marți, ianuarie 25, 2022

Liderii dela Beijing, tot mai preocupați de consolidarea puterii navale a Chinei

De la începutul anului în curs, trei distrugătoare oceanice mari, din clasa Renhai (Type 055), înarmate cu rachete ghidate, au intrat în serviciul activ, în cadrul marinei militare a Republicii Populare Chineze: nava Lhasa, în martie 2021; nava Dalian, spre sfârșitul lui aprilie a.c.; și nava Anshan, la 11 noiembrie. Sursa deschisă pe care o cităm aici, un articol publicat de NavalNews la 30 noiembrie a.c, preciza că o altă navă din aceeași clasă ar putea deveni operațională „până la sfîrșitul anului” în curs.

Precizăm aici că, din câte știm, fiecare dintre distrugătoarele chinezești de tipul celor la care ne referim aici este o navă cu un deplasament de 12-13.000 tone. Ca termen de comparație, distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke, înarmate tot cu rachete ghidate, au, în funcție de subclasa din care fac parte, un deplasament de minimum 8.360 și maximum 9.650 tone. Iar crucișătoarele americane din clasa Ticonderoga, de asemenea dotate cu rachete ghidate, au, fiecare, un deplasament maxim de 9.600-9.800 tone.

Știm și că noile nave de luptă ale PLAN, marina militară a Republicii Populare Chineze, au ca armament principal sisteme de lansare verticale (VLS), cu un număr total de 112 astfel de arme pentru fiecare bastiment. Distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke au, fiecare, câte 96 de rachete în containerele VLS-ului din dotare, iar crucișătoarele din clasa Ticonderoga, câte 122 de rachete de diverse tipuri (câte una în fiecare container vertical). Altfel spus, distrugătoarele chinezești din clasa Renhai au un deplasament cu 40-50% mai mare decât al distrugătoarelor americane, precum și un număr de rachete ce pot fi lansate în succesiune rapidă de sistemele de lansare verticale, care e de asemenea cu cel puțin 10-15 % mai mare decât cel al rachetelor aflate la bordul fiecărui distrugător american.

Restul parametrilor tactico-tehnici cunoscuți sunt semnificativ mai apropiați, indică numeroase surse deschise: și navele de tip Renhai, și cele din clasa Arleigh Burke au o viteză maximă de peste 30 de noduri (1 nod = 1 milă marină pe oră), deci de peste 55,5 kilometri pe oră, au sisteme de propulsie cu puteri instalate de peste 100.000 de cai-putere, ca și o autonomie de peste 5.000 de mile marine (adică de peste 9.000 de kilometri). La fel, armamentul secundar este izbitor de asemănător: tunuri navale cu tragere rapidă, cu calibrul țevii de 5 țoli, plus arme automate cu mai multe țevi (Gatling guns, sau CIWS, în literatura de specialitate), mai ales pentru apărarea antiaeriană la distanță mică, având o cadență de tragere de 3.500-5.000 de obuze pe minut, plus tuburi lans-torpilă, plus elicoptere anti-submarin.

Ritm fără egal al creșterii cantitative

Informațiile referitoare la ritmul foarte susținut în care China lansează la apă distrugătoare mari, care indică, foarte clar, preocuparea pentru a dezvolta rapid ceea ce literatura de specialitate numește blue water navy (adică o marină de război capabilă să opereze, oricând, practic oriunde pe întinderea Oceanului Mondial, inclusiv foarte departe de țărmurile și bazele proprii) constituie, însă, doar o foarte mică parte din ceea ce știm despre dinamica tot mai înaltă a forțelor navale chineze.

Surse deschise precizează, de exemplu, faptul că, dacă vorbim despre numărul total de bastimente de luptă, marina Chinei a depășit deja US Navy (peste 355 de nave de diverse tipuri, față de doar în jur de 290, cât au acum americanii); comandanți militari din lumea occidentală afirmă, explicit, că la fiecare patru ani, marina militară chineză dobândește nave noi cu un deplasament total mai mare decât al tuturor bastimentelor militare ale Franței, luate la un loc; aceeași marină chineză e tot mai intens prezentă în nord-vestul Oceanului Indian, escortând, în ultimii ani, câteva mii de nave comerciale în zona Golfului Aden; tot China e preocupată de ideea de a dobândi și dezvolta o bază navală militară pe coasta africană a Atlanticului, cel mai probabil în Guineea Ecuatorială (vezi mai multe articole publicate în ultima lună, începând cu unul apărut, la 6 decembrie a.c., în Wall Street Journal); în sfârșit, e tot mai aproape momentul în care PLAN va avea în dotare, pe deplin operațional, un al treilea portavion, cu un deplasament total de aproximativ 80.000 de tone.

Toate aceste elemente, puse împreună, conturează o mare strategie chineză orientată, în tot mai mare măsură, spre dobândirea de instrumente politico-militare care să susțină, la nevoie în mod deschis și prin forță, statutul de putere mondială al Chinei. Folosim aici în mod deliberat formularea putere mondială, exact în sensul propus, cu destui ani în urmă, de Martin Wight, în notoria (și, de altfel, foarte influenta) sa lucrare intitulată Politica de putere: „Expresia «putere mondială» este adesea utilizată pentru a indica  o putere ce are interese în întreaga lume”.

Două legitime semne de întrebare

În acest context, care devine și mai clar în condițiile în care tot mai multe voci influente din SUA indică, pe un ton foarte acut, faptul că Washingtonul percepe postura strategică a Chinei ca fiind tot mai îngrijorătoare, două întrebări sunt perfect legitime, iar efortul de a răspunde în chip articulat și pe deplin nuanțat la ele e unul de importanță geostrategică realmente majoră.

Prima dintre ele este următoarea: va depăși dinamica programelor navale ale Chinei (privite aici ca vârf de lance al unei posturi strategice care e tot mai evident  revizionistă, tot mai clar anti-status quo) capacitatea SUA de a articula și de a folosi un sistem complex de coaliții și alianțe regionale cu vădit potențial de containment? Altfel spus, dacă explorăm strict balanța de putere navală în zona indo-pacifică, va putea PLAN să depășească, cantitativ și calitativ, în viitorul previzibil, capacitățile navale însumate ale SUA, Japoniei, Coreei de Sud, Australiei și Indiei, de exemplu?

A doua întrebare e și mai complicată, de fapt: ce soi de corelație există, în realitate, între absolut spectaculoasa creștere cantitativă a puterii navale chineze și capacitatea sa reală de acțiune cu relevanță strategică? Nu știm, iar istoria ne oferă răspunsuri foarte diferite. În Primul Război Mondial, de exemplu, Bătălia Jutlandei a fost, tactic vorbind, un succes absolut remarcabil al marinei germane (care a pierdut nave cu un deplasament însumat de două ori mai mic decât deplasamentul total al navelor britanice scufundate, deși flota britanică prezentă în bătălie a fost cam de două ori mai mare decât cea a Kaiserului). Acest exemplu ilustrează, clar, faptul că până și forțe navale fără tradiție consistentă și fără experiență prealabilă pot obține, măcar uneori, neașteptate succese majore. Dar tot istoria universală ne învață și că, adesea, puterile navale dominante reușesc să mențină controlul Oceanului Mondial, chiar în împrejurări foarte dificile, pentru perioade foarte lungi de timp – vezi cazul Marii Britanii, de exemplu, în întregul interval dintre Trafalgar și începutul Primului Război Mondial. Cu care din aceste două situații – ce au certă valoare de precedent istoric, dintr-o anumită perspectivă – seamănă, de fapt, actuala coliziune de interese strategice majore din zona indo-pacifică? Nu știm, deocamdată.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Glumind putin, cincinale in patruanijumate, am trait si noi.
    Cursa inarmarilor a mai doborit un imperiu rosu.
    Lipseste paralela portavioane-portavioane si submarine-submarine.
    Lipseste exemplul :ce flota a avut Japonia si ce flota a avut SUA la inceputul celui de al Doilea Mondial?
    Bătălia Jutlandei nu este un bun etalon, protagonistii sint altii.
    Caci si fotbalul (si alte sporturi) au fost inventate de englezi, dar acum iau bataie cam multa.

    • Bună seara. Aveți dreptate, cele două paralele lipsesc. Dacă le-aș fi adăugat și pe acestea, textul ar fi devenit incomod de lung. Cu altă ocazie, pot continua și dezvolta tema. O seară bună!

    • Bătălia Jutlandei nu este un bun etalon. Flota germană a rămas blocată pentru restul războiului, încetînd să fie o amenințare pentru liniile de comunicație britanice.

  2. China poate sa faca ,ceea ce textierul ne spune (adica sa devina puterea militara suprema in lume ) doar daca toti ceilalti UE ,Japonia ,Australia ,Marea Britanie , SUA si desigur multi altii ar sta pe loc si ar privi cum China se dezvolta unilateral . Nu este asa .Deja lumea democratica , alta decit SUA , incepe sa se inarmeze si sa identifice, pentru inceput ,toate masurile obligatorii ce devin parte a acestei noi curse a inarmarii .Germania , Japonia ,deja inteleg ca zonele lor de influenta trebuiesc militarizate si ca este mult mai bine ca aceste zone sa fie parte a vinzarilor de armament din UE decit sa fie altii lasati sa faca acelasi lucru in folos propriu . Complexitatea desfasurarii de trupe, in mai toate locatiile ,importante strategic din aceasta lume ,nu tine doar de aparitia unor capacitati militare de suprafata fie ele mai mari sau mai moderne . Totul este parte a unui complex militaro -administrativ si politic pe care in acest moment doar SUA il poseda sprijinita fiind de fortele democratice si de aliatii sai .China si Rusia incearca sa contrabalanseze situatia si sa provoace conflicte spre a arata lumii ca SUA nu mai este capabila sa sustina parti din omenire la nivel militar .Totusi !? Vedem ,cu usurinta , diferenta ce tine de alocarea de resurse financiare si chiar daca pe anumite segmente militare China si Rusia au facut pasi importanti in domeniul militar asta nu le este suficient . Acum vom vedea, rapid , o dezvoltare fara precedent a fortelor (tehnologie de ultima generatie si cine stie ce surprize pot aparea aici ) a fortelor militare Germane (nu au de ales ) iar NATO isi va pozitiona intreaga structura in pozitii de forta asa cum se intimpla cu Romania ,Polonia si altii de peste tot in lume .La nivel militar totul are un raspuns si un contraraspuns . Singura putere militara ce are in fata ochilor , oricind si oriunde, intreaga situatie ce cuprinde pozitionarea , structurile si depozitele , capacitatile de productie ,ca si toate celalalte nevoi ce tin de forta armata a unei natiuni este SUA acolo unde se aduna si se concentreaza, mai toate informatiile ce arata toate aceste miscari de pe intreg globul .Ca sa poti sustine asa ceva este nevoie de sume uriase de bani si de prieteni peste tot in lumea larga . China si Rusia , indiferent cit de puternice pot deveni, nu au ce oferi lumii .Nu au prieteni devotati la nivelul popoarelor. Doar pe ici colo cite un dictator ce doreste as pastra puterea se asociaza cu aceste forte antidemocratice . Asadar noi ca si membri UE nu trebuie decit sa sprijinim aceasta formula de Uniune ce ne confera un statut de putere si in acelasi timp sa oferim SUA partea nostra de putere militara obtinuta si cu ajutorul ei ca dealtfel si garantia ce ne tine, ca si natiune , nesubjugata unor interese ce nicicind nu ne-au fost favorabile aratate si stiute ca parte a trecutului istoriei neamului romanesc .Vorba romanului : Unirea face puterea .

  3. La prima intrebare: irelevant daca PLAN va reusi sau nu sa depaseasca capacitatile navale ale adversarului mentionat de dvs. Important e sa fii pregatit sa transformi intreaga economie din una pentru pace in una pentru razboi si sa identifici resursele necesare pentru a-l finanta corect. Americanii au demonstrat ca pot asta, chinezii nu, insa e adevarat ca au acum resurse uriase si conducere ce controleaza foarte bine aceste resurse. Tehnic vorbind, insa, americanii au inca avantajul ca detin tehnologii si capabilitati militare la care chinezii doar viseaza. Arleigh Burke, de exemplu, este conectat la un sistem foarte complex de schimb global de informatii strategice, care-i permit sa utilizeze cu maxima eficienta rachetele de care dispune. La randul lor, acestea sunt foarte precise, cu raza de actiune foarte mare. Nu conteaza cate rachete are vasul ci forta pe care o proiecteaza prin informatiile la care are acces.

    La doua intrebare: depinde foarte mult de greselile adversarului. Eu pariez pe Coalitie, mult mai capabila sa-si coordoneze fortele si sa obtina controlul, mai ales ca domina autoritar si spatiul aerian si cel submarin (la care nu v-ati referit deloc).
    Istoric vorbind, au mai fost perioade in istorie cand China a avut o flota impresionanta dar nu prea a stiut sa o foloseasca.

    • @Doru
      Parca nu m-as grabi cu concluziile gen „Eu pariez pe Coalitie, […], mai ales ca domina autoritar si spatiul aerian si cel submarin […].”
      Recomand un art.relevant https://www.bbc.com/news/world-59755100
      Ipotezele si explicatiile nu sunt f.optimiste. Imagini explicative f.bune si usor de inteles, chiar si ptr.un profan ca mine.

  4. Technologiile avansate nu mai lasa loc de interpretari si concluzii din trecut, cea mai mare putere economica va deveni peste nu mult timp si cea mai mare putere militara si asta datorita tocmai celor care nu vor acest lucru, legile capitalismului nu tin cont de nimeni si nimic.

    • In EU nu functioneaza nici lege a capitalismului, ci e socialism pur.
      In China ies anual 440.000 de ingineri. Multi din ei scoliti in USA. USA e inundata de cercetatori chinezi, din acestia, nu putini, se intorc la mama, sau au relatii f intense cu tara.
      In Europa se promoveaza bicicleta in timp ce chinezii merg in cosmos.

  5. „Cu care din aceste două situații…” mai degrabă cu niciuna, pentru că drone, roboți, putere de cumpărare, în special oameni creativi, nu forme-om speculative.
    China ar putea fi și ea o thalasocrație, dar nu contra tuturor celorlalte forțe insulare care-i limitează expansiunea maritimă… doar in concert… dacă tot perorăm despre linii roșii. Dar politica internă impune poziții de forță externe… vom vedea… sau nu

  6. Am sa las deoparte consideratii de genul care e mai tare momentan,cum vad ca fac unii, si am sa pun problema altfel.

    Istoria ne arata ca atunci cand o tara se dezvolta economic alte tari isi vad puse in pericol propriile interese si anume acelea de a trai bine ,peste un standard international.
    Acest lucru se intampla pentru ​ca resursele accesibile ale Terrei la un moment dat nu sunt nesfarsite rezultatul fiind ca daca unii incep sa consume mai mult altii vor consuma mai putin.
    Nu mai mentionez afectarea prestigiului international al acelor tari.

    In acel moment tarile acelea devin mai mult sau mai putin agresive incercand sa impiedice dezvoltarea respectivei tari prin tot felul de metode,sanctiuni economice,crearea de aliante militare,incercarea de a destabiliza intern tara respectiva,show-uri de genul flexarea muschilor militari,mergand pana la amenintari voalate cu interventii militare etc.

    O asemenea atitudine nu poate decat crea ingrijorare in tara obiect al acestor actiuni si in consecinta hotararea acesteia de a-si apara interesele proprii devine fireasca.

    Apararea intereselor se face cu forta militara si nu cu altceva. De aici se deschide poarta larg cursei inarmarilor.
    E ceea ce se intampla acum in China si nu e imposibil ca ea sa ajunga a doua putere militara a lumii sau chiar prima daca dezvoltarea economica va continua si amenintarile impotriva ei vor creste in intensitate.

    • Da’ să știți că sunt și exemple contrare: Imp.Roman, Otoman…..
      In primul caz adversarii/concurenții erau mult, mult inferiori. Problemele, decăderea și prabusirea aveau cauze interne (există astăzi niscai similarități dar nu insist). Adversarii nu au venit decât sa prade profitând de slabiciunile&nevolnicia sesizabile din afară. Miza era fenomenală și merita riscul. Nothing else.
      Imp.Otoman s-a prăbușit tot din cauze, eminamente, interne. Dar adversarii erau, oricum, mult mai puternici. Nicidecum „dezvoltarea” Turciei nu i-a provocat problemele. Dimpotrivă.

      Teoria dvs.precum că „Istoria ne arata ca atunci cand o tara se dezvolta economic alte tari isi vad puse in pericol propriile interese si anume acelea de a trai bine ,peste un standard international.” si-ar găsi, totuși, o justificare in situația DE de dinainte de WW1. E un exemplu clasic ce nu poate fi trecut cu vederea. Dar nu poate fi absolutizat.
      Privit din cealaltă parte tensiunile cu CHN seamănă, mai mult, cu probl.Imp.Roman&Imp.Bizantn ajunse in sit.de a fi consumate de frivole probleme interne ce risipeau enorme cantități de mijloace și energie.
      Istoria ne învață in sensul celor care scriu și interpretează/reinterpreteaza istoria…..

      • ” si-ar găsi, totuși, o justificare in situația DE de dinainte de WW1″

        Dar de DE in WW2 si de pretentia unui ” spatiu vital ” care sa-i asigure dezvoltarea economica ce ziceti ?…dar de Japonia cu sfera ei de „coprosperitate ” asiatica ati auzit ?

        Dar toate actiunile intreprinse de americani dupa WW2 ( desigur sub stindardul nobil al apararii democratiei ) pentru a-i impiedeca pe rusi sa puna mana pe resursele altor tari in detrimentul Americii cum pot fi interpretate ?
        Cele 800 de baze americane din toata lumea ce rol au oare ? Nu sa asigure suprematia USA in lume pentru a-i asigura si o prosperitate economica ?

        Mai am o nelamurire. Nu realizez care este intelesul frazei ,citez :
        „Privit din cealaltă parte tensiunile cu CHN seamănă, mai mult, cu probl.Imp.Roman&Imp.Bizantn ajunse in sit.de a fi consumate de frivole probleme interne ce risipeau enorme cantități de mijloace și energie.”
        Puteti fi mai explicit ?

        • @sile1
          Clarifcare: Există 2 interpretări diametral opuse:
          1. Cea expusă de dvs.care este și cea a CHN. Si anume că se caută a-i fi împiedicată dezvoltarea. Si de-aici N consecințe…..
          2. Tensiunile sunt cauzate de „asertivitatea” crescută a CHN pe fondul unor „probleme interne frivole, ale US&co, ce risipesc enorme cantități de mijloace și energie.”similare celor ce au dus la decăderea Imp.Roman&Bizantin.

          Regret, dar nu împărtășesc viziunea dvs., strict, economică asupra cauzelor ww2. Poate că ar fi, cumva, valabilă in cazul JPN, dar frontul european a fost dominat de ideologie. Să nu uităm URSS, totusi.

          „Dar toate actiunile intreprinse de americani dupa WW2 ( desigur sub stindardul nobil al apararii democratiei ) pentru a-i impiedeca pe rusi sa puna mana pe resursele altor tari”. Permiteți-mi o altă interpretare: US&co erau in război (rece) cu URSS. URSS avea toate resursele (naturale!!) de care avea si chiar mai mult decat atat. Le exporta masiv. Nu avea nevoie stringenta sa „puna mana pe resursele altor tari”. Din acest pct.de v. dezvoltarea nu ii era impiedicata de nimic. Despre alte resurse DA poate fi vorba. Dar inseamna ca ne indepartam de mobilul „crimei”: resursele necesare dezv.ec.
          URSS viza revolutia mondiala/cucerirea de catre comunism a intregii lumi, distrugerea societatilor bazate pe o alta ideologie. Chestiune programatica de la care nici astazi comunistii nu au abdicat.
          Si acum, de ce ar fi permis US ca dusmanul/adversarul să profite de „resursele altor țări”?!? Ca sa-i permita sa devina si mai puternic?!? Iar aici vorbim despre toate resursele. Nu ne putem limita la cele minerale, etc.

          Nu cred ca e cazul sa intram aici in dezbaterea teoriilor privind aparitia, cresterea, decaderea si prabusirea tarilor/statelor/imperiilor puternice. Dar adaug un singur lucru. Ca sa va citez, „Istoria ne arata ca” dezvoltarea, mentinerea unei societati sanatoase/puternice este precum mersul pe bicicleta. Toate sunt bune si frumoase cat timp pedalam sau prin cine stie ce joc al sortii avem inertie suficienta ptr.ca viteza necesara sa se mentina. NU putem sa ne permitem sa ne oprim si sa „admiram peisajul” ptr.ca bicicleta va intra in dezechilibru si….. Peisajul poate fi admirat doar din mers. Sigur, se poate sa avem o viteza de croaziera mai mica, sa ne „ascundem in pluton”. Dar atunci pozitia de leader va fi „atacata” de unii mai indrazneti din pluton. Imp.roman&bizantin, britanic, francez, poate si otoman si sigur cel chinez la timpul lor au decis ca isi pot permite sa nu mai „pedaleze”. S-au focalizat pe „problemele” lor interne, societatea savurandu-si maretia/prosperitatea……
          Statele puternice care pierd initiativa si prestigiul are doomed. E o chestie de supravietuire. Asa e pe lumea asta, din fericire/nefericire. Stalin intelesese f.bine asta, dar urmasii lui „s-au imburghezit” din ce in ce mai tare. Au pierdut suflul, deci initiativa. E adevarat ca problemele interne reale devenisera acablante. CHN, de astazi, a inteles aceste aspecte si a decis rezolvarea lor cu mijloacele dusmanului capitalist.

  7. La ora actuala fortele navale sunt utile si eficiente doar in defensiva , in apele teritoriale proprii sau in imediata apropiere.
    Unul din motivele evidente este vulnerabilitatea in confruntarea cu un roi de drone submarine si vulnerabilitatea fata de un impuls electromagnetic non-nuclear.
    Datorita sau din cauza cvasi-paritatii tehnologice nici una dintre puterile militare majore nu mai poate sustine un razboi de agresiune la mare distanta de propriul teritoriu. Pentru simplul motiv ca nu ai cum ajunge pe linia frontului .

    • In principiu asa este, dar pentru marile puteri si pentru superputeri forta navala asigura si libertatea transportului naval (cel mai important), a comertului si a comunicatiilor inclusiv proiectarea oriunde a fortei militare proprii in caz de nevoie. Sau impiedicarea altora de a face aceasta (blocade, embargouri etc.). De aici a rezultat forta si bogatia Spaniei, apoi a Angliei, in prezent a SUA si poate in viitor a Chinei sau altora.

  8. Sa nu uitam conceptul de „saving face” sau „face” caracteristic asiei. Multe dintre realizarile chinezesti de pe hartie (aproape in orice domeniu) sunt in practica absolut substandard dar prezentarea, fatada, este bine machiata. China depinde de businessul cu vestul in aceeasi masura in care vestul depinde de fabrica chineza.
    China este fabrica iar restul lumii, in special vestul, sunt patronii si consumatorii. Muncitorii din fabrica se pot rascula, desigur, insa fara finantare, patroni si piata de desfacere nu vor ajunge prea departe…iar productia se poate oricand muta sa zicem in India…
    Asadar o putere in China Sea? Desigur. O putere navala globala serioasa?… Am dubii mari.
    Toata povestea imi aduce aminte de gonflarea armatei lui Saddam.

  9. Stimate domn autor…

    cum sa va spui .. clasa Arleigh Burke , desi mai „usoara” (9000 t) are un mare avantaj fata de clasa Type 055 (12 .000 tone) .. si anume ca Arleigh Burke sunt „doar” , „numai” .. 70 de nave!!! Ai ae mai construiesc … 70 vs 3 ?!!

    A .. ca marina chineza are ceva nave in plus? Si cate sunt nave d epaza a coastei ? (din care cate sunt ptr „show”*?)

    Insa aceasta fixatie pe domeniul militar** ascunde , mascheaza adevarata problema a SUA …. cea economica! Ia sa ma rfer la stirea cu adevatat .. nelinistioare : in anul 2020 Chiana produs 25.225.242 de autovehicole … fata de SUA cu 8.822.399. In vremurile de glorie din anii 60 SUA erau prima piata si primul producatir de autovehicole …. si cat ce era biun ptr GM era bine si ptr SUA …. licrurile mergeau struna (ptr USA)

    Si ca v-ati referit la batalia de la Skagerrak (eu asa ma auzit prima data . De batalia de la Skagerrak si ca Titanicu s-a lovit de un aisberg … ). Nu a fost nici un fel de victorie , nici tactica de partea nemteasca. Ca flota germana d-a vazit inchisa in „cotetul” baltic mult mai ferm decat iniantea bataliei.
    A, ca britii au cam fost „ciocaniti”, ca I-urile au avut parte de o zi extrem de proasta asta ar trece ca o mentiune ptr deosebita calitate a constructiilor germane nu a Hochseeflotte …

    Si deocandat MArina Chineza tinde mai mult sa inchida Marea Chieni .. ca pe un cotet . Al ei … Adica sa piata iesi dar nimeni sa nu intre ..

    * e .. e ceva de mirare, haz si de casa de pariuri. In Marea Chinei au avut loc confrunatri intre nave de paza a coastei. Armamentul folosit fiind .. tunurile de apa!!! Show total caere a avut meritul de a economisi vieti si a te lipsi de un razboi (ceva ca ciocnirea din munti dintre armata chineza si indiana .. Un act de violenta militara degradat la o bataie de cartier). Demonstreaza vointa insa valoarea de casus belli este anulata de ridicol …

    ** – mersi frumos eu sunt considerat militarist si Mos Teaca (nu am fots cadru militar ci doar in termen)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florin Diaconu
Florin Diaconu este conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București (FSPUB), unde predă mai multe discipline legate de relațiile internaționale și studiile strategice: Introducere în Studiul Relațiilor Internaționale; Praxeologia Relațiilor Internaționale; Geopolitică; Istoria Relațiilor Internaționale; Marea în Relațiile Internaționale; Războiul Rece și noile paradigme de securitate; Studii Strategice; Artă și strategie militară. Absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie a UB (secția Istorie-Filosofie), e doctor în Științe Politice (cu o teză despre războiul clasic/limitat și cel total) și absolvent al Colegiului Național de Apărare. A lucrat în învățământul secundar (1985-1990), în presa scrisă, ca reporter, redactor, editorialist, șef de secție (în mai multe ocazii, între 1990 și 2013), în chip de analist politic, consultant politic și pe probleme de PR pentru mai multe partide politice și mai mulți lideri politici. A fost, vreme de 5 ani (1994-1999), cercetător științific la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române (astăzi, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale) și, între 2005 și 2016, cercetător științific (CS III, apoi CS II) în cadrul Institutului Diplomatic Român (IDR). Implicat, de-a lungul timpului, în activitatea mai multor ONG-uri. Editor-șef, între 2006 și 2012, al Revistei Institutului Diplomatic Român. A publicat mai multe volume de autor, câteva zeci de studii și comunicări științifice în volume și reviste de specialitate românești și străine, precum și câteva mii de știri și articole de presă. A publicat, de asemenea, aproape 20 de texte (Policy alerts, Policy briefs și Policy papers) pe site-ul Institutului Diplomatic Român.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro