sâmbătă, aprilie 17, 2021

Jurnal de premiere

Deconstrucția unei familii

Cum, la un moment dat, în textul piesei Genul acuzativ, se face referire la atotsalvatoarea și, cu toate acestea, veșnic nemulțuitoarea Wikipedia, am apelat și eu la respective sursă spre a-mi împrospăta și memoria, și informațiile despre Cornel Mimi Brănescu. Fie și numai pentru faptul că mi se pare profund nedrept să îl limitezi pe respectivul om de teatru la condiția de scenarist a tot felul de seriale de televiziune, multe dintre ele de succes și, pe cale de consecință, și cu viață lungă.

Așadar, născut pe data de 31 martie 1974 la Lehliu (acolo unde Ion Băieșu a vrut ca Tanța să îl întâlnească pe Costel care împreună aveau să redescopere adevărul că iubirea e un lucru mare), Cornel Mimi Brănescu a absolvit în anul 2000 studii de actorie care nu aveau cum să nu fie solide de vreme ce profesoară i-a fost imensa actriță Olga Tudorache. Unul dintre cei mai buni pedagogi teatrali pe care i-a avut în istoria ei școala superioară românească din domeniu. Și chiar dacă diploma în cauză a fost, pare-se, depusă, cel puțin pentru moment, între  copertele unui dosar, iar dosarul în cine știe ce sertar, formația inițială a lui Cornel Mimi Brănescu se vede. Atât în piesele de teatru cât și în scenarile de film ce-i poartă semnătura.

Una dintre aceste piese se cheamă Genul acuzativ  (nu, Cornel Mimi Brănescu nu își propune să revoluționeze în ea studiile de lingvistică , desi unul dintre personajele scrierii se ocupă cu aprofundarea aspectelor semantice și gramaticale ale înjurăturilor, iar altul, de genul feminin, ni se prezintă drept expert în literatură română contemporană) și a poposit pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea. După ce, din câte se pare, a mai făcut o haltă pe scena a încă unui Teatru din țară. Haltă despre care respectiva Wikipedie nu suflă o vorbă, semn clar, indibitabil și irefutabil că are dreptate specialista în literatură contemporană din piesă atunci când își sfătuiește nepoata să nu se încreadă întru totul în sus-numita sursă de informație.  

 Nu cred că Genul acuzativ va rămâne în istoria dramaturgiei românesști contemporane ca cine știe ce text de referință, însă nu este nici pe departe o piesă proastă. E bine scrisă, are umor, are replică și reușește aproape în totalitate să facă ceea ce își propune. Să lumineze ipocrizia relațiilor de familie pe care foarte puțin au curajul să le denunțe. În cazul de față, operațiunea a fost începută de o anume Marina, mai întâi în paginile unui jurnal, pe urmă într-o serie de turnee pe la rudele ei risipite prin țară, mai apoi de fiica acesteia, Lena. Care, în chip de concluzie, hotărăște să își abandoneze soțul, să se stabilească la Oradea fiindcă îi plac și ungurii, și primarul, și să se ocupe mai departe de tot felul de lucruri care, altminteri, ar fi putut rămâne nefăcute.

Cum nu am avut de unde citi textul nu știu dacă partea finală a scrierii a fost refăcută cu intenția clară de a face o plăcere publicului care, firește, cade în capcană. Și aplaudă frenetic. Din fericire, și pentru actori, și pentru dramaturg, și pentru Teatru, și pentru spectatori nu numai pentru asta.

Nu știu cine a regizat spectacolul anterior prilejuit de Genul acuzativ. La Oradea, regia și-a asumat-o însuși dramaturgul care nu și-a propus nicidecum să mute munții din loc. A vrut să aducă pe scenă textul, să îi valorizeze virtuțile, să îi ascundă defectele (care, totuși, se văd, de pildă, mie mi s-a părut complet nejustificată apariția după moarte a Marinei, problema iubirii ei pentru Victor putând fi și altfel lămurită), să lucreze cât mai bine și mai eficient cu actorii și să mulțumească publicul. Nu aș putea spune că planul nu a fost îndeplinit, deși spectacolul este unul cu buget mic, fapt ce se vede îndeosebi în precaritatea scenografiei. Autoarea ei, Oana Cernea a plasat pe scenă un perete, probabil de placaj, o masă, câteva scaune și cu asta, basta. Adică ceea ce a găsit prin magazie. Avem, carevasăzică, de-a face, cu ceea ce se cheamă decor marcat. Atât și nimic mai mult. Decor sărăcăcios, inexpresiv, impersonal care tot la fel rămâne cu sau fără light design-ul semnat de Șerban Ionescu.Nimic bun de spus nici despre costume, semante sau alese tot de Oans Cernea, dar nici despre muzica de scenă compusă de același Șerban Ionescu.

Actorii evoluează bine, nu sar calul nici măcar atunci când trebuie să rostească cuvinte nițeluș mai deocheate. Unii, adică majoritatea (Gabriela Codrea, Adela Lazăr, Ioana Dragoș-Gajdó, Sorin Ionescu, Richard Balint, Pavel Sîrghi) își reconfirmă profesionalismul, asta în vreme ce Denisa Irina Vlad, interpreta Lenei, ni se sau mi se relevă cel puțin mie ca o actriță cu posibilități până acum insuficient valorificate. Le-am descoperit acum. Mă bucur.

Teatrul Regina Maria din Oradea

GENUL ACUZATIV de Cornel Mimi Brănescu

Regia artistică: Mimi Brănescu
Scenografia: Oana Cernea
Light design și muzică originală: Șerban Ionescu

Distribuția

Lena: Denisa Irina Vlad

Marina: Gabriela Codrea

Tania: Adela Lazăr

Cati: Ioana Dragoș Gajdo

Anghel: Sorin Ionescu

Ionel: Richard Balint

Marius: Pavel Sîrghi

Data reprezentației: 12 martie 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Ucraina – trei capcane serioase şi dilema soluţiei NATO

Agenda publică la nivel global este din ce în ce mai ocupată de mobilizarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, de cererea...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro