La ediția din anul 2019 a Festivalului Național de Teatru, spectatorii au avut ocazia de a vedea două spectacole cu una și aceeași piesă. Richard III de William Shakespeare. Primul era produs de Teatrul bucureștean Bulandra, cel de-al doilea de Teatrul Radnóti Miklós din Budapesta. Rolul principal din spectacolul bucureștean era deținut de Marius Manole, în vreme ce în spectacolul de la Budapesta Richard era jucat de Alfoldi Róbert. Regizorul era același. Andrei Șerban. Iar contrar a ceea ce spuneau gurile rele nu era nicidecum vorba despre un copy paste.
Aceia dintre spectatori care mai văzuseră și înainte montarea de la Bulandra au avut parte de un șoc. Marius Manole îl juca sensibil altfel decât o făcuse la premieră pe însetatul de putere, pe demoniacul Richard. Nu o făcea de capul lui, ci la solicitarea regizorului. Care voia ca Richard să împrumute ceva din comportamentul lui Arthur Fleck. Adică să fie și normal, și nebun, și histrionic. Să pună la îndoială prin faptele lui însăși esența lumii și șansele ei de supraviețuire. Așa că titularului rolului i se ceruse să transfere în jocul său măcar un pic din cel al lui Joaquin Phoenix. Marius Manole mă prevenise asupra a ceea ce aveam să văd în FNT, însă nici Andrei Șerban nu a ținut ascunsă toată tărășenia. A făcut-o publică și a justificat-o într-un articol publicat pe Agenda Liternet. Pe marele regizor român îl fascinase felul în care râdea Joker, cum ucidea și râdea. Marea întrebare fiind dacă râsul acela era voluntar sau maladiv.
Urmărind zilele trecute filmul Joker 2 – Folie à deux m-am întrebat dacă Șerban ar mai fi decis și acum același lucru. Adică după ce pe ecrane rulează continuarea în care Joker e întemnițat la Arkham. Sigur, filmul nu e tocmai rău. Nu e nici pe departe un dezastru așa cum susțin unele cronici, Rău nu este nicidecum nici Joaquin Phoenix. Nu are el cine știe ce voce, nu cântă el precum Placido Domingo însă cu toate acestea reușește să fie emoționant cântând celebra Ne me quitte pas! a lui Jacques Brel. Rea nu este nici Lady Gaga, interpreta personajului care îl îndeamnă pe Arthur Fleck să fie pe mai departe și Joker, să admită și să păstreze fantezia, să își susțină și să explice dedublarea. Herley Quinn, femeia interpretată de Lady Gaga, este prima care aplaudă decizia lui Arthur de a-și concedia avocata (Catherine Keener), de a miza pe cartea nebuniei ca șansă de scăpare de la pedeapsa capitală, însă se dezice de el atunci când personajul își mărturisește crimele. Care sunt 6 și nu 5. Lui Herley îi place marele spectacol jucat de Arthur in fața juriului, a judecătorului (Bill Mitrovich) și a procurorului (Harry Lawtwey), aplaudă sărutul cu care Arthur parafează concedierea avocatei, savurează momentele de umilire a lui Gary Puddles (Leigh Gill).Însă îl lasă baltă pe Joker când acesta iese din cabaretistica folie à deux.
Bun. De data asta avem de-a face cu un Joker ceva mai uman. Un Joker care nu mai omoară pe nimeni. Care e critic la adresa gardienilor care se uită la prestațiile lui televizate cu gura căscată. Și pe care cu toate astea îl molestează. Și de data asta râsul lui Joker iese în evidență, provoacă o altercație în sala de judecată, este chiar cauza morții personajului. Însă cu toate astea îi dau dreptate lui Victor Morozov atunci când se întreabă de ce e rău Arthur Fleck. Fiindcă se urcă pe mese?
Și mie mi se pare că scenariștii (Bill Flinger, Bob Kane, Todd Philips) s-au străduit din răsputeri să prelungească povestea, de prelungit ocupându-se temeinic și regizorul Todd Phillips, și operatorul Lawrence Sher.
Așa că Joker 2 s-a făcut, vorba lui Caragiale, ca cașcavalul prăjit.
WARNER BROS PRODUCTION
JOKER2- FOLIE À DEUX
Regia: Todd Phillips
Scenariul: Bill Flinger, Bob Kane, Todd Philips
Producători: Todd Phillips, Joseph Garner, Emma Tillinger Koskoff
Imaginea: Lawrence Sher
Costume: Arianne Phillips
Montajul: Jeff Groth
Design de producție: Mark Friedberg
Decoruri: Karen O ‘Hara
Cu: Zazie Beetz (Sophie Dumont), Joaquin Phoenix (Arthur Fleck), Lady Gaga (Herley Quinn), Catherine Keener (Avocata), Harry Lawtey (Procurorul), Leigh Gill (Gary Puddles), Bill Mitrovich (Judecătorul)
Nu am vazut Joker 2, insa psihologia criminalilor este ceva fascinant, dincolo de ferocitatea acestora. Sunt psihologi mari care nu au reusit inca sa descifreze mecanismele care declanseaza setea lor de a ucide. Intelegem ca nu au sentimente, nici un fel de sentiment, insa atunci de ce ucid? Trebuie sa simta o satisfactie, un mic sentiment de „placere”. Poate ca, diferitele personalitati ale regelui Richard III pot fi jucate astazi doar de catre un alt rege al scenei romanesti, Marius Manole.
Pe vremuri am vazut Richard cu Vraca!