Le Tour de France, toujours dans mon cœur

„Turul este tot – pur și simplu tot. E mai mult decât ciclism. (…) Nici măcar nu e vorba despre istorie – e mai mult despre cât de unic e ca eveniment sportiv anual. Nu mai e nimic asemănător. Nu e doar un joc și gata, nu e Super Bowl. Sunt trei săptămâni. Este cel mai greu eveniment sportiv din lume. Știu ce sacrificii trebuie să faci doar ca să fii acolo. (…) Consecințele câștigurilor și eșecurilor sunt efectiv uriașe. Îți schimbă viața. Îmi place la nebunie, la nebunie. E al naibii de genial!”[1] – Mark Cavendish

Îmi place dincolo de orice rațiune – mai ales că nu sunt genul pentru care sportul este o pasiune fără limite – ciclismul pe șosea în marile tururi sau în anumite clasice de o zi. Am făcut în timp și nu dintr-o dată o pasiune pentru cursele de ciclism așa cum alții fac o pasiune pentru șah, de exemplu. Sunt capabil să stau ore întregi în fața televizorului să urmăresc o astfel de cursă. Dintre toate evenimentele cicliste, Turul Franței, așa cum declara din șa Mark Cavendish, este unic, incomparabil. Este plăcerea supremă a spectatorului din fotoliu, așa cum este și pentru spectatorul fanatic de pe marginea șoselelor, pe măsura sacrificiilor și talentului celor care aleargă în cursă.

5 iulie

Începând de astăzi se lansează Turul Franței. Ce spune prologul? După trei ani în care „Grand Depart” s-a petrecut în afara Franței, ediția din 2025 revine acasă. Se pleacă de la Lille, un oraș vibrant din nordul Franței, într-un decor familiar și cu de neocolitele tensiuni competitive ale începutului. Primele trei etape din nordul Franței oferă revenirea unui simbol: Mûr-de-Bretagne. În prima săptămână, cicliștii vor avea de înfruntat și un contratimp la Caen.

Traseul din acest an cuprinde șapte etape pentru sprinteri, șase etape colinare și alte șase în munți, dintre care cinci se încheie cu sosiri la altitudine – printre ele, nume grele ca Hautacam, Mont Ventoux și Col de la Loze. Ediția din acest an are o semnificație aparte: se împlinesc patruzeci de ani de la ultimul triumf francez în Marea Buclă, obținut de Bernard Hinault în 1985. De-atunci, mai mulți rutieri francezi au urcat pe podium, însă nu pe primul loc. Cea mai puternică generație post-Hinault a fost în 2014, când Péraud, Pinot și Bardet au încheiat în top 6. Anul trecut, niciun francez nu a intrat în primii zece ai clasamentului general.

Media de vârstă în pluton este în această ediție a Turului de 28 de ani și 343 de zile. Cel mai tânăr este spaniolul Ivan Romeo, la 21 de ani și 323 de zile – unul dintre cei 49 de debutanți. Cel mai experimentat este Geraint Thomas, cu ai săi 39 de ani și 41 de zile. Față de anul trecut, în acest an participă o echipă în plus – Tudor Pro Cycling Team, cu Julian Alaphilippe în prim-plan. Cele mai longevive sunt Movistar (43 participări consecutive), Visma-Lease a Bike (42) și Lotto (38). Cea mai tânără echipă este Intermarché-Wanty, cu o medie de doar 25,5 ani. La polul opus, Cofidis are media de vârstă cea mai mare, de 31 ani.

La 26 de ani, Tadej Pogačar, originar din Klanec, Slovenia, are trei succese în Turul Franței și până acum 99 de victorii în palmares, călcând pe urmele legendarului Eddy Merckx, poreclit „Canibalul” la vremea lui. UAE Team, echipa lui Pogačar, îi mai include printre alții pe portughezul Joao Almeida, câștigător în acest an al curselor Itzulia, Turului Romandiei și Turul Elveției, pe Adam Yates, Jonathan Narvaez și spaniolul Marc Soler. Principalul rival al slovenului pare să fie și în această ediție a Turului tot danezul Jonas Vingegaard – Visma Lease a Bike, dublu câștigător al Turului Franței (2022 și 2023), la 28 de ani.

Jonas Vigegaard a început sezonul cu o victorie în Turul Algarve, dar după înfrângerea din Paris-Nisa s-a concentrat pe obținerea celei mai bune forme fizice la startul de la Lille. S-a testat în Criteriul Dauphine, unde a terminat la 59 de secunde în urma lui Tadej Pogačar, care nu a mai forțat în final, după ce și-a asigurat locul întâi. Dar în Turul Franței miza va fi diferită. Jonas va fi susținut de o echipă puternică, care îi include pe Simon Yates (câștigătorul din acest an al Turului Italiei), Matteo Jorgenson, Sepp Kuss sau Wout Van Aert ca nume cheie.

O altă vedetă participantă la Turului Franței este Mathieu Van Der Poel, care a declarat înainte de start că este perfect conștient care-i este rolul în echipa sa, Alpecin, și că nu ia în calcul tricoul verde, pentru că acest obiectiv i-a fost încredințat de conducerea tehnică sprinterului Jasper Philipsen. A ținut totuși să completeze că a bifat în calendar câteva etape și va încerca să obțină măcar o victorie în această ediție a Turului.

Vești interesante înainte de startul de la Lille și din tabăra echipei Ineos Grenadiers, unde a revenit managerul Dave Brailsford, după ce s-a retras din funcția pe care a ocupat-o la clubul de fotbal Manchester United. Brailsford nu e un nume oarecare în lumea ciclismului, a fost managerul care a dus echipa Team Sky – actuala Ineos Grenadiers spre cele șapte victorii în Turul Franței, între anii 2012 și 2019. Surse din interiorul echipei susțin că revenirea lui Dave Brailsford a avut un rol în amânarea anunțului oficial al componenței echipei, care a venit abia cu 48 de ore înainte de startul din Lille. Simbolismul revenirii lui Brailsford este aducător de mari speranțe, mai ales că la Ineos se va marca și ultima participare a lui Geraint Thomas (campionul din 2018) într-un mare tur.

Jurnaliștii de la L’ Equipe au făcut un top al favoriților înainte de start, care arată așa: Tadej Pogačar – cinci stele din cinci; Jonas Vigegaard – trei stele din cinci; Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step) – două stele din cinci; Primož Roglič – o stea din cinci. Au mai fost nominalizați apoi ca fiind capabili de surprize pe: Matteo Jorgenson, Carlos Rodriguez (Ineos Grenadiers), Ben O’Connor (Jayco AlUla) sau Joao Almeida. Nicio surpriză.

6 iulie

Prima etapă din Turul Franței este deja istorie. Au fost 184,7 de km în buclă, cu start și finiș la Lille. Lille este capitala regiunii Hauts-de-France. La început a fost un oraș fortificat, în secolul al XI-lea. De-a lungul secolelor, orașul a fost modelat de diverse influențe – flamande, spaniole și franceze, moștenire care se reflectă în arhitectura orașului, în cultura și în dialectul local (ch’ti).

A fost o etapă cu vânt sâcâitor, care a favorizat și nu prea formarea de evadări, deși încercări au fost de la bun început. După vreo sută de km rulați, s-au desprins din nou Mattéo Vercher (TotalEnergies) și Benjamin Thomas (Cofidis) care au luptat pentru punctul acordat în vârful cățărării de pe Mont Cassel și au creat împreună un incident aproape amuzant, dar care era să-i coste, pentru că după ce a câștigat sprintul, Benjamin Thomas a alunecat pe pavaj și l-a antrenat în căzătură și pe Mattéo Vercher.

Cu 17 km înainte de final, s-a creat o bordură în pluton, din cauza vântului, după care s-a rupt un grup de frunte, în care erau Tadej Pogačar, Jonas Vingegaard sau Enric Mas (Movistar), dintre cei care se luptă pentru clasamentul general sau sprinteri ca Jasper Philipsen (Alpecin), Biniam Girmay (Intermarché), Anthony Turgis (TotalEnergies), în timp ce în grupul din spate au rămas prinși Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step), Primož Roglič (Bora), dar și sprinteri vedetă ca Johnathan Milan (Lidl Trek), Magnus Cort (Uno-X) sau Tim Merlier (Soudal Quick-Step).

S-au bătut cu șanse pentru victorie Philipsen, Girmay și Turgis și a câștigat Philipsen, bine susținut și de Mathieu Van der Poel, îmbrăcând tricoul galben. Grupul doi a sosit cu 39 de secunde întârziere. Cum s-ar spune, Evenepoel și Roglič pleacă deja cu un handicap de 39 de secunde în competiție, față de Pogačar și Vingegaard.

7 iulie

Etapa de ieri, a doua, a fost catalogată de semi-munte, cu 203,8 km între Lauwin-Planque și Boulogne-sur-mer. O etapă cu sprint intermediar la kilometrul 154,6, unde s-a lăsat cu scandal și reproșuri între Johnathan Milan (Lidl Trek) și Biniam Girmay (Intermarché), cu două cățărări de categoria a treia și două de a patra. Mathieu Van der Poel și-a dorit mult victoria de etapă, în timp ce Pogačar, Vingegaard și Evenepoel s-au tatonat, încercând fie să nu cedeze nimic din pozițiile câștigate după prima etapă, fie să recupereze – Remco Evenepoel ori să sporească avantajul Tadej Pogačar.

„Ciclistul olandez Mathieu Van der Poel s-a impus duminică în etapa a doua a Turului Franței 2025 și a trecut pe primul loc al clasamentului general. Mathieu Van der Poel (Alpecin-Deceuninck) a controlat perfect finalul plin de evenimente al etapei a doua a Turului Franței, duminică, la Boulogne-sur-Mer. După ce a parcurs plutonul în ultimele două urcări, olandezul nu a fost prins în capcana numeroaselor mișcări ale francezilor, în special ale lui Kevin Vauquelin (Arkea-B & B Hotels) și Romain Grégoire (Groupama-FDJ), apoi i-a învins la sprint pe Tadej Pogačar (UAE Team Emirates XRG) și pe Jonas Vingegaard (Visma-Lease a Bike), clasat pe locul al treilea” – așa sună o cronică a etapei de ieri.

Eu aș mai avea de adăugat câte ceva legat de finiș, urmărind notițele. Cu 7 km înainte de finiș, Remco Evenepoel conducea grupul aflat în fruntea cursei, dornic să mai recupereze din diferența de 39 de secunde de alaltăieri. N-a reușit mare lucru, în special din cauza lui Van der Poel, desigur, dar și a cuplului de la Visma – Vingegaard și Matteo Jorgenson, care au simulat pe rând atacuri la kilometrul 5 și 4 înainte de finiș, a lui Kevin Vauquelin sau a lui Julian Alaphilippe (Tudor Pro Cicling) care au încercat atac după atac înainte de finiș. În cele din urmă în sprintul final au fost implicați Van der Poel, Pogačar, Vingegaard, Grégoire și Alaphilippe, care au trecut în această ordine linia de sosire. Mathieu Van der Poel a îmbrăcat tricoul galben. În clasamentul general, pe locul doi este Tadej Pogačar, la 4 secunde și Jonas Vingegaard, la 6 secunde. Una peste alta, Alpecin și-a adjudecat primele două etape din Turul Franței.

8 iulie

Etapa a treia în Turul Franței, de 177,8 km, a fost una de plat, între Valenciennes și Dunkerque, o etapă pentru sprinteri. Cu vânt din lateral, cu multe căzături, nervozitate în pluton și abandonuri, la finiș sprinterul belgian Tim Merlier (Soudal Quick-Step) l-a învins cu câțiva centimetri pe sprinterul italian Jonathan Milan (Lidl Trek); acesta din urmă a preluat însă tricoul verde de lider al sprinterilor. Povestea dramatică a etapei îl privește pe Jasper Philipsen, sprinterul de la Alpecin, câștigătorul primei etape, care a fost nevoit să abandoneze accidentat cursa și Turul. În timp ce se apropia de sprintul intermediar, Philipsen a căzut după ce s-a lovit de francezul Bryan Coquard (Cofidis), care a fost la rândul său dezechilibrat de belgianul Laurenz Rex (Intermarché).

Picanteria zilei a venit de la Trine Vingegaard, soția lui Jonas, vedeta de la Visma, care a făcut o declarație presei după etapa a doua, acuzând metodele managementul tehnic al echipei soțului său: „Nimeni nu îl cunoaște pe Jonas mai bine decât mine și vă spun că Visma îl împinge prea la limită. Cred că e există un pericol real ca o astfel de strategie să îl ardă prea repede. Cred că uneori oamenii de acolo uită că este până la urmă un simplu om și vor mereu totul de la el. Acest lucru ar putea fi ca un bumerang, atât pentru Jonas, cât și pentru echipă”. Dacă a făcut declarația cu acordul lui Jonas sau nu, este mai puțin important, ideea este că în familia Vingegaard se simte tensiunea de cursă, indusă de superioritatea individuală covârșitoare a slovenului Tadej Pogačar și de dificultățile managerilor sportivi ai Visma de a contracara această superioritate.

9 iulie

Ieri am avut parte de un prim regal de Turul Franței în acest an, pentru că Eurosport a programat transmisia integrală a etapei a patra, de la Amiens la Rouen. Zisă etapă de semi-munte, de 173,8 km, a fost de fapt o etapă de semi-plat, dacă pot spune așa, cu 125 de km de traseu colinar și în final câteva cățărări scurte și nu prea dificile, de categoria 3 și 4, care trebuiau să ducă la final cicliștii puternici, capabili să dea lovitura finală. Favorit al etapei era Tadej Pogačar, dar și Mathieu Van der Poel își declarase intenția de a lupta pentru păstrarea tricoului galben. Așa se face că, spre final, Tadej Pogačar a încercat să dea un atac care să-l ducă la final, dar nu a putut să se descotorosească mai întâi de Jonas Vingegaard și apoi de Mathieu Van der Poel. În spatele lor, Remco Evenepoel a făcut un efort semnificativ ca să nu lase tandemul Pogačar – Vingegaard să se distanțeze din nou în clasamentul general, astfel că, spre final, lupta pentru câștigarea etapei s-a dat între marile vedete ale turului. La sprintul final au luptat Pogačar cu Van der Poel, tatonați îndeaproape de Vingegaard. Evenepoel a sosit al șaptelea.

„M-am simțit foarte puternic azi. Sunt foarte fericit că am reușit să stau cu Tadej pe o cățărare care i s-a potrivit lui mult mai bine. Cred că am făcut cel mai bun efort solitar de un minut din cariera mea pe ultima ascensiune a zilei. Prestația mea de azi arată o dată în plus că am devenit mai exploziv, dar Tadej rulează incredibil. L-am simțit foarte puternic și a meritat cu prisosință să câștige”, a declarat la final Jonas Vingegaard, ceva mai împăcat, pentru că, după primele patru etape ale Turului pasivul este de numai opt secunde, ecart față de Tadej Pogačar, pe care slovenul le-a obținut din bonificaţii, nu pe șosea.

10 iulie

Ieri, etapa a cincea din Turul Franței: plat, 33 km, contratimp, un circuit în jurul Caen. A câștigat, confirmând pronosticurile, Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step), care l-a devansat ca timp de sosire pe Tadej Pogačar (Team UAE), care și el a făcut o cursă excelentă, cu 16 secunde. Pe locul 3 a terminat Edoardo Affini (Visma Lease a Bike) la 33 secunde distanță. Colegul lui Affini, Jonas Vingegaard, a sosit abia în al 13 timp, adică la un minut și 21 de secunde, mai slab decât Primož Roglič (Bora), sosit la 12-lea, la un minut și 19 secunde de Evenepoel.

Jonas Vingegaard a căzut pe locul patru în clasamentul general, la un minut și 13 secunde, Primož Roglič a intrat în top zece, pe locul 8, la două minute și 30 de secunde; Tadej Pogačar a îmbrăcat tricoul galben, urmat la 42 de secunde de Remco Evenepoel și pe locul trei de Kévin Vauquelin (Arkéa), la 59 de secunde.

Vingegaard a performat mai slab decât se aștepta toată lumea și a pierdut multe minute în raport cu Pogačar, exact în ziua în care se lăuda că stă destul de bine, că rivalul său nu îi luase secunde pe șosea. Ei bine, i le-a luat din greu la contratimp, cât să arate că este un ciclist complet. Danezul, în schimb, dacă se antrenează să nu rămână în urmă la sprinturile în pantă ale slovenului, se vulnerabilizează la contratimp și tot așa. Rămâne de văzut ce va mai fi până la finalul acestei prime săptămâni a Turului.

11 iulie

Sunt foarte entuziasmat să scriu despre etapa de ieri, a șasea din Turul Franței. Etapă valonată, de semi-munte, cu cinci cățărări de categoria a treia și una de categoria a patra, cu plecarea de la Bayeux și sosirea la Vire Normandie, după 197 km de traseu, a fost potrivită pentru formarea de evadări și trecută ca obiectiv de punchers. La final, după o evoluție încântătoare, marcată de determinare și cerbicie, a fost câștigată de irlandezul Ben Healy, de la EF Education EasyPost.

Ben Healy a dat un prim atac după 25 de km de cursă, fără succes. A încercat din nou să scape de pluton după alți 100 km și s-a format un grup de opt cicliști, între care și Mathieu Van der Poel, cam cu 90 de km înainte de finiș. Cu 40 km înainte de sosire, Ben Healy a atacat de unul singur din grupul de frunte și nu a mai putut fi ajuns înainte de sosire deși în urmărirea sa s-au lansat Quinn Simmons (Lidl Trek) și Michael Storer (Tudor Pro Cycling Team). La final, Ben Healy avea să declare că visul tatălui său și al lui copilului Ben s-a împlinit cu această victorie de etapă în Turul Franței. În 2023, Ben Healy reușise o victorie relativ similară în etapa a opta a Turului Italiei.

Cu victoria de ieri, Ben Healy a urcat pe locul 8 al clasamentului general. Mathieu Van der Poel a sosit ieri cu aproape patru minute după Healy, dar cumva a reușit, pentru o secundă diferență, să ajungă pe locul întâi în clasamentul general și să îmbrace din nou tricoul galben. Așa că s-au făcut dislocări în clasamentul general: pe doi Pogačar, pe trei Evenepoel, pe patru Vauquelin și pe cinci Vingegaard.

12 iulie

Ieri, în Turul Franței, etapa șapte – Mûr de Bretagne, un simbol, o legendă în traseele acestei mari curse cicliste. Întrebat, înainte de etapă, cum vede reîntoarcerea după patru ani pe Mûr de Bretagne, Jonas Vingegaard își amintea că a pedalat atunci în grupul câștigătorului de etapă, Mathieu Van der Poel și că i-a fost greu, deși cățărarea nu este foarte lungă, și se aștepta să fie la fel și de această dată.

Startul în etapă s-a dat din Saint Malo și au fost de parcurs 195,6 km în total, cu cele două cățărări de final pe Mûr de Bretagne. S-a format o evadare, în care s-a regăsit și Geraint Thomas, de la Ineos, dar a fost prinsă de pluton înainte de cățărările finale. Mathieu Van der Poel (Alpecin Deceuninck) a fost și n-a fost acolo, pentru că pe ultima cățărare nu a mai ținut pasul, din momentul în care Remco Evenepoel a început să ducă o trenă apăsată. Greu de înțeles ce anume a avut în minte Evenepoel, pentru că în spatele său erau Tadej Pogačar și Jonas Vingegaard. Previzibil, Pogačar a atacat în ultimii doi km, cu Vingegaard în roata sa, și au trecut linia de sosire unul după celălalt, cu slovenul câștigând etapa. Matteo Jorgenson, colegul lui Vingegaard, a sosit al cincilea, urmat de Remco Evenepoel. Primož Roglič a venit pe locul 16 la finiș, la 21 de secunde distanță de primii doi.

13 iulie

Astăzi etapa a noua în Turul Franței, mâine etapa a zecea. Deși este o zi de luni, care ar trebui să fie și zi de pauză, a fost programată o etapă de cursă pentru a participa alături de toată Franța la sărbătoarea națională de 14 iulie. O etapă montană, cu șapte cățărări de categoria a doua și una de categoria a treia, va fi una spectaculoasă probabil, plină de surprize, cu cicliști obosiți după nouă etape grele în picioare.

Ieri, jurnalul spaniol „Sport.es” a publicat un articol despre ciclistul danez Bjarne Riis, care a câștigat în anul 1996 Turul Franței, punând capăt seriei de cinci victorii consecutive ale spaniolului Miguel Indurain. La un forum despre ciclism organizat la Copenhaga, Bjarne Riis a decis să recunoască că a fost „dopat până în măduva oaselor” și că a făcut-o în deplină cunoștință de cauză: „Eram complet dopat. Știam ce fac. Nu regret pentru că făcea parte din acea perioadă și era un sistem pe care l-am acceptat cu toții în tăcere”. Lance Armstrong, care a fost dovedit dopat cu eritropoietină, și-a pierdut cele șapte titluri de câștigător al Turului Franței. După declarația sa publică, probabil și Bjarne Riis își va pierde titlul. Mai rămâne Miguel Indurain, care nu a fost vădit ca fiind vreodată dopat și nici nu a ieșit public să vorbească despre acest lucru. Poate fi spaniolul singurul ciclist cinstit, iar americanul și danezul să fie cei necinstiți? Greu de spus.

Etapa a opta a Turului Franței, de la Saint-Méen-le-Grand la Laval, 171.4 km, a fost câștigată la sprint de italianul Jonathan Milan (de la Lidl Trek). Rămăsesem dator să consemnez rezultatul unei etape fără un istoric deosebit. La km 80, din ce-mi aduc aminte, au format o evadare doi cicliști ai Total Energies, anume Mathieu Bourgaudeau și Matteo Vercher, care nu a reușit în niciun moment un ecart mai mare de un minut și 20 de secunde. Așa că înainte de cățărarea de la Côte de Nuille sur Vicoin au fost ajunși de pluton, unde echipele au început să se poziționeze pentru sprint. Sprintul final a fost vizat și de Wout van Aert, care nu a reușit însă să treacă de Johnathan Milan și a trecut al doilea linia de sosire. Apoi, în ordine, și alți sprinteri: Kaden Groves, Pascal Ackerman și Arnaud De Lie.

14 iulie

În Turul Franței, etapa nouă a fost fără îndoială ziua lui Mathieu Van der Poel și a colegului său de echipă, Jonas Rickaert, care au plecat imediat după start în evadare și au rezistat în față până aproape de finiș; Van der Poel a fost prins abia în ultimul km. Etapa de 174,1 km, între Chinon și Châteauroux, era una pentru sprinteri, cu Johnathan Milan (Lidl Trek) și Tim Merlier (Soudal Quick-Step) mari favoriți. Or, evadarea lui Mathieu Van der Poel, prinsă după mari eforturi ale plutonului, care l-a ajuns pe olandez abia cu 700 de metri înainte de linia de sosire, era cât pe ce să fure spectacolul sprintului final. Care a avut totuși loc și i-a adus victoria lui Tim Merlier.

Tim Merlier are cinci victorii în marile tururi în luptă directă cu Johnathan Milan, trei în Turul Italiei și două în Turul Franței. Ieri Team UAE a anunțat abandonul lui Joao Almeida, care căzuse în etapa șapte și ieri a înțeles că nu mai poate continua. Almeida trebuia să fie principalul locotenent al lui Tadej Pogačar în etapele de munte, ca cea de astăzi, dar istoria vrea să se scrie astfel. Ceea ce ne duce la o altă discuție interesantă.

Visma a făcut grele etapele 7, 8 și 9, în care s-a alergat nebunește. Prilej pentru Joxean Matxin, director sportiv la UAE, să mărturisească că nu le este deloc clar ce anume vrea echipa rivală. Jurnaliștii de specialitate, în căutarea unei explicații, au venit cu următoarea teorie: Strategia echipei lui Jonas Vingegaard este cu bătaie lungă, vrea să îi stoarcă pe locotenenții lui Tagej Pogačar și să îl obosească pe acesta cât mai mult posibil, în perspectiva celei de-a treia săptămânii. O strategie ce pare similară cu cea de acum trei ani, când Visma i-a dat lovitura decisivă lui Pogačar pe Col du Granon, în a treia săptămână.

15 iulie

Etapa zece din Turul Franței a fost un spectacol pe cinste. O numesc etapa Healy – Yates. Pentru că protagoniștii spectacolului au fost cicliștii Ben Healy, irlandezul de la EF Education Easy-Post, care a câștigat în etapa a șasea, și Simon Yates, de la Visma Lease a Bike, câștigătorul Turului Italiei din acest an.

Healy și Yates au făcut parte din evadare de 30 de oameni (care s-a subțiat cățărare după cățărare), alături de alți cicliști foarte valoroși, unul și unul, ca Thymen Arensman (Ineos), Ben O’Connor (Jayco AlUla) sau Michael Storer (Tudor). Cu trei kilometri înainte de sosire, la baza ultimei ascensiuni, Simon Yates a atacat și a reușit să sosească detașat cu 9 secunde înaintea lui Thymen Arensman și cu 31 de secunde înaintea lui Healy. Ben Healy, care avea o întârziere de 3 minute 55 de secunde față de Pogačar, a sosit cu 4 minute 20 de secunde avans față de fostul lider, așa că a preluat tricoul galben. Asta a fost tot. Dar a fost senzațional în același timp!

În pluton nimic deosebit. Visma nu a mai apăsat prea tare pe accelerație, mai ales după ce Simon Yates a plecat pentru victorie, așa că Pogačar, Evenepoel și Vingegaard au făcut meci egal. Singura diferență în clasamentul general este meritoria clasare, fie și pentru o etapă, a carismaticului irlandez Healy pe primul loc, urmat de cei trei, în ordine și apoi de Matteo Jorgenson, colegul de echipă al lui Jonas Vingegaard. Cicliștii francezi nu au reușit să onoreze în vreun fel sărbătoarea lor națională, spectacolul le-a fost furat de un britanic și un irlandez.

17 iulie

Prima etapă după pauză a plecat din Toulouse și s-a întors acolo după 154,2 km de plat, adică o diferență totală de nivel de cam 1.500 metri. Și am marcat și jumătatea Turului, adică a celor 3338,8 km. Toulouse, orașul de cărămidă roșie – „La Ville Rose” este al patrulea ca mărime al Franței, important centru tehnologic – Airbus, Centrul Spațial Toulouse – și universitar. A fost fondat de romani, desigur, iar în secolul al cincilea a fost capitala regatului vizigot. În Evul Mediu a fost capitala provinciei Languedoc și, după Revoluția Franceză, a Occitaniei. Astăzi este principalul oraș al prefecturii Haute – Garonne.

Pe șosea, ieri s-a rulat nebunește, plutonul încercând, din diverse motive, să interzică evadările, în timp ce multe echipe căutau să-și trimită oameni în evadare, în căutarea victoriei de etapă. Dar victorie de etapă au vrut și Mathieu Van der Poel sau Wout van Aert, care au reușit și ei, la un moment dat să se desprindă din pluton și să plece în urmărirea grupului de frunte. Jonas Abrahamsen (Uno-X Mobility) a atacat încă din start, urmat de campionul Elveției, Mauro Schmid (Team Jayco Alula). Cei doi au fost urmați de alți câțiva cicliști și așa s-a format grupul de frunte, care nu a avut niciodată mai mult de 2 minute și jumătate în fața plutonului.

Viteza medie a fost mare, la fel și agitația în grupurile desprinse și în pluton, așa că nu a fost răgaz de plictiseală. Cu 14 km înainte de sosire, Mauro Schmid a atacat din nou și numai Jonas Abrahamsen a putut să-l urmeze. Sprintul de la finiș a fost câștigat de Abrahamsen, care a obținut pe de-o parte prima mare victorie din carieră, iar pe de altă parte i-a adus echipei Uno-X prima victorie într-un mare tur. Cu trei km înainte de finiș, Mathieu Van der Poel a plecat din grupul urmăritor, încercând să-i ajungă pe cei doi care se luptau pentru victorie. Nu a reușit, sosind la 7 secunde în urma lor la linia de sosire.

În spate, alte întâmplări au reținut atenția. Cu puțin peste 4 kilometri înainte de finiș, Tadej Pogačar s-a luat pe roți cu un alt rutier, s-a dezechilibrat și a căzut urât, lovindu-se la umăr de o bordură. Cum incidentul s-a petrecut înainte de intrarea în ultimii 3 kilometri, Jonas Vingegaard și ceilalți concurenți de general din grupul respectiv ar fi putut forța și e greu de crezut că Pogačar i-ar mai fi ajuns, dar au decis să-l aștepte, la îndemnul lui Vingegaard. Ulterior, Mauro Gianetti, managerul de la UAE, a declarat: „Nu e nimic grav. Eram, desigur, foarte îngrijorați, pentru că atunci când cazi, nu știi niciodată cum vei cădea sau care vor fi consecințele. Dar am văzut că a reușit să se ridice în picioare aproape imediat. Este furios din cauza căzăturii, dar spune că este bine. Din fericire, nu e nimic grav. (…) Plutonul a așteptat. Acesta a fost un mare semn de respect. Jos pălăria tuturor celor care au fost în față”.

Ben Healy a rămas în galben după etapa de ieri, cu aceleași 29 de secunde diferență față de Tadej Pogačar, al doilea clasat. Un clasament general neschimbat în primele cinci poziții față de cel de la finalul etapei a zecea.

18 iulie

Etapa 12 din Turul Franței a pornit din Gasconia, din pitorescul Auch, ca să se încheie după 180,4 km cu cățărarea de pe Hautacam. O etapă de munte din cele patru programate în această ediție a Turului, urmată astăzi de contratimpul de pe traseul de 10,9 km, tot de munte, între Loudenvielle și Peyragudes. Putem spune că ieri s-a desfășurat o etapă vedetă din mai multe motive. Președintele Franței, Emmanuel Macron a ales această etapă ca să onoreze Turul și a așteptat cicliștii la linia de sosire de pe Hautacam, aplaudându-l pe câștigător, adică pe Tadej Pogačar.

Etapă vedetă și pentru că se aștepta revanșa lui Pogačar după înfrângerea din 2022. Cine a așteptat sau a pariat pe revanșă, a obținut satisfacție: slovenul i-a luat ieri 2 minute și 10 secunde lui Jonas Vingegaard. Să ne amintim, Pogačar căzuse cu o zi înainte și, chiar dacă nu au fost urmări grave, sportivul sloven s-a resimțit serios. Ar fi trebuit să fie victimă sigură a Visma. Dar Visma a avut propriile sale probleme. Matteo Jorgenson, Wout Van Aert și Sepp Kuss nu au reușit absolut deloc să-l ajute pe Jonas Vingegaard să-l izoleze și să-l pună în inferioritate pe Tadej Pogačar. Singurul care, în acest sezon, s-a ridicat la nivelul ambițiilor echipei a fost Simon Yates.

Remco Evenepoel a sosit la 3 minute și 35 de secunde distanță după Pogačar, așa că Vigegaard, cu punctele bonus de la sosire, a trecut pe locul doi în clasamentul general, la 1 minut și 14 secunde diferență față de Evenepoel. Depinde de puterea de recuperare a celor doi dacă, după contratimpul de astăzi, Remco va reuși să recupereze timp față de Jonas sau nu.

Ieri a mai fost interesant de urmărit competiția internă din echipa Bora, dintre Florian Lipowiz, sosit ieri al treilea și Primož Roglič, sosit ieri al nouălea. Între ei, diferență de 1 minut și 39 de secunde. Cine este omul de clasament general al lui Bora, se întreabă toată lumea. Încă este greu de spus, dar va exista un răspuns schițat la finalul cursei de duminică, adică după contratimpul de munte și alte două etape una de munte și o alta semi-montană. Acum, Lipowitz este pe locul patru în clasamentul general, iar Roglič pe locul șapte, cu diferență între ei de 1 minut și 56 de secunde – avantaj germanul, care are și atuul tinereții, se pare.

Cu părere de rău, Ben Healy a avut ieri o zi teribilă, sosind la mare diferență de Pogačar, situație care l-a aruncat direct pe locul 11 în clasamentul general, la peste 13 minute diferență. Eforturile sale din etapa 6 și etapele 10 și 11 s-au răzbunat ieri cu asupra de măsură. Mi-a trezit o mare părere de rău să-l văd pe Healy chinuidu-se pe cățărări, susținut cu schimbul de colegii de echipă, dar incapabil să se ridice la exigențele zilei.

Nici contratimpul în ascensiune între Loudenvielle și Peyragudes nu a fost lipsit de surprize, scriind o poveste frumoasă și poate că și plină de lecții învățate. De la început trebuie spus că acest contratimp i-a adus lui Remco Evenepoel, care a terminat etapa pe locul 12, la 2 minute și 39 de secunde de câștigătorul prefigurat al etapei, Tadej Pogačar, un neașteptat ecart care-i face aproape inaccesibil accesul la primele două locuri la finalul Turului. Deși a luat startul cu două minute înaintea lui Jonas Vingegaard, Remco Evenepoel a fost ajuns și depășit de danez cu câțiva metri înainte de linia de sosire, ceea ce a fost probabil umilitor pentru un specialist al contratimpului, campion mondial și olimpic.

O altă poveste interesantă pentru această etapă de contratimp a fost legată de revenirea lui Primož Roglič, cu al treilea cel mai bun timp după Pogačar și Vingegaard, care a reușit și o clasare cu peste 30 de secunde mai bună decât colegul său de echipă de la Red Bull – Bora, Florian Lipowitz. Este, cred prima cursă din acest Tur în care Roglič are argumente serioase în fața candidaturii tânărului Lipowitz pentru poziția de lider al echipei în clasamentul general.

Povestea zilei de astăzi nu ar fi completă dacă nu voi sublinia că australianul Lucas Plapp, de la Jayco AlUla, a fost ciclistul care a coborât primul sub 25 de minute pe traseul de contratimp, iar timpul lui a rezistat până la momentul în care au intrat în cursă, pe rând, Roglič, Lipowitz, Vingegaard și Pogačar. Ceea ce este meritoriu și l-a remarcat din nou în ochii publicului, după reușitele din Il Giro.

20 iulie

În Turul Franței, ieri, etapa montană cu două cățărări speciale, pe Col du Tourmalet și a doua la final, la Superbagnères – La Carrière; adică etapa 14, de 177,8 km, cu plecarea de la Pau. O etapă de munte vedetă, cu multe, multe întâmplări și un câștigător pe care nu a pariat mai nimeni. În primul rând, pentru că a fost o etapă cu abandonuri importante: Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step) a abandonat pe urcarea Tourmalet, după ce a dat distanță și a discutat la mașină cu directorii sportivi; Mattias Skjelmose (Lidl-Trek), care a căzut la început de cursă, a încercat să revină pentru câțiva km, dar avea o rană deschisă la antebrațul stâng și în cele din urmă a abandonat și Steff Cras (TotalEnergies), care după 37 km de cursă a acuzat o suferință fizică care i se vedea clar pe față și a fost urcat în mașina echipei. 

Abandonul lui Evenepoel a surprins, desigur, după care mulți comentatori și colegi de cursă au început să vorbească despre semnele anterioare, despre o incapacitate fizică provocată de o suferință, care începuse să se manifeste din ziua anterioară, la contratimpul în ascensiune. Dar la fel de bine poate fi vorba despre o schimbare de planuri, în condițiile în care lui Remco Evenepoel îi suflau cu îndrăzneală în ceafă Florian Lipowitz (Red Bull – Bora) sau Oscar Onley (Picnic PostNL), ca să dau doar două nume. Poate îl vom regăsi pe belgian în Vuelta la toamnă, de ce nu?

Ca să revin, câștigătorul a fost dat de evadare. Thymen Arensmann, de la Ineos, a pornit cu 37 de km înainte de final într-o cursă solitară și a rulat curajos și robust, beneficiind și de o oarecare pasivitate a lui Tadej Pogačar, care nu a forțat. Cu 4 km înainte de finiș, Jonas Vingegaard a luat inițiativa și a atacat, cu Tadek Pogačar, Florian Lipowitz și Primož Roglič pe urmele sale. Roglič nu a ținut ritmul prea mult timp, apoi și Lipowitz a cedat ritmului impus de tandemul danezo-sloven. Cei doi l-au ajuns și l-au depășit în drum pe bravul Felix Gall (Decathlon), care plecase în urmărirea lui Arensmann, fără succes, dar cu tot ritmul lor superior, au sosit la mai bine de un minut după câștigătorul de etapă. Încă o dată trebuie să-l remarc pe Healy, care ieri a sosit împreună Roglič. Și a fost răsplătit pentru efort, pentru că s-a clasat după etapă pe locul 9 la general.

Astăzi etapă de semi-munte, cu plecarea de la Muret la Carcassone – 168,8 km. Sunt două cățărări de categoria a treia și una de categoria a doua, în Pas du Sant. Când vine vorba de cronica etapei, aș derula povestea de la sfârșit către început. A câștigat ciclistul belgian Tim Wellens (UAE Emirates XRG), după o cursă solitară de aproape 40 km în frunte, plecând din grupul de frunte al evadării, unde se afla alături de prietenul său, Victor Campanaerts (Visma Lease a Bike). Campaenaerts a sosit al doilea, după un minut și 28 de secunde, apoi – și aici se derulează momentul amuzant al zilei – al treilea sosește, după ce a sprintat la concurență cu Wout van Aert (Visma) și Axel Laurance (Ineos), francezul Julian Alaphilippe (Tudor Pro-Cycling Team) care are un moment de confuzie și crede că ar fi câștigat etapa, așa că în cele din urmă își ridică brațele, celebrând victoria, sub privirea amuzată a lui Van Aert. Dar era de înțeles, pentru că a fost unul dintre cicliștii afectați de căzătura de la începutul etapei.

23 iulie

Etapa 16, de ieri, a  fost preferata mea din această ediție a Turului. Desfășurată pe 171 de km, cu plecarea de la Montpellier și sosirea pe Mont Ventoux, după mai bine de 15 km de cățărare de categorie specială, această etapă este una dintre cele rare, în care lupta se dă pe mai multe fronturi și te ține cu sufletul la gură.

Din păcate, a debutat cu anunțul că Mathieu Van der Poel a abandonat, în urma unei pneumonii. Conform anunțului echipei sale, Alpecin – Deceuninck: „În urma consultărilor cu echipa medicală, s-a luat decizia ca Mathieu să nu continue în Turul Franței. Sănătatea sa este prioritatea absolută în acest moment, iar perioada de recuperare este esențială.” Recomandarea este o săptămână obligatorie de odihnă și apoi un examen medical amănunțit.

În ce privește finalul etapei, am avut luptă pe două fronturi. În grupul de frunte a atacat Enric Mas (Movistar), care a luat și un avans serios, dar insuficient totuși, pentru că adevărata luptă în acest grup au dat-o irlandezul Ben Healy (EF Education – EasyPost) și francezul Valentin Paret-Peintre (Soudal Quick-Step), care au luptat exemplar și au sprintat spre linia de sosire pentru prima victorie a unui francez în acest Tur. Paret-Peintre avea să-i mulțumească colegului său de echipă, Ilan Van Wilder, care l-a așteptat și l-a lansat pentru victorie, așa că pentru irlandez bătălia a fost oarecum inegală, deci efortul și mai meritoriu.

În grupul tricoului galben, Visma a desfășurat o tactică elaborată, în care Kuss, Benoot sau Campenaerts l-au purtat pe Jonas Vingeggard și l-au ajutat să-l atace și să-l izoleze pe Tadej Pogačar, pentru prima dată cu succes în această ediție de Tur. Iar slovenul a recunoscut în declarația dată după cursă că i-a fost cu adevărat greu de această dată să reziste asaltului dat de Vingeggard. Totuși, Pogačar a trecut primul linia de sosire și i-a mai luat 2 secunde danezului și în această etapă.

Un alt francez, Julian Alaphilippe, a făcut o cursă bună sosind al optulea, după Enric Mas. Și cei doi de la Bora, Roglič și Lipowitz au făcut o cursă bună și au sosit umăr la umăr. Până la urmă, în clasamentul general Healy a reușit să se mențină în primii zece, cu un avans de aproape 3 minute față de adversarul său direct, Carlos Rodríguez, Roglič și Lipowitz și-au consolidat locurile 5, respectiv 3, iar în frunte tandemul Pogačar – Vingegaard; ultimul la aproape 5 minute în fața lui Lipowitz și la 4 minute în spatele slovenului.

Astăzi, Jonathan Milan (Lidl Trek) a câștigat etapa a 17-a a Turului Franței, de la Bollène la Valence, 160,4 km. Etapă de plat, cu două cățărări repertoriate de categoria a patra, etapa a oferit un oarecare spectacol și chiar suspans. O evadare de patru cicliști s-a format destul de repede și nu a fost complet anihilată decât cu 4 km înainte de sosire. Wout van Aert a încercat să dea lovitura de unul singur, după cățărarea de pe Col de Tartaguille, dar s-a lămurit repede că nu-l țin picioarele să repete ceea ce odată îi era la-ndemână. „Cred că am înaintat în vârstă și viteza de alergare în pluton mi se pare tot mai nebună”, a declarat el înainte de startul cursei.

În ultimul kilometru s-a căzut. Tim Merlier (Soudal Quick-Step), principalul adversar al lui Johnathan Milan, a fost prins în spatele căzăturii. Biniam Girmay (Intermarche – Wanty) a fost rănit în busculadă și a trecut linia de sosire ținându-se de umăr. Poate fi clavicula, caz în care este foarte probabil să nu mai ia startul în etapa 18.

25 iulie

În Turul Franței, ieri etapa zisă regină, în Alpi, cu plecarea din Vif, 172,1 km: două cățărări de categoria specială pe traseu – Col du Glandon și Col de la Madeleine – și sosirea tot după o cățărare de categorie specială pe Col de la Loze. Etapa a fost prefațată de abandonul lui Enric Mas, de la Movistar. Ziua de joi, spectaculoasă, i-a adus o frumoasă victorie lui Ben O’Connor (Team Jayco Alula). Primul atac al australianului a venit în valea dinaintea ascensiunii finale, cu 41 km înaintea linei de sosire, urmat de alți doi cicliști și apoi din nou cu 16 km înainte de final când a rămas singur și nu a mai putut fi ajuns din urmă. O’Connor marchează și o premieră: este primul ciclist care nu provine din Europa și câștigă un finiș pe Col de la Loze.

Al doilea ciclist care s-a remarcat în această etapă a fost Oscar Onley (Picnic PostNL), sosit al patrulea în etapă, care a reușit astfel să-și facă loc între cei doi Bora – Florian Lipowitz și Primož Roglič: 22 de secunde după Lipowitz și cu un minut și 26 de secunde de Roglič. Cât despre duelul Pogačar – Vingegaard, nimic nou pe fond, slovenul și-a reconfirmat superioritatea, chiar dacă fără să dea neapărat o lovitură spectaculoasă, acționând cât să sublinieze un argument. În ultimul kilometru Pogačar a sprintat și a sosit cu nouă secunde înaintea danezului și cu două secunde în plus din bonificații și-a mărit avansul în clasamentul general la 4 minute și 26 de secunde. Așa că și-a luat și aici revanșa față de Vingegaard, după ce acum doi ani clacase pe ascensiunea pe Col de la Loze.

Astăzi, etapa 19, tot în Alpi, cu două cățărări de categorie specială, una pe traseu – Col du Pré și a doua la sosirea de La Plagne. Plecarea de la Albertville, un sprint programat aproape de plecare, la Ugine, apoi o cățărare de categoria a doua, una de categoria întâi, la Col de la Saisies și mai departe cele de categorie specială, despărțită și de una de categoria a doua. Etapa a fost scurtată cu peste 30 de km din cauza unui focar de infecție bovină pe una dintre ascensiunile prevăzute inițial.

Ciclistul neerlandez Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a obținut a doua victorie în acest Tur, trecând primul linia de sosire pe La Plagne. Arensman a trecut linia de sosire de o manieră spectaculoasă, desprinzându-se cu 13 km înainte de final de Pogačar și Vingegaard, pentru ca la final, cu toată revenirea celor doi, să reușească să păstreze un avans de 2 secunde și să treacă primul linia de finiș. În spatele lui, Jonas Vingegaard a reușit pentru prima oară să câștige un sprint în cățărare, devansându-l pe Tadej Pogačar cu 2 secunde, obținute ca bonificație. Cu două zile înainte de Paris, Tadej Pogačar are un avans de 4 minute 26 de secunde în clasamentul general, iar Florian Lipowitz (Red Bull – Bora – Hansgrohe) este clasat al treilea, la 11 minute și 9 secunde în spatele lui Jonas Vingegaard.

27 iulie

Din păcate, am ajuns la finalul Turului Franței din acest an. Zilele fierbinți de vară marchează cu maxime aproape istorice mijlocul verii. Sâmbătă, etapa 20 semi-montană în masivul Jura, cu startul la Nantua și finișul la Pontalier, după 184,9 km. Un traseu care favorizează echipele sprinterilor pentru un final spectaculos, cu două cățărări de categoria 4 și câte una de categoria 3 și 2. Finișul pe un plat în urcare.

Etapa a prilejuit, așa cum era de așteptat, o evadare reușită, care în final s-a redus la 12 cicliști, iar cu 16 km înainte de sosire, Kaden Groves (Alpecin Deceuninck), care e cunoscut în general ca un sprinter, s-a detașat și a terminat victorios pentru prima oară în Turul Franței, cu aproape un minut față de evadați și șapte minute față de plutonul cu principalii favoriți. Astfel, australianul Kaden Groves a devenit ciclistul cu numărul 114 care câștigă o etapă într-unul din cele trei mari tururi cicliste.

Astăzi a avut loc ultima etapă a Turului, de la Mantes-la-Ville la Paris, cu sosirea tradițională de Bulevardul Champs Elysees. Cum se știe, de această dată traseul a inclus și trei escaladări pe colina Montmartre (1,1 km, 5,9% gradient), cățărare care a mai folosită și la Jocurile Olimpice de anul trecut. „Întotdeauna vom avea Parisul!”, este replica celebră a personajului Ilsa Lund din „Casablanca”, după ce fostul său iubit, Rick Blaine, a fost de acord să-l ajute pe Victor Laszlo să scape din mâinile naziștilor.

Bănuiesc că directorii sportivi de la Visma îi vor fi servit o replică similară lui Wout Van Aert înainte de startul pentru finișul de la Paris. În primăvară, în „Giro d’Italia”, Visma a „curățat masa” la final. Astăzi a făcut-o din nou, chiar dacă nu a fost de ajuns pentru ca liderul lor la general, Jonas Vingegaard să și câștige Turul. Tadej Pogačar este câștigătorul acestui Tur al Franței, și asta pentru a patra oară. Din cauza ploii torențiale, organizatorii au neutralizat timpii de clasament general la a patra trecere pe linia de sosire de pe Champs Elysées, așa că Pogačar a știut că a câștigat 50 km înainte de finalul cursei și înainte de angajarea pe circuitul în ascensiune de pe Montmartre.

Wout Van Aert a câştigat la Paris, ceea ce a marcat și a zecea victorie a sa în Turul Franţei de-a lungul timpului. Wout l-a atacat pe Tadej Pogačar pe Montmartre și a obținut victoria după o splendidă cursă solitară, aducându-ne aminte de el cel de altă dată. A fost urmat de Davide Ballerini (Astana), Matej Mohoric (Bahrain) și Tadej Pogačar.  La general, primele cinci locuri sunt: Pogačar, câștigătorul, Vingegaard, Lipowitz, Onley (Picnic PostNL) și surpriza Felix Gall (Decathlon).

Înainte de finalul de la Paris, Tadej Pogačar, încă virtual câștigător al Turului, declara: „Cred că a fost o singură zi pe care să o pot numi «ușoară», dacă mă uit retrospectiv la ce s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni. Știu că în fiecare an mulți dintre noi spun «a fost cel mai greu Le Tour de până acum», dar cred, sincer, că nimic nu se compară cu anul acesta. Nu doar din punct de vedere al dificultății rundelor, ci și al modului în care s-a pedalat. A fost o nebunie, totul a fost la nivelul următor în 2025. Până și azi plutonul a tras pentru mare parte din etapă și simți că ai dat totul după o astfel de întrecere”.

Jonas Vingegaard s-a consolat și el după penultima etapă, recunoscând superioritatea rivalului sloven. Majoritatea jurnaliștilor sportivi francezi văd în superioritatea copleșitoare a lui Tadej Pogačar – ucigașul de competiții – o certitudine a unor practici necurate ce vor fi cândva dovedite, așa cum s-a întâmplat și cu Lance Armstrong. Poate da, poate nu. Vom trăi și vom vedea. Nu este mai puțin adevărat și că între Vingegaard și al treilea clasat, Lipowitz, este de asemenea un ecart masiv, de peste 6 minute și jumătate, izolându-i pe sloven și danez în frunte, ca pe două excepții după care se ridică o grea barieră.

[1] „Tour de Force”, Editura Pilot Books București, 2023