JURNAL DE FNT 34 (I)

1.Arheologul Silviu Purcărete

În ultimele două-trei stagiuni, scena Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași a devenit locul miraculos în care Silviu Purcărete își exercită cu migală, pasiune și fantezie debordantă vocația de arheolog teatral. Marele regizor s-a aplecat aici asupra unor texte vechi, din alte vremuri, așa cum a fost Plugarul și Moartea, o piesă din secolul al XV lea a cărei montare i-a fost recomandată regizorului de regretatul George Banu, ori a readus în actualitate scrieri mai apropiate de noi, așa cum este celebrul Cenci al lui Antonin Artaud. O capodoperă invocată de multă lume, care însă a provocat reticențe atunci când a venit vorba punerii ei în scenă.

Despre Thomas Middleton, autorul piesei Women beware Women, tradusă și adaptată de însuși regizorul spectacolului, aflăm o băgăție de detalii din foarte bine realizatul caiet-program, întocmit de Cristina Rădulescu și de Silvia Ghilaș. Middleton a scris un număr consistent de piese, este considerat de experții în literatură engleză un maestru al comediei, a colaborat cu Shakespeare (implicarea lui în definitivarea lui Timon din Atena este dată de shakespearologi drept certă), face parte din generația lui Marlowe, Ben Jonson și Phlipip Massinger. A fost la vremea lui un răsfățat al publicului, însă, asemenea deja amintiților Marlowe și Ben Jonson, de-a lungul timpului a fost eclipsat de marele Will.

Suntem, așadar, la Florența. Florența renascentistă. Calmă, frumoasă, spațiu al tuturor contradicțiilor posibile. Amestec de eleganță, perversitate, sexualitate obscenă, de viclenie, de răutate masculină și feminină deopotrivă. Loc al capcanelor de toate felurile. Capcane din care scapă cine poate, fără a avea vreodată garanția salvării definitive. Că doar nu degeaba,  încă din prima scenă a spectacolului, ne întâlnim cu lumea pestriță a Cetății. Formată din înalta nobilime, din intriganți și codoși, din vânători de avere fără scrupule ca și din oameni simpli. Alături de impozantele coloane în spatele cărora se ascund uneori protagoniștii și se ticluiesc multe, scenograful Dragoș Buhagiar a plasat paturi supraetajate în care se află oameni ce amintesc de somnolenții de pretutindeni sau de pacienții unui spital de boli mintale. Firește, nu lipsesc nici manechinele, nici cârjele și nici valizele, este prezentă și folosirea măștii și a machiajelor puternice, toate devenite veritabile mărci de identificare ale spectacolelor purcăretiene.

De un impozant baston se servește, de pildă, bogata văduvă Livia. Altminteri femeie vitală, expertă în minciuni și intrigi, aranjamente, răzbunări și comploturi de toate calibrele și felurile. Adeptă a unei originale economii de piață a sentimentelor, a jocului de șah cu dragostea fiindcă și în acest domeniu Livia socotește, asemenea Ducelui, că totul se vinde și se cumpără. Livia, excelent interpretată de Ada Lupu (rolul înseamnă o schimbare în tipologia persoajelor interpretate de actriț, este deținătoarea tuturor secretelor. Pe care știe când să le destăinuie și pune la treabă în folos propriu. Livia se aseamănă cu cel numit Sordido (Andrei Sava), aranjează de conivență cu Fabrițio (Călin Chirilă) și Gardiano (Doru Aftanasiu) căsătorii  cu schepsis,  precum aceea dintre frumoasa și versatila Isabella (Diana Roman) și un tâmpițel simpatic, amestec de Încurcă Lume și Încurcă Spectacol (Horia Veriveș), facilitează adultere prezente și viitoare, puțin păsându-i că acestea sunt evident împotriva legilor firii. Așa cum este și acela al deja amintitei Isabella cu unchiul Hippolito (Cosmin Maxim).

Livia crede că își poate cumpăra amanții, numai că se înșală amarnic și costuri maxime crezând că l-a obținut contra unui preț mic pe bărbatul sărac, tânăr și frumos Leantio (Răzvan Conțu) dezamăgit și pentru un moment cu busola pierdută din pricina groaznicei trădări în iubire a Biancăi (Mălina Lazăr). Fata care trece rapid de la puritatea și ingenuitatea de tânără căsătorită la cele mai josnice calcule ce îi indică profitabilitatea maximă a unui mariaj cu Ducele Florenței (Ionuț Cornilă). La rându-i, Ducele este și el un maestru al dedublării, ipocriziei, minciunii și păcălelii, înzestrări pe care și le exercită în relațiile cu toți supușii, îndeosebi cu fratele lui, Cardinalul (Dumitru Năstrușnicu).

În fine, Livia este regizoarea marelui spectacol al pedepsirii celor ce au atentat la presupusa, iluzoria ei fericire, numai că, de la un moment dat, totul îi scapă din mână. Ritmul endiablé, tinctura de grotesc imprimate și până atunci spectacolului de regia lui Silviu Purcărete ajung la turație maximă în  scena nunții. Gândită ca  o altfel de noapte de la Spartul Târgului. Devenită o noapte neagră,  aceea a unui măcel desăvârșit de intervenția Mamei (Petronela Grigorescu). Care îi mitraliază pe toți, mai puțin pe Papă. Acesta supraviețuiește și mânâncă indiferent și impasibil struguri. Că doar nu degeaba e el infailibil.

La Beaumarchais, totul se termină cu cântece. În spectacolul lui Purcărete are și muzica lui Vasile Șirli misiunea ei. Nu va determina căderea Bastiliei, așa cum nu a avut cine știe ce consecințe politice nici piesa britanicului Middleton. Însă momentul final e al culorilor și personajelor ce împânzesc scena. Actorilor deja numiți adăugându-li-se, la fel ca la început, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Radu Ghilaș, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Mara Bărbărie, Iustin Găuneac, Ionuț Cozma, Luca Gumeni, George Gușuleac, Valentin Mocan, Eduard Pîslariu, Anamaria Rusu și Marian Stavarachi. La fel ca în spectacolele populare din alte vremuri. Cărora Purcărete le-a identificat perenul nimb de modernitate.   

Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași

O TRAGEDIE VENINOASĂ după Women Beware Women de Thomas Middleton

Regia, traducerea și adaptarea scenică: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoș Buhagiar

Muzica originală: Vasile Șirli

Cu: Ionuț Cornilă (Ducele), Dumitru Năstrușnicu (Cardinalul), Călin Chirilă (Fabritio), Cosmin Maxim (Hippolito), Ada Lupu (Livia), Diana Roman (Isabella), Doru Aftanasiu (Guardiano), Horia Veriveș (Protejatul), Răzvan Conțu (Leanțio) Mălina Lazăr (Bianca), Petronela Grigorescu (Mama,  Andrei Sava (Sordido) și Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Radu Ghilaș, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Mara Bărbărie, Iustin Găuneac, Ionuț Cozma, Luca Gumeni, George Gușuleac, Valentin Mocan, Eduard Pîslariu, Anamaria Rusu, Marian Stavarachi

2.Un manifest ideologic

În anul 1968, atunci când Teorema, filmul lui Pier Paolo Passolini, apărea pe piață, stârnea senzație, primea premii și nominalizări la festivaluri internaționale, printre care și cel de la Veneția, lumea occidentală traversa și aș spune chiar savura revoluția sexuală.

Cam tot pe atunci erau în mare vogă gauchismele de toate felurile. De la cele promovate de partidele comuniste occidentale (comuniștii francezi și italieni, stipendiați masiv de Moscova, aveau un număr consistent de membri) la troțkism și maoism. Grupul Tel Quel, adică Barthes, Sollers, Kristeva, se aflau în admirația Cărticicăi, făceau pelerinaje la Beijing de unde reveneau triumfători, cu uniformele și tam-tam-ul aferent. Occidentul era surd la toate dramele din țările comunismului real. În 1968, suntem încă departe de șocul de conștiință, atât cât a fost el, produs de apariția în Franța, mai întâi în limba rusă și de abia apoi în franceză, a Arhipelagului Gulag al lui Soljenitîn de la care se pare că ar fi început dezvrăjirea. Căreia i-a trebuit însă tare mult până să devină ceea ce ar fi trebuit de mult timp să fie.

Unde mai pui că, din 1975, a mai trebuit să treacă destulă vreme până a se constata decesul comunismului. A cărui fantomă bântuie și astăzi în întreaga Europă.  Astăzi, când pentru orice om cu mintea limpede, eșecul lamentabil al unei ideologii e de domeniul evidenței, se manifestă, în mod bizar și, din păcate, din ce în ce mai puternic ceea ce Thierry Wolton numea, într-una dintre cărțile lui, negaționismul de stânga. Cortinei de fier invocată pe vremuri de Churchill i se substituie acum, din ce în ce mai primejdios, o cortină a memoriei Care unora le mai sucește mințile (a se vedea în acest sens cartea scrisă de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici) și le sugerează să ceară tot mai vocal o a doua șansă pentru ideologia lui Marx,Engels și Lenin. Nu se spunea oare tot în 1968 că e interzis să interzici?

” Negaționismul de stânga profită de această memorie care slăbește pentru o versiune mincinoasă a istoriei. A continua să crezi în viitorul luminos promis de marxism-leninism este un drept, însă cu totul altceva e să deformezi realitatea trecutului comunist pentru a menține cu orice preț speranța asta ” scrie Thierry Wolton, în cartea apărută și în românește în anul 2019, la editura bucureșteană Humanitas.

Mă gândeam la toate astea în timp ce urmăream spectacolul Teorema al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, regizat de Eugen Jebeleanu pe un scenariu dramatic inspirat lui Yann Verburg de filmul din 1968 al lui Pier Passolini. În timp ce ascultam tiradele stângiste ale tânărului Pietro care denunța putrefacția artei capitaliste (sincer să fiu, mie mi s-a părut un fel de Sorin Toma trăit în capitalism și săturat de prea mult bine) și deplângea afronturile la adresa onoarei și aspirațiilor spre mai bine ale clasei muncitoare aduse de gestul tatălui său, industriaș de mare calibru, care le-a donat angajaților săi fabrica unde era acționar majoritar. Totul grație efectelor trecerii răscolitoare a celui numit generic Oaspetele care, în numai câteva zile, a dinamitat fundamentele unei familii burgheze până atunci perfectă Adică fără cusur standardizată.

Oaspetele sau, mă rog, Străinul, altminteri un tânăr oarecare, vine nu vom ști niciodată de unde și pleacă pe neașteptate spre o destinație imprecisă. Asta după ce, în chip inexplicabil, i-a întors pe dos, i-a fascinat pe toți membrii familiei. Le-a exacerbat tuturor simțurile, le-a creat dependențe (în spectacol e vorba în primul rând de dependențe de natură sexuală), le-a zdruncinat convingerile, le-a schimbat rosturile,  i-a făcut să fie altfel. I-a modificat, cum ar fi spus Michel Butor.

În spectacolul său, altminteri nu fără calități, scenografiat cu eleganță remarcabilă de Velica Panduru, spectacol de o frumusețe vizuală absolut încântătoare atunci când nu cade în calofilie (decorul, impactul jocului de perdele sunt potențate de lighting designul datorat lui Cristian Niculescu), Eugen Jebeleanu insistă judicios asupra impactului schimbării. O face supradilatând imaginile, sunetele, ponderea non-verbalului, reducând la maximum rolul și impactul cuvintelor. Înlocuite de senzații și muzici. Regizorul are de partea sa câțiva aliați de nădejde. Deja amintitei Velica Panduru i se asociază, în primul rând, titularul rolului Oaspetele, Gian Ross. Actorul pe care l-am admirat acum câtva timp în Woyzeck. Gian Ross este exact ceea ce trebuie. Este enigmatic, este și nu este frumos, este și adolescent, și bărbat deopotrivă. Foarte buni și componenții cu experiență ai distribuției.  Adrian Matioc, interpretul introvertit și pe neașteptate exploziv al lui Paolo, Cendana Trifan, excelenta deținătoare a rolului Luciei, Raluca Iani, foarte bine aleasă spre a o aduce în scenă pe Menajeră. Personaj și complementar, și aflat la antipozi cu toate celelalte, căruia i se încredințează o funcție simbolică. Toți trei fac roluri mai mult decât notabile. Nu mi-a displăcut defel în aparițiile lui episodice nici foarte tânărul Patrick Imbrescu. Și pe el l-am apreciat în deja amintitul Woyzeck. Cu la fel de tinerii Radu Costea (Paolo) și Antonia Dobocan ar mai fi avut mult, chiar foarte mult de lucru atât directorul de scenă cât și profesorii de actorie de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Dicția, intonația le sunt deficitare, adesea a înțelege ceea ce rostesc devine pentru spectatori misiune imposibilă. N-aș zice că am avea de-a face nici cu o bună înțelegere a esenței rolurilor. Adesea mai mult cei doi mimează decât joacă aievea. Rea nu e nici bogata, compozita ilustrație muzicală în care piese binecunoscute se combină cu bucăți compuse chiar de Remi Billardon. Asta până Billardon introduce revoluționarul Bella Ciao. Care parafează statutul de strigăt de luptă, de manifest ideologic stângist al spectacolului. Pe care îl resping cu toată convingerea.      

Teatrul Național RADU STANCA din Sibiu

TEOREMA după Pier Paolo Passolini

Regia: Eugen Jebeleanu

Dramaturgia și adaptarea: Yann Verburgh

Scenografia: Velica Panduru

Muzica: Remi Billardon

Lighting design: Cristian Niculescu
Cu: Gyan Ros (Oaspetele), Cendana Trifan (Lucia), Raluca Iani (Menajera), Adrian Matioc (Paolo), Antonia Dobocan (Odetta), Radu Costea (Pietro), Patrick Imbrescu (Băiatul)