Sistemul educațional din România traversează o criză fără precedent. Situația este gravă, dar nu pare că i-ar păsa cu adevărat cuiva. Moralul cadrelor didactice este, probabil, la cel mai scăzut nivel din ultimele zeci de ani. Au existat și înainte situații incerte, dar, cel puțin în cazul unei minorități, speranța de mai bine o făcea să meargă mai departe. Niciunul dintre miniștrii ultimilor ani nu a reușit să implementeze o reformă care să aducă o îmbunătățire vizibilă a sistemului de învățământ. Însă, cel puțin la nivel de discurs, ni se transmitea că „sistemul educațional este o prioritate națională”.
În prezent, situația este diferită. Nimeni nu se mai străduiește să camufleze nepăsarea. Atacurile au fost directe, vizându-i atât pe profesori, cât și pe elevi. S-a tăiat ca în codru dintr-un sistem subfinanțat cronic. Bursele elevilor au dispărut, salariile profesorilor s-au micșorat, iar normele acestora au crescut. Ni s-a vânturat adesea minciuna conform căreia norma didactică ar fi crescut, însă venitul ar fi rămas constant. Cu alte cuvinte, profesorii doar ar munci mai mult pentru același salariu. Nu. În realitate, profesorii muncesc mai mult pentru o remunerație din ce în ce mai mică. Trebuie să fim primii care atrag atenția asupra faptului că toate acestea înseamnă, de fapt, o educație de slabă calitate.
Problema nu e reprezentată de reducerile bugetare în sine. Unii dintre noi chiar nu au nevoie să li se amintească că „nu mai sunt bani”. Înțelegem acest aspect și fără să ni se bată obrazul. Cunoaștem că istoria omenirii nu este aceea a unui progres liniar, iar crizele, de diferite tipuri, sunt periodice. Marea problemă constă în tonul și atitudinea sfidătoare a guvernanților. Totul pare o reglare de conturi, nicidecum un demers care solicită solidaritate națională.
Nimeni nu poate nega faptul că situația din învățământ este precară. Unii profesori sunt slab pregătiți, iar prioritățile multor elevi sunt cu totul altele decât cele educaționale. La aceasta se adaugă și numărul din ce în ce mai mare al părinților debusolați. Pentru că societatea e rezultatul sistemului educațional. „Cenușăreasa bugetară” nu avea cum să ofere altceva societății.
Însă există și excepții: elevi pasionați de cunoaștere, ale căror modele sunt altele decât cele livrate de trendurile de pe TikTok, profesori cu drag de meserie, care luminează clasele împreună cu elevii lor, părinți care luptă din răsputeri să înlocuiască lipsurile acute ale unui sistem care, pe plaiuri mioritice, pare defect din fabricație. Aceștia reprezintă locomotivele sistemului de învățământ, iar combustibilul lor a fost speranța de mai bine, iluzia că, în cele din urmă, educația va primi respectul cuvenit. Problema gravă este că elita politică se poziționează împotriva acelora care încă se străduiesc să gândească cu propria minte și să realizeze educație de calitate, în ciuda resurselor precare.
Cei care ar fi trebuit să ne reprezinte nu au făcut altceva decât să ne atace constant: atât pe profesori, cât și pe elevi. Profesorii nu ar fi decât niște leneși, iar elevii niște răsfățați, care s-au obișnuit să fie recompensați pentru puțin. Așadar, guvernanții s-au gândit că educația trebuie pusă la teasc: mai multe ore de predare, plata cu ora aproape în regim de gratuitate, clase supraaglomerate, tineri cu premii obținute la concursuri naționale și internaționale care nu primesc burse din partea statului, mimarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale, în realitate, crasă nepăsare față de dramele acestora și ale familiilor lor.
Exemplele rupte din context sunt folosite ca muniție pentru discreditarea profesorilor. Niciun cuvânt despre plata dascălilor din sistemele după care tânjim, nicio referire la numărul profesorilor de sprijin din cadrul acestora sau la grija pe care statele le-o oferă tinerilor prin programe care la noi sunt promise doar în campanie electorală, precum „masa caldă”.
De unde provine această nepăsare cu iz de ură față de sistemul educațional? Care este scopul acestor atacuri? Când lovești sistematic în profesori și în elevi, nu „reformezi” educația, ci te asiguri că sistemul va sucomba.
Actuala clasă politică a reușit o performanță greu de egalat: aceea de a ne fura speranța. Nimeni nu mai crede că ceva ar putea fi salvat, că lucrurile ar putea merge, la un moment dat, spre mai bine. Dimpotrivă, dezastrul pare inevitabil. Iar faptul că de aproape două luni de zile nimeni nu își dorește preluarea portofoliului Educației este dovada clară a colapsului la care s-a ajuns, a politicii distructive îndreptate împotriva prezentului și viitorului țării.
Acest refuz de a prelua conducerea a ceea ce ar fi trebuit să fie unul dintre principalele motoare de dezvoltare ale țării este rezultatul direct al politicii educaționale distructive. Sârgul cu care s-a dat cu barda în sistemul de învățământ nu avea cum să nu producă consecințe, iar acesta este doar începutul. Neîncrederea profesorilor în ministerul care ar trebui să îi conducă a atins cote îngrijorătoare. Mai mult, actualul interimat demonstrează faptul că decidenții nu întrezăresc vreo ieșire la liman.
Ce au învățat profesorii din învățământul preuniversitar din experiențele recente? Că poziționările lor nu contează. Indiferent de legitimitatea criticilor, de evidențierea nedreptăților, de ieșirile în stradă, malaxorul contrareformist nu a putut fi oprit. Criticile la adresa măsurilor adoptate au fost interpretate drept închistare, incapacitate de adaptare la „spiritul vremurilor”.
De fapt, lucrurile sunt mult mai simple. Puterea de influență a profesorilor din preuniversitar este foarte mică, în ciuda numărului lor. De cele mai multe ori, aceștia nu fac parte din rețelele puterii. Sunt mulți și anonimi. O pradă ușoară pentru vânătorii de resurse bugetare.
Unii vor considera rândurile de față simple lamentări ale unui profesor care nu a avut alternativă și a ales învățământul ca simpla plasă de siguranță. Ale unuia care se plânge în loc să acționeze. E o posibilă cheie de interpretare, pe care nu îmi propun să o demontez.
Cu toate acestea, nu ar trebui ignorat faptul că, pentru „talpa” sistemului de învățământ preuniversitar, acesta pare asediat tocmai de cei care, în mod firesc, ar fi trebuit să-l apere de cataclism. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte, în adevăratul sens al cuvântului, o prioritate națională a devenit o povară care, dacă s-ar putea, ar fi desființată cu totul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Spiru Haret: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.” Cred că putem trage o concluzie evidentă asupra a ceea ce se dorește: îndobitocire.
Mulți ne urăsc cu adevărat! Numai ei muncesc cu adevărat, pentru ei bugetarii din învățământ sunt doar întreținuți! Vom ajunge de râsul lumii, dacă nu cumva am ajuns deja!
Cumva persistă în spațiul public ideea că ministerul ar trebui să reprezinte interesele profesorilor. Nu. Ministerul reprezintă angajatorul. El organizează (in teorie evident) munca în așa fel încît să fie puse pe prim plan interesele statului, i.e. ale contribuabililor. Interesele profesorilor le reprezintă sindicatele.
Si care mai sunt interesele statului?!!
‘ Actuala clasă politică a reușit o performanță greu de egalat: aceea de a ne fura speranța.’ -> Dincontra! Doar daca te uiti cum au scazut dobanzile in ultimele 2 luni intelegi ca de fapt revine speranta. Dobanzi mai mici inseamna mai putini bani platiti ca dobanda si mai multi pentru investitii, salarii etc… Vaicareala cu bursele nu o inteleg: este evident ca nu se poate numi de MERIT daca o iau jumatate dintre copii. Aceiasi copii care nu trec testele PISA. De ce nu le trec? E programa gresita? E corpul profesoral slab? Este dezinteres al copiilor pentru invatat sau specific pentru acele teste? Sunt acele teste aliniate cu programa? N-am vazut profesorii, inspectoratele, profesionistii din domeniu (nu politicienii), secretarii de stat (care nu sunt politici pusi), sa iasa si sa explice. Sa vina cu solutii. S-au blocat in solutii? O tot dam cu bugetul: au iesit profesorii si au spus primarilor: ne-am saturat de panselute, vrem scoli moderne? Au facut scandal ca unele drumuri dupa fiecare zapada sunt ca dupa razboi: doar gropi si asfalt faramitat? Ah – cand face unul o lucrare de toata jena, il iertam ca societate: cetatenii, opinia publica, presa, procurorii, magistratii, autoritatea contractoare. Cum e posibil ca unele drumuri sa reziste peste iarna si altele sa fie praf? Nu tine de reteta asflatului? De caliatea lucrarii? Aici sunt bani pierduti! Care se vor tai de peste tot, inclusiv de la educatie. Deci cand tu ca profesor vezi ca o groapa se repara a nu stiu cata oara, sau se mai pune o panseluta, sa stii ca acolo e din banii tai (nu doar ai altora). DA – te afecteaza direct.
Bine ca salariile enorme din conducerea tarii si a pensiilor speciale sunt pe MERIT🙄😐
Bine punctat. Orice hoție ne afectează pe toti
(Off-topic)
La cel mai înalt nivel: se citi atât proiectul cât și opinia CL
https://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=22932
La alt nivel, diverse propuneri ori observații trimise în transparență decizională diverselor ministere (incl. Edu) nu sunt luate în considerare, în cel mai bun caz(majoritatea nu sunt citite, probabil)
Textul autorului ar putea servi ca ghid de elaborare de îndrumar de bune practici, dac-ar fi citit, desigur, de ministrul interimar ori secretari de stat.
Invatamant la limita prăpastiei, elevi slabi pregătiți- părinți preocupați de pregătirea acestora.
Dc se dorea implicare mai multa din partea profesorilor nu se ajungea aici.
SI -au dorit doar salarii mărite și mai puțin calitate în domeniul lor.
Aceeași sindicaliști de peste 35 de ani. Cumul de greșeli.
Spune mult despre invatamint
Analiza dumneavoastră lovește exact în punctul dureros: dezorientarea profesorului român nu este accidentală, ci rezultatul unui sistem care a ales să sacrifice gândirea critică.Predau din 2002 – am început în România și continui acum în Italia (discipline socio-umane și sostegno- profesor îndrumător). Văd zilnic diferențele de structură, dar și un numitor comun periculos: tendința învățământului de a se întoarce la sloganul „Noi muncim, nu gândim”. Așa cum avertizau Gramsci sau Makarenko, simplificarea conținuturilor are ca scop final atrofia gândirii autonome.
De ce nu își asumă nimeni ministerul? Poate pentru că educația a rămas blocată într-o tranziție nesfârșită. Situația actuală este, probabil, eșecul trecerii de la învățământul autoritar, centralizat, de tip comunist, la unul cu adevărat democratic. Am păstrat structurile rigide și controlul politic (subordonarea școlii față de Primărie și Inspectorat), dar am pierdut rigoarea de altădată, înlocuind-o cu o birocrație sufocantă. Inspectoratul, care ar trebui să fie un organ de control calitativ, a rămas un instrument de decizie politică, transformând profesorul dintr-un mentor într-un executant debusolat.
Nici în Italia situația nu este roz, fiind captivă într-o „școală a proiectelor” și a „directorului-manager”, unde norma de 18 ore este drămuită la minut( 18 ore pe carte , 20/22 în realitate). Însă în România, asediul este dublu: financiar și moral. Nimeni nu ia frânele Ministerului pentru că e mai ușor să lași sistemul să sucombe decât să îi redai profesorului autonomia de a-i învăța pe elevi să gândească cu propria minte.Educația ar trebui să fie rezistență, nu doar o adaptare la dictatul ignoranței.
Din pacate nu puteti iesi din retorica sindicalista care identifica o singura problema: subfinantarea.
Imi place cum vorbiti de „Reforma”, la singular si articulat, ca si cum ar fi una singura posibila dar care nu mai vine.
Sa va dau niste informatii din afara bulei dvs: peste tot in lume white-collars incep sa se teama pentru securitatea locului de munca: AI-ul bate la usa si managerii deja arata pisica angajatilor. Ce va fi? Nu va pot spune eu, dar schimbarile vor fi profunde si vor veni dupa o criza majora in care vom suferi cu totii. Daca ne opunem, prin negare, vom crea o presiune care ne va matura mai tarziu, oricum, istoria e plina de exemple din acestea, Ceausescu fiind un exemplu recent. Deocamdata ce stim e ca nu prea se mai angajeaza, nu se mai maresc salariile… State care au trait printr-o inginerie financiara de proportii, fiindca nu e doar datorie publica cum ni se spune, ci o economie circulara a banului, prin care, cu ajutorul statului, cei saraci cumpara de la bogati cumva tor cu banii bogatilor, ganditi-va daca bogatii ar vrea sa isi scoata toti banii din banci, am observa ca acestia nu mai exiata de mult, au fost dati pentru a finanta datorii publice ale statelor, datorii care nu vor mai fi platite, ci doar rostogolite, deci e esential ca bogatii sa se imbogateasca si mai mult, sa duca banii la banca si banca sa cumpere cu ei alte titluri se stat. Bogatia e mai mult scriptica, factual traim deja in rediatributie masiva. Cum am trai fara aceasta inginerie financiara globala? Ne-am mai inmulti asa de repede? Dar aceasta redistributie are un pret ecologic, energetic, care isi scoate tot mai mult coltii.
Pe de alta parte, copiii par sa invete mai multe de pe net decat de la scoala, resurse diaponibile sunt pentru orice ai vrea sa inveti si la orice nivel, problema e de directie, majoritatea nu au si se pierd in brainroot si continut de slaba calitate, dar le mai pot da o directie profesorii, ii pot directiona catre continut de pe net de calitate? Majoritatea profesorilor au o inteligenta emotjonala de copil si mentalitate de victima, in general sunt dusi de nas de niste forte ostile oricarei reforme din tara asta si care spun asta de cand se stiu: sa se schimbe pe ici, pe colo, poate ni se mai maresc salariile, dar sa nu avem nicio responsabilitate in final.
Gabditi-va in sens capitalist si lasati sloganurile de genul „misiunea sacra a dascalului”: daca scot taraba la colt, cati bani pot castiga? Ce impact am eu in societate in timpurile astea? si din nou va rog sa lasati solemnitatile ieftine, pentru ca la o adica profesorii pot spune: eu am incercat, dar nu ai cu cine, copiii sunt de vina. Oare? Cand vom aborda aceste mantre dupa care se ascund profesorii prin meandrele aistemului, ca niste copii dupa fustele mamei?
Imi cer scuze pt mesajul dur, dar ma tem ca daca nu privim realitatea intr-un sens mai larg, ramanem unde suntm de fapt din 1990, un invatamant cu o mentalitate stalinista, care a marginalizat adevaratii dascali ca fiind periculosi, si i-a inlocuit cu niste cozi de topor neslefuite, formate pe repede inainte doar ca sa dea o bruma de educatie viitoarei muncitorimi comuniste si cateva exceptii ca dvs, care tot nu pot face diferenta, dar care se multumesc sa se lamenteze pe la colturi.
AI e mai mult reclama, ca sa se inghesuie lumea sa-l antreneze. Rezultatul insa poate fi folosit impotriva oamenilor. Cum se zice in mediul corporatist, o solutie trebuie mai intai „validata” (daca nu chiar omologata) ca sa putem vorbi de ea. AI in educatie e un mare semn de intrebare. Daca la 100 de lucruri bune il invata pe copil si o prostie monumentala care ii reduce speranta de viata la zile sau saptamani, atunci e foarte grav. Si nimeni nu poate garanta ca nu o face.
Pana la garantia aia, lumea se inghesuie sa „invete” AI si toti ignora ca AI e pe un server departat unde trimit voiosi informatii personale… Exact ca in proiect.
Comentariul dvs. așteaptă să fie moderat
Cum poți face o salată buna daca îți lipsesc ingredientele?
Ca profesor care nu face parte din sindicat, părerea mea este că problema principală este subfinanțarea.
Din salata despre care vorbeam au fost luate treptat roșiile, castraveții, uleiul… Ei, lasă că faci o salată bună și doar din păpădii și sare!
Dumneavoastră de ce nu alegeți învățământul? Să fie nefuncționalitatea sistemului? Sa fie lipsa de răbdare cu copiii? Să fie salarizarea? Sunt sigur că ați putea!
De ce consider că subfinanțarea este principala problema?
1. Tinerii bine pregătiți nu mai aleg această profesie. Dacă, în primii mei ani de învățământ, la clasele a XII-a existau unii elevi deciși să aleagă învățământul, astăzi, nimeni nu mai dorește să se facă profesor. Din nefericire, sistemul accepta „suplinitorii necalificați” pentru a ocupa posturile neacoperite.
2. Nu există bani nici măcar pentru întreținerea actualei baze materiale, nu mai vorbesc de școli noi cu laboratoare etc. Nu pot să vă spun câte referate de necesitate au rămas fără nicio finalitate…
3. Există o strânsă legătură între resursele financiare ale familiilor cu copii și educatie (știu, e un adevăr dureros!). Evaluările internaționale arată faptul că, în zonele sărace (sate sau chiar cartiere ale unor orașe mai pricopsite) rezultatele școlare ale elevilor au fost slabe. În scurta mea carieră profesională am văzut elevi frați care își pasau adidașii pentru a veni la școala, copii care se certau pe cornurile oferite la școala, copii care, după școală, se duceau cu oile etc. ….copii pe care viața grea i-a maturizat mult prea devreme. Cum să le vorbești despre beneficiile educației, cum să-i convingi, cand ei se gândesc la ce vor mânca astăzi?
4. Subfinanțarea a dus la supraaglomerarea claselor, fapt care se răsfrânge tot asupra educației elevului (scade calitatea actului didactic)
Ca și dumneavoastră, guvernul nu va recunoaște în veci acest adevăr: educația este legată de bani. Va pune toate problemele în cârca profesorului.
Bogăția e mai mult scriptică și pentru că vedeți fezabilă scoaterea tarabei de ex. la colț. Colțul acela aparține altei persoane; altfel e junglă.
Cum poți face o salată buna daca îți lipsesc ingredientele?
Ca profesor care nu face parte din sindicat, părerea mea este că problema principală este subfinanțarea.
Din salata despre care vorbeam au fost luate treptat roșiile, castraveții, uleiul… Ei, lasă că faci o salată bună și doar din păpădii și sare!
Dumneavoastră de ce nu alegeți învățământul? Să fie nefuncționalitatea sistemului? Sa fie lipsa de răbdare cu copiii? Să fie salarizarea? Sunt sigur că ați putea!
De ce consider că subfinanțarea este principala problema?
1. Tinerii bine pregătiți nu mai aleg această profesie. Dacă, în primii mei ani de învățământ, la clasele a XII-a existau unii elevi deciși să aleagă învățământul, astăzi, nimeni nu mai dorește să se facă profesor. Din nefericire, sistemul accepta „suplinitorii necalificați” pentru a ocupa posturile neacoperite.
2. Nu există bani nici măcar pentru întreținerea actualei baze materiale, nu mai vorbesc de școli noi cu laboratoare etc. Nu pot să vă spun câte referate de necesitate au rămas fără nicio finalitate…
3. Există o strânsă legătură între resursele financiare ale familiilor cu copii și educatie (știu, e un adevăr dureros!). Evaluările internaționale arată faptul că, în zonele sărace (sate sau chiar cartiere ale unor orașe mai pricopsite) rezultatele școlare ale elevilor au fost slabe. În scurta mea carieră profesională am văzut elevi frați care își pasau adidașii pentru a veni la școala, copii care se certau pe cornurile oferite la școala, copii care, după școală, se duceau cu oile etc. ….copii pe care viața grea i-a maturizat mult prea devreme. Cum să le vorbești despre beneficiile educației, cum să-i convingi, cand ei se gândesc la ce vor mânca astăzi?
4. Subfinanțarea a dus la supraaglomerarea claselor, fapt care se răsfrânge tot asupra educației elevului (scade calitatea actului didactic)
Ca și dumneavoastră, guvernul nu va recunoaște în veci acest adevăr: educația este legată de bani. Va pune toate problemele în cârca profesorului.
Are dreptate domnul profesor. Eu am ieșit la pensie după 40 de ani de muncă în sistem, dar mă îngrijorează direcția spre care se îndreaptă deoarece am nepoți.
Cita vreme mai scriu profesori articole ca cel de sus, le aduc aminte guvernantilor ca mai misca ceva in front, deci mai pot taia de undeva, inca sunt resurse. Nici macar o greva de 1-2 sapramini nu ar mai ajuta. Ar trebui 1 sau 2 ani cu zero invatamint. Lacatul pe toate unitatile. Poate atunci s-ar trezi natia si politicienii. Sau…ar profita de moment si ar vinde cladirile unor dezvoltatori imobiliari
Deci, pentru situația jalnică din învățământul românesc vinovat este Statul. Din cauza lui există un analfabetism funcțional de 45%, din cauza lui se dau doctorate false, din cauza lui nu avem universități nici măcar printre primele 1000 de universități din lume.
Simt cum mă apucă furia când văd astfel de texte, revoluționare și incitatoare. Să ne unim profesori+studenți+elevi și, împreună cu bravii noștri șefi eterni de Sindicat, să zdrobim orânduiala cea crudă și nedreaptă….
Ca simplu cetățean, voi zice doar atât: statul să garanteze doar educația gimnazială, învățământul liceal și universitar să fie privat! Cu doctorate cu tot!
Statul NU garantează nimic, astăzi !
Nici măcar un Examen.
Atâta timp cât i se permite unui elev să meargă la toaletă de 6-8 ori în cele 3-4 ore de examen (practic la fiecare 20-30 de minute), acela nu mai este un examen / evaluare / bacalaureat, ci o caricatură…
Iar dacă în timpul anilor elevul absolvă numai prin metoda copy-paste, fără să aibă habar de materie, pentru că NU POȚI să dai nota 1 (unu) pentru copiere nici când ai dovada evidentă prin lucrare scrisă, exact aceasta învață copiii: ne trec oricum, pentru că trebuie să ne treacă…
Profesorii BUNI (!) sunt scoși din școli chiar prin intervenția părinților !!! Mai importantă decât orice altceva, pentru părinți, este nota/media ! Să fie cât mai mare !!! Apoi copilul lor să devină ce-și doresc ei, nu pe merit, ci cu orice preț să ajungă ceea ce-și doresc!
TOTAL GREȘIT !
S-a pierdut de mult orice umbră de RESPECT; iată rezultatele atâtor ani de comunism (minciună, hoție, crimă).
Ne înlocuind ceea ce a fost stricat – totul – putreziciunea s-a continuat.
VREȚI să anihilăm Analfabetismul Funcțional ?
FIECARE să înceapă cu sineși…
CUM citești în Cartea Sfântă, BIBLIA, tot ADEVĂRUL,
și totuși,
tu, omule (da, tu, cel care citești chiar acuma acestea),
FACI tot ceea ce faci exact pe dos !?!
De ce ?
Răspuns:
Pentru că (mai mult ca sigur), de fapt, NU CITEȘTI !!!
AȘTEPȚI „pică pară mălăiață, în gura lui nătăfleață!”
ÎNVĂȚĂTURA de la ALȚII …
Dară, pentru ce se tipăresc cărțile acestea ??
Iar acuma ne ajută și internetul !
AVEM INFORMAȚIA,
dar preferăm ( în TOATE domeniile) să fim MINȚIȚI !
Ne simțim mai liniștiți/lipsiți de „răspundere”
băgând capul, ca struțul fricos, în nisip…
FIECARE este RĂSPUNZĂTOR
pentru fiecare ALEGERE pe care o face,
căci are efecte pe termen lung
și la nivel personal, cât și mai departe, împrejurul său…
Deci, de ce să mai avem învățământ „de stat”? Un mare și ticălos președinte a și spus ” învățământul românesc produce tâmpiți”. Totul în aplauzele furtunoase ale ‘telectualilor neamului.
Repet, de ce să cheltuim bani ca să producem analfabeți? Iar puținii care mai învață pleacă aiurea.
Proastă afacere!
Absolut! Statul este vinovat. Reformarile anuale ale sistemului, legislația, (sub)finanțarea…
Acesta este doar începutul…ați citit noile programe școlare?
Vai de mine, da’se poate? Renunțăm la nobilele idealuri pașoptiste? A, da, doar au fost întinate de unii ori alții.
Daca liceul si facultatile devin in sistem privat, atunci se reduce numarul de tineri cu studii medii si suprioare. Atunci se cer dezvoltate scolile profesionale, de arte si meserii. In plus, copii buni dar saraci vor trebui sa primeasca burse ca sa faca un liceu privat, altfel se pierd talente pe drum…. Nu merge chiar totul in sistem privat…..
Bun diagnosticul. Trăind de foarte mulți ani alături de o profesoară de liceu, sînt vrând, nevrând familiarizat cu problemele sistemului de învățământ.
Totuși diagnosticul nu este suficient. Într-adevăr „puterea de influență a profesorilor din preuniversitar este foarte mică, în ciuda numărului lor”, dar aceasta nu înseamnă că nu puteți face nimic. Prietena mea se plânge permanent de sindicatele din învățământ, dar nu realizează că ea, ca oricare alt profesor, poate încerca să-și facă propriul sindicat. Pentru că acolo este soluția.
Este foarte adevărat ce Spuneti. Ce ma sperie este ura unor persoane vis a vis de un sistem pe care îl cunosc doar din ce se spune la tv. Si totul are titlu de adevăr incontestabil in opinia domniilor lor. Sunt atât de mulți ani in care voit învățământul preuniversitar a fost denigrat. Mereu sunt vinovați profesorii. Da, sunt si printre ei persoane insuficient pregătite, incapabile sa susțină un demers de calitate, dar nimeni nu se întreabă de ce s-a ajuns aici. Sunt cauze care au crest astfel de efecte si nu profesorii au fist direct implicați. Întreb oare din cadrele didactice ce i-au îndrumat pe calea lor in școala chiar nu a fist nici unul care sa merite respectat si sa nu fie batjocorit, umilit cu superioritate, chestionat pentru “ ce face” ca la ancheta , arătat cu degetul pentru orice? Oare este singurul domeniu care are lacune din întreaga noastră societate? Se pare ca da, in opinia unora. In loc sa susținem un sistem funcțional, preferam sa judecam si atât. Va mulțumesc stimate domn pentru articol. Sunt multe adevăruri in el…
Încet, încet, vom renunța cu toții.
După 17 ani în învățământ, după atâtea inspecții și examene de grad (deloc ușoare), am ajuns să caut un curs de buldoexcavatorist.
Poate că, după atâtea reforme, ne vor găsi înlocuitori.
Mă demoralizează și mă doare să citesc atâtea comentarii negative la adresa profesorilor. Mă doare mai tare decât lipsa banilor.
În fiecare zi fac tot ceea ce pot să ajut copiii, sunt conștient de misiunea pe care o am ca profesor, dar abia mai găsesc resurse interioare pentru a continua.
Sunt convins că printre noi sunt profesori care nu au ce căuta în învățământ (poate chiar eu sunt unul dintre ei), dar pe cine veți pune în loc?
Aud/citesc adesea expresii de genul: „voi stați (nu spun munciți!) cu elevii 4 ore pe zi” sau „voi aveți vacanță două luni pe an” sau „voi sunteți cauza deficitului bugetar”. Chiar dacă știu că nu este adevărat, pur și simplu, nu mai am puterea să vă contrazic…
Voi, cei care comentați negativ la adresa profesorilor, alegeți învățământul! Sunt sigur că puteți! Sistemul acesta (nefuncțional) are nevoie de oameni pregătiți și capabili că voi!
Educația și învățământul sunt sub atac, permanent, începând din 1990. O clasă politică alcătuită din indivizi submediocri nu are niciun interes ca electoratul să fie instruit și educat. Așa că, indiferent de partid, s-au pus de acord asupra acestui „deziderat”.
Iar astăzi culegem roadele celor 35 de ani de distrugere sistematică a învățământului – o droaie de pelicani (care așteaptă să le dea cineva, ceva, moca) înghit pe nemestecate platitudini fără substanță de la tot soiul de „românași verzi și neatârnați”.
Răul e deja făcut.
Diferente intre scoala rurala, cea din orasele mici si marile centre urbane exista inca dinainte de 1990. Se uita ca si azi circa 45% din populatie sa afla in rural. Astfel erau utile campusuri rurale, cu casa, masa, biblioteci in comune si orase mici. S- a preferat scoli slab dotate dar cu autobuze scolare. Scolile profesionale puse pe butuci, examenele la licee desfiintate. Facultati private si multe de stat, fara examene, dar cu taxe. Diplome fara valoare tot mai multe. Profesori ajunsi ca au un loc de munca unde nimeni nu ii dau afara. Clase cu 32- 38 de elevi, lectii cu turma. Tot sistemul este putred de sus pana jos.
În Neamț, dacă ai pile politice ești lăsat în pace, dacă nu, nimănui nu-i pasă, poți sta în școală 24 din 24 că oricum vei primi șuturi. De ce să mai muncim ? ! ? ! ? ! ? Imixtiunea politicului în învăŧământ în Neamț, e dea dreptul GROSOLANĂ, lipsită de scrupule ! Județul Neamț este stat în stat . . . !
Asta este o axiomă referitor la.Neamț. Episodul Șoric din Politia Neamț si judecatorii fosti politiști care fac legea, nu se supun ei, sunt relevante pentru jungla socială de acolo.
Va rog inainte de a pune titluri si a da verdicte sa va informati.
https://www.oecd.org/en/publications/2025/09/education-at-a-glance-2025_c58fc9ae/full-report/how-much-are-teachers-and-school-heads-paid_5daf5678.html?utm_source=chatgpt.com
Chiar sunt foarte curios ce aveti de zis. Mai ales autorul care da verdicte si ar dori sa creasca din nou fondul de burse al elevilor de 20 de ori de la un an la altul si sa se ia burse cu 3.50
Depinde și de copii, știu caz concret în care 3 din 4 copii sunt olimpici din părinți alcoolici. Însă baza o pun profesorii implicați, să rămână cu bucuria că au făcut ceva pentru oameni nu pentru vacante