duminică, mai 5, 2024

La antipozi, in România anului 2018

Marți seara la Brașov s-a înregistrat un fapt banal. Un deces ca atâtea altele. O moarte care nu avea în ea nimic suspect. Despre decedat se știa că este demult bolnav așa încât medicii legiști nu au avut nici cea mai mică problemă în a întocmi certificatul de deces. Rutina zilnică, parafa, semnătura…
În meseria aceasta ca să supraviețuiești trebuie să îți pui între paranteze sensibilitatea, nu prea ai voie să te emoționezi nici măcar atunci când știi că decedatul era tânăr și aproape că nu avusese timp să se lămurească foarte bine despre cum stau lucrurile cu ceea ce se numește îndeobște bucuriile vieții.
Despre cel care s-a ridicat la Cer marțea trecută se mai știau încă câteva lucruri. Că se numea Călin Fărcaș. Că avea nevoie de un transplant pulmonar, o operație complicată, însă nu imposibilă, care nu se realizează însă în România. Că încercase să își găsească salvarea mai mult decât posibilă într-o clinică din străinătate. Că i se spusese că toate astea costă, dar și că făcuse rost numai el, familia lui și alți câțiva oameni care i-au stat în preajmă știu cum de cei 200.000 de euro necesari. Un singur lucru i-a lipsit lui Călin ca astăzi să se mai afle în viață. Acceptul unei clinici din străinătate, clinică ce trebuia să îl primească și să îi facă contra cost, pe bani buni, bani europeni, intervenția salvatoare. Nu a fost primit din motive strict birocratice. România are un acord de principiu cu Eurotransplant, numai că acest acord este insuficient. Fostul ministru al Sănătății, extraordinarul, minunatul om care este Vlad Voiculescu, a explicat pe pagina lui de facebook că situația seamănă cu aceea a tuturor românilor din primii ani de după 1989. Teoretic nimeni din România nu îi mai împiedica să circule, cu toții aveam în buzunar câte un pașaport însă pentru a putea pătrunde în țările miraculosului Occident aveam nevoie de vize. Care ba se dădeau, ba nu se dădeau fiindcă mai era nevoie și de acorduri bilaterale de a căror încheiere era direct și unic responsabil în primul rând Statul român.
În cazul lui Călin Fărcaș nu au făcut nimic în acest sens nici premierii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Vasilica Dăncilă, nici miniștrii Sănătății Florian Bodog și Sorina Pintea. Problema lui Călin Fărcaș, și nu mă îndoiesc că mai sunt oameni în situația lui, s-a complicat și din cauza unor atitudini și declarații iresponsabile ale unui anume domn Narcis Copcă, managerul clinicii Sfânta Maria, și ale primăriței generale a Capitalei, numita Firea Gabriela.
Doamna Pintea a comentat destul de sec decesul, a spus că situația lui Călin era extrem de complicată, greu de deslușit și s-a angajat că legislația privind transplantul va fi actualizată într-o lună. Adică încet, încetișor că oricum nu e nici o grabă. Ce contează câți oameni vor mai muri din cauza incapacității, vitezei de melc cu care se mișcă autoritățile românești?
Să ne întoarcem acum cu vreo două săptămâni în urmă. Joi, 21 iunie, la orele serii, după vreo două amânări, un complet de judecată dădea, în sfârșit, verdictul în cazul angajărilor fictive de la Consiliul județean Teleorman. Fostul președinte al respectivului CJ, din vremea în care s-au petrecut faptele, nimeni altul decât dl. Liviu Nicolae Dragnea, astăzi președinte al PSD și președinte al Camerei Deputaților din România, a primit, în primă instanță, o condamnare la închisoare de 3, 6 ani cu executare. Fiindcă niciodată nu se poate ști ce se întâmplă la recurs (DNA l-a declarat și a cerut o pedeapsă mult mai mare decât solicitase inițial), dl. Dragnea și amicii, subordonații, slugile, complicii lui din coaliția PSD-ALDE au pus de o sesiune extraordinară a Parlamentului și în numai trei zile au adoptat toate modificările dorite la Codul penal. Așa încât să îl facă scăpat atât pe dl. Liviu Nicolae Dragnea cât și pe colegii lui, pușcăriașii (măcar Elena Ceaușescu se lăuda cu colegii ei, academicienii), cărora președintele PSD le-a cerut în urmă cu ceva timp scuze.
Nici el, nici ceilalți mari dregători cu sânge pe mâini, cu cel puțin o viață pe conștiință din guvern și din Ministerul Sănătății nu și-au cerut, în schimb, nici un fel de scuze lui Călin Fărcaș și njci familiei sale.
Deșteaptă-te, Române!

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

    • Inainte de a scrie, incercati sa intelegeti. Am spus eu că respectivul Institut si-a schimbat sediul? Călin Fărcas era din Brașov. Nu a murit acolo. Nici la Matei Bals. Ci la Institutul Marius Nasta din Bucuresti. Documentati-vă și pe urmă mai vorbim Atit.

  1. Este sau nu o crima de omor cel putin din culpa a statului roman(mai exact a unor institutii ale acestuia si ale unor persoane din cadrul acestor institutii) in raport de victima? da sau nu? Astept un raspuns bine intocmit de necombatut in orice ordine ar fi exprimat de la specialistii care se exprima pe ici. In ordine atat juridica cat si moral-fiozofica un asemenea raspuns ar fi extrordinar de important.

  2. Constat cu disperare si tristete, in acelasi timp, faptul ca exista doua Romanii cu doua mentalitati si idei total diferite, idei care se regasesc si in aceste comentarii. Stiti ce cred eu? Cred ca cei care gandesc in halul acesta sunt irecuperabili si ar trebui sa-si asume aceste carente in procesul lor de gandire. Originea acestor probleme grave care afecteaza Romania se afla in gandirea acestor oameni care au ales anormalul si care il accepta in continuare fara ezitare. PSD-ul, Dragnea si oamenii sai nu sunt decat reflexul mentalitatii celei de-a doua Romanii.

  3. Nimic nu mai este de asteptat.
    Cine macar sa ofere o speranta ?
    Palidul si greoiul papusoi Klaus Johannis ?
    Partidele asa zise de opozitie, golite de orice fel de personalitati si minate numai de orgolii si interese meschine ?
    Capabilul dovedit Dacian Ciolos, frinat de un comportament nu de ” comisar „european ci de functionaras de arhiva, bugetar din Romania ?
    Intelectualii vaicareti dela Andrei Plesu la Mircea Morariu ( exceptie onorabila face numai Gabriel Liiceanu ) sau vandabili oricui gen Alina Mungiu ?
    Face cineva gestul eroic insirat de Gandhi de a declara greva foamei in Piata Victoriei ?
    Cheama vreunul la iesirea in strada si blocarea guvernului si parlamentului, la o noua Piata a Universitatii ?
    Rusine tuturor Romanilor !

  4. Un comentator presupune ca persoanele care tin partea lui Dragnea sint inapoiati/timpiti/retardati/oligofreni.

    Din pacate, nu e asa !

    Retardatii care tin sincer partea lui Dragnea sint analfabeti si greu de crezut ca folosesc un PC.

    Indivizii astia sint lichelele interesate in perpetuarea prezentei PSD in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro