sâmbătă, mai 8, 2021

Jurnal de cărți

De ce a dezertat Nadia Comăneci din Raiul Comunist?

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, șapte persoane înaintau grăbit, dar cu băgare de seamă, spre granița dintre România și Ungaria. Pământul înghețat scârția zgomotos sub picioarele lor, sau așa li se părea când își potriveau cu greu mersul printre brazdele adânci ale arăturii. Din când în când auzeau cum, în depărtare, în satele din preajmă, latră câinii și se temeau că ei erau motivul neliniștii animalelor. Trecuse de miezul nopții, iar temperatura scăzuse atât de mult, încât frigul devenise un pericol, dar nu era nici singurul, nici cel mai important, fiindcă cei șapte porniseră într-una dintre cele mai periculoase aventuri : trecerea frauduloasă a frontierei dintre cele două state comuniste”.

In felul acesta, în cel mai pur stil de roman polițist sau amintind primele cadre dintr-un film american în care e vorba, printre altele, despre KGB, despre Stasi sau despre Securitatea românească, despre realitatea pe care erau condamnați să o suporte oamenii cărora li se hărăzise să trăiască în Infernul comunist și care, cu riscul de a-și pierde pentru ani buni libertatea dacă nu chiar viața, începe cea mai recentă carte a istoricului Stejărel Olaru. Intitulată Nadia și Securitatea, apărută cu foarte puțină vreme în urmă la editura Epica Fiction&History și care, indubitabil, va fi unul dintre marile best-seller-uri ale anului 2021. Și cum să nu fie astfel când printre cei șapte cetățeni, la urma urma urmei niște iluștri anonimi, se afla celebra Nadia Comăneci. Cea care uimea o lume încă de la Campionatele europene de la Skien din 1975, care fusese socotită o zeiță pământeană îndată după Olimpiada de la Montreal din 1976, care nu își pierduse aproape nimic din strălucire la Olimpiada de la Moscova petrecută în condiții dramatice și într-o atmosferă de război rece în 1980 și care, deși oficial se retrăsese din activitatea competițională încă înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, încă mai reprezenta pentru români și nu doar pentru ei și un mit, și o legendă și un subiect de cancanuri sau de bârfe din cauza legăturilor ei presupuse sau reale cu fiul cel mai mic al Dictatorului de la București, Nicolae Ceaușescu, omnipotentul Nicu.

La data de 22 iulie 1976, Noel Bernard, directorul din acea vreme al Serviciului românesc al Europei Libere, rostea un editorial intitulat S-a născut o stea. Gazetarul își încheia comentariul în felul următor: “A revenit unei fetițe de 14 ani să dea acest exemplu (că acolo unde există talent, muncă și ambiție, nimic nu este imposibil m.m. M.M.) unei țări și unei lumi întregi. Îi urăm să rămână neafectată de imensul ei succes și s-și trăiască viața din plin – o viață care a început să se împlinească minunat, la o vârstă la care alții nici nu îndrăznesc încă să viseze asemenea succese. La Montreal s-a născut o stea, care promite să ardă cu incadescență”.

Trecuseră aproape 14 ani din iulie 1976, când se rosteau la microfonul de la München aceste vorbe și până în clipa în care Nadia Comăneci decisese să își ia lumea în cap și să aleagă libertatea, dând astfel încă o lovitură regimului lui Nicolae Ceaușescu. Definitiv compromis, izolat chiar și în interiorul lagărului comunist și care își trăia atunci ultimele săptămâni, 14 ani. Ce se împlinise din urarea lui Noel Bernard ? Așa după cum rezultă din cartea lui Stejărel Olaru, Nadia Comăneci rămăsese neafectată de imensul ei succes în sensul că nu devenise o îngâmfată. Marea problemă e că nu prea își trăise viața. Și înainte de Skien și Montreal, și după  a dus o existență afectată de numeroase privațiuni, în primul rând de ordin fizic și fiziologic (nu a avut voie să mănânce și să bea apă cât ar fi vrut sau ar fi avut nevoie și aceasta în primul rând din cauza ordinelor draconice ale principalilor ei antrenori, celebrii soți Marta și Bela Károly), nu a avut parte de afecțiunea pe care și-ar fi dorit-o (chiar și întâlnirile cu mama ei, Ștefania Comăneci, sau cu unicul ei frate, Adrian,  erau cu mare grijă drămuite de cei ce planificau și controlau existența cotidiană a campioanei), fusese și continua să fie, chiar și după ce devenise o funcționară ca atâtea altele în ierarhia birocratică a sportului românesc, o afacere de stat. Sau, mai corect spus, o afacere de partid și de stat. Adică a Securității. Gestionarul principal al vieții sale.

Firește, cartea semnată de Stejărel Olaru impresionează prin detaliile revoltătoare în privința regimului de viață impus de antrenori, în primul rând de sus-menționatul cuplu, Nadiei și tovarășelor ei. Înfometării devenită regulă de existență i se asociaseră bătăile, violențele verbale, insultele, desconsiderarea. Pentru Marta și Bela Károly, Nadia și celelalte gimnaste de la Onești sau de la Deva reprezentau pur și simplu un instrument cu ajutorul căruia ei se acopereau de glorie. Dar și beneficiau de privilegii materiale. Insuficiente, în opinia lor, în fața detaliului că atât Nadia cât și Nicolae Vieru, șeful FRG, primiseră distincții superioare în august 1976, Nadia fiind onorată atunci de mai-marii comuniști cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.

Toate aceste abuzuri la care au fost supuse Nadia și colegele ei erau cunoscute și de noianul de politruci care se ocupau de mișcarea sportivă din România, îndeosebi de gimnastica românească, ale cărei rezultate erau instrumentate politic,  ca și de jurnaliști. Nimeni însă nu a îndrăznit și, pesemne, nici nu a socotit de cuviință să scoată o vorbă. Să protesteze față de ceea ce, la urma urmei, însemna o încălcare flagrantă a drepturilor copiilor, ale omului. 

Neîndoienic contează și aceste detalii. Dar marele centru de interes al cărții este reprezentat de dezvăluirea amplelor operațiuni ale Securității vizând supravegherea, cum se spunea în limbaj de specialitate urmărirea informativă a Nadiei, a colegelor ei, a antrenorilor. Orișice mutare a centrului de antrenament dădea de lucru, chiar de furcă angajaților Ministerului de Interne, Departamentului Securității Statului. Informatorilor cu vechi state de serviciu ( printre aceștia figurând coregraful Geza Pozsar, arbitra Maria Simionescu) li se asociau mereu alții. Care trebuiau selecționați, pregătiți, folosiți ca atare. Nimic, nici cea mai insignifiantă mișcare, nici o conversație fie ea face to face sau telefonică nu trebuiau să rămână necunoscute Securității. Care a continuat să o urmărească pe Nadia și după ce aceasta părăsise prim- planul mișcării sportive.

Stejărel Olaru a studiat sute, mii de pagini din arhiva temutei instituții, documente aflate azi în arhiva CNSAS. A făcut eforturi enorme în vederea lămuririi unor momente controversate. Pe mine m-au interesat îndeosebi acele câteva zeci de pagini dedicate elucidării a ceea ce s-a întâmplat la Praga în primăvara anului 1977, când echipa României s-a retras spectaculos, dar și sfidător la adresa URSS din Campionatele Europene, invocând arbitrajul părtinitor. Autorul insistă și asupra felului în care au gestionat autoritățile comuniste valul de emoție stârnit în populație de decizia care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Autorul cărții reconstituie minuțios atât surpriza grănicerilor maghiari care s-au aflat în situația de a se afla în decembrie 1989 față în față cu ex-campioana pe care încă nu o uitase nimeni cât și ceea ce s-a petrecut la București când lui Nicolae Ceaușescu i s-a adus vestea dezertării Nadiei. Stejărel Olaru păstrează peste tot justa măsură, nu se lasă tentat de expunerea unor detalii de alcoov în privința relației dintre Nadia Comăneci și Nicu Ceaușescu. Nu cade nici în senzațional, nici în romanțios.  Scrie astfel nu doar o foarte bună carte despre o etapă din istoria sportului românesc în vremea comunistă, ci și despre România, în ansamblul ei, în comunism.

Stejărel Olaru- NADIA ȘI SECURITATEA; Epichistory ; Epica Fiction&History; București, 2021   

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Fiind noi intr-o Saptamana adevcata imi aduc aminte de
    // Matei 4:3 Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.//
    Lipsa crunta de paine din Romania a fost compensata pentru scurte perioade de gesturi politice pe care omul se priceapea totusi sa le faca . De exemplu retragerea Romaniei de la Praga urmata , cativa ani mai tarziu, de prezența Romaniei la Olimpiada de la Los Angeles, pe care URSS si toti sclavii ei , inclusiv ”eroicele” Polonia si Ungaria au boicotat-o.
    Ba , in conditiile lipsei din competitie a tovarasilor , mai ales a aliatei strategice de atunci și a RDG ului Romania a ocupat chiar locul 3 in clasamentul pe medalii la LA. Nu retin ca dupa 1989 sa fi
    trait o chestie atat de emotionanta ca ridicarea in picioare a intregului stadion din Los Angeles
    la intrarea delegatiei noastre la ceremonia de deschidere.

  2. Am citit acu’ vreo cateva zile ca prin vestul Americii s-a hotarat modificarea programei in invatamantul liceal, prin amputarea drastica a consistentei orelor de algebra si geometrie ca sa nu se mai separe tot felul de varfuri insolente dintre elevi. Cam in spiritul asta, consider eu, sunt si criticile care se aduc in ultimul timp regimului de pregatire a sportivilor de inalta performanta. Pai daca vrei sa mananci si sa bei, chiar si apa, pe saturate si dupa aia sa crezi ca mai poti castiga vreun campionat mondial, atunci despre ce vorbim?
    Am facut in tinerete, am mai spus-o, atletism de performanta. Bai nene, asta insemna in perioadele grele trei antrenamente pe zi, zile intregi de alergare, vara, supraechipat, pentru slabire rapida si iarna, pe ger de minus tz grade, cu gura deschisa, pentru cresterea rezistentei fizice. Pe partea ailalta insa era indemnizatia de efort (cat salariul lu’ tata, Dumnezeu sa-l odihneasca), erau cantonamentele, deplasarile in tara si in strainatate, atmosfera de grup elitist, astea. Ciudat ca s-a ajuns la refuzul sacrificiilor, asa o fi corect politic, respectiv ca performanta sportiva sa coboare la indemana alora de alearga prin parcuri, in week-end. Personal, ajung in situatii dintr-astea sa ma gandesc la celebru bucatar national, pentru care, fara doar si poate, un ofiter in rezerva e in fapt un ofiter acoperit.

    • @nimrod
      Imi place umorul dvs. :) Asa este, sportul dezvolta ca nimeni altul atit respectul pentru talent cit si etosul muncii. (Aveam un cunoscut care ma ironiza de cite ori mentionam ca trudesc la un manuscris incercind sa descilcesc niste lucruri complicate. Daca e truda, nu vine spontan, mai bine lipsa, gaseste-ti alta ocupatie! La el venea intr-adevar spontan, fara efort, dar si fara discernamint, intr-un domeniu in care rigurozitatea se intimpla sa fie la mare pret. Abundenta de text se revarsa din condei natural, ca un proces fiziologic, cu virtutile si metehnele aferente… Mai cu tact decit amicul, n-am spus sincer ce credeam.) Educatia STEM in America are probleme arhicunoscute, fara legatura cu obsesiile corectitudinii politice. Nu-I nici o mirare cind, ajunsi la universitate dar greu capabili sa digere abstractiuni, nu mai vorbesc de gindire critica, unii studentii clacheaza. Curentul self-esteem, ale carui efecte toxice se mai simt inca, ii predispune la esec. Daca te visezi unic, cu totul special, un geniu pina la urma, insa recunoasterea sociala intirzie, esti sistematic marginalizat, confruntat cu propriile limite (pe care n-ai cum sa le depasesti daca narcisismul alimentat de educatia primita nu-ti permite sa le admiti existenta), inevitabil esuezi si, tot la fel de inevitabil, dai vina pe cite in luna si in stele.

  3. „Dezertat” ?!!!
    Cine? Nadia ?!!

    Cum aia sa fi „dezertat” (părăsirea în mod nejustificat a unității militare din care face parte militarul, locul în care acesta prestează serviciul sau câmpul de luptă Wiki
    Art. 414.
    (1) Absența nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Codul penal)
    Era militar? NU!

    Deci cum sa fi „dezertat” o civila care nici macar nu era angajata la MAPN?

    +++++++++++++++++++++++++++++

    Si da… intr-un fel imi este mila de Nadia @ comp. La varste f tinere au atins culmile celebritatii .. insa deja la 20 , 25 de ani sunt „foste glorii”

    • Eu zic sa faceti efortul de a cunoaște maI respectiva epoca. România era atunci un lagăr, fiecare român era un prizonier sau un soldat si orice părăsea Raiul era catalogat drept dezertor,

      • Sunt nascut in 1952.. Parintii erau catalogati „mici burghezi”.
        Si am refuzat istericalele propagandistice de genul „dezertat” . Termenul popular (adica a non propagandistilor) era „fugit” .

        Cu atat mai mult astazi mi se pare ciudat, indecent, complet anacronic sa folosim termenul „dezertat” in cazul Nadiei Comeneci in timp ce dezertori patenti sunt cica „eroi” ….

        In cazul in care doriti sa „ma verificati” daca chiar am trait in acei ani … https://www.scribd.com/doc/24242160/Amanunte-Cotidiene-Din-1960-1980
        asta ca va amintiti cat costa un pachet de Marasesti sau Virginia

        • Daca tot e sa fim stricti cu terminologia, a dezerta are si doua sensuri figurative care inseamna tocmai a parasi o misiune care ti-a fost incredintata.
          https://dexonline.ro/definitie/dezerta

          In cazul fugii din tara terminologia era dictata de persoana in fata careia stateai si de pozitia ta fata de ea: egalitate sau ingenunchere. Aceeasi discutie despre aceeasi fapta imbraca alte forme cu alegerea tremenului adecvat: fuga, parasire ilegala a patriei socialiste, tradare, dezertare (sensul figurativ, desi unii care foloseau cuvintul o faceau pentru ca voiau sa te jupoaie de viu, tot figurativ).
          In alte situatii, era fuga, refugiere, alegerea libertatii optiune pentru eroism, dizidenta.
          E destul de clar ca nu le puteai amesteca. Am fugit din RSR in vara lui 89 si cind am cerut sa ramân intr-o tara occidentala nu le-am spus autoritatilor din tara respectiva ca am parasit ilegal patria. Daca m-ar fi trimis inapoi si ma inhatau comunistii, poate ma transformau in subiect de propaganda si trebuia sa-mi torn cenusa in cap in nemernicia mea. N-ar fi tinut sa spun ca am ales Libertatea.
          Contextul face textul.
          P.S. Mai exista si acum români, unii cu functii de primari, senatori, judecatori care se ne considera tradatori si ne-o spun in fata. De curind trebuit sa fac o reclamatie si sa-l sun pe Prostul satului dintr-o localitate vecina cu Moromete ajuns primar eternizat de trei decenii. Mi-a raspuns cu o sila imensa, aratind ca-mi face o favoare si ca nu-i plac astia ca mine plecati. Stia ca imi trasese o teapa ca la un proiect scump platit de UE (adica de mine) de canalizare, la casa sotiei ,,plecate” nu mai montase camin. Dupa ce l-am mai potolit din turbare si l-am pus la punct, mi-a spus ca oricum nu se mai poate face nimic. Parasirea vetrei satului de catre sotie, desi ramasa proprietara pe imobil, justifica asta.
          Le sint recunoscator acestor indivizi datorita carora nu e cazul sa am regrete si nostalgii dar nu le mai platesc taxe si impozite – sa moara ei de ciuda. In rarele ocazii in care ma prind, au grija sa ma faca sa-mi musc buzele.

  4. ..acest demers literar mi de pare cel puțin lipsit de tact, din moment ce Nadia nu dorește să comenteze acuzațiile care circulă la adresa soților Karoly.
    În fond e experiența ei de viață și, dacă va simți că trebuie, își va scrie memoriile. Nu poți intra chiar așa în viața unui om, chiar dacă e persoană publică.

    Nu mă doboară simpatia pentru Bela Karoly. S-a văzut cât a profitat după performanțele Nadiei, odată cu fuga în SUA. Dar se pune întrebarea, ar fi reușit talentul Nadiei să răzbată și fără el ? Iar dacă nici Nadia nu se hazardează la un răspuns..

    Metode cazone a folosit și Tadici la handbal. Chiar fostele eleve l-au acuzat.
    Dar el a adus performanță și a crescut generații de talente. Ce-a urmat după ce stilul lui „învechit, marca Trefilov” a fost înlocuit ? Ce avem acum în gimnastică ? Fără „capacele” lui părintești, nici Bela n-a prea rupt gura târgului prin „state”..

    Viața sportivilor de mare performanță e dură, dincolo de talent. Cine crede că nu rezistă, sau nu acceptă sacrificiile personale, mai bine nu se mai apucă de așa ceva. Uitați-vă la Serena.. Cât poate să tragă de ea..

    Din suferință adevărată ies la iveală capodoperele și în artă.
    Poate lui Eminescu i-ar fi fost mai bine cu iubirea împărtășită, dar ar mai fi fost oare același poet profund, sau ar fi scris și el poezele de carpetă.. ?

    „Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată,
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
    Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi ?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro