E mult mai ușor să fim solidari cu un criminal care a ucis în numele unor idealuri bune, pretinzând că ne ajută, decât cu un om curat care ne cere să renunțăm la ambiții nemăsurate, la orgolii, să trăim responsabil.
În criminal găsim toate compromisurile și mizeriile pe care le-am făcut și noi la scară mai mică. Cinstindu-l pe el ne cinstim pe noi. Legitimând crimele lui hrănim egoismul nostru nemăsurat.
Comunismul este o apoteoză a egoismului și mândriei.
Despre ce ne-au vorbit comuniștii ? Despre altruism și dreptate, despre drumul sigur al istoriei cunoscut în mod obiectiv, științific.
Idealul cunoasterii obiective ne vine ca mutație culturală prin greci. Dar generalizarea sa ca normă epistemică la scară socială, ca un consum de lux pe scara larga, vine din valorizarea iudeo-creștină a fiecarei persoane si e practic posibilă numei prin creșterea resurselor disponibile.
Despletirea acestor fire economico-științifico-religioase înseamnă distrugerea funiei civilizației. Comuniștii au despletit această funie și ne-am prăbușit în barbarie cu toții.
Altruismul nu poate fi decât personal. În termeni economici acțiunea civică altruistă este un consum de lux al resurselor personale.
La fel este si evaluarea obiectivă a relatiilor dintre tradițiile religioase si cultura seculară, sau a unor figuri publice cum e cea a lui Fidel Castro.
Comportamentul de acest fel reduce eficiența instrumentalizării private sau de către stat a spațiului civic ori a temelor publice sau imaginii persoanelor publice respective, în scopuri adesea opuse, fiecare cu sistemul moral subiacent caracteristic.
El este mecanismul socio-cultural prin care pot coexista atitudini incompatibile fără a se ajunge la violență. Are implicații morale fără să fie în mod necesar motivat de idealuri morale explicite. Distrugând spațiul civic comuniștii au instaurat violența.
Nici democrațiile liberale nu sunt ferite de acest pericol. Oriunde democrația liberală scârțâie piața de lux a cunoașterii obiective se micșorează. Săracirea în masă e un factor favorabil al acestui proces. Un altul este politizarea sau militarizarea subterană a instițutiilor responsabile pentru producerea cunoașterii obiective. Actorul civic potențial e transformat astfel in militant sau agent de influență.
Stanga raționalistă moare la propriu si la figurat pe zi trece. Lumea se redeschide ca o floare.
Viitorul este informulabil, dar știm ce ne ghideaza: bunul simț, curajul, moderația. A spune adevărul despre nedreptate cu tact. A acționa cu măsură.
Poți spune adevarul cu tact doar atunci cand nu mai suferi interior, chiar daca obiectiv vorbind nu s-a schimbat nimic.
Și poți sa nu mai suferi când te ridici în alt registru interior. Nu e o acceptare a suferinței de pe acelasi palier cu ea, ci o raportare reflexivă asupra ei, o luare în proiect pentru un scop altul decat anularea ei. Astfel capata o valoare pozitiva, devine o un serviciu existențial, un fel de barometru al stării lumii tale în raport cu lumea altora. Civilizarea către asta duce, către delicatețe bazată pe luarea în proiect a propriilor emoții si sentimente, controlându-le.
Comunizarea este antonimul civilizării, exacerbarea urii, brutalitatea exprimării. Adevarul spus neelegant e cu rol de îndreptățire sau apărare, de eliminare a unei nedreptați locale din lume sub masca unui discurs generalizat pentru omenire. Este să trag spuza pe turta mea. spus elegant vizeaza imbunatatirea structurala a relatiilor dintre lumile oamenilor. Acesta e un bine public.
Politicienii seriosi se ocupa cu binele public. Un om necivilizat, brutal, nu poate fi un politician serios. Doar un stăpân de sclavi.
Cât de jos suntem dacă moartea unui om care a facut mult rău ne provoacă atâta tulburare. A murit de fapt un rău din noi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Draga domnule autor,
Va rog sa nu jigniti barbarii din Europa comparandu-i cu bolsevicii.
Despre alti barbari ,din alte zone geografice, nu prea m-am informat.
Altfel,frumos articol.
Multumesc pentru comentarii, o sa fiu atent…
Ganduri bune,
Se prea poate ca și eleganța să fie relativă, astfel în interioriul unei grupări (partid, la limită) totul să fie în regulă, însă discuțiile reale interpartinice să fie imposibile.
Se prea poate :)
ganduri bune,
Cand va incepe “decastrizarea”?! In US, “destalinizarea “ a inceputl a peste trei ani de la moartea lui Stalin, si, cu urcusuri si coborasuri, nu s-a terminat nici pana-n ziua de azi! Putin este cel mai bun exemplu…
Decenii.
Toată Europa e plină de comuniști virtuali, inclusiv România. În vest va urma într-adevăr o perioadă ceva mai normală, lumea s-a cam săturat de Obama și de Merkel, dar pe ansamblu mentalitatea socialistă rămâne extrem de larg răspândită. Vorbe goale, taxe aberante și măsuri fiscale draconice, asta e baza și viitorul.
Pentru cine mai ține minte anii ’80, Statele Unite și Germania începuseră să revină la realitate după preluarea puterii de către Ronald Reagan și respectiv Helmut Kohl, dar pentru România avea să urmeze cea mai dificilă perioadă, măsurile regimului aveau din ce în ce mai puțină legătură cu necesitățile economice reale. Exact asta se întâmplă și în prezent, fiscalitatea furibundă și ostilitatea fățișă a ANAF față de antreprenoriat și față de contribuabil sunt semne dintre cele mai rele. Iar justiția teleghidată de SRI e parte din același peisaj.
Foarte greu se schimbă mentalitatea. De exemplu abia acum îmi dau seama că mereu am construit echipele de cercetare prea egalitarist, să aibă fiecare o șansă, etc. Cei foarte buni au tras pentru cei care nu puteau ca să trăiască toți cât de cât. Iar la prima oportunitate de a face bani altfel ni s-a întors spatele. De acum mai bine nu mai aplic proiecte decât să trag targa pe uscat. A durat 20 de ani.
gânduri bune,
Mi s-a întâmplat și mie la firmă, când eram în RO. Și lecția pe care am primit-o a fost destul de șocantă: cei favorizați nu apreciau faptul că restul echipei muncește și pentru ei. Dimpotrivă, considerau că asta li se cuvine și găseau frecvent câte ceva în plus de revendicat. Asta în timp ce restul înțelegeau că treaba trebuie totuși dusă la bun sfârșit și își asumau sarcini în plus.