duminică, aprilie 11, 2021

Jurnal de cărți

În intimitatea României comuniste. O eminentă cercetare politologică

După părerea mea, apariția, în fine, a traducerii în limba română a cărții Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change, carte datorată politologului Michael Shafir, înseamnă un eveniment editorial de maximă importanță.

Deși de la publicarea ei în limba engleză a trecut destulă vreme (mai bine de 35 de ani), cartea își păstrează și interesul, și actualitatea în pofida faptului că semnatarul său nu a dorit să facă modificări majore, chiar și atunci când a conștientizat faptul că nu toate observațiile sale au trecut fără probleme ori necesare amendamente proba timpului. România comunistă (1948-1985) O analiză politică, economică și socială (acesta este titlul sub care consistentul volum de ceva mai mult de 400 de pagini a fost scos pe piață de editura bucureșteană MeteorPress) pune la dispoziția cititorului una dintre cele mai complexe, pertinente și complete perspective și istorică, și politică deopotrivă, neîndatorată factologicului, asupra ceea ce s-a întâmplat în România în cea mai consistentă perioadă în care la conducere s-au aflat comuniștii. ȘI cu toate că cercetarea anunță încă din titlu o ancorare temporală clară, este de semnalat de la început că, în prima parte a cărții (Istorie și tradiții politice), autorul procedează la o binevenită întoarcere în istoria a ceea ce se cheamă istoria mișcării muncitorești și comuniste, insistând asupra două personalități. Cea a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea și cea a lui Cristian Racovski.

Dacă cel de-al doilea a fost intim și, foarte adesea, primejdios și cu efecte și pernicioase, și perverse legat de Moscova (o legătură ale cărei capricioase evoluții din 1921, momentul nașterii prin cezariană a PCR, și până în 1985, atunci când la conducerea PCUS ajunge Mihail Gorbaciov, Michael Shafir le analizează în toate celelalte capitole ale cărții), Dobrogeanu-Gherea a fost nu doar  critic literar, ci și un gânditor politic autentic. Lui i se datorează distincția dintre pays légal și pays réel care, în felul ei propriu, se află în intimă relație cu noțiunea de , realitate denunțată într-un studiu celebru de Titu Maiorescu. Celor două concepte, Michael Shafir le adaugă pe acela al schimbării simulate căruia în capitolul consacrat examinării politicii externe politologul îi asociază sintagma permanență simulată. Schimbarea simulată a definit, în opinia lui Michael Shafir, întreaga perioadă comunistă supusă cercetării. La nivel politic, excelent studiat în partea a doua a volumului, un politic urmărit din dubla perspectivă a coeziunii conducerii și a coeziunii organizaționale, la nivel economic,  interesante fiind tumbele făcute de conducerea PCR spre a ascunde întărirea controlului de partid, dar și dezastrul spre care se îndrepta tot mai vertiginos țara, la nivelul structurii sociale (care a fost, de fapt, esența proletarizării țărănimii, ce s-a întâmplat cu intelectualitatea, cum a fost aceasta veșnic marginalizată, deși la nivel de discurs lucrurile păreau a sta cu totul altfel sunt întrebări la care răspunde cartea), cum a fost instrumentalizată problema minorităților naționale (atenția autorului se concentrează, firesc,  îndeosebi asupra minorității maghiare, dar și a celei evreiești, cu contribuții utile asupra fenomenului emigrării), care a fost regimul cultelor religioase (cum a ajuns să fie BOR un fel de tovarăș de drum al comuniștilor români) și, în fine, politica externă.

Schimbarea simulată, demonstrează cu nenumărate argumente Michael Shafir, a definit de la un capăt la altul perioada istorică supusă cercetării, indiferent că la conducere s-au aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceaușescu.  Astăzi știm că ea a continuat și după 1985, chiar dacă în 1989, speriat de ceea ce se întâmpla în țările lagărului comunist , Nicolae Ceaușescu și acoliții lui au fost siliți la o tot mai rapidă, mai hâdă lepădare a măștilor.

Ce s-a întâplat de fapt? Ce arată cartea? Comunismul românesc nu a fost la fel din 1948 până în 1985 și nici până în 1989. Nici nu putea să fie astfel.  Chiar a clamat schimbarea, democratizarea, a vorbit despre abandonarea conceptului de luptă de clasă, a născocit conceptul de omogenizare socială ca și pe acela de democrație muncitorească. A proclamat România țară în curs de dezvoltare atunci când a avut nevoie să facă asta. A inventat conceptul de societate socialistă multillateral dezvoltată.  A lansat pe piață cuvinte precum autoconducerea, autofinanțarea, autogestiunea. A inventat participarea cu fonduri sociale, un mijloc de a lua cu japca bani, de a restrânge masa monetară și de a salva ce se credea că mai putea fi salvat dintr-o economie care nu mai putea să îi hrănească pe cetățenii țării. A făcut din PCR un partid de masă. A inventat tot felul de organe, organisme, congrese, consfătuiri, plenare care nu făceau decât să sublinieize rolul conducător al partidului. Și-a clamat, adesea zgomotos și chiar cu avantaje pentru pușculița țării distanțarea de Moscova, de CAER, de Pactul de la Varșovia. În acest ultim domeniu a imitat Franța în relația ei cu NATO. A garantat libertatea de conștiință/religioasă. A semnat Declarația finală de la Helsinki. Dar a reinventat și conceptul de om nou care trebuia să stea cuminte acasă, să citească Scânteia și să aplaude cuvântările și realizările Geniului Carpaților.

Toate aceste variabile și multe, multe altele au fost însă numai lucruri de fațadă. Controlul de partid a rămas același, PCR a rămas fidel principiului centralismului democratic, luptei pentru putere a lui Dej i-a urmat consolidarea puterii personale a lui Ceaușescu (de aici ceea ce s-a numit socialismul dinastic), democratizarea a fost numai o vorbă de dânșii inventată, și-a tratat cetățenii drept sclavi sau șerbi care trebuiau să plătească în cazul în care doreau cu încăpățânare să emigreze.. Ș.a.m.d. Practic, comuniștii români nu au făcut decât să pună în practică zicerea un pas înainte, doi pași înapoi.  Asta înseamnă, de fapt, schimbarea simulată pe care o demonstrează exemplar în carte Michael Shafir.

De altminteri, autorul a simțit nevoia să revină asupra conceptului într-un studiu intitulat  Schimbarea simulată: ieri, azi, mâine, publicat în chip de epilog al cărții. Scrie Michael Shafir : “Conceptul de schimbare simulată  se referă la funcționarea constant a societății în cadrul unei distanțieri între norma formală și cea reală, într-o situație în care asupra acelei societățisunt exercitate influențe și/sau presiuni exogene cu vibrații endogene, pentru lichidarea sau micșorarea distanței dintre cele două norme”. Sau: „Schimbarea simulată funcționează atât la nivel intern cât și la nivel extern, iar direcțiile funcționării acesteia sunt atât din vârful piramidei politice și sociale înspre baza piramidei cât și de la bază înspre vârfurile acesteia”.

România comunistă (1948-1985) O analiză politică, economică și socială a apărut în românește grație traducerii lui Mihai-Dan Pavelescu. O traducere în general corectă, dar care ar suferi și o seamă de amendamente. A scăpat, de pildă, monstrul lingvistic altă alternativă. În plus, astfel de traduceri ar trebui să fie urmate și de un foarte riguros control științific. Poate că dacă s-ar fi întâmplat asta nu am fi găsit în carte ezitări în folosirea unor concepte ori în traducerea numelor unor instituții și organisme. Ca, de exemplu, aceea între Comisia Centrală de Revizie (corect) și Comisia Centrală de Revizuire.

 
Michael Shafir – România comunistă (1948-1985) O analiză politică, economică și socială; Traducerea : Mihai-Dan Pavelescu; Editura Meteor Press; București, 2020        

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „Dar a reinventat și conceptul de om nou…”
    Da, reinventat este corect istoric, conceptul a fost introdus la noi de legionari in anii 30 care voiau asa faca un om nou ortodox, monarhist si neinregimentat politic. Cred ca legionarii s-au inspirat de la fascistii italieni dar si de la bolsevici.
    Mie verbul a reinventa nu-mi suna bine, cred ca lucrurile se inventeaza doar o data.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Cum am decis să mă implic în politică: povestea unei generaţii

Într-o zi, în cursul anului 2017, în mica bucătărie comună a Reprezentanţei Comisiei Europene în România discutam cu...

Țară-Țară, vrem… români!

România stă inertă pe propriu-i catafalc, acoperită din cap până-n picioare cu un cearșaf numit naționalism. România trăiește de...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Azi sunt alegeri în Bulgaria. Tot ce trebuie să ştiţi despre ele. Cu poze

Ca şi în România, dincolo de pandemie tema politică majoră rămâne Statul de Drept / Rule of Law. Într-o conferinţă recentă un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.