Pe 7 Aprilie 1947, în Damasc, Siria, lua ființă Partidul Baath, sub ocrotirea a trei personalități, un creștin, un sunit și un ateu: Michel Aflaq, Salah al-Din al-Bitar și Zaki al-Arsuzi. După nucleul sirian au urmate alte filiale în mai toată lumea arabă, din Iordania până în Yemen și din Irak până în Arabia Saudită.
Mottoul Baath, “Unitate, Libertate, Socialism” și întreagă sa viziune asupra Orientului Mijlociu aveau să pună în mișcarea o suită întreagă de mișcări sociale, revoluționare, militariste și seculare. Din punct de vedere ideologic, Baath, sau Partidul Renașterii, se forma în jurul naționalismului arab, al pan-arabismului și socialismului, dar și al anti-imperialismului. Acest ultim termen, la sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50, avea cu totul alte conotații în Orientul Mijlociu. Mai exact, a fi anti-imperialist avea să țintească asupra intereselor franco-britanice, până târziu, la criza canalului Suez, dar făcea referire mai ales la Iran, care destabiliza constant Irakul. Ca fapt divers, în opoziție cu viziunea arabă, ziarele marxiste israeliene i-au considerat pe americani imperialiști abia din anii ’60.
În timp, cele două bastioane ale Partidului Baath au devenit Siria și Irakul, Egiptul adaptându-și o variantă proprie a pan-arabismului, mai ales după eșecul Uniunii Egipt-Siria și după proto-alianța dintre Egipt și Statele Unite ale Americii.
Dar politicile din Damasc și Bagdad au fost într-atât de asemănătoare pe linie politică, încât nu este de mirare că Statul Islamic s-a clădit pe ceea ce a rămas în urmă.
Acum câteva zile, presa occidentală titra că fosta armată a lui Saddam Hussein este de fapt coloana vertebrală a Statului Islamic și că inteligența și cunoașterea fostei elite militare reprezintă de fapt ADN-ul ISIS (Chicago Tribune). Dacă este să ne amintim că în 1993 regimul irakian a pornit campania “Întoarcerea la credință” (al-Hamlah al-Imaniyyah) lucrurile deja capată alt sens. Chiar după invazia Kuweitului, Irakul și-a schimbat categoric poziția față de Islam, delimitându-se rapid de umbra secularismului marxist, atât prin programul de renovare a moscheilor sunite, cât și prin introducerea unor elemente din Sharia în sistemul juridic irakian, terminând cu adăugarea pe drapelul irakian a “Allahu Akbar” (Alah este mare), stilizând scrisul de mână a lui Saddam Hussein. Au urmat introducerea pedepsei cu amputarea pentru furt și excepția de la pedeapsă atunci când un bărbat ucide o femeie în interesul de onoare al familiei.
Să spunem doar că elita militară a Irakului nu s-a împotrivit acestei mișcări politice, mai ales în condițiile unei ostilități în creștere din partea Iranului, și a unei ciocniri ce avea să vină, cu lumea vestică, ca pedeapsă pentru invadarea Kuweitului. Ar fi bine de știut că, în ’80 și ’81, cu 10 ani înaintea invadării Kuweitului, Irakului i-a fost atacată și distrusă centrala nucleară Osiraq, aflata în construcție, de către Iran și Israel, la acel moment aliați nedeclarați.
Așadar, puterea de la Bagdad nu avea nevoie de dușmani interni, preferând să adopte Islamul sunit în arcul puterii, totodată respingând și denigrându-i pe cei care promovează un Islam bolnăvicios, și anume șiiții, în minoritate în Irak.
Nu vom putea afla vreodată dacă Irakul s-ar fi transformat într-un stat islamic chiar sub supravegherea lui Saddam Hussein, sau dacă perioada post-invazie și democratizare doar a grăbit lucrurile în direcția radicalizării. Să spunem doar că invazia Irakului de către o coaliție internațională a fost în orice caz mai ușor de suportat decât ceea ce se prefigura la finalul anilor ’80, chiar după Revoluția Islamică din Iran, moment în care Khomeni deja își ascutea retorica anti-Israel, Yitzhak Rabin declara că “Iranul este prietenul nostru cel mai bun și nu avem de gând să schimbăm ceva în această privință”, făcând referire la dușmanul comun, Irak. Perioada post-invazie i-a pus față în față pe radicalii suniți cu fosta elită militară fidelă Baath, de data aceasta în sistemul penitenciar. Gurile rele spun că organizarea, inspirația, tactica și strategia Statului Islamic vin atât din formarea primită de viitorii lideri radicali suniți în inchisori, dar radiază și din experiența elitei propriu-zise, unii generali oferind consultanță de război Statului Islamic. Statul Islamic are o proiecție de intervenție fantastică, după cum consideră unii analiști, în condițiile în care proiectarea forței se face fără susținere aeriană, un lucru de invidiat de altfel de multi strategi militari. Pare-se că Statul Islamic este de fapt o mașinărie de război profesionistă, iar ceea ce ține de execuții și decapitări vine ca o iluzie a masculinității, vandută online în scopul promovării, după cum titrează Quartz (ISIL and the armchair Islamist: How execution videos sell a fantasy of masculinity).
Acum marea întrebare ar fi, cum poate reabilitarea Iranului influența evoluția Statului Islamic? Răspunsurile ar varia într-o mare măsură, dar unele s-ar concentra într-o singură direcție. Mai întâi, statele sunite acuza Iranul că vrea să exporte modelul Hezbollah în toată lumea arabă. Modelul Hezbollah implică crearea unui guvern sectar, un stat în stat, un mix între un furnizor de servicii de protecție socială, canale media și securitate. Evoluția de la o mișcare socială la un stat sectar, cel puțin în cazul Libanului, a fost mult studiată și încurajată de către Iran. După același model, Iranul încearcă să aplice modelul în Irak (susținând sectarismul de tip Sulaimani și, implicit, curzii irakieni), sau susținănd rebelii Houthi, grupare șiită, de curând aliați cu fostul presedinte Saleh, în Yemen. Nu este de mirare că anul trecut Arabia Saudită a acordat un ajutor militar de 800 de milioane de dolari Libanului, pentru a ține sub control Hezbollah, oficial pentru securitatea granițelor.
În ceea ce privește Hezbollah (șiiți), Partidul Baath și Assad (seculari) și Iranul (șiit) s-au regăsit într-o alianță tradițională împotriva suniților din Statul Islamic și a curzilor din Siria și Turcia. Lucrurile se complică și mai mult în condițiile în care Iranul sprijină curzii din Irak, cei care au fost ținta bombardamentelor turcești de săptămâna trecută.
În August 2015, situația este îngrijorătoare mai ales pentru suniții moderați, care se văd amenințați de eternul imperiu aflat în expansiune, Iranul, în această categorie regăsindu-se mai ales statele din Golf, Arabia Saudită fiind vârful de lance, dar și Israelul. În ultimii ani s-a tot vorbit despre faptul că Israelul a obținut dreptul de survol prin spațiul aerian saudit, pentru o posibilă incursiune în Iran. Arabia Saudită încearcă să-și extindă alianța împotriva șiiților din Yemen alocând un rol tot mai important altor regate arabe, spre exemplu Marocului, dar și Pakistanului. Circulă zvonul că, saudiții, conștienți de timpul necesar dezvoltării propriului program nuclear, ar fi dispuși să cumpere tehnologia de la pakistanezi, dar scenariul este clar unul fantezist, deși mulți susțin că familia regală se întreabă deja de unde ar putea cumpara o bombă. În plus, Arabia Saudită se pregatește să intre în posesia celei mai noi flote de avioane de luptă, asta după îndelungi negocieri între SUA și Israel, căruia i s-a promis ca va avea întotdeauna superioritate aeriană în Orientul Mijlociu. Spre deliciul șiiților, saudiții nu au îndeajuns de mulți piloți militari, ofertând, într-o manieră vizibilă si deranjantă uneori, elita militară jordaniană. Mai nou, saudiții caută ajutor și la Moscova. În toată nevroza de mai sus, un lucru este sigur, statele sunite se văd obligate să țină Iranul în șah, prin non-participare la eliminarea Statului Islamic. Există posibilitatea ca Iranul să confiște o parte din Irak cand se va ivi un nou vid de putere, să spunem după o potențială înfrângere a ISIS? La această întrebare ar trebui să răspundă toți diplomații occidentali. Mai nou, dupa Crimeea, scenariul confiscării unui teritoriu, fără a produce un război de uzură devine din ce în ce mai posibil, atât în Irak, cât și în Taiwan, Estonia și în multe alte locuri.
Așadar, n-ar fi de mirare să ne obișnuim cu ideea unui Stat Islamic, și n-ar fi de mirare ca acesta să se modereze, dar asta va depinde și de Iran.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Siitii nu sunt in minoritate in Iraq. Arabii siiti sunt 60% din populatie. Am gasit si o harta cu distributia teritoriala a comunitatilor:
https://geogermanykat.wordpress.com/2015/03/04/isis-the-dark-cloud-that-looms-over-iraq-and-syria/
N-am inteles faza cu „alianta traditionala” dintre Hezbollah, Assad si Iran impotriva kurzilor din Siria si Turcia. N-are sens.
Dintr-o eroare de exprimare Israelul se regaseste printre statele sunnite moderate amenintate de „imperiul in expansiune Iran”.
Cat despre confiscarile de teritorii, sunt scenarii SF:
Siitii din Iraq or fie ei aliati ai Iranului, dar sunt arabi si au si ei nationalismul lor.
Estonia e in NATO. Putin n-a ocupat teritorii estone inainte de 2004 (data aderarii), dar ar vrea sa ocupe acum, dupa ce aceasta tara a intrat in Alianta?
Iar Taiwanul e din punct de vedere al dreptului international o provincie rebela a Chinei. Relatia China-Taiwan e exact opusul relatiei Rusia-Crimea.
– O întrebare: când spuneți că Osirak a fost distrus de Israel și Iran, la ce anume vă referiți privitor la cea de-a doua țară ?
– O remarcă: Saddam și cercul lui de apropiați au condus Irakul după cutume tribale. Accesul la cercul puterii și exilarea din el (de multe ori violentă) s-a făcut tot pe aceleași principii, cu poate notabila excepție a lui Tarik Aziz, care era creștin. Chiar și „pedepsirea” celor doi gineri care au defectat în Iordania și au făcut enorma prostie de a se reîntoarce, tot după reguli tribale s-a făcut. Mi se pare deci că prin prisma aceasta, repudierea laicității din sistemul Baath și unor rudimente de guvernare de stil occidental, era o mutație firească, dincolo de cea legată de orientarea crescândă către religie. Dată fiind dorința evidentă de a instaura un fel de monarhie ereditară, vedem o tentativă de transmutație din președinte în emir traditional.
– Un fapt relevant în ce privește extreme de complexele simpatii și dușmănii ale regiunii- kurzii irakieni s-au bucurat de sprijin israelian și iranian încă din anii ’50.
Israelul a bombardat și Iranul a aplaudat, cam în asta a constat alianța anti-Osirak :P
Mai toți au aplaudat, dar nu era politically correct s-o spui :). O soartă similară dar mai puțin „spectaculoasă” a avut și efortul irakian pentru a construi un super-tun.
Domnule DanT,
1)Asocierea Irakului drept o putere sunita se face datorita faptului ca sunitii au avut control politic total in perioada Baath. Abia dupa 2012 vorbim despre un Irak mai degraba siit.
2) Alianta traditionala Hezbollah, Assad, Iran se refera la faptul ca prima este o miscare siita care a fost in permanenta sprijinita de Iran, mai ales dupa caderea Sahului.
Daca va intereseaza subiectul, va rog gasiti aici mai multe informatii:
http://english.al-akhbar.com/node/1277
http://www.aljazeera.com/news/middleeast/2014/06/hezbollah-leader-says-war-assad-failed-20146744225480533.html
http://www.jpost.com/Middle-East/Nasrallah-Downfall-of-Assad-would-mean-fall-of-Hezbollah-402130
Daca vreti sa studiati mai mult, o resursa buna este http://www.conflictsforum.org/cf-publications/monographs/
3) Nu vreau sa fiu nepoliticos, dar cred ca este o eroare de intepretare. Nu vorbim aici despre propozitii subordonate. Chiar nu este cazul. Va rog sa recititi.
„În August 2015, situația este îngrijorătoare mai ales pentru suniții moderați, care se văd amenințați de eternul imperiu aflat în expansiune, Iranul, în această categorie regăsindu-se mai ales statele din Golf, Arabia Saudită fiind vârful de lance, dar și Israelul.”
4) Nu sunt de acord cu ceea ce spuneti despre confiscarile de teritorii, dar, din fericire, suntem liberi sa avem opinii diferite.
Domnule Andrei A.,
Iranul a avut o mare contributie la succesul interventiei decisive israeliene din multe puncte de vedere. In primul rand precedentul a aratat daca si cum va reactiona Irakul in cazul unui atac si daca are cu adevarat o aparare anti-aeriana. Schimbul de informatii dintre Iran si Israel au fost la un maximum in perioada respectiva, continuand chiar si dupa revolutia islamica, la un nivel mai scazut. Tind sa cred ca operatiunea israeliana n-ar fi fost un mare succes in lipsa analizei operatiunii intreprinse de Iran cu un an inainte.
1) „șiiții, în minoritate în Irak” – citat din text
2) evident ca exista o alianta Hezbollah – Assad – Iran. Lipsita de sens e ideea ca aceasta alianta ar fi si impotriva kurzilor din Siria si Turcia.
3) aici doar un profesor de romana ne poate descurca. E raman la parearea mea.
4) aici ati fi putut argumenta, asa cum am facut eu
Domnule DanT,
Despre punctul 4, imi cer scuze ca n-am argumentat, dar nu cred deloc in fraza aceasta: „Estonia e in NATO. Putin n-a ocupat teritorii estone inainte de 2004 (data aderarii), dar ar vrea sa ocupe acum, dupa ce aceasta tara a intrat in Alianta?
Iar Taiwanul e din punct de vedere al dreptului international o provincie rebela a Chinei. Relatia China-Taiwan e exact opusul relatiei Rusia-Crimea.”
Lumea astazi are o dinamica extrem de ridicata in ceea ce priveste granitele, iar sistemul de trasare poate fi la randul sau imbunatatit. Daca ar fi sa punem cap la cap granitele neacceptate si teritoriile „ocupabile”, vom inconjura pamantul de 2 ori. Putem incepe cu Linia Durand, dintre Pakistan si Afganistan, nerecunoscuta de cele doua. Sunt multe cazuri asemanatoare. Daca punem cap la cap teritoriile fara admninistratie civila, ci cu admninistratie semi-militara, sau mixta, ocupate intr-un fel sau altul in ultima vreme (sa spunem in ultimii 20 de ani), plus societatile civilizate dar militariste, cred ca reiese un teritoriu cat intreaga Europa. Exista, spre multumirea noastra, suficienta cunoastere in acest domeniu, academica si de opinie.
Daca va intereseaza cu adevarat mai mult decat in a intretire polemica, voi propune cateva resurse academice si non-academice.
Domnule Andrei A.,
Despre „umflatul si intorsul din condei”, luati acest text ca atare. Textele mele academice merg altundeva, iar textele mele profesionale la fel. Aici este singura zona de subiectate unde eu, subliniez eu, aleg sa spun o poveste din societate asa cum o percep ca individ (fara asistenta statisticii, a regresiilor, sau a unei metodici avansate). Aveti oricand dreptul sa nu fiti de acord cu povestea mea, dar nu confundati un proces cu rezultatul sau.
Nu ar fi trebuit sa atrageti atentia asupra acelei fraze. Comentatorul anterior a facut o constatare corecta pe care a formulat-o in termeni civilizati. Atitudinea potrivita ar fi fost sa-i multumiti si sa corectati. In fraza respectiva ati inclus Israelul printre sunitii moderati, cu siguranta o greseala de formulare si nu de fond. Nu se indoieste nimeni ca stiti ca Israelul nu este un stat sunit.
In rest, imi pare rau, ati citit, stiti lucruri dar nu simt o fir coordonator care sa uneasca intregul articol, o concluzie unificatoare. Este mai mult o compilatie a unor informatii diverse, unele interesante, unele nu, majoritatea vechi dar care nu sunt puse impreuna astfel incat sa aiba sens. De asemenea, interpretarile, atunci cand exista, sunt uneori stranii. „Vrea sa exporte modelul Hezbollah in toata lumea araba”, spuneti. Toata lumea araba e un cuvant mare. Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul au o pondere redusa shia. De asemenea, in Liban, caracterul sectar al statului este dat si de echilibrul aproape perfect intre crestinii maroniti, musulmani suniti si musulmani siiti. Ce si-ar fi dorit de fapt Hezbollah-ul nu ar fi fost un stat sectar ci un stat islamic pe modelul Iranului. Erau prea putini insa, aproximativ o treime din populatie pentru a obtine asa ceva. Si asa, Libanul traieste in acest echilibru instabil in care sunitii, crestinii si siiti isi impart functiile de raspundere in stat, se supravegheaza reciproc si merg mai departe prin mentinerea status quo-ului. In rest, statul libanez este aproape paralizat. In alte locuri nu exista acest unic mix, siiti fie au suficienta putere pentru a isi impune agenda (guvernul irakian de acum), fie nu si atunci nici nu se pune problema sectarismului. Descrieti migratia partidului Baath spre islam dar nu spuneti ca, de fapt, exista o prapastie intre secularisti si majoritatea populatiei, prapastie pe care acestia au incercat sa o inchida apropiindu-se de islam cam in acelasi fel in care comunistii tarzii din Romania au renuntat la internationalism si au apelat la un nationalism destul de primitiv care, insa, avea succes la mase (dupa cum demonstreaza faptul ca nici acum nu ne-am eliberat de el). Una peste alta, era mai bine cu mai putine stiri dar cu o interpretare mai nuantata si mai profunda.
Domnule Bogdan
Nu vreau să fiu ironic sau răutăcios dar dumneata le cam umfli și întorci din condei. În ce privește raidul asupra centralei Osirak, șansele ca Israelul să împartă informații cu Iranul erau NULE ! Spun aceasta pentru că despre această operațiune nu au știut decât câțiva membri ai guvernului și conducerii militare superioare israeliene. Piloții au primit itinerariul de zbor chiar în ziua atacului, în ciuda faptului că se antrenaseră pentru acea misiune luni de zile. Și după cum probabil știți, atacul a decurs în absența totală a oricăror comunicații radio.
Mai văd din când în când câte una mai umflată în mass-media românească, că deh, asta se cere și asta se vinde. Dumneavoastră însă nu sînteți supus acestor presiuni comerciale și prin urmare este cazul să aprofundați documentarea. Dacă ați petrecut mai multă vreme studiind modul de pregătire al acestor atacuri în Israel, ați putut constata că în materie de secret operațional, ceea ce domnește este un fel de paranoia- în multe cazuri, informațiile nu au fost împărțite nici cu Statele Unite. Și iarăși nu trebuie să uităm cazul vasului american de ascultare electronică, Liberty, atacat de israelieni în iunie 1967, tocmai pentru că nu admiteau nici un fel de ingerință în ce privește comunicațiile (chiar dacă la acea vreme, SUA nu erau partenerul #1, ci relația privilegiată Israel-Franța era pe cale de destrămare, datorită lui De Gaulle).
În ce privește însușirea unor experiențe militare anterioare, este firesc ca orice armată să facă asta- iar în cazul Israelului, nu e un secret că și-au însușit între multe altele lecțiile atacurilor blindate germane (și nu numai, Patton e un caz) cât și tehnica comunicațiilor (Guderian a fost și un specialist în radiocomunicații, nu doar blindate).
Autorul e destul de ambiguu in datele pe care le ofera, dupa cum arata si cei de mai sus.