Israel – Gaza: retrospectivă şi situaţia geopolitică

Vezi articolul anterior. Ultimele evenimente din regiunea respectiva starnesc vechi polemici legate de o problema cronica care nu poate fi rezolvata, cel putin nu in aceasta generatie si poate nici in cateva generatii viitoare. Alternativele au fost si sunt sumbre, singura actiune posibila este ceea ce anglo-saxonii numesc “containment” (in limba romana a fost tradus in politica de stăvilire, îngrădire sau  izolare). Termenul si doctrina s-au nascut in America in anii Razboiului Rece si presupuneau utilizarea numeroaselor strategii pentru a preveni extinderea comunismului în lume. In situatia de fata vorbim de politici care sa izoleze efectele locale, regionale si posibil mondiale pentru a produce o stabilitate din care se poate genera un proces de pacificare a regiunii. Proces lent, dar eficace, care sa conduca de la un armistitiu militar la o “pace rece”, asemanatoare cu cea care a existat intre Israel si Egiptul lui Mubarak.

***

Ca de obicei, marile conflicte se nasc din lipsa de cunoastere si intelegere a mentalitatilor. Talibanii au existat in zona afgana mai mult de un secol, americanii au avut “grija” sa-i “militarizeze” la nivelul dusmanul, dusmanului meu = prietenul meu si sa creeze o forta militara cu care nu se mai poate negocia astazi. Israelienii sunt de fapt creatorii de facto ai Hamasului. Gaza a fost in anii ’60 inainte de ocuparea ei de israelieni, un fel de tarâm al surghiunitilor, in care membrii marcanti ai “Fratiei Musulmane”, perzecutati de Nasser,  si-au  gasit locul de refugiu. Dupa ocuparea Gazei de Israel in ’67 si inceputurile insurgentei palestiniene, inamicul principal a fost PLO, cu organizatia principala Fatah, sub conducerea lui Yasser Arafat. PLO a fost o organizatie laica, cu accente de stanga socialiste, asemanatoare Ba’atului sirian sau irakian. Israelienii au facut prostia pe care au facut-o si americanii, inca inaintea lor, si  au sustinut organizatiile fundamentaliste afiliate   “Fratilor Musulmani”.

Personajul cheie al acestei povesti a fost Şeicul Ahmed Yassin, care a intemeiat la inceput o miscare de ajutor social (Mujama al-Islamiya) si mai taziu a acumulat armament prin contrabanda si a format o fractiune paramilitara. Fiind arestat de israelieni (1984), el a reusit sa-i convinga pe acestia ca formatiunea paramilitara a fost indreptata impotriva formatiunii lui Y. Arafat.   Restul a devenit istorie. Inamicitia Hamas-ului este total impartita intre israelieni si Fatah, in parti aproape egale. In 2007, cu ajutorul unei insurectii armate, Hamasul reuseste sa invinga Fatahul in Gaza (aproape prin exterminarea fizica a liderilor, a ofiterilor si a demnitarilor Fatah  din Gaza) .

Astazi, hegemonia politico-militara din Gaza este de facto impartita intre doua fractiuni Hamas apropiate de “Fratii Musulmani” (deci o aliata a al-Qaida) si miscarea principala din Gaza si Jihadul Islamic, apropiati de Huzbbulah si implicit de Iran. Bineinteles lucrurile nu sunt intodeauna clare, dar la nivel macro, asta este situatia politica. Din punct de vedere militar, Hamasul si-a insusit modelul irlandez al Sinn Féin, facand o diferentiere intre organele politice si cele militare reprezentate de “Izz ad-Din al-Qassam”. “Brigazile al Quds” reprezinta Jihadul Islamic si mai exista o a treia  grupare armata care actioneaza in Gaza “Martirii Al-Aqsa” , fosta afiliata la Fatah, astazi in dizidenta fata de autoritatile de la Ramallah.

***

Actualul conflict nu este exact strain de contextul regional si nici de conflictul in evolutie  dintre Iran si Israel si nici de situatia din Siria. In mai-iunie a.c,  mentionam intr-o nota geopolitica ca: ceea ce se intampla astazi in Siria, sunt evenimente care pot aduce avantaje Israelului in cazul in care Bashar al-Assad supravietuieste. In regiunea respectiva un inamic cunoscut este preferabil unuia pe care nu-l cunosti. Bineinteles ca scenariul are si inconvenientele lui, supravietuirea lui Bashar al-Assad ii poate aduce de facto pe iranieni la granita cu Israelul de la Marea Galileii si pana la Mediterana, avand in vedere ca sudul Libanului este in totalitate  sub controlul Hezbollah, militia şiita sub tutela iraniana. Caderea lui Bashar al-Assad poate complica situatia Israelului la fel de mult ca si un potential  regim islamist, asemanator celui  din Egipt. O perioada de tranzitie poate fi suficenta Israelului pentru a rezolva (intr-un fel sau altul) problemele pe care le are cu palestinienii din Gaza  si Hezbollah-ul din sudul Libanului. Probabil ca perioada aceasta de tranzitie s-a terminat sau este pe cale de terminare si lucrurile trebuiau reglate si puse la punct.

Declansarea confilictului este absolut legata de informatile pe care le detinea Israelul despre cantitatile relativ importante de rachete chino-iraniene de tip WS1E (Fajr), care pot ameninta orasele centrale ale Israelului si suburbiile lor (Gush Dan), la fel cum pot ameninta si Ierusalimul. Conflictul a inceput de fapt la 23 octombrie 2012  cu bombardarea uzinei de armament Yarmouk, în apropiere de Khartoum in Sudan, cand o escadrila de avioane israeliene a distrus sursa rachetelor Fajr, care erau fabricate si transportate prin Marea Rosie si Sinai in Gaza. Ceea ce a urmat vedem astazi si vom vedea inca cateva zile pana la un alt armistitiu care poate sa mentina linistea cateva saptamani, luni sau un an sau doi.

Fara indoiala ca la nivel tactic, Israelul isi va atinge toate obiectivele fixate. La nivel strategic, Israelul se afla intr-o situatie la fel de dificila ca cea care a existat in anii ’70 si inceputul anilor ’80 ai secolului XX. Dupa 58 de ani de dictaturi militare sau de regimuri civile conduse de militari, in alegeri libere, in cel mai transparent scrutin a fost ales un civil in fruntea statului Egiptean. Aceste alegeri transforma de facto “Primavara Araba” in “Primavara Islamica”. Din Maroc in vest si pana la  granitele Asiei in desertul Sinai, in est,  prin vointa  populatiei au fost instaurate regimuri de coloratura islamista – flamurile verzi ale islamului flutura pretutindeni in Orientul Mijlociu. Israel nu mai are parteneri in Orientul Mijlociu si nici aliati. Tratatul cu Egiptul  traieste probabil ultima perioada sub regimul “Fratiei Musulmane” si Turcia nu mai este nici pe departe aliatul Israelului in noua perioada neo-otomana sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan.

In mare, prognoza geopolitica pe care am formulat-o  la sfarsitul lui februarie a.c. ramane neschimbata, cu unele noi provocari.

Probleme strategice: (a) Israelul nu poate duce razboaie de durata (uzura) pe termen lung, avand in vedere ca majoritatea rezervistilor isi intrerup activitatile civile si paralizeaza economia nationala; (b) Israelul nu are adancime strategica, retragerea sau purtarea unui razboi pe teritoriul propriu este imposibila; (c) toate razboaiele in care Israelul a avut intaietatea declansarii actiunilor militare s-au terminat rapid si fara multe victime, lucru care nu s-a intamplat cand Israelul a asteptat sa fie atacat; (d) Israelul nu-si poate permite pierderi umane la nivelul zecilor de mii;  (e) Israelul trebuie sa lupte, asa cum s-a intamplat in trecut pe mai multe fronturi, de asta data mult mai complicate, avand in vedere ca aceste fronturi implica populatia civila din Israel, Palestina si Liban.

Probleme geopolitice: (a) Administratia Obama este departe de a fi simpatetica Israelului. Un nou mandat [primit deja]  pentru Obama va insemna multa presiune asupra Israelului; (b) actualul regim [american]  a destabilizat Orientul Mijlociu, punand sub semn de intrebare Tratatele de Pace  (de fact pacturi de neagresiune) intre tarile arabe si Israel;   (c) Israelul nu se bucura de sprijin diplomatic de la nici o putere din lume, singurii fiind pana astazi numai americanii; (d) dupa “Primavara Araba”, Orientul Mijlociu arata mult mai dificil pentru Israel si mult mai extremist decat a fost in 2010; (e) o initiativa militara fara  concursul Satatelor Unite in an electoral in SUA nu va fi privita cu simpatie si nici acceptata la Washington.

Din nefericire, trebuie sa termin cu concluziile OXAN (Oxford Analytica ) din 2011 pentru anul 2012, care ar putea sa fie adevarate – Izolarea Israelului prin anularea tratatelor de pace cu Egiptul si Iordania ar putea produce un efect asemanator cu cel care a declansat Razboiul din 1967 (Six Day War), cu reocuparea teritoriilor aflate astazi sub posesia palestinenilor si cu un razboi generalizat cu toate statele din vecinatate, care ar putea iesi din granitele conflictelor conventionale.