Lacrimi de Grokodil

Ca să înţelegem cuvântul „Grokodil“ va trebui să ne ocupăm mai întâi de istoria şi semnificaţia abrevierii „Groko“, care a fost aleasă în acest an în Germania drept cuvânt al anului. Este foarte simplu: noţiunea „Große Koalition“ („Marea Coaliţie“) a fost, după alegerile din septembrie, atât de des folosită, încât economia de suflu sau de caractere tipografice atingea, la nivel naţional, dimensiuni uriaşe. Cuvântul „Groko“ s-a impus, deci, ceea ce, printre altele, demonstrează şi un deosebit simţ al umorului.
Cuvântul „Grokodil“ nu există încă în mod oficial. Dacă ar exista, ar putea semnifica la fel de bine “Dilema Marii Coaliţii” (“Große Koalition: Dilemma“), cât şi “Marea Dilemă a Coaliţiei” (Großes Koalitionsdilemma”), ambele înţelesuri fiind noţiuni existente, foarte potrivite pentru a descrie situaţia politică din Germania la acest sfârşit de an. Iar lacrimi vor curge, asta e sigur, şi dintre ele multe vor fi de crocodil. Rămâne doar să identificăm crocodilul, dacă se poate, de pe acuma.
Încerc, în continuare, să las gluma la o parte. Dar nu promit nimic.
După cum se ştie, conducerea SPD, în frunte cu Sigmar Gabriel, a supus participarea sa în coaliţia de guvernare la condiţia ratificării tratatului de coaliţie de către membrii partidului.
(Această manevră politică este privită la ora actuală ca un act de curaj, fapt care întăreşte poziţia lui Sigmar Gabriel atât în cabinetul care urmează să fie desemnat, cât şi în ochii electoratului german.)
Din acest motiv, parafarea tratatului de coaliţie şi desemnarea miniştrilor s-a amânat până la numărarea voturilor, încheiată la sfârşitul acestei săptămâni cu un rezultat deosebit de clar: 76% din membrii SPD au votat pentru Marea Coaliţie.
Duminică seara s-a făcut cunoscută compoziţia noului guvern din Germania, pe care o redau integral aici (sursa: ARD). Alegerea Cancelarului Angela Merkel, precum şi investirea întregii echipe guvernamentale, prevăzute pentru marţi, 17.12.13, rămân simple formalităţi.
CDU/CSU beneficiază în acest cabinet de 8 ministere, SPD de 6. Interesant, ca întotdeauna, este şi modul cum au fost împărţite funcţiile adiacente ministerelor.
Dar cel mai interesant fapt care poate fi observat este repartizarea fotoliilor ministeriale cheie.
Viitorul vicecancelar Sigmar Gabriel, cel mai puternic adversar al Angelei Merkel din partidul concurent, primeşte Ministerul Economiei şi Energiei. Acest fotoliu este considerat de mulţi analişti ca un “Schleudersitz” (“scaun ejectabil”), deoarece implică riscul imens al noii politici energetice, care prevede renunţarea totală la energia atomică. (Această hotărâre, după părerea mea salutară, va fi în mod sigur acompaniată de o serie de măsuri nepopulare şi eşecuri tehnologice şi economice.) Slăbirea poziţiei lui Sigmar Gabriel, atât în cadrul cabinetului, cât şi în opinia publică, va înclina balanţa numeroaselor tratative necesare guvernării în detrimentul SPD.
După părerea mea, acordarea Ministerului de Externe lui Frank-Walter Steinmeier (SPD), nu compensează acest avantaj al CDU/CSU şi al doamnei Merkel.
Surprinzător pentru neiniţiaţi poate să apară numirea d-nei Ursula von der Leyen (CDU) ca Ministru al Apărării. Există însă şi aici opinia destul de răspândită potrivit căreia Angela Merkel plasează un alt concurent, de data aceasta din propriile rânduri, într-un “Schleudersitz”.
D-na von der Leyen, cunoscută prin ambiţia sa, a acceptat această în sine grea misiune, care devine şi mai grea când îţi lipseşte total calificarea, şi va lupta cu dârzenie. Dar va face în mod sigur greşeli, care vor fi exploatate apoi după nevoie.
Angela Merkel este adesea considerată în afara Germaniei ca o a doua “Doamnă de Fier”, fiind comparată cu Margaret Thatcher.
Imaginea ei în Germania este cu totul alta. Nu i-ar trece prin minte nimănui să o numească “Eiserne Lady”.
În cercurile politice i se atribuie adesea denumirea de “Schwarze Wittwe” (“Văduva Neagră”), deoarece şi-a devorat nu numai o dată partenerul politic (vezi dezastrul elctoral al partidului SPD după prima “Mare Coaliţie”, dispariţia momentană a Liberalilor germani, înlăturarea lui Friedrich Merz, acordarea Ministerului Apărării lui Carl-Theodor von Guttenberg şamd).
De răspândire mai largă este denumirea de “Teflonkanzlerin” (“Cancelara de teflon”), deoarece iese cu faţa “curată” din cele mai penibile situaţii. Noroiul politic nu se lipeşte de ea, chiar şi în cazurile în care a sărit ea însuşi cu ambele picioare în baltă, ci se scurge pe alţii.
Iar şi mai mulţi o numesc, lucru pentru mine cu totul de neînţeles, “Mutti” (mămica).
După euforia momentană a ratificării tratatului de coaliţie şi a evitării unor noi alegeri, după duioşia rar întâlnită pe care o manifestă politicienii în relaţiile dintre ei, (lucruri puţin influenţate şi de apropierea Sărbătorilor), va veni mahmureala. Asta se va întâmpla cel târziu după Bobotează, dată la care toate partidele din Germania fac bilanţul şi încearcă să-şi cristalizeze politica viitoare.
Vor curge şi lacrimi.
Lacrimile d-nei Merkel se vor prelinge de pe stratul de teflon, bineînţeles, fără s-o ude.
Restul vă las să-l ghiciţi singuri.