Karl Marx si stalinismul national: Istorie scurta a „Insemnarilor despre romani”

Divortul (evident partial de Moscova) a fost pentru Gheorghiu-Dej un alibi pentru a-si mentine dominatia asupra partidului si tarii. Aceiasi oameni care jurasera credinta nestramutata Uniunii Sovieticese se convertisera acum, fara a-si asuma servilismul lor de-odinoara, in campionii unei „directii nationale”. Nu doar Dej, dar si fostul spion sovietic Emil Bodnaras, politrucul suprem Leonte Rautu si economistul Alexandru Barladeanu, „repatriat” in Basarabia in 1949, ca sa nu mai vorbim de Nicolae Ceausescu, Gheorghe Apostol, Alexandru Draghici, ori seful Sectiei de Propaganda, mana dreapta a lui Rautu incepand din 1955, Paul Niculescu-Mizil, tineau acum discursuri inflacarate in „prelucrarile interne” despre valorile si traditiile poporului roman. Evident, in prelungirea Plenarei din noiembrie-decembrie 1961, grupul Dej atribuia aceste injositoare momente celor care fusese eliminati ca deviatori, fractionisti, carieristi, oportunisti, chiar tradatori (Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu).

Volumul Insemnari despre romani a fost un proiect care a fost folosit in completarea Declaratiei PMR din aprilie 1964, functionand ca justificare teoretica pentru pozitia partidului pornindu-se de la aceea a lui Marx. In urmatoarele paragrafe voi face o scurta prezentare a contextului si semnificatiei acestui volum. Textul de fata este o rectie la postarea despre Paul Niculescu-Mizil a profesorul Vladmir Tismaneanu, caruia ii multumesc pentru mentionarea cercetarii mele.

Insemnari despre romani a fost editat de istoricii Andrei Otetea (pe atunci directorul Institutului de Istorie din Bucuresti al Academiei RPR) si Stanislav Schwann (istoric polonez care a gasit inca de la sfarsitul anilor 1950 manuscrisul la Institutul de istorie sociala din Amsterdam). A fost publicat la Editura Academiei. Volumul fundamenta atat pozitia antisovietica, mai precis spus antihrusciovista, a comunistilor romani, cat si cea antimaghiara. Textele lui Marx erau folosite ca argument decisiv si irevocabil pentru dreptul istoric al romanilor in Transilvania si pentru evaluarea negativa a influentei ruse (prin actiunile imperiului tarist) asupra Tarilor Romane (aici implicit fiind atinsa si problema Basarabiei, subiect de permanenta disensiune intre romani si sovietici in acei ani).

Insemnari despre romani cuprinde de fapt note de lectura ale lui Marx bazate aproape exclusiv pe cartea istoricului francez Elias Regnault intitulata Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes. Regnault, la randul sau, se inspirase masiv din scrierile unor autori precum Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Ion Heliade Rădulescu si Jean Alexandre Vaillant. Natura improvizata a Insemnarilor l-a fortat pe academicianul Otetea, unul dintre putinii istorici de orientare marxista inca din anii interbelici, sa precizeze in introducere ca in textele incluse Marx interpretase materialul din Regnault in mod stiintific, din punctul de vedere al materialismului istoric. Insemnarile reflectau adasar, conform istoricului, punctul de vedere al lui Marx pe subiectele abordate. La volum au mai lucrat istoricii Cornelia Bodea si Gh. Zane (fostul profesor si mentor al lui Alexandru Barladeanu, ajuns in 1964 membru supleant al Biroului Politic, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si reprezentat permanent al RPR la CAER, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). Prima prezentare publica a unor sectiuni din manuscris a fost facuta de A. Otetea, in 8 iunie 1961, la Muzeul de Istorie a Romaniei in cadrul unei sesiuni a Societatii de Stiinte Istorice si Filologice. Prelegerea sa a purtat titlul „Karl Marx si romanii”.

Trebuie precizat ca, in negocierile cu conducerea institutului din Amsterdam, partea romana a fost obligata sa foloseasca manuscrisul strict pentru scopuri stiintifice si nu pentru polemici politice. Profesorul Otetea a obtinut la randul sau de la profesorul Rutter (directorul institutul din Amsterdam) interzicerea publicarii unei copii a manuscrisului de catre o alta tara, in special URSS. Negocierile privind obtinerea unei copii a manuscrisului, aducerea lui in Romania, prelucrarea si publicarea sa au durat din 1959 pana in 1964.

Insemnari despre romani a fost un moment extrem de importat in cristalizarea unui discurs national in stalinismul romanesc. Faptul ca la Insemnari au lucrat istorici de la un institut al Academiei si nu de la Institutul de Istorie a Partidului de pe langa CC al PMR (condus de Ion Popescu-Puturi si de Nicolae Goldberger) indica o comuniune de interese intre istoricii profesionisti, multi din scoala veche, si partid. Pe de o parte, partidul si-a asociat un discurs national, pe de alta parte, istoricii, via Marx si partid, scriau din nou o istorie centrata pe problema nationala pentru subiecte ce priveau Transilvania, Principatele sau chiar Basarabia (in special secolul 19, dar nu numai). A fost o logodna cu multe tribulatii si sincope. PCR, sub Ceausescu, va porni pe calea unor noi falsificari istoriografice menite sa demonstreze teza absurda a dezvoltarii „organice” a miscarii progresiste in Romania, din vremurile feudale, ori chiar mai devreme, si pana la „societatea socialista multilateral dezvoltata”. Volumul lui Marx a ramas sa zaca in biblioteci, nu a cunoscut o re-editare. Cine mai avea nevoie de Marx atunci cand vocea cea mai autorizata, megafonul adevarului absolut, era chiar aceea a noului „corifeu al stiintei”, secretarul general al PCR?