Cinematografia românească în anii socialismului dinastic
Dispuneam până mai deunăzi doar de două cărți consacrate deslușirii migăloase a raporturilor complicate și foarte adesea contradictorii dintre cinematografie, politică și istorie în România secolulului al XX lea. Și una, și cealaltă văzând lumina tiparului în anul 2011.
Prima, intitulată Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune, îi aparține jurnalistului, scriitorului și filmologului Cristian Tudor Popescu (Editura Polirom, Iași), cea de-a doua i se datorează Aureliei Vasile. Redactată în limba franceză, apărută la Editura Universității din București, lucrarea Aureliei Vasile- Le cinéma roumain dans la période communiste. Représentations de l’histoire nationale– nu a avut, din nefericire, parte de ecourile binemeritate. Lor li s-a alăturat în primele luni ale anului 2021 cercetarea Cinema în RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film scrisă de istoricul Bogdan Jitea (Editura Polirom, Iași).
Asemenea suratelor sale, scrierea lui Bogdan Jitea este o investigație de factură academică ( cartea fost la origine o foarte bine articulată, documentată și nicidecum scorțoasă teză de doctorat) care are avantajul apreciabil de a pune la îndemână celor interesați de aprofundarea subiectului numeroase referințe și o foarte bogată și utilă biografie.
Care sunt premisele de la care pronește în cercetarea sa Bogdan Jitea ? Care sunt temele și ideile forță ale volumului ?
1. Spre deosebire de alte țări din Europa răsăriteană, țări care la finele celui De-al Doilea Război Mondial vor deveni parte a lagărului sovietic, cinematografia românească este relativ debilă. În august 1944, ea se poate lăuda cu foarte puține producții, încă și mai puține fiind cele cu adevărat notabile.
2. În consecință, baza materială de care va dispune în primii ani de existență noua cinematografie socialistă, strict, programatic și pe față orientată ideologic și, în consecință, influențată de piruetele politice ale noilor conducători politici, va fi cum nu se poate mai precară.
3. În primii ani ai așa-numitei puteri populare și în cinematografia românească, asemenea tuturor altor domenii, lumina, vorba lui Sadoveanu, venea de la Răsărit. În consecință, noii conducători au ținut cont de învățătura leninisto-stalinistă care miza mult pe capacitățile de a pătrunde în mase, de a le convinge, ale filmului. Filmul era considerat o artă de mase, asemenea teatrului. De aici și controlul sporit de care va avea parte. De aici nenumărate, repetate organizări și reorganizări, de aici frecvente schimbări de personal la nivelul decidenților, de aici și o parte din luptele fratricide din interiorul breslei, dar și ciudate alianțe de conjunctură.
4. Orice producție cinematografică era menită să slujească, în anii stalinismului, luptei de clasă așa că nici nu poate fi vorba, cel puțin în primii ani de regim dejist, de căutări formale. Ca și în teatru ( a se vedea în acest sens prețioasele mărturii ale regizorului Valeriu Moisescu, în anii 50 ai secolului trecut, student la I.A.T. C. și apoi angajat al Teatrelor din Oradea și Galați, mărturii din cartea Persistența memoriei, Editura Fundației Culturale Camil Petrescu) formalismul era socotit un păcat de moarte, pedepsit foarte adesea drastic de forurile de control ideologic tot mai vigilente și mai numeroase. Maxima severitate în cenzurarea oricăror abateri era regulă de bază.
5. Înțelegând ce poate oferi arma filmului pe tărâm ideologic, dar și din motive de un subiectivism atroce (între care și veleitățile artistice ale uneia dintre fiicele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, e vorba despre Lica, pe care o vom găsi până în 1965 pe nenumărate generice) autoritățile comuniste au aprobat investiții consistenteîn vederes dotării Studiourilor de la Buftea.
6 .Această dotare performantă nu doar că a oferit premisele necesare pentru coproducții (o modă a anilor 60), ci și pentru încheierea contra valută a noilor spații de producții.
7. Toată producția de film din România comunistă fiind atent controlată și cenzurată , nu s-a putut sustrage capriciilor frontului ideologic. 8. Renunțarea la internaționalismul proletar și redescoperirea vocației naționale a avut consecințe imediate și în cinematografie, încă din vremea domniei lui Gheorghiu-Dej atenția deplasându-se spre istorie. O primă producție, Tudor, realizată cel puțin în primă fază cu consilieri sovietici (de aici și frecușuri, și întârzieri) a fost urmată de multe altele, în felul acesta dobândind pregnanță opțiunea pentru așa-numita epopee națională, intens ilustrată până în ultimele zile ale dictaturii.
8. Respectiva producție devine în anii socialiasmului dinastic una servil, chiar grotesc subordonată național-comunismului ridicat de Nicolae Ceaușescu și bodyguarzii lui ideologici la rang de politică de stat.
9. Filmul cu caracter mistificator-istoric este mult mai intens reprezentat numeric decât producțiile de actualitate. Motivul ? Cenzura era mult mai agresivă și mai primejdioasă în acest din urmă domeniu. Reconstituirea fiind o adevărată traumă nu doar pentru regizorul Lucian Pintilie, ci pentru întreaga breaslă. Faptul ajunge de la un moment dat încolo să îngrijoreze nu doar cineaștii, ci și înalții decidenți Semn că niciodată, nimeni nu era considerat garantat sigur. Nimeni nu era iertat de suspiciuni și de binefacerile supravegherii
10. Aprobarea sau cenzurarea unor producții ținea foarte adesea și de luptele intestine, pentru putere din rândul tovarășilor cu munci de răspundere.
11. Nicolae Ceaușescu vedea, pesemne, toate producțiile cinematografice, de aici și rolul său în interzicerile de difuzare răsunătoare (Reconstituirea și Faleze de nisip).
12. Pe lângă ciracii politici și ideologici, controlul producției cinematografice era exercitat și de oamenii Securității. Care au încercat să aibă un control cât mai amplu și mai fără fisură asupra nu doar a producției, ci și asupra minții creatorilor. De aici o bogată rețea de informatori care cuprinde și nume răsunătoare (Alexandru Tatos).
Cele aproape 450 de pagini ale cărții și cele patru capitole ale sale (Propaganda, Controlul, Direcțiile, Rezistența) urmăresc cu maximă atenție, cu o benefică insistență asupra detaliilor, cu nuanțe, premisele, ideile-forță enunțate mai sus. Astfel se face că volumul Cinema în RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film este unul de maximă importanță. El documentează și cu ajutorul câtorva elocvente studii de caz (Drumeț în calea lupilor, Reconstituirea, De ce trag clopotele, Mitică ?, Croaziera, Glissando, Tudor, Puterea și adevărul, etc) capriciile, revoltele, conformismul, disidența, supunerea, refuzul, prudențele, revoltele din care s-a constituit la urma urmei istoria industriei de film în perioada ceaușistă. De semnalat deopotrivă atenția acordată relației dintre protestatari și autoritate ale regizorilor ce au constituit așa-numita “grupare Daneliuc”.
Bogdan Jitea- CINEMA ÎN RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film, Editura Polirom, Iași, 2021 rch
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sa nu uitam totusi filmele vremurilor Moara cu noroc aparut in 1955 in regia lui Victor Iliu (ce film exceptional ) si nu stiu de ce amintesc de – Stejar extrema urgenta aparut – in 1974 in regia lui Dinu Cocea , film pe care doar la nivel personal l-am apreciat chiar daca partea comunista a istoriei era si ea usor falsificata . Este insa evidenta perceptia intregii societati atunci cind ne raportam la filmele romanesti din acele inceputuri . Cu mici exceptii ,prezentate de catre autorul textului , in marea lor majoritate erau filme aservite propagandei comuniste . Tot atit de adevarat ca si foarte multi intelectuali (poeti scritori , dramaturgi actori etc )au cochetat cu ideea comunismului , dar unii dintre ei au renuntat la un moment dat a mai sustine asta . Unde sunt totusi poetii si scriitorii (parte dintre ei )ce faceau capul de afis al timpurilor . Opera multora ramane necunoscuta tinerilor din zilele noastre si multe dintre scrierile lor nu au trecut testul timpurilor .
Nimeni nu contestă in integrum valoarea cinematografiei post-belice. Avem Reconstituirea, avem 100 de lei. Chiar si acest Stejar, extremă urgență, deși virusat de ideologia comunistă a fost salvat de actori precum Ion Caramitru, Irina Petrescu, Constantin Diplan. Dar avem si multă maculatură, toxiinfectii ideologice care trebuie oprite de la difuzare. Nu difuzate in prime time de TVR.
In totalitate de acord cu ceea ce ziceti dar hilarul lucrurilor nu se opreste aici . Nu numai ca mostruzitati ,transformate in valori , sunt difuzate la TV dar ele sunt reluate si reluate mai peste tot in grila TV ca si cind ar face parte din panoplia de valori universale . Dincolo de toate si teatrul romanesc a avut valorile lui de neuitat de la Geoge Vraca si Vasiliu Birlic la Irina Petrescu sau Maia Morgenstern si desigur multi multi altii .