marți, octombrie 19, 2021

Jurnal de premiere

Anii 70, anii frumoși în care eram tineri

Pentru cei din generația mea și, din câte deduc, și pentru cei cu cel mult zece ani mai tineri decât mine, anii 70 au fost poate nu neapărat les années folles, ci, oricum, cei mai buni ai comunismului românesc.

 Au fost anii în care se trăia (se supraviețuia ?) cu impresia unei cvasi-normalități. Adică, dacă făceai abstracție de cuvinte ori de sintagme sau, mai corect spus, de realități pentru noi abstracte, intangibile precum libertate, drepturile omului, pașaport, dacă nu îți dădea insomnii faptul că una era traiul în Estul comunizat al Europei și alta cel din Occident, dacă seara urmăreai Telejurnalul Televiziunii Române tot mai acaparat de prezența familiei domnitoare,  de Întâiul președinte al României care se întronizase în martie 1974, având în mână un sceptru, detaliu ce stârnise amuzamentul șiret al lui Salvador Dali, și de academiciana cu doar patru clase primare, iar noaptea plecai, cu nenumărate precauții, urechile la emisiunile Europei Libere , dacă uitai de Tezele din iulie 1971, dacă nu te impresionau prea tare știrile despre interzicerea unui spectacol sau despre retragerea din rafturile librăriilor a nu știu cărei cărți, considerate subversive,  ce scăpase, totuși, de vigilența cenzorilor, puteai trăi cu iluzia că lucrurile ar fi aproape ok în România.

Se mai găsea câte ceva în magazine, uneori chiar produse de bună calitate, puteai cumpăra la liber cafea și carne, câte ouă voiai, uneori chiar produse occidentale. Asta când nu interveneau goluri în aprovizionare și era nevoie să te împrietenești cu cine știe ce gestionar. Partea proastă e că golurile din aprovizionare deveneau din ce în ce mai dese, anunțând iminența colapsului. În anii 70 era încă relativ cald în apartamente, nu se trăia încă sub spectrul întreruperilor planificate de curent, la radio se mai difuza încă muzică occidentală (ei, nu chiar ca aceea din Metronomul lui Cornel Chiriac), pe piața neagră se găseau viniluri, iar la TVR se difuza serialul Dallas. Și, mai presus de toate, dacă îți vedeai de treabă, adică dacă nu creai probleme regimului, după o oarecare așteptare primeai apartament la bloc.

Despre ce însemna traiul la bloc sau despre bloc ca loc de memorie, cum ar fi spus Pierre Nora,  ne povestea în urmă cu ceva timp, mai exact în 2016, 2017,  Radu Afrim în spectacolul cu caracter pronunțat autobiografic Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte , pus în scenă cu actorii Companiei Tompa Miklós a Teatrului Național din Târgu Mureș. Despre blocul de altădată, bloc transformat în hotel cu mari probleme de supraviețuire în 2020, anul pandemiei, meditează Radu Afrim în spectacolul Grand Hotel Retro prin viziunea lui Radu Afrim realizat în împlinită colaborare cu aceeași trupă. Spectacol care, exact din motive de pandemie, de nevoia respectării regulilor de siguranță sanitară, a avut premiera on line în ianuarie 2021. 

Grand Hotel Retro e un spectacol construit pe tema căutării și a regăsirii. Mioara, copilă în anii 70, astăzi scriitoare stabilită în Elveția, revine în țară pentru a se reîntâlni cu propriul ei trecut, mai exact spre a se regăsi pe sine. Vrea să își regăsească anii copilăriei. Din cei de odinioară, din vecinii de acum 40 de ani , nu  mai dă decât de Tanti Tereza, decrepită, ajunsă la vârsta senectuții și care păstrează nostalgia vremurilor în care achiziționarea nu știu cărei rochii îi dăduse bucuria de a fi comparată cu Sue Ellen.

Și uite așa aflăm răspunsul la întrebarea de ce au fost frumoși anii 70 ? În primul rând fiindcă pe vremea aceea eram copii, eram tineri. ‘’Nostalgia comunismului nutrită de o parte dintre populațiile care au trăit mult tim sub regim sovietic este o acumulare de deziluzii, inadaptare și intoxicare pebtru uz extern. Pentru cei mai mulți, această nostalgie ține de conștiința că fiecare om are un timp ce trece ireversibil, fără a țin seama de calitatea acestui trecut, idealizat pentru că a trecut.Acest sentiment, atât de comun, e nostalgia pe care ne-o inspiră vremelnicia noastră ‘’. (Thierry Wolton- O  istorie mondială a comunismului, vol. al III lea. Complicii. Editura Humanitas, București, 2020)

 Mioara revine, așadar, în Arcadia, exact așa cum o făcea în anii 70 Hans Cojocaru, personajul principal dintr-o piesă a lui Horia Lovinescu pe atunci celebră, se reîntâlnește cu ea, cu copilul de odinioară (excelente coperțile piesei și, desigur, și ale spectacolului), însă dă de oameni aparent, doar aparent conectați la noua realitate. Majoritatea celor care ocupă camerele hotelului au îndetetniciri normale pentru zilele în care trăiesc acum, avem chiar și o videochattistă, un copil- bătrân (regăsim și aici ambiguitatea și de gen, și de vârstă pe care o valorizează majoritatea montărilor semnate de Radu Afrim, de aici și plăcerea recursului la travestiuri, admirabil rezolvate artistic) este vizitat de o psihanalistă, însă trăiesc cumva tot în anii 70. Semnificative în acest sens două dintre replicile Mioarei-  ‘’Muzica din capul meu nu are nici o legătură cu muzica de afară’’  ‘’amintirile mele au ocupat tot acest spațiu ‘’. Sufletul, trăirile, inima, mintea tuturor personajelor din Grand Hotel Pasărea Retro trăiesc doar fizic în 2020.  Sufletește, sunt cantonate în anii 70.  Oamenii din piesa lui Radu Afrim sunt condamnați la un fel de schizofrenie. De aici melancolia muzicii compuse de pianist, de aici încercarea nereușită de supraviețuire în pandemie a fraților Juhász, de aici sentimentul acut al eșecului și sinuciderea d-lui Szilveszter, de aici, poate chiar ca urmare a molipsirii, melancolia videochattistei. Da, e multă melancolie, e și tristețe, e și disperare în acest cel mai recent spectacol al lui Radu Afrim.

Desigur, Afrim se joacă și aici cu realitatea, recurge la un realism luat în răspăr, un realism supra-dilatat, muiat în caricatură, sare de la realitatea imediată la metaforă, de la empatie la grotesc, ne aduce în fața ochilor o lume  caraghioasă, aproape à rebours, dă impresia că s-ar amuza teribil, crud, intolerant pe seama ei (de aici recursul la tușele groase, la exagerări intenționate), numai că, de fapt, totul în acest spectacol este de o delicatețe, de o solidaritate, de o înțelegere, de o afecțiune absolut emoționante.

Nu, nu prea îmi place ca în cronici să recurg la superlativul relativ. Tocmai fiindcă urmărirea unui spectacol de teatru este condiționată de un hic et nunc. Totuși risc și spun că Grand Hotel Pasărea Retro prin viziunea lui Radu Afrim este, poate, cel mai emoționant spectacol al regizorului. Asta dacă fac abstracție de Inimi cicatrizate sau, poate, de joy.mega. joy.

Radu Afrim vorbește prin vocea Mioarei, dar câte ceva din el, din noi se regăsește în toate celelalte personaje. Remarcabil interpretate de Sebesi Borbála,  B. Fülöp Erzsébet, Galló Ernő, László Csaba, Berekméri Katalin, Boros Csaba, Varga Balázs, Bokor Barna, Meszesi Oszkár, Ördög Miklós Levente, Bartha László, Nagy Dorottya, Kádár Noémi, Tóth Katalin Fülöp, B Nagy Péter, Szakács László. Nu voi spune că actorul X este excelent în rol, că Y este minunat și că Z este în notă. Mult mai important este de subliniat detaliul că cu fiecare nou spectacol Compania Tompa Miklós  a Naționalului din Târgu Mureș își întărește coeziunea. Confirmă faptul că este ceea ce se cheamă trupă.

Remarcabilă prin capacitatea de a fi intrinsecă, în specificul  spectacolului scenografia datorată Irinei Moscu.

Teatrul Național din Târgu Mureș- Compania Tompa Miklós

GRAND HOTEL PASĂREA RETRO PRIN VIZIUNEA LUI RADU AFRIM

Un spectacol de Radu Afrim

Regia: Radu AFRIM

Video: Radu AFRIM

Scenografia: Irina MOSCU

DISTRIBUȚIA:

MIOARA – Sebesi Borbála

MIOARA – B. Fülöp Erzsébet

SZILVESZTER ALADÁR – Galló Ernő

SZILVESZTER ZITA – László Csaba

ZÁGONI TERÉZ – Berekméri Katalin

PIANIST- Boros Csaba

IDECSI AMARYLL – Varga Balázs

JUHÁSZ BENJAMIN – Bokor Barna

JUHÁSZ NÁTHÁNAEL – Meszesi Oszkár

SESSERMAN LUIGI POP, POLIȚIST – Ördög Miklós Levente

SZAPPANOS VILMOS – Bartha László Zsolt

SZAPPANOS NIKOLETTE – Nagy Dorottya

LADÁNYI ÁGOTA, FEMEIE DE SERVICIU – Kádár Noémi

SOSIA LUI LADÁNYI ÁGOTA – Tóth Katalin

MOSTIS KAROLIN – Fülöp Bea

PÉTER, BĂRBAT – Nagy Péter

FIUL / BUNICA LUI NENEA MUREȘAN – Szakács László

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Lasind deoparte spectacolul teatral ,despre care nu stiu mare lucru , ne intorcem in timp si vizualizam cu acuratete , tot ceea ce unora dintre noi ne-a fost dat sa traim . -Animale bolnave – o societate bolnava ,descrisa asa de cei care au avut acest curaj – a o face – . Un intreg popor ,foarte putini dintre noi au avut curajul sa se opuna , nu neaparat vizibil , macar in adincul sufletelor lor si in momente de cumpana ce au marcat vietile unora dintre noi , a ascultat timp de ani buni de decizia unui singur om . Opozitia fata de deciziile sefului direct , opozitia fata de deciziile eronate ale secretarului de partid ,stapin absolut al locului unde isi desfasura activitatea si nu numai , opozitia fata de cei (multi la numar ) ce ridicau osanale -conducatorului iubit- (cei ce au trait atunci si mai traiesc si acum STIU ) si multe , dar marunte, astfel de de forme de opozitie si foarte multi marunti astfel de opozanti, au existat . Asa este , a existat si o scurta perioda de timp cind pe ecranele cinematografelor vremurilor rulau filme ocidentale , coproductiile acelor vremuri ne-au adus : Laleaua Neagra , Hotul de biciclete , Rocco si fratii sai , celebrele filme cu Winnetou si Old Shatterhand, Ghici cine vine la cina ,In arsita noptii , nemuritorii Stan si Bran -Studenti la Oxford – si Buster Keaton , Capitanul Fracasse , Charlie Chaplin sau Unora le place jazzul si multe multe alte filme , piese de teatru si spectacole de tot felul .Apoi totul s-a oprit , programele TV tineau doar doua ore , fara a oferi spectacole din afara tarii, doar prezenta- marile realizari- ale partidului comunist roman .Produsele de stricta necesitate erau putine , economia a cazut , costul de fabricare al unui produs era mai mare decit valoarea ce putea fi obtinuta pe piata , alimentarile erau goale , macelariile la fel , haine nu prea erau , pantofi de calitate asisderea , era o goana nebuna, a cetatenilor , de a face rost de toate acestea si multe altele . Ne-am refugiat cu totii in cititul cartilor , in vizionarea , pe ascuns , a unor filme ( atunci cind au aparut videourile) in urmarirea unor programe din tarile vecine , unele sportive ,nula la nula, inca imi aminteste de tv-ul bulgar , in cautarea unor prieteni ce ne puteau facilita accesul la cite vreo tigara KENT (ce de usi descuiau cartusele de KENT)sau la vreun nes Amigo si cite si mai cite nu faceam spre a supravietui . Sunt doar citeva cuvinte ce ne arata cum se traia in acele vremuri si poate cei tineri ce nu stiu asta vor intelege ca nimic nu e de la sine si ca nimic nu ni se cuvine de drept si doar prin lupta permanenta putem sa ne pastram privilegiile (vedeti cit de greu o duc unii in lumea larga )actuale . Din nefericire unora dintre noi – li s-a urat cu binele-si nestiind cum a fost si ce a fost cred ca totul li se cuvine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.