De ce trebuie să privim cu mare atenție spre Rusia?
Observam în cuprinsul recenziei dedicate cărții despre Putin a lui Mark Galeotti o semnificativă creștere a interesului pentru președintele Federației Ruse. Pentru tot ceea ce înseamnă aparițiile lui publice, pentru felul în care își organizează (regizează?) absențele bruște și neașteptate, pentru enigmele reale sau doar inventate din jurul personalității sale. Dar mai ales pentru ceea ce se întâmplă cu adevărat în Rusia în cursul mandatului actual al lui Vladimir Vladimirovici. Între altele, analiștii și nu nuami sunt extrem de doritori să afle și să explice cât de relevante sunt pentru realitatea Rusiei de azi disidența lui Navalnîi și tratamentul radical, dur ce i se aplică.
Mai exact și mai departe. Este Putin un dictator, poate fi comparat felul lui de a conduce cu cel al lui Lenin, Stalin, Brejnev? Sau la Moscova se exercită ceea ce unii specialiști în sovietologie și rusistică au definit prin sintagma autoritarism electoral? Ce poziție ocupă în gramatica acestui autoritarism feluritele servicii secrete, moștenitoare ale KGB? Cu vârful lor de lance, FSB-ul. Cum se înfățișează raportul dintre ele și locatarul principal al Kremlinului? Deține acesta controlul absolut asupra lor sau, dimpotrivă, ele sunt cele ce îi controlează ori chiar dictează lui acțiunile? Care este starea reală a relației dintre conducător și conduși? Cât de intim este legată aceasta de situația economică a Rusiei și cât de dependentă s-a dovedit și se dovedește a fi pe mai departe ea de prețul hidrocarburilor? Cel care a asigurat la un moment dat locuitorilor o brumă de prosperitate. Care ar putea fi interesele ascunse din spatele unor teme aduse pe neașteptate în discuție de Vladimir Vladimirovici? Ca, de pildă, tema Holocaustului. Cum influențează subitul interes pentru istorie al lui Putin relația Rusiei cu Polonia? De ce s-a arătat peste noapte noul Țar al Rusiei atât de preocupat de istorie și de scrierea acesteia? Să fie oare vorba doar despre o reminiscență din arsenalul regimurilor dictatoriale cu al lor binecunoscut apetit pentru rescrierea trecutului? Este puterea lui Putin în ascensiune sau în agonie,iar dacă de agonie este cu adevărat vorba cât de prelungită ar putea fi aceasta? Ce se va întâmpla cu Putin după încheierea actualului său mandat de președinte? Își va prelungi el oare prezența la Kremlin sau va recurge la trucul identificării unui nou Medvedev, adică al unui succesor de paie, el urmând să fie, de fapt, cel ce va conduce și pe mai departe Rusia? Și aceasta până la dispariția lui fizică. Iată, o întâmplare face să găsesc inserată în cea mai recentă carte a lui George Banu (Povestirile lui Horațio, Editura Tracus Arte, București, 2021) o zicere profetică a marelui regizor Peter Brook: „Rusia are nevoie de un țar care să o domine și să o exprime”.
Continui șirul întrebărilor pe care le suscită contradictoria personalitate a lui Putin, ca și acțiunile sale tot mai greu de decriptat.. Care este dinamica raporturilor dintre Rusia și țările din spațiul est-sovietic? De ce este Rusia atât de profund interesată de Ucraina? De ce a crescut interesul occidentalilor pentru Rusia după ce aceasta a anexat Crimeea? Cum este ori cum a fost privit regimul Putin la Berlin (Angela Merkel), la Paris (Emmanuel Macron), și la Washington (Donald Trump)? Cum se explică interesul special al președintelui Franței pentru evoluțiile de la Moscova? Să fie vorba eminamente despre un interes de comjunctură sau are aceste interes rădăcini istorice? Care este, dincolo de exercițiile de retorică, specificul raporturilor dintre Rusia și Belarus? Vrea sau nu vrea Vladimir Vladimirovici Putin sfârșitul dictaturii lui Lukașenko? Dar cum îl percepe Putin pe ucraineanul Vladimir Zelenski? Ce implicare a avut din 1990 încoace Rusia în afacerile interne ale Republicii Moldova? Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă cu adevărat acolo, cât de previzibile sau de imprevizibile sunt acțiunile Chișinăului, ale partidelor și ale fragilelor alianțe politice de pe celălalt mal al Prutului? Cât de dependentă este Republica Moldova de Rusia? Cum a evoluat din 1990 încoace relația dintre București și Chișinău? Dar dintre București și Moscova? Care a fost istoricul raporturilor dintre decidenții politici ruși și români înainte și după 1989? Avem diplomați pregătiți să mnagerizeze profesionist, eficient și fără interese obscure respectivele raporturi? Care este aspectul real al narativului dintre actualul personal al MAE și serviciile secrete din Capitala României? Ce știm noi cu adevărat despre ceea ce se întâmplă la Moscova, în condițiile în care se vede de la o poștă că suntem cum nu se poate mai deficitari în problemele de rusistică? Cum au înțeles oficialitățile de la București relațiile cu Gorbaciov, Elțin sau Putin? De ce și-au întors la un moment dat capul spre Moscova Ion Iliescu sau Victor Ponta? Ce rol a avut în opțiunea lor și nu numai Occidentul? Severitatea acestuia față de acțiunile puterii de la București. Cum au perceput și percep Administrația Prezidențială și MAE ale României evoluțiile din Capitala Republicii Moldova? Cum se explică nenumăratele gafe ale acestora? Erorile de analiză și de apreciere? Numai atât? Cum s-ar justifica sprijinul acordat de mulți politicieni și analiști politici de la București lui Plahotniuc? Cecitate, slab simț al observației sau interese obscure dacă nu cumva chiar și corupție? De ce nu a fost prevăzut de MAE, de consilierii și comentatorii politici români succesul la alegerile prezidențiale al Maiei Sandu, de ce au fost și sunt atâția așa-ziși analiști politici care au minimalizat importanța actualului președinte al Republicii Moldova în desfășurările politice ulterioare? Necunoaștere, incompetență sau, iarăși, interese obscure?
Noianul acesta de întrebări și necesitatea formulării unor răspunsuri cât mai credibile și profesioniste explică, fără doar și poate, înmulțirea cărților despre Rusia și Putin.Am scris despre acest fenomen săptămânile trecute. Acestei necesități i-a răspuns, de la un moment dat încolo, site-ul contributors.ro. Al cărui redactor șef, Lucian Popescu, i-a propus istoricului Armand Goșu, specialist autentic în rusistică, dialoguri la cald. Reunite acum în trei dintre cele patru părți ale cărții Rusia o ecuație complicată (Editura Polirom, București, 2021). Cele trei părți au titluri semnificative- Agonia regimului Putin, Ucraina de la Poroșenko la Zelenski, Republica Moldova. Agonia și prăbușirea regimului Plahotniuc- și răspund calificat, profesionist, argumentat, cu lux de amănunte la întrebările fundamentale din care doar o parte au fost rezumate rândurile de mai sus.
Nici nu putea fi altfel de vreme ce Armand Goșu este, așa cum îl numește Lucian Popescu, Mr. Russia. Goșu este vorbitor de limbă rusă, a avut stagii profesionale și gazetărești la Moscova, citește regulat presa moscovită, nu se limitează la informațiile primite pe filieră anglofonă. Pentru Goșu atât de des citatul New York Times nu se confundă nici cu Biblia, nici cu deținătotul absolut al adevărului. Armand Goșu răspunde clar, fără precauțiuni diplomatice mai mult sau mai puțin inutile întrebărilor lui Lucian Popescu. Este un veritabil analist, nu aspriră la statutul de profet sau ghicitor în stele, admite că adeseori nu are toate detaliile pentru a opera o analiză corectă.
După părerea mea, partea cea mai intersantă a cărții este prima. Cea intitulată Românii și Rusia. Stimulat de întrebări, Armand Goșu se dovedește un perfect cunoscător al dicroniei acestor relații, dar și al preocupărilor pentru Rusia în România. În mediile diplomatice, politice, universitare, în presă.
Armand Goșu este înainte de orice onest, e sincer, pune ori de câte ori se cuvine degetul pe rană. Diagnostichează starea de loc de invidiat a relațiilor actuale româno- ruse (dar și aceea mai mult decât deficitară româno-moldovene), precaritatea și incoeneța acțiunilor diplomației de la București, chiar ale președintelui României, faptul că s-a mizat uneori interesat pe Plahotniuc și că au cam lipsit prognozele calificate asupra viitorului politic al Maiei Sandu și asupra acțiunilor ei. Avem din ce în ce mai puțin cunoscători de limbă rusă, de adevărate studii de rusistică, mai ales în ceea ce privește dimensiunea lor politică, nici nu poate fi vorba. Armand Goșu trage nenumărate semnale de alarmă. E de sperat că va fi cine să le audă. Și că Rusia. O ecuație complicată va avea parte de cititorii pe care îi merită.
Armand Goșu- RUSIA. O ECUAȚIE COMPLICATĂ; Editura Polirom, București, 2021
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un set de intrebari ce framinta nu numai autorul dar si natiunea romana in integralitatea ei (Exceptiile confirma si ele regula ) .Greu de patruns sau de aflat un adevar atunci cind vorbim despre politica actuala a Rusiei si este si mai greu sa previzionam ceea ce Rusia condusa de Putin va face in viitor .Este aceasta Rusie o natiune revansarda ? Doreste actuala conducere a Rusiei sa resucciteze vechiul imperiu URSS ? Este posibila dorinta sefului actual al Rusiei sa alipeasca toate teritoriile, ce sunt majoritar formate din populatie etnica rusa , fara a tine cont de granitele actuale ale statelor in Eurasia ? Doreste Rusia sa isi construiasca un numar de astfel de Cetati la granita cu statele UE si NATO ce i-ar permite o aparare inexpugnabila o data cu aparitia acestor noi tehnologii de virf la nivel militar (pe care Rusia spune ca le are si le va folosi in caz de atac )?Incearca Rusia sa transforme Marea Neagra intr-un lac rusesc ? Are Rusia capacitatea de a face fata noilor provocari ce tin de conflictele aparute si viitor aparute dupa retragerea SUA si NATO din Afganistan ? Va putea tine Rusia in friu toate focarele de razboi din imediata apropiere a granitelor ? Inconjurata fiind de tarile ce doresc a intra in UE si NATO ,poate pastra Rusia Transnistria in zona ei de influenta sau populatiile rusofone ce o formeaza vor fi nevoite sa plece ? Poate gestiona eficient Rusia situatia ,presus viitoare ,din zona Artica , acolo unde datorita schimbarilor climatice lucrurile se vor complica ? Imensele bogatii ce pot fi, in viitorul imediat ,accesibile tehnologiilor existente (mare parte occidentale ) ca si dezghetul cailor navigabile ce usureaza sau mai degraba faciliteaza apartia unor noi rute de transport (de tot felul )vor fi si ele temele unor confruntari viitoare ?Ce va face Rusia cu submarinele si atomice militare ce erau protejate pina acum de gheata Artica si care datorita noilor conditii climatice vor trebui scoase in larg ? Poate Rusia sa faca fata la toate aceste provocari si probabil la multe multe altele de ordin intern sau extern doar accesind capacitatile militare de care dispune ?Stim cu totii PIB-ul fortelor democratice aliate ca si PIB-ul Rusiei .Daca ne intorcem la Romania vedem in clar cum drumul nostru a devenit singular .Nu putem decit sa urmam calea democratiilor din UE si calea militara a NATO .Romania nu este o natiune slava – Romania nu poate decit sa dezvolte o relatie controlata cu Rusia ca parte a deciziilor UE ,NATO si SUA .Romania chiar daca isi declara o anume ortodoxie (forma de ortodoxie ce exista in sufletul nemului romanesc este specifica doar acestui neam ) nu are nimic in comun cu Ortodoxia Rusa, Biserica romana ortodoxa nefiind supusa celei din Rusia . La nivelul perceptiei cetatenesc Romania se afla inca prizoniera cuvintelor :davai ceas davai palton . Relatiile inter statale sunt cumva stationare , undeva spre partea de jos a intelegerilor bipartite .Asa cum bine vedem , lucrurile nu sunt deloc simple .
O fi Rusia o ecuație complicată, dar orice imperiu este la fel pentru cei mici ca noi. Problema noastră nu este Rusia (la urma urmei trebuie să ne asumăm traiul în umbra Marelui Urs și să găsim soluții), ci implozia României pe toate planurile: politic (autism după chipul și asemănarea dulapului săsesc), economic (merci, Câțu!), cultural (educația a devenit opusul ei, mass-media de entertainment etc.), financiar (vine mai rău ca valul 4), demografic etc. Am devenit o raia turcească uitată în UE de vreun sultan distrat.
PROBLEMELE ROMANIA – RUSIA, INCLUD SI CE MAI TREBUIE RESTITUIT DIN TEZAURUL NOSTRU SI ALTELE….ALTFEL, DISCUTIILE SUNT INUTILE….