marți, mai 21, 2024

Iubitul nostru stat

“E el prost, da-i prostul nostru” spune înțelepciunea populară. Cum s-ar zice: n-avem altul, așa l-a lăsat Dumnezeu, ne-am născut împreună și avem de trăit împreună. Complexele noastre de inferioritate ne fac să îl calificăm pe cel diferit ca fiind prost și în același timp să urâm pe cine e mai inteligent ca noi, pentru că ne face să ne simțim proști. Nu ne place cum suntem fiecare, oricum am fi, ne e rușine că ceilalți ne fac de râs prin prostia lor, și ne e rușine că suntem făcuți de râs în lumea întreagă fiind, pe nedrept, făcuți proști. Un sport național care arată lipsă de înțelepciune, adică imaturitate. Suntem încă adolescenți instituțional. E ceva nou în asta ?

În pofida legitimării istorice sau științifice mitologice, a căror pondere exagerată poate fi văzută ca un indicator de vulnerabilitate, probabil că unele state nu au capacitatea încă să existe în absența unor măsuri puternice de control de la vârf, cu consecințe asupra blocării pe termen nedefinit în stări productive incipiente, imature. Nu o au pentru că nu (prea) sunt rezultatul unor procese organice de evoluție, clamate cu atât mai intens în manuale de istorie retușată cu cât sunt mai discutabile, ci mai degrabă constructe instituționale ale unor mari puteri (ce șansă istorică).

După paragrafele descriptive anterioare s-ar putea agăța un pic de propagandă în două feluri:

– Și așa vor rămâne (acele state, varianta preferată de o parte din sistem, care nu știe să conducă ceva care nu e simplificat prin forță)

– Și indiscutabil vor evolua, fiind parte a lumii libere (acele state, variantă preferată de partea mai inteligentă din sistem și de societatea atașată valorilor lumii libere)

Dar propaganda nu schimbă cu nimic realitatea, ea numai se poate împacheta în realitate pentru a fi livrată. Propaganda doar fixează realitatea minții oamenilor în anumite feluri de a gândi. Unii avem aversiune față de libertate, alții oricum o dorim, n-avem nevoie de îndemnuri pentru asta. Unii doresc un stat care să le fie plasă de siguranță la nevoi, alții vor unul care să îi lase să se manifeste creativ. Dar cei care lucrează în instituțiile de forță ale statului ce vor ? Se crede probabil la nivel strategic că este necesară o cultură organizațională a controlului de sus în jos pentru stabilitatea țării. N-am competența să evaluez dacă România ar putea fi guvernată și altfel. Pot observă doar că acest mod de a merge cu frâna de mână parțial trasă nu poate duce la creștere economică și culturală prea rapidă.

Urmează acum controlul relaxării. Modul de prezentare a situației și de acțiune al statelor în acest moment are ca obiectiv pregătirea distribuirii costurilor perioadei de închidere. Stabilitatea statelor e asigurată, acum următorul obiectiv e ca oamenii să accepte costurile și inevitabilele nedreptăți în distribuirea lor. Firește, toate acestea sub un discurs la grijii, iubim cetățeni, servim patria, suntem cu toții responsabili, prioritatea e solidaritatea, indiferent cine suportă costurile (dar să le suporte). Dacă am anunța că situația e spre bine se crează așteptări pozitive, ori așteptările trebuie să fie negative, pericolul trebuie să existe pe un termen nedefinit, până frustrările pentru salvarea iubitului nostru stat vor fi depășite. Obosim de epidemie, privim în jur și aflăm că nimeni în orașul nostru nu a avut boala, nu înțelegem de ce și noi să stăm în casă ? Ne temem că viețile personale ne sunt distruse pe nedrept ? E un mod greșit de a gândi, inaccceptabil. Apar alte și alte pericole, fără de care nu se poate, sau jigniri, să ne țină mintea ocupată și să stăm în banca noastră. Dată fiind scara deciziilor trans-partinice de acest fel nu are nici un rost să spui public aceste lucruri. Pe fond ele nu sunt nici o surpriză pentru o persoană realistă, sunt secretul lui Polichinelle, cel pe care toată lumea îl știe.

Ne vedem de treabă. Ne ținem mintea ocupată cu lucruri de folos, nu cu ce ni se propune să ne-o umplem. Respectăm și cerem să fim respectați. Cerem inevitabila reformă instituțională a statului ca cetățeni liberi, cu drepturi constituționale. Le-am luat în serios. Statul nu poate fi altfel decât suntem și facem noi.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Indiferent cum am fi ,fiecare dintre noi este intr-un anumit moment mai prost decit altul . Urim sa fim prosti si chiar daca uneori intelegem asta, nu avem ce face si ne declaram mai destepti ca toti ceilalti .Pina si cei doi maestri ai prostiei , ce apartin folclorului romanesc , numind aici cuplul celebru- Pacala si Tindala- ne arata mereu tuturor cit suntem noi de prosti .Si DA -propaganda nu schimba cu nimic realitatea- dar creaza o noua realitate in mintea multura dintre noi . E real doar numai ceeea ce noi credem ca este real si doar ceea ce noua ne produce o stare de bine atit de necesara . Realul personal sau cel colectiv contra adevarului ca – Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este- (M.E.) Aceasta inventie numita propaganda ce contine multiple forme de exprimare scrisa sau verbala si nu numai ,ne produce doar la nivel personal o stare de bine si nu activeaza in totalitate capacitatile noastre de cunostere si nevoia de aflare a adevarului . Indiferent ce spui , oricui ai spune ,nimic nu este adevarat , decit propria intelegere a fiecaruia dintre noi . Traim in aceste lumi paralele , fiecare cu modelul lui de intelegere . In fapt , intreaga scena politica mondiala se bazeaza pe aceasta nevoie umana de autoapreciere si de autosatisfacere a diferitelor forme sentimentale, ce privesc politica . Nu putem face diferenta intre ceea ce spune un om si ceea ce face un om si chiar daca putem alegerea noastra initiala este doar axata asupra persoanei si mai putin asupra a ceea ce persoana face . Epidemia ne modifica cumva tot ceea ce credeam valabil pina la un anumit moment ,dar si aici propaganda ne baga- bete in roate- si ne transforma- pas cu pas – in ceea ce noi deocamdata nu dorim sa fim .Cit despre -stie tot satul ce nu stie barbatul- sau despre secretul ruperii textului de lege ce rezolva imensa dilema a lui Polichinelle se va tot scrie hazliu multa vreme de acum inainte

  2. doua au fost momentele propice reformei statului / demolarii sandramalei bolsevice : 89 si 96, ambele ratate. sigur, romania este in ue si nato, dar si a pierdut forta activa si elitele adevarate. a ramas o zona tampon (patrulata de interesi nationali si creiere spalate dotate cu pulane) unde creativitatea se vestejeste si o sursa ieftina de materii prime (lemnul, grinele pleaca neprelucrate intorcindu se mobila din rumegus si piine congelata). statul cleptocrat si intreaga camarila ce l sustine nu poate fi reformat decit incepind de jos, de omul liber.

    • O blana de urs… ?

      Un mic secret: nu numai parfumurile din Occident sunt bune.

      Ci cam tot.

      Lucru aratat clar in documentarele securistice facute chiar si in zilele noastre, care arata „fara putinta de tagada”, „ce rau o duce Vestul”.

      Asta echivaleaza cu, da, vreau sa-mi vand tara.

      Vezi vreo problema in asta ? E cumva trecuta in cf pe cineva ?

      • ati auzit de intelligence ? ei bine, romania i plina de astfel de facultati, acolo se prepara inteligenta (nu ma ntrebati mai mult, e alchimie) si se proiecteaza viitorul. de acolo ies mintile ascutite care populeaza totul : de la scribul din ziare pina la justitiari, parlamentari si ambasadorii din madagascar. daca n ai academia de informatii si securitate inseamna ca traiesti degeaba. s ar putea sa prindeti ultimul tren cu militia, tot academie / academicieni pregatesc si aia.

  3. Dupa 1990, Romania nu a avut un stat cu adevarat ci niste increngaturi de interese intre partide. Daca aveam un stat de vointa si interes national, aduceam noi schimbari Constitutiei, negociam in alti termeni aderarea la UE.Apoi aveam o alta org. ,terit. administrativa, un numar de 300 de parlamentari, un sistem de bugetari mai redus la toate nivelele. Un mediu privat mai, puternic, mai putina coruptie si minciuna, etc. Nu avem decat o imagine falsa si jalnica a ceea ce ar trebui sa fie si sa functioneze un stat.

  4. Statul se schimba numai in urma presiunilor. Nu se schimba ca vrea cineva.

    Deocamdata statul roman este in esenta sa comunist si in manifestarea sa – cleptocrat.

    Pentru a deveni un stat liberal, trebuie sa apara o presiune sociala – adica o criza. Sunt chiar curios sa vad daca pandemia va fi pentru Romania suficient de distructiva pentru a determina reforma statului. Inclin sa cred ca nu.

    O speranta pare totusi sa fie – oamenii se gandesc la reforma statului – ca dovada articolul de fata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro