luni, octombrie 18, 2021

Jurnal de cărți

O carte despre libertate

Într-o lungă, consistentă prefață intitulată Compasiunea ca formă de cunoaștere, Ana Blandiana ne spune ce este și ce nu este cartea Soră Lume apărută în ultima parte a anului trecut la editura bucureșteană Humanitas. Așa că este aproape imposibil să greșești în aprecieri, ai puse la dispoziție mai toate cheile de lectură, greu să mai găsești ceva nou de spus. Și pesemne încă și mai greu de greșit atunci când vrei să scrii o cronică.

Așadar, cel mai recent volum al Anei Blandiana nu este-iar faptul acesta ni se reamintește cu o anumită frecvență și în cuprinsul volumului, nu doar în prefață- o carte despre călătorii, de aici pesemne și faptul că mărturiile pe care le conține sunt „aranjate” cu o aparentă ignorare a criteriului cronologic. E adevărat, Soro lume începe cu relatarea primei călătorii din viața ori de care își amintește autoarea, cea la mănăstirea Izbuc, călătorie făcută în copilărie, viitoarea poetă fiind însoțită în acea banală excursie de Mama și de Tata, și unul, și celălalt, fiind, și nu fără rost, evocați și în alte pagini ale cărții.  A fost mai degrabă vorba, cum ține să sublinieze autoarea, despre un pelerinaj, iar acesta a lăsat urme adânci în memoria celei care în paginile următoare va scrie despre călătoriile făcute în cu totul alte locuri decât în România.

Dar nu ceea ce s-a întâmplat cu mulți, mulți ani în urmă, în cursul acestei prime călătorii devenită, după cum se vede, deloc banală și tocmai de aceea conservată puternic în memoria scriitoarei contează, ci ceea ce s-a întâmplat când peste mai bine de 30-40 de ani aceasta a dorit să revadă locurile cu pricina.  Atâta doar că acel Izbuc nu mai exista aproape pentru nimeni. Nimeni cu excepția poetei și a unei țărănci cu “chișchinău” care la o întrebare simplă a răspuns că în lăcașul de cult în a cărei căutare a pornit Ana Blandiana nu se mai întâmplă nimic, adică „nici rău, nici bine” pentru simplul motiv că locul cu pricina nu mai există. 

Povestea aceasta expusă pe aproximativ zece pagini, pagini care, aparent, nu ar avea nimic comun cu celelalte peste 400 ale cărții, are schepsisul ei, dincolo de compasiunea încercată de scriitoare față de țăranca rămasă unul dintre puținii martori a ceva demult trecut. Poate exagerez, dar ea, povestea, este asemenea aceleia cu biscuitele proustian fiindcă, la urma urmei, despre ce scrie Ana Blandiana în carte? Despre răul și binele întâlnit într-o lume bipolară, fracturată între capitalism și comunism, clar, la vedere înainte de 1989, mai puțin vizibil și sensibil, însă greu de uitat și încă prezent și după respectivul an de ruptură.

Acest rău și bine se concretizează în libertate, în prezența sau inexistența ei, în felul în care știm să îi înțelegem și prețuim valoarea. De altminteri, unul dintre textele cuprinse în carte se intitulează Ce putem face cu libertatea? și narează fapte petrecute la foarte puțină vreme după Revoluție. Nu prosperitatea, răsfățul, accesul teoretic neîngrădit la cele mai sofisticate bunuri de consum, la gadgeturi, la hoteluri de lux contează în lumea asta care ne este sau nu ne este soră, ci libertatea. Iar până la urmă Soro Lume este, așa cum susține Ana Blandiana în sus menționata prefață, o carte în continuarea firească a Falsului tratat de manipulare. De ce? Fiindcă vorbește despre nenumăratele modalități în care poate fi manipulată, simulată , distorsionată libertatea.

Nu, nu întâmplător a decis Ana Blandiana ca în primele pagini ale cărții să scrie, după relatarea poveștii de la Izbuc, despre o călătorie în Uniunea Sovietică, prima țară comunistă din Lume, iar în ultimele despre călătorii în Asia. Acolo unde încă mai supraviețuiește comunismul. Însoțit sau nu de o poleială de bunăstare capitalistă. Vizita în URSS a fost ceea ce se cheamă O călătorie inițiatică fiindcă atunci tânăra poetă a descoperit ce înseamnă supravegherea de care aveau parte românii chiar și atunci când ieșeau în afara hotarelor țării. O supraveghere la triplu, exercitată  pretinsa, fals prietenoasa ghidă Lena, de așa-numitul șef al delegației desemnat de conducerea Uniunii Scriitorilor, și de un „frate basarabean” ce avea să se dovedească peste ani agent al KGB-ului. Cu supravegherea exercitată tot de o ghidă, dar și cu amenințarea mai mult sau mai puțin voalată, amenințare vizând folosirea libertății cuvântului, dar mai ales a unor cuvinte interzise,  se va reîntâlni scriitoarea în călătoria în China și Vietnam. Și una, și alta au fost sesizate, trăite ca atare, refuzate, denunțate fiindcă „eu nu eram un intelectual occidental, eu eram un intelectual crescut  în comunism, în stare să identifice orice urmă de manifestare comunistă și obsedat, oripilat de perversa capacitate a acestuia de manipulare a creierelor”.

Anei Blandiana i s-a dat șansa de a călători peste hotare și în perioada comunistă. Era tânără, talentată, se făcuse repede cunoscută, iar în a doua parte a anilor 60 și la începutul deceniului următor, anii comunismului de vitrină, de cucerire, de înșelare, de manipulare interesată, uneori chiar contra-cost a Occidentului, Bucureștiul dorea să își  expună/exulte onorabilitatea, eliberând relativ repede un pașaport. Asta nu însemna însă și că beneficiarul lui dobândea și dreptul de a primi valută. El putea să schimbe, după demersuri umilitare, echivalentul în lei a maximum 10 dolari. De aici și peripețiile, de aici și încercarea de înșelare a vigilenței vameșilor, fapte istorisite cu umor, cu autoironie de autoarea cărții.

 Era însă oare chiar inocentă această tactică a autorităților comuniste române?  Nu, nici vorbă. Era modul pervers al sistemului de a ți (re)aminti că ești proprietatea lui. Proprietatea lor.  Că ai parte de o libertate falsă,iluzorie,  controlată.

Profitând de această libertate limitată, estropiată, scriitoarea și soțul ei, scriitorul Romulus Rusan (adesea evocat în carte ca reper al ființei celei ce istorisește, reper asemenea Mamei și a Tatălui) a primit dreptul de a merge în Franța. Unde fusese invitată să susțină un recital de poezie , alături de alți poeți de pe Mapamond, la deschiderea stagiunii Teatrului Națiunilor (Le Théâtre des Nations), creație a marelui Jean-Louis Barrault și a soției sale, actrița Madeleine Renaud. Acum, pentru cine nu cunoaște pe piele proprie acele vremuri, trebuie spus că încă în anii 60, Franța înseamna locul libertății absolute. O călătorie la Paris era la vremea aceea mult mai dorită decât una în Țara tuturor promisiunilor ( Ana Blandiana avut parte și de o bursă în SUA , bursă ciuntită de întârzierea cu care a primit pașaportul). Ana Blandiana a ajuns în Franța în primăvara anului 1968, în buza acelui teribil Mai 68. Care sub adăpostul lozincii E interzis să interzici a ajuns să ceară însăși interzicerea culturii. Am citit cu vie emoție fragmentul A bas la culture!  și reproducerea spuselor actriței Madeleine Renaud. „Vreau  să vă mulțumesc că n-ați pornit această revoluție în urmă cu 30 de ani, permițându-mi astfel, în toate aceste decenii, să-mi închin viața culturii pe care o huiduiți acum. Vă sunt profund recunoscătoare că, devastându-mi scena, pe care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață , abia acum mi-ați dat răgazul să îmi împlinesc destinul artistic ”.

Înțeleg că Soră lume este o carte scrisă prin vremuri. Ultimele ei pagini au fost zămislite în primele luni de pandemie. Care și ea ne-a pus la încercare, ne-a limitat libertatea. A fost, este vorba despre ceea ce scriitoarea numește Apocalipsa Second Hand.  Observă Ana Blandiana că ar exista unele asemănări între anii 1989 și 2020. Asemănări și deosebiri. “Acești ani aparțin unor planuri istorice diferite , unor proiecte divine în sens contrar , dar au în comun nu numai schimbările de destin a milioane de oameni, ci și întrebările despre ei înșiși pe care oamenii sunt obligați să și le pună după aceste schimbări”.

Ana Blandiana- SORĂ LUME; Editura Humanitas, București, 2020

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Avem inca libertatea castiga cu mari pierderi omenesti si totusi ce facem cu ea???

    Stim sa o pretuim si sa ii crestem valoarea?
    Ce se adauga sau se scade astazi in libertatea noastra?
    O meritam?

    Cine s-a nascut in libertate poate intelege ce inseamna sa iti castigi libertatea, sa fii sau sa nu fi cenzurat, manipulat si sa iti sau sa nu iti dai seama de ce se intampla cu adevarat in jurul tau.

    DA:
    „Nu prosperitatea, răsfățul, accesul teoretic neîngrădit la cele mai sofisticate bunuri de consum, la gadgeturi, la hoteluri de lux contează în lumea asta care ne este sau nu ne este soră, ci libertatea.”

    Toate cele de sus sunt consecinte/efecte si nu cauze ale libertatii.

  2. in 92-93 Ana Blandiana lansa ideea memorialului Sighet. intre timp iliescu umplea burtile romanilor cu banane si portocale (in fapt ajutoare din afara pentru aratarile ce construisera comunismul fara sa manince). azi alti iliesti si mai periculosi au lansat „wage led growth” pentru ei si progeniturile lor amorale, lacome si analfabete, ce se imprumuta si indatoreaza generatiile urmatoare pentru a sustine nivelul occidental de viata (lefuri ca n afara si pensii speciale) lor insesi desigur (elitelor / scursurilor din institutiile statului cleptocrat ce au capturat tara). foarte trist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.