marți, februarie 18, 2025

Jurnal de cărți

Realitatea lumii și intimitatea ființei

Cel mai adesea, jurnalele și memoriile ajung să devină publice în ultimii ani de viață sau după ieșirea de pe scena publică a autorilor. Adrian Marino, de pildă, a lăsat cu limbă de moarte ca Jurnalul unui om singur să nu apară decât după cinci ani de la moarte în vreme ce Ion Negoițescu, încă și mai prudent, a decis ca ceea ce se presupune a fi și cea mai fierbinte ca și cea mai „scandaloasă” parte a Strajei dragonilor să nu devină publică decât după ce se vor fi scurs 30 de ani de la dispariția lui fizică.

Interesant mi se pare a fi cazul Jurnalului lui Mircea Zaciu ale cărui prime patru volume au apărut pe când profesorul clujean era încă în viață. Atunci când încă în jurul specialistului de necontestat în literatura transilvăneană pe care a editat-o cu prioritate pe vremea în care dirija o prestigioasă colecție a editurii Dacia palpita o admirație cvasi-religioasă. La apariția acelor prime patru volume marea majoritate a comentatorilor (și, slavă Domnului! aceștia nu au fost deloc puțini!) s-au întrecut în elogii, au subliniat valoarea de document a mărturiei despre viața literară, universitară și nu numai a anilor 80. „Deceniul satanic” își afla în paginile Jurnalului Profesorului reflectarea fără putință de tăgadă. Tot ce edicta Mircea Zaciu era asimilat pe nemestecate, bunii erau buni, răii erau răi. Atunci mai nimeni nu s-a grăbit să observe că Zaciu era, cel puțin pe alocuri, și nedrept, și frustrat, și plătitor de polițe personale sau că nu era nici pe departe riguros exact Profesorul, Era, probabil, în atitudinea recenzenților ca și și în aceea a cititorilor simpli, o supralicitare a legilor din care, de la Philippe Lejeune încoace, se hrănește ceea ce se numește pactul autobiografic. Cu totul altfel au stat lucrurile cu celelalte două volume salvate și apărute prin strădania profesorului Ion Pop (despre care Mircea Zaciu scrie multe cuvinte nedrepte) la începutul toamnei trecute. Despre care s-a scris relativ puțin și nici pe departe la fel de laudativ ca în anii 90. A se vedea, de pildă, grupajul din Observatorul cultural.

La polul opus, se situează Nicolae Breban care ­­s-a mărturisit și s-a și glorificat pe sine în cel puțin două rânduri (prima oară pe parcursul a nu mai puțin de patru volume), numai că acolo avem de-a face cu un caz tipic de egolatrie. Sau Dinu Săraru în „rememorările provocate de Vartan Arachelian” în care găsim și multe observații juste despre pestrița realitate a vieții teatrale din aceiași ani 80, dar și noian de răbufniri umorale.Și într-un caz, și în celălalt dominând însă sloganul Numai de bine despre mine!

Riscul  jurnalului apărut în timpul vieții și l-a asumat scriitorul Radu Vancu chiar înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani. În 2016 (Radu Vancu este născur în 1978) apărea la Humanitas primul volum subintitulat Zodia cancerului,  în 2021 vede lumina tiparului, la aceeași mega-editură, cel de-al doilea tom, înzestrat cu subtitlul Răul. Pe primul l-am citit într-o cameră de hotel chiar din Sibiu. Îl achiziționasem chiar de la, din păcate, azi dispăruta librărie Habitus pe care o frecventam pe vremea aceea zilnic, pe toată durata sejurului, și pentru a lua parte la manifestările diurne ale Festivalului Internațional de Teatru  de la Sibiu, și pentru a-mi procura volumele abia lansate, dar și pentru a-i vedea pe Andrei și Vladimir Barbu pe care, iată!, spre bucuria mea îi găsesc numiți, alături de Marian Coman, și în acest al doilea volum al Jurnalului ca și în primul, dovadă că Radu Vancu are ca nimeni altul vocația prieteniei. Pe care și-a manifestat-o  nu doar în cazul, la un moment dat dat dramatic al lui Claudiu Komartin. Pe cel de-al doilea l-am cumpărat și citit acasă, la Oradea.

Nu știu, s-ar putea să fie vorba despre o apreciere mult prea subiectivă,însă cred că acestui al doilea volum i se potrivește parcă mai mult decât primului zicerea celebră Mon coeur mis à nu. Cu toate riscurile pe care le implică recunoașterea adevărului, chiar dacă aceasta nu e întotdeauna foarte confortabil. În “Jurnalul ăsta”, în care Radu Vancu dă seama despre rău, un rău proteiform (răul interior, răul fizic, răul politic, răul iminenței morții privită ca un blestem înscris în detaliul autobiografic dominator al sinuciderii tatălui), autorul se arată „inexplicabil de bun”. Aceasta chiar dacă în cele mai  aproape 300 de pagini ale cărții avem de-a face  cu un copleșitor „manual  despre cum să trăiești după ce nu ți-ai supraviețuit”. Jurnalul este scris sub semnul scrisului și cititului . Și unul, și celălalt văzuți ca salvatori. 

Cioran, foarte adesea citat în carte, credea că adevărul se spune între două uși. În lupta cu timpul arma de bază a diaristului a fost scrisul, iar adevărul s-a mărturisit pe tastele laptopului. Indiferent că a fost sau nu vorba despre un Mac auriu, scrisul a fost „grupul meu de suport”, „programul meu de reînvățare a timpului”. “M-am năpustit disperat pe laptop- și am scris, am scris, am scris. Am folosit tot timpul trecând în slow motion pentru a scrie, pentru a umple pagini după pagini cu secrețiile creierului meu disperat și luminos”. Disperat nu doar din cauza traumei profunde a morții voluntare a tatălui (de aici și sentimentul că ar putea eșua într-un ‘’pensionar de lux’’ sau ‘’ rentier al sinuciderii’’)  și conștient că după moartea cuiva apropiat nu prea ai cum să te refaci ( ‘’ probabil că abia a te reface  după moartea cuiva iubit înseamnă că te-ai distrus cu totul, că ai fost de la bun început nefăcut ‘’), ci și de ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere politic în România între anii 2016 și 2020, scriitorul și-a găsit salvarea în mărturisirea scrisă. Semnificativ mi se pare detaliul că Radu Vancu care, cel puțin în scrisul lui, se dovedește incapabil să spună despre cineva rău (chiar și un nenumit cunoscut a fi rău i se pare salvat sub influența artei), mărturisește că a băut un pahar de vin la aflarea veștii condamnării la închisoare a lui Liviu Nicolae Dragnea. La numai o zi după ce Opoziția a sfărâmat în alegerile pentru Europarlamentare PSD împotriva ticăloșiilor căruia s-a coagulat mișcarea civică Vă vedem de la Sibiu.

Sigur, ar mai fi de relevat tandrețea raporturilor dintre mărturisitor și membrii familiei sale. În special, soția Cami și fiul Sebastian. Acel Sebastian care nu, nu spune lucruri trăsnite, ci doar emite enunțuri absolut surprinzătoare, cu o forță caracterizantă ieșită din comun. Se mai cuvine relevată plăcerea lecturii, o plăcere ce uneori aduce aminte de superbele versuri din Brise marine. Ori deja menționata vocație a prieteniei pentru cei care compun o generație literară (douămiiștii), prietenie concretizată și în obositoarea participare la simpozioane și colocvii. În toate regăsindu-se realitatea lumii și intimitatea ființei.

Radu Vancu- RĂUL ; JURNAL 2016-2020 ;Editura Humanitas, București, 2021

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Multe alte pahare au fost baute la Ambasada concomitent cu dl Vancu. Un moment
    magic ! Talibanii si umilința erau asa de departe atunci !

  2. „Zaciu era, cel puțin pe alocuri, și nedrept, și frustrat, și plătitor de polițe personale ”

    Mia toate autobiografiile pe care le-am citit in ultimii 20 ani au aceste calități, incepand cu cea a lui Adrian Marino. As mai adaugă o calitate: mai toate ignora episoade nu pre halal sau kosher din viata autorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro