marți, iunie 25, 2024

Leny Caler. Autoportret

Cei care, asemenea mie, și-au petrecut o parte din existență în perioada comunistă, își amintesc, desigur, că una dintre regulile sacrosancte ale epocii era că cei ce, dintr-un motiv sau altul, cu forme legale sau prin ceea ce se numea trecerea ilegală a frontierei, părăseau țara deveneau automat non-persoane. Numele lor era oficial șters din memoria publică, acesta nu putea fi menționat în presă. De pildă, în cărțile de istorie a teatrului sau chiar în articole publicate în reviste sau jurnale prezența lor era eliminată din distribuții sau transformat în așa fel încât să nu poată fi recognoscibil.

Tocmai de aceea nu mică mi-a fost mirarea că în anul 1985 revista Teatrul, altminteri o publicație drastic cenzurată și cu o redacție pestriță în care erau și critici de mare calibru și oameni ai Securității, a început să publice Amintirile din teatrul românesc  ale actriței Leny Caler. Mărturisesc că știam pe atunci foarte puține lucruri despre semnatara amintirilor în cauză, iar cei cărora m-am adresat spre a-mi furniza detalii suplimentare, mi-au  împărtășit mai degrabă fapte de cancan decât detalii ținând strict de istoria teatrului.

În 1997, când prin strădania editurii Humanitas și a Gabrielei Omăt, avea să apară, în fine, primul tiraj din marele succes de librărie și nu numai reprezentat de Jurnalul lui Mihail Sebastian, imaginea vedetei de odinioară avea să prindă un plus de contur. Leny Caler fusese marea iubire a lui Sebastian. Cea care îi inspirase și pentru care dramaturgul scrisese Jocul de-a vacanța. Numai că iubirea fusese una cu năbădăi așa că subiectivismul notațiilor lui Sebastian era cum nu se poate mai evident. Criticii și istoricii literari au susținut că, într-un fel sau altul, Leny Caler îl inspirase și pe Camil Petrescu, marele rival al autorului Stelei fără nume. Câte ceva din Leny Caler s-ar regăsi fie în Ela din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, fie în Emilia sau chiar în doamna T din Patul lui Procust.

Sus menționatele Amintiri reprezintă corpusul de bază al textelor publicate acum între copertele volumului Artistul și oglinda, apărut în anul 2022 sub egida relativ recent înființatei edituri bucureștene Publisol. Curios e că editura a decis să publice volumul în cauză în seria consacrată romanelor. Or, Artistul și oglinda nu e nici pe departe un roman. Încă și mai curios e că editorul nu precizează că volumul de acum reproduce, din câte se pare întocmai, o primă ediție ce a văzut lumina tiparului în anul 2002 la editura Universal Dalsi. Ediție pentru care deduc că regretatul B. Elvin, cel căruia actrița i-a încredințat manuscrisul și care a publicat fragmente din el în Caietele Teatrului Național  ca și în revista Flacăra și care, pesemne, și-a dat silința ca alte câteva fragmente să apară în revista Teatrul, a scris Cuvântul înainte. Reprodus întocmai în versiunea din anul 2022. Un Cuvânt-înainte cumva atipic. Deloc encomiastic, pe alocuri chiar critic, subliniind și părțile bune și limitele inerente ale textului. Nu trebuie uitat că Leny Caler de abia absolvise câteva clase de liceu, că pe vremea în care frecventarea cursurilor unui Conservator de artă dramatică nu era condiționată de o diplomă de Bacalaureat.

Leny Caler și-a scris memorile în anii din amurgul vieții. Părăsise țara către sfârșitul anilor 50, cu speranța că poate în Israel sau poate la Berlin ar fi putut să aibă parte de un tratament care să îi vindece infirmitatea dobândită ca urmare a unui accident vascular. Accident ce o îndepărtase de scenă, ultima ei apariție fiind în rolul Constance din piesa lui Giraudoux Nebuna din Chaillot. Spectacol ce a avut premiera în aprilie 1959.

Când s-a apucat de scris, actrița realizase deja efemerul profesiei ei, un efemer mărturisit și lui B. Elvin căruia îi spusese că “de pe urma unui actor nu rămâne nimic”. Leny Caler își recuperează prin cuvânt și propria ei existență artistică ( o face onest, fără exaltări, fără exagerări inutile sau neconvingătoare, conștientă fiind că a abordat preponderant repertoriul comercial), și evocându-I tandru, cu respect, fără resentimente pe cei care într-un fel sau altul au influențat-o ori i-au stat îndeaproape. De la un oarecare Mihăilescu, cel ce i-a fost și profesor, și primul ei patron sau, mă rog, director) la Lucia Sturdza- Bulandra, Camil Petrescu, Ion Iancovescu, Victor Ion Popa căruia îi datorează consacrarea, Soare Z. Soare, Mihail Sebastian, Gheorghe Timică și George Vraca pe care i-a prețuit enorm, Maria Ventura și Elvira Popescu. Despre aceștia ca și despre Sică Alexandrescu, evocat în genul epistolar, Tudor Mușatescu și Nicușor Constantinescu scrie pe larg Leny Caler în corpusul de bază al cărții intitulat Scene din teatru. Sunt evocate pasager și alte mari personalități ale teatrului românesc din perioada interbelică. Tocmai de aceea cred că ediția ar fi câștigat enorm dacă ar fi avut necesarele note de subsol. Tot în această secvență găsim detalii despre samavolnica decizie de înlăturare a evreilor din teatru , despre devastatorul bombardament din 4 aprilie 1944, despre ce s-a întâmplat după ce țara intra încet-încet sub cizma rușilor și a comuniștilor, despre accidental ce a pus capăt carierei ei artistice. Într-un moment în care actrița își pierduse mult din aura de odinioară. Ultimul ei mare rol data din 1948.

Sub titlul Ultime impresii e republicată un fel de panoramare a unor spectacole berlineze. Nu s-ar putea spune că Leny Caler a înțeles prea mare lucru nici dintr-un spectacol montat de Peter Brook (Oedipus Seneca), nici din rescrierea lui Lear a lui Peter Bond, nici din Scandal cu publicul ( în carte spectacolul e numit Insultarea publicului) a lui Peter Handke, nici chiar din Amadeus a lui Peter Shaffer. Leny Caler a refuzat și inovațiile teatrului absurdului. “ Mi-a fost greu la început, câteodată aproape imposibil, să accept această avalanșă de anti, care contrazicea nu numai firea mea, ci tot ceea ce crezusem până atunci  că se poate numi artă”.

Alte patru secvențe de mai mică întindere completează util cartea. E vorba mai întâi despre un dialog datând din anul 1935 ( în gazeta Rampa) cu Mihail Sebastian, în care actrița tranșează indirect, din perspectivă proprie, celebrul Paradox diderotian, afirmând că “ am băgat de seamă că atunci când sunt emoționată, emoționez”. Un interviu din care respiră din toți porii iremediabiala dragoste a intervievatorului față de intervievată. E vorba mai apoi de o Addendă în triptic datorată lui Geo Șerban. Aceasta conține o schiță biografică a actriței, scrisori al căror adresant este, în principal,  B. Elvin și un portret emoționant scris de Gellu Dorian.

Cum apare în carte Mihail Sebastian? Ca un amic, ca un sfătuitor, ca o cunoștință apropiată. În nici un caz ca un iubit ori ca un amant.  Leny Caler e infinit mai empatică față de rivalul acestuia, Camil Petrescu. De altfel, autoarea are mereu grijă să nu acrediteze ori să confirme imaginea de femeie lesne abordabilă. Din contră. Insistă în afirmarea ideii că marea ei iubire a fost soțul ei. Criticul Scarlat Froda.

Leny Caler- ARTISTUL ȘI OGLINDA; Biblioteca Secolului al XX lea; Editura Publisol, București, 2022.      

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „despre ce s-a întâmplat după ce țara intra încet-încet sub cizma rușilor și a comuniștilor”
    Si ulterior inclusiv dupa 1989 sub cizma national-comunistilor adica d’alde Barbu, Vadim, Ungheanu etc.
    Si asta nu ar trebui sa apara in notele de subsol?

    De exemplu Mircea Crisan a emigrat in Germania unde a avut mare succes si a fost unul dintre putinii din emigratie care au fost efectivi in a denunta mascarada ceausista prin scheciurile sale pline de umor evreiesc usturator pentru ticalosii si idiotii care conduceau Romania . In anii ’90 l-am vazut la o sala de teatru din Israel.
    Era inegalabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro