La moartea unui dictator comunist

E mult mai ușor să fim solidari cu un criminal care a ucis în numele unor idealuri bune, pretinzând că ne ajută, decât cu un om curat care ne cere să renunțăm la ambiții nemăsurate, la orgolii, să trăim responsabil.

În criminal găsim toate compromisurile și mizeriile pe care le-am făcut și noi la scară mai mică. Cinstindu-l pe el ne cinstim pe noi. Legitimând crimele lui hrănim egoismul nostru nemăsurat.

Comunismul este o apoteoză a egoismului și mândriei.

Despre ce ne-au vorbit comuniștii ? Despre altruism și dreptate, despre drumul sigur al istoriei cunoscut în mod obiectiv, științific.

Idealul cunoasterii obiective ne vine ca mutație culturală prin greci. Dar generalizarea sa ca normă epistemică la scară socială, ca un consum de lux pe scara larga, vine din valorizarea iudeo-creștină a fiecarei persoane si e practic posibilă numei prin creșterea resurselor disponibile.

Despletirea acestor fire economico-științifico-religioase înseamnă distrugerea funiei civilizației. Comuniștii au despletit această funie și ne-am prăbușit în barbarie cu toții.

Altruismul nu poate fi decât personal. În termeni economici acțiunea civică altruistă este un consum de lux al resurselor personale.

La fel este si evaluarea obiectivă a relatiilor dintre tradițiile religioase si cultura seculară, sau a unor figuri publice cum e cea a lui Fidel Castro.

Comportamentul de acest fel reduce eficiența instrumentalizării private sau de către stat a spațiului civic ori a temelor publice sau imaginii persoanelor publice respective, în scopuri adesea opuse, fiecare cu sistemul moral subiacent caracteristic.

El este mecanismul socio-cultural prin care pot coexista atitudini incompatibile fără a se ajunge la violență. Are implicații morale fără să fie în mod necesar motivat de idealuri morale explicite. Distrugând spațiul civic comuniștii au instaurat violența.

Nici democrațiile liberale nu sunt ferite de acest pericol. Oriunde democrația liberală scârțâie piața de lux a cunoașterii obiective se micșorează. Săracirea în masă e un factor favorabil al acestui proces. Un altul este politizarea sau militarizarea subterană a instițutiilor responsabile pentru producerea cunoașterii obiective. Actorul civic potențial e transformat astfel in militant sau agent de influență.

Stanga raționalistă moare la propriu si la figurat pe zi trece. Lumea se redeschide ca o floare.

Viitorul este informulabil, dar știm ce ne ghideaza: bunul simț, curajul, moderația. A spune adevărul despre nedreptate cu tact. A acționa cu măsură.

Poți spune adevarul cu tact doar atunci cand nu mai suferi interior, chiar daca obiectiv vorbind nu s-a schimbat nimic.

Și poți sa nu mai suferi când te ridici în alt registru interior. Nu e o acceptare a suferinței de pe acelasi palier cu ea, ci o raportare reflexivă asupra ei, o luare în proiect pentru un scop altul decat anularea ei. Astfel capata o valoare pozitiva, devine o un serviciu existențial, un fel de barometru al stării lumii tale în raport cu lumea altora. Civilizarea către asta duce, către delicatețe bazată pe luarea în proiect a propriilor emoții si sentimente, controlându-le.

Comunizarea este antonimul civilizării, exacerbarea urii, brutalitatea exprimării. Adevarul spus neelegant e cu rol de îndreptățire sau apărare, de eliminare a unei nedreptați locale din lume sub masca unui discurs generalizat pentru omenire. Este să trag spuza pe turta mea. spus elegant vizeaza imbunatatirea structurala a relatiilor dintre lumile oamenilor. Acesta e un bine public.

Politicienii seriosi se ocupa cu binele public. Un om necivilizat, brutal, nu poate fi un politician serios. Doar un stăpân de sclavi.

Cât de jos suntem dacă moartea unui om care a facut mult rău ne provoacă atâta tulburare. A murit de fapt un rău din noi.