnezeu, ne va răspunde sec : Acum, da. :))

    Pe de altă parte există deja interfețe creier-mașină, care ajută persoanele cu dizabilități să facă tot felul de lucruri. Vom deveni un fel de cyborgi, cu organe interschimbabile printate 3D și cu multiple îmbunătățiri (după buget..) ? Poate că pielea (cel mai ușor de printat) va fi mult mai protectoare.. Poate că omul va putea trăi fără „costum de scafandru” peste tot pe Terra și în cosmos, cu branhii all inclusive ..:))

    • Omul intr-un anumit viitor, poate peste 50 – 100 de ani nu va mai avea nici sansa in fata AI, daca va reusi sa supravietuiasca mai ales daca AI ve deveni independenta de vointa umana, astazi specialistii nu mai inteleg toate progaramele scrise de AI.
      O conlucrare poate avea succes numai daca o stapanim 100 % si nu-i acordam autonomie, altfel AI poate actiona impotriva noastra spre exemplu daca considera ca omul este raspunzator pt distrugerea mediului.
      AI este un cod care actioneaza fara a putea realiza ce este bine sau ce este rau, deocamdata omul putand realiza aceste deosebiri.
      Incercati sa va puneti in situatia daca AI preia controlul asupra recunoasterii faciale a indivizilor cuplat cu un armament si faptul ca fiecare om este raspunzator pt distrugerea mediului.
      Suna a SF, principiul functioneaza deja astazi la vanatoarea de teroristi, deocamdata omul fiind cel care apasa pe tragaci, pana cand ? Baletul de drone chinezi nu va da de gandit ? si la ce ar putea fi utilizat ?

      • ..asta e, ne place că face calcule în locul nostru, mai repede și precis, vrem chiar răspunsuri la probleme nerezolvate. Asta implică însă și riscuri, atât din partea răilor care se pot folosi de AI ca să domine lumea, cât și din partea AI însăși, care tinde să devină autonomă. Și Dumnezeu mai știe unde va ajunge..

        Că nu degeaba zicea poetul : Ce e rău și ce e bine, tu te-ntreabă și socoate..
        Nu știm dacă AI va ajunge la o conștiință de sine, care-i va dicta ce e rău și ce e bine pentru ea..

  5. Pentru Mircea Gându: După cum spuneam și mai sus, AI merită o discuție separată. Articolul concentrat pe viață/societate, mecanisme de evoluție a sa, tensiunea actuală dintre state naționale și imperii în contextul respectiv și despre poziționarea deficitară a României raportat (și) la (toate) acestea.

  6. S-au produs niste dezechilibre. E o situatie proasta cand toate mastile sau chipurile se produc doar in china. Nu pui toate ouale intr-un cos.

    O alta problema este diferenta foarte mare. Ca sa vorbim de retea, colaborare … nu pot fi diferente foarte mari, se rupe lantul. Trebuie gasit mecanisme de reglare.

  7. Va citesc cu plācere si comentariul meu trebuie înteles ca amical; îmi place sā cred cā fac parte din cei care pot citii 1-2 pagini din Noica farā sā piardā întelesul dar si fārā sā-l înteleagā unde vrea sā ajungā….
    Cārtile SF care abordeazā probleme complexe au scheme de întelegere a etapelor la începutul volumelor gen “Fundatia”. Este evident cā articolul este rodul propriilor clarificāri si reclarificāri succesive, într-o lungā perioadā de timp; asa cā vā sugerez schemele explicative si definirea concluziilor înaintea dizertatiei( pentru a vā putea urmārii ideea si a nu derapa în propriile optiuni). Poate o formā de expunere recurentā a analizei ar putea fi mai de folos interactiunii cu persoanele interesate de subiect. Ader la ansamblul analizei fārā sā pot spune cā-i înteleg consecintele; personal cred într-un viitor previzibil cu o interactiune Omenire-IA si o prefer pe cea din “Agentul Cormac”

    • Pentru Dan Juganaru: Multumesc pentru comentariu. Probabil că ați observat că la o parte din articolele anterioare am inclus în zona de început un fel de anunț cu ce urmărește să arate articolul. Poate era utilă și aici, dar subiectul fiind vast și mai ales având mai multe idei care decurgeau doar unele din altele (în sensul că doar după ce explicitam prima idee era mai ușor de văzut conexiunea cu următoarea), riscul era să adaug încă o jumătate de pagină la un articol deja destul de lung. Sper că o recitire va face întregul subiect ușor de înțeles și (mai) atractiv).
      Implicația principală a articolului este aceea că ne aflăm într-o fază de tensiune între state naționale și imperii care implică (și) niște mecanisme străvechi – și dacă nu suntem atenți la ele vom lua mult mai ușor decizii proaste și vom stimula, de fapt, comportamente dezechilibrate și ineficiente (unele simptome fiind înșelătoare). Cu privire la România în special, am prezentat mai pe larg (și destul de explicit, cred) în zona de concluzii din articol.

  8. Unde sunt vremurile din antichitate si Renastere cand filozofii stiau matematica, fizica, chimie si aveau multa experienta practica, adica stiau despre ce vorbesc?
    Vorba lui Mircea Crisan, … cu diferentele de rigoare. „Mi-am facut cultura (tehnica as adauga eu) din conversatii. De aici un bonjour, de acolo o tannenbaum”! Si eu as adauga si scriiturile lui YNH un medievalist cu o intelegere tehnica, si aia limitata, valabila cu 30-40 de ani in urma …

    • Pentru Durak: Poate ați vrut să spuneți altceva decât ce se înțelege din litera textelor, dar mesajele dvs la acest articol par ale unui troll 100% (la unele dându-vă mâna și cu Ion). Cel de mai sus pare chiar al unui troll îmbufnat (desigur, păstrând tonul superior deja adoptat de ceva timp).

      • De abia acum o am vazut comentariul.
        O sa iau drept complimente calificativele/adjectivele (Nota: folosirea indica de obicei absenta argumentelor) „troll 100%”, „troll imbufnat”, „ton superior” de la un reprezentant al umanioarelor detasate de materiile ne-umaniste care in mod normal se predau in liceu. Dar care considera ca au competenta si sunt indreptatite sa isi dea cu parerea in domenii in care nu sunt nici macar la nivel de amatori. SI mai ales cand vad interpretari si speculatii pe marginea notiunii de singularitate. Si cu referinte adolescentine la Matrix.

        • Pentru Durak: Reacția dvs îmi amintește de Radio Erevan și întărește părerea că adoptați o abordare de troll (de ex, încercare de decredibilizare fără concretețe, deturnarea atenției de la fondul discuției, neîmpiedicarea dvs în propria lipsă totală de argumente precise, contradicție logică frecventă, teorii generale și parțiale fără precizie pentru că aceasta ar arăta ușor golul de argumente reale din spate).
          Astfel, deși în comentariul dvs initial m-ați insultat în mod evident cu tonul superior obisnuit și fără niciun argument concret, pentru că am remarcat că ați avut o abordare de troll, strigati ofensa și mă acuzati că nu aș fi argumentat de ce v-am spus asta deși nu spuseserăți nimic concret în afara de insulte, iar conceptul de troll e destul de cunoscut. După aceea doar reluati și extindeți insultele, dar, desigur, și mai îmbufnat și agresiv.
          Pentru că asta vă cere rolul de troll (care probabil v-a și făcut – înțeleg de mai sus că în pofida propriului dvs raționament – să mai treceți odată, la vreo 2-3 săptămâni, prin acest articol care vi se păruse, totuși, inițial atât de slab):
          (a) pe ansamblu, mă acuzați de ceva ce faceți, de fapt, dvs;
          (b) vă dați mare expert în singularități, ca și cum ar fi vreo materie standardizată în curricula de la Politehnică, și asta în condițiile în care articolul nu doar că explică concepția adoptată, dar este concentrat pe altceva (chiar din titlu) – forme intermediare de organizare a rețelelor și mecanisme și analogii care pot explica unele din problemele lumii, inclusiv din tensiunile actuale dintre state naționale și imperii.
          (c) nu explicați ce anume concret din ce spune articolul ar fi de fapt greșit și de ce (dincolo de faptul că acesta propune în mod evident o teorie de înțelegere a unor manifestări ale lumii, detaliind și argumentele, nu este o formulă matematică);
          (d) deși comentariile dvs sunt goale de orice precizie pe fond și substanță, puneți calitatea așa slabă a articolului (conform părerii dvs anonime de mare superioritate) pe baza săracelor umanioare la care am fost expus (fiind clar că nu-mi cunoașteți bine nici parcursul educațional, nu că ar trebui matematică pentru articolul de mai sus);
          (e) cel mai amuzant este, însă, faptul că deși vă văd comentând la propriu la mai toate articolele pe contributors – și la un mod chiar de dat cu părerea pe orice (doar că exprimările dvs nu sunt de a propune o posibilă alternativă la ceva sau a contrazice foarte documentat un argument, ci de tipul de verdict olimpian convins și superior în toate privințele față de noi, proștii aștia care scriem pe contributors cu nume, prenume și cu argumentele pe care le-am găsit), spuneți că eu sunt cel care îmi dau cu părerea cu totul în afara competențelor mele și la un nivel infantil, desigur, față de cel celest al dvs.
          În ceea ce mă privește, s-ar putea, cred, măcar observa un fir roșu comun în toate articolele și anume concentrarea pe mecanisme și politici publice care pot avea diverse manifestări – dar nu ăsta e rolul dvs.
          Mai schimbați pseudonimul și mai încercați.

  9. Un articol foartr bun, desi cam lung și pe care ar trebui sa-l printez ca sa-l pot citi in profunzime.
    Cred ca merita o discuție separată funcția de integrare culturală pe care au avut-o sau o ai unele imperii și pe care n-au avut-o sau n-o su altele. Exemple dim trecut imperiul roman fata de cel mongol sau otoman. Astăzi hiperimperiul american (formula ii apartibeclui Jacques Attali) are un avantaj major fata de imperiul (in devenire) chinez, proiecția sa culturală fiind de departe mai puternică și mai facil de integrat pentru peste 70% din umanitate. Proiecția culturală a imperiului chinez este și va rămâne slabă din cauza unei limbi și mai ales unei scrieri primitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro