Istoria neîncheiată a Holocaustului

Holocaustul a fost definit foarte adesea drept un act de nebunie organizată. În anul de grație 2024, când la editura Polirom din Iași apare în traducerea românească datorată lui Florin Lobonț și Laurei Gheorghiu cartea profesorului britanic Dan Stone Holocaustul, O istorie neîncheiată (ediția engleză a văzut lumina tiparului doar cu un an în urmă), bibliografia de specialitate, cărțile, filmele, spectacolele de teatru consacrate acestui eveniment istoric care s-a consumat între anii 1939-1945 erau deja destul de consistente.

Într-o prefață scrisă anume pentru ediția românească a cărții, profesorul Stone atrage atenția chiar în prima frază că “istoriografia Holocaustului a crescut nemăsurat în ultimul deceniu ” și că această “revărsare de efort cărturăresc este cu adevărat prodigioasă”. Din cărțile serioase dedicate problemei, cărți a căror apariție este legată de modificările de substanță în ceea ce se cheamă memoria Holocaustului (altundeva, în paginile dinspre sfârșitul volumului, autorul procedează chiar la o periodizare a chestiunii, observând că dinamica acesteia este intim legată de procesul Eichmann, de apariția cu dificultate a Jurnalului Annei Frank, de acțiunile massmedia, de apariția unor filme precum serialul Holocaust difuzat de NBC în 1978 ori de filmul Lista lui Schindler din 1993), “învățăm mai mult decât că naziștii au rămas dedicați uciderii evreilor până în 1945”. În plus, anii din urmă cercetările asupra Holocaustului s-au concentrat tot mai insistent asupra victimelor.  

Războiul anihilării evreilor s-a conjugat cu dorința distrugerii iudeo-bolșevismului și cu obsesia dobândirii de Spațiu vital. Așa numitul Lebensraum.

În condițiile în care bibliografia temei este atât de bogată, se pune întrebarea de ce a dorit profesorul Dan Stone să scrie și el o carte despre Holocaust. De ce Holocaustul este socotit de autorul cărții drept o istorie neîncheiată?

Dan Stone insistă în repetate rânduri asupra ideii, devenită un fel de fir roșu al cărții, că Holocaustul a fost o idee germană. Numai că germanii nu au fost nici pe departe singuri. Avem de-a face cu o crimă transnațională comisă de cel de-al Treilea Reich și de aliații săi din Europa ocupată de naziști. Tocmai de aceea cartea are un capitol care se cheamă O crimă la scară continentală .

Cercetări de dată relativ recentă au evidențiat faptul că Holocaustul nu se limitează nici pe departe doar la Europa, ci s-a pus în aplicare și în Africa. Și nu e vorba nicidecum doar despre meteoritul reprezentat de proiectul Madagascar, cum îl numește expresiv profesorul de la Royal Hallovy, University of London.

Interesant e că în țările aliate cu Germania, precum Franța regimului Pétain sau România din vremea generalului Antonescu, conducătorii de acolo au putut decide singuri asupra felului în care vor anihila/ucide evreii, impunând, de la un moment dat încolo, așa cum a fost cazul României, o temporizare a operațiunii. Fapt ce nu s-a întâmplat în cazul țărilor ocupate.

Având în vedere necesitatea de a avea la dispoziție tot mai multe brațe de muncă, pe fondul dezastrelor de pe front și după eșecul de la Stalingrad, germanii înșiși au decis diminuarea asasinatelor din lagăre. Aceasta neînsemnând însă că și-ar fi schimbat radical opinia în ceea ce privește Soluția finală. Munca numai a prelungit în destule cazuri viața evreilor, ceea ce nu înseamnă însă că teroarea ar fi fost considerabil mai mică. Mulți dintre cei aparent salvați au murit la scurtă vreme după aceea ori au avut de suportat traume morale, psihice și fizice ce s-au manifestat pe tot parcursul vieții, Grosul morților din lagăre s-a înregistrat între sfârșitul anului 1941 și primăvara anului 1943. E însă mai mult ca sigur că dacă Germania ar fi câștigat războiul, imediat după aceea, ar fi crescut numărul celor trimiși în lagăre și asasinați acolo. Marșurile morții ( a se vedea capitolul Lagărele și Holocaustul mobil), gândite ca o replică la ceea ce se întâmpla pe front, au făcut și ele un număr însemnat de victime. În momentul în care, fie drept o consecință a înaintării trupelor sovietice, fie după capitularea Germaniei, evreii aflați în lagăre au fost puși în libertate, aceștia aproape că nu mai aveau unde să se ducă. Proprietățile lor dispăruseră,  familiile le erau distruse, așa că mulți s-au trezit singuri pe lume. Traumele acestea se resimt și azi, ele reprezentând și unul dintre motivele pentru care profesorul britanic crede că Holocaustul înseamnă o istorie neîncheiată. La toate acestea se adaugă detaliul, nicidecum fără importanță,  că mai sunt zone pe harta Europei (între altele însăși România a cărei situație este atent studiată în diversele capitol ale cărții) în care cercetarea Holocaustului oferă destule surprise.

Tragedia evreilor în Germania nu a început strict și numai în momentul în care, cu neîndoielnicul acord/ordin al lui Hitler, Himmler și Heydrich au vorbit despre Soluția finală. Antisemitismul, a cărui istorie începe încă din Evul Mediu ( a se vedea în acest sens cartea clasică și de căpătâi Originile totalitarismului a Hannei Arendt sau chiar piesa Neguțătorul din Veneția a lui Shakespeare) s-a amplificat în Germania îndată după Tratatul de la Versailles. Socotit a fi o creație evreiască.

O bogată literatură antisemită, fie ea și mediat ori parțial cunoscută de liderii național socialismului, circula nu numai în Germania între anii 1933-1938, ci în întreaga Europă. Antisemitismul a alimentat societățile aflate în criză. Dan Stone vorbește despre rolul ideologiei în conturarea Holocaustului, însă nu o supraestimează. Așa cum nu supraestimează Mein Kampf a lui Hitler, socotind că istoria Holocaustului, originile înseși ale acestuia sunt mult mai complicate.

Cum spuneam, cartea profesorului Dan Stone a apărut în Marea Britanie doar cu un an în urmă. Istoricul britanic sesizând semnele unor noi crize. De aici valoarea ei de semnal de alarmă.

Dan Stone- HOLOCAUSTUL. O istorie neîncheiată; Traducere din limba engleză de Florin Lobonț și Laura Gheorghiu; Editura Polirom, Iași, 2024