sâmbătă, iulie 20, 2024

Jocurile Olimpice de iarnă, diplomația sportivă a Chinei și prezența României la Beijing

Yang Yang este un simbol sportiv al Chinei datorită faptului că în 2002 a câștigat prima medalie de aur pentru această țară la Jocurile Olimpice de iarnă. În această lună, competiția se desfășoară la Beijing, iar Yang Yang este cel mai vizibil oficial  al evenimentului din postura de președinte al Comisiei Atleților din Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice. Fosta sportivă nu este însă doar un manechin îmbrăcat cu o funcție decorativă. Ea încearcă frecvent să transmită un mesaj echilibrat despre ceea ce înseamnă Jocurile Olimpice în contextul actual. Înainte de Jocurile Olimpice, Yang Yang a susținut o conferință de presă în care le-a promis sportivilor că se vor bucura de libertatea de exprimare în China, dar că trebuie să țină seama de regula 50 din Carta Olimpică. Aceasta prevede că sportivii trebuie să se abțină de la a face propagandă politică, religioasă sau rasială în spațiile competițiilor olimpice. Altfel spus, nu de China trebuie să vă temeți, ci de Comitetul Internațional Olimpic. Ce o îngrijorează pe Yang Yang ? Jocurile Olimpice, fie ele de vară sau de iarnă, reprezintă o scenă imensă care nu se mai rezumă doar la spectacolul sportiv, ci aduce în fața spectatorului și subiecte din sfera socială, politică sau religioasă, fie că ele sunt menționate direct sau indirect. Astfel, aș vrea să punctez câteva aspecte legate de ambițiile și îngrijorările Chinei, câteva figuri sportive pe care le vom vedea în acțiune, dar și cum se plasează România în contextul acestui eveniment sportiv major.

Jocurile Olimpice fac parte din diplomația sportivă a Chinei. Diplomația sportivă este un domeniu care s-a dezvoltat enorm în ultimii ani și în privința căruia țări precum China, Australia, Qatar, Marea Britanie și SUA au investit și au o strategie foarte bine pusă la punct. Spre comparație, Uniunea Europeană abia de curând s-a preocupat de acest domeniu, odată cu anul 2015, când comisarul european Tibor Navracsics a creat un grup de lucru pentru diplomația sportivă, după care câteva proiecte europene au primit finanțare pentru a trasa strategii de acțiune la nivel continental.[1] China a conștientizat puterea diplomației sportive încă din 1971, când prin diplomația ping-pongului au fost dezghețate relațiile cu Statele Unite.[2] Ulterior, China s-a angajat în organizarea unor evenimente al căror scop a fost să proiecteze o imagine pozitivă asupra țării. Spre exemplu, în 1990, China a organizat Jocurile Asiatice, apoi a candidat fără succes pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2000.

Jocurile Olimpice se întorc în China după 14 ani. În 2008, Beijingul a găzduit Jocurile Olimpice de vară, a cheltuit 43 de miliarde de dolari, iar China a dat o lovitură de imagine și a confirmat faptul că este un actor major la nivel global. Peste 100 de șefi de stat și de guvern au fost prezenți, ceea ce a validat succesul diplomației sportive chineze.  În 2015, când a obținut organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, deși avea experiența reușitei din 2008, Beijingul a întrecut la limită Almaty, cu 44-40 voturi. Imaginați-vă cum ar fi fost ca Jocurile Olimpice de iarnă să aibă loc în Kazahstan în condițiile politice date. După obținerea găzduirii evenimentului olimpic, China a demarat un program intens de pregătire prin schimburi culturale care au promovat evenimentul și cultura chineză în orașe precum Lausanne sau New York. În acest proces, Institutele Confucius din întreaga lume au avut un rol important pentru a disemina informația. În plus, anterior startului Jocurilor Olimpice de iarnă, China a primit zeci de delegații de diplomați care au vizitat complexul sportiv de la Zhangjiakou (una dintre locațiile care găzduiește competiții). Totul a fost făcut pentru a mai diminua din persistenta retorică a Războiului Rece.

Pentru China, Jocurile Olimpice, atât cele din 2008, dar și cele din acest an reprezintă evenimente esențiale pentru a-și afirma identitatea, pentru a arăta că totuși cultura chineză are o tradiție sportivă milenară, dar și pentru a încuraja sportul de mase. Acest aspect poate fi înțeles foarte bine în lucrarea „Beijing’s Games: What the Olympics Mean to China” a antropologului american Susan Brownell.[3]

Profesoară la Universitatea din Missouri, Susan Brownell, a fost sportivă de performanță, a asistat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, cunoaște limba și cultura chineză și explică faptul că Jocurile Olimpice din 2008 au integrat China în comunitatea globală, așa cum s-a întâmplat cu Japonia și Coreea de Sud după Jocurile Olimpice din 1964, respectiv cele din 1988. Între timp, China și-a demonstrat forța la ediția de vară de acum 14 ani, astfel că și-a întărit nu doar poziția internațională, dar și dimensiunea naționalistă. Acum, China încearcă să repare din reputația pătată de impactul pandemiei Covid-19, iar un alt obiectiv este de a întări imaginea pozitivă în plan intern. Acum, față de Jocurile Olimpice din 2008, China nu are speranțe la performanțe sportive atât de mari cum a fost în cazul sporturilor de vară. Să nu uităm că la Jocurile Olimpice de la Tokyo, China a fost a doua în clasamentul medaliilor, în spatele Statelor Unite. În schimb, la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, China nu a fost în Top 10 al ierarhiei generale.

Ca orice țară organizatoare a unui eveniment major, China își dorește să obțină cât mai multe medalii, dar după succesul din 2008, China a devenit preocupată și de cum să atragă un tot mai mare procent din populație către practicarea sporturilor. Problema s-a pus și înainte de Jocurile Olimpice din 2008, dar planul de a crește calitatea vieții populației prin sport a fost pus în aplicare după eveniment.

În contextul Jocurilor Olimpice de iarnă, valul de critici la adresa Chinei a crescut din mai multe puncte de vedere. Un caz cu caracter sportiv, nelămurit de autoritățile chineze, este acela al jucătoarei de tenis de Shuai Peng, ale cărei apariții publice s-au diminuat brusc după ce l-a acuzat pe fostul vicepremier al Chinei, Zhang Gaoli, că a agresat-o sexual. Dată dispărută în mai multe rânduri, sportiva a atras simpatia globală și a îndreptat furia către China. Chiar înainte de Jocurile Olimpice, Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic, a vizitat-o pe Shuai Peng pentru a verifica starea acesteia. Oficialul a transmis că jucătoarea de tenis are libertate de mișcare în China, iar această veste ar trebui să mai diminueze din protestele ce fuseseră preconizate la Jocurile Olimpice de iarnă pe acest subiect. O altă temă sensibilă în contextul Jocurilor Olimpice se referă la situația din regiunea Xinjiang, aflată în nord-vestul Chinei, despre care mai multe rapoarte au concluzionat că drepturile omului nu sunt respectate în cazul uigurilor, o minoritate care reprezintă 46% din populația zonei. Mai mult, termenul de genocid asupra acestei comunități a fost tot mai des pronunțat de către organisme internaționale pentru apărarea drepturilor omului, care au acuzat China. O problemă similară a măcinat imaginea țării și în 2008, când China a fost acuzată pentru implicarea în genocidul din Darfur.[4] Astfel, atitudinile față de China au devenit tot mai polarizate.[5] În plus, China a fost criticată și de mai mulți ecologiști, care au ridicat problema construirii complexului sportiv Yanqing în mijlocul rezervației naturale Songshan.[6] China a oferit însă asigurări că evenimentul va fi ecologic și sustenabil, iar 90% dintre cei peste 20 000 de copaci din Songshan au fost transplantați într-o altă locație. De asemenea, în ultimul an au apărut câteva studii în reviste reputate prin care cercetători din China au argumentat că bazele sportive construite nu afectează în vreun fel mediul natural.[7]

Complexul sportiv Yanqing

 

               Pe fondul acestor discuții, organizatorii chinezi și reprezentanții Comitetului Internațional Olimpic au orientat discuțiile către latura sportivă și spectacolul pe care evenimentul îl va produce. Oficialii au încercat să le sugereze sportivilor să nu devină pioni în luptele politice ale guvernelor lor. Pe lângă interviurile lui Yang Yang, sunt promovați intens sportivii care s-ar putea remarca la eveniment. Un astfel de caz , despre care s-a scris mult în ultimele luni, este Eileen Feng Gu, care are 18 ani și concurează în proba de schi freestyle. Născută la San Francisco, din tată american și mamă chineză, Eileen Feng Gu concurează pentru China. Feng Gu are deja rezultate deosebite la Campionatele Mondiale și Winter X Games. Mai mult, sportiva și-a asumat un rol diplomatic neoficial. „Prin schi îmi doresc să unesc oamenii, să promovez înțelegerea, să contribui la o bună comunicare și să întăresc prietenia între națiuni”, a spus sportiva.[8]

China a investit mult în sporturile de iarnă, iar acolo unde nu a găsit soluții în plan intern a căutat opțiuni în afara țării. Un astfel de exemplu este în hocheiul pe gheață. China a alcătuit o echipă națională în care 15 dintre cei 24 de sportivi sunt străini. Nouă sunt canadieni, trei sunt americani și unul este rus. În 2015, când Beijinul a primit organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, China nu avea o națională de hochei pe gheață competitivă, așa că oficialii au venit cu o soluție în acest sens. A fost creată echipa HC Kunlun Red Star, care din 2016 a fost înscrisă în Kontinental Hockey League, considerată a doua competiție intercluburi din lume și care reunește echipe din Rusia, Belarus, Finlanda, Letonia și Kazakhstan.  HC Kunlun Red Star va concura la Jocurile Olimpice de iarnă sub drapelul Chinei. Câțiva dintre străinii naționalei de hochei au rădăcini chineze, precum sunt frații Parker și Spencer Foo, născuți la Edmonton, în Canada. Scopul lor, după cum spune Spencer Foo, este de a promova hocheiul în China, deoarece potențialul există. Șansele ca echipa Chinei să reușească un rezultat important sunt totuși mici. Majoritatea specialiștilor preconizează o confruntare între SUA și Canada pentru medalia de aur.

              La Beijing avem ocazia să vedem sportivi deja consacrați în sporturile de iarnă și pe care iubitorii acestor competiții îi așteaptă. Patinatorul japonez Hanyu Yuzuru este în căutarea celei de-a treia medalii de aur la Jocurile Olimpice, lucru care ar confirma faptul că este cel mai valoros sportiv din generația sa și ar egala performanța suedezului Gillis Grafström, care a reușit trei titluri olimpice consecutive (1920, 1924 și 1928) la patinaj artistic. Hanyu Yuzuru va avea însă un adversar important, pe Nathan Wei Chen, un american cu părinți chinezi, care a câștigat ultimele trei campionate mondiale. Natalie Geisenberger, din Germania, încearcă să cucerească a treia medalie de aur consecutivă în proba de sanie. Mikaela Shiffrin țintește trei medalii de aur la Beijing în concursurile de schi alpin, la slalom, super-G și coborâre. Una dintre contracandidatele sale este cehoaica Ester Ledecka, campioană olimpică în urmă cu patru ani la schi alpin și snowboard. Alte sportive de urmărit sunt olandeza Irene Wüst, cu 11 medalii olimpice, sau italianca Arianna Fontana, cu opt medalii olimpice în competițiile de patinaj viteză. Aceștia sunt doar câțiva dintre cei aproximativ 3000 de sportivi din cele 91 de țări care merg la Jocurile Olimpice de iarnă pentru a impresiona.

Printre ei se află și sportivii români, care s-au deplasat în China pe fondul unui scandal ce dezvăluie încă o dată precaritatea sporturilor de iarnă în România. Oficialii Federaţiei Române de Schi Biatlon (FRSB) au refuzat un loc la Jocurile Olimpice de iarnă tocmai sportivei datorită căreia România contează în clasamentul mondial, Ania Caill (născută în Franța, dar a cărei mamă este româncă). Ministrul Sportului, Eduard Novak, a cerut demisia de onoare președintelui federației în cauză, deși este de notorietate faptul că persoana care decide în cadrul FRSB este secretarul general. După acest moment, sponsorul tehnic al federației, Salomon, a anunțat încetarea colaborării cu FRSB, iar COSR a suspendat provizoriu finanțarea și a cerut lămuriri. Niciun oficial al federației nu și-a asumat vreo decizie.

                            Sportivii români la ceremonia de deschidere de la Beijing 2022

România a deplasat la Beijing 22 de sportivi, dar șansele la un loc pe podium sunt aproape nule. Singura medalie obținută de țara noastră la Jocurile Olimpice de iarnă a fost cucerită de către echipa de bob de două persoane, alcătuită din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe, care s-a clasat pe locul al treilea la Jocurile Olimpice de la Grenoble din 1968. La același eveniment din Franța, echipa de bob de patru persoane a terminat pe locul al patrulea. De atunci, România nu s-a mai apropiat decât rar de podium, iar vreun plan coerent de dezvoltare a sporturilor de iarnă nu a fost conceput.

O mare oportunitate ratată a fost în 2013, când România a organizat Festivalul Olimpic de iarnă al Tineretului European (FOTE) la Brașov. Evenimentul a generat, cel puțin la nivel mediatic, un val de simpatie și interes. Însă, lipsa de viziune din sportul românesc a făcut ca evenimentul să nu aducă nicio îmbunătățire pentru sporturile de iarnă. Cel mai bine se poate vedea acest lucru printr-o analiză a traseelor pe care le-au avut singurii medaliați de atunci ai României. Emil Imre avea 17 ani și a devenit peste noapte erou național după ce a cucerit o medalie de aur și una de argint la patinaj viteză. Cariera sa ar fi trebuit să aibă un parcurs ascendent sau măcar longeviv, însă finanțarea precară l-a determinat pe sportivul din Miercurea Ciuc să renunțe după doar câțiva ani. Între timp, Emil Imre a ajuns în Ungaria unde este unul dintre antrenorii lotului olimpic de patinaj. Aproape la fel de repede a renunțat la sportul de performanță și Dorottya Buzas, care a luat medalia de argint în concursul de biatlon la FOTE 2013.

De atunci, România a mai avut rezultate la nivelul juniorilor, dar acestea nu au fost confirmate în momentul trecerii sportivilor la seniori. De asemenea, infrastructura pentru sporturile de iarnă continuă să fie deficitară. Spre exemplu, Campionatele Naționale ale României de bob, sanie și skeleton s-au desfășurat anul trecut în Austria, la Innsbruck. În aceeași notă, Bucureștiul nu are un patinoar demn de o capitală europeană. Autoritățile locale se chinuie de nouă ani să construiască unul, după ce vechea arenă Mihai Flamaropol a fost închisă în 2012. Lista de neajunsuri poate fi completată. Cu siguranță că persoane mai avizate decât mine în analiza sporturilor de iarnă ar putea formula și alte observații vis-a-vis de lacunele din acest domeniu.

Poate că această paralelă între China și România în sporturile de iarnă este exagerată, însă progresul Chinei în sporturile de iarnă este remarcabil. Până în 1980, China nu participase la Jocurile Olimpice de iarnă, iar până în 1992, la Albertville, nu avea nicio urcare pe podium la astfel de evenimente, dar de atunci, sportivii chinezi au cucerit 62 de medalii. În tot acest timp, România nu doar că nu a avansat, dar situația pare că s-a înrăutățit încet și sigur.

Poate că nu ne place sistemul politic al Chinei, dar folosim produse ale industriei chineze, poate că nu ne place imaginea de supus a chinezului de rând, dar admirăm capacitatea de mobilizare a chinezilor în organizarea Jocurilor Olimpice. Este lumea în care trăim, trebuie să ne obișnuim cu ea și să încercăm să preluăm lucrurile bune care ne-ar putea ajuta să evoluăm în acest context. Până la urmă, organizarea Jocurilor Olimpice în China ne oferă platforma de discuție pentru multiple probleme pe care nu le-am fi dezbătut dacă evenimentul s-ar fi desfășurat în Franța sau în SUA.


Note:

[1] Personal fac parte dintr-un astfel de proiect „Towards an EU Sport Diplomacy”, coordonat de către Institut de Relations Internationales et Stratégiques din Paris, în care UNEFS București este partener. Mai multe detalii despre acest proiect și rapoarte despre diplomația sportivă găsiți pe site-ul proiectului https://www.tes-diplomacy.org/.

[2] Michal Marcin Kobierecki, „Ping-Pong Diplomacy and its Legacy in the American Foreign Policy”, Polish Political Science Yearbook, vol. 45, 2016, p. 304–316, DOI: 10.15804/ppsy2016023 PL ISSN 0208-7375.

[3] Susan Brownell, Beijing’s Games: What the Olympics Mean to China, Lanham, Rowman & Littlefield, 2008.

[4] David Shinn, „China and the Conflict in Darfur”, The Brown Journal of World Affairs, vol. 16, nr. 1, 2009, p. 85-100.

[5] Laura Silver, Kat Devlin și Christine Huang, Majorities Say China Does Not Respect the Personal Freedoms of Its People, Pew Research Center, 30 iunie 2021, https://www.pewresearch.org/global/2021/06/30/large-majorities-say-china-does-not-respect-the-personal-freedoms-of-its-people/ .

[6] Esme Stallard, Wanyuan Song, „Winter Olympics: Will the Beijing Games be ‘green and clean’?”, 26 ianuarie 2022, https://www.bbc.com/news/60067690 .

[7] Yuan Zhang, Zhongqi Xu, Jiabing Wu, „Influence of Beijing Winter Olympic Games Construction on Vegetation Coverage around Zhangjiakou Competition Zone”, International Journal of Environmental Research and Public Health, vol. 18, 2021, . https://doi.org/10.3390/ijerph182312777 .

[8] Ed Knowles, „Eileen Gu: Answers to the most asked questions”, 17 noiembrie 2021, https://olympics.com/en/news/eileen-gu-answers-questions .

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. In Europa in schimb populatia este tot mai mult impotriva sustinerii de jocuri olimpice dandu-si seama ca idea olimpica nu mai este ceace ar trebui sa fie, in primul rand sport si nimic altceva.
    Organizarea unor jocuri olimpice in conditii sustenabile si la costuri calculabile, nu mai este posibil ele devenind „jocuri babilonice”, jocurile actuale le-am putea cataloga mai mult ca un exercitiu de catastrofa pandemica.
    Daca ati vizionat deschiderea jocurilor de ieri poate ati putut observa numarul foarte redus in comparatie cu alte dati a participantilor spectacolului ei fiind inlocuiti de hightech, lasere, jocuri de lumina, iluzii optice cu alte cuvinte un mesaj de cum va arata viitorul.
    Pasul de defilare batut de ostasii chinezi mi-a ridicat toate firele de par, de groaza, parca erau niste cyborgi programati de IA.
    Nimic omenesc, real, totul de o raceala inumana, sportivii fiind singuri care mai incercau sa inspire ceva omenesc acestui spectacol grotesc.
    Aceste jocuri au un mesaj politic devastator, imaginea cu Putin si Xi dandu-si mana aratand intregii lumi, noi am preluat puterea de acum inainte, restul nu aveti decat sa va alaturati noua, noi lumi, moderne.
    Am simtit suflul rece al Siberiei si Asiei in ceafa si ca nici o stare de neputinta.
    Care poate fi mesajul occidental, un occident care s-a autoizolat datorita arogante morale prin care crede ca poate intampina lideri precum Putin si Xi, care poate fi modelul pt ca despre asta e vorba a noi aranduiri mondiale.

    • @ alin,
      „poate ati putut observa numarul foarte redus in comparatie cu…”
      Asta e Olimpiada de iarna, cu mai putine probe, probe care in unele tari nici nu se practica.

      • Nu am facut referire la sportivi, este numarul participantilor la ceremonia de deschidere, statistii, dansatori si ce o mai fi.

  2. Un articol deosebit si dureros pentru cei care simt si traiesc romaneste. Pacat ca nu incurajam sporturile de iarna deoarce inca mai avem tineri care ar dorii sa se afirma.

  3. Nu sunt sigur ca Jocurile Olimpice de Iarna de la Beijing sunt neaparat organizate in spiritul sportului. Alegerea locului este pur politica, Comitetul Olimpic stia foarte bine ca nu exista suficienta zapada la Beijing, deci toata zapada utilizata este artificiala (aberant intr-o lume care traieste cu frica modificarilor climaticeà, ca sa nu mai vobim de traditia sporturilor de iarna in China… Partidul comunist utilizeaza din plin sportul olimpic pentru a afisa suprematia modelului politic si economic chinez si pentru a ne prezenta on viziune infioratoare a lumii. Sportivii sunt izolati si testati zilnic (restrictiile Covid pe care le-am trait par ridicole fata de autoritarismul pe care il vedem in aceste zile la Beijing), contactul uman este inlocuit de tehnologie, jocuri de lumini, roboti. Iar imaginea soldatilor cu enormul steag chinez, presedintii Putin si Xi Jinping izolati si aroganti care sfideaza Occidentul, nu fac decat sa agraveze imaginea inspaimantatore pe care o transmit lumii.

  4. Cu doua doctorate, unul in istorie la Bucuresti si altul in stiinte politice la ULB, speram intr-o analiza mai curajoasa si mai documentata pe un subiect generos si spinos precum cel al sportului de masa.
    Mai cu seama ca putea aduce in discutie nivelul la care se afla sportul de competitie in doua tari fost comuniste.
    Ma asteptam sa ii muşte, precum un tanar lup politic, pe cei care au distrus dupa ’89 cluburile si bazele sportive, scolile sportive si sa il mustre pe singurul Presedinte al Romaniei ( tenisman, golfeur, schior) care a castigat inalta demnitate propunand poporului performante olimpice absolute in domeniul Educatiei.
    Imi voi face placerea sa consult teza de doctorat in stiinte politice a domnului Constantin pentru a intelege care sunt aspiratiile admiratorului fenomenului FC Rapid Bucuresti.
    Personal, cred ca domnia sa aspira catre o demnitate in diplomatie .
    Sa nu uit. Ieri eram bine situati la sarituri cu skiurile. Posibil ca sportiva noastra s-a antrenat in Austria, caci in Romania…

  5. O simpla documentatie istorica in care sunt aratate supapele politice. Asa a fost mereu, in toate tarile care ao organizat JO. In rest nimic nou sunt lucruri stiute. In Ro exista demult subfinantare cronica a sporturilor. Ar trebui sa alegem in ce sporturi si cluburi putem face performanta. Cu sistemul de acum cand dam firmituri la toate disciplinele sportive nu ajungem sa avem medalii. Apoi baza de selectie pentru copii si tineret s-s redus prin emigratie masiva. In mediul urban cu copii care stau in carut pana la 3 ani, apoi pe tsbleta si calculator, tel.mobile slabaa nadejde, mai sunt in sanse in mediul rural, obisnuiti cu efortul si munca, adaptare la mediu.

  6. La fel ca in 1936, lumea civilizata a avut o sansa de a-i da cu flit fascismului dar a preferat sa se prefaca.
    In 38 la Berlin, echipa de fotbal a Angliei executa salutul roman….

    PCC a mintit in legatura cu pandemia. Consecinte zero.

    Sportivii la jocuri olimpice si orchestra pe puntea Titanicului….

  7. Nu stiu de ce mai bagam inseama China? Eu de mult i-am zis „pas”. Cercetez cu atentie fiecare produs pe care il cumpar de zece ani sa ma asigur ca nu e „made in china”. Ignor orice chestie merdiatica ce are de-a face cu ea. Nu dau nici macar un click pe stiri de la aceste jocuri olimpice. Chiar nu ma intereseaza. Nu ma intereseaza sa vad mascarada asta intr-o tara despre care stim foarte bine ce ii poate pielea. Stiu ca sunt multi aplaudaci imrpesionati de china dar ma indoiesc ca si-ar dori sa traiasca in societatea lor…daca au o bruma d edemnitate umana si valori personale.

    • De aceeasi parere, se uita prea usor ca tara gazda e mana care a distrus milioane de oameni in intreaga lume, dupa parerea mea nimic nu a fost intamplator. Cum poti aduce restul lumii civilizate si dezvoltate la nivelul tau, atunci cand nu o mai poti ajunge din urma, decat demoland-o sistematizat. Cativa sportivi americani se plang de conditiile inumane de izolare, mancarea sub orice critica. Nu inteleg de ce au tinut sa semneze condica de prezenta. Un boicot general ar fi fost un semnal puternic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Pompiliu Nicolae Constantin
Pompiliu Nicolae Constantinhttp://contributors
Istoric și jurnalist. Doctor în istorie (Universitatea din București) și în științe politice (Université Libre de Bruxelles), Pompiliu-Nicolae Constantin este cercetător asociat al CEREFREA – Universitatea din București, comentator TV la Dolce Sport și colaborator permanent al revistei Magazin Istoric. A urmat cursurile Școlii Doctorale Francofone în Științe Sociale și a susținut o teză de doctorat în limba franceză, Identité,altérité et sport dans la Roumanie communiste : la star minoritaire comme héros national. Proiectele sale de cercetare vizează istoria sportului și aspectele socio-politice ale sportului în Europa de Est, istoria orală și istoria minorităților etnice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro