miercuri, octombrie 20, 2021

Jurnal de cărți

Devenirea, gloria, fantasmele și decăderea lui Nicolae Ceaușescu

Supra-expunerea mediatică nu este mai niciodată în favoarea omului de știință. Cel mai adesea ea stârnește invidii, comentarii mai mult sau mai puțin  răutăcioase, acuze că respectivul ar fi din cale afară de dornic de publicitate, superficial, ahtiat după prezențe video. Iar când omul în cauză mai este și istoric, carevasăzică slujește o disciplină pe care mulți nu o consideră știință, lucrurile se complică încă și mai mult.

Nici cantonarea în spațiul unei singure teme, socotită fie obsesivă, dacă nu cumva chiar sursă de profit, nu prea este considerată a fi una de bon ton. Cu atât mai mult atunci când tema continuă să fie una de maximă actualitate, să stârnească controverse, pasiuni, resentimente. În cazul de față să se situeze la frontiera fragilă și cel mai adesea primejdioasă dintre istorie și politică. Totul seamănă cu un fel de mers pe sârmă căci oricând planează posibilitatea fie a îngroșării, fie a tentativei de ascundere sub preș a aspectelor puțin convenabile. În fond, 31 de ani de la Revoluție si totți atâția ani de la execuția familiei Ceaușescu înseamnă la scara istoriei o nimica toată. De aici și riscul ideologizării discursului istoric.

Toate acestea sunt cunoscute cu vârf și îndesat pe piele proprie de Lavinia Betea care de cel puțin 20 de ani se ocupă de comunismul românesc. Îndeosebi de perioada lui postbelică și încă și mai vârtos de așa-numiții ani lumină. Cunoscută mai întâi ca autoare a unor cărți de interviuri cu  foști lideri comuniști din prima linie, Lavinia Betea s-a consacrat în vremea din urmă cercetării complexității fenomenului reprezentat de domnia familiei Ceaușescu. Vârful de sarcină pare să fi fost înregistrat la începutul verii, atunci când sub semnătura Laviniei Betea au apărut două cărți masive. Prima, intitulată Ceaușescu și epoca sa, cea de-a doua, Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu. Ambele scoase în colecția Istorie a editurii bucureștene Corint, prima beneficiind de o prefață empatică, generoasă, semnată de acad. Ioan-Aurel Pop.

La mai bine de 31 de ani de la Revoluție și la tot atâția de la execuție, și Nicolae, și Elena Ceaușescu interesează publicul larg. Iar cele două cărți datorate Laviniei Betea acestui public larg i se adresează. De aici, pesemne, o anumită colocvialitate a stilului, de aici și luxul, dar și riscul de a face loc și unui anume grad (aș zice rezonabil) de implicare în poveste  a eului, a calităților și de martor, și de comemorator ale cercetătoarei.

Cum până în momentul în care aștern eu pe ecranul computerului aceste considerații nu au prea apărut recenzii, nu știu cum vor taxa istoricii profesioniști această subiectivitate. Pericolul ca Lavinia Betea să fie socotită un fel de nou Dumitru Almaș este cum nu se poate mai real, aceasta în pofida faptului că ambele cărți au numeroase note de subsol și beneficiază de o  bogată bibliografie.  Cine va avea curajul să o cerceteze va observa însă fără prea mari eforturi omisiuni semnficative. Lipsesc exact acei istorici care în felurite ocazii i-au adus critici Laviniei Betea. Mi se pare totuși și neprofesionist, și inadmisibil să faci abstracție de cele câteva cărți scrise ori coordonate de Adrian Cioroianu și să îi acorzi mai mult credit lui Grigore Cartianu.

Cum spuneam, la 31 de ani de la ieșirea tragică și controversată de pe scena vieții, atât Nicolae cât și Elena Ceaușescu continuă să intereseze. Dacă Tovarășul a rămas în mentalul colectiv și rău, și bun deopotrivă. Tovarășa lui de viață și activitate revoluționară stârnește, cu mici, nesemnificative excepții, o necondiționată, o generalizată repulsie. Elena e socotită și astăzi vinovată de toate relelele pământului, foarte adesea ei i se pun în sarcină tot ceea ce a fost negativ, prost, aberant în anii-lumină. Implicarea Lenuței din Petrești în politică, mai apoi acumularea compulsivă  de tilturi și de funcții, obsesia pentru recunoașteri academice prin nimic justificate sunt relaționate cu degradarea din ce în ce mai accentuiată a calității vieții zilnice, cu deciziile tot mai aberante care s-au aglomerat din a doua jumătate a anilor 70 până în decembrie 1989. Cu din ce în ce mai evidenta rupere de realitate a eroului între eroii neamului.  Rupere accentuată de la începutul anilor 80 și devenită maladivă în ultimii cinci ani ai regimului Ceaușescu. Atunci când mai peste tot în Europa de Est semnele declinului comunismului, ale sfârșitului său inexorabil erau tot mai proeminente. Eșecul era înscris în genele lui, în caracterul lui utopic, în chiar cerificatul lui de naștere. Recunoscut cumva cu anticipație atât de Marx cât și de Engels atunci când în celebrul Manifest al Partidului Comunist socoteau comunismul o stafie ce bântuie prin Europa.

O carte intitulată Ceaușescu și epoca sa  nu avea cum să facă abstracție exact de epocă. Lavinia Betea izbutește să contureze o imagine credibilă și deloc edulcorată a României interbelice, reconstituie fără exagerări activitatea în ilegalitate a PCdR, sincopele din activitatea lui, sinusoida relațiilor sale de independență față de ordinele Moscovei. Și epoca Dej cu toate contradicțiile sale are parte de o imagine elocventă. Tot la fel cum tot ceea ce s-a întâmplat în România după accederea la putere a lui Nicolae Ceaușescu este relaționat cu evoluțiile din viața internațională. Cu schimbările de paradigmă și din dinamica Est-Vest ori a celor două blocuri militare.

Ceaușescu și epoca sa  este, în linii mari, o biografie problematizată a celui care a condus România între anii 1965-1989. A ascensiunii , a grandorii și a decăderii sale. E evident încă din primele zeci de pagini ale cărții că dorința Laviniei Betea e aceea de a spulbera noianul încâlcit de mituri care s-au construit în jurul personalității lui Nicolae Ceaușescu, . Mituri ce au apărut pe piață și înainte, și după 1989.

Nu, familia în care s-a născut Nicolae Ceaușescu, deși a fost una numeroasă, nu a fost chiar săracă lipită pământului. Atât Andruța cât și Licsandra (Alexandrina Ceaușescu) erau știutori de carte. Și în ciuda a tot felul de aspecte, hai să le numim, folclorizante, Andruța și-a dat totuși copiii la școală. Viitorul șef suprem, de necontestat al comuniștilor români nu a fost nici pe departe elevul slab la învățătură despre care s-a construit o întreagă mitologie imediat după 1989. E adevărat, nu a fost nici elevul eminent despre care s-a făcut vorbire mai târziu, la un moment dat și-a luat lumea în cap, a luat ca atâția alții  drumul Bucureștiului în căutare de lucru, așa că a cam rupt-o cu școala. Când mai târziu, după 1944, odată devenit aparatcik de linia întâi pare-se că a dorit să se apuce iarăși de învățătură, s-a lovit de opoziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu care a avut o relație specială în care au intervenit anumite asperități cu foarte puțină vreme înainte de decesul prematur al acestuia.E drept, pe urmă Ceaușescu a primit cadou și diploma de bacalaureat, și licența universitară, totul culminând cu președinția onorifică a Acadeniei Române.

Nu tot ceea ce s-a spus și s-a scris despre actvitatea în ilegalitate a tânărului Nicolae Ceaușescu e de domeniul hagiografiei, aceasta în pofida faptului că biografia revoluționară a eroului întrr eroii neamului a devenit din ce în ce mai bogată, mai complexă, mai eroică pe măsură ce acesta a dobândit  din ce în ce mai multe funcții și importanță în ierarhia de partid. Scrierea și rescrierea istoriei e iarăși parte a definiției regimurilor totalitare.

Ceaușescu a parcurs tenace toate treptele acestei ierarhii. A fost un exemplar aparatcik. A dat fără nici cea mai mică ascultare ordinelor șefilor. Le-a făcut jocul. S-a dedat chiar la acțiuni mizere. Ajuns secretar cu Organizatoricul aproape că și-a pregătit el însuși accederea la funcția supremă. Iar atunci  când în martie 1965 a venit momentul I-a păcălit pe baronii lui Dej pe care mai apoi avea să îi înlăture din funcții fără milă (de un regim special se va bucura doar Ion Gheorghe Maurer, căruia și după retragerea controversată a acestuia din funcție i-a asigurat o viață de lux), a făcut propria lui politică de cadre. A inventat așa-numita rotație a cadrelor, operație ce i-a asigurat și consolidat dominația în partid și, în cele din urmă, puterea absolută. Oricine era pasibil de rotire (chair și fiul Nicu), numai el și Elena, nu.

1968 a fost anul său de glorie. A păcălit ani buni Occidentul care s-a și lăsat păcălit. Le fel cum a păcălit și românii. A contractat noian de împrumuturi pe care le-a folosit în absența oricărei viziuni economice. Chiar dacă a sporit aproape în fiecare an rata acumulării, în anii 70 le-a insuflat supușilor săi iluzia prosperității. Supușilor nu le era însă defel îngăduit să știe că încă din anii 70 deveniseră tot mai vizibile semnele crizei. Ceaușescu a fost în aceiași ani 70 un favorit al Occidentului (care în felul său propriu a alimentat mitul copilului teribil al lumii comuniste), a ajuns să creadă că este o personalitate a vieții internaționale. Nu întotdeauna chiar fără temei.

Șocurile s-au înmulțit din 1981 încoace când România era pe punctul de a intra în încetare de plăți. Din 1980 încolo lumea capitalistă i-a devenit din ce în ce mai ostilă celui pentru care drepturile omului se limitau la dreptul la muncă, vizitele în marile Capitale ale Europei au ajuns să fie de domeniul amintirii. Odată cu preluarea puterii de Mihail Gorbaciov, dar și cu înăsprirea regimului puterii absolute nici un lider al lumii capitaliste nu i-a mai acordat statutul de partener de dialog. Exercițiile de independență au fost privite ca ceva exotic, dacă nu chiar ridicol, ori ca semne ale demenței, iar Ceaușescu și soția nu mai erau acceptați decât de conducătoriii țărilor din lumea a treia. Propaganda de partid născocea tot felul de recunoașteri și politic, și științifice internaționale, creștea numărul de atribuții și de funcții, de congrese, de conferințe, de cuvântări lungi de 5 sau 6 ore, însă dezastrul devenise de domeniul evidenței. Nimic nu mai mergea, nici măcar ținerea în frâu a poporului, numai că de toate relele din lume erau socotiți vinovați întotdeauna alții. Niciodată Comandantul suprem, și nici Elena.

Nici unul, nici altul nu credeau că se va ajunge vreodată la scadență, nu au decodat semnele grevelor din 1977 din Valea Jiului sau cele din noiembrie 1987. Au acționat inconștient și între 16 și 22 decembrie 1989. Chiar mai sperau în loialitatea supușilor.

Toate acestea sunt povestite cu lux de amănunte și de explicații de Lavinia Betea. Arareori intervin neclarități, confuzii, erori. Semnalez totuși că nu e deloc limpede partea în care autoarea dă seama despre episodul Constantin Pârvulescu de la Congresul al XII lea și că lefegiilor le era dijmuit salariul pentru vina de a nu avea copii îndată ce împlineau 25 de ani și nu 30, cum susține în prea mare  grabă condeiului cercetătoarei.

Lavinia Betea – CEAUȘESCU ȘI EPOCA SA; Editura Corint, București, 2021  

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. nu stiu citi sint interesati de Ceausescu, poate mai degraba de mecanismele ce l au facut posibil pe Ceausescu. ce sa analizezi la un rupt in fund analfabet din saracimea olteniei ajuns calfa de cizmar in bucuresti ? ca si astazi, sarmanii (si la propriu dar si cu duhul) acelor meleaguri viseaza stele pe epoleti sau sa devina „sefi” la „centru”. in Romania se confunda viclenia (sau jmekeria) cu competenta.

  2. ”A contractat noian de împrumuturi pe care le-a folosit în absența oricărei viziuni economice.”
    Sarcasm să fie , primesc, dar să știm și noi
    Apoi relatii cu China dezvoltate in contra URSS, relatii cu Israelul , relatii cu RF Germania , primul presedinte american in vizita la Bucuresti și o memorabila vizita a ”Carmaciului” la Casa Alba , alta la Londra cu Elisabeta I in caleasaca.
    Invadarea Cehoslovaciei de catre URSS impreuna cu mai multe state comunizate – o coalitie ,militara de toata jena din care Romania NU a facut parte. Comparat cu actualul moment militar ai zice ca pentru Ro acel an 1968 a fost unul glorios fara ghilimele.
    Altminteri cei doi Ceausesti raman niste nenorociti care mi-au infectat tineretea , incat nici eu nu inteleg de ce le-as lua apărarea . In fond propaganda e propagandă, iar gravida musai să ajungă la soroc in avionul Hercules decolat din Kabul fix cum nasc surorile ei romanesti prin câte o
    ”șenilată” când dă prima zăpadă care inevitabil troieneste si blocheaza Autostrada Bechtel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.