Ediția în limba română a cărții lui Thomas Urban Katyn 1940. Istoria unui masacru (editura Corint- Istorie, traducere din limba engleză și note de Sorin Cristescu, București, 2024), beneficiază de o foarte bună Prefață (Katyn- o traumă încă vie), datorată lui Lucian Vasile, și de o postfață, de fapt un studiu istoric în toată legea, aparținându-i lui Matei Cazacu.
Primul text pregătește cititorul pentru lectură, făcând referire la faptul că unul dintre ofițerii asasinați în timpul masacrului din primăvara anului 1940 se numea Jakob Wajda. Nimeni altul decât tatăl marelui regizor polonez Andrzej Wajda care, în anul 2007, a dat un film intitulat chiar Katyn. La rându-i, studiul lui Matei Cazacu se ocupă de soarta și salvarea unor intelectuali români care, într-o fel sau altul, riscau și ei un sfârșit tragic în condițiile încurcate și militar, și politic din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe lângă cele două texte cum nu se poate mai utile, ediția românească a cărții conține cele două prefețe scrise de Thomas Urban însuși. Prima pentru ediția germană a cărții, ediție din anul 2015, cea de-a doua fiind a versiunii în limba engleză, apărută în anul 2020.
În prima prefață, Urban are grijă să precizeze că la Katyn au murit aproximativ 4000 de ofițeri polonezi ca urmare a unui ordin dat de conducerea de la Moscova. Un ordin care avea în vedere încă alte câteva mii de victime,în total, pesemne, până la 21. 857, ale căror cadavre au fost aruncate de-a valma în gropi comune. E vorba despre toate acele victime pe care istoriografia poloneză le plasează sub numele Masacrul de la Katyn.În cea de-a doua prefață, Thomas Urban, jurnalist german născut în 1954, precizează că “misterul legat de masacrul de la Katyn a fost de multă vreme risipit”, că un mare merit în succesul operațiunii le revine istoricilor polonezi a căror muncă a fost valorificată îndeosebi în primele capitole ale cărții. Așadar, în Katyn 1940. Istoria unui masacru Thomas Urban nu a intenționat să stabilească cine a ordonat și cine a executat masacrul, înțeles ca parte a istoriei tragice a Poloniei, din acest punct de vedere lucrurile fiind clare și vinovăția sovietică indubitabilă, ci s-a concentrate asupra “consecințelor imediate produse de descoperirea gropilor comune”, descoperire aparținând soldaților Wehrmachtului. Atenția lui Urban s-a aplecat asupra campaniilor de propagandă și politice vizând ascunderea, manipularea și instrumentalizarea în folos politic a faptelor. Ca și asupra limitărilor impuse acțiunilor de restituire a adevărului făcute de guvernul polonez din exil. Căruia nu i s-a permis, din motive cu lux de amănunte și fără parti-pris-uri detaliate în cele mai bine de 500 de pagini ale volumului, să își facă cunoscut punctul de vedere. Să arate vinovații.
Cartea lui Thomas Urban nu este una deloc comodă nici pentru istoria URSS, nici pentru aceea a Germaniei care, la ideea lui Goebbels îmbrățișată instantaneu de Hitler, a încercat să profite de tragedia poloneză. La fel cum nu este nici pentru SUA și Marea Britanie care, ca urmare a dispozițiilor venite din partea președintelui Franklin D. Roosevelt, respectiv a premierului Winston Churchill, au contribuit la mușamalizarea adevărului. Cele două mari puteri occidentale au făcut asta din cecitate, din naivitate, din necunoaștere. Ca urmare a dezinformării (în cazul Americii și în cel al președintelui Roosevelt), toate conjugate cu dorința de a nu-și supăra aliatul sovietic. Care la rându-i nu a făcut economie de minciuni spre a ascunde, foarte adesea grosolan, adevărul.
Sovieticii au recurs la ajutorul așa-numitei comisii și a raportului Burdenko. Au avut însă în vedere și la îndemână încă multe alte mijloace. Respectiv cumpărarea tăcerii și mistificările conștiente, deliberat venite din partea unor tovarăși de drum. Din Occident. Care au fost determinați să facă asta și de foloase materiale, și datorită convingerilor comuniste. Convingeri ce la un moment dat făceau ravagii în special în Capitala Statelor Unite. În establishmentul politic de la Washington.
Guvernele occidentale au decis să întoarcă foaia și să vorbească pe față, fără prudențe inutile, despre crimele comise de armata sovietică în Polonia de abia după ce au înțeles cu adevărat ce hram poartă Stalin și odată cu începutul Războiului rece. Sovieticii au rămas zeci de ani fideli minciunii atât în vremea lui Stalin, cât și în aceea a lui Hrusciov și Brejnev. Chiar și în anii glasnostului și ai perestroicii lui Gorbaciov. Reformatorul sovietic având rezerve și ezitări în privința urmării sfaturilor lui Aleksandr Iakovlev care recomanda recunoașterea adevărului. Pentru țările din Blocul comunist subiectul Katyn a fost în cea mai mare parte tabu. Aceasta până la finele anului 1989. Până când s-au urmat întocmai exemplul și dispozițiile Moscovei care cereau ca vina să fie pusă în sarcina Germaniei. Aceasta chiar și acolo unde se manifesta o oarecare independență față de URSS. Sigur, exista posibilitatea informării în principal de la medile occidentale, în primul rând de la Europa liberă.
Marele merit al cărții lui Thomas Urban e că detaliază riguros jocurile de șah, de putere, de interese din jurul crimelor de la Katyn. Volumul nu iartă pe nimeni, e extrem de dur și cu Roosevelt, și cu Truman, și cu Churchill. Și cu diplomații occidentali, jurnaliștii și scriitorii care au închis ochii. Și cu șefii, și cu istoricii de la Moscova. Cartea colaționează fapte, documente, rapoarte, telegrame oficiale, dosare până mai deunăzi secrete, mărturii, articole de presă. Urban urmărește dinamica interesului provocat de ceea ce s-a întâmplat în Polonia în 1940. Ca și felul în care nomenklatura comunistă de la Varsovia a administrat problema. Interesante în acest sens informațiile despre ce a făcut generalul Wojciech Jaruzelski. Și cele despre tragedia aviatică din anul 2010 căreia i-a căzut victimă, printre alții, președintele Lech Kaczyński. Și cele despre acțiunile lui Putin și Medvedev.
Situată la intersecția dintre investigație istorică și anchetă jurnalistică cartea Katyn 1940. Istoria unui masacru este absolut impresionantă. Prin fapte și calitatea documentării asupra manipulării la care au fost supuse crimele din primăvara anului 1940.
Thomas Urban- KATYN 1940. Istoria unui masacru; Traducere din limba engleză de Sorin Cristescu; Prefață de Lucian Vasile; Postfață de Matei Cazacu. Editura Corint- Istorie, București, 2024
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ati vazut ce potop de minciuni si manipulari interpretari grosolane au erupt dupa masacrul de la Bucea si acum dupa bombardarea spitalului de copii? sigur vor aparea si aici explicand ca nu se stie absolut sigur cine a facut asta in 1940 si a trecut atat de mult timp incat este imposibil de stabilit
Felicitari Domnule Murariu. Bine semnalata tragedia asta creata de doi monstrii. Ma asteptam sa nu mentionati de avionul detonat de rusi mergand cu presedintele si anturaju de ministri la aniversarea masacrului in 2000. Nici pana acum nu sunt clare circumstantele. Porcii de rusi au trimis sicrie cu bucati de carne de la diferiti oameni. Nici acum nu e permisa o ancheta internationala asupra faptelor. Pentru mine si pentru majoritatea polonezilor e clar ca rusii au dat jos avionul.
Ca dovada se inarmeaza in draci si sunt cei mai aprigi sustinatori ai Ucrainei.
Multumesc pentru articol. Numai bine!
PS. Aveti un typo in text: „Thomas Urban însăși”
Povestea de la Smolensk e mult mai complicată, polonezii și-au forțat prea mult norocul. Nu era treaba șefei de la Protocol (arheolog de meserie) să intre în cabina piloților și să le dea ordine. Nu era nici măcar treaba președintelui să se certe cu piloții, însă disputele dintre ei durau de vreo 2 ani. Piloții fuseseră inclusiv anchetați de procuratura poloneză pentru că în 2008 nu schimbaseră destinația unui zbor, așa cum le ordonase președintele. La Smolensk s-au conformat ordinelor, deși nu existau condiții de aterizare.
Există și o altă parte despre care nu se discută: în ziua înmormântării, traficul aerian a fost interzis în toată Europa, sub pretextul vulcanului din Islanda. Deși era perfect senin, o vizibiltate de 50 de mile, iar coloana de fum a vulcanului se vedea doar deasupra Atlanticului, nu ajungea până pe continent, cu-atât mai puțin deasupra Poloniei. Însă Merkel și ceilalți șefi de state europene nu au participat astfel ”în mod justificat” la înmormântare, ca să nu-l supere pe Putin cu prezența lor.
Un alt amănunt interesant: la vremea aceea, primul ministru al Poloniei era Donald Tusk, protejatul lui Merkel, același care azi e din nou prim-ministru. După accident, Donald Tusk a participat la o conferință de presă împreună cu Putin și chiar s-au îmbrățișat reciproc. Donald Tusk scăpase de o mulțime de opozanți care se aflau în acel avion. Inclusiv președintele.
Harald din nou se „afirma” ca o vuvuzea a lui putin si a rusnacilor. Din nou cu obsesiile lui hilare cu „neomarxistii”, merkel, reptilienii, etc.. Comentariile de acest gen sunt absolut false si ridicole, niste manipulari de 2 bani. Ce sa spun, Donald Tusk a avut de castigat…! teoria conspiratiei de la unul care nu are ce face precum haraldo. Gata, a gasit vinovatul… „dupa conferinta de presa Tusk s-a imbratisat cu Putin”…. Ca 100 de alti sefi de state sau guvern! Comentarii conspirationiste de troll. Suspiciunea principala e asupra rusilor.
Nu am cuvinte să-ți mulțumesc îndeajuns pentru nevoia nestăpânită de a-i apăra pe Merkel și pe Donald Tusk. Niciun argument pe care l-aș putea găsi eu nu se ridică la nivelul dovezilor pe care le oferă simpla existență a comentariului tău 😀
Ne aflăm în 2024, faptele lui Merkel și ale lui Donald Tusk din ultimii 20 de ani sunt pe deplin cunoscute. Tu ești cel care postează în favoarea uneltelor Moscovei din UE, nu eu. Ăsta e elefantul din încăpere, uneltele Moscovei din UE. Fosta secretară FDJ (UTC-ul din RDG) pentru Cultură, șefa secției Agitație și Propagandă de la Academia de Științe a RDG, între 1982 și 1990.
@harald. Comentariu tipic de troll, hotul striga hotii. Faci confuzii voite impuse de altii, sau pur si simplu din prostie. Ca a fost Merkel secretara UTC din RDG nu are mare importanta, aproape toti politicienii dupa ’90 din Est au fost legati de partide comuniste intr-un fel sau altul. Comunismul si-a dovedit limitele si a fost aruncat la cosul de gunoi al istoriei. Nu mai intereseaza pe nimeni.
Ce tot faci tu propaganda pe aici e „noua orientare” suveranisto-neliberala tipica noii abordari muscalesti a lui Putin, Orban, etc.
Orientare mult mai periculoasa, bazata pe imperialismul rusesc si „izvorata” din „gandirea” de grota a lui Dughin si a altor „iluminati” rusi.
Exact ca bicicleta furata a tovarasului din Erevan
”anturaju de ministri”
Nu era niciun membru al guvernului polonez în acel avion, nici vorbă de miniștri. Se prea poate să fi fost mâna lui Putin, dar guvernul lui Donald Tusk a avut numai de câștigat. Inclusiv foști ofițeri CIA (de ex Eugene Poteat, decedat în 2022) au speculat că ar putea fi vorba de un asasinat politic.