duminică, septembrie 19, 2021

Jurnal de cărți

Spiritul vremii și alternanțele lui ritmice în teatru diagnosticate de George Banu

Găsesc în cea mai recentă carte a lui George Banu, Teatrul și spiritul vremii (Editura Junimea, Iași, 2021), în fapt o fermecătoare și, mai ales, provocatoare succesiune de “miniaturi teoretice” ce valorifică iarăși toate avantajele epistemice dar și de concentrare ale fragmentului, avantaje simțite chiar înainte de preromanticii germani de Montaigne și de Pascal, iar la începutul anilor 80 ai secolului trecut fructificate într-o superbă carte de Roland Barthes, un consistent număr de referințe la 1968.

Nu alegerea reperului îmi atrage neapărat atenția căci- vrem- nu vrem- 1968 a fost, în logica timpurilor ca și în aceea a vremii, un fel de Janus Bifrons cu consecințe însemnate atât în lumea comunistă cât și în Europa de Vest, cât, mai degrabă, preferința acordată pluralului. George Banu vorbește despre anii 68, subliniind în acest fel detaliul că a fost vorba despre ceva, despre un reper temporal și nu numai pas comme les autres. Care a însemnat mult mai mult decât un ciclu limitat de și la 365 de zile. Început cu tentativele de reformulare a comunismului  de echipa reformistă a lui Dubcek venită la putere în ianuarie, continuat cu Mai 68 în Franța (un mai care așteaptă pesemne un François Furet care să-i cuteze regândirea, așa cum s-a întâmplat în cazul Revoluției franceze), cu invadarea Cehoslovaciei de către Trupele Pactului de la Varșovia în august, dar și cu înșelătoarea cuvântare a lui Ceaușescu din dimineața zilei de după noaptea invaziei , cuvântare ce a păcălit Occidentul și în care românii și-au pus atâtea speranțe, speranțe spulberate îndeosebi în cazul celor ce au simțit spiritul vremii nu în iulie 1971, atunci când au fost lansate devastatoarele Teze, ci trei ani mai devreme, adică în decembrie 1968, în  clipa în care o revoltă a studenților avea să fie drastic condamnată și de Ceaușescu, și de Iliescu. Teribil semn că se strânge șurubul și că zilele liberalizării mimate sunt mai mult ca sigur numărate. A urmat o cumplită cădere a măștilor.

1968 și-a întins tentaculele și și-a făcut simțite efectele multă vreme după ce anul în cauză a devenit istorie, iar în numeroase dintre paginile cărții se vorbește despre aceste efecte în teatru. Efecte bune și rele. De democratizare, de reconsiderare, de repliere. Așa cum au fost ele de regăsit în raporturile dintre text, ca semn al permanenței, și spectacol perceput ca simbol al efemerului, în alternanța dimensiunilor,  o alternanță ce a afectat și partitura și reprezentarea acesteia, în reformularea rolului și pregnanței semnelor (muzica live, spațiul gol, albul scenei și cromatica orașului),  în componența și structurarea trupelor, în viziunea asupra statutului de lider al regizorului (interesante, provocatoare disocierile dintre liderul instituțional și liderul efectiv), în antagonismele, uneori încheiate prin mici revolte, dintre personalitatea ce își impune estetica și viziunea și presiunea colectivităților, în suprimarea zăgazurilor dintre limbi și ridicarea la putere a plurilingvismului, mai încolo a limbii brute. În anii 68 și de acolo mai departe s-a produs, în fine!, și începutul dezvrăjirii Occidentului, o dezvrăjire  din nefericire cu mari costuri amânată în 1956-1957 și tot de atunci încolo s-au înmulțit exilurile. Inclusiv cele ale românilor cărora George Banu le consacră o analiză lucidă, aș spune chiar pe alocuri dură, demistificatoare, în capitolul Exilul sau rătăcirile regizorului modern.

George Banu este el însuși un om al exilului. Al acelui entre- deux despre care a scris un număr însemnat de pagini.Și pe care îl consideră definitoriu pentru spiritul și existența lui. Tânărul critic și universitar bucureștean care începuse să își facă deja un nume și care se putea mulțumi cu o poziție confortabilă în teatroktația românească a perceput, simțit, anticipat în 1972-1973 spiritul timpului, un timp pe zi ce trecea tot mai neprielnic  creației și semnele avertizoare ale vremii (reamintesc aici episodul salutului de rămas bun din finalul unui spectacol al lui Brook venit ca prin minune într-un București în care se pregătea lăsarea cortinei totalitare). În plan personal, dar, așa cum se va vedea cu prisosință mai târziu, cum o vor dovedi fără putință de tăgadă cărțile ce vor fi scrise, George Banu a fost, este, rămâne, ceea ce aș numi un critic artist, un critic -scriitor, un critic- profesor atent la predarea esențialului. Adică un om de teatru ce a presimțit, a adulmecat , „grație unei sensibilități cu totul aparte” și unei sensibilități aidoma spiritul vremii.  Și nu oricum, ci în dinamica sa dintâi. A făcut-o asemenea celor despre care scrie. Pe care i-a acompaniat de-a lungul carierei sale. Atunci, când a decis să rămână în străinătate nu, nu citise încă, așa cum spune un celebru vers mallarméean  despre care știu că îi place  toate cărțile, însă, indubitabil, le parcursese pe cele mai importante. Ele l-au legitimitat în lumea capricioasă și pretențioasă a inteligentsiei pariziene și nu numai și i-au permis mai apoi să vadă aproape toate spectacolele. Înțelegând și sesizând din ele care anume dintre creatorii lor fac parte din categoria inițiatorilor,  care din aceea a precursorilor,  care din rândul succesorilor și care din aceea a epigonilor. Distingând care anume dintre înnoiri sunt reale și care vin din partea unor reîncarnări ale unor Dorian Gray.

Criticul și-a asumat statutul de acompaniator, a practicat ceea ce el însuși numește o critică de proximitate,  și-a acceptat fără probleme, dar și fără regrete  statutul unui Peer Gynt, însă a avut înțelepciunea de a nu fi nutrit ambiția de a fi văzut toate spectacolele. Acea prudență cu valoare, hai să-i spunem sanitară, de igienă intelectual-profesională  i-a permis să nu fie spectatorul indiferent. Să rămână constant și deliberat profesionistul care știe că “dorința de a primi sau nu teatrul  este criteriul primordial” al meseriei.  Cel care îi asigură subtilitatea, bucuria, plăcerea “febrei intensității trăite regulat”.
Știind toate aceste lucruri împărtășite sau recapitulate de George Banu în fragmentele din care este alcătuită secvența Mărturii de drum, citind eseurile din secvența Provocările estetice (secvențe ce pot fi percepute și ca o voit neconvențională istorie a artei spectacolului din anii 60 și până astăzi) nu poți să nu te întrebi, totuși, câte spectacole a văzut, la urma urmei, George Banu. Fiindcă numai experiența primordială a privirii, aceea ce îngăduie ceea ce Tzvetan Todorov numea stabilirea faptelor , operațiune în absența căreia este imposibilă descoperirea sensurilor, este chezașa împlinirii din secvența Provocările estetice. Provocări lansate de Brook, de Grotowski, de Ariane Mnouchkine, de Strehler, de Stein, de Otomar Krejca, de Robert Wilson, de Castelluci, de Eugenio Barba, de Liubimov, de Dodin, de Ivo van Hove, de Ostermeier, de Zadek, de Warlikovski, de Luppa, de Declan Donnellan, de Antoine Vitez, de Chéreau, de Pintilie,  de Ciulei, de Radu Penciulescu, de Andrei Șerban, înaintea lor de Stanislavski sau de Meyerhold ( minunate mi s-au părut paginile dedicate relației dintre cei doi ca și eseul din finalul  volumului centrat asupra raporturiloe dintre Brook și Grotowski) de mulți, mulți alții sunt cu mare atenție rememorate, analizate, comentate, deconstruite, reconstruite. Stabilidu-li-se continuitățile, contradicțiile, contrazicerile, antagonismele, complementaritățile. George Banu având o nedezmințită vocație a identificării acelui menu détail,  a inobservabilului care strigă,  în absența căruia esențele ar fi doar clamate, nu și înfăptuite. De aici, pesemne, nenumăratele surprize pe care ni le rezervă lectura cărții.  Intenționat am făcut abstracție în enumerare de criteriul istoric. Socotind că fiecare dintre acești regizori a simțit, în felul propriu, spiritul timpului. Am făcut-o sperând că subliniez în felul acesta excelenta observație  din carte ce ne atrage atenția că spiritului timpului la intuirea și surprinderea căruia aspiră teatrul, inovației autentice îi este străină omogeneitatea.  El, spiritul timpului se caracterizează prin eteorgeneități și impurități deliberate.  Salutare  deopotrivă. Prin impunerea a ceea ce George Banu numește alternanțe ritmice. Din care se nutrește acea minoritate activă care încă iubește teatrul. Care nu e mare, dar care vine de la Atena.

George Banu – TEATRUL ȘI SPIRITUL VREMII; Colecția Colocviala; Traducere din limba franceză de Simona Modreanu; Editura Junimea, Iași, 2021  

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

România, septembrie 2021: radiografia unui impas

Septembrie 2021 este, în România, momentul unui alt impas istoric. Scenele de pugilat din Parlament, isteria mediatică, confuzia guvernamentală, toate acestea sunt...

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

Despre educația morală a copiilor

Motto: V-am dat clasă cu opt clase /S-a terminat șmecheria / Sunt rege pe România! (Abi Talent)

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale

Germania pășește inevitabil în direcția unei tranziții politice de importanță majoră, provocată de sfârșitul guvernării cancelarului Angela Merkel, care a durat neîntrerupt...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.