joi, mai 19, 2022

Libia și ,,moștenirea” de 60 miliarde de euro a lui Muammar Gaddafi. Printre aspiranți…și România

Se îndreaptă oare situația din Libia spre normalizare? Greu de răspuns, dar se întrezărește o luminiță la capătul tunelului pe care țara, cândva cea mai bogată din Africa, îl parcurge de mai bine de un deceniu. Pe 24 decembrie ac., libienii ar urma să-și aleagă președintele pentru prima dată în istorie. Folosim condiționalul pentru că nu există garanții clare privind organizarea în condiții de securitate a acestei confruntări electorale la care participă câteva zeci de candidați. Evenimentele din 15 decembrie de la Tripoli susțin această afirmație. Între candidați: Saif al-Islam Gaddafi, fiul fostului dictator și Abdulhamid Dbeibah, actualul premier – ambii contestați de segmente importante ale populației. Unii observatori politici ai problematicii libiene apreciază că alegerile ar putea fi amânate în ultimul  moment urmând a fi organizate anul viitor. Dar dacă vor avea loc, la Tripoli se va instala un șef de stat ales în mod democratic, atât cât permite democrația într-o țară devastată de război civil.

Desigur, normalizarea unui mediu de securitate extrem de agitat cum este cel libian nu depinde doar de o persoană, fie ea și președinte, cu o legitimitate care va fi pusă imediat în discuție de adversarii  săi politici și nu numai. O veste bună a apărut însă săptămâna trecută: Stephanie Williams, diplomat american, a fost numită Consilier special pentru Libia al Secretarului General ONU, Antonio Guterres. Nu i s-a încredințat funcția de Înalt reprezentant ONU întrucât desemnarea într-o asemenea funcție ar fi trebuit aprobată de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și cu siguranță, Federația Rusă s-ar fi opus. S-a întâmplat recent cu diplomatul britanic Nicholas Kay, pentru aceeași funcție, când Moscova a spus niet.

 Nu ne propunem să analizăm calitățile profesionale ale diplomatului american și nici dacă în spatele numirii sale ar sta  lobby-ul reprezentanței Statelor Unite la ONU dar știm că S. Williams face parte din grupul foarte restrâns de persoane care cunosc dosarul libian în detaliu, au avut funcții importante în cadrul Misiunii Națiunilor Unite în Libia – UNMISIL și se bucură de aprecierea unora dintre cercurile politice și militare libiene. Numirea sa ar fi o minimă garanție  pentru o evoluție pozitivă a stării interne de securitate, respectarea calendarului electoral – după alegerile prezidențiale ar urma cele parlamentare – și continuarea procesului de stabilizare a țării. Precizăm că, în paralel, Antonio Guterres se află în căutarea unui alt Înalt reprezentant dar cu șanse reduse să-l găsească și să fie aprobat în CS ONU până la scrutinul din 24 decembrie sau în luna următoare. Ultimii doi, libanezul Ghassan Salamè și slovacul Jan Kubis și-au prezentat demisia fără a-și fi îndeplinit mandatul în totalitate. Unele voci susțin că nu au fost lăsați…

Despre evoluții interne și „moștenirea” lui Gaddafi…

Menționăm că, în prag de alegeri, situația internă se caracterizează printr-un grad ridicat de volatilitate iar incertitudinea care guvernează mediul de securitate face parte din realitatea de zi cu zi. Pe lângă guvernul de la Tripoli – recunoscut de Națiunile Unite  – există o structură quasi- statală în regiunea de est, Cirenaica, în care rolul predominant este deținut de mareșalul Khalifa Haftar – și el candidat la președinție –  susținut de  mercenari străini, mulți dintre ei aparținând grupului Wagner, trecut recent la index de către Uniunea Europeană. În vest –  regiunea Tripolitania – sunt alte formațiuni de mercenari trimise de Ankara în sprijinul guvernului, în timpul ofensivei spre vest a lui Haftar din 2019 – 2020. În centrul și sudul țării – regiunea Fezzan – stăpânii situației sunt  combatanții aparținând milițiilor tribale care controlează traficul de persoane – spre litoralul Mării Mediterane și, ulterior, spre sudul Europei – alături de droguri și arme, alimentând financiar structurile extremiste care activează în Sahel și Africa subsahariană.

Într-o notă optimistă, s-ar putea aprecia grosso modo că situația ar putea deveni mai stabilă în lunile următoare prin instalarea la Tripoli a unui președinte și a unui parlament. Pe lângă un întreg ansamblu de probleme aparținând spectrului de amenințări, valabile și după alegeri, se va naște o nouă întrebare: ce se va întâmpla cu marea moștenire a lui M. Gheddafi – Libyan Investment Authority ( LIA), un fond suveran creat de liderul Jamahiryei Arabe Libiene în 2006, utilizând parte di sumele obținute din vânzarea hidrocarburilor? Este vorba despre aproximativ 60 de miliarde de euro – depozite bancare, investiții, acționariat, imobile etc –  blocate de ONU în 2011. Desigur, sumele aparțin poporului libian numai că nu sunt în Libia. În jur de 23 md. s-ar găsi în Statele Unite, 13 în Marea Britanie, 6 în Franța, 7 în Germania, 5 în Italia. Alte câteva miliarde ar fi distribuite între Canada, Austria, Luxemburg, Elveția șa. Cu aprobarea Națiunilor Unite, parte din aceste fonduri au fost transferate guvernului de la Tripoli în ultimii ani pentru a asigura retribuirea angajaților statului  și funcționarea instituțiilor libiene. Nu ar fi vorba de mai mult de 3-5 miliarde. Acestea s-au adăugat sumelor, deloc neglijabile, obținute de Libia în anii din urmă din comercializare resurselor energetice. Pornind de la această realitate, putem afirma că normalizarea situației interne va trebui să genereze și un răspuns la întrebarea de mai sus.

Unde suntem noi, românii?

Libia are însă și datorii nerambursate, încă de pe vremea lui Gaddafi, ca urmare a activităților comerciale – unele fără legătură cu gazele sau petrolul – întrerupte în 2011. Cu siguranță, deblocarea fondurilor aparținând LIA va atrage după sine solicitări ale creditorilor privind plata datoriilor. Și nu sunt puțini. Pentru România, ar fi vorba de datorii în valoare de  45 milioane de dolari provenite din activitatea de export și acțiuni comerciale bilaterale derulate înainte de 31 decembrie 1989 când relațiile cu Tripoli erau la apogeu. Dictatorul de acolo era prieten cu cel de la București. Potrivit unui raport al Ministerului român al finanțelor, negocierile cu partea libiană pe tema datoriei au cunoscut o evoluție destul de anevoioasă în anii 90 și în prima parte a anilor 2000, fără rezultat, dialogul fiind ,, revigorat în 2018’’. Ofensiva spre Tripoli a  lui K. Haftar în 2019-2020 și evoluția ulterioară a situației interne din Libia nu au permis finalizarea negocierilor printr-un acord concret, cu termene de rambursare. În paralel, partea română a făcut demersuri pe lângă membrii Clubului de la Paris – grup informal al statelor creditoare creat cu scopul rezolvării problemelor legate de datoriile statelor debitoare la nivel internațional – în vederea cunoașterii modului cum s-a acționat în cazuri similare.

Elementele de condiționalitate privind stabilizarea Libiei sunt multiple și nu permit decât un optimism moderat în legătură cu evoluția climatului de securitate din țară. Totuși, demersuri ale autorităților noastre ar fi încă necesare chiar dacă 45 de milioane  – sau mai puțin pentru că prin negocieri sumele se diminuează, uneori substanțial – nu înseamnă mare lucru în comparație cu miliardele din PNRR, de exemplu. Sunt totuși banii noștri. 

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Poate ne spuneti ce s-a intimplat cu „creanta Libia” de la Rompetrom mostenita de KazMunayGas. Asa o sa ne dam seama ce alte bogatii ne asteapta in viitor.

  2. In Libia sunt doua centre de putere principale. Înarmate.
    Una la Tobruk și altul la Tripoli.
    Plus ceva grupuri mai mici care se orientează ” cum bate vântul”.
    A crede că se poate forma un guvern și un parlament de unitate națională e de naivi dar cu mega funcții internaționale.
    Unii nu au învățat nimic nici din ” succesele” Afganistan sau Irak.

    Gheddafi era dictator. Ca Ceausescu, Mao, Brejnev și mulți alții.
    Că a fost executat , alta poveste.
    Dar trebuie sa fie clar, in Libia nu va fi veci pace pină se amesteca toți acolo pentru a acapara petrolul , gazul și sumedenia de miliarde existente peste granita că investiții.

    Iar Romania nu va vedea veci un leu de acolo.
    Cum nu a văzut veci din multe alte state ” frățești și prietene” .

    Cum am scris , una dintre părți va învinge adversarul.
    Care , nu am habar.
    Dar doar atunci se va putea repacifica tara. Cu glonțul și/ sau cu ciomagul . Cum tot istoria învață.

  3. Nimica toată acești 45 milioane de dolari . N-ar ajunge nici pe o luna onor Parlamentului României să plătească senatorii, deputații, personalul auxiliar, lumina și gazul.
    La fel și SRI-ului, Administrației Prezidențiale.
    Termitele astea au reusit sa ronțăie toate activele moștenite de la vechiul regim comunist ba chiar și să îndatoreze Tzara cu aproape 100 miliarde de dolari care au fost folosiți doar pentru consum , clientela politică și subvenționarea băncilor străine din România,

  4. @cititor critic – Concesiunea terenului pe care i-l daduse Ghadaffi lui Ceausescu a fost vanduta de Vacaroiu catre firma spaniola Repsol. Rompetrol (sub Patriciu si ulterior sub KMG) a avut in ultimii ani in Libia doar 3 instalatii cu care executa lucrari de mentenanta a sondelor.Din 2014 Rompetrol s-a retras din Libia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

George Milosan
Diplomat - ministru consilier, cu misiuni externe în Italia, Franța și Argentina. Absolvent al Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului. Studii postuniversitare la Facultatea de Drept a Universității București ( criminologie) și un masterat în ,,Studii internaționale’’ la Societatea Italiană pentru Organizațiile Internaționale din Roma.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro