duminică, septembrie 26, 2021

Jurnal de cărți

Comuniștii români în anii ilegalității

În seara zilei de 21 decembrie 1989, Partidul Comunist Român era încă ceea ce se chema un partid de mase. Avea între 3.500.000 și 4 milioane de membri și nici una dintre numeroasele lui organizații – fie ea din întreprinderi sau instituții, din sate, comune, orașe sau mari municipii ori din județe- nu se destructurase nici ca urmare a veștilor primite de la Timișoara sau din alte localități în care Revoluția începuse, nici ca efect al eșecului rău prevestitor al mitingului prin care familia Ceaușescu gardată de vârfurile nomenklaturii spera că istoria se repetă și se va salva de la categorica ei înlăturare de pe scena istoriei.

 Indubitabil, erau deja mulți români care ajunseseră la concluzia că rămânerea la putere a cuplului dictatorial era o chestiune de ore, cel mult de zile (mulți vorbeau de ceva timp despre principiul dominoului  care din primăvara lui 1989 se manifestase în ceea ce îndeobște și convențional se chema lumea comunistă, îndeosebi zona ei est-europeană), însă nu știu câți dintre concetățenii noștri își imaginau ori măcar socotiseră util să să se gândească la care ar urma să fie soarta partidului unic din România. Câteva ore mai târziu, în miezul zilei de 22 decembrie 1989, la scurtă vreme după fuga lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu din sediul Comitetului Central , PCR se aneantizase, iar carnetele roșii  de membru se transformaseră în obiecte inutile. Pe care unii, în lunile de dezmăț economic de după 22 decembrie 1989, încercau să le vândă în talcioc  ori prin intermediul unor anunțuri la mica publicitate.

De atunci, au mai apărut tot felul de mici partidulețe autointitulate comuniste, în fapt efemeride sau caricaturi politice, a căror activitate se rezumă la adunări omagial-comemorative căzute frecvent în derizoriu care dau mai degrabă expresie nostalgiei pentru o tinerețe care, odată cu trecerea vremurilor și tot mai drastica limitare a iluziilor, este tot mai înfrumusețată.  

Aneantizarea PCR a fost urmată, la foarte puține zile după 22 decembrie 1989, de o totală schimbare a discursului public referitor la istoria PCR, a personalității liderilor acestuia, a celor care până mai deunăzi erau catalogați drept eroi ai clasei muncitoare sau, mai mult, eroi între eroii neamului.Buni de pus alături de Mircea cel Bătrân, rebotezat cel Mare, Alexandru cel Bun,Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu, Cuza, Kogălniceanu. Cu mențiunea că din 1945 și până în decembrie 1989 nimeni și nimic nu le garanta eroilor în cauză supraviețuirea în listă, marea problemă a comuniștilor români și nu doar a acestora nefiind viitorul care nu avea cum să fie altfel decât luminos, ci trecutul. Supus unor rescrieri succesive în funcție de interesele imediate ale celor aflați la comandă și care erau intens preocupați de consolidarea puterii personale

 S-a împlinit în luna mai,  anul acesta, un veac de la Congresul de înființare al PCdR. Un congres agitat. Neterminat. Fapt simptomatic, poate, pentru istoria eșuată, ea însăși neterminată a partidului. Aniversarea a trecut cvasi-neobservată, altele fiind chestiunile arzătoare la ordinea zilei. Două-trei colocvii ici-colea, câteva emisiuni de televiziune, unele filme în reluare. O notabilă excepție reprezentând-o apariția cărții  A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată aviitorului luminos”. (Editura Polirom, București, 2021), rod al muncii a șase istorici din tânăra generație (Mihai Burcea, Cristina Diac, Corina Doboș, Dumitru Lăcătușu, Elis Pleșa, Liviu Pleșa) , coordonați de profesorul Adrian Cioroianu. Acesta a scris Prefața  în care evidențiază menirea cărții plus alte două studii în care conturează personalitatea a doi dintre intelectualii care s-au alăturat activității din ilegalitate a PCdR, iar după 23 august 1944 au jucat roluri diverse în arhitectura puterii instalate cu sprijin și binecuvântare de la Moscova, un centru de putere cu care au avut, de altminteri, de ani buni raporturi mai mult decât interesante. Este vorba despre profesorul Petre Constantinescu-Iași și despre Scarlat Calimachi, supranumit Prințul Roșu. Nu sunt uitați nici Gheorghe Gheorghiu-Dej (Elis Pleșa), nici Ana Pauker (Dumitru Lăcătușu), nici Nicolae Ceaușescu (Cristina Diac), cu toții protagoniștii unor procese politice lungi, ample,desigur și costisitoare cu o liotă de avocați (de unde banii pntru plata onorariilor acestora?) dar și de martori, procese  deloc fără ecou în presa vremii.Aceea a anilor 30. Într-un studiu amplu, Liviu Pleșa încearcă să clarifice dubla condiție, de activist în ilegalitate, dar și de client al Siguranței ( supranumită Tanti Varvara) în vreme ce Mihai Burcea se apleacă asupra istoriei unei vieți aventuroase. Aceea a, azi,  mult mai puțin celebrului (Petre Gheorghe). Ultimele trei studii dau seama despre activitatea comuniștilor români care au făcut parte din Brigăzile Internaționale din Războiul Civil din Spania (Mihai Burcea), despre ce au făcut între 1927 și 1945 comuniștii români ajunși cu misiune în Franța (Corina Doboș), sau cei din Basarabia (Dumitru Lăcătușu).

Firește, fiecare dintre cele zece studii din care a alcătuit volumul are particularitățile sale proprii. Ele țin de specificul personalității celor șapte autori, de metodele lor de lucru, de caracteristicile fiecărei teme. Efortul de documentare, cercetarea sistematică a arhivelor, a presei vremii (operație absolut obligatorie în cazul acelor studii ce documentează cu lux de amănunte procesele lui Dej, al Anei Pauker, al lui Nicolae Ceaușescu ) , a autobiografiilor depuse period de unii dintre protagoniștii cărții la cererea superiorilor din partid, a „cadriștilor” cu ocazia verificărilor/epurărilor care au avut propriul lor schepsis, studierea comparativă a documentelor, relevarea contradicțiilor din unele documente (de pildă, atât Petru Constantinescu-Iași cât și Scarlat Callimachi au făcut tot posibilul să își supraevalueze aportul la mișcarea comunistă din ilegalitate și asta nu doar pentru a se bucura de stima tovarășilor, ci și pentru a obține o serie întreagă de onoruri dublate, firește, de avantaje materiale) sunt cu totul meritorii. Juxtapuse, studiile din carte se străduiesc să formuleze  răspunsuri la o suită de întrebări –cheie, enunțate ca atare de coordonatorul Adrian Cioroianu în Prefață.

Prima dintre aceste întrebări ține, firește, de o obsesie. Aceea a numărului comuniștilor români din vremea ilegalității. Au fost ei doar 800 sau cel mult 1000, așa cum se susține îndeobște? Fie cu intenții depreciative, fie cum s-a întâmplat, din contră, din dorința  unora dintre ilegaliști cu scopul de a-și supraevalua meritele. Adică eroismul. Jocul acesta cu cifrele a fost făcut posibil atât de condițiile ilegalității care e de la sine înțeles că nu îngăduiau rigoarea evidenței, dar a fost și stimulat de acea etapă în care PCdR era prezentat drept un detașament de avangardă.  Cea de-a doua are în vedere componența etnică, dar și pe sexe a membrilor de partid, a simpatizanților, dar și a uteciștilor. A fost PCdR atât de neromânesc pe cât se susține? Care au fost sursele de finanțare ale activității ilegale a comuniștilor români? Cum se explică, de pildă, desele călătorii peste hotare ale lui Petre Constantinescu-Iași, dar și cele ale altor comuniști de-a lungul și de-a latul țării? Cine a plătit liota de avocați de la procese care, între altele, aveau misiunea clară de a prelungi durata acestora? Să fi venit toți banii de la Moscova? O altă întrebare la care încearcă să răspundă studiile reunite în carte e aceea a relației pe care unii dintre ilegaliști au avut-o cu Siguranța Statului? Mai exact, în ce măsură au fost măcar o parte dintre ei clienții lui tanti Varvara, adică cum au practicat ei jocul la două capete? Care a fost specificul și amplitudinea comuniștilor plecați din România în Războiul Civil din Spania sau în Franța, care a fost implicarea unora dintre ei în afacerea Afișul Roșu?

Constant, se urmărește ce tratament au rezervat autorităților Statului român membrilor, simpatizanților PCdR sau uteciștilor în condițiile așa-numitei Legi Mârzescu și nu numai. Cât se verifică și cât nu mitul torturilor din închisori ori a prigoanei zilnice? Care erau cu adevărat riscurile intrării în ilegalitate care însoțea aderarea la PCdR?  La toate aceste întrebări se oferă răspunsuri credibile și cu mare respect pentru nuanțe. Fiindcă – nu-i așa?- Diavolul se ascunde în detalii.

Adrian Cioroianu (editor)- A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN. 1921-2021 PENTRU O ISTORIE DEZINHIBATĂ A”VIITORULUI LUMINOS”; Editura Polirom, Iași, 2021

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Imi propun , desigur , sa imi procur ( aici in USA) si sa citesc aceasta carte .
    Nu stiu cit se mai poate adauga la odioasa istorie a PCR ( mai ales in anii dinainte de ” cucerirea ” puterii ) dupa fabuloasa si trista carte a lui Stelain Tanase . ‘ Clientii lui <> ” . Din cite prezinta dl. Morariu, toate raspunsurile au fost eja date, inclusiv la incomodele intrebari privins sursele interne de finantare al
    comunsitilor romani si compozitia n ationala a PCR . Stelian Tanase pomenea de Prager si Calmanovici, dr citi or mai fi fost si citi bani au provenit dela insasi ” Tanti Varvara „.
    Pina la lectura, mi-e teama sa nu asistam la o incercare de „poleire ” a unor mizerabili pusi in slujba unei activitati criminale .
    Sa dea Domnul sa ma insel !

  2. Conteaza foarte putin detaliile procesului prin care Romania a trecut la comunism. Factorii sociali, economici si politici care au impins acest popor sa aleaga comunismul se regasesc si astazi, in aceasta tara. Vestul ataca agresiv comunismul la nivel declarativ dar, in acelasi timp, continua sa sacrifice tarile ex-comuniste pentru binele lor si sa ofere foarte putin suport financiar ( in afara unor imprumuturi care fac mai mult rau decat bine ). Aceste lucruri au determinat tari precum Ungaria si Polonia sa se indrepte incet, incet spre comunism si noi o sa urmam aceeasi cale. In mod ironic, dupa > 30 de ani de democratie suntem ( sunteti ) mai bine pregatiti pentru dogma comunista prin lipsa educatiei si incapatanarea actualei conduceri de a confirma sumbrele predictii ale simpatizantilor comunismului.

  3. Pai nici impuscatul nu reusise in 1971 sa faca publica o juma de secol de istorie a PCR de la 8 mai 21! si asta cu pleiada de istorici si „iilegalisti pe state” inca si functii bunicele: de la Voitec si Barladeanu la Iliescu, Maurer si Parvulescu, plus Ardelean, Paunescu si filialele Academiei ST. Gheorghiu care lucrasera „pe felii”istoria PCR de prin anii 60 si nu reusisera sa asambleze „tortul /totul”din cauza congreselor II – VI si restabilirea cronologiei corecte din „”cominternat” si mai apoi!!!. Nu-l puteau soate pe multiubitul din ilegalitatea primului numar al rebotezatului PCR din 1968 ! Dar protoistoricii de dupa ~90 n-au prea rezolvat-o nici acum cu mineriadele iliesciene asa ca sa nu ne miram!!!

  4. Domnule Morariu,

    Uitati de:
    a) antisemitii din Romania interbelica inclusiv intelectualitatea cu foarte putine exceptii cu aceeasi idoli pana in ziua de azi
    b) de lagarul de la Vapniarka in Transnistria.
    Am cunoscut indeaproape pe unul dintre cei internati la Vapniarka, un om de o remarcabila factura intelectuala si umana, gen Belu Silber si care s-a dat la o parte pentru ca ii facea greata ceea ce vedea dupa razboi la fel de mult ca si inainte de razboi.

  5. Reiau un comentariu făcut cu alta ocazie.
    Pe la începutul anilor 90 Eltsin a permis accesul, se pare limitat, la arhivele PSUS. Au existat istorici rusi dar si occidentali care au scormonit prin rufele murdare ale PCUS si a publicat materiale necunoscute pana atunci. Din păcate istoricii romani n-au profitat de fereastra de minima transparenta de pana prin 1994 si au ratat ocazia de a studia arhivele sovietice. Au publicat unii istorici rusii ceva materiale cu tangenta la activitatea cominterniștilor romani, de exemplu cererea lui Valter Roman de a crea in 1945 o republică separata a Transilvaniei si apoi fereastra s-a închis.
    Sunt convins ca in arhivele de la Kiev se găsesc documente importante despre perioada interbelica. Stiu ca au fost descoperite acolo planurile de ocupare a Basarabiei si întregii Moldove pana la Carpați redactate inca de prin 1935 in care armata ucraineana avea rolul principal. In conjunctura actuala istoricii romani ar putea exploata accesul al aceste arhive deși nu sunt convins ca ucrainenii ne sunt mari prieteni cum cred unii politicieni romani naivi.

  6. Ca de obicei analizele se rezumă la lideri, la personaje cunoscute. şi ridică mai multe întrebări decât răspunsuri (Cea ce nu ar fi rău dacă analizele s-ar duce până la capăt chiar dacă ar dura decenii de muncă ale istoricilor şi nu doar. Dar nu pot să spun că ne caracterizeaza consecventa ci mai ales oportunitatea). Aşa a fost şi a rămas şi după 1989. Adevăraţii disidenţi – indiferent de aploarea disidentei – sunt necunoscuţi pentru că „spaţiul” a fost invadat de disidenţii de mucava.
    Nu am cum să contrazic studii făcute de oameni de specialitate, Dar pot să spun fără să-mi fie teama ca gresesc ca au existat ilegalişti anonimi care nu au jucat la doua capete, care au riscat destul mai ales in perioada antifascista, care nu au avut niciodată vreun avocat şi care au trecut prin suferiţe grele în beciurile Siguranţei. Au fost oamenii care au crezut într-o utopie şi/sau cei care au vazut limpede ca o lume in care ar fi castigat nazistii era o lume de netrait.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Stigmatizarea USR PLUS. Cum o campanie ipocrită ia mințile oamenilor

Un studiu din luna august 2021 indica următoarele intenții de vot la eventuale  alegeri:...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

… cum moare intelepciunea?

… iar aceasta intrebare ar trebui sa-i linisteasca pe cei care-mi reproseaza ca-n ultima vreme m-as fi catarat in turnul de fildes...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.