duminică, decembrie 3, 2023

Jurnal de cărți

Pe mișcătoarele nisipuri ale capodoperei

La finele anului 2017 aveam surpriza de a citi romanul Dincolo de farmecul nopții, apărut la editura Vremea. Surpriza venea doar în parte de la persoana autorului- Andi Ștefănescu. Actor de profesie, mult mai cunoscut mie grație pseudonimului Horia Costescu, pseudonim sub care l-am ascultat vreme de vreo 16 ani adresăndu-ni- se de la microfonul Europei Libere. Acolo unde a lucrat mai întâi în calitate de crainic (a fost nu doar una dintre cele mai frumoase, ci și una dintre cele mai personale, mai penetrante voci ale postului) apoi în aceea de redactor la Serviciul de știri . Dincolo de farmecul nopții era ceea ce se cheamă un roman bun, ferit de stângăciile debutului. Romanul lui Andi Ștefănescu era, este literatură în toată legea, creația cuiva căruia îi erau perfect cunoscute absolut toate legile policier-ului cult, de factură superioară.

 Nu, Andi Ștefănescu nu debuta în literatura română printr-o carte autobiografică, nu ne împărtășea în cartea lui nimic din experiența exilului, nu se răfuia retroactiv cu lumea comunistă, nu făcea nici o dezvăluire senzațională din culisele Europei Libere.  Dincolo de farmecul nopții era ficțiune pură cu toate că ceva-ceva din scriitură nu putea să nu te ducă cu gândul la profesia inițială a autorului. Scriam atunci în însemnările nu degeaba intitulate Romanul unui om de teatru că “Dincolo de farmecul nopții este o bună, o notabilă carte de ficțiune pură, un roman de aventuri nocturne, o pătrundere cu pași fermi și siguri în lumea vieții de noapte și în universul interlopilor bucureșteni. Amestecați cu traficanții ucraineni de mașini furate, cu falsificatorii de valută, cu cei ce o plasează pe piața neagră”.

Iată că în 2021 a venit și vremea autoficțiunii. Edward, roman apărut tot la editura Vremea, este ceea ce aș numi o discretă, o bine, inteligent temperată și, mai ales, o savuros -delicată autobiografie. Scrisă însă nu la persoana întâi, ci la persoana a treia. Același autor omniscient, perfect cunoscător al legilor narației, al modului în care se introduc ori se anunță introducerea unor noi personaje și al altor și altor întâmplări care mai de care mai pline de umor și de vervă (un umor stimulat de o fabuloasă, inepuizabilă autoironie) ne împărtășește povestea vieții celui numit în acte Edward, dar pe care mai toată lumea l-a apelat Edi. O poveste care începe la câțiva ani de la instaurarea comunismului. Familia lui Edi a fost jefuită cu doar câteva luni înainte de nașterea protagonistului cărții de tot ceea ce avea, adică „de fabrică, de moșie, de case, automobil, cal de curse și de ce mai agonisise după o viață de muncă ”. Familiei nu i-a mai rămas decât speranța. Dar și iluzia. Iluzia că…vor veni americanii. Așa se face că cel născut la doar câteva luni după naționalizare a fost botezat Edward. Copilul trebuia să fie pregătit pentru mult așteptata întâlnire cu eliberatorii. Cu americanii. Care erau așteptați să descindă din cer mâine, poimâine.  Însă respectivii și-au tot amânat sosirea din motive politice, geo-strategice, de menținere a coexistenței pașnice, etc, etc așa că Edward nu avea să-i întâlnească decât câțiva zeci de ani mai încolo, atunci când, odată ajuns în Germania, avea să lucreze într-o redacție în care își va începe muncă în fiecare zi fix la ora 5 și 2 minute. Naratorul se dovedește, hélas, din cale afară de discret atunci când poate că am fi dorit să ne ofere amănunte despre respectiva redacție. O vor recunoaște doar cunoscătorii,  adică cei ce știu ce înseamnă Englischer Garten, șeful securității postului de radio ce se afla acolo, șef care a trebuit să găsească soluții pentru ghinioanele, pierderile și necazurile de început în noua lume ale  lui Edward și o vor identifica și cei care mai știu și cine se ascunde în spatele prenumelui Armand. Nimeni altul decât Armand Gurian, adică Ion Turcu, de fapt Armekian Kurdîghian, și el actor de meserie, devenit vocea de identificare a redacției, voce ce a putut fi auzită zilnic chiar înainte de a fi ora 5 și 2 minute. Discret, aș zice chiar parcimonios, e vorba însă despre o parcimonie muiată în cerneala bunului simț, se dovedește naratorul și atunci când vine vorba despre colegii de teatru ai lui Edi. Și uite așa iar e nevoie să fii ceea ce se cheamă un connaisseur  pentru a ști cine au fost sau cine sunr Goange, Toca sau extraordinarul Vasilică. Acesta din urmă un mare, un imens regizor, creator de școală de teatru, director de companie, desenator și pianist extrem de talentat, chiar dacă numai unul de ocaziei.

 Roman aubiografic, bildungsroman ar putea să îl numească unii, Edward  rezumă toate etapele vieții protagonistului. E alcătuit dintr-o succesiune de capitole care pot fi lesne citite și ca micro-povestiri de sine stătătoare. În care ne întâlnim nu doar cu succesivele vârste și peripețiile, adică cu ghinioanele, pagubele, episoadele mai mult sau mai puțin hazlii din viața lui Edward pe care Edward a avut, pesemne, înțelepciunea să nu le ia drept catastrofe iremediabile, cu ce a fost bine și cu ce a fost rău. Ci și cu sânii Claudiei Cardinale, cu cea cu mare tandrețe supranumită Sfânta Vineri,  cu tot felul de cerberi mai mult sau mai puțin fioroși de la intrarea pe stadioane, Ateneu sau Sala Palatului, cu suedeze și cu înotătoare, cu olteni care rivalizează în felul lor propriu cu cei din clanul sicilienilor, cu povestea celor trei sandale, cu locotenentul Gheorghiță și cu colonelul Gologan, zis și Moș Trotil, cu fomista Beatrice. Iarăși, un indiciu autobiografic nedeghizat în șuvoiul povestirii. Povestire care e de o fluență cuceritoare. Ne întâlnim și cu restaurantul El Rectoret, cu pisici, dar și cu la început enigmaticul, deconcertantul Jurnal de grădinită. Adică cu Itzuki, cu Tiger și Otzi. Interstiții din ce în ce mai simpatice și pline de schepsis.

Dincolo de lumina nopții a fost, cum spuneam, ceea ce se cheamă un roman bun. Insuficient băgat în seama de critica noastră literară aflată, asemenea aceleia de teatru, în stare de extjncție. Aceasta poate sau chiar în primul rând din cauza luptei dintre tabere. Edward este mult mai mult decât atât. Infinit mai mult decât un roman bun.  Este o carte fabuloasă. Este, cum bine spune Horațiu Mălăele într-un text publicat pe coperta a patra, „un document excepțional așezat pe mișcătoarele nisipuri ale capodoperei ”.

Andi Ștefănescu- EDWARD; Colecția Autori Români, Editura Vremea, București, 2021     

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro