duminică, martie 7, 2021

Jurnal de cărți

O carte despre libertate

Într-o lungă, consistentă prefață intitulată Compasiunea ca formă de cunoaștere, Ana Blandiana ne spune ce este și ce nu este cartea Soră Lume apărută în ultima parte a anului trecut la editura bucureșteană Humanitas. Așa că este aproape imposibil să greșești în aprecieri, ai puse la dispoziție mai toate cheile de lectură, greu să mai găsești ceva nou de spus. Și pesemne încă și mai greu de greșit atunci când vrei să scrii o cronică.

Așadar, cel mai recent volum al Anei Blandiana nu este-iar faptul acesta ni se reamintește cu o anumită frecvență și în cuprinsul volumului, nu doar în prefață- o carte despre călătorii, de aici pesemne și faptul că mărturiile pe care le conține sunt „aranjate” cu o aparentă ignorare a criteriului cronologic. E adevărat, Soro lume începe cu relatarea primei călătorii din viața ori de care își amintește autoarea, cea la mănăstirea Izbuc, călătorie făcută în copilărie, viitoarea poetă fiind însoțită în acea banală excursie de Mama și de Tata, și unul, și celălalt, fiind, și nu fără rost, evocați și în alte pagini ale cărții.  A fost mai degrabă vorba, cum ține să sublinieze autoarea, despre un pelerinaj, iar acesta a lăsat urme adânci în memoria celei care în paginile următoare va scrie despre călătoriile făcute în cu totul alte locuri decât în România.

Dar nu ceea ce s-a întâmplat cu mulți, mulți ani în urmă, în cursul acestei prime călătorii devenită, după cum se vede, deloc banală și tocmai de aceea conservată puternic în memoria scriitoarei contează, ci ceea ce s-a întâmplat când peste mai bine de 30-40 de ani aceasta a dorit să revadă locurile cu pricina.  Atâta doar că acel Izbuc nu mai exista aproape pentru nimeni. Nimeni cu excepția poetei și a unei țărănci cu “chișchinău” care la o întrebare simplă a răspuns că în lăcașul de cult în a cărei căutare a pornit Ana Blandiana nu se mai întâmplă nimic, adică „nici rău, nici bine” pentru simplul motiv că locul cu pricina nu mai există. 

Povestea aceasta expusă pe aproximativ zece pagini, pagini care, aparent, nu ar avea nimic comun cu celelalte peste 400 ale cărții, are schepsisul ei, dincolo de compasiunea încercată de scriitoare față de țăranca rămasă unul dintre puținii martori a ceva demult trecut. Poate exagerez, dar ea, povestea, este asemenea aceleia cu biscuitele proustian fiindcă, la urma urmei, despre ce scrie Ana Blandiana în carte? Despre răul și binele întâlnit într-o lume bipolară, fracturată între capitalism și comunism, clar, la vedere înainte de 1989, mai puțin vizibil și sensibil, însă greu de uitat și încă prezent și după respectivul an de ruptură.

Acest rău și bine se concretizează în libertate, în prezența sau inexistența ei, în felul în care știm să îi înțelegem și prețuim valoarea. De altminteri, unul dintre textele cuprinse în carte se intitulează Ce putem face cu libertatea? și narează fapte petrecute la foarte puțină vreme după Revoluție. Nu prosperitatea, răsfățul, accesul teoretic neîngrădit la cele mai sofisticate bunuri de consum, la gadgeturi, la hoteluri de lux contează în lumea asta care ne este sau nu ne este soră, ci libertatea. Iar până la urmă Soro Lume este, așa cum susține Ana Blandiana în sus menționata prefață, o carte în continuarea firească a Falsului tratat de manipulare. De ce? Fiindcă vorbește despre nenumăratele modalități în care poate fi manipulată, simulată , distorsionată libertatea.

Nu, nu întâmplător a decis Ana Blandiana ca în primele pagini ale cărții să scrie, după relatarea poveștii de la Izbuc, despre o călătorie în Uniunea Sovietică, prima țară comunistă din Lume, iar în ultimele despre călătorii în Asia. Acolo unde încă mai supraviețuiește comunismul. Însoțit sau nu de o poleială de bunăstare capitalistă. Vizita în URSS a fost ceea ce se cheamă O călătorie inițiatică fiindcă atunci tânăra poetă a descoperit ce înseamnă supravegherea de care aveau parte românii chiar și atunci când ieșeau în afara hotarelor țării. O supraveghere la triplu, exercitată  pretinsa, fals prietenoasa ghidă Lena, de așa-numitul șef al delegației desemnat de conducerea Uniunii Scriitorilor, și de un „frate basarabean” ce avea să se dovedească peste ani agent al KGB-ului. Cu supravegherea exercitată tot de o ghidă, dar și cu amenințarea mai mult sau mai puțin voalată, amenințare vizând folosirea libertății cuvântului, dar mai ales a unor cuvinte interzise,  se va reîntâlni scriitoarea în călătoria în China și Vietnam. Și una, și alta au fost sesizate, trăite ca atare, refuzate, denunțate fiindcă „eu nu eram un intelectual occidental, eu eram un intelectual crescut  în comunism, în stare să identifice orice urmă de manifestare comunistă și obsedat, oripilat de perversa capacitate a acestuia de manipulare a creierelor”.

Anei Blandiana i s-a dat șansa de a călători peste hotare și în perioada comunistă. Era tânără, talentată, se făcuse repede cunoscută, iar în a doua parte a anilor 60 și la începutul deceniului următor, anii comunismului de vitrină, de cucerire, de înșelare, de manipulare interesată, uneori chiar contra-cost a Occidentului, Bucureștiul dorea să își  expună/exulte onorabilitatea, eliberând relativ repede un pașaport. Asta nu însemna însă și că beneficiarul lui dobândea și dreptul de a primi valută. El putea să schimbe, după demersuri umilitare, echivalentul în lei a maximum 10 dolari. De aici și peripețiile, de aici și încercarea de înșelare a vigilenței vameșilor, fapte istorisite cu umor, cu autoironie de autoarea cărții.

 Era însă oare chiar inocentă această tactică a autorităților comuniste române?  Nu, nici vorbă. Era modul pervers al sistemului de a ți (re)aminti că ești proprietatea lui. Proprietatea lor.  Că ai parte de o libertate falsă,iluzorie,  controlată.

Profitând de această libertate limitată, estropiată, scriitoarea și soțul ei, scriitorul Romulus Rusan (adesea evocat în carte ca reper al ființei celei ce istorisește, reper asemenea Mamei și a Tatălui) a primit dreptul de a merge în Franța. Unde fusese invitată să susțină un recital de poezie , alături de alți poeți de pe Mapamond, la deschiderea stagiunii Teatrului Națiunilor (Le Théâtre des Nations), creație a marelui Jean-Louis Barrault și a soției sale, actrița Madeleine Renaud. Acum, pentru cine nu cunoaște pe piele proprie acele vremuri, trebuie spus că încă în anii 60, Franța înseamna locul libertății absolute. O călătorie la Paris era la vremea aceea mult mai dorită decât una în Țara tuturor promisiunilor ( Ana Blandiana avut parte și de o bursă în SUA , bursă ciuntită de întârzierea cu care a primit pașaportul). Ana Blandiana a ajuns în Franța în primăvara anului 1968, în buza acelui teribil Mai 68. Care sub adăpostul lozincii E interzis să interzici a ajuns să ceară însăși interzicerea culturii. Am citit cu vie emoție fragmentul A bas la culture!  și reproducerea spuselor actriței Madeleine Renaud. „Vreau  să vă mulțumesc că n-ați pornit această revoluție în urmă cu 30 de ani, permițându-mi astfel, în toate aceste decenii, să-mi închin viața culturii pe care o huiduiți acum. Vă sunt profund recunoscătoare că, devastându-mi scena, pe care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață , abia acum mi-ați dat răgazul să îmi împlinesc destinul artistic ”.

Înțeleg că Soră lume este o carte scrisă prin vremuri. Ultimele ei pagini au fost zămislite în primele luni de pandemie. Care și ea ne-a pus la încercare, ne-a limitat libertatea. A fost, este vorba despre ceea ce scriitoarea numește Apocalipsa Second Hand.  Observă Ana Blandiana că ar exista unele asemănări între anii 1989 și 2020. Asemănări și deosebiri. “Acești ani aparțin unor planuri istorice diferite , unor proiecte divine în sens contrar , dar au în comun nu numai schimbările de destin a milioane de oameni, ci și întrebările despre ei înșiși pe care oamenii sunt obligați să și le pună după aceste schimbări”.

Ana Blandiana- SORĂ LUME; Editura Humanitas, București, 2020

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Avem inca libertatea castiga cu mari pierderi omenesti si totusi ce facem cu ea???

    Stim sa o pretuim si sa ii crestem valoarea?
    Ce se adauga sau se scade astazi in libertatea noastra?
    O meritam?

    Cine s-a nascut in libertate poate intelege ce inseamna sa iti castigi libertatea, sa fii sau sa nu fi cenzurat, manipulat si sa iti sau sa nu iti dai seama de ce se intampla cu adevarat in jurul tau.

    DA:
    „Nu prosperitatea, răsfățul, accesul teoretic neîngrădit la cele mai sofisticate bunuri de consum, la gadgeturi, la hoteluri de lux contează în lumea asta care ne este sau nu ne este soră, ci libertatea.”

    Toate cele de sus sunt consecinte/efecte si nu cauze ale libertatii.

  2. in 92-93 Ana Blandiana lansa ideea memorialului Sighet. intre timp iliescu umplea burtile romanilor cu banane si portocale (in fapt ajutoare din afara pentru aratarile ce construisera comunismul fara sa manince). azi alti iliesti si mai periculosi au lansat „wage led growth” pentru ei si progeniturile lor amorale, lacome si analfabete, ce se imprumuta si indatoreaza generatiile urmatoare pentru a sustine nivelul occidental de viata (lefuri ca n afara si pensii speciale) lor insesi desigur (elitelor / scursurilor din institutiile statului cleptocrat ce au capturat tara). foarte trist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cu (relativă) onestitate despre educație: Despre reguli și rațiunea lor

Motto: „Love means never having to say you’re sorry.”Love Story (1970) Am ezitat până acum...

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu - cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar...

Cum măsurăm egalitatea de gen și de șanse?

Cum este început de martie inevitabil observăm afluxul de evenimente, statistici și știri care au în centru femeia. Excepțional, în ultimul an...

În căutarea unui nou echilibru

Autori: Aurelian Crăiuțu și Constantine Vassiliou „Suntem cu toții făcuți doar din frânturi, cu o alcătuire atât de neîmplinită...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.