marți, iulie 27, 2021

Jurnal de cărți

Să așteptăm vești optimiste despre Putin?

Ajunge să intri în orice librărie, chiar în una dintre cele mai modeste, și este de-a dreptul imposibil să nu găsești măcar vreo două sau trei cărți, de data recentă,  care promit că îți vor dezvălui totul despre Putin. Cărți apărute la edituri ultra-cunoscute sau despre care auzi atunci pentru întâia oară. Eu însumi am în biblioteca personală un raft întreg cu lucrări consacrate subiectului de la deja clasica scriere a Annei Politkovskaia la, să zicem,  A înțelege putinismul, cercetarea lui Françoise Thom.

Ce să însemne asta? Că Putin se vinde? Sau că subiectul e unul complex, că e nevoie să se scrie despre Putin, că personajul merită reevaluări periodice, că așa după cum scrie Mark Galeotti în introducerea cărții sale Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul  (Editura Humanitas, București, 2021). “încă nu știm cu adevărat cine este”. Nu, nu noi ca persoane private, ci marii decidenți politici și militari din lumea occidentală. Putin este imprevizibil, Rusia însăși, așa cum susține Arman Goșu într-o recent apărută carte, o ecuație complicată pe care nu o va rezolva prea ușor nici măcar o dispariție din cine știe ce motive de pe scena politică a lui Vladimir Vladmirovici.

Sigur e un singur lucru. Putin a făcut dovada unei abilități extraordinare în construirea propriului mit, în elaborarea propriei sale enigme, s-a prezentat drept salvatorul Rusiei, ne-a determinat să vedem în el un mare jucător de șah, un boier al minții, cineva care pune totul la cale, un jucător politic supra-inteligent. Când, în realitate, nu este decât un judokan care a făcut uz de forță speculând cam tot ceea ce i-a cam servit pe tavă Occidentul. Putin e omul cu o mie de fețe. Putin  nu prea are prieteni, are însă oameni loiali și prețuiește loialitate pe care o și răsplătește, asigurându-le celor ce merită asta un fel de imunitate. Vladimir Vladimirovici Putin nu îngăduie mai nimănui să-i cunoască secretele, nu agreează să-i fie agresată intimitatea. El însuși și-a creat propriul mit. Iar opinia lui Mark Galeotti că mitul acesta deține o caracteristică aparte. Elementele lui de bază nu vor dispărea cu una,  cu două. Aceasta însemnând că “ce am spus eu aici, va rămâne valabil chiar și atunci când el (Putin n.m. M.M) nu va mai fi. S-ar putea să ne confruntăm cu o Rusie putinistă chiar și fără Putin”.

Ce spune, în esență, despre Putin, Mark Galeotti în cele 11 capitole ale volumului, capitole care fiecare poartă câte un titlu ce seamănă cu o definiție? Sau, mă rog, cu o teroremă. Că greșim amarnic atunci când îl punem pe Vladimir Vladimirovici Putin într-o ramă precum aceea rezervată îndeobște țarilor Rusiei. Că Putin nu îl va ierta niciodată pe Gorbaciov socotit vinovat de spulberarea URSS, însă nu tinde să se asemene cu Stalin. Nu se amăgește cu gândul refacerii Imperiului.  Că dacă e adevărat că cel care nu pierde nici o ocazie de a se poza în costum de mare sportiv sau chiar la bustul gol nu este, în realitate, foarte sănătos atunci sunt foarte multe indicii că, de la un moment data colo, omul forte de la Kremlin va ajunge  să semene mai degrabă cu Brejnev. Nu, Putin nu este un produs sută la sută al KGB-ului, deși nutrește pe mai departe un respect imens pentru organizația care i-a oferit o primă slujbă, pentru Iuri Andropov, șeful emblematic al instituției, că nu ține cu orice preț să refacă Imperiul, însă vrea ca Rusia să fie socotită și tratată ca o mare putere. Rusia este deja o mare putere, iar faptul acesta se impune privit ca o axiomă. Greșim teribil dacă apreciem că șeful suprem de la Kremlin ar fi un mare geniu strategic, iar dacă vom continua să facem asta “vom ajunge să căutăm în haos un mare plan care, de fapt, nu există”. Nu, Putin nu are nici un fel de filosofie, știe să chiverniseaască bine banii, deține, probabil, o avere personală colosală numai că banii nu înseamnă pentru el un scop în sine. A beneficiat în rândul supușilor săi de o oarecare popularitate, firească dacă ținem cont de faptul că în primele lui două mandate nivelul de trai al rușilor a crescut în primul rând datorită prețurilor favorabile de pe piața hidrocarburilor, însă astăzi lucrurile sunt substanțial schimbate. În 2018 a fost nevoie ca alegerile să fie falsificate pentru ca Putin să dobândească un nou mandat. Rușii suferă, pesemne, în raport cu Putin de un fel de sindrom Stockholm  de vreme ce, susține, Mark Galeotti, ‘’poporul e principala victimă a lui Putin  și susținătorul lui devotat’’.  Putin nu e un criminal în serie,  nu își omoară toți opozanții, unele dintre morțile suspecte puse în seama lui nu sunt în realitate chiar astfel. Ceea ce însă nu înseamnă că nu i-au fost pe  plac. De aici și lipsa de promptitudine a autorităților în identificarea și pedepsirea făptașilor.

Ne dă oare cartea lui Mark Galeotti vești bune despre Putin ? N-aș spune. Ne dă lectura ei fiori reci pe șira spinării ? Ideea este cu totul exagerată dincolo chiar și de demonstrațiile de forță de dată recentă. Ne arată doar că Putin nu e infailibil, că este un ghem de contradicții și că Occidentul trebuie să nu facă dovada lipsei sale de vlagă și că are concepții divergente în raport  cu Kremlinul și cel ce îl ocupă.

Mark Galeotti- HAI SĂ VOBIM DESPRE PUTIN ! Ce înțelege Occidentul –Traducere de Irina Manea și Andreea Niță; Editura Humanitas, București, 2021

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. ..foarte bun și volumul „Omul fără chip – Incredibila ascensiune a lui Putin” scris de o altă dizidentă, Masha Gessen (2012)

    La aproape 10 ani e la fel de incitant și actual, urmărind viața copilului care se bătea pe străzile din Sankt Petersburg și care mai apoi, la liceu fiind, se duce să se înscrie în KGB.

    Volumul începe cu vestea asasinării dizidentei Ana Politkovskaia.
    Aflăm mai apoi cum o serie de evenimente, precum conflictul din Cecenia sau atentatele din Beslan sau Moscova (teatrul Dubrovka), n-au fost altceva decât alibiuri pentru mâna de fier care cuprindea tot mai strâns Rusia.

  2. Un articol pertinent despre Putin. DAR NU PUTIN ESTE PROBLEMA pentru noi si vestici. Se va vedea si constata ca CEL DE DUPA EL va fi jale si amar de noi si ceilalti…

  3. Daca e vorba despre Putin, tangential sa amintim si de cei din cauza carora Putin, uneori, are cosmaruri: NATO. Si aducind vorba despre NATO, s-a reactivat o gluma buna: Klaus Iohannis ar fi urmatorul sef in locul lui Stoltenberg. Desi unii ar vrea la conducerea NATO o femeie.

  4. putin in sus, putin jos. cine a vazut in el un mare jucator de sah ? Garry Kasparov in niciun caz. dar un boier al mintii ? Alexei Navalny nici atit. cum sa modeleze domnule un securist mediocru lumea n care traim ? dupa caderea comunismului in soviete si sateliti, s a creat o aura de James Bondzi securistilor ! ce oameni c o bruma de inteligenta s au inrolat / se inroleaza in securitate si militie, domnule ? nu, scursurile astea umane n au nici o influenta reala, istoria ii va extrage (mai devreme sau mai tirziu) ca pe niste masele stricate (inclusiv pe cei din statul militienesc de azi numit Romania). ce sa „analizezi” la niste semianalfabeti, ciomege, unelte docile ? daca ar fi asa, umanitatea ar trebui sa stinga lumina!

  5. Am trăit decenii fără grija atrocităților ce se petrec în diverse părți ale lumii. Nici de-ai noștri nu prea ne cotropește grija. Spre exemplu, n-am văzut prin jurnalele online vreun link pentru donații pentru năpăstuiții cărora apele le-au luat tot. Nici pentru vreun cont în care să vărs 50 RON pentru cumpărat tablete copiilor săraci. În schimb, grija de Putin este altceva! De parcă Putin este un interludiu (pe care noi vrem să-l scurtăm) în curata istorie a rușilor. Trăim într-o țară în care cleptocrația a infestat aproape tot corpul administrativ, dar îl afurisim pe țarul-dictator care a instituit un regim autoritar. Mai bine ne-am întreba de ce după întâlnirea lui Biden cu Putin, la Geneva, s-a permis construirea Nord-Stream și câte zile sunt necesare delocalizării instalațiilor militare americane din România. Putin și Rusia sunt subiecte foarte puțin cunoscute publicului românesc – pentru unii diavolul, pentru alții de mers și aplaudat la poarta ambasadei, ca niște milogi oligofreni.

  6. Asta este un comentariu de ieri pentru un alt articol pe care il repostez:

    Cred ca perioada asta o sa fie consemnata in istorie in letopisetul post-NYT-BBC-Guardian dupa ureche. ;)
    Eu as sumariza asa perioada asta:
    a) noua ciuma din Wuhan
    b) potopul merkeliano-beneluxist cu greto-profete
    c) macrono-arlechinosime cu columbina lui fezandata
    d) catavencisme NYT-BBC-Guardian-iste
    e) kapo-isme benevole
    f) distopii orweliene-huxley-iste devenite lecturi de gradinite putino-kgb-iste si erdogano-otomaniste
    g) stampilat-dublu stampilat vest ioropean la nivel de procedural

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro