joi, iunie 24, 2021

Jurnal de cărți

Serge Moscovici. Pe ambele maluri ale Senei, în primii ani de după Război

Serge Moscovici, binecunoscut nu doar în Franța în calitatea lui fundamentală de ilustru om de știință, de psiholog, de teoretician  al ecologiei politice, de cercetător al influenței exercitate de minorități asupra majorităților, avea să șocheze în 1997 lumea literară franceză prin cartea Chronique des années égarées, publicată la reputata editură Stock. La vârsta în care alții exersează l’art d’être grand père, Serge Moscovici, născut în 1925 la Brăila, membru trecător al PCR, care a avut inteligența de a se dezvrăji mult mai rapid decât alții, stabilit din 1948 la Paris, după un aventuros voiaj prin Europa, își povestea copilăria, adolescența și primii ani ai tinerețe consumați într-o lume marcată de antisemitism și persecuții rasiale. Cartea a fost tradusă prompt și în românește de Magda Jeanrenaud și a apărut în 1999 la editura ieșeană Polirom.

Stins din viață în 2014, Serge Moscovici mai încercase, în ultimii săi ani,  să pregătească o surpriză pe care moartea l-a împiedicat să o ducă până la capăt. Continuarea scrierii autobiografiei, prin rememorarea primilor anilor petrecuți la Paris. Ani de construcție personală, de încercare nu întotdeauna reușită de vindecare a rănilor, de sărăcie cruntă. Dar și ani ai prieteniei, îndeosebi cu Isac Chiva și cu marele poet Paul Celan ca și cu viitorul sociolog de factură marxiană al literaturii, Lucien Goldmann.  Ani ai unor întâlniri decisive, salvatoare cu Daniel Lagache și Alexandre Koyré, ani ai peregrinărilor atât pe malul stâng și pe malul drept al Senei. Și, mai cu seamă, ani ai luptei cu profeția devastatoare “n-ai să reușești nimic în viață”. 

Din păcate, Serge Moscovici nu a avut răgazul de a scrie decât o formă, hai să-i spunem brută, a cărții plănuite. A lăsat mai bine de 200 de dosare pline cu note. Scrise în vreo șapte sau opt limbi. Dosare adăpostite de un dulăpior, dosare regăsite de urmașii lui, Pierre și Denis Moscovici, și pe care Alexandra Laignel-Lavastine a avut încăpâțânarea de a le descifra, citi, pregăti în vederea publicării.  Așa se face că în anul 2019 apărea în Capitala Franței cartea Mon après-guerre à Paris. Chronique des années retrouvées, cu un text stabilit , prefață și note de Alexandra Laignel-Lavastine și o postfață de Pierre și Denis Moscovici (Editions Grasset &Fasquelle). Doi ani mai târziu cartea va fi tipărită în excelenta traducere românească a aceleiași Magda Jeanrenaud, firesc, tot la Polirom. Titlul ales de traducătoare este După război la Paris. Cronica anilor regăsiți.

Așadar, tânărul Ștrul-Herș Moscovici, nepotul lui Ilie Moscovici, nume de care este legată istoria doctrinei socialiste în România, avea să ajungă la Paris, în ianuare 1948. După experiența terifiantă a persecuțiilor etnice și a umilințelor de tot felul pe care le-a suferit în vremea dictaturii antonesciene pe care nu o socotește nici mai bună, nici mai îmblânzită, nici mai umanizată după 1943. Da, Mareșalul mai schimbase câte ceva, dar o făcuse ca urmare a unui calcul ce ținea de aproximarea evoluțiiilor deloc încurajatoare de pe front. Sunt în carte numeroase analepse,  consistente, dureroase exerciții de memorie, recuperări ale unui coșmar ce s-a consumat aievea, analepse ce întăresc, confirmă mărturiile lui Mihail Sebastian, din deja celebrul lui  Jurnal, dar și  cele ale lui Paul Cornea din cartea Ce a fost- Cum a fost (Dialoguri înte profesorul Paul Cornea și Daniel Cristea-Enache).

De altfel, Serge Moscovici avea să refuze cu încăpățânare orice împăcare cu țara sa de baștină ca și orice invitație de revenire temporară în România.

Viitorul expert în psihologie socială va avea o trecere fulgurantă prin Partidul Comunist din România, va înțelege mult mai repede ca alții că ceva e în neregulă și acolo, și la Moscova, și în esența planurilor lui Stalin. Între oferta de a merge fără probleme în Capitala primei țări comuniste din lume și riscul de a părăsi în condiții cvasi-ilegale țara spre a ajunge la Paris, Strul-Herș Moscovici va alege riscul. 

Nu, la Paris  tânărul brăilean nu va avea parte de comitete de primire, ci de sărăcie lucie, de camere sordide de hotel, întotdeauna mici, cu mobile vechi, șchioape, dar veșnic înzestrate cu oglinzi, de munci chinuitoare, de bizara obligație de a justifica în permanență de ce a părăsit România stalinistă,  de  ceea ce el însuși numește „conștiința împăcată și supradilatată a intelectualilor comuniști”. Condiția de evreu a fost și aici pe mai departe o piatră de moară, amplificată de condiția lui și a  multora dintre prietenii lui de refugiați din Est. Căci în acei ani, și chiar și după 1956, cum scrie Serge Moscovici, „în mediile intelectuale pariziene, a fi un refugiat din Europa de Est era totuna cu o crimă de înaltă trădare, deoarece noi fugiserăm de socialismul real, altfel spus de raiul pe pământ”.  Moscovici atrage atenția – și câtă dreptate se va dovedi că are- că Franța nu s-a vindecat nici de înclinațiile semite, nici de iluzia comunistă,  de ceea ce azi numim negaționismul de stânga.

Care noi? În primul rând, Isac Chiva și Paul Celan, prietenii făcuți în Capitala Franței. Și ei evrei din România, și ei socotiți o bună bucată de vreme drept lozuri păguboase, ambii având parte de portrete generoase, afectuoase, adevărate elogii ale prieteniei. Celor doi li se va alătura pentru o vreme Lucien Goldmann și el portretizat cu maximă acuitate. Elogiul prieteniei făcut în După război la Paris i se va asocia un admirabil exercițiu de recunoștință pentru cei ce l-au călăuzit pe Serge Mocovici pe calea științei. Deja menționații cu Daniel Lagache și Alexandre Koyré.

Există în cartea apărută la Polirom câteva fotografii ale lui Serge Moscovici. Toate îl înfățișează drept un bărbat tânăr, înalt, atrăgător. De unde și  ceea ce autorul cărții numește  „înșelătoarea mea reputație de Don Juan”.

Ultimul capitol al volumului este povestea începutului iubirii lui Serge Moscovici pentru Marie, cea care îi va deveni soție. Capitolul poate fi înțeles și ca un fel de contrapunct la considerațiile poate ceva mai aride despre felul în care autorul a înțeles știința, psihologia, cercetarea.

Serge Moscovici- DUPĂ RĂZBOI LA PARIS. CRONICA ANILOR REGĂSIȚI;Text stabilit, prefață și note de Alexandra Laignel-Lavastine: Cu o postfață de Pierre și Denis Moscovici: Traducerea din limba franceză și note de Magda Jeanrenaud; Editura Polirom, Iași, 2021

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Domnilor…Cititoare si cititori Incepind cu terminarea celui de-al ii-lea razboi mondial , dupa ce au fost despagubiti,cu virf si indesat supravetuitorii, holocaustului,care culmea a fost declansat cu acordul diasporei si organizatiilor-Internationale-Evreiesti care erau stapinii finantei mondiale si care ar fi putut foarte bine sa luote si pentru masa saraca a populatiei de origine evreiasca si care au suportat lagarele de concentrare-camerele de gazare-Auschiwitz…Birchenau.Acum dupa cele intimplae cei care se sau autointitulat supravetuitori de drtept sau poate ca nu. Ar fi cazul sa termine cu aceste indeletniciri infioratoare,care cu parere de rau nu face cinste nimanui, Din cei care au fost nominalizati mai sus si-au creat adevarate surse de finantare din cazuri pe care Ei le exploateaza fara niciun fel de respectfata de spatiul unde locuiesc….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate. Când...

Primele concluzii după întâlnirea Joe Biden – Vladimir Putin din Geneva, 16 iunie 2021

În articolul anterior, dedicat întâlnirii Biden – Putin, am trecut în revistă o serie de informații legate de contextul inițial de la...

Vânzarea de automobile „Dacia 1300”, aparate de radio, televizoare şi maşini de cusut, în rate lunare (octombrie 1973)

Pentru amatorii de istorie a autovehiculelor fabricate în România, exporturile semnificative de automobile „ARO” şi „Dacia” în Columbia nu constituie o noutate....

Să ascultăm instituțiile de știință din România. Spunând… ce?

Anunțurile de pe paginile de internet ale societăților de știință din România, sau cele ale universităților și institutelor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro