duminică, noiembrie 10, 2024

Iuri Andropov, ideolog si polițist: Apoteoza cekismului

In memoria a patru neuitati, admirabili luptatori pentu adevar: Noel Bernard, Vlad Georgescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca

Nu trebuie sa ne mire ca, in Rusia lui Vladimir Vladimirovici Putin, Iuri Vladimirovici Andropov, de la a carui nastere s-au implinit pe 15 iunie o suta de ani, beneficiaza de un mini-cult in continua expansiune, plasmuit si intretinut de la cel mai inalt nivel. Pentru Putin si mafia din jurul sau, personaje provenind din structurile medii ale politiei secrete sovietice, Iuri Andropov simbolizeaza forta unui sistem care, cred ei, nu era menit sa se prabuseasca. Fantasmele triumfaliste ale anilor sovietici continua sa populeze imaginarul Kremlinului. Recursul la mitul lui Andropov semnifica, in fapt, o incercare de legitimare prin istorie. Evident, avem de-a face cu o istorie falsificata, trucata, contrafacuta. Pe scurt, masluita.

In aceasta viziune, reformele andropoviste, strict supravegheate de initiatorii lor din aparatul de partid si de securitate, nu riscau sa duca la naruirea edificiului institutional al partidului-stat ideocratic. Andropov era un birocrat calit in epurarile staliniste de dupa al doilea razboi mondial. Credea sincer in misiunea URSS ca „bastion al socialismului mondial”. Il adorase, ca atatia alti aparaticiki pe Stalin. Fusese protejatul celui mai obscurantist dintre ideologii oficiali, Mihail Andreievici Suslov. Alegerea lui Andropov, in noiembrie 1982, ca secretar general al CC al PCUS si ca presedinte al Prezidiului Sovietului Suprem, deci sef al statului sovietic, schimba un pattern al succesiunii. Era pentru prima oara cand un fost sef al politiei secrete ajungea la carma regimului totalitar numit URSS. Lavrenti Pavlovici Beria se apropiase de aceasta pozitie, dar a fost lichidat, cum se stie, inainte de a o putea ocupa. Arestat in iunie 1953, la putine luni dupa moartea lui Stalin, Beria a fost executat ca spion in septembrie acelasi an.

Favoritul lui Jdanov si Suslov

Cariera lui Andropov a inceput sub patronajul ideologului suprem al stalinismului dezlantuit, Andrei Alexandrovici Jdanov. Jdanov se ocupa personal de Republica Autonoma Carelo-Fina unde Andropov a urcat vertiginos treptele ierarhiei de partid. Accentuez acest lucru intrucat Jdanov era exponentul cel mai influent al factiunii din Leningrad, epurata sangeros dupa moartea lui in 1948. Mitologia politica a comunistilor leningradeni conteaza mult in aceasta istorie. Vladimir Putin insusi provine din acel oras, asemeni multor membri ai anturajului sau imediat.

Dupa un stagiu in aparatul CC, Andropov a fost trimis ambasador in Ungaria unde a avut misiunea deosebit de sensibila de a supraveghea dinamica politica in anul crucial 1956. Este de presupus ca Andropov insusi suferise un soc in urma revelatiilor din „Raportul Secret” al lui Nikita Sergheievici Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956. Pe de alta parte, ideologic vorbind, convingerile sale erau incasabile si inebranlabile, alcatuite din beton armat. Nu era omul indoielilor, al curajului de a se intreba asupra chestiunilor celor mai spinoase din istoria formatiunii pe care a servit-o cu devotament perinde ac cadaver. Era un fanatic comunist, un true believer.

La Budapesta, Andropov l-a avut ca subordonat pe ofiterul KGB sub acoperire diplomatica, Vladimir Kriucikov, cel care avea sa-i succeada, in final, in fruntea Comitetului Securitatii Statului. A jucat cartea deschiderii, a reusit sa adoarma suspiciunile lui Imre Nagy si ale celorlalti membri ai grupului reformator. Cand a izbucnit revolutia, pe 23 octombrie 1956, Andropov a jucat un rol aparent impaciuitor, a acceptat revendicarile noului guvern. Era calm si afabil, un simulant de anvergura. Dramaturgia amicala ascundea de fapt imensa anxietate a emisarului Moscovei. In realitate, Andropov era unul dintre cei mai duri activisti, a sustinut cu maxima tarie ideea interventiei militare sovietice. A dat apoi asigurari membrilor guvernului legal ca, daca vor iesi din cladirea ambasadei iugoslave unde se refugiasera dupa a doua interventie militara sovietica, pe 3 noiembrie 1956, ca voi fi lasati liberi, ca se vor putea duce acasa, impreuna cu famillie lor. Imediat dupa ce Nagy si amicii sai au parasit incinta ambasadei, dand crezare promisiunilor lui Andropov, au fost capturati, azvarliti in camioane sovietice si expediati in România. Oficial, s-a spus ca ei cerusera azil politic. In realitate era o operatie gangstereasca, de rapire a unor demnitari inca in functie ai unui stat care indraznise sa se retraga din Tratatul de la Varsovia. Tot Andropov a fost cel care l-a convins pe Janos Kadar sa rupa cu Nagy si sa formeze guvernul quisling ce si-a zis „muncitoresc-taranesc”.

Ca rasplata pentru activitatile sale de distrugere a ceea ce propaganda comunista a numit „contrarevolutia maghiara”, Andropov a ajuns responsabilul relatiilor internationale ale PCUS, functie in care a luptat pentru mentinerea hegemoniei sovietice in miscarea comunista mondiala. Ca secretar al CC, a colaborat cu Suslov in consolidarea unei linii dure in ideologie. A fost unul dintre cei mai activi critici ai PC Chinez , dar si ai „revizionismului” iugoslav. Detesta orice abatere de la ortodoxia marxist-leninista. Primavara de la Praga i-a creat cosmaruri, a sustinut cu infocare interventia militara pentru suprimarea a ceea ce a intrat in istorie drept tentativa de a intemeia un socialism cu chip uman. A incercat, fara succes, organizarea unei conferinte comuniste mondiale care sa excomunice PC Chinez. In perioada separarii Bucurestiului de tutela moscovita (1962-1964), Andropov a participat la toate intalnirile decisive dintre conducerile PMR si PCUS.

Tocmai pentru era un militant dur, Leonid Brejnev si Aleksei Kosighin, duumvirii care au ajuns in fruntea dictaturii dupa debarcarea lui Hrusciov (octombrie 1964), l-au numit pe Andropov drept succesorur al lui Vladimr Semiceastnii, ca presedinte al KGB in in 1967. Era nevoie de eficienta maxima, iar Andropov probase ca este un functionar extrem de eficient al nomenclaturii.

Anchiloza dogmatica si persecutarea disidentilor

Aparut in 2005 la Yale University Press, volumul „Dosarul KGB al lui Andrei Saharov” ofera probe precise despre obsesia politiei secrete sovietice si in primul rind a lui Iuri Andropov, in raport cu fizicianul devenit critic al sistemului. Nu mai putin graitoare sint paginile referitoare la actiunile de compromitere, prin dezinformare si intoxicare, a marelului luptator pentru drepturile omului si a sotiei sale, Elena Bonner. Este astazi cert faptul ca liderii comunisti au luat cit se poate de in serios activitatile disidente. In pofida campaniilor oficiale menite sa bagatelizeze si sa calomnieze miscarea pentru drepturile omului condusa de Saharov, membrii Biroului Politic erau ingroziti de actiunile unui om lipsit de orice alt sprijin decit solidaritatea unui numar restrins de sustinatori, precum si a opiniei publice internationale. Din carte reiese ca Andropov, perceput de unii in Vest drept un birocrat ceva mai sofisticat, era de fapt un politruc cit se poate de dogmatic. Iata un fragment dintr-un raport despre Saharov, trimis de Andropov, pe atunci presedintele KGB, Biroului Politic, in decembrie 1979 (deci cu trei ani inainte de a-i succede lui Brejnev la conducerea PCUS): „In 1970, Saharov a creat asa-numitul «Comitet pentru drepturile omului»”. Indaratul fatadei Comitetului, Saharov a actionat cu vigoare pentru a consolida elementele antisociale, a stabilit si a mentinut contacte cu centrele straine subversive si a condus realizarea unor actiuni antisovietice extremiste si provocatoare”.

Limba de lemn a aparatului se facea astfel ecoul anxietatii acestor meschini functionari, inapti sa priceapa motivatiile adinci ale unor oameni precum Saharov, Bonner, Soljenitin, Iuri Orlov, ori Vladimir Bukovski. Mortificati din punct de vedere etic, Brejnev si acolitii sai, printre care Andropov a ocupat un loc central, nu puteau decit sa-si demonizeze adversarii. Faptul ca Saharov si ceilalti activisti pentru drepturile omului proclamau tactica non-violentei ii scotea din minti. In 1975, Andropov reactioneaza furibund la atribuirea Premiului Nobel pentru pace lui Saharov. Este in egala masura exasperat de interventiile unor partide comuniste occidentale in favoarea fizicianului disident. Intr-un memorandum catre Biroul Politic, Andropov declara: „In acest moment ar fi imposibil sa renuntam la tratarea drept criminali a celor care se opun sistemului sovietic”. Iata cum a inteles sistemul sa raspunda criticilor sai: prin utilizarea intregului aparat politienesc si de pseudo-justitie pentru a demonstra criminalitatea oricarei forme de opozitie. Documentele KGB-iste ofera informatii privitoare la fixatiile politiei secrete, inclusiv temerile legate de raspindirea „virusului revizionist” neo-marxist. Cum se stie, Gorbaciov insusi a fost in mare masura inspirat, odata ajuns la putere, de ideile „Primaverii de la Praga”. Intr-un raport semnat de Andropov in 1971, lui Saharov i se reproseaza faptul ca a ajuns sa-l blameze pe Lenin pentru tragedia sovietica. Cit despre Elena Bonner, se observa faptul ca, desi membra de partid, ea joaca un rol decisiv in a-l atrage pe Saharov pe panta antisovietismului.

Cel care l-a propus ca presedinte al KGB a fost cardinalul rosu Mihail Suslov, pontiful ideologic care simtise riscul dezintegrarii doctrinei monolitice oficiale. Principala misiune a lui Andropov a fost sa suprime miscarea pentru drepturile omului, sa anihileze in fasa orice intitiativa disidenta. A fost un campion al celei mai abjecte dezinformari, a cultivat fara scrupule „metodele speciale” criminale. Era Homo Sovieticus paradigmatic. Adversarii sai principali au fost marii disidenti Aleksandr Soljenitin si Andrei Saharov. A condus personal campaniile de dezinformare impotriva acestora. S-a ocupat si de actiunile teroriste impotriva Papei Ioan Paul al II-lea. In istoria Razboiului Rece, calculatul birocrat Andropov ramane drept una din figurile cele mai sinistre.

Cand a ajuns secretar general, KGB-ul a declansat o campanie de intoxicare in mediile de informare vestice care urmarea sa-l prezinte drept un reformator secret, „a closet liberal”, un om care, in sinea sa, admira valorile culturale occidentale, iubea muzica jazz si nu era nicicum monstrul tenace, obtuz si dogmatic din relatarile anterioare. In fapt, inflexibilul Iuri Andropov a ajuns la putere ca un om extenuat si grav bolnav, cum extenuat si grav bolnav era si sistemul pe care a dorit din rasputeri sa-l salveze. Reformele sale au fost modeste, lipsite de vlaga si viziune, au mers indeosebi in directia intaririi disciplinei in intreprinderi si a unor banale retusuri doctrinare. Formula sa a fost „accelerare” (uskorenie). In niciun caz nu era ispitit se incurajeze acea transparenta care va deveni, sub Gorbaciov, glasnost-ul. Ca secretar general, aflam din memoriile lui Kriucikov, s-a opus revenirii lui Aleksandr Iakovlev din exilul diplomatic canadian. Intre intelectualii de partid, era apropiat de Evgheni Primakov si Gheorghi Arbatov, amandoi oameni de incredere nu doar pentru conducerea de partid, dar si pentru KGB. Primakov, viitorul premier al Rusiei intre 1998 si 1999, era, probabil, chiar ofiter sub acoperire.

A patronat reactiile isterice ale propagandei oficiale dupa doborarea avionului sud coreean in 1983. A murit in 1984, neregretat de nimeni, cu exceptia fostilor subalterni din KGB. Poate ca singurul sau merit a fost ca l-a promovat pe Mihail Gorbaciov, grabind astfel, involuntar, fireste, naufragiul unui regim liberticid, un despotism totalitar vinovat de moartea a peste douazeci de milioane de oameni. Intr-un rar moment de sinceritate, Andropov a spus ca nu poate exista o eroare mai mare decat redeschiderea discutiilor publice despre „blestemata chestiune”. Se referea la chestiunea Stalin. Fortat de logica luptei pentru putere, Gorbaciov a redeschis aceasta cutie a Pandorei si a precipitat finalul URSS. Pentru admiratorul lui Andropov, Vladimir Putin, fost locotenent-colonel in KGB, a fost vorba de „cea mai grava catastrofa geopolitica din istoria secolului XX”. Finalul erei Eltin si ascensiunea lui Putin au insemnat de fapt revenirea fantomei lui Andropov la Kremlin sau, cum spunea Serghei Kovaliov, fost disident, prieten cu Andrei Saharov si respectat militant pentru drepturile omului, apoteoza cekismului.

Ma bucur sa anunt aici lansarea noului meu blog pe site-ul postului de radio “Europa Libera”. Voi publica acolo, cu ajutorul colegilor de la Praga carora le multumesc si pe acesata cale, texte inregistrate si transmise la RFE (REL) precum si alte comentarii legate de lumea ideilor, de kremlinologie, de istoria politica si intelectuala a ceea ce s-a numit candva Blocul Sovietic. Blogul meu personal, pornit in 2009, isi va continua existenta, poate nu in acelasi ritm precum pana acum. Evident, voi continua sa scriu aici, pe „Contributors”, in „Evenimentul Zilei”, in revista „22”, in reviste occidentale etc Sunt mai bine de trei decenii de cand colaborez cu acest post de radio. Nu exista o alta institutie din spatiul presei cu care sa fi avut o colaborare atat de rodnica si de indelungata. Ma consider parte din familia spirituala a Europei Libere. Este vorba de o traditie vie pe care inteleg sa o onorez in continuare.

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Recomandari:

https://www.contributors.ro/global-europa/virtutea-luciditatii-iuri-glazov-si-soarta-comunismului/

http://www.routledge.com/books/details/9780415703475/

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Eram în facultate când trezindu-mă într-o dimineață de noiembrie, radioul cu tranzistori transmitea numai muzică clasică. Mi s-a părut o pauză atât de binevenită față de mersul normal al emisiunilor matinale de la Radio București. Chiar m-am întrebat cum ar fi ca toți cei din România să ne începem ziua cu Sonata Lunii sau Recviemul mozartian. Abia mai târziu în cursul zilei, am aflat că încetase din viață Leonid Brejnev (sau în fine, a fost anunțată moartea lui- episodul am înțeles că e disputat). Mi-am zis că este consecința tragică a vremurilor în care trăiam pentru ca un început de dimineață civilizat să poată fi provocat doar de moartea unui înalt demnitar comunist.
    Am câteva întrebări pentru dumneavoastră :
    -Andropov a fost reprezentat ca trăind o viață întreagă cu „complexul maghiar”- imaginea ofițerilor de securitate spânzurați de felinare în timpul revoluției maghiare- de unde această atitudine constantă de trigger happy, dincolo de convingerile ideologice. Înaintea invaziei din Afghanistan, conducerea sovietică avea îndoieli în ce privește oportunitatea acțiunii militare. În acea ședință, fie că dorea să nu facă o voce discordantă (și n-ar fi singurul șef de servicii secrete pus în asemenea postură), fie că într-adevăr împărtășea dubiile lui Brejnev, Andropov a făcut cor cu restul conducerii. La scurt timp, atitudinea sovietică s-a schimbat radical, existând temerea că „fragila democrație populară” afgană avea să fie măturată de reacția conservatoare a majorității populației. Se cunoaște acum mai mult despre poziția lui Andropov dincolo de simplele comunicate oficiale ?
    -Judecând prin prisma reprimării revoltei maghiare cât și a dezghețului cehoslovac, intervenția în Polonia în 1981 ar fi trebuit să fie cvasi-automată- și totuși nu a fost așa, lăsând legea marțială a lui Jaruzelski să „tempereze spiritele”. Se cunoaște mai mult despre rolul lui Andropov în timpul acelei crize ? (poate nu întâmplător, șeful celulei de criză acoperind Polonia era Suslov).
    – GRU rămâne în continuare învăluită în mai mult secret decât KGB-ul sau urmașa ei, FSB-ul. Înțeleg că a existat din motive firești o rivalitate între cele două servicii. A avut Andropov vreun rol în bizantinismul luptelor interne dintre serviciile secrete la Kremlin ? Se știe ceva despre natura legăturilor de astăzi dintre FSB și GRU în ce privește structurile puterii ?

    • Va multumesc pentru acesta interventie plina de miez. Din pacate, timpul nu-mi ingaduie sa raspund aici la perfect justificatele Dvs intrebari analitice. Sa spund oar ca decizia celei de-a doua inteventii sovietice la Budapestea nu a fost una usoara. Mikoian si chiar Suslov, care fusesera la Budapesta si vorbisera cu Nagy, au avut rezerve. A contat mult presiunea lui Mao. Janos Rainer, un remarcabil istoric maghiar, a publicat o biografie a lui Nagy in care analizeaza rolul lui Andropov. De asemenea, merita citita cartea despre 1956 a lui Paul Lendvai, aparuta in traducere americana la Princeton UP. Recomand scrierile lui Mark Kramer despre sfarsitul Razboiul Rece si dinamica puterii la Moscova. Filosofia lui Andropov era una stalinista: orice avans geografic al „socialismului” trebuia sa fie unul definitiv.

    • Extrase din eseul propriu „Rusia ca o cutie neagră”. Scuze pentru hiatusuri, dar spațiul nu permite reproducerea integrală a discursului. Cei avizați vor discerne.

      În acest punct al argumentației devin imperative unele limpeziri: vorbind despre Biroul Politic, nu trebuie să uităm că cei ce dirijau destinele uriașei lăbărțături din nordul continentului eurasiatic erau, cu toate limitele lor, POLITICIENI. Cum trebuie înțeles cuvîntul „politician” cînd avem de a face cu un stat care nu a cunoscut NICIODATĂ alegeri libere, presă independentă, etc. ?
      Personajul Iuri Vladimirovici Andropov, șeful KGB între 1967 și 1982 și succesor al lui Brejnev (din 1982 pînă la extincție, 14 luni mai tîrziu), poate fi socotit un exemplu… exemplar. La prima vedere pare un simplu kaghebist, adică (încă) un fioros purtător de bandă albastră la chipiu, gata să arunce planeta în aer de dragul convingerilor sale robotice. Ceva cam în genul „împușcă-mamă, împușcă-tată”. Fals ! Da, Andropov era un dur (printre altele a condus direct represiunea răscoalei maghiare din 1956 – sub egida șefilor de la Moscova, desigur). Dar nu poate fi asimilat cu un executant decerebrat precum Ejov, fiindcă promovase prin filiera partidului, NU a KGB. Mutatis mutandis se încadrează mai degrabă în categoria miniștrilor lui Nicolae II (înclinați să țină seama, cît de cît, de conveniențele diplomatice uzuale) decît în cea a „turbaților ultra-expansioniști” (gata să calce în picioare orice principii). În ciuda sănătății sale precare din cele 14 luni de „domnie”, mulți l-au văzut drept un „reformator” (prin comparație cu imobilismul final al „erei Brejnev”). Ba chiar i se atribuiau, pe drept sau pe nedrept, „vicii” intelectual-occidentale (amator de jazz și scotch).
      Noutatea (epocii post-Elțin) constă în ABSENȚA COMPLETĂ a politicienilor. KGB, prin rolul său de executant al „directivelor” PARTIDULUI, nu putea oferi decît niște… executanți. Un soi de „turbați”, niciodată frecați sistematic de diplomația internațională, simultan profund măcinați de vechile ranchiune ruso-bolșevice față de lumea liberă, plus recenta înfrîngere din războiul rece.
      Cîtă vreme vom păstra în memoria activă aceste fraze, „cutia neagră Rusia” nu ne va (mai) surprinde prin nimic. Avem la dispoziție tot ce trebuie pentru a percepe cu claritate traiectoria sforilor după care joacă Putin (și Medvedev, și Rogozin, și toți ceilalți maimuțoi* scoși în față). Că de ele trag inclusiv personaje moarte de mult (Nicolae II cu gașca aferentă) induce un sentiment reconfortant de predictibilitate: misterioasa magmă bolborosind în lădoiul negru reprezintă același „tătărism-jaf-din-goana-calului” secular, puțintel machiat de reformele lui Petru I și Ecaterina II.

      Sau, cum spunea Bulat Okudjava (Călătoria diletanţilor, Editura Univers 1985):
      …barbarie mongolă şi mîrşăvie bizantină mascate sub veşmînt europenesc… …puternicul stat… este un colos cu picioare de lut, unde totul se prăbuşeşte, unde uriaşa armată nu este decît o gloată pestriţă, neputincioasă, prost înarmată, condusă de nulităţi, unde domnesc moravuri de pe vremea lui Genghis-han, iar mita, servilismul şi hoţia întrec toate exemplele cunoscute, că AUTOAMĂGIREA CÎRMUITORILOR RUȘI SE ÎNVECINEAZĂ CU NEBUNIA…

  2. Vă mulțumesc pentru răspuns cât și recomandările de lectură. În ce privește istoria post-belică a Leningradului m-ați făcut curios- o scurtă rătăcire pe Internet evocă încă una din crimele staliniste odioase, îndreptată împotriva fostei conduceri comuniste din timpul asediului german, căreia i s-a înscenat un proces și ale cărei vârfuri au fost executate. Descopăr că Hrușciov a fost unul din semnatarii declarației de acuzare… Sacrificiile făcute de populația metropolei sovietice au fost enorme iar legătura mai strânsă dintre locuitori și cei care practic izolați au gerat efortul militar și încercat pe cât posibil a diminua dezastrul umanitar este de înțeles. Ca la numai 4 ani după terminarea războiului leningrădenii să fie „răsplătiți” astfel, mi se pare simptomatic pentru hanul de la Kremlin. Venind însă după deportarea în Gulag a prizonierilor de război sovietici care au supraviețuit captivității germane, nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Stalin apare drept un produs genetic perfect, destinat administrării asasinatului industrial. Dacă este să comparăm anii ‘30 (războiul se exclude dată fiind necesitatea sistemului de a supraviețui) cu perioada 1945-1953, vedeți o perfectă continuitate sau deja un început de delir ?

  3. Dle TIsmăneanu e incredibilă forța propagandei în structurile instituționale și în rândul populației ruse.
    Nu mai departe de săptămâna trecută am avut o discuție mai aprinsă cu un coleg de origine rusă, altfel o persoană destul de rezonabilă, muncitoare .Dar, în același timp suspicioasă și cu o teorie a conspirației deja înrădăcinată în mentalul său, de foștii anii de studenție la academia de informații militare ruse. Sorbona, nu a înlăturat schema mentală predesenată în modul de a gândi de lumea militară rusă (chiar părintele lui e fost militar de carieră în armată). Academie, unde li s-a servit ca și discurs, teoria complotului occidentului la prăbușirea URSS, a cărui dispariție de pe scena internațională a fost datorată unui trădător(Gorbaciov e considerat nici mai mult nici mai puțin ca și un trădător vinovat de catastrofa geopolitică), Boris Elțin nimic mai mult decât un bețiv cumpărat de Occident . În opinia lui , serviciile de informații occidentale au cumpărat și corupt o mare parte din decidenții politici, Putin este considerat nici mai mult nici mai puțin un om remarcabil care face ceea ce trebuie în acea zonă a lumii, mass-media occidentală main-stream e controlată în a propaga doar știrile nefavorabile Rusiei (absența știrilor referitoare la victimele civile din rândul proseparatiștilor în rândul mass-media din țările NATO, existența unui conflict artificial între foști frați, alimentat de Occident pentru a favoriza companiile occidentale dpdv economic etc, etc). Nici mai mult nici mai puțin, în opinia sa Rusia acționează legitim susținând pro-separatiștii, de altfel frați istorici. Și care, consideră el, merită dreptul la autodeterminare*o formă statală independentă* -aici remarc eu formula *maitre chez nous* repetată obsesiv în istorie de regimurile oligarhice ideologice, care vizează construirea unui consensus social prin crearea de inamici publici colectivi, dar în același timp (ironic în opinia mea) tot aceiași separatiști pentru el nu pot fi făcuți răspunzători pentru tragedia provocată de racheta Buk, pentru că , în drept internațional Statul răspunzător de catastrofa zborului malaiezian ar fi …bineînțeles Ucraina. Iar argumentul care m-a dat gata, corupții există oriunde în lume, chiar și în statele occidentale, e un mecanism comun universal.

    Concluzionând, dacă majoritatea rușilor sunt intoxicați cu asemenea *adevăruri comode și plauzibile, care ridică povara responsabilității de pe umerele decidenților interni *și crează în rândul populațiilor, imaginea unui Occident care vrea prăbușirea sau chiar năruirea Rusiei actuale…e puțin probabil să asistăm la o îmbunătățire pe termen scurt și mediu a situației în regiune.

    Ar fi o muncă de educație titanică în primul rând , de promovare a toleranței , a opiniilor divergente, de transparență în afacerile decizionale.

    Ori, tocmai oligarhiile, ca și în România de altfel, nu vor să piardă monopolurile de putere instituite. Nu e de exclus că Rusia se va servi de monopolul său în energie, pentru a forța politicile altor state. De altfel, premierul Ungariei, Orban declara foarte deschis că vizează contractele cu economiile altor state care ies din sfera U.E sau USA. În România nume de politicieni din umbră, gen Victor Hrebenciuc, Cozmin Gușă etc cochetează cu contacte din Rusia. Citisem știrea privitoare la oferirea unui premiu de 110000 dolari oferit de guvernul rus pentru cei care vor reuși să propună o soluție ca să identifice utilizatorii softwarelui TOR- (utilizat de către dizidenții politici , dar și de o lume pestriță n.b) .

    Diversitatea opiniilor a devenit inamic public, de ceva timp(criminalizarea ONG-urilor) …dizidența de la un mod de gândire promovat oficial e un semn de trădare care trebuie pedepsit ca și atare. În actualități.
    http://rt.com/politics/175224-udaltsov-jail-sentence-moscow/
    Așa cum ironic remarca un comentator
    -Strange how 83% is for Putin. The rest who don’t agree can’t vote cause they disappear, convicted, poisoned by polonium. But Russia is a democracy-

    Rusia e din nou un Stat Totalitar deplin, unde binele comun , e definit de un grup restrâns decizional, format din foști militari, membrii a serviciilor secrete, care știu mai bine ca și Ivan *cetățeanul mediu rus* ce e bine și ce nu e bine pentru el. Iar Ivan, e alimentat doar cu un tip de discurs, definește realitatea lui zilnică exact după modelul din discurs. De fapt ca și în alte state est-europeene, y compris România, comuniștii nu au plecat ,ci s-au rebotezat.

    Și având în vedere mentalitatea lor, devine probabilă ,varianta unei invazii militare terestre ruse, care va repoziționa frontierele statale oficiale în zona unde clivajul de orientare socială s-a manifestat(primăriile unde statuia lui Lenin a fost doborâtă vs primăriile unde steagul rusesc a fost abordat) . 15000 de soldați la o graniță, nu sunt spectatori. Vor pregăti emoțional, propria populație, cu imagini având ca și elemente centrale copii și civili nevinovați morți, în bombardamente de artilerie non-selective, desigur atribuite armatei ucrainiene, iar apoi își vor justifica intervenția ulterioară pe baza acestor imagini. Iar pe plan extern, rușii vor folosi toată influența lor anterioară, rețelele preexistente , toată puterea lor militară și economică(Africa, America de Sud, Europa de Est) pentru a influența guvernele locale. Mizând pe argumente de genul-intervențiile USA în lumea post 1989, au creat instabilitate și au adus necazuri în acele părți, că societatea americană actuală nu e egalitară, favorizează elitele bogate, iar cetățeanul mediu american nu beneficiază de libertate etc. etc.
    Ca și în vremea războiului rece.
    Doar că acum de exemplu e și mai complicat. Oficialii ai serviciilor de informații ucrainiene au fost formați în aceiași tipar de mentalitate ca și mentorii ruși, astfel că foarte probabil, volumul de muncă a unor analiști din NATO e acum dublu, să confirme veridicitatea informațiile primite de la aliații actuali(sunt destui cred care fraternizează cu estul) și să valideze informațiile din alte surse pe teren. Scurgerile wikileaks (Maning) și scandalul Snowden- refugiat în Rusia au creat o imagine destul de negativă a serviciilor de informații americane (și a diplomației americane) care sunt prezentate public (bineînțeles cu aceiași tematică ) ca și servicii care operază în afara legii și mai mult, sunt prezentate ca și servicii care lucrează împotriva cetățenilor proprii. (supravegherea nediscriminată în masă, supravegherea unor aliați- Merkel, dispariția termenului de privacy, abuzul unor funcționari etc, etc).

    La capăt de linie,însă trebuie să ne amintim că mor oameni nevinovați. Și undeva, responsabilii trebuie să răspundă, mai devreme sau mai târziu. Eu am convingerea că se va întâmpla.

  4. Nostalgicii sovietici privesc spre Andropov cu mare admirație… îl consideră artizanul luptei anti- corupție din cadrul PCUS. În realitate, anti-corupția a constat într-un val de epurări ce i-a avut drept subiecți pe locotenenții lui Brejnev.

    Cât mă privește, păstrez amintiri nostime din acea perioadă când eram școlar pentru că ni se dădea drumul de la școală mai devreme. Doliul se revărsa de la Moscova până în România și întreaga suflare a țării trebuia să urmărească la TVR funeraliile liderilor sovietici… marșurile funebre îți răsunau în urechi multe zile la rând… erau repetate obsesiv la televiziune si radio: pam, pam, pă-pam, pam-pă-pam pă-pam-pă-pam… în fine, am avut ocazia să urmăresc trei evenimente de acest gen în decurs de trei ani 1982 – 1985 … Brejnev, Andropov, Cernenko… vorba bunicii: Ce-i cu tine acasă așa devreme? Aaaaah, a mai plesnit un drac!

    • Grozav ! :) În Maramureș una din strigările de îngropăciune subversive era „du-te tată înainte și fă loc la președinte”. I-am invidiat pe iugoslavi pentru că am văzut atâtea persoane îndurerate la moartea lui Tito. Nu-mi puteam imagina scene similare în România. Când s-a turnat filmul Gandhi, la scena finală, unde trupul conducătorului era transportat pe un catafalc improvizat pe platforma unui camion, au fost folosiți aproape 100000 de figuranți voluntari. Actorul Ben Kingsley povestea că-l necăjeau, încercând să-i arunce cu flori în nas- la un moment dat însă s-a făcut liniște și intrigat „mortul” s-a sculat în picioare să vadă pricina: toți figuranții plângeau.Văzând însă de curând imagini de arhivă cu persoane înlăcrimate făcând coada către catafalcul lui Dej, îmi dau seama că la noi psihele popular e ceva mai greu de sondat.

    • Noi ne distram cu altceva la vremea aceea, spuneam că înmormântarea lui Brejnev a costat 100 de milioane de ruble, dar înmormântarea lui Cernenko nu a costat nimic, încă era în garanție :P

  5. Ca de obicei diavolul se ascunde în detalii… Ce diferență între ostracizarea lui Ponta și ținuta academică a acestei postări? Limbajul e de nerecunoscut… Să o punem pe baza stilului? Omul e stilul…și când nu ai de pe ce să te inspiri… rămâne …omul, singur și neajutorat? Când tot ce-ți iese e pe bază de cărți scrise de alții …nu mai vezi bârna din ochiul propriu, doar paiul din ochiul altora… Să admitem că Ponta a plagiat. Mie mi se pare că e cel mai bun lucru ieșit din mâna lui de …premier…Dacă ar fi rămas în mediul academic nu ar trebuit iertat, dar în poziția în care e trebuie încurajat să-și exacerbeze apetitul …imitator. Poate copiază de la …Merkel, Cameron, Orban…, poate …Obama etc. O critică urbană…și mai ales ideologizată i-ar prinde bine, ar avea ce …plagia ulterior…util funcției de la care așteptăm foarte mult. O critică prin care i plagiază…stilul etalat și străfundurile personalității sale îi dă confortul superficialității sterile în care se complace…Popoarele au conducătorii pe care-i merită din cauza unor astfel de atitudini ale intelectualilor cu …ștaif…și mai ales cu notorietate internațională…Cazul Băsescu este …developarea cea mai recentă, cazul Ponta pare următoarea confirmare…(iar Doamna Pipidi …e caz de manual…)

    • Chestia cu bărna si paiul am ințeles-o , dar ce vra sa zică : ” Când tot ce-ți iese e pe bază de cărți scrise de alții ” ?!?!?

      • cultura e ceea ce îți rămâne după ce ai uitat tot ce ai citit ( acum se actualizează și cu uitarea trimiterilor pe care poate le-ai folosit cândva). Priviți articolele D-lui Pleșu, ale D-lui Liiceanu…foarte rar vezi trimiteri …abrupt-boldate…ca să nu mai vorbim de anumite …stahanovisme în înșiruirea de cărți și articole lămuritoare… Articolele năpădite de trimiteri la tot pasul sunt memorii care maschează …în timpul mărturisirii …fantomele personale ale timpului trăirii…Sunt producții artificiale, care maschează trăiri ce nu pot fi mărturisite decât …parcimonios…feciorelnic…în maniera „asta de fapt vreau să vă …inculc”….Câtă diferență față de măreția lui…„filozofii de până la noi au încercat să descrie lumea, noi vrem să o schimbăm”.
        Dl. Pleșu și Dl. Liiceanu au schimbat lumea și o fac în continuare cu multă râvnă…Sunt repere în modul de participare al intelectualilor în viața cetății…Ca să nu mai vorbim de producțiile culturale prin care se adresează public…Majoritatea celor care se vor intelectuali implicați social încă o descriu…Chiar…partizan…interesat…

  6. Foarte putin discutat este dezghetul din cele cateva luni care au
    urmat imediat mortii lui Stalin din martie 1953. Oamenii forte ai acelui
    moment, Beria si Malenkov au initiat un set de reforme care prin amploare
    si coerenta depaseau cu mult palidele tentative de mai tarziu, incluzand aici
    chiar si cele din perioada Gorbaciov. Caderea lui Beria, care a marcat triumful
    aparatului de partid, a facut ireversibila anchiloza sistemului.

  7. Radio Erevan
    Intrebare. De ce a murit tovarasul Andropov?
    Raspuns: Nu stim, dar la autopsie a suferit mult

    Si inca o data – multumiri pentru dezvaluirea biografiei inca unui monstru

  8. O corectare: este vorba de Vladimir Kriucikov, nu Viktor Kriucikov. Acesta, Vladimir Kriucikov, NU „avea sa-i succeada [lui Andropov] in fruntea Comitetului Securitatii Statului in momentul cand a fost rechemat in secretariatul CC”. Pana sa ajunga Kriucikov seful KGB, institutia a mai fost condusa de Vitali Fedorciuk si Viktor Cebrikov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro