La Teatru, la Oradea

1.Dragostea la temperatură joasă     

Sub titlul unui film american celebru cu Jane Seymour, Christopher Plummer și Christopher Reeve, film ajuns ca prin minune pe ecranele românești în sufocanții, practic fără speranță ani ’80, Teatrul Regina Maria din Oradea le-a oferit spectatorilor săi prilejul de a vedea un spectacol cu piesa Almost, Maine a lui John Cariani.

Nu voi încerca în cele ce urmează să deslușesc rațiunea schimbării de titlu. Mă voi mulțumi doar să observ că poveștile din cele 8 module ale spectacolului se petrec într-un timp nedefinit, însă locul în care ele se consumă e specificat cum nu se poate mai clar. Adică Maine, o localitate cam bizară, cu o societate și o viață socială nu tocmai organizate, situată acolo unde se pune în cui harta.

Însă mai important este să spun că piesa, scrisă în 2002, reprezentată în premieră absolută în 2006, a fost în repetate rânduri jucată în România. Fie cu titlul de afiș în limba engleză (Almost, Maine), fie cu el în românește, însă cu mici, neimportante variațiuni. Adică ori Aproape de tine, ori Aproape de tine, încă. Adverbul de final din cea de-a doua versiune subliniind condiția umană și sentimentală a majorității personajelor. Adică faptul că în Almost, Maine vedem o succesiune de oameni ce aspiră la ori au trecut prin condiția de cuplu. Oameni  care trăiesc nu doar la capăt de lume, ci și într-o nesiguranță sentimentală. În provizorat sau în interval,  Oameni care fie că și-au pierdut speranța și iubirile, fie sunt pe punctul de a se despărți, fie se caută pe sine căutându-și deopotrivă cu disperare jumătățile.  Fie își reevaluează iubirile, fie încearcă să recupereze nu doar timpul, ci și șansele  ratate și sentimentele pierdute. Fie chiar primesc dreptul la o a doua încercare ori cadoul începutului.

Primul traducător în românește al piesei Almost, Maine a fost  Cristi Juncu. De altminteri, același Cristi Juncu a fost și întâiul  regizor care a montat respectiva piesă la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. O premieră națională pe care, din păcate, eu nu am văzut-o. Am văzut, în schimb, alte trei versiuni. Cea intens metaforizată, cu multe efecte vizuale și îmbelșugat videomapping, semnată regizoral de Antonella Cornici la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, cea în cadre ceva mai realiste pusă în scenă de Vlad Cristache la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, și cea cu un decor cu totul remarcabil (Bogdan Spătaru) și bune interpretări actoricești de la Secția română a Teatrului de Nord din Satu Mare. Spectacol ce a prilejuit un promițător debut în regie al actorului Theo Marton.

Andi Gherghe, regizorul versiunii de la Teatrul Regina Maria din Oradea, a simțit nevoia unei alte traduceri. Pe care a realizat-o el însuși împreună cu Adi Iclenzan. Dacă în spectacolul de la Arad, Antonella Cornici a făcut apel la serviciile și ajutorul unui povestitor, remarcabil interpretat de Zoltan Lovas, Andi Gherghe a optat pentru un intro a cărui scriere înțeleg că și-a asumat-o actorul orădean David Constantinescu. Toată această poveste seamănă însă cu un act ratat fiindcă David Constantinescu are de rostit partea cu pricina în clipele în care spectatorii se luptă și cu obscuritatea, și cu primejdiile de toate felurile, cu speranța evitării unor eventuale vătămări corporale oricând posibile din cauza proastei arhitecturi de care, din păcate, a avut parte Sala Transilvania. Ctitorie neîmplinită, șchioapă a mult,  exagerat lăudatei epoci Bolojan. David Constantinescu, înzestrat cu o lanternă, va mai inspecta o dată sau de două ori spațiul, adică scena cvasi goală (scenografia; Oana Cernea, lighting design: Cristian Niculescu), iar la final își va regăsi partenera- pe Carina Bunea- asigurând în acest mod un sfârșit fericit spectacolului. Până atunci însă East (Alin Stanciu) se va îndrăgosti și, probabil, îi va și repara inima spartă lui Glory (Georgia Căprărin), venită în Maine spre a aduce un ultim omagiu soțului de a cărui moarte se învinovățește, Sandrine (Mihaela Gherdan), Jimmy (Șerban Borda) și Raina (Anca Sigmirean) vor fi protagoniștii unor întâmplări petrecute cu ocazia unei petreceri dată de prima înainte de a deveni mireasă, Gayle (Adela Lazăr) și Lendall (Pavel Sîrghi) își vor restitui și recupera iubirea, Randy (Sebastian Lupu) și Chad (Alexandru Rusu) vor fi protagoniții unei întâmplări și triste, și haioase, Marci (Corina Cernea) și Phil (Sorin Ionescu) își vor sărbători certându-se aniversarea căsătoriei, Hope (Denisa Irina Vlad) și Dan (George Dometi) vor trăi iluziile pierdute ale unei regăsiri ce se va dovedi imposibilă, iar Rhonda (Ioana Dragoș Gajdó) ajutată de Dave (Eugen Neag) va descoperi frumusețea iubirii. Se joacă peste tot. Pe scenă, pe culoarele dintre rânduri, pe laterale de la etaj. Așa că și actorii se luptă cu hibele de toate felurile ale sălii.  

Andi Gherghe, inițial actor de meserie, mizează mult pe munca cu interpreții. Nu se lansează prea mult în prestidigitații, socotește că importantă e povestea. Sau, mai corect , poveștile ce se cuvin expuse clar, limpede, cu multă sensibilitate. Că doar nu degeaba în Undeva, cândva se vorbește despre dragoste. Dragoste întoarsă pe toate fețele. Una nu neapărat cu năbădăi, ci mai totdeauna un pic altfel fiindcă și locul în care se consumă respectivele istorioare de iubire nu este unul chiar ca celelalte. Actorii sunt buni, își fac cu prisosință datoria. Așa că nu am a le face reproșuri majore. Ceva mai neinspirate sunt costumele care uneori mi s-au părut a fi cam prea ușoare. Cam prea de vară.

Deși cu un număr minim de pagini (Economii, Horatio, economii!) caietul de sală conceput de Răzvan Rocaș conține informații multe, bune, riguros alese.

Teatrul Regina Maria din Oradea

UNDEVA, CÂNDVA de John Cariani

Traducerea și adaptarea de Andi Gherghe și Adi Iclenzan

Regia și sound design: Andi Gherghe

Scenografia: Oana Cernea

Lighting design: Cristian Niculescu

Monolog intro: David Constantinescu

Cu: Carina Bunea (Ginette), David Constantinescu (Pete), Georgia Căprărin (Glory), Alin Stanciu (East), Mihaela Gherdan (Sandrine), Șerban Borda (Jimmy), Anca Sigmirean (Raina), Adela Lazăr (Gayle), Pavel Sîrghi (Lendall), Sebastian Lupu (Randy), Alexandru Rusu (Chad), Corina Cernea (Marci), Sorin Ionescu (Phil), Denisa Irina Vlad (Hope), George Dometi (Dan), Ioana Dragoș Gajdó (Rhonda), Eugen Neag (Dave)

2.Avertismente

Ascensiunea lui Arturo UI a fost scrisă în 1941, în Finlanda, într-un timp record. Doar câteva săptămâni. Pe vremea când Bertold Brecht aștepta vizele pentru America, spre a se stabili cât mai departe de Germania cuprinsă de nazism. Scrierea a trebuit și ea să aștepte ceva timp  până să aibă premiera absolută la Berliner Ensemble, în 1959. A fost publicată, la noi, destul de repede, a putut fi citită în numărul 12/1960 al revistei Teatrul, acolo unde lucra un excelent cunoscător al dramaturgiei brechtiene, un remarcabil traducător al acesteia, un intelectual adevărat, însă cam predispus spre compromis, precum a fost Brecht însuși (despre compromisurile lui Brecht a scris cu maximă duritate Paul Johnson în cartea Intelectualii, în repetate rânduri editată la Humanitas). E vorba despre Florin Tornea.

Această piesă cu gangsteri, evidentă, apăsată parabolă politică, era scrisă cu gândul declarat, de altfel, că “trebuie distrus prin râs primejdiosul respect pentru marii dicatori” Brecht intenționa „să explice lumii capitaliste că urcușul lui Arturo UI se datorește aducerii lui într-un mediu prielnic”.

La noi, Ascensiunea lui Arturo Ui a fost jucată în premieră pe țară la așa-numitul  Teatru Muncitoresc CFR în anul 1963, în regia lui Horea Popescu, cu Ștefan Mihăilescu- Brăila în rolul titular. Care Ștefan Mihăilescu- Brăila- puțini își mai amintesc, din păcate,  asta!- a fost un imens actor brechtian, rolul Arturo Ui venind după cel din Domnul Puntila și sluga sa Matti, spectacol montat la același Teatru – care va deveni puțin mai târziu Teatrul Giulești și, după 1990, Teatrul Odeon– de regizorul Lucian Giurchescu. Domnul Puntila… a fost văzut de Helene Weigel, văduva lui Brecht și directoarea lui Berliner Ensemble, și socotit de ea un model de spectacol brechtian. Demn de amintit și faptul că un spectacol studențesc cu exact aceeași piesă a prilejuit strălucitorul debut în profesie al viitorului mare actor Ștefan Iordache.

Regizorul Balogh Attila a avut și excelenta idee, și admirabilul curaj de a monta piesa brechtiană pe scena Sălii Transilvania a Teatrului Szigligeti din Oradea. O face în formula inspirată a teatrului în teatru, a cabaretului, în care actorii devin rapperi. Are câteva ajutoare principale. Pe actrița Trabalka Cecilia care nu doar că joacă, cu vădită implicare,  roluri relevante pentru formulă,  precum Crainic, Actor, Narator, ci a și compus muzica spectacolului. Aceasta e cântată fie de personaje individuale, fie în grup, amintind în felul acesta de songurile și de corurile care au făcut celebritatea dramaturgului, dar care și ridică adesea numeroase probleme. Pe semnatarul  decorului – Golicza Előd- care a reactivat util clasica, celebra mise en abyme, propunând o scenografie bi, dacă nu cumva chiar-multi-plană. Se joacă peste tot. În prim-planul scenei, în interiorul unei “cutii” înzestrate cu o cortină culisantă, metalică, se joacă în proximitatea publicului, uneori personajele apar și dispar din și în sală.

Acțiunea, acea poveste cu gangsteri, cu negustori, producători de conopidă, zarzavagii, cu crime, cu reglări de conturi, cu preluări de firme se petrece pe mai departe la Chicago și Cimino, iar costumele create de Gábor Zsófi sunt în consecință. Fiecare moment din istoria lui Arturo, din ascensiunea acestuia, din târgurile, negocierile și afacerile sale dubioase mai întâi cu bătrânul Dogsborough, remarcabil jucat de Kovács Levente jr. din repoziționările sale în raport cu aliații, cu dușmanii obligați să îi cedeze, fie ei Ernesto Roma (Szotyori József), Giuseppe Givola (Barabas Hunor), Emmanuele Giri (Hunyadi István), Goodwiil sau văduva Dulfeet (Tóth Tünde), Dulfeet (Dimény Levente), Clark (Tőtős Adam), Dockdaisy (Ilyes ), Galfles (Kócsis Anna), cu victima Sheet (Kócsis Gyula), cu zarzavagii, precupeții, producătorii de conopidă, ziariștii  (Nagy László Zsolt, Kiss Csaba, Tórteli Nadin, Barkózi Réka, Kerekes Dalma), fiind puse în relație cu istoria Germaniei dintre anii 1929-1934. Adică profunda criză economică, incapacitatea și lașitatea președintelui Hindenburg, numirea în funcția de cancelar a lui Hitler, falsa câștigare a alegerilor, incendierea Reichstagului, negocierile cu cancelarul Austriei Engelbert Dolfuss și apoi asasinarea acestuia.

Balogh Attila are capacitatea nu doar de a clarifica și nara cu maximă acuitate totul , ci și de a imprima organicitate, energie și ritm grupurilor. Pe neașteptate apare salutul hitlerist, iar la aplauze actorii se apropie de public cu pasul de defilare specific trupelor naziste. Fiindcă da, ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, însă se poate repeta oricând. Un alt Ui fiind pregătit pentru asta. Ori putând să se zămislească ex nihilo.

Marele rol Arturo Ui a căzut în sarcina tânărului actor Sebestyen Hunor. Care propune o admirabila multifațetare a personajului al cărei rost este acela de a-i detalia devenirea în rău și ascensiunea. Arturo, obosit, dezabuzat, demoralizat din primele scene devine mai întâi tot mai dur, mai sigur pe sine în relația cu bătrânul Dogsborough. Îi manipluează slăbiciunile, îl păcălește. îl domină, îl anihilează. Arturo dobândește tot mai multă siguranță, învață arta discursului public, își folosește farmecul și tot mai pronunțata capacitate de a electriza mulțimile. E tot mai dur, mai rece, mai crud, își maximizează pretențiile. Devine lider absolut. Se autoproclamă astfel.  Toată această devenire dăunătoare, primejdioasă, aparent de neoprit e admirabil evidențiată de jocul policrom al lui Sebestyen Hunor și de regia aplicată a lui Balogh Attila.

Dacă așa stau lucrurile, dacă spectacolul cu Ascensiunea lui Arturo Ui este evident o reușită, chiar nu pot să înțeleg de ce nimeni din cei obligați prin fișa postului să facă asta nu s-a îngrijit să pună la dispoziția publicului ceva care măcar să semene a caiet-program.

Teatrul SZIGLIGETTI din Oradea

ASCENSIUNEA LUI ARTURO UI POATE FI OPRITĂ de Bertold Brecht

Dramaturgia; Takacs Reka

Regia: Balogh Attila

Decor: Golicza Előd

Costume:Gábor Zsófi

Muzica: Trabalka Cecilia

Asistent regizor: Szekeres Blanka

Coregrafia:Barabás Hunor Barkóczi Réka Kerekes Dalma Törteli Nadin

Cu: Sebestyen Hunor (Arturo Ui), Trabalka Cecilia (Crainic, Actor, Narator), Szotyori József (Ernesto Roma, Negustor de legume), Barabás Hunor(Giuseppe Givola, Negustor de floti, Gangster),Hunyadi István (Emmanuele Giri), Tóth Tünde (Goodwill, Domn din Consiliul Comunal, Betty Dulfeett, Negustor de legume, Gangster), Dimény Levente (O Casey, Anchetatorul, Apărător, Ignatius Dullfeet, Negustor de legume) Kócsis Anna (Galfles, Domn din Consiliul Comunal, O femeie), Ilyes Klaudia (Dockdaisy, Gangster, Negustor de legume, Reporter), Kovács Levente jr, (Dogsborough, Negustor de legume), Tőtős Adam (Clark, Ted Ragg, Reporter la Star, Acuzatul Fish, Un om de rând), Kiss Csaba (Un om de afaceri, Gangster, Negustor de legume, Judecător), Nagy László Zsolt (Alt om de afaceri, Gangster, Negustor de legume, Om de pază),Kocsis Gyula (Sheet, Armator, Bowl, casier la Sheet, Hook, Precupeț, Omul lui Roma, Un om din Cicero), Torteli Nadin (Medic, Om de pază, Reporter, Negustor de legume), Barkóczi Réka, Kerekes Dalma (Oameni de pază, Bandiți, Negustori, Reporteri)