marți, octombrie 19, 2021

Jurnal de cărți

1.Un act de dreptate

Sunt deja ani buni de când istoricul Adrian Cioroianu a inaugurat la editura bucureșteană Curtea veche o serie editorială al cărei rost este acela de a prezenta, în pagini relativ puține, esența unei personalități care a marcat puternic destinul României.

 Istoricul se folosește cu folos de experiența dobândită la catedră, de însușirile și abilitățile lui de profesor. Și-a fixat inteligent un public țintă- tinerii, mai concret spus copiii și adolescenții, adică cei care, din felurite motive știu mai puține lucruri despre istoria României- cel mai adesea își găsește câte un colaborator și împreună cu un ilustrator inspirat pune la dispoziție într-o expunere clară esențialul despre, cum spunea Iorga, oameni care au fost.

 Au apărut astfel cărți ale căror personaje sunt Maria a României, Margareta a României, Elisabeta Carmen Sylva, Carol I, Mihai I, Carol al II lea, lor alăturându-li-se la sfărșitul anului trecut un volum dedicat lui Ferdinand I Regele cel Loial al României. Carevasăzică, Adrian Cioroianu vorbește în felul său propriu, cu atenție pentru nealterarea adevărului istoric, și cu grija acordată clarității narațiunii despre trecute vieți de Domni, Doamne și Domnițe.

Oare o face fiindcă ar fi devenit peste noapte monarhist? N-aș crede. O face pornind de la realitatea că am știut și știm încă foarte puțin despre membrii Dinastiei care, în moduri și grade felurite, a contribuit la modernizarea României. Sigur, lucrurile nu stau chiar la fel ca în decembrie 1989 și câțiva ani după, când au fost acceptate pe nemestecate tot felul de minciuni de factură comunistoidă despre Regele Mihai I care în ianuarie 1948 ar fi părăsit țara cu nu știu câte vagoane cu bunuri și averi dobândite cu „sudoarea poporului”. Deformări, , inexactități, nedreptăți persistă încă și e foarte bine că ele sunt îndreptate.  Prin articole, filme documentare, cărți, așa cum este și cea despre care încerc să dau seama în rândurile următoare.

Am citit așadar și eu, deși sunt demult trecut de vârsta adolescenței, cartea pe care Adrian Cioroianu,  Andrei Radu și ilustratorul Puiu Manu i-au dedicat-o lui Ferdinand I  Regele cel Loial al României. Loial fiindcă Ferdinand și-a înțeles perfect misiunea, a depășit, plătind pentru asta un preț imens, ceea ce s-ar putea numi chemarea sângelui, a decis ca, după dificilii ani ai neutralității, să orienteze țara spre Antanta, să intre de partea ei în Marele Război. Dar și să nu ratifice cu semnătura proprie rușinoasa Pace de la Buftea, pentru ca mai apoi să devină Regele Unirii, să fie Ferdinand Întregitorul.

Cartea recapitulează istoria Dinastiei, sintetizează anii formării viitorului Rege, surprinde momentul în care s-a ajuns la certitudinea că Ferdinand va fi succesorul la tron al Regelui Carol, rezumă istoria viforoasă a poveștii de iubire cu Elena Văcărescu ( Ferdinand a plătit și aici un preț), concentrează momentele de bază ale mariajului cu cea care avea să devină viitoarea Regina Maria, dar și criza intervenită între cei doi, o criză ținută însă departe de ochii lumii. Documentează  anii dramatici mustind de întrebări ai neutralității, ca și anii tragici ai Războiului, Unirea, Încoronarea, onorurile, dar și dezamăgirea provocată de firea aventuroasă a fiului Carol. Așa se face că volumul apărut la editura Curtea veche probează spusele mai vechi ale lui Nicolae Iorga „nu se poate încdpe o domnie în mai grele împrejurări decât a lui Ferdinand I, astăzi Rege al României ”, dar și realitatea că ceea ce a urmat după respectivii ani ai începutului nu a fost nicidecum simplu. Dimpotrivă. Și nu a fost simplu nici ceea ce a urmat după ce s-a săvârșit momentul Întregirii.

Indubitabil, astăzi Regele Ferdinand I și-a redobândit rolul meritat în istoria națională. Cu toate acestea, în rândurile multor categorii ale populației, Regina Maria se bucură de un plus de admirație. Au contat, contează subiectivismul,, dar și romantismul și legenda. Eu însumi îmi amintesc că la mijlocul anilor 80 ai veacului trecut, am “citit” pe unde scurte cartea Ultima romantică  a Hannei Pakula, după 1989 apărută în câteva ediții și în România. După ce s-a încheiat serializarea cărții, istoricul Vlad Georgescu, directorul de atunci al Departamentului Românesc al Europei Libere, a ținut să facă o serie de precizări, simțind că Ferdinand iese cumva nedreptățit din paginile volumului. Vlad Georgescu va face același lucru și în cursul lungii sale convorbiri cu Principesa Ileana. Cartea Ferdinand i. Regele cel Loial al României mi se pare a fi ea însăși un astfel de act de dreptate.

Adrian Cioroianu, Andrei Radu- FERDINAND I Regele cel Loial al României; Ilustrații de Puiu Manu; Editura Curtea Veche, București

2.Cuvintele mincinoase ale comunismului

Cândva, către sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie 1990, marea majoritate a bibliotecilor publice din România au primit din partea noilor decidenți politici dispoziții clare. Li s-a cerut să treacă la o amplă și cât se poate mai urgentă operațiune de deparazitare. Adică la eliminarea colecțiilor de ziare, a cărților cu pronunțat caracter propagandistic, a celor de Omagii și a Operelor mai mult sau mai puțin complete ale fostului geniu al Carpaților.  A celebrelor volume cu coperte roșii prin intermediul cărora Comandantul suprem, Strategul, înțeleptul, până mai deunăzi infailibilul Nicolae Ceaușescu își lumina supușii cum a fost și, mai ales, cum va arăta  România pe drumul construiriri sociietății socialiste multilateral dezvoltate și cum se va produce înaintarea spre comunism a țării.

 Să fi fost oare atunci vorba despre o amplă operațiune de exorcizare? De eliberare a memoriei?  Să se fi sperat că astfel ne-am fi putut vindeca peste noapte de tot sau aproape tot din ceea ce a fost urât, cumplit, teribil, detestabil din istoria noastră de după 23 august 1944? Ori s-a încercat numai ascunderea, ștergerea numelor nenumăraților propagandiști ai comunismului pe care noua putere se pregătea să îi recupereze și pe care le vedem și astăzi la multele și pestrițele noastre  televiziuni? Nume ce ne erau mai tuturor cunoscute din ziare, din emisiuni de radio și televiziune ori din lecțiile de învățământ politic sau de partid, cum avea să se spună de la un moment dat încolo, la care fiecare cetățean al țării, indiferent că era membru sau nemembru al PCR, elev de școală generală sau ins aflat în pragul pensionării avea obligația să ia parte, dacă îmi amintesc bine, o dată la trei săptămâni?

 Cine știe? Sigur e doar un lucru. Că începând cu ziua de 21 februarie 1848, atunci când Manifestul Partidului Comunist, întocmit de Karl Marx și Friederich Engels, apărea la Londra și până în ultima decadă a lunii decembrie 1989 (din păcate chiar și mai departe, dovadă fiind elanul negaționismului de stânga) comunismul s-a împănat cu vorbe. Dovedindu-și incapacitatea de a-și hrăni supușii, comuniștii le-au dat, în schimb, acestora noian de cuvinte, de așa zise concepte. Au scornit ceea ce profesorul Lucian Boia numește într-o carte mitologia științifică a comunismului.

Nu s-au mulțumit însă numai cu asta. Supușii trebuiau să înghită pe nemestecate respectivele cuvinte. Să le ia de bune. Să le memoreze și să le repete. Mecanic. Să creadă și să nu cerceteze. Să nu își pună întrebări. Să nu aibă îndoieli de nici un fel. Să nu gândească. Gândeau alții pentru ei.  În cele cincizeci de minute consacrate orei de învățământ public supușii trebuiau să se dovedească spălați pe creier. Și ca lucrurile să fie mai simple s-au întocmit și așa-numite Dicționare politice. Dintre care unul a apărut în 1975 la Editura Politică.

Într-un anticariat, profesorul Ion Stanomir a descoperit un exemplar al respectivei producții. L-a cumpărat, l-a citit, l-a studiat și a decis să îl comenteze. Adică să întoarcă pe toate fețele ceea ce se ascundea în spatele a 14  termeni. Aceștia fiind comunism, socialismul multilateral dezvoltat și înaintarea spre comunism, partdul, democrația, lupta de clasă, revoluția, marxism-leninismul, egalitatea, statul, națiunea, burghezia, sistemul mondial socialist, Noua ordine economică și politică mondială. În felul acesta s-a născut cartea R.S.R. Lecția de învățământ politic (Editura Humanitas, București, 2021)

În 1975, anul apariției respectivului Dicționar politic, comunismul se simțea încă  atât în Europa răsăriteană, cât și pe alte continente, relativ bine. Trecuse peste cincizeșișaselea maghiar și peste șocul Primăverii de la Praga. În august 1975 făcuse o seamă de compromisuri în Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa de la Helsinki. Liderii îl semnaseră fără să intuiască bomba cu ceas reprezentată de celebrul său Coș 3. În România aproape nimeni nu îl contesta pe Nicolae Ceaușescu. Se implementaseră Tezele din iulie 1971, iar peste români pogorau noian de alte și alte teze. De cuvinte. Se ridicase un zid nou. Zidul de cuvinte despre care vorbește în epilogul volumului Ioan Stanomir. Cultul personalității Conducătorului  devenise o realitate incontestabilă din 1973 încolo, iar Conducătorul devenise primul președinte. Nu doar al României, ci și din Lume care depusese jurământul ținând în mâini un sceptru monarhic. Pentru comuniștii români, viitorul sau, mai corect spus, prevederea acestuia nu mai reprezenta de multă vreme o vreme. Trebuiau găsite doar cuvintele cu ajutorul cărora să fie codificată infailibilitatea previziunilor. Caracterul lor științific.  De abia în anii 80 aveau să apară marile probleme.

Ioan Stanomir deconstruiește cuvintele, sintagmele, conceptele, le demonstrează vidul, calpul, minciuna, caraghioslâcul. Și, mai ales, ilogicitatea și cinismul. Și, cum spune autorul, “călătoria în această țară de cuvinte este ocazia de a pătrunde în pântecul partidului-stat ce își devorează cetățenii, spre a-i transforma în pasta viitorului măreț”. Al cărui eșec sau certificat de deces avea să fie redactat 14 ani mai târziu.

Ioan Stanomir- R.S.R. LECȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT POLITIC, Editura Humanitas, București, 2021

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Si eu care credeam ca domnul Stanomir a descoperit intr-un anticariat, a cumpărat si s-a inspirat din ” Mic dicționar social-politic pentru tineret”, 1981 având drept coordonator pe prof Măgureanu si co-autor pe V. Tismăneanu. Vad ca este o alta ediție cu autori mai puțin celebri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.